Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Finante banci


Index » business » » economie » Finante banci
» Comparatia sistemului fiscal romanesc cu sistemele fiscale din tarile UE


Comparatia sistemului fiscal romanesc cu sistemele fiscale din tarile UE


Comparatia sistemului fiscal romanesc
cu sistemele fiscale din tarile UE

Specificul Romaniei fata de tarile UE consta in structura veniturilor incasate la bugetul de stat. In Romania, veniturile fiscale si bugetare sunt dependente de veniturile din taxele si impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), in timp ce, in Uniunea Europeana, contributiile celor trei mari categorii de impozite si taxe (impozite directe, indirecte si contributiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ apropiate. In acest context, putem observa ca fiscalitatea din Romania este una medie fata de tarile din Uniunea Europeana, situandu-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau Slovacia (unde se aplica o cota unica de 19% atat pentru venituri, cat si pentru TVA) si mult mai redusa atat fata de cea din tarile UE15, de exemplu, Suedia, Franta sau Danemarca, cat si in comparatie cu unele dintre tarile nou-venite in UE in anul 2004, precum Cehia sau Ungaria.

In prezent, Romania are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe venitul persoanelor fizice.



Cu o rata de impozitare de 16%, Romania se afla intre Serbia (cu venituri impozitate progresiv, cu o rata minima de 10% si una maxima de 14%) si tarile dezvoltate din UE, in care predomina la fel, sistemul progresiv. Cele mai mari rate de impozitare a veniturilor sunt in Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-55%), Finlanda (29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) si Norvegia (28%-51,3%). Dintre cele 12 tari noi membre ale UE (zece care au aderat in mai 2004 si doua in ianuarie 2007), majoritatea au cote de impozitare mai ridicate decat Romania. Astfel, Ungaria are cote cuprinse intre 18% si 36%, Cehia
(12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria intre 10% si 24%.

In ceea ce priveste impozitul pe profitul companiilor, Romania are printre cele mai scazute cote dintre tarile din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a dividendelor este de 16%, astfel ca profiturile unei societati comerciale sunt impozitate cu 29,44%, in cazul actionarilor persoane fizice si cu 24,4%, in cazul persoanelor juridice. Bulgaria impune o cota de impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria 16% iar Estonia 22% (trebuie mentionat ca Bulgaria si Estonia nu impoziteaza veniturile din dividende). Daca avem in vedere rata de impozitare combinata (impozit pe profit + impozit pe dividende), observam ca tarile dezvoltate din UE au un regim de impozitare mult mai restrictiv decat al Romaniei. Astfel,    daca impozitul final combinat este de 19% in Slovacia, in Irlanda acesta este de 26%, mai mic decat in Polonia (34,4%), Franta (55,9%), Germania (52,4%), Cehia (35,4%) si aproximativ egal cu cel din Grecia (29%).

Comparativ cu ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicata in Romania se situeaza la un nivel relativ mediu. Aceeasi rata, 19%, este intalnita in Slovacia (unde se practica principiul cotei unice extins si la TVA), Germania, Cehia etc. Cea mai mare rata a TVA este inregistrata in Suedia, Norvegia si Danemarca (25%). Rata utilizata in Romania este mai mare decat cea practicata de alte state, cum ar fi, de exemplu, Luxemburg si Cipru (15%) sau Marea Britanie (17%). Altfel, legat si de taxa de prima inmatriculare, nou introdusa in Codul Fiscal si atat de contestata, trebuie mentionat ca, in Romania, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici in comparatie cu Uniunea Europeana.

Reforma sistemului fiscal naste in continuare multe controverse in Romania. Succesul sau esecul ei depinde de momentul in care este aplicata, mediul economic in care este implementata si masurile acompaniatoare - reducerea cheltuielilor publice, impunerea de constrangeri rau-platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc In Romania, opiniile "pro cota unica" vorbesc despre cresteri de venituri la buget, "magnet" pentru investitiile straine, crearea de locuri de munca etc. Parerile contra recunosc cotei unice de impozitare doar avantajul reducerii birocratiei fiscale (simplitatea ei administrativa), imputandu-i lipsa de echitate. Se argumenteaza ca veniturile la buget s-au marit prin cresterea incasarilor din TVA, generate de expansiunea consumului datorata transferurilor banesti de la romanii plecati in strainatate si maririi cererii celor cu venituri mari, care au castigat mai mult ca urmare a aplicarii cotei unice. In mod cert, consensul minim privind consolidarea unei strategii fiscale predictibile in Romania este necesar deoarece concurenta fiscala intre tarile UE este din ce in ce mai puternica.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate