Trecerea la regimul de tintire a inflatiei

Trecerea la regimul de tintire a inflatiei

Tintirea inflatiei a fost aplicata in anii 1990 de o serie de banci centrale din diferite state. De exemplu, in Noua Zeelanda, Marea Britanie, Canada, Spania, Suedia, Israel, Cehia etc, tintirea inflatiei a dus la obtinerea unor rezultate remarcabile in lupta contra inflatiei.

Tintirea inflatiei presupune ca banca centrala sa aiba ca obiectiv atingerea unui anumit nivel al inflatiei (care poate fi o cifra sau o banda de fluctuatie), tinta de inflatie prezentand avantajul important ca poate fi perceputa si inteleasa cu usurinta de catre public.

Astfel, creste transparenta masurilor de politica monetara, iar cu privire la fenomenul inconsistentei temporale, scad presiunile indreptate catre banca centrala pentru promovarea unei politici monetare expansioniste. De asemenea, mareste gradul de independenta al luarii deciziilor de politica monetara in ceea ce priveste intampinarea socurilor interne sau externe, ce pot afecta economia unei tari.

Insa, asa cum explica si Zdenek Turna, guvernatorul Bancii Cehiei, promotoare a strategiei de tintire a inflatiei, "aceasta nu trebuie privita ca un pilot automat pentru a controla inflatia"[1].

Dincolo de aceste consideratii, in Romania este necesara o perioada de pregatire a unui cadru corespunzator, atat din perspectiva demersurilor legislative necesare adoptarii formale a noului regim, a celor tehnice (considerarea indicelui preturilor stabilit ca tinta, construirea de modele econometrice), cat si a celor privind consolidarea echilibrelor macroeconomice si a reformelor structurale.

Trebuie tinut cont de faptul ca banca centrala nu este in masura sa influenteze de aceeasi maniera toate componentele indicelui preturilor de consum - ca indicator reprezentativ in stabilirea ratei inflatiei -, fiind necesara luarea in considerare si a factorilor exogeni care influenteaza puternic nivelul inflatiei (preturile subventionate, evolutia impozitelor indirecte etc.).

Euro inseamna o politica monetara ferma, un cadru monetar armonios, iar Romania va trebui sa se orienteze - pe masura dezvoltarii pietei sale financiare - spre implementarea politicilor monetare folosind preponderent instrumentele indirecte[2].

Cristian Popa sublinia ca in perioada premergatoare schimbarii efective a regimului de politica monetara este necesar ca banca centrala sa promoveze o atitudine proactiva prin introducerea graduala a unor elemente care definesc tintirea inflatiei:

urmarirea consecventa a tintei de inflatie si degrevarea completa a politicii monetare de sarcina de sprijinire a altor obiective macroeconomice;

consolidarea credibilitatii bancii centrale prin evitarea ajustarii pe parcursul anului a tintei de inflatie initial anuntate;

Intarirea responsabilitatii bancii centrale fata de obiectivul asumat prin publicarea unui raport asupra inflatiei care sa includa prognoza de inflatie.

Oficialii de la Banca Nationala a Romaniei au stabilit implementarea regimului de tintire a inflatiei incepand cu luna iulie a anului 2005. Astfel, BNR si-a propus trecerea graduala catre un nou regim de politica monetara bazat pe o ancorare mai solida a anticipatiilor inflationiste ale pietei si influentarea intr-o maniera mai directa a acestora.

In contextul noului regim de politica monetara, BNR va anunta tinta de inflatie sub forma unui punct fix central incadrat intr-o banda de fluctuatie. In opinia viceguvernatorului BNR Cristian Popa, punctul fix anuntat ca tinta de inflatie va fi folositor ca ancora pentru asteptarile inflationiste, in timp ce banda de variatie va acoperi posibilitatea ca anumite socuri sa afecteze atingerea precisa a tintei, fara a diminua credibilitatea angajamentului

Rata inflatiei stabilita ca reper va fi masurata prin indicele preturilor de consum calculat din decembrie in decembrie, deoarece inflatia medie anuala nu a ajuns la nivelul de o singura cifra, avand o componenta inertiala prea puternica pentru a fi adusa in discutie, iar scaderea inflatiei decembrie/decembrie are deja un capital de incredere[5]², dupa cum a afirmat viceguvernatorul. Tinta asupra inflatiei va fi stabilita pe un an, insa BNR va avea permanent in vedere si perspectiva inflatiei in anul urmator.

Principalul instrument de politica monetara utilizat va fi rata dobanzii; totusi, BNR nu va abandona cursul de schimb, acesta urmand sa fie utilizat in continuare ca unul dintre instrumentele de ghidare a inflatiei, subordonat tintei de inflatie si nu ca un scop in sine, avand un rol diminuat de instrument de ajustare a echilibrului extern. In aceste conditii, banca centrala va conta pe contributia altor componente ale mixului de politici macroeconomice, in special pe parghia fiscala.

Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei se va schimba substantial odata cu adoptarea tintirii directe a inflatiei, in anul 2005. Urmarind un singur obiectiv prioritar, reducerea ratei inflatiei, mai precis atingerea unui nivel declarat al acesteia, BNR va renunta la preocuparile decana acum privind, de exemplu, nivelul deficitului de cont curent al balantei de plati a Romaniei.

Astfel, BNR nu va mai fi nevoita, cum s-a intamplat in trecut, sa "fuga" dupa doi iepuri: politica monetara era contracarata de politica valutara, sau invers. La un moment dat, dobanzile mai mari oferite de BNR la depozitele in lei, pentru a descuraja bancile comerciale sa acorde credite - in incercarea de a stopa expansiunea creditului - veneau in contradictie cu tendintele de pe piata valutara, unde tot BNR era obligata sa cumpere valuta pentru a stopa aprecierea leului. Cresterea rezervelor valutare in acest fel mareste inflatia si induce costuri mari cu sterilizarea excesului de masa monetara aparut in circulatie; dobanzile ridicate alimenteaza intrarea capitalurilor speculative, dar, evident, descurajeaza creditarea.

BNR s-a aflat insa si in cealalta ipostaza: nivelul ingrijorator al deficitului balantei de plati externe, rezultat in ultima instanta al unor dezechilibre din economie, s-a manifestat pe piata valutara si a determinat vanzari masive de valuta ale BNR, pentru a preveni o depreciere accentuata a monedei nationale, care ar fi putut compromite obiectivul de inflatie. Drept urmare, nivelul in scadere al rezervelor valutare ale BNR (care ar trebui sa acopere cel putin 4 luni de importuri, daca nu 6 luni, asa cum se considera in literatura de specialitate) nu i-a mai permis sa lupte contra inflatiei pe linie valutara, prin aprecierea in termeni reali a monedei nationale, fiind nevoita sa analizeze oportunitatea refacerii rezervelor valutare, fapt ce potential genereaza o presiune asupra pietei valutare, asupra cursului de schimb.

In concluzie, cat timp BNR a urmarit ambele obiective de politica monetara, puteam vorbi de un "cleste valutar" si, la un moment dat, se putea pune problema care obiectiv sa fie sacrificat. Evident, o asemenea problema se punea in conditiile in care economia reala nu sustinea eforturile BNR in plan monetar si valutar, derapajele din economie indreptand banca centrala spre un compromis.

Tintirea directa a inflatiei va insemna pentru BNR renuntarea la tentatia de a mai deprecia moneda nationala pentru a stimula exporturile; in aceste conditii, economia romaneasca va trebui sa se adapteze treptat pentru "examenul" ce va urma la cativa ani dupa intrarea in UE: intrarea in SME II si apoi adoptarea euro ca moneda nationala.

Prezenta leului in mecanismul de cursuri fixe al Sistemului Monetar European II, un pas obligatoriu premergator adoptarii euro ca moneda nationala, presupune asigurarea stabilitatii cursului de schimb al monedei nationale fata de euro, fara tensiuni grave o perioada de minimum doi ani, fiind urmata de adoptarea euro (daca sunt indeplinite si celelalte criterii de convergenta nominala). Aceasta echivaleaza cu imposibilitatea folosirii cursului de schimb pentru protejarea/incurajarea exportatorilor sau, ceea ce este sinonim, pentru reducerea nivelului deficitului balantei de plati externe.

Tintirea directa a inflatiei va avea impact nu doar asupra economiei reale, ci si asupra bancilor comerciale. BNR urmarind doar lupta cu inflatia, bancile comerciale nu vor mai putea profita de pe urma inconsistentelor politicii monetare, ci vor trebui sa aiba un comportament mai precaut. Pe masura ce rata inflatiei, asa cum se prefigureaza, va scadea, dobanda bonificata de BNR pentru depozitele atrase de la bancile comerciale (dobanda de interventie), fiind tot mai mica, va obliga bancile romanesti sa se orienteze in cea mai mare masura spre alte plasamente, spre economia reala.

De altfel, s-a putut sesiza orientarea spre persoanele fizice a bancilor romanesti (ascensiunea rapida a sectorului de retail banking) in ultimii doi ani, si ca urmare a cresterii concurentei pe segmentul persoane juridice (corporate). Astfel, intrucat s-a dezvoltat mult creditul de consum si creditul ipotecar (imobiliar), si cererea de credite din partea persoanelor fizice a fost mult mai mare decat oferta, bancile romanesti nu au fost nevoite sa scada prea mult dobanda la credite, pe masura scaderii ratei inflatiei, a ratei dobanzii la depozitezi a scaderii ratei dobanzii de referinta a BNR.

Premisele de la care au pornit oficialii de la BNR atunci cand au stabilit introducerea regimului de tintire a inflatiei au fost urmatoarele[6]:

modificarea statutului BNR, cu consolidarea independentei bancii centrale (Legea nr. 312/28 iunie 2004);

sporirea sustenabila a intermedierii financiare, astfel incat sa existe premisele pentru o mai buna transmitere a impulsurilor de politica monetara;

cresterea rolului ratei dobanzii ca instrument de influentare a politicii monetare;

scaderea ratei inflatiei catre niveluri de o singura cifra. Cu toate acestea, exista si unele temeri cu privire la oportunitatea schimbarii regimului de politica monetara. Astfel, modelul de prognoza utilizat in prezent de banca centrala este unul pe termen scurt, pana la un an, fiind nevoie de elaborarea de modele mai rafinate, cu bataie pe termen mai lung. De asemenea, seriile de date statistice utilizate in cadrul modelului de prognozare a inflatiei sunt scurte si marcate de rupturile structurale din economie in decursul anilor de tranzitie.

Insa, principala problema cu care se confrunta BNR este pozitia sa de debitor net fata de sistemul bancar, ceea ce diminueaza eficienta utilizarii ratei dobanzii ca instrument de politica monetara. Intrarile masive de valuta pe piata valutara au determinat banca centrala sa achizitioneze cantitati mari de valuta in ideea prevenirii unei aprecieri accentuate a monedei nationale, lucru care a dus la sporirea lichiditatilor din sistemul bancar, lichiditati pe care tot banca centrala a trebuit sa le sterilizeze prin atragerea de depozite la termen.

Radu Vranceanu, profesor de economie la ESSEC Paris, considera inoportuna decizia de adoptare a regimului de tintire a inflatiei. Dupa parerea sa, acesta este incapabil sa garanteze flexibilitatea necesara unei politici monetare adecvate[7]. BNR va renunta la posibilitatea de a sustine activitatea economica si orice soc economic va fi preluat automat de catre bugetul de stat, ceea ce ar pune sub semnul intrebarii satisfacerea cerintelor privind Pactul de stabilitate si crestere, ale aplicarii acquis-ului comunitar, ale solutionarii crizei din sistemul asigurarilor sociale etc.

Un alt motiv pentru care profesorul Vranceanu nu este de acord cu introducerea regimului de tintire a inflatiei tine de imposibilitatea tehnica de utilizare a unui model capabil sa previzioneze la momentul actual evolutiile din economie, din cauza lipsei unor serii de date statistice pe termen lung.

In acest sens, sunt aduse ca exemple Polonia si Cehia, a caror inflatie a scazut mai repede decat prevedea tinta oficiala, si Ungaria, care nu reuseste sa reduca inflatia, in conditiile in care politica bugetara a fost impovarata.

Totodata, Vranceanu scoate in evidenta flexibilitatea scazuta a strategiei gandite de BNR, prin faptul ca deciziile de politica monetara vor fi luate trimestrial, desi in toate tarile dezvoltate frecventa este mult mai mare (lunara in zona euro), pentru ca banca centrala sa reactioneze mult mai repede la schimbarile economice. In opinia sa, stabilirea tintei de inflatie la perioada decembrie/decembrie este nepotrivita, pentru ca ar produce discontinuitate si rigiditate.

In aceeasi directie converg si opiniile specialistilor din Fondul Monetar International, care recomanda introducerea practicii de anuntare in comun de catre BNR si guvern a tintei anuale de inflatie, in sensul unei mai bune coordonari a politicilor monetara, fiscala si de venituri, si mai ales pentru cresterea credibilitatii tintei. Ei recomanda mentinerea in continuare a interventiilor BNR asupra cursului de schimb al leului pentru a controla inflatia, prin ajustarea periodica a cursului in functie de perspectivele actualizate ale inflatiei.

Totusi, expertii FMI apreciaza adoptarea acestui regim ca "o cale de consolidare suplimentara a independentei BNR, asupra careia Banca a simtit uneori presiuni".

Consideram ca, in urma implementarii cu succes a strategiei de tintire a inflatiei, Romania ar putea tinde spre indeplinirea unuia dintre criteriile de convergenta impuse de integrarea in zona euro - stabilitatea preturilor si o rata a inflatiei redusa.

Totul consta, sintetizand, in urmatoarele cuvinte-cheie: reforme structurale, macrostabilizare, credibilitate.