Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Merceologie


Index » business » » economie » Merceologie
» Ambalarea marfurilor


Ambalarea marfurilor




Ambalarea marfurilor

1. Concepte de baza

Termenul de ambalaj* provine din latinescul „condere“ care are sensul de a stabili, a stabiliza sau „prezentare stabila“.

Din multitudinea de definitii reiesite din literatura de specialitate, consideram ca cel mai apropiat de sensul pe care-l dam in acceptiunea romaneasca este: ambalajul este un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat sa cuprinda sau sa inveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protectia temporara din punct de vedere fizic, chimic, mecanic biologic in scopul mentinerii calitatii si integritatii acestora in stare de livrare, in decursul manipularii, transportului, depozitarii si desfacerii pana la consumator, sau pana la expirarea termenului la garantie“.




Ambalarea conform aceleiasi surse este o „operatie, procedeu sau metoda, prin care se asigura cu ajutorul ambalajului, protectia temporara a produsului, in decursul manipularii, transportului, depozitarii, vanzarii, contribuind si la inlesnirea acestora pana la consumare sau pana la expirarea termenului de garantie.“ /62/

Ambalajul total. Notiunea de ambalaj si-a modificat continutul ca urmare a utilizarii unor noi materiale a caror volum si masa sunt limitate la minimum fara ca prin acest proces sa fie afectate functiile pe care trebuie sa le indeplineasca: „Ambalajul total“ care include functia sociala si compatibilitatea sa ambientala /53/.

Din schema din fig. rezulta evolutia ambalajului pana la aparitia ambalajului total din care rezulta si esenta functiilor indeplinite de
ambalaj (fig. 1).


Fig. 1 Ambalajul total

2. Functiile ambalajelor

Cresterea importantei ambalajelor, a functiilor sale, a fost determinata de noutatile aparute si in domeniul materialelor de ambalaj (tip „bariera“, „comestibile“ etc.), a utilizarii unor noi metode de ambalare (ex. in atmosfera modificata pentru produse alimentare) ca si adaptarea pe plan european si international, a unor reglementari menite sa protejeze atat consumatorul cat si mediul ambiant de nocivitatea unor ambalaje inadecvate sau care, in procesul degradabilitatii, pot constituie surse de poluare.

Ambalajul este considerat in tarile cu traditie in domeniul ambalajelor (SUA, Italia, Japonia, Anglia, Franta) ca fiind o parte integranta a produsului de inalta calitate.

Ponderea costului ambalajului in costul produsului variaza, in functie de natura produsului, intre 5 si 15%. La produsele de lux costul ambalajelor poate sa ajunga la 30-50%.

Ambalajul a devenit indispensabil in circulatia tehnica a marfurilor. Se apreciaza ca 99% din productia de marfuri este ambalata /62/.

Principalele functii pe care trebuie sa le indeplineasca ambalajul sunt: a) conservarea si protectia produselor, b) manipularea, transportul, depozitarea si c) informarea si promovarea produselor /75/.

2.1. Functia de conservare si protectia marfurilor

Functia de conservare si protectia marfurilor consta in prote­jarea continutului de influentele mediului extern. Intre ambalaj, produs si metoda de conservare trebuie sa existe o corelare perfecta, astfel incat produsul sa ajunga la client intr-o stare care sa permita consumul sau utilizarea la parametrii specificati in documentatia tehnica.

Tipurile de protectie pe care trebuie sa le asigure ambalajul sunt:

la actiunea factorilor fizici (temperatura, umiditatea relativa a aerului, mecanice etc.);

la actiunea factorilor chimici (aer, apa, vapori, oxigen, dioxid de carbon si dioxid de sulf ;

la actiunea factorilor biologici (microorganisme, insecte etc.).

 Protectia la actiunea factorilor fizici   

Protectia produsului la actiunea temperaturilor mai mari decat cele prevazute in standarde se face in scopul evitarii deformarii produselor, a declansarii unor reactii chimice care duc la descompunerea produsului sau la modificari prihosenzoriale (miros, gust). Pentru evitarea unor asemenea modificari se folosesc ambalaje rele conducatoare de caldura, precum materiale plastice, lemn, sau prin folosirea unor protectii suplimentare cu folii din aluminiu.

Ambalajul trebuie sa reziste la socurile termice, la temperaturi scazute, atunci cand conservarea necesita asemenea temperaturi (policlorura de vinil nu rezista la temperaturi scazute, devine fragila).

 Protectia fata de actiunea luminii care produce decolorari, si initierea unor reactii fotochimice. Rolul ambalajului este de a filtra lungimile de unda care produc deprecierea produselor sau de a opri patrunderea luminii in ambalaj, pentru aceasta el trebuie sa fie opac.

 Protectia fata de actiunea factorilor mecanici. Trepidatiile din timpul transportului pot modifica ambalajul si produsul, producand comprimarea sau tasarea produsului. Transportul in containere fara spatii libere si bine ancorate evita asemenea modificari calitative.

Protectia la actiunea factorilor chimici consta in evitarea contactului produsului cu anumite substante agresive precum: amoniac, hidrogen, dioxid de sulf, etc. Pentru indeplinirea acestei functii ambalajul are un rol dublu:

a) bariera la trecerea gazelor din exterior spre interiorul ambalajului si

b) de bariera la trecerea substantelor gazoase din interior catre exterior.

a) In primul caz, ambalajele trebuie sa impiedice patrunderea oxigenului si a vaporilor de apa pentru a se evita dezvoltarea mucegaiurilor, sau a bacteriilor aerobe. De asemenea se evita oxidarea produselor, formarea de solutii saturate cu produse zaharoase sau sarate; precum si patrunderea substantelor volatile prezente in mediul inconjurator (fum, hidrocarburi etc.) care pot modifica unele proprietati organoleptice ale produselor (gust, miros).

b) In cel de al doilea caz, ambalajul evita pierderea aromelor specifice sau deshidratarea produsului, pierderea gazelor sau amestecului gazos care a fost introdus in interiorul ambalajului in scopul conservarii produsului (dioxid de carbon, azot).

Protectia impotriva factorilor biologici are drept scop mentinerea calitatii igienice si microbiologice.

In acest scop, rolul ambalajului este de:

- a realiza o bariera fizica intre microorganismele din atmosfera si produsele ambalate;

- a limita sau impiedica schimburile gazoase care ar permite aparitia si dezvoltarea germenilor patogeni;

- a asigura o etanseitate perfecta la toti germenii microbieni si de a rezista conditiilor de sterilizare (cand produsele necesita acest tratament);

- a impiedica un contact direct intre produse si persoanele care le manipuleaza;

- a evita riscurile de intoxicatie alimentara produsa de flora microbiana patogena continuta in produsele nesterilizate.

2.2. Functia de transport, manipulare, depozitare

Pe circuitul tehnic al marfurilor producator-mijloace de transport-client apar o serie de probleme legate de mentinerea calitatii marfurilor.

Cerintele fata de ambalajul de transport sunt:

adaptarea ambalajului la normele de transport;

optimizarea raportului volum/greutate (ambalajul cu un volum standard beneficiaza de un tarif avantajos si de conditii mai bune de transport), greutate mai mica a ambalajului corespunde unei taxe mai mici.

posibilitatea de adaptare a ambalajului in unitatile de incarcare utilizate uzual in transportul principal si secundar de marfuri.

Ambalajul secundar trebui sa faciliteze manevrarea produsului prin forma, greutatea si volumul sau.

La depozitare, ambalajul preia presiunea rezultata in urma operatiei de stivuire. De aceea, ambalajul trebuie sa fie usor de aranjat in stiva, iar pe eticheta sa se prevada conditiile de manipulare, rezistenta la temperaturi variate.

Se apreciaza ca pe parcursul circuitului tehnic, marfurile si amba­lajele lor sunt supuse la 30-40 operatii de manipulare, ceea ce inseamna ca in loc de o tona se manipuleaza 30-40 tone. Aceasta presupune ca cheltuie­lile aferente acestor operatii pot atinge proportii ce variaza intre 10-15% din costul produselor. De aceea, rationalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport si distributie se impune astazi cu acuitate. In acest sens, un rol esential se atribuie ambalajului. Sub acest imperativ s‑au facut cunoscute actiunile de: paletizare, containerizare si modulare /75/.

 Paletizarea este o metoda care permite manipularea, deplasarea si stivuirea usoara a unor produse, grupate in unitati de incarcare, folosind in acest scop palete si electrostivuitoare.

Paleta de transport permite formarea incarcaturii unitare de produse, care pot fi ambalate sau nu. Utilizarea paletei este posibila cand marfurile sunt uniforme si au stabilitate suficienta atat in timpul transportului cat si al depozitarii.

Prin utilizarea paletei de transport se creeaza posibilitatea asigurarii legaturii dintre transportul din interiorul intreprinderii si cel dintre agentii economici, conform relatiei „unitate de incarcare = unitatea de transport = unitatea de depozitare“.

In comert exista palete plane de uz general (interschimbabile), de uz special (portuar), palete - lazi si palete cu montanti.

 Containerul este un utilaj pentru transportul economic al marfurilor, constituit din materiale rezistente, eventual usor flexibile care sa permita plierea dupa utilizare. El ofera avantajul unei pastrari intacte a integritatii, respectiv calitatii marfurilor, in conditiile eliminarii ambalajelor individuale si a manipularilor repetate.

La baza sistemului de paletizare - containerizare este „modularea“ ambalajului. Modularea consta in corelarea dimensiunilor ambalajului de desfacere cu cele ale ambalajului de transport, cu ale containerului, cu ale mijlocului de transport, precum si cu cele ale spatiului de depozitare.

2.3. Functia de promovare

Ambalajul contribuie substantial la vanzarea produsului prin informatiile pe care le ofera clientului si prin elementele estetice: forma, culoare,    grafica /75/.

Functia de promovare a ambalajului se realizeaza prin:

- modul in care prezinta produsul folosind in acest scop eticheta, marca de fabrica sau de comert, precum si elementele estetice, astfel incat sa-i atraga atentia cumparatorului.

- volumul si precizia informatiilor prin care comunica cu clientul. Acestea se refera la caracteristicile de calitate (compozitie, ingrediente etc.) modul de utilizare, conditiile de pastrare (temperatura, umiditate etc.) termenul de valabilitate (pentru produse alimentare, cosmetice, materiale fotosensibile etc.), toxicitatea, influenta asupra mediului inconjurator etc. Mijloacele prin care se pot da asemenea informatii sunt: etichetele, texte, pictograme, coduri cu bare etc.

Crearea ambalajului constituie unul dintre elementele strategice ale intreprinderii pentru comercializarea produselor sale. Astazi se acorda o importanta din ce in ce mai mare acestei functii, pentru ca acceptarea unor produse de catre consumatori depinde intr-o masura insemnata de forma si grafica sa, de estetica ambalajului in general.

Ambalajul unitar, care este intalnit la foarte multe produse alimentare si industriale de uz casnic, inlocuieste arta vanzatorului prin contactul direct al cumparatorului cu produsul respectiv, contribuind astfel la promovarea desfacerii produselor pe piata. Pentru indeplinirea cu succes a acestei functii, ambalajul trebuie sa atraga atentia cumparatorului in mod spontan, sa fie usor de recunoscut si sa sugereze o idee precisa despre produs.

Schimbarile care se fac asupra produsului si a ambalajului trebuie sa tina seama de atitudinea consumatorilor fata de noul ambalaj, de necesitatea ca el sa nu duca la scaderea increderii clientilor traditionali in calitatea produsului respectiv si in gradul de protectie a acestuia. Noul ambalaj trebuie sa fie superior vechiului ambalaj pentru a atrage un numar mare de consumatori, sa favorizeze astfel un volum sporit al vanzarii. Ambalajul trebuie adaptat specificului pietei externe din punct de vedere al graficii, culorii, modului de consum al produsului etc.

Ambalajul trebuie sa puna in valoare caracteristicile principale ale produsului astfel incat consumatorii sa il deosebeasca usor de celelalte produse similare.

Ambalajul trebuie sa faca o publicitate produsului pentru care este folosit, dar in nici un caz nu trebuie sa induca in eroare cumparatorii.

Ambalajul are rolul de a comunica publicului caracteristicile produsului, in limitele cadrului juridic si tehnic.

Caracteristicile estetice ale ambalajului au o mare importanta in actul de vanzare, care trebuie sa convinga consumatorii de calitatea produsului. Sobrietatea si claritatea grafica trebuie sa constituie principalele caracteristici, care sa puna in valoare marca comerciala, sa reprezinte o continuare a actiunii promotionale intreprinse de vanzator pentru produsul respectiv. Conceptia grafica de ansamblu a ambalajului trebuie sa permita o citire rapida si corecta, fara sa dea nastere la confuzii.

Forma de prezentare conteaza aproape in aceeasi masura ca produsul in sine. De aceea, ambalajul trebuie sa creeze imaginea calitatii produsului, conferita de soliditatea, greutatea redusa, durabilitatea si eficienta in utilizare.

Modificarea gamei sortimentale a produselor, prin innoire si diversificare, impune si modificarea conceptiei despre ambalaj.

In cazul produselor alimentare care sunt vandute prin autoservire, ambalajul de prezentare constituie singura legatura intre client si produs. De aceea, ambalajul va trebui adaptat vanzarii de masa, el trebuie sa intruneasca insusiri care sa-i confere puterea de promovare a vanzarilor. In conditiile in care raportul calitate/pret este egal la mai multe intreprinderi, produsele care se diferentiaza prin stil, creativitatea ingenioasa a ambalajului, reusesc sa iasa in evidenta fata de produsele concurente /75/.

Cerintele de calitate ale ambalajelor

Cerintele consumatorului fata de calitatea ambalajului sunt, in afara de cele referitoare la protectie-conservare, estetica (prezentate in cadrul functiilor) si cele privind comoditatea in utilizare /75/.

Cerinta de comoditate consta in functionalitatea ambalajului, determinata de forma acestuia, care trebuie sa permita o manuire usoara sa poata fi deschis sau inchis cu usurinta, de cantitatea de produs continuta. Masa proprie a ambalajului este o cerinta importanta a ambalajului. Ea este evidentiata in mod direct de coeficientul de greutate, care este exprimat prin raportul dintre masa ambalajului si cea a produsului.

Factorii care determina alegerea ambalajului sunt:

caracteristicile produsului care se ambaleaza;

conditiile de transport si de manipulare, cu influentele si solicitarile care intervin;

caracteristicile de calitate ale materialelor de ambalaj;

tipurile si functiile ambalajelor;

metoda de ambalare;

cheltuielile ocazionate de realizarea si transportul lui.

In domeniul ambalajelor si in special al celor de transport, principalele cerinte de calitate fac obiectul standardizarii, in scopul realizarii unor ambalaje apte de pastrarea integritatii si calitatii produselor pe circuitul tehnic al marfurilor cu cheltuieli minime.

Ca si in cazul produselor, standardizarea permite rationalizarea productiei si comercializarii ambalajelor, prin reducerea numarului de tipuri constructive, prin extinderea dimensiunilor corelate cu paleta de transport, prin unificarea metodelor de verificare privind rezistenta la actiunea factorilor externi la care sunt supuse ambalajele in timpul manipularii, transportului si depozitarii.

Pentru facilitarea relatiilor de comert exterior, organismele internationale de standardizare a ambalajelor urmaresc unificarea unui numar cat mai mare de standarde nationale, pentru crearea unor avantaje atat pentru tarile exportatoare, cat si importatoare. Aceasta este posibil pentru ca aproape toate tarile considera ca ambalajele au o importanta esentiala si ca reprezinta un factor economic determinat in schimburile de marfuri pe piata internationala.

In cadrul Organizatiei Internationale de Standardizare (OSI) exista comitete speciale pentru coordonarea activitatii de creare a ambalajelor si a mijloacelor de transport ale acestora /75/.

3. Materialele de ambalaj

Structura materialelor pentru ambalaje in cadrul Uniunii Europene este urmatoarea: celulozice (hartie-carton) 45%, sticla 30%, materiale plastice 13%, metalice 12% /62/.

Consumul acestor materiale inregistreaza o crestere anuala intr-un ritm de 2%. Cresteri considerabile au aparut la materialele plastice, in special ambalajele din polipropilena, poliester, policlorura de vinil. Iar ambalajele din policarbonati tind sa ia locul, in unele domenii, sticlei. Din cadrul ambalajelor metalice, doar aluminiu cunoaste cresteri mai substantiale. Iar dintre ambalajele celulozice, ritmuri mai inalte inregistreaza numai cartonul ondulat.

Aparitia noilor materiale de ambalat a fost determinata de constatarea ca un singur material nu poate raspunde la toate cerintele unui produs sau altul, precum si la cele impuse de consumatori si de mediu. Astfel au aparut materiale complexe prin acoperirea hartiei, cartonului sau materialelor plastice, cu doua sau trei straturi din alte materiale. Astfel au aparut materialele laminate, caserate, unele cu efecte de „bariera“ fata de vapori de apa, gaze, substante volatile, radiatii ultraviolete, microorganisme etc.

Clasificarea ambalajelor se face dupa mai multe criterii, si anume, dupa:

natura materialului din care sunt constituite sunt ambalaje din hartie-carton, sticla, metal, materiale plastice, lemn, textil, materiale complexe;

sistemul de confectionare sunt ambalaje fixe, ambalaje demontabile, ambalaj pliabil;

tipul ambalajului: lazi, cutii, flacoane, pungi etc.;

domeniul de utilizare ambalaj de transport, de prezentare, desfacere;

natura produsului ambalat: pentru produse alimentare, industriale, produse periculoase;

gradul de rigiditate: ambalaje rigide, semirigide, suple;

modul de circulatie: ambalaj refolosibil, nerefolosibil.

3.1. Caracteristicile de calitate ale materialelor de ambalat

Principalele materiale care se folosesc la ambalaje sunt: materiale celulozice (hartie, carton, lemn), sticla, materialele plastice, materiale metalice, materiale complexe, materialele textile.

3.1.1. Ambalaje din materiale celulozice.

Hartia si cartonul se afla pe primul loc in ierarhia materialelor de ambalaj. In tarile europene consumul este de 40kg/locuitor/an, iar in SUA 130 kg/locuitor/an /63/.

Sunt trei categorii de materiale de baza: hartia pentru ambalaj, cartonul plat si cartonul ondulat.

Aceste materiale se pot asocia intre ele sau cu alte materiale (plastice, metale) pentru obtinerea materialelor complexe.

Principalele tipuri de hartie pentru ambalaje sunt prezentate in tabelul nr. 1.

Tabelul 1. 

Tipuri de hartie pentru ambalaj

Materia de baza

Sursa

Proprietati si utilizari

Hartie Kraft

miez din lemn de esenta moale

Hartie de mare tonaj inalbita natural sau colorata.



Se utilizeaza pentru pungi, saci, captuseli, pentru carton ondulat.

Hartie sulfit

amestec din lemn de esenta moale si lemn de esenta tare

Hartie curata, stralucitoare, excelenta pentru tiparire.

Se foloseste pentru obtinerea pungilor mari, pli­curilor, hartiilor cerate, etichete si folii laminate.

Hartie impermeabila la grasime

miez macinat dur

Rezistenta la grasimi.

Se foloseste la ambalarea alimentelor de bucatarie sau a altora de origine lipidica.

Hartie sticloasa

similar cu hartia impermeabila dar suprapresata

Rezistenta la uleiuri si grasimi.

Se utilizeaza ca o bariera impotriva mirosurilor; este folosita pentru pungi, hartii si alimente de origine animala.

Pergament vegetal

hartia se trateaza cu acid sulfuric concentrat

Netoxic, rezistent la umezeala ridicata, precum si la uleiuri si grasimi ale alimentelor grase.

Hartie tesuta (impletita)

hartie de categorie usoara din multe tipuri de miez

Hartie de categorie usoara si moale.

Tipurile de cartoane folosite la ambalaje sunt: duplex (din 2 straturi diferite), triplex (din 3 straturi diferite), ondulat (din 1-3 straturi netede si
1-3 straturi ondulate din hartie).

Cartonul ondulat are o structura celulara care ii da o mare rezistenta la ambalarea produselor care necesita protectie impotriva socurilor si presiunii exterioare.

Cartonul capata proprietati de „bariera“ prin acoperire cu diferite materiale (parafina, sticla, materiale plastice).

Hartia de ambalaj ECO-ECO satisface exigentele consumatorilor, prezentand o totala compatibilitate cu produsul ce se ambaleaza si in acelasi timp este biodegradabila. Se obtine din plante cu cresterea anuala, inlocuind astfel lemnul.

Hartie obtinuta din alge de mare (Italia 1992), are proprietati imbunatatite fata de hartia normala, si anume: rezistenta mai buna la rupere si o rigiditate crescuta. Se poate recicla, fara probleme de tratare care ar putea vicia mediul. Costul este mai scazut fata de cea normala, iar in ciclul de fabricatie nu se foloseste clorul.

3.1.2. Ambalaj din materiale metalice

Ambalarea produselor alimentare perisabile se face, de regula, cu ajutorul cutiilor metalice, realizate din otel, aluminiu si materiale combinate (materiale plastice, carton si metal) /63/.

Criteriile de alegere a materialului metalic sunt:

natura produsului de ambalaj (valoarea pH-ului, durata de valabilitate in luni la temperaturi specifice de pastrat);

raportul greutate/volum al produsului;

capacitatea, dimensiunile si sistemul de inchidere a cutii;

natura lacului utilizat pentru suprafata interioara si daca acesta este compatibil cu produsul alimentar;

posibilitatile de imprimare si de efectuare a unor tratamente speciale.

Recipientele metalice, se fac din tabla de otel acoperita pe ambele parti cu un strat subtire de staniu. (Otelul si staniu nu sunt toxice). Se mai fac si din aluminiu sau din tabla fara staniu cu un strat de crom, fosfat de crom.

Cerintele de calitate a ambalajului metalic sunt:

mentinerea calitatii produselor ambalate;

prevenirea contaminarii microbiologice si chimice a produselor (in cazul celor alimentare);

modalitatile de deschidere sa nu prezinte riscuri si sa fie accesibile cu mijloace adecvate;

economicitate si siguranta in distributie.

sa fie reciclabil si degradabil (tabla cositorita)

prevenirea reactiilor chimice intre metal si produs care pot declansa coroziunea sau formarea de hidrogen in inte-
riorul cutii.

Materialele metalice participa la alcatuirea ambalajelor complexe, formate din carton/folii de aluminiu/materiale plastice, folosite la ambalarea produselor granulate sau sub forma de pulberi (lapte praf, cacao, cafea instant, sucuri, concentrate etc.) Aceste ambalaje au dezavantajele: nu prezinta rezistenta la umiditate si nu pot fi incalzite.

Aluminiul si aliajele sale

Acestea se utilizeaza foarte mult in ultima perioada de timp in domeniul ambalajelor, pentru ca au multe avantaje, desi sunt mult mai scumpe /63/.

Foliile de aluminiu prezinta unele avantaje:

au proprietatile de „bariera“ foarte bune;

nu sunt toxice si pot veni in contact cu produsele alimentare;

se utilizeaza in combinatii cu materiale flexibile pentru ambalaje la care sunt cerute proprietati bariera la miros si aroma;

au posibilitati bune de tiparire.

Ambalaje complexe din folii de aluminiu cu alte materiale se obtin prin:

laminare (caserare) prin care doua sau mai multe materiale (ex. hartie si folia de aluminiu ) se fixeaza una peste alta cu un adeziv;

extrudere este o metoda de combinare a doua sau mai multe materiale si folii de aluminiu. De exemplu: hartie Kraft albita sau satinata/folii de aluminiu/polietilena de joasa densitate.

Ambalajele din tabla de aluminiu sunt preferate, in functie de:

caracteristicile produsului (valoarea pH-ului, greutatea si volumul produsului, densitate, durata de conservare, de aciditatea produselor alimentare, cele care au pH-ul <3,5, folia de aluminiu se lacuieste;

metoda de ambalare (tipul masinii si caracteristicile acestuia).

3.1.3. Ambalajele din sticla

Sticla ocupa o pondere importanta in structura materialelor de ambalat din domeniul alimentar, desi este concurata de materialele plastice si celulozice.

Avantajele ambalajelor din sticla sunt:

are proprietati de „bariera“ foarte bune la gaze, vapori, lichide;

nu intra in reactie chimica cu produsele alimentare ambalate, nu le modifica caracteristicile organoleptice;

este un material igienic, usor de spalat si se bucura de opinia favorabila a clientilor;

suporta sterilizarea, deci rezista la temperaturi de peste 100sC.

transparenta specifica sticlei ii permite consumatorului un control vizual a calitatii produsului;

se poate colora usor, asigurand o protectie a produsului impotriva radiatiilor ultraviolete;

rezista la presiuni interne ridicate de aceea se foloseste la ambalarea sampaniei;

este reciclabil, nu polueaza mediul.

Dezavantajul ambalajelor din sticla sunt bine cunoscute, precum: rezistenta relativ redusa la socurile mecanice si termice, greutatea relativ mare fata de alte materiale, ceea ce ridica cheltuielile de transport.

Deoarece in compozitia sticlei intra si unele cantitati de plumb si cadmiu legislatia noastra in vigoare indica valorile limita admisibile pentru a se armoniza cu cea din UE /63/.

Ambalaje din materiale plastice

Desi au aparut mai tarziu decat cele clasice, productia si consumul lor au cunoscut ritmuri foarte mari de dezvoltare.

Din materiale plastice se obtin urmatoarele tipuri de produse destinate ambalajelor: filme flexibile, folii si materiale complexe.

Filmele flexibile se obtin din: polietilena (PE), polipropilena (PP), policlorura de vinil (PVC), polietilena tereftalat (PET) poliamida (PA). Se folosesc sub forma de straturi „bariera“ sau lianti in materialele complexe de ambalare.

Proprietatile principale ale filmelor flexibile folosite la ambalare sunt:

impermeabilitatea sau permeabilitatea in conservarea continutului;

stabilitate dimensionala - se folosesc PET si PP

transparenta pentru produse care necesita vizualizarea;

rezistenta la radiatii ultraviolete si infrarosii;

sudabilitate si posibilitatea la lipire.

3.1.4. Materiale complexe de ambalare

Materialele complexe s-au realizat pentru a raspunde necesitatilor clientilor de a avea produse ambalate, a caror calitate sa fie cat mai apropiata de cea dorita, care sa-si pastreze caracteristicile de calitate o perioada cat mai lunga de timp.

Elemente ale structurii acestor materiale complexe au fost prezentate la fiecare tip de material (celulozic, metalic, materiale plastice), de aceea in cele ce urmeaza vor fi particularizate doar unele aspecte mai deosebite.

Caracteristicile de calitate esentiale ale unui material complex sunt: impermeabilitatea la vapori de apa, gaze; transparenta si sudabilitatea; rezistenta impotriva luminii; rezistent la temperaturi ridicate.

Materialele complexe sunt de mai multe tipuri in functie de:

natura produsului: complexe usoare (plastic), semirigide (plastic/hartie, sau aluminiu) rigide (plastic/carton);

functia detinuta: suport (PP, Pebd, Pehd, PVC; PS) liant (etilen vinil acetat), bariera (copolimer etilen alcool polivinil).

Materiale complexe permit: ambalarea in vid, ambalarea in gaz inert, ambalarea produselor supracongelate

Dupa natura materialului suport sunt:

complexe pe baza de aluminiu,

complexe pe baza de hartie si carton;

complexe pe baza de mase plastice.

Materialele complexe pe baza de aluminiu au un strat interior din polietilena de joasa densitate si propilena, care este compatibil cu produsul de ambalat. Acoperirea stratului exterior se face cu celofan, folii de poliester sau propilena.

Domenii de utilizare ale acestui material de ambalat sunt:

produse sensibile la umiditate, pentru care se foloseste complexul de tipul celofan /aluminiu/polietilena

produse lichide si vascoase. Aceste materiale trebuie sa aiba o rezistenta mecanica buna, in care scop se folosesc diferite combinatii intre materialele plastice (polietilena, poliester, propilena si aluminiu) care este stratul de mijloc.

produse etanse la gaz. Straturile din exterior si interior sunt din celofan poliester si polipropilena.

Materialele complexe pe baza de hartie si carton trebuie sa corespunda unor cerinte de calitate, precum:    permeabilitate redusa la gaze si vapori de apa;

Materialele complexe pe baza de pelicule celulozice trebuie sa aiba cerinte de calitate: transparenta, impermeabilitate la grasimi si posibilitati de sudura la cald.

Materialele complexe pe baza de carton au proprietati esentiale precum: impermeabilitatea fata de vaporii de apa, rezistenta la frecare, impermeabilitate fata de grasimi, capacitate de termosudare.

Materiale complexe pe baza de mase plastice

Sunt cele care au in structura numai polimeri pe baza de poliester, polietilena, poliamida etc.

Caracteristici de calitate ale acestor materiale sunt: termosudabilitatea, „bariera“ fata de oxigen, permeabilitatea la vapori de apa. Aceasta din urma se poate reduce prin asocierea cu filme de aluminiu.

Obtinerea materialelor complexe se poate face prin laminare (asamblarea a doua filme prin lipire sau laminare intre doi cilindri) extrudere metalizare (condensare pe suprafata filmului a vaporilor de aluminiu sau oxid de siliciu). Aceste filme au proprietati de impermeabilitate la vapori de apa si gaze.


Materialele „bariera“ sunt, de regula, alcatuite din trei straturi: unul asigura proprietatile mecanice (hartia), un strat intermediar asigura proprietatile de „bariera“ (aluminiu, materiale plastice) si un al treilea strat permite inchiderea ermetica a ambalajului (de ex. polietilena) asa cum se vede in fig.13.2. Aluminiu poate fi inlocuit cu un strat din material plastic, precum policlorura de viniliden.

Fig. 2. Structura materialelor „bariera“

Aparitia polimerilor de cristale lichide* (LCP) a facut sa imbunatateasca proprietatile polietilen tereftalatului (PET) folosit pe scara larga la obtinerea buteliilor. Adaugand LCP umai 10% in PET determina o crestere a proprietatilor mecanice de 2,7 ori si ii dubleaza proprietatile de „bariera“ fata de oxigen /52/.

Dezavantajul materialelor complexe si a celor tip „bariera“ consta in greutatile pe care le intampina la reciclarea lor.



Acest dezavantaj a fost eliminat prin aparitia monomaterialelor. Acestea au produsul „bariera“ impregrant in profunzimea suportului, fie numai pe o singura fata, fie pe ambele fete. Un asemenea material este scotchban-ul care nu modifica reciclabilitatea hartiei si cartonului si nici biodegradabilitatea. Materialul poseda proprietati de inalta bariera fata de apa, grasimi si uleiuri.

Materiale plastice metalizate ocupa o pondere insemnata in domeniul foliilor flexibile pentru ambalaje datorita proprietatilor de „bariera“ si a celor estetice.

Metalul utilizat este aluminiu care permite ca folia de plastic sau orice alt material: hartie, carton, sa se depuna in grosimi infinitezimale, aproape monoatomice, dar cu efect de „bariera“ fata de gaze, lumina, umiditate, arome.

Un inconvenient in constituie faptul ca stratul de aluminiu este foarte fragil si sensibil la abrazivitate. De aceea stratul metalizat trebuie acoperit cu un alt film plastic care are propria lui functie de bariera.

Al doilea inconvenient este dat de netransparenta materialului, nepermitand astfel vizualizarea produsului ambalat. Solutia s-a gasit prin metalizare pe zone care nu modifica proprietatile „bariera“ dar face vizibil produsul.**

3.1.5. Materialele plastice cu depuneri de silice

Materialul are ca suport de regula polipropilena, polietilentereftalat sau poliamide sau polistiren (fig.3). Filmul este transparent cu o usoara coloratie galbuie. Prin laminarea tip sandwish a stratului de silice, in afara de o inalta bariera fata de oxigen si vapori de apa se obtine si o rezistenta mare la socurile mecanice, termice (filmul rezista chiar in interiorul cuptorului cu microunde).

Domeniile de utilizare sunt foarte diverse: alimente uscate si lichide, branzeturi, produse de patiserie, cosmetice, produse farmaceutice, detergenti si diverse produse chimice, precum si ca invelisuri sudabile pentru tablete de ciocolata.

Text Box: Fig. 3 Structura materialu-lui acoperit cu silice denumit „CERAMIS“ /53/
PET - polietilentereftalat
PP - polipropilena
S-au realizat materiale de ambalaj „digerabile“ nu numai pentru om (cazul produselor alimentare ambalate in straturi de amidon), dar si de mediu in care se foloseste sau se arunca dupa utilizare si care nu ridica probleme de recuperare sau reciclare.

Materialul „CELMAR“* se bazeaza pe solubilitatea celulozei in apa si a completei si a rapidei sale biodegradari in mediu. (Dupa exemplu materialelor folosite la capsulele farmaceutice).

Astfel s-au realizat capsule de detergenti-pulbere, dozati pentru o singura utilizare si care se dizolva in apa. Se poate utiliza si pentru ambalarea altor produse ca: hrana concentrata pentru animale, produse fertilizante pentru sol etc. Comercializarea lor se poate face in ambalaje colective /53/.

In interiorul triunghiului este indicata si grosimea peliculelor de polietilena de inalta densitate (HD-PE).

Ambalajele nu trebuie sa afecteze sanatatea consumatorilor prin interactiunea pe care o pot manifesta in contact cu produsele, in special cu cele alimentare.

In fiecare tara se adopta masuri, norme sanitare ce prevad cerintele fata de ambalaj.

In tara noastra sunt in vigoare „Normele de igiena privind alimentele si protectia sanitara a acestora“ in care se stipuleaza printre altele, si masuri referitoare la ambalaj:

- materialele din care sunt confectionate sa aiba un grad ridicat de stabilitate fizico-chimica care sa nu permita cedarea in timpul utilizarii a substantelor straine peste limitele admise.

cernelurile si colorantii folositi la imprimare si colorarea materialelor de ambalaj care vin in contact cu produsul alimentar sa fie avizate de Ministerul Sanatatii;

este inadmisibil contactul direct al alimentelor cu partea colorata sau imprimata a ambalajelor.

sa nu confere toxicitate produsului alimentar cu care vine in contact;

sa nu influenteze caracteristicile organoleptice, fizico-chimice, sau valoarea nutritiva a produsului alimentar cu care vine in contact in timpul prelucrarii, manipularii, transportului sau pastrarii acestuia;

nu este admisa folosirea la ambalarea alimentelor a hartiei provenite din deseuri.

Text Box:  
Fig. 5 Simbolul grafic pentru mentiunea: „poate veni in contact cu produse alimentare“ 
In cadru UE s-a emis un act legislativ nr. 108/1992 prin care se autorizeaza materialele ce pot fi utilizate, precum si eticheta care trebuie sa indice ca ambalajul poate veni in contact cu produsele alimentare. Exista si un simbol grafic prezentat in fig. 5.

3.2. Coduri noi pentru ambalaje

Codurile cu bare sunt operationale, dar cantitatea de informatii codificate este relativ mica fata de suprafata pe care o ocupa.

Codul „Data Matrix“ raspunde in mai mare masura cerintelor actuale de codificare a unui numar mai restrans. Codul cu bare contine de la 8 la 22 caractere numerice intr-un spatiu de 26 mm, Codul Data Matrix, ajunge la 500 caractere intr-un spatiu de 1,3mm. Acest cod se poate aplica direct pe ambalaj, confectionate din diverse tipuri de materiale „sticla, carton, metal etc., iar citirea prin intermediul unui decodificator se poate realiza chiar sub un unghi de rotatie. Acest cod seamana cu o tabla de sah, fiind realizat din minuscule patrate de aceleasi dimensiuni ceea ce a simplifica imprimarea si citirea codului /53/.

4. Metode de ambalare

Intre ambalaj si produs se formeaza un sistem de interconditionare reciproca astfel incat alegerea tipului de ambalaj si a metodei de ambalare trebuie sa se faca in functie de caracteristicile de calitate ale celor doua componente: produs si ambalaj.

Metodele de ambalare trebuie sa raspunda favorabil pentru atingerea urmatoarelor obiective:

reducerea consumului de materii prime;

cresterea performantelor ambalajului prin folosirea anumitor materiale complexe;

reconsiderarea relatiei produs-ambalaj-mediu inconjurator;

Metodele de ambalare se bazeaza pe doua principii:

dozarea volumetrica a cantitatii de produs care urmeaza sa fie cuprinsa in ambalaj;

dozarea gravimetrica a cantitatii de produs din ambalaj.

Sunt doua procedee de ambalare: colectiva si portionala.

Ambalarea colectiva numita si fardelare consta in gruparea intr-o singura unitate de vanzare a mai multor produse preambalate in hartie kraft, celofan sudabil etc. obtinandu-se pachete paralelipipedice paletizate. Produ­sele care se preteaza la o asemenea ambalare sunt: faina, zahar, orez etc.

Ambalarea portionata cuprinde o cantitate de produs care urmeaza sa fie consumata o singura data. Acest procedeu se aplica la produse perisabile (ex. branzeturi fermentate, untul etc.) si la produse neperisabile (ex. cafea, zahar etc.).

Materialele de ambalare trebuie sa pastreze gustul, aroma si sa asigure o protectie impotriva umiditatii aerului. Se folosesc in acest scop: foliile termosudabile din aluminiu sau hartie metalizata.

Principalele metode de ambalare sunt: aseptica, aerosol, in folii contractibile, in vid si in atmosfera modificata.

4.1. Ambalarea aseptica, presupune absenta sau excluderea microorganismelor, garantand securitatea microbiologica a elementelor fara ca acestea sa-si piarda caracteristicile organoleptice si nutritive /62/.

Cele mai folosite procedee de sterilizare sunt:

HTST (high temperature short time);

UHT (ultra high temperature).

Procedeul HTST consta in incalzirea rapida a produsului la o temperatura cuprinsa intre 90 si 120sC, timp de cateva secunde. Se aplica produselor puternic acide care se mentin sterile la temperaturi scazute.

Procedeul UHT consta in incalzirea produselor la temperatura cuprinsa intre 135-150sC, mentinerea timp de cateva secunde la aceasta temperatura, urmata de o racire brusca. La produsele cu o vascozitate mica (laptele) se utilizeaza temperatura maxima, (150sC) iar la cele cu vascozitate mare temperatura la limita inferioara (135sC).

Materialele de ambalare se aleg in functie de: natura produsului, costul produsului si ambalajului si preferintele consumatorilor. Cele mai folosite sunt materialele complexe pe baza de hartie si carton.

Se utilizeaza o folie mica, multistratificata, care combina caracteris­ticile hartiei, materialului plastic si aluminiului. De exemplu cutiile pentru bauturi au o structura formata din 70% hartie, care asigura rigiditatea si rezistenta, 24% polietilena pentru etansietate si o folie subtire de aluminiu (6%) care formeaza o bariera impotriva aerului si luminii care pot distruge aroma si substantele nutritive din alimente. Aceste trei materiale formeaza 6 straturi distincte pentru asigurarea unei ambalari aseptice bune.

Tipurile de ambalaje Tetra-Rex si Tetra-Pak* sunt cele mai cunoscute pentru produsele alimentare pasteurizate (sunt sterilizate cu apa oxigenata in combinatie cu un sistem de radiatii ultraviolete).

Durata de conservare se prelungeste pana la 60 de zile in cazul produselor lactate si intre 60 si 120 zile pentru sucurile de fructe. Inventia sistemului de ambalare Tetra-Pak este considerata ca fiind cea mai importanta din ultimii 50 de ani din domeniul industriei alimentare /62/.

4.2. Ambalarea tip „aerosol“

Termenul de „aerosol“ se refera la o dispersie de particule solide sau lichide foarte fine, susceptibile de a ramane in suspensie timp indelungat in atmosfera.

Ambalajul tip, „aerosol“ este un recipient rezistent la o presiune interioara data, prevazut cu o deschidere in care se monteaza „o valva“ care asigura etanseitatea si distribuirea produsului cu ajutorul unui agent propulsor. Se utilizeaza pentru ambalarea unor produse alimentare, cosmetice si farmaceutice

Materialele din care sunt confectionate recipientele sunt: tabla cositorita, aluminiu, sticla si materiale plastice.

Recipientele trebuie sa reziste la o presiune de aproximativ
30 kgf/cm2.

Conditiile care trebuie sa le indeplineasca gazul propulsor sunt: sa fie compatibile cu produsul, sa nu corodeze materialele ambalajului, sa nu fie inflamabil, sa nu prezinte riscul unei explozii si sa nu irite mucoasele sau pielea. Gazul poate fi sub forma lichefiata sau comprimata.

Cele mai utilizate gaze comprimate sunt azotul si dioxidul de carbon. Azotul este inert fata de majoritatea substantelor farmaceutice si alimentare. Este incolor, inodor, netoxic, insolubil si neinflamabil. Dioxidul de carbon este netoxic, neinflamabil, protejeaza produsele contra oxidarii si este bacteriostatic.

Una din tendintele care se profileaza in domeniul ambalarii tip „aerosol“ este sterilizarea accesoriilor de ambalare inainte de operatia de umplere pentru a se evita o posibila recontaminare in timpul ambalarii.

Sterilizarea se poate face prin temperatura ridicata sau cu radiatii gama. A doua metoda este mai buna, dar mai costisitoare /62/.

4.3. Ambalarea in folii contractibile

Principiul acestei metode de ambalare este dispunerea produselor aflate sub forma de bucati mici si uniforme, pe o placa suport, plana sau cu alveole termoformate, urmata de inchiderea prin acoperire cu folie si apoi de termosudare.

Folia contractibila este din material plastic, etirata (intinsa) in momentul fabricarii, cu tensiuni interne fixate prin racire si care in momentul incalzirii revine la pozitia initiala.

Materialele plastice utilizate sunt din: policlorura de vinil, polietilena termo-conductibila, policlorura de viniliden, polipropilena etc.

Sunt mai multe procedee de ambalare, precum: Ambalarea tip „skin“ utilizeaza o placa suport plana, iar ambalarea se face sub vid. Se utilizeaza pentru ambalarea produselor alimentare se urmareste obtinerea unei permea-bilitati ridicate fata de oxigen. Se foloseste pentru ambalarea produselor cos-metice, medicamente, obiecte din portelan, sticla etc. Acest procedeu permite o manevrare usoara si se bucura de o opinie favorabila din partea consumatorilor.

Ambalarea tip „blister“ este identica cu tipul „skin“ cu deosebirea ca nu foloseste vidul, are alveole termoformate, cu deosebirea ca inchiderea se poate face prin termosudare sau capsare.

Ambalarea alveolara este identica cu tipul „blister“ cu deosebirea ca inchiderea se face numai prin termosudare.

4.4. Ambalarea in atmosfera modificata

Metoda are doua variante: ambalarea in vid si ambalarea in atmosfera modificata /62/.

- Ambalarea in vid consta in asezarea produsului intr-un ambalaj impermeabil la gaze si extragerea aerului din interior. Prezenta oxigenului, chiar in cantitati mici, determina declansarea unor reactii cu produsul, mai ales cand sunt durate mai mari de depozitare, producand alterarea produsului.

Avantajele ambalarii in vid sunt:

se mentine forma regulata a produsului;

se asigura integritatea produselor sensibile la frecare.

Dezavantajele metodei constau in;

deteriorarea produselor sensibile la exercitarea unei presiuni mai mari asupra lor;

riscul de a face masa cu folia de ambalaj a produselor sensibile.

aparitia unor defecte la produsele care contin grasimi cand acestea sunt supuse unor temperaturi mai mari decat temperatura de topire a grasimilor.

Se folosesc materiale termosudabile impermeabile din carton si folie din materiale complexe de ambalare.

Proprietatile foliei complexe de ambalaj sunt: rezistenta mecanica buna, protectia impotriva luminii, rezistenta la actiunea substantelor agresive, rezistenta la temperatura, rezistenta buna la strapungere (ex. combinatii dintre poliamida si polietilena). Protectia la lumina este realizata de foliile complexe care contin un strat de aluminiu. Rezistenta la temperaturi inalte sau joase este asigurata de folia complexa formata din poliamida si polietilena. Materialul cel mai folosit la ambalarea sub vid este punga cu margini sudabile formata dintr-o folie complexa transparenta si dintr-o folie complexa cu aluminiu. Astfel se asigura vizualizarea produsului si protectia fata de lumina.

Procedeul de ambalare in vid Cryovac este cel mai utilizat pentru branzeturi, carne, preparate din carne, fructe si legume proaspete etc. /75/. Esenta acestui procedeu consta in:

eliminarea aerului din ambalaj prin absorbtie, dupa ce s-a introdus produsul in pungile Cryovac;

inchiderea automata cu un clips de aluminiu,

introducerea produsului ambalat intr-un rezervor cu apa la temperatura de 92-97sC, timp de o secunda pentru contractarea foliei tip Cryovac cu 50-85% determinand etanseizarea produ­sului. Folia trebuie sa fie impermeabila si contractibila, de aceea se foloseste un copalimer format din clorura de vinil cu clorura de viniliden.

Ambalarea in atmosfera modificata („M.D.P.“ - modified atmosphere packaging) se preconizeaza a se aplica la 50% din produsele alimentare, in special proaspete.

Atmosfera naturala din interiorul ambalajului este modificata prin introducerea unor gaze formate din bioxid de carbon, azot si oxigen.

Ambalajul se prezinta sub forma de caserate termoformate, flexibile si acoperite cu o pelicula multistrat tip bariera. Stratul extern al peliculei bariera se realizeaza din polipropilena care prezinta rezistenta termica de pana la 120sC, are bune proprietati optice si estetice si are un impact ambiental scazut. Stratul de acoperire este din polietilena tereftalat care are bune proprietati de protectie si permite totodata inscriptionarea ambalajului. Filmul bariera propriu-zis se obtine din clorura de viniliden, celofan, poliamida 6 amorfa (ce are permeabilitate la oxigen si bioxid de carbon
< 0,5cm3/m2 24 hbar) sau polietilena tereftalat /62/.

Aceasta metoda se aplica la ambalarea carni, pestelui, cafelei, legumelor si fructelor proaspete.

Procedeul permite controlul reactiilor chimice, enzimatice sau microbiene in scopul reducerii sau eliminarii proceselor de degradare a marfurilor.

Factorii care determina ambalarea in atmosfera modificata sunt:

natura produsului si a materialului de ambalat;

alegerea gazului sau amestecului gazos;

adaptarea materialului de ambalaj la tehnica de ambalare utilizata si la masina de ambalat.

Alegerea gazului sau a amestecului gazos depinde de natura produsului si de principalele tipuri posibile de deteriorarea calitatii produsului (cresterea microbiana, oxidarea produsului).

Introducerea azotului (inlocuitor al oxigenului) se face pentru a reduce oxidarea grasimilor. Azotul este inert, inodor si putin solubil in apa si grasimi.

Dioxidul de carbon este un agent „bacteriostatic“ si „fungistatic“ care poate incetini faza de crestere exponentiala si poate reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe si a mucegaiurilor. In sistemele aerobe se utilizeaza 20-30% CO2, iar in sistemele anaerobe atmosfera contine 100% CO2. Dioxidul de carbon este foarte solubil in apa si grasimi, de aceea este absorbit de alimente.

Oxigenul este utilizat drept component al amestecului gazos, desi este evitat, in general, la ambalarea produselor. Se utilizeaza la ambalarea carnii pentru a mentine culoarea rosie a acesteia.

Un factor important care influenteaza calitatea produselor ambalate in atmosfera modificata este temperatura. De aceea temperatura este controlata si mentinuta intre limitele prescrise in timpul depozitarii pentru fiecare produs perisabil.

5. Ambalarea produselor in relatie cu protectia consumatorilor

Ambalajul reprezinta cartea de vizita a produsului ambalat, prin intermediul caruia consumatorul ia cunostinta de felul produsului, caracteristicile de calitate, modalitatea de utilizare si eventuale restrictii, modul de pastrare.

La ambalajele moderne functia de informare este extinsa si asupra ambalajului, permitand consumatorului sa cunoasca din ce material este confectionat, daca este compatibil cu produsele alimentare, daca este reciclabil sa nu.

Ambalajele folosesc un „limbaj“ format din cuvinte, cifre, imagini, simboluri sugestive legate direct de ceea ce vor sa comunice.

Avand in vedere ca in zilele noastre consumatorii au un timp extrem de redus (doar 0,5% din totalul timpului pe care il au la dispozitie) pentru efectuarea cumparaturilor, comunicarea dintre client si produsul ambalat trebuie sa se faca rapid, ambalajul fiind un „vanzator mut“. La aceasta contribuind in mare masura si realizarea estetica a sa, capabila sa convinga in luarea deciziei de a cumpara.

Informatiile privitoare la natura materialului din care este confectionat ambalajul si daca este reciclabil se transmite prin simboluri.

In activitatea comerciala ambalajul este un component indispensabil, care nu se poate disocia de marfa. Metodele noi de desfacere (mai ales prin autoservire) determina diversificarea ambalajelor si cresterea exigentelor din punct de vedere al calitatii.

Ambalajul protejeaza consumatorul impotriva falsificarii marfurilor prin perfectionarea modalitatilor de inchidere si etanseizare, prin realizarea unor forme de ambalaj, a unor inscriptii si semne specifice mai greu de imitat si prin etichetele aplicate pe ambalaj.

Intre materialele de ambalare si produse sunt posibile unele reactii fizico-chimice care determina un transfer reciproc de substante cunoscute sub denumirea de „fenomenul de migratie“.

Materialele de ambalaj se impart in doua categorii in functie de migratia substantelor:

materiale la care migratia este nula sau neglijabila (sticla, aluminiu).

materiale la care migratia este permanenta, independent de produsul ambalat (ex. materiale plastice).

Datorita interactiunii dintre produse si ambalaje apar si riscurile intoxicatiilor alimentare. De exemplu, anumite metale pot reactiona cu acizii prezenti in alimente (fructe, legume), cu formarea de hidrogen si ioni metalici. Stratul de staniu care acopera in interior conservele metalice nu rezista la medii puternic acide, cu pH<4, de aceea trebuie sa fie lacuite cu un strat suplimentar de protectie.

5.1. Reglementari ale UE in domeniul materialelor de ambalat



Datorita importantei ce se acorda relatiei dintre ambalaj si protectia consumatorilor in Uniunea Europeana au aparut mai multe reglementari care sunt de natura sa apere interesele consumatorilor fata de actiunea nociva a unor materiale de ambalat. Legislatia europeana se refera la:

obligatia de verificare a migratiei constituentilor din materialul plastic destinat contactului cu marfurile alimentare (Directiva Consiliului din oct. 1982)

necesitatea armonizarii legislatiei statelor membre UE referitoare la materiale si obiecte care vin in contact cu marfurile alimentare (Directiva Consiliului Europei, decembrie 1988).

stabilirea listei substantelor pentru verificarea migratiei componentilor din materiale plastice care intra in contact cu marfurile alimentare (Directiva Consiliului dec. 1985);

lista materialelor si obiectelor din pelicula celulozica regenerata destinata contactului cu marfurile alimentare (Directiva Comisiei Europene martie 1993).

lista materialelor si obiectelor din material plastic destinat contac­tului cu marfurile alimentare (Directiva Consiliului, feb. 1990).

5.2. Punctul de prospetime

Grija fata de consumatori a cunoscut in tarile dezvoltate noi aspecte, printre care se remarca si oferirea spre vanzare a produselor alimentare proaspete, refrigerate al caror ambalaj este prevazut cu un indicator special Timp/Temperatura.

Acest indicator permite tuturor factorilor interesati, inclusiv consumatorului final, sa afla gradul de prospetime al produsului alimentar, respectiv cat de aproape se afla un produs de limita sa de consum.

Punctul de prospetime se afla pe o eticheta adeziva sau se afla direct pe ambalaj si care, suferind o reactie cromatica, arata daca calitatea produsului este sau nu corespunzatoare in conditiile respectarii stricte a conditiilor de pastrare.

Text Box:  
Fig. 6 Punct de prospetime Barilla
Firma Barilla (Italia) utilizeaza o eticheta adeziva din material plastic formata dintr-un inel de referinta de culoare verde si dintr-o parte centrala continand un indicator cromatic care, in functie de timp si temperatura la care este supus isi schimba culoarea galbena initiala, intunecandu-se in mod ireversibil. Astfel, se ofera consumatorilor posibilitatea verificarii intr-un mod simplu si imediat daca marfa a fost pastrata in mod corect si si-au mentinut integral toate caracteristicile calitative si, in mod special, prospetimea /54, 19/.

6. Impactul materialelor de ambalare asupra mediului inconjurator

In legatura cu protectia mediului, ambalajele au o influenta foarte mare asupra ambientului pentru ca ocupa 40-50% din deseurile solide urbane.

Pe plan mondial se apreciaza ca fiecare consumator arunca 120-180 kg ambalaje.

De aceea, astazi nu mai este de conceput realizarea unui ambalaj care sa constituie o problema pentru mediu inconjurator, pentru consumator, un ambalaj care sa nu poate fi reciclabil sau distrus. La nivelul UE s-a adoptat o directiva referitoare la ambalaje si reziduuri in care se prevede:

promovarea ambalajelor standard pentru a facilita reutilizarea acestora;

utilizarea cu precadere a produselor concentrate pentru a se micsora productia de ambalaje. Deci volumul si masa ambalajelor vor trebui limitate la minimum, dar cu asigurarea functiilor de conservare si protectia produselor ambalate si a acceptarii lor de catre consumatori;

eliminarea discriminarilor dintre ambalaje noi si ambalaje reciclabile;

In domeniul materialelor de ambalaj s-au conturat trei tendinte:

„lasting ware“ - sugereaza prelungirea in timp a utilizarii lor, necesitand din partea consumatorilor atentie si grija in folosirea acestora. Aici se includ ambalajele perpetue (Pack-man);

„earthedibile“ - propune ambalaje din materiale, „digerate de pamant“ adica biodegradabile, nepoluante. (Celmar);

„extremely easy to recicle“ - exprima monomaterialitate si usurinta in reciclare. Aceste ambalaje evidentiaza compozitia lor chimica, posibilitatea de a fi reduse dimensional pentru a facilita dinamica reciclarii (ECO-ECO).

Eliminarea ambalajelor-gunoaie, in functie de natura lor, se poate realiza prin: biodegradare, fotodegradare, depolimerizare, incinerare. Metoda de ardere s-a pus la punct pentru recuperarea energiei degajate si utilizarea ei in scopuri casnice.

Datorita diversificarii materialelor de ambalare de naturi diferite si mai ales a celor din materiale plastice, s-a impus stabilirea unor criterii de apreciere a gradului de poluare a mediului si de limitare a poluarii. Aceste criterii sunt:

reducerea volumului ambalajului dupa utilizare;

reducerea consumului de material pentru ambalaje;

posibilitatea distrugerii ambalajului dupa utilizare;

lipsa de nocivitate prin distrugerea materialului;

posibilitatea de reutilizare a materialului de ambalat.

Principalii parametrii ecologici prin intermediul carora apreciem impactul ambalajelor asupra mediului sunt:

incalzirea globala    si modificarile climatice;

deprecierea stratului de ozon;

poluarea aerului;

fenomenul de ploaie acida;

poluare apei;

categoriile de deseuri solide si eliminarea lor.

Aprecierea nivelului de degradare naturala a unui material de ambalare se exprima valoric prin indicatorul „index D“ care raportat la volumul sau greutatea materialului da „factorul D“ /62/.

Degradarea naturala se poate face, in functie de natura produsului, prin una din urmatoarele cai:

oxidare chimica avand ca efect reducerea sau modificarea fizica a materialului prin coroziune, reactii fotochimice sau orice alta reactie care are loc in conditii atmosferice normale;

biodegradarea care consta in distrugerea materialului de catre microorganismele din sol.

Capacitatea unui material de a se degrada natural se exprima numeric printr-un indicator numit: „modul de degradabilitate naturala“.

Aprecierea capacitatii de distructibilitate mecanica a materialului de ambalaj se face in functie de metoda de eliminare a deseurilor, prin: ingropare, incinerare, reciclare sau recuperare.

La distrugerea prin incinerarea deseurilor trebuie sa se tina seama de anumite caracteristici ale materialului si anume:

cantitatea de reziduuri rezultate dupa ardere,

procentul de ardere;

nocivitatea gazelor degajate in timpul arderii.

Ambalajele din hartie si carton considerate ecologice au totusi efecte negative asupra mediului datorita compusilor organoclorurati rezultati la albirea pastei de hartie si a cernelurilor de imprimare. Procedeul utilizat la obtinerea hartiei pure este poluant, datorita ploii acide.

Materialele plastice polueaza mediul inconjurator datorita deseurilor rezultate din utilizarea lor si a gazului emis in timpul distrugerii lor prin incinerare. Materialele plastice nocive sunt: policlorura de vinil, (PVC) care degaja acid clorhidric la incinerare si polistirenul. Polietilena si polipropilena nu polueaza mediul inconjurator la incinerare.

Aluminiu este materialul cel mai utilizat la confectionarea ambalajelor, fiind considerat un metal ecologic, pentru ca:

permite obtinerea prin laminare a foliilor cu grosimi de
0,06 mm cu un consum redus de energie pe unitate de ambalaj;

se poate recupera prin reciclare de un numar infinit de ori.

Ambalajele din material lemnos sunt recuperabile dar necesita cheltuieli mari pentru recuperare si reconditionare.

Recuperarea in general a ambalajelor se concretizeaza in doua efecte favorabile: reducerea utilizarii resurselor naturale si a cantitatii de reziduri cu avantaje pentru mediul inconjurator.

O reglementare importanta la nivel european in domeniul ambalajelor s-a concretizat intr-un program pe 10 ani in care
se prevede:

imbunatatirea calitatii ambalajelor si reducerea cantitatii de reziduuri provenite din ambalaje;

cresterea ponderii de recuperare a ambalajelor:

excluderea de pe piata a ambalajelor nerecuperabile sau nereciclabile. Modalitatile de recuperare si reciclare se vor adopta in functie de specificul fiecarei tari.

Statele membre UE au adoptat noi reglementari in domeniul ambalajelor care prevad:

stabilirea unui ambalaj standard pentru a facilita reutilizarea acestuia;

utilizarea cu precadere a produselor concentrate pentru a micsora greutatea produsului ambalat;

promovarea distributiei standardizate sau modulate;

Printr-o Directiva a UE din 1993 s-au stabilit limitele maxime ale concentratiilor de metale grele (plumb, cadmiu, mercur) din ambalaje.

Principalele cai de reducere a poluarii mediului inconjurator adoptate de majoritatea tarilor europene sunt:

- reducerea ponderii ambalajelor nerecuperabile. Pentru
aceasta s-a introdus o taxa pentru limitarea raspandirii ambalajelor nerecuperabile;

- introducerea unor ambalaje mai putin poluante. Ambalajul aseptic (cutii pentru bauturi) este considerat cea mai buna solutie pentru deseurile solide. Producerea acestuia necesita o cantitate mai mica de material decat orice alt tip de ambalaj pentru bauturi si genereaza cantitati mult mai mici de deseuri    decat toate celelalte tipuri de ambalare.

- eliminarea deseurilor din materiale de ambalare poli-stratificate prin arderea completa a ambalajului si recuperarea energiei rezultata si reciclarea completa a stocurilor.

Germania este tara in care s-au adoptat cele mai multe reglementari in domeniul limitarii poluari. Printre acestea este si ordonanta Topher care stabileste:

poluatorul trebuie sa plateasca, producatori si comerciantii trebuie sa recupereze;

incinerarea deseurilor este interzisa;

recuperarea ambalajelor a celor 3 tipuri (de vanzare, supraambalare si cele de transport) de catre o societate (D.S.D) care reuneste distribuitorii si producatorii de bunuri
de consum.

Sistemul de recuperare a reusit si datorita eliberarii etichetei „Der Grüne Punkt“ (punctul verde) care se lipeste de produs (fig. 8.2). Eliberarea etichetei se face contra unei sume calculata in functie de greutatea ambalajului si a tipului de material utilizat. Atribuirea punctului verde se face pe baza unui contract cu utilizatorul in care se prevede caracterul reciclabil al ambalajului.

La nivelul Uniunii Europene exista o Directiva din 1992 prin care statele membre sa valorifice 90% din deseurile de ambalaje si 60% din materialele constitutive ale ambalajelor.

Sistemul de codificare pentru reciclare materialelor plastice de ambalare adoptat de Societatea pentru Industria Materialelor Plastice (SPI) din SUA este folosit si in tarile europene.

Codificarea consta intr-o sageata inchisa, completata fie cu un numar, fie cu abreviere pentru tipul de material /62, 19/.

Semnificatiile codului sunt:Text Box: 
Fig. 7 Noul sistem de codificare pentru reciclare

- PETE No 1 = Polietilena tereftalat

- HDPE No 2 = Polietilena de inalta densitate.

- V No 3 = Policlorura de vinil.

- LDPE No 4 = Polietilena de joasa densitate

- PP No 5 = Polipropilena

- PS No 6 = Polistiren

OTHER    No 7 = Alte materiale plastice, inclusiv materiale multistratificate.

In anexa 1 sunt redate simboluri grafice de marcare a ambalajelor pentru protectia consumatorilor si a mediului inconjurator.

13.7. Principalii indicatori economici ai ambalajelor

Din punct de vedere economic ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, care comporta anumite chetuieli cu materiile prime si de obtinere. In practica comerciala ambalajele au un regim special de circulatie, de apreciere si de recuperare, in vederea refolosirii lor.

Aprecierea economica a ambalajelor se face prin cinci categorii de indicatori, care reflecta gradul de ocupare a spatiului, masa, consumul de materiale, productivitatea muncii in operatiile de ambalare si costul ambalajului in functie de produs /75/.

A. Indicatorii de spatiu reflecta gradul de utilizare a spatiului de depozitare si de transport.    Din punct de vedere economic un ambalaj este cu atat mai bun cu cat:

are un volum util cat mai mare, in raport cu volumul sau;

ocupa un spatiu cat mai redus cand se afla in stare pliata sau demontata, in raport cu volumul sau in stare montata;

foloseste cat mai complet suprafata paletei de transport, precum si a spatiului de depozitare si de transport;

are o suprafata cat mai mica, in raport cu volumul sau interior, respectiv cu masa ambalata.

B. Indicatorii de masa permit compararea ambalajelor din punct de vedere al masei, cu volumul interior al ambalajului cu masa continutului si cu volumul interior al ambalajului, cu masa continutului si cu numarul unitatilor cuprinse in ambalaj. Este apreciat favorabil ambalajul cu cat are masa mai mica fata de aceste elemente de referinta.

C. Indicatorii de consum permit compararea ambalajelor din punct de vedere al consumului de materiale principale. Un ambalaj este cu atat mai economic cu cat necesita un consum mai mic de material, in raport cu volumul interior al ambalajului, cu masa continutului si cu numarul unitatilor cuprinse in ambalaj.

D. Indicatorii de productivitate a muncii la operatiile de ambalare, ofera posibilitatea de comparare a ambalajelor din punct de vedere al aptitudinii lor de efectuare a operatiilor de ambalare sau umplere. Acesti indicatori permit evaluarea masei, volumului sau numarului produselor ambalate, raportata la durata unui schimb si numarul de lucratori.

E. Indicatorii de apreciere a costului permit compararea ambalajelor din punct de vedere al cheltuielilor totale de ambalaj si ambalare, tinand seama de numarul de circuite ale ambalajelor refolosibile.

Un ambalaj este cu atat mai economic cu cat cheltuielile totale de ambalaj si ambalare sunt mai reduse, in raport cu pretul produsului, cu masa continutului, cu volumul interior al ambalajului raportat la costul produsului.

Se calculeaza cu relatia:

in care:

Ca - costul ambalajului propriu-zis, in lei;

Cm - costul materialelor auxiliare de ambalare, in lei;

Co - costul operatiilor de ambalare (in cazul ambalajelor refolosibile inclusiv costul reconditionarii), in lei;

N - numarul minim de circuite prevazute a fi efectuate de ambalajul respectiv;

Cp - costul produsului continut in ambalaj, in lei.



Ambalajul (packing, amballage) are sensul „de a strange in balot“.

Denumite astfel din cauza formarii catenelor, polimerice cristaline altfel orientate cand in timpul topirii sunt supuse unor tensiuni mari.

Procedeul consta in metalizarea completa iar apoi, prin aplicarea unor solventi se face o demetalizare zonala, intregul ansamblu fiind ulterior acoperit de un film transparent.

„CELMAR“ - Cellulos Metamorphosis

Aprobate de Ministerul Sanatatii nr. 611/aprilie 1995.

Realizat de International Data Matrix (Florida, SUA).

Firma Tetra-Pak ofera mai multe ambalaje aseptice precum: Tetra Standard, Tetra Aseptic, Tetra Brik, Tetra Buk Aseptic, Tetra King.

Directoratul general al Mediului din CEE a adoptat in 1992. Propunerea de Directiva referitoare la ambalaje si rezidurile ce deriva din utilizarea acestora.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate