ACTUL CONDUCERII

Una dintre definitiile cele mai accesibile dar si suficient de sintetice si de ilustrative ale conducerii apartine lui Gerald A. Cole si este expusa in lucrarea "Management. Theory and Practice", aparuta in anul 1990. Cole vede conducerea ca fiind un "proces dinamic in cadrul unui grup in care un individ ii influenteaza pe ceilalti sa contribuie in mod voluntar la indeplinirea sarcinilor grupului intr-o situatie data".

Analizand cu atentie aceasta definitie, vom identifica elementele de baza care sunt in acelasi timp si variabile-cheie ale (ecuatiei) conducerii:

Liderul/Conducatorul ("un individ" din cadrul grupului)

Sarcinile/Scopurile (apar mentionate explicit in definitie)

Subordonatii ("ceilalti" membri ai grupului)

Mediul/Situatia ("[.] intr-o situatie data.")

Exista mai multe tipuri de conducatori, cele mai importante fiind urmatoarele:

Din multitudinea de teorii referitoare la conducere si la persoanele care ocupa functii de conducere, cele mai importante se pot grupa dupa urmatoarele criterii de clasificare:

I. Teorii bazate pe trasaturi sau caracteristici

Primele dezbateri pe tema managementului au fost realizate de catre manageri de succes, care au incercat sa identifice calitatile necesare unui conducator eficient. Din cele peste 100 de studii realizate pana in anul 1950,s-au identificat, in cele din urma, o serie de trasaturi si caracteristici comune, care insa reprezentau doar 5% din totalul calitatilor identificate. S-a ajuns la concluzia ca nu se pot identifica suficiente calitati comune ale managerilor de succes pentru a se realiza un model ideal de conducator. Totusi, au fost identificate cateva trasaturi cu o frecventa si o reprezentativitate mai mare si anume: inteligenta, energie si resurse multiple.

O clasificare interesanta, ce poate intra in categoria teoriilor bazate pe trasaturi sau caracteristici, este cea a tipurilor de personalitati determinate de atitudinea (individului in cauza) fata de responsabilitate:

a)      tipul repulsiv - in general, prezinta complexe de inferioritate

refuza promovarea in functii de conducere

ia decizii putin eficiente in situatii deosebite

evita responsabilitatea

adopta rapid, in pripa, deciziile reducand tensiunea generata de starea de nesiguranta a fazei antedecizionale

manifesta respect exagerat fata de independenta celorlalti

b) tipul dominant: - e caracteristic persoanelor dinamice, active

- are un comportament orientat spre dobandirea puterii

- e eficient in situatiile extreme

- manifesta mare incredere in sine; convingerea ca postul de conducere ii revine pe drept; tinde sa-si impuna propria parere

- este ferm in situatii de incertitudine, perseverent in atingerea scopurilor propuse

- genereaza climat tensionat, conflictual

- in caz de esec, evita sa-si recunoasca propria responsabilitate

- nu poate invata din propriile greseli

c) tipul indiferent: - manifesta lipsa de interes fata de propria evolutie in ierarhie

- este sef bun: - ca sef, mentine echilibrul intre trasaturile sale pozitive si negative

- considera pe ceilalti pe pozitii de egalitate

- realist, constiincios

Aceasta clasificare stabileste potentialul unui individ pentru numirea sa intr-o functie de conducere, din perspectiva stricta a responsabilitatii, ca atitudine generata de o serie de trasaturi fundamentale ale personalitatii sale.

II. Teorii ale stilului de conducere

Criteriul acestui tip de teorii este bazat pe conducere ca fiind un aspect al comportamentului factorului uman in procesul muncii si in relatiile de munca.

1. Teoriile X si Y ale lui McGregor

Teoria Z a managementului japonez (William Ouchi)

Esenta ei este definita de 3 aspecte importante:

structura de baza in firma o reprezinta grupul

angajarea pe viata, polivalenta, cariera lenta contureaza motivatia individuala

respectul oamenilor pentru munca si pentru grup da masura propriului lor respect

Alte elemente specifice managementului japonez:

beneficiind de asigurarea pe termen lung a locului de munca, marea majoritate a angajatilor isi petrec intreaga perioada activa a existentei in cadrul unei singure organizatii;

vechimea in munca este factorul major in determinarea unei promovari sau cresteri salariale;

reducerile de personal sunt foarte rare sau chiar inexistente;

se pune accentul pe pensionarea obligatorie la 55 de ani a muncitorilor de baza;

managerii japonezi au o atitudine paternalista fata de subordonati, preocupandu-se atat de situatia lor la serviciu cat si de cea din viata personala;

se pune accentul pe crearea unui spirit de familie in organizatie;

se practica un    numar mare de angajari pe perioada determinata, in special femei;

deciziile se iau prin consens, procesul decizional functionand pe baza conceptiei ca schimbarea si ideile noi trebuie sa vina mai ales din partea de jos a piramidei organizationale;

evaluarea performantei este un proces de lunga durata.

Foarte adesea prezentat ca fiind un model ideal, managementul teoriei Z pare a se afla la ora actuala intr-o serioasa criza, fiind concurat in special de modelul american care este, in primul rand, mult mai dinamic dar si mai transant.

2. Teoria lui Rensis Likert

Prezinta 4 stiluri manageriale dominante:

Stilul 1 de tip autoritar-exploatator, cu urmatoarele caracteristici:

conducatorul nu are incredere in subordonati

aproape toate deciziile se iau la nivelul superior, al conducerii organizatiei

motivatia subordonatilor este frica si sistemul de sanctiuni

comunicarea se face aproape exclusiv de sus in jos

Stilul 2 de tip autoritar-binevoitor, caracterizat de urmatoarele:

controlul este strict mentinut in mainile conducerii superioare

se pretinde ca subordonatii sa fie loiali, docili si aserviti

managerii trateaza paternalist subordonatii

permite ceva mai multa comunicare de jos in sus

Stilul 3 de tip consultativ, ce prezinta urmatoarele caracteristici:

incredere    partiala in subordonati

se solicita deseori idei din partea angajatilor, insa majoritatea deciziilor se iau de catre conducerea superioara

unele aspecte ale controlului sunt delegate in josul piramidei ierarhice

comunicarea se realizeaza in ambele sensuri

Stilul 4 de tip participativ, avand urmatoarele caracteristici:

incredere deplina in subordonati

se iau decizii la toate nivelele organizatiei, prin participarea in grup la acest proces

comunicarea se desfasoara pe verticala in ambele sensuri si pe orizontala intre cei egali in grad

participarea la procesul decizional genereaza motivatii puternice de a realiza scopurile si obiectivele organizatiei

3. Modelul de continuum al stilurilor de conducere al lui Tannenbaum si Schmidt

Urmareste evolutia atitudinii manageriale de la autoritar la democratic.

AUTORITAR DEMOCRATIC

1 2 3 4 5 6 7

Spectrul stilului de conducere contine urmatorii pasi:

1. Managerul ia decizia si o anunta fara a se consulta sau a tine cont de o eventuala opinie sau observatie venita din partea subordonatilor

2. Managerul "vinde" decizia utilizand intreaga putere de convingere, la fel ca si in cazul marketingului direct sau al vanzarii personalizate

3. Managerul prezinta decizia si invita subordonatii sa puna intrebari

4. Managerul prezinta decizia-tentativa ca subiect al schimbarilor

5. Managerul prezinta problema, primeste sugestii, ia decizii

6. Managerul defineste limitele, solicita grupul sa ia decizia

7. Managerul permite subordonatilor sa se manifeste intre limitele definite de conducere

Se observa ca cele doua dimensiuni-forta de baza ce constituie modelul continuumului, utilizarea autoritatii de catre manager si aria libertatii pentru subordonati, se afla in relatie de inversa proportionalitate. Cu cat scade mai mult valoarea celei dintai, cu atat creste valoarea celeilalte.

Acest model a stat la baza "abordarii contingente" a conducerii.

ABORDARI CONTINGENTE

Modelul functional de conducere sau conducerea centrata pe actiune

Concept dezvoltat in Marea Britanie de profesorul John Adair, conform caruia conducerea se bazeaza mai degraba pe un comportament adecvat decat pe personalitate sau pe faptul de a fi la locul si momentul potrivit. Acest model functional face distinctie intre preocuparea pentru indivizi si preocuparea pentru grup[uri] si subliniaza faptul ca o conducere eficienta se bazeaza pe ceea ce face liderul pentru a veni in intampinarea nevoilor de indeplinire a sarcinilor, ale nevoilor grupului si ale indivizilor.

Elementele-cheie ale modelului functional sunt urmatoarele:

a.       Nevoile individuale, ale grupului si ale indeplinirii sarcinilor sunt satisfacute in contextul unei situatii de conducere totala; astfel, modelul incurajeaza un stil flexibil de conducere, orientat pe sarcina, individ sau grup, in functie de circumstante.

b.      Functiile de sarcina, orientate spre nevoile de indeplinire a sarcinii, includ activitati de stabilire a obiectivelor, de planificare a sarcinilor, de repartizare a responsabilitatilor si de stabilire a unui standard adecvat de performanta.

c.       Functiile de mentinere a grupului, orientate spre nevoile grupului, includ activitati precum construirea spiritului de echipa si motivatia, comunicarea, disciplina.

d.      Functiile de mentinere/conservare a individului, orientate spre nevoile indivizilor, includ activitati precum instruirea, consilierea, motivarea si dezvoltarea profesionala.

Modelul lui Adair reprezinta o teorie a contingentei subliniind ca, fiind legata de situatia generala, conducerea trebuie sa fie adaptativa.

Modelul de conducere conjunctural al lui F.E. Fiedler

F.E. Fiedler este primul teoretician care foloseste explicit notiunea de contingenta. Conform conceptiei sale, exista 3 variabile caracteristice situatiei ce determina gradul in care situatia data este favorabila conducatorului:

a)      Relatia lider-membrii organizatiei: gradul in care membrii grupului manifesta simpatie fata de conducator si incredere in acesta astfel incat sa-l urmeze in actiunile sale;

b)      Structura sarcinilor de serviciu: cat de bine sunt organizate sarcinile ce trebuie indeplinite;

c)      Pozitia in structura puterii: autoritatea si puterea de decizie asociate cu pozitia conducatorului in organizatie.

Cele trei variabile situationale pot produce 8 combinatii situationale posibile.

Situatia cea mai favorabila pentru lider:

beneficiaza de relatii bune cu membrii grupului

sarcina e foarte bine structurata

are o pozitie puternica, semnificativa

Situatia cea mai defavorabila pentru lider:

nu este agreat de membrii grupului

sarcina este relativ nestructurata

puterea exercitata ca lider este slaba

Concluziile lui Fiedler:

a)      conducerea centrata pe sarcina este cea mai eficienta atat in situatii foarte favorabile, cat si in cele total nefavorabile

b)      conducerea centrata pe relatia cu oamenii este mai eficienta in situatiile intermediare

Grila evaluarii manageriale a lui Blake-Mouton

Folosita pentru identificarea stilului de conducere practicat de manageri si pentru identificarea directiilor de dezvoltare si imbunatatire a activitatii acestora, aceasta grila are doua dimensiuni:

pe axa verticala, preocuparea pentru oameni;

pe axa orizontala, preocuparea pentru productie.

Nivel scazut Preocupare Nivel inalt

pentru productie

Productia "inseamna acel ceva pentru realizarea caruia organizatia angajeaza personal".

Productia poate avea ca finalitate un produs sau un serviciu.

Blake-Mouton identifica 5 stiluri manageriale:

Stilul 1,1 - Management de slaba calitate: interes foarte redus pentru oameni si productie

Stilul 9,1 - Management centrat pe sarcina (docilitate fata de conducere): accentul pe productie - regim intens de munca

Stilul 9,9 - Management de tipul muncii in echipa: "interes comun" - relatii de respect si incredere reciproce - oamenii se simt motivati - performante sporite

Stilul 1,9 - Management de tip "country club": accentul pe problemele personalului; ritm confortabil de munca; aproape indiferent fata de realizarea obiectivelor organizatiei

Stilul 5,5 - Management de tip median: stil echilibrat, performante corespunzatoare, moral rezonabil

Stilul 9,9 este cel mai bun, avand un nivel inalt atat la preocuparea pentru oameni cat si la preocuparea pentru productie.

INTREBARI

1. Care sunt elementele de baza si, in acelasi timp, variabilele-cheie ale ecuatiei conducerii?

2. Enumerati si descrieti stilurile de personalitati ale conducatorilor, dupa criteriul atitudinii fata de asumarea responsabilitatii?

3. Care dintre teoriile X si Y ale lui McGregor considerati ca este mai des aplicata in institutiile administratiei publice autohtone?

4. Care sunt stilurile manageriale dominante identificate de catre Rensis Likert si care sunt principalele lor caracteristici?

5. Incercati sa reconstituiti modelul continuumului stilurilor de conducere al lui Tannenbaum si Schmidt.

6. Care sunt cele 3 variabile caracteristice modelului de conducere conjunctural al lui Fiedler si care sunt cele 8 combinatii situationale care rezulta din combinarea acestora?

7. Care este situatia cea mai favorabila si cea mai nefavorabila liderului in modelul de conducere conjunctural al lui Fiedler?

8. Indicati cele 5 stiluri manageriale cuprinse in grila Blake-Mouton si spuneti care dintre acestea este cel mai eficient.