Contractul colectiv de munca - definitie, natura juridica si trasaturi

Contractul colectiv de munca - definitie, natura juridica si trasaturi

Contractul colectiv de muna este reglementat in tara noastra prin dispozitiile Legii nr. 130 din 16 octombrie 1996, republicata[1], privind contractul colectiv de munca precum si prin dispozitiile Codului muncii.

Potrivit Legii nr.130 din 16 octombrie 1996 contractul colectiv de munca este definit ca reprezentand conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.

Totodata, potrivit dispozitiilor legislatiei comunitare specifice este definit si acordul privind relatiile de serviciu, cunoscut si sub denumirea de "acord de serviciu", care constituie conventia incheiata intre angajator si functionarii publici reprezentati de sindicate sau in alt mod prevazut de lege, care cuprinde drepturile si obligatiile ce decurg din raportul de serviciu, precum si salarizarea, daca aceasta nu este reglementata prin acte normative speciale

Contractul colectiv de munca a aparut ca urmare a dezvoltarii industriale de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul sec. XX. Constituirea primelor forme de organizare a muncitorilor a dus la negocierea colectiva a drepturilor angajatilor.

Contractul colectiv de munca a reprezentant modalitatea concreta de a avea o certitudine cu privire la rezultatul negocierilor, drepturile salariatilor fiind cuprinse intr-un document scris si semnat de patroni.

Contractul colectiv de munca a fost reglementat initial in legislatia noastra pe cale indirecta, prin Legea conflictelor colective de munca din 1920, apoi prin legea contractelor profesionale din 1921.[2]

Conform art. 1 din legea nr. 130/1996 si art. 236 al. 1 din cod, contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.

In doctrina s-au facut aprecieri cu privire la natura juridica a acestui act, teoreticienii fiind de acord asupra caracterului particular pe care il prezinta contractul colectiv de munca.

In primul rand, asa cum arata si denumirea sa, este un contract, in sensul dat de art. 942 Cod civil, adica un acord de vointa al semnatatilor care genereaza drepturi si obligatii de ambele parti.

Contractul colectiv de munca este insa un act juridic sui generis deoarece respectarea normelor sale se impune si salariatilor care nu au luat parte expres la negocierea si semnarea lui, inclusiv celor angajati multerior incheierii contractului.

Contractul colectiv de munca este un izvor de drept specific acestei discipline juridice, fiind considerat un contract normativ.[3] Forta juridica a prevederilor cuprinse in contractul colectiv de munca este similara normelor cuprinse in legi iar incalcarea lor atrage raspunderea juridica generala, nu contractuala.

Prevederile contractelor colective sunt de larga aplicabilitate, avand in cazul contractului colectiv la nivel national impact asupra relatiilor de munca la scara intregii tari, asa cum rezulta din preverile art. 241 al. 1 lit. d.

Contractul colectv de munca este o exceptie de la principiul relativitatii efectelor conventiilor, deoarece efectele sala se intind mai departe de sfera semnatatilor. Drepturile si obligatiile inserate in contractul colectiv de munca afecteaza toti salariatii, chiar si pe cei angajati ulterior incheierii contractului dar mai inainte de iesirea lui din vigoare.

Trasaturile contractului colectiv de munca se aseamana atat cu trasaturile contractelor civile cat si cu trasaturile contractelor individuale de munca. Literatura de specialitate a evidenatiat urmatoarele caracteristici ale contractului colectiv:[4]

(a)    Contractul colectiv este un contract sinalagmatic deoarece el presupune o reciprocitate de prestatii. Intr-adevar, atat patronul (patronatul), cat si salariatii au drepturi si obligatii proprii care corespund celor avute de catre cealalta parte.

(b)   Contractul colectiv de munca este un contract cu titlu oneros deoarece partile realizeaza reciproc anumite prestatii in schimbul acelora pe care s-au obligat sa le efectueze in favoarea celeilalte, fiecare dintre parti urmarind un folos propriu;

(c)    Contractul colectiv de munca este un contract comutativ, prestatiile la care se obliga partile fiind cunoscute ab initio, la incheierea contractului, iar executarea lor nu depinde de un eveniment incert;

(d)   Contractul colectiv de munca este un contract care presupune prestatii succesive, in timp, pe intreaga durata a existentei sale;

(e)    Contractul colectiv de munca este un contract numit, tinand seama de faptul ca este reglementat prin legea nr. 130/1996 si prin codul muncii;

(f)     Este un contract solemn, forma scrisa fiind impusa de natura sa juridica (contract normativ) precum si de lege (art. 25 din legea nr. 130/1996) ;

(g)    Contractul colectiv de munca reprezinta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, ceea ce il deosebeste de contractul civil, in general, precum si de contractul individual de munca. Conform art. 973 Cod civil, conventiile nu au putere decat intre partile contractante, ori efectele contractului colectiv se aplica si altor persoane, nu doar celor semnatare.