Criterii de cuantificare a gradului de independenta

Criterii de cuantificare a gradului de independenta

Statul isi mentine controlul asupra activitatii bancilor centrale, prin prisma organizarii acestora, activitate strict legata de resursa specifica gestionata de acestea -emisiunea baneasca, iar in ceea ce priveste atributiile bancilor centrale, claritatea obiectivelor fixate contribuie in mod decisiv la cresterea gradului de independenta a acestora[1].

Semnificatia pe care o are independenta bancii centrale se regaseste in influenta pe care acesta o are asupra nivelului ratei inflatiei si a cresterii economice, in sensul ca o independenta sporita asigura un nivel scazut al inflatiei si o crestere a performantelor economice.

In conditiile in care banca centrala este controlata de catre guvern, actiunile impotriva inflatiei au o eficienta scazuta ca urmare a obiectivelor politice urmarite. Puterea politica, desi s-a angajat sa actioneze impotriva inflatiei, poate, la un moment dat, din motive electorale, sa acorde prioritate cresterii economice pe termen scurt si ocuparii fortei de munca prin promovarea unei politici monetare expansioniste, care ar putea determina o crestere a inflatiei. [2]

Gradul de independenta al bancilor centrale este invers proportional cu rata inflatiei, iar pentru a mentine stabilitatea preturilor, deci un nivel redus al inflatiei, banca centrala trebuie sa isi supuna actiunile factorului politic.

Nu se poate vorbi de o independenta totala a bancii centrale, atata timp cat aceasta impreuna cu guvernul realizeaza politica economica a statului respectiv. Acesta se refera mai degraba la un anumit grad de independenta, care sa contrapondereze activitatea guvernului in atingerea obiectivelor macroeconomice.

Politicienii sunt tentati sa renunte la realizarea obiectivelor pe termen lung din dorinta de a obtine o crestere economica pe termen scurt obtinuta printr-o politica monetara expansionista, adica prin sacrificarea" inflatiei pentru a castiga urmatoarele alegeri.

Pentru ca banca centrala sa reziste acestor presiuni ale guvernului de sacrificare a obiectivelor pe termen lung cu scopul obtinerii unor avantaje pe termen scurt, ea trebuie sa fie independenta.

Corelatia dintre gradul de independenta si indicatorii macroeconomici a fost abordata de catre Alberto Alesina si     Lawrence Summers in anul 1993, in lucrarea "Central Banking in Eastern Europe" evidentiind faptul ca in tarilor dezvoltate nu se manifesta o legatura semnificativa intre rata de crestere a PIB pe locuitor si gradul de independenta.

Vittorio Grilli, Donato Masciandaro, Guido Tabellini in lucrarea " The foundations of economic policy: values and techniques" in anul 1991 studiaza abilitatea bancilor centrale de a-si alege instrumentele de politica monetara fara influenta guvernului.

In vederea masurarii gradului de independenta legala si economica al bancilor centrale, Grilli, Masciandaro si Tabellini au elaborat in anul 1991 modelul GMT si indicele gradului de independenta ( desemnat de asemenea GMT ). In cadrul acestui model sunt luate in considerare 15 criterii acordandu-se un punctaj de la 0 la 1, 0 semnificand puternica dependenta fata de legislativ, iar punctajul 1 autonomia institutiei.

Acesti autori au ajuns la urmatoarea concluzie de la un anumit nivel al gradului de independenta, rata inflatiei scade, in timp ce PIB - ul real ramane nemodificat, ceea ce infirma existenta unei legaturi de cauzalitate intre independenta bancii centrale si cresterea economica".[3]

Gradul de independenta legala al bancii centrale poate fi masurat prin modelul propus de Robin Bade si Michael Parkin in lucrarea "Central banking in Eastern Europe" din anul 1988. In cadrul acestui model se urmareste daca banca centrala este autoritatea monetara finala si daca mai mult de jumatate din membrii Consiliului de Administratiei al bancii sunt independenti fata de factorul politic, din punct de vedere al numirii si al prezentei in guvern[4].

Dezavantajul acestor modele este faptul ca au un caracter empiric si iau in considerare un numar limitat de factori, unii dintre acestia fiind necuantificabili, oferind doar un nivel orientativ cu privire la independenta reala a bancilor centrale

Considerandu-se primordial obiectivul stabilitatii preturilor si urmarindu-se a fi eliminate interpretarile divergente din sistem, s-au statuat principii organizatorice, respectiv au fost adoptate trasaturi (criterii) de expresie a gradului de independenta a bancii centrale:[5]

garantii statutare ale independentei sau interferentei;

existenta in statut a mentiunii de independenta sau a pozitiei fata de acest obiectiv;

metodele de numire si demitere ale guvernatorului, functionarilor superiori si directorilor din conducere;

lungimea termenului functiei de guvernator;

prezenta sau absenta functionarilor guvernamentali in conducerea bancii ;

masura in care banca este limitata de instructiuni ale guvernului;

limitarea finantarii centrale a guvernului;

usurinta cu care deciziile anterioare pot fi alterate de guvern.

Unul dintre cei mai importanti indicatori informali de cuantificare a independentei reale este rata de schimbare din functie TOR (change over rate normal turner rate)     propus de Kooi si De Haan.

Acest indicator se determina ca medie a numarului de guvernatori schimbati din functie in decursul unei perioade de un an dupa formula TOR = 1/durata mandatului, ceea ce conduce la rezultate medii situate intre 0.2 si 0.25, valori dincolo de care independenta bancii este compromisa.

Indicatorul TOR se poate scrie si in varianta TOR = Ftp*Ivp+TOR* unde,

Ftp - frecventa schimbarilor formatiunilor politice;

Ivp - indicele vulnerabilitatii politice;

TOR*- componenta ratei de schimbare generata de alti factori decat cei de natura politica.

Un alt indicator de referinta, denumit LVAU, este rezultatul modelului elaborat in anul 1992 de autorii: Alex Cukierman, Webb si Neyapti, constuctia indicelui avand la baza ponderarea fiecarei variabile cu un anumit coeficient, ale carui valori sunt cuprinse intre 0 si 1.

Rata de sacrificiu este un indicator care reflecta costurile asociate procesului de dezinflatie, respectiv reducerea ratei anuale a productiei, cauzate de masurile cu caracter dezinflationist, raportata la reducerea totala a ratei de inflatie in cadrul aceleiasi perioade de timp.

Indicatorul rata de sacrificiu este pozitiv corelat cu gradul de independenta al bancilor centrale, acest lucru rezultand din faptul ca, bancile centrale pentru a dispune de o independenta sporita si de credibilitate vor urmari indeplinirea obiectivului de stabilitate a preturilor, chiar in conditiile suportarii unor costuri generate de masurile antiinflationiste

Tabel nr. 3 Variabilele indicelui de independenta legala LVAU

Sursa: Dardac Nicolae, Barbu Teodora , Moneda, banci si politici monetare, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 2005

Din tabelul de mai sus se desprinde urmatoarea idee: cu cat variabilele care au fost luate in calcul in cadrul acestui model sunt mai apropiate de valoarea 1 cu atat gradul de independenta al bancii centrale este mai ridicat.

Cea dintai banca centrala independenta a fost Sistemul Rezervelor Federale (FED), creat in 1913 ca banca centrala a SUA. Caracterul specific al bancii centrale din SUA, este rezultatul unificarii a celor 12 banci " centrale", ce au, fiecare, jurisdictii asupra unui numar de state americane[7].

Starea de independentǎ a bǎncilor centrale nu s-a modificat de-a lungul secolelor, incǎ de la infiintarea autoritǎtilor monetare, ci a dobandit o semnificatie doar in secolul a XX-lea, o datǎ cu procesul de refacere economicǎ dupa primul razboi mondial si prin infiintarea Bundesbank in anul 1957. Aceasta a fost considerata drept banca centrala cu cel mai mare grad de independenta, pana la infiintarea Bancii Centrale Europene.

Principalele trasaturi ale independentei Bundesbank sunt urmatoarele:

obiectivul principal al politicii monetare este stabilitatea monedei si a preturilor;

in exercitarea atributiilor sale banca centrala este independenta de instructiuni primite de la Guvern, Parlament sau alte institutii publice;

conducerea bancii este numita de Parlament pentru un mandat care nu depaseste ciclul electoral si nu poate fi schimbata in aceasta perioada.

Banca Centrala Europeana reprezinta cea mai inalta autoritate monetara din zona euro. Asa cum Bundesbank a fost considerata reper pentru multe banci centrale,     astazi Banca Centrala Europeana este emitentul si paznicul constitutional al euro. Activitatea ei centrala consta in stabilirea ratelor critice pe termen scurt ale dobanzilor, care stabilesc in mod indirect ritmul cresterii economice. In calitate de creator al politicii monetare in zona euro, Banca Centrala Europeana este unicul si cel mai important determinant al stabilitatii si succesului final al euro.

Banca Nationala a Romaniei este una dintre cele mai vechi banci centrale din lume ( a saisprezecea banca centrala ). Conform statutului sau, Banca Nationala a Romaniei se bucura de un grad ridicat de independenta. Obiectivul statuat prin lege este asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor iar conducerea bancii este aprobata de Parlament.

Referitor la eficienta politicii monetare, este important statutul institutiei insǎrcinatǎ sǎ ducǎ aceastǎ politicǎ. In acest sens economistii americani au demonstrat cǎ orice independentǎ este relativǎ, determinand grade de independentǎ.

Tabel nr 4 Masurarea gradului de independentǎ - A. Cukierman - 1992

Sursa: Simona Gaftoniuc, Finante internationale, Ed. Economicǎ, Bucuresti, 2000   

Pentru interpretarea rezultatelor din tabelul de mai sus, atat in marime absoluta cat si in marime relativa, se compara rezultatele obtinute cu limitele 0,2 - 0,25 (corespunzatoare alegerii unui guvernator la fiecare 4 sau 5 ani in medie - perioada ciclului electoral ), orice rezultat mai mare fiind considerat negativ pentru estimarea independentei bancii respectivei tari. Un nivel foarte scazut al indicatorului poate reflecta un grad scazut de independenta, guvernatorul acceptand toate cererile guvernului.