Relansarea mediului de afaceri prin intermediul politicii fiscale

Relansarea mediului de afaceri prin intermediul politicii fiscale.

Politica fiscala trebuie sa contribuie la realizarea obiectivului general al Uniunii Europene ca, pana in anul 2010, economia Uniunii Europene sa devina cea mai competitiva si mai dinamica din lume, capabila de o crestere economica durabila cu mai multe si mai bune locuri de munca si cu o mai mare coeziune sociala (obiectivul a fost stabilit de Consiliul European, la Lisabona, in martie 2000). Acest obiectiv nu poate fi realizat fara o reducere a nivelului general de fiscalitate din Uniunea Europeana, concomitent cu largirea bazei impozabile si realizarea unui echilibru intre aceasta reducere, sustinerea consolidarii financiare prin diminuarea datoriei publice si investitiile in servicii publice esentiale.

Pornind de la obiectivul strategic propus in cadrul intalnirii de la Lisabona, s-a ajuns la concluzia ca piata interna trebuie sa functioneze ca o piata unica. În afara problemelor legate de lipsa posibilitatii de consolidare a pierderilor la nivelul grupului international si de existenta unor costuri insemnate privind extinderea transfrontaliera, companiile se regasesc mai nou intr-o procedura amanuntita de investigare a transferurilor efectuate la nivelul relatiei companie mama-subisidiara.

Dezvoltarea economiei Uniunii Europene nu trebuie privita doar din punct de vedere endogen, ci si sub influenta exercitata de factorii externi, cum ar fi politica fiscala a Statelor Unite ale Americii. În cazul acestei tari, barierele fiscale au disparut aproape in totalitate, iar in masura in care Uniunea Europeana nu intreprinde nimic pe aceasta linie, avantajul competitional al produselor si serviciilor americane se va face resimtit. În acest sens, pentru dezvoltarea mediului de afaceri al Uniunii Europene si implicit al Romaniei sunt necesare masuri de politica fiscala conduse in general in vederea constituirii unui cadru comun privind impozitarea la nivelul companiilor.

O solutie in acest sens ar fi uniformizarea determinarii bazei de impozitare in cazul companiilor cu activitati transfrontaliere in mai multe state membre. Astfel apare posibilitatea utilizarii sistemului "Impozitarii in statul de origine a companiei mama"[1] (pe care il voi prezenta pe larg in capitolul 2), care spre deosebire de alte proiecte anterioare nu isi propune armonizarea prevederilor specifice fiecarui stat membru sau modificarea metodologiei tehnice de calcul a bazei impozabile, ci doar se doreste gasirea unei cai de mijloc pentru eliminarea barierelor in calea extinderii companiilor nationale in afara granitelor.

Diferenta existenta momentan intre economia Uniunii Europene si aceea a SUA trebuie sa se constituie intr-un semnal de alarma pentru organele de decizie europene. Un studiu al Eurochambers a aratat ca Uniunii Europene i-ar trebui:

Ø     18 ani pentru a atinge nivelul veniturilor cetatenilor americani;

Ø     14 ani pentru a obtine nivelul de productivitate a angajatilor din SUA;

Ø     24 ani pentru a egala nivelul investitiilor cu cercetarea si dezvoltarea.

Situatia aceasta este cunoscuta inclusiv la nivelul pietei romanesti , care citand surse ale Asociatiei Camerelor de Comert si Industrie din UE prognozeaza un interval de timp de peste 25 de ani pentru realizarea unei egalitati intre PIB-uri, in situatia cuprinderii in analiza a celor 27 de state membre.

În plus, ca urmare a cotelor de impozitare reduse si oportunitatilor majore s-a produs o crestere a emigrarii din Europa catre SUA, beneficiile pietei de peste ocean fiind evidente si numai pentru simplul fapt conform caruia consumul unui cetatean american este in medie cu 77% mai mare decat al unui european (9.700 euro pe an).

Daca este sa comparam situatiile economice existente la nivelul zonei euro, respectiv Statelor Unite ale Americii este evident ca decalajul intre acestea este in crestere, ajungandu-se in situatia ca ecartul intre venitul brut al persoanelor din cele doua mari zone sa creasca incepand cu anul 2002 cu 1,3% pe an[4].

În aceste conditii, chiar daca Uniunea Europeana s-a angajat prin strategia de la Lisabona sa transforme economia europeana in cea mai performanta de pe mapamond, exista putini specialisti care cred in indeplinirea acestui tel pana in 2010, termenul asumat fiind prea apropiat, o statistica in acest sens sustinand acest punct de vedere

Referitor la analizele si prognozele fiscale, chiar daca presiunea fiscala este adesea calculata prin raportarea veniturilor fiscale la PIB, aceasta cuantificare are si partile ei mai slabe deoarece intre cotele de impozitare si veniturile anterior precizate exista in general o relatie inversa. Exemplele sunt relevante in aceste situatii. Astfel Irlanda, care are cea mai mica cota de impozit pe profit din Uniunea Europeana (12,5%), realizeaza venituri de 3,8% din PIB, in timp ce Germania cu o cota de 38% obtine doar 1,3% din PIB. Cotele marginale de impozitare sunt foarte importante deoarece competitivitatea unui astfel de sistem este data de nivelul inregistrat de acestea in cazul valorilor maxime.

Veniturile fiscale din impozit pe profit, ponderate in raport cu PIB-ul au scazut ca proportie in totalul veniturilor, dar fara a lua in calcul ponderarea au crescut in ultimii 20 de ani. Acest fapt ar putea parea ciudat, daca este sa tinem cont de scaderea continua a ratelor de impozitare. Dar au existat situatii in care cotele extrem de reduse au contribuit la atragerea unor fluxuri de investitii, care nu numai ca au contrabalansat scaderea cotelor procentuale, dar chiar au determinat cresterea veniturilor fiscale. De asemenea, aceasta inclinatie spre investitii este posibil sa fi provenit si din realocarea unor economii direct catre investitii in sectorul IMM-urilor.

Desi superioara la nivel global, dupa cum am demonstrat anterior, SUA se afla in anumite situatii pe o pozitie inferioara daca este sa privim pe linia impozitarii profitului. În acest sens, voi supune atentie doua cazuri. În primul rand, in SUA exista o cota federala de 35%, la care se adauga cotele diferitelor state si in plus se suplimenteaza prin utilizarea unor procente pentru agentii economici care activeaza si pe alte piete nationale. Aplicarea unui astfel de sistem, care sa "penalizeze" dezvoltarea afacerii in afara granitelor nationale nu este posibila si nici nu ar fi bine venita la nivelul Uniunii Europene, pornind de la premisa amplificarii activitatilor transfrontaliere, mai ales la nivelul IMM-urilor. În al doilea rand, tot pe aceeasi linie se situeaza si cazurile de dubla impunere a unor venituri. Astfel agentii economici localizati in SUA datoreaza in prima faza impozit pe profit. Ulterior, profitul net reinvestit care genereaza o crestere a valorii companiei este impozitat functie de castigurile de capital. Daca insa se opteaza pentru distribuirea profitului net sub forma de dividende, atunci se percepe impozitul pe dividende. Cu alte cuvinte, indiferent de destinatia profitului are loc o dubla impunere a plus-valorii corporative.

Impozitarea indirecta prezinta si ea multe diferente. De exemplu Uniunea Europeana percepe taxa pe valoarea adaugata, care este aplicata intr-un cadru larg si ale carei cote variaza intre 15% si 25%, valoarea medie fiind de 19,8%. În SUA exista un impozit echivalent, taxa pe vanzari, care insa are valori reduse (5%) si in plus are o baza de aplicare restransa.

Globalizarea are si ea un rol important deoarece o politica economica deficitara isi va pune amprenta asupra statelor membre ca urmare a cresterii mobilitatii, atat in ceea ce priveste investitiile, cat si din punct de vedere al fortei de munca. Ca o consecinta imediata, multe state membre se confrunta cu un exod al investitiilor si fortei de munca catre SUA, printre acestea aflandu-se tari care au aderat in mai 2004 (Slovacia), dar si foarte multi romani cu o calificare superioara. Din acest punct de vedere al globalizarii, viziunea americana fata de OECD, Comisia Europeana si ONU este nefavorabila, expertii din aceasta parte a globului considerand ca armonizarea este dorita deoarece ar fi singura care ar putea impiedica acest transfer. Ca urmare a cresterii inevitabile a mobilitatii, in conditiile globalizarii se impune astfel ajustarea bazei impozabile ca unica metoda de pastrare a factorilor de productie.

Dezechilibru existent intre cele doua economii este amplificat si de cuantumul ridicat al cheltuielilor bugetare, pentru care se prognozeaza o crestere la nivelul Uniunii Europene, nu datorita neaparat imbatranirii populatiei, cat mai curand pensionarii persoanelor nascute in asa numita perioada "baby boom". În cazul Romaniei, aceasta problema nu este asa stringenta, intrucat "decreteii" nu se vor pensiona mai devreme de anul 2025.

Pentru eliminarea posibilitatii de aparitie a unor efecte nedorite ca urmare a globalizarii, dar si in scopul obtinerii din partea contribuabililor a indeplinirii tuturor obligatiilor fiscale, este obligatoriu ca tratatele fiscale incheiate cu alte state sa ofere informatii complete despre veniturile tuturor strainilor, rezidenti in primul stat.

Daca un stat doreste sa impuna toate veniturile obtinute pe teritoriul sau apeleaza la principiul sursei, daca in schimb are in vedere impozitarea tuturor veniturilor obtinute de catre rezidenti va folosi principiul resedintei. Daca primul principiu este utilizat in toate statele membre, nu acelasi lucru se poate spune si despre al doilea. În aceasta intrepatrundere de principii apare si o categorie de state (intr-adevar putine la numar), care impoziteaza doar conform celui de-al doilea principiu, fapt care de mult ori s-a constituit intr-un obstacol in calea investitorilor straini.

Desi tratele de evitare a dublei impuneri sunt create pentru simplificarea fiscalitatii, exista situatii in care acestea pot ingreuna foarte mult desfasurarea de activitati transfrontaliere ca urmare a tranzactiilor realizate in conditii nu tocmai clare. Este cazul companiilor multinationale care transfera profituri prin intermediul preturilor de transfer, in cautarea jurisdictiilor fiscale cele mai ingaduitoare. Pentru contrabalansarea efectelor negative declansate de aceste practici la nivelul veniturilor fiscale ale diferitelor state s-a introdus principiul evaluarii la pretul sau tariful care s-ar fi practicat in mod normal pentru finalizarea respectivei tranzactii[6]. Riscul, dupa cum precizam anterior este ca fixarea acestor valori reale sa conduca la obtinerea unor rezultate diferite de la un stat la altul, iar opiniile acestora sa nu convearga spre aceea a multinationalei. În acest caz, pericolul dublei impuneri este eminent.

Chiar si asa exista domenii de activitate unde acest principiu este aproape imposibil de aplicat, datorita gradului ridicat de complexitate si inovare care caracterizeaza produsele in cauza.

În concluzie, pe baza celor precizate anterior, pentru realizarea demersului asumat la Lisabona este necesar sa se apeleze la reforme fiscale. Modalitatea prin care Uniunea Europeana influenteaza politicile fiscale ale statelor membre pentru ca acestea sa contribuie la infaptuirea telurilor Uniunii Europene este coordonarea fiscala, respectiv asumarea de catre statele membre a unor pozitii comune in raport cu anumite politici fiscale. Coordonarea fiscala se poate realiza pe doua cai:

Ø     prin armonizarea fiscala. În acest caz, Uniunea Europeana adopta reglementari care devin aplicabile in toate statele membre. Prin urmare, 27 de reguli diferite sunt inlocuite de o singura regula in toata Uniunea Europeana;

Ø     prin identificarea obstacolelor in circulatia libera a produselor, serviciilor, fortei de munca si capitalului, determinate de anumite prevederi si practici fiscale dintr-un stat membru si altul, care se recomanda a fi inlaturate, precum si prin intensificarea recuperarii statelor membre pe probleme fiscale ca, de pilda, combaterea fraudei fiscale prin schimb de informatii.

Coordonarea fiscala se realizeaza cu respectarea celor doua principii ale integrarii europene:

a)     principiul acceptarii politicilor fiscale nationale, in masura in care acestea nu au caracter discriminatoriu si nu contravin obiectivelor si politicilor Uniunii Europene (coordonarea orizontala a politicilor nationale);

b)     Principiul subsidiaritatii, care, in cazul atribuirii competentelor de politica fiscala intre Uniunea Europeana si statele membre, impune ca aceste competente sa fie lasate la nivelul statelor membre, daca nu se poate demonstra ca acestea ar putea fi indeplinite mai eficient la nivelul Uniunii Europene (relatiile verticale dintre institutiile europene si guvernele nationale).

Reformele fiscale sunt necesare, deoarece chiar daca multe state membre se bazeaza in general pe economii de piata la nivelul majoritatii sectoarelor din economie, cotele de impozitare ridicate scad competitivitatea pietei. O astfel de situatie se manifesta in SUA, unde populatia dispune de mai mult timp liber, deoarece cotele de impozitare sunt mari in cazul veniturile ridicate, obtinute ca urmare a prestarii de ore suplimentare. Totusi exista posibilitatea contrabalansarii acestor efecte negative in situatia in care contribuabilii persoane fizice vor opta pentru dezvoltarea propriilor afaceri, ca urmare a cresterii timpului liber si in plus imposibilitatii financiare de a plati pentru servicii prestate de terti.

Reformele fiscale implica obligatoriu analiza a doua aspecte.

Primul este legat de scopul sistemului fiscal, care semnifica incasarea de catre stat a veniturilor fiscale, utilizand resurse cat mai reduse, impunand costuri administrative semnificativ mai mici si oferind conditii de desfasurarea a unei competitii fiscale corecte.

Al doilea aspect porneste de la posibilitatea transferului masei impozabile. În practica se intalnesc doua tipuri de transferuri: unul este cel care are loc in cadrul aceluiasi cadru national, dar schimbarea este la nivelul statutului de persoana fizica, respectiv juridica, in timp ce al doilea are in vedere trecerea intr-un alt cadru national. Grafic, aceste schimbari sunt reprezentate in figura 1, prima categorie reprezentata de transferuri fiind in partea inferioara a imaginii, in timp ce a doua categorie se regaseste in partea superioara.

Figura 1.1. Modalitati de transfer al bazei impozabile

Fiecare stat membru va tine cont de nivelul cotelor de impozitare din alte state, deoarece acestea reprezinta cauzele principale ale transferului profiturilor. Însa aceasta constrangere permanenta a cotelor de impozitare poate determina luarea unor decizii eronate in sensul diminuarii continue a acestora. Acest aspect este generat de cresterea competitiei intre tari pentru atragerea investitiilor si a capitalurilor mobile.

Politica fiscala nu trebuie sa fie automata, existand opinii pentru orientarea metode fiscale discretionare, in general in perioade de recesiune cand se apeleaza la exonerari fiscale sau suplimentari ale cheltuielilor pentru relansarea economiei.

Politica fiscala este dificil de utilizat in vederea stabilizarii deoarece exista un decalaj intre momentul in care ele apar ca necesare, respectiv data la care sunt adoptate diferitele masuri.

O politica fiscala expansionista va stabili un randament mai ridicat pe moment, dar va determina diminuarea acestei rentabilitatii in viitor. Expansiunea fiscala atrage dupa sine o restrangere a economiilor bugetare, fapt care va genera fie diminuarea investitiilor in echipamente si fabrici, fie majorarea sumelor imprumutate din afara statului membru.

La polul opus, o politica fiscala limitativa chiar daca va diminua pe termen scurt veniturile fiscale, acestea vor inregistra o crestere importanta in viitor.

Politica fiscala afecteaza direct economia prin influentarea facilitatilor de investitie intr-o anumita ramura, deoarece sectorul in cauza va fi mai putin cautat ca urmare a regimului de impozitare aparut intre timp.

Incitatia spre investitii poate fi calculata fie pornind de la veniturile fiscale provenite din impozitul pe profit, fie ca o pondere a impozitelor platite raportate la cuantumul profiturilor inregistrate. Alegerea statului membru optim, din punct de vedere al localizarii investitiilor nu este posibil sa aiba drept piatra de temelie o analiza efectuata doar pe baza compararii veniturilor fiscale ale fiecarui stat membru, deoarece dimensiunile teritoriale si demografice ale acestora difera foarte mult. Solutiile in acest sens ar fi de dimensionare a acestor venituri fiscale in raport fie cu PIB-ul, fie cu total venituri fiscale. Politica fiscala expansionista diminueaza investitiile in mediul privat.

Reformele nu trebuie sa fie luate sub presiune, repede, deoarece riscul de a fixa impozite in anumite domenii de interes fara o analiza prealabila poate determina schimbarea zonei de actiune din punctul de vedere al agentului economic.

O alta abordare a sistemului fiscal implica evaluarea costurilor administrative pe care acesta le genereaza, costuri care pot fi de doua feluri:

Costuri administrative pure care se refera la cheltuielile intreprinse de administratiile fiscale pentru buna desfasurare a procesului de percepere si incasare a impozitelor si taxelor. Costurile administrative sunt in general ridicate deoarece in afara complexitatii sistemului, exista un numar ridicat de autoritati cu atributiuni in stabilirea si colectarea impozitelor. Chiar si companiile cheltuiesc sume importante pentru imbunatatirea acestei conformari[7]. În plus, acestea sunt cu precadere mari in ceea ce priveste impozitul pe venit si impozitele locale deoarece acestea sunt dificil de administrat, au o baza de impozitare limitata si exista o eludare masiva a legii;

Costuri de conformare, pentru incadrarea activitatii desfasurate in limitele reglementarilor legale, costuri care includ toate cheltuielile efectuate de contribuabil, cu exceptia celei reprezentate efectiv de impozitul sau taxa datorat/a.

Astfel costurile de conformare sunt asociate cu:

Ø     Cheltuielile cu adaptarea la noul cadru legislativ (identificarea obligatiilor legale, intelegerea modului de determinare a veniturilor sau profiturilor impozabile, cunoasterea termenelor limita pentru depunerea declaratiilor). În acest moment apare foarte clar cat de benefic ar fi pentru intreprinzatori sa adopte sistemul impozitarii in statul membru de origine a companiei mama;

Ø     Cheltuieli cu servicii de specialitate;

Ø     Cheltuieli cu personalul adecvat pentru indeplinirea obligatiilor stipulate in prevederile legale ale statului membru gazda;

Ø     Cheltuieli cu factorul psihic, ca urmare a stress-ului provocat de teama de a nu fi indeplinit obligatiile fiscale in conformitate cu cele precizate in actele normative.

Diminuarea acestor costuri confera o reducere pe ansamblu a cheltuielilor cu impozitele pentru contribuabili, care in plan psihologic este similara cu cresterea gradului de acceptare a sistemului fiscal in cauza si in mod normal de diminuare a evaziunii fiscale.

Pornind de la aceste costuri de conformare se poate trage o concluzie destul de dura pentru mediul de afaceri din Romania. Poate daca nu ar fi existat atat de multe modificari in cadrul fiscal, evolutie care a implicat si majorarea costurilor anterior precizate, investitorii straini ar fi fost mai atrasi de piata romaneasca. Daca politica fiscala se modifica, putini sunt cei interesati sa investeasca. Structura sistemului fiscala ar trebui sa fie un factor obiectiv pe care agentii economici sa-l includa in politica firmei lor, nu un element care sa sufere modificari repetate functie de doleantele contribuabililor.

Referitor la situatia Romaniei, o atentie sporita trebuie sa se acorde reformele care tind spre simplificarea prevederilor fiscale, deoarece incertitudinea legata de viitoarele metodologii este generatoare de costuri de conformare.

Din experienta Portugaliei in privinta reduceri costurilor administrative, principalele metode utilizate sunt

Programul Simplex[8]. Acesta a fost creat cu doua scopuri. Primul este legat de implementarea unei preevaluari a impactului masurilor legislative previzionate, care se realizeaza pentru evidentierea evolutiei acestor costuri de conformare. Testul are cinci parti: identificarea masurii, analiza costurilor administrative si de conformare datorate masurilor anterioare, cuantificarea costurilor de conformare printr-un model cost standard, prevenirea aparitiei complexitatii privind metodologia legala. Al doilea obiectiv este legat de simplificare reglementarilor actuale;

Utilizarea tehnologiilor informationale;

Simplificarea sistemului fiscal;

Relatii IAS - impozit pe profit.

Diminuarea acestor costuri este posibil sa se realizeze prin

Eliminarea certificatelor, ca urmare a cresterii schimbului de informatii intre departamentele publice;

Dematerializarea proceselor prin utilizarea tehnologiilor informatice;

Simplificarea procedurilor, prin reducerea numarului de documente si a modernizarii practicilor administrative;

Dereglementarea si eliminarea controalelor si solicitarilor care nu sunt necesare;

Facilitarea accesului la servicii publice;

Armonizarea si consolidarea.