Creditul - notiunea de credit bancar

CREDITUL

I.1. NOTIUNEA DE CREDIT

Creditul, ca si moneda este o categorie economico-financiara creata pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb .

Printre primele operatiuni, cu caracter economic infaptuite de indivizi care au trecut de la viata izolata, individuala, la o forma de viata sociala a fost schimbul in natura si ca o consecinta imediata a lui a aparut creditul care este tot un schimb, cu singura particularitate ca in momentele schimbului se intercaleaza factorul timp.

In orice tranzactie de schimb, in mod obisnuit, fiecare din parti ofera celeilalte un echivalent. Atunci cand una din parti convine sa primeasca echivalentul la care are dreptul la o data viitoare, se spune ca este vorba de un schimb pe credit .

Indiferent de modul in care s-a nascut si a evoluat activitatea economica a omenirii, creditul a aparut inaintea oricarui sistem si instrument de schimb.

Etimologic, creditul isi are originea in cuvantul latin "creditum - credere", care inseamna a crede, a se increde sau a avea incredere. Aceasta origine a notiunii de credit scoate in evidenta un element psihologic absolut necesar existenta unei operatiuni de imprumut - incredere.

Creditul, fiind o categorie de natura economico-financiara a format obiectul unor ample cercetari in literatura de specialitate. Analizand unele definitii cu privire la credit, vom constata o diversitate de opinii, diferenta dintre ele fiind determinata de punctul de vedere din care este privit creditul.

Astfel, prof. W. Sombrat, ofera o definitie sintetica, dar expresiva, cand spune: "creditul este puterea de cumparare, fara a detine numerar". Intr-o maniera asemanatoare, prof. C. Gide defineste creditul ca fiind "schimbul unei bogatii prezente, contra unei bogatii viitoare". Prof. F. Leitner defineste creditul ca un "act economic care face sa nasca in favoarea unui individ un drept de a dispune in mod permanent de bunurile sau serviciile puse la dispozitia lui, de un alt individ, in cadrul termenului pentru care a fost acordat". La randul sau prof. V. Slavescu arata ca "este vorba de o operatiune de credit sau ne gasim in fata unui fapt economic, numit credit, ori de cate ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuata intr-un moment dat, din partea unui subiect economic, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui mai tarziu, la un termen fixat, suma primita, plus o suma de bani care se chema interes sau dobanda". Adept al definitiilor succinte, prof. A. Page defineste creditul ca fiind "schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare" .

Potrivit unei alte opinii "creditul consta in acte si operatiuni de concentrare a disponibilitatilor banesti din economia nationala si de repartizare si utilizare a acestor disponibilitati pentru satisfacerea trebuintelor banesti temporare ale unitatilor economice si ale cetatenilor".

Punctele de vedere dupa care creditul este considerat drept un scop in activitatea economica, nu vor reusi sa ofere o imagine clara a acestuia. Notiunea de credit nu poate fi conceputa ca un instrument de care sa se dispuna oricum si oricand.

Creditul nu este un imprumut in forma sa pura. Obiect al imprumutului il formeaza intotdeauna un bun, care va fi restituit in forma sau in substanta sa[4]. De pilda, o persoana imprumuta alteia o carte, urmand ca la restituire sa primeasca acelasi exemplar sau un altul dar cu acelasi titlu. Creditul, insa, este un imprumut in moneda. Dupa cum se stie, moneda este o marfa, dar nu orice fel de marfa, o marfa cu calitati deosebite - aceea de marfa a marfurilor, cu rol de echivalent general.

Creditul este un schimb de moneda conditionat si despartit de un interval de timp, de un termen.

Cu alte cuvinte, a acorda cuiva un credit, inseamna a-i pune la dispozitie o suma de bani, cu conditia de a o rambursa in viitor, la o anumita data.

Un element esential al creditului il reprezinta schimbul in timp, adica separarea printr-un interval de timp a momentului cedarii unei sume de bani de cel al rambursarii acesteia.

Pentru timpul care va trece intre primirea sumei de bani si rambursarea sa, beneficiarul operatiunii va plati o dobanda. Prin urmare, schimb separat de timp, folosirea banilor, plata unei dobanzi - sunt elemente constitutive ale oricarei operatiuni de credit .

O varianta a creditului in forma sa pura si simpla este creditul comercial. Intr-unul din cele doua momente, al acordarii sau rambursarii, in loc de o suma de bani poate sa apara o cantitate de marfuri, executari de lucrari sau prestari de servicii.

In orice operatiune de credit, de principiu, intervin doua subiecte: cel care acorda creditul, numit creditor si cel care primeste creditul, numit debitor. Alte elemente ale creditului sunt: scadenta (momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului), ratele partiale care se ramburseaza esalonat, la anumite termene, conform intelegerii stipulate in contractul de credit, termenul de gratie (perioada intre momentul angajarii creditului si inceperea rambursarii lor), garantarea creditului (sau gajul, format din bunuri care se constituie la dispozitia creditorului sau al unui tert, pentru asigurarea indeplinirii de catre debitor a unor obligatiuni de o valoare, in general, mai redusa) si dobanda (reprezentata de o suma de bani platita de catre debitor, creditorului sau, pentru imprumutul acordat pe un termen determinat).

Aparut odata cu schimbul in natura si cunoscand in evolutia sa numeroase forme, creditul indeplineste un rol esential in economia moderna. De altfel, apreciindu-se rolul deosebit al monedei si creditului in dezvoltarea social-economica a omenirii, au fost conturate trei trepte de evolutie:

v      treapta economiei naturale, in care indivizii produceau bunurile necesare traiului propriu sau cel mult al familiei. In aceasta etapa se disting doua subdiviziuni: economia familiala autarhica, in care toate celelalte celule economice erau inchise si economia de schimb in natura;

v      treapta economiei naturale, in care schimburile de bunuri se fac prin intermediul monedei;

v      treapta economiei de credit, in care se pun bunuri in circulatie contra promisiunii de a restitui in viitor aceeasi valoare. Este ultima si cea mai evoluata treapta de dezvoltare economica si financiara a omenirii, unde, in procesul schimbului, rolul esential il au operatiunile de credit.

I.2. CLASIFICAREA CREDITULUI

Creditul, la aparitia sa, era realizat sub forma unui credit natural, in care un individ acorda altuia un bun sau un serviciu, forma ce se mai practica si astazi in comunitatile mai putin evoluate.

In societatea moderna formele creditului au evoluat cu mare rapiditate, in stransa corelatie cu gradul si nivelul societatii de astazi .

Cu privire la formele creditului, in literatura de specialitate, au fost exprimate opinii diferite. Astfel, unii autori sustin existenta a doua forme de exprimare a creditului: creditul public si creditul bancar; dupa o alta opinie formele creditului sunt: credit bancar, credit cooperatist si credit public; dupa o alta opinie, sunt retinute urmatoarele forme: credit de productie, de consumatie, privat si public; in fine, intr-o alta opinie sunt retinute ca forme ale creditului: creditul bancar direct, creditul de stat si creditul prilejuit de vanzarea, in rate, a unor marfuri.

Formele principale sub care se prezinta creditul in economia de piata sunt: creditul bancar si creditul comercial.

Creditul comercial este o forma de imprumut practicata intre vanzator si cumparator, atunci cand vanzarea marfurilor este facuta pe credit, adica inmanarea acesteia este separata in timp de plata pretului ei. Creditul comercial contribuie la accelerarea circulatiei marfurilor si prin aceasta, la dezvoltarea economiei nationale. Mecanismul creditului comercial se desfasoara astfel: un agent economic dispune de stoc de marfa destinat vanzarii in timp ce un alt agent are nevoie de marfa, dar nu dispune pe moment de fonduri banesti pentru cumpararea marfurilor. Primul agent, pe baza unui contract de vanzare-cumparare pe credit, pentru a accelera valorificarea productiei prin desfacere, va livra marfa celui de-al doilea, urmand ca dupa un anumit termen, acesta din urma sa achite contravaloarea marfurilor la pretul stipulat in contract. Pretul stipulat in contractul de vanzare-cumparare pe credit cuprinde, pretul marfii la care se adauga un procent ce reprezinta pretul creditului (dobanda). De regula, creditul comercial se acorda pe termen scurt pe baza cambiei. Pe aceasta cale creditul comercial inlesneste si accelereaza circulatia capitalului .

In economia de piata, creditul comercial constituie baza sistemului de credit. In statele cu economie planificata a fost desfiintat.

Creditul bancar este creditul care se acorda agentilor economici sub forma baneasca de catre institutii specializate in asa numitul "comert cu bani", numite institutii bancare. Aceasta forma de credit este foarte larg raspandita, avand ca obiect acea parte disponibila a capitalului numit capital de imprumut. Creditul bancar este principala sursa pentru asigurarea fondurilor banesti necesare diferitelor sectoare de activitate ale economiei nationale. Acordarea creditului bancar formeaza fundamentul activitatii bancare. In calitatea lor de intermediare bancile imprumuta pentru a da apoi cu imprumut sumele ce se afla in cautarea unui plasament. Modalitatile creditului bancar sunt: credit bancar de scont, credit bancar in cont curent, credit bancar pe gaj cu efecte publice (creditul lombard), credit bancar pe gaj de efecte comerciale.

Avand in vedere ca agentii economici care acorda partenerilor de afaceri credite comerciale apeleaza, la randul lor, la banci pentru a-si reconstitui capitalul, exista o stransa interdependenta intre creditul comercial si creditul bancar. Primul nu mai poate fi conceput astazi fara cel de al doilea, iar acesta din urma are posibilitatea sa-si sporeasca dimensiunile pe seama celui dintai.

a) Dupa destinatie, creditul poate fi: credit de productie si credit de consumatie. Creditul de productie este destinat activitatilor avand un scop activ in economie, in timp ce al doilea este destinat consumului social. Precizam ca aprecierea utilitatii creditului dupa destinatia lui poate duce la judecati de valoare care nu sunt intotdeauna conforme cu realitatea. Astfel, este posibil ca un credit cu destinatie productiva sa se soldeze cu mari pierderi pentru economie, atunci cand se realizeaza investitii insuficient fundamentale sau cand sumele de bani sunt folosite pentru realizarea unor produse care nu sunt cerute de beneficiar. De asemenea, nici creditul de consumatie nu este intotdeauna neproductiv, de pilda creditele contractate pentru sanatate, invatamant, cultura etc. Aprecierea creditului trebuie sa se faca in functie de rezultatele finale ale utilizarii sale si numai dupa destinatia sa initiala.

b) In functie de subiectul de drept care angajeaza creditul, acesta poate fi: credit public si credit privat.

Creditul public este contractat de catre stat, pentru completarea resurselor sale in cazul cand veniturile ordinare nu sunt suficiente. Creditul poate fi productiv, atunci cand este destinat infiintarii de intreprinderi cu capital de stat sau modernizarii celor existente si neproductiv, destinat unor sarcini de aparare, educatie, administratie etc .

Creditul privat este contractat de o persoana particulara sau de o intreprindere privata.

c) Dupa modul de garantare, acesta se prezinta sub forma creditului real, garantat cu valori materiale certe, si creditul personal, acordat pe baza increderii, a prestigiului de care se bucura cel imprumutat. In general, prestigiul persoanei imprumutate se bazeaza pe capacitatea sa economica, pe valorile materiale cunoscute de care dispune, astfel ca sub acest aspect distinctia dintre creditul real si creditul personal are doar caracter formal.

Creditul personal poate fi acoperit atunci cand persoana imprumutata nu este suficient de bine cunoscuta sau nu prezinta suficiente garantii morale, prin garantie personala sau solidara a altor persoane care, angajandu-si raspunderea pentru debitor, diminueaza riscul eventualei insolvabilitati. tinand cont de aceasta situatie, creditele personale pot fi credite acoperite si credite descoperite.

d) In functie de perioada de timp pentru care s-a acordat imprumutul, creditele se pot clasifica in: credite pe termen scurt (de pana la 1 an), credite pe termen mijlociu (de 1 pana la 5 ani) si credite pe termen lung (de peste 5 ani, contractate, de regula pentru investitii).

In practica se cunosc si credite fara termen, cum sunt operatiunile de credit in cont curent, practicate atunci cand raporturile intre creditori si debitor se caracterizeaza prin continuitate si mare frecventa.

e) Dupa locul de desfasurare a operatiunilor de credit, in tara sau in strainatate, vom intalni: credit intern si credit extern.

f) In functie de posibilitatea pe care o are la dispozitie creditorul pentru a avea sau nu dreptul de a solicita debitorului rambursarea anticipata a sumei imprumutate, creditul poate fi: denuntabil, atunci cand se cere rambursarea inainte de expirarea termenelor de scadenta, prin notificare unui aviz prealabil, si nedenuntabil, cand nu se mai stipuleaza o asemenea clauza in intelegerea dintre cele doua parti. In cazul formei creditului denuntabil, creditorul se asigura pentru cazul in care afacerile debitorului nu sunt profitabile, putand cere rambursarea sumei de bani imprumutate, inaintea falimentului celui imprumutat.

g) In fine, in practica mai este cunoscuta forma creditului guvernamental, care apare atunci cand in calitate de creditor apare guvernul unui stat. Aceasta forma de credit, poate fi la randul sau, intern sau extern.

Avand in vedere importanta deosebita, in economia de piata, a mecanismului creditelor pe termen lung, mijlociu si pe termen scurt, ne vom opri mai pe larg asupra acestora.

Credite pe termen lung (peste 5 ani), rambursabile la termen, sunt acordate de bancile comerciale, precum si de companiile de asigurare sau alte organizatii financiar specializate in administrarea fondurilor banesti. Astfel de imprumuturi se negociaza direct intre creditori si debitori (si, de obicei, sunt nepublicate, spre deosebire de alte tranzactii de pe piata banilor, care sunt publice), documentul final al tratativelor fiind polita. Aceste imprumuturi se clasifica dupa trei categorii: natura garantiei, sensul obligatiei si gradul de participare.

h)     Dupa natura garantiei, imprumuturile sunt directe, garantate fie cu unele bunuri (ipoteca), fie numai pe baza creditului general al organizatiei interesate (girul). In aceste doua situatii un rol deosebit il au bilantul societatii precum si perspectivele pe care le are de a obtine si in viitor numerar pe seama activitatilor pe care le desfasoara, acestea exprimandu-se, de fapt, prin previziunile asupra veniturilor ei.

i)        Dupa sensul obligatiei, imprumuturile sunt directe, realizate printr-o varietate de metode, cum ar fi inchirierile pe termen lung, plata prin bonuri sau acorduri privind desfacerea productiei. Aceste forme de imprumut ale caror implicatii depasesc in parte sfera de cuprindere a bilantului, prezinta diferite avantaje, intrucat ele pot fi adaptate la nevoile societatii interesate in ceea ce priveste atat sumele, cat si esalonarea imprumuturilor, pot fi negociate in particular si pot sa nu fie cuprinse in bilantul contabil. In schimb, costul pe care il implica atragerea unor asemenea surse este, de regula, ceva mai mare decat nivelul mediu al dobanzilor.

j)        Dupa gradul de participare, unele imprumutului au caracterul obligatiilor directe, atat a creantelor convertibile, cat si a creantelor pe venituri. In primul caz, creditorul poate opta pentru convertirea creantei in actiuni curente la un pret prestabilit, in timp ce in al doilea caz, plata dobanzilor pentru astfel de creante este obligatorie numai daca veniturile brute (inclusiv impozitele) sunt la un astfel de nivel incat le poate acoperi.

Creditele pe termen mijlociu sunt caracterizate atat prin durata (5 ani), cat si prin tehnicile de mobilizare a efectelor financiare care permit apelarea la piata monetara traditionala. In acest cadru, se inscriu biletele la ordin, care sunt de doua categorii:

v      bilet la ordin comercial, care se refera la un act de comert;

v      bilet la ordin financiar, prin care bancile acorda credite clientilor sai, inclusiv societatilor comerciale de persoane sau de capital. Aceste efecte de comert contin elemente de certitudine (obligatia neconditionata de plata si avalul) sunt negociabile si se pot transmite prin girare, scontare si reescontare, deci creeaza posibilitatea detinatorului-beneficiar de a-si procura resurse financiare inainte de scadenta. In plus, biletelor la ordin le sunt conferite o serie de facilitati in favoarea securitatii drepturilor beneficiarilor, prin dreptul comercial, conventiile internationale, codurile comerciale si alte reglementari in materie. In baza acestor reglementari, biletul la ordin a devenit un inscris - un titlu de credit - prin care o persoana, numita emitent, se obliga sa plateasca altei persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia, o suma de bani la scadenta. Aceste efect de comert poarta trei semnaturi: emitent, banca si o institutie de emisiune (financiara), care prin interventia sa contribuie si la diminuarea caracterului inflationist al acestei forme de credit.

Creditele pe termen scurt se realizeaza in diverse forme de mobilizare a creantelor, cum ar fi: scontarea efectelor comerciale (l'escompte commercial), creditele de antrenare (les effets de chaine) si creditele de mobilizare a creantelor comerciale (la cr dit mobilsibale de cr ances commerciales).

Prima forma de credit (scontarea comerciala) reprezinta sistemul cel mai frecvent practicat in Franta si in alte economii de piata de tip occidental. Acest sistem permite societatilor comerciale sa mobilizeze efectele de comert (trate, bilete la ordin, warante) pe baza de scontare inainte de scadenta. Prin aceasta operatiune, beneficiarul tratei sau biletului la ordin incaseaza suma inscrisa in aceste documente, diminuate cu taxa scontului (dobanda creditului acordat la banca pana la scadenta) si comisionul perceput de banca pentru acoperirea cheltuielilor sale si realizarea unui beneficiu .

Calculul taxei reescontului (dobanzii creditului) are in vedere valoarea nominala, valoarea actuala si diferenta, reprezentand scontarea propriu-zisa, tinand seama de taxa scontului in procente, de faptul ca plata se face in zile si ca un an se considera in relatiile bancare, la media de 360 zile pentru 100 de unitati monetare.

Creditele pe termen scurt se obtin si prin scontarea warantelor, care reprezinta documente de depozitare a marfurilor in depozite, antrepozite, docuri sau magazii generale administrate de stat. In aceste depozite, antrepozite, comerciantii, industriasii etc. isi depoziteaza materiile prime, marfurile si produsele importante fara a plati taxe vamale pe durata depozitarii lor si atata timp cat ele raman in incinta antrepozitului. Pe perioada depozitarii se platesc insa anumite taxe, prime de asigurare, cheltuieli de reconditionare etc. Recipsa-warant pentru obiectele depozitate este detasata dintr-un registru de cotor (talon) si se divide in doua parti: recipisa si warantul. Aceste parti sunt la ordin, recipisa dand dreptul de proprietate asupra marfurilor, iar warantul comercial (prescurtat warantul) este un act de gaj pe care firma care a depozitat marfurile poate sa-l transmita prin andosare, de regula unei banci sau unei firme care ii acorda un imprumut, warantul andosat garantand restituirea imprumutului. Daca detinatorul recipisei nu va rambursa creditul la scadenta, banca se va prezenta la antrepozit, va vinde marfurile respective, va efectua rambursarea imprumutului si va varsa diferenta in contul detinatorului recipisei.

A doua forma de trate (creditele de antrenare) reprezinta bilete sub forma de trate, platibile la date fixe care antreneaza un mare numar de efecte de valori scazute, care nu se pot reescompta, dar sunt cu scadente scurte, de maxim trei luni. Pe baza acestor bilete scadente, dupa trei luni, bancile acorda credite, interpunandu-se intre detinatorul biletelor si clientul sau.

A treia forma de credit (creditele de mobilizare a creantelor comerciale) se deruleaza dupa urmatoarele criterii: dupa ce se face facturarea la clienti, societatea care doreste credit grupeaza facturile cu aceeasi scadenta de plata, tinand seama de termenul de plata stabilit cu clientii si emite un bilet la ordin de o valoare egala cu valoarea acestor facturi. Acest bilet este scontat de banca, dar sistemul este dificil, fiind contestat de clienti, care pot protesta pe motiv ca, in conformitate cu prevederile din contract, acestia sunt debitorii furnizorilor si nu ai bancilor.

Creditele mentionate (pe termen lung, scurt si mijlociu) sunt acordate - direct sau indirect - pe piata financiara. Dar un mare numar de societati comerciale, mici si mijlocii, "nu pot apela la piata financiara, fie din cauza formei lor (societatile de persoane sau cele cu raspundere limitata), fie din cauza marimii lor: ele nu dispun intotdeauna de un dosar suficient de important pentru a se adresa unui organism financiar". Aceste firme acopera necesitatile lor de finantare gratie creditului acordat direct de particulari, respectiv de asociatii sau de terte societati straine. Astfel de metode de finantare imbraca forme diverse. Din acest punct de vedere, se disting, in practica franceza trei forme de credit: avansurile asociatilor, bonurile de casa si alte categorii de imprumuturi.

v            Avansurile asociatilor. Capitalurile societatilor comerciale de persoane sau cu raspundere limitata este, de regula, insuficient pentru desfasurarea unei activitati deosebite. In plus, au dezavantajul ca titlurile lor de societate (parti sociale) nu sunt cotate la bursa. In aceasta situatie, asociatii fac apel la avansurile in cont curent, prevazute in statutul de functionare. Contul curent este un cont de avansuri in cont curent, prevazute in statutul de functionare. Contul curent este un cont deschis in contabilitatea societatilor care functioneaza pe sistemul de compensare, pe baza de aviz pe o perioada de 3 luni in temeiul unui contract de imprumut sau conventie de blocaj fara a depasi volumul capitalului social. Astfel de conventie prevede durata pana cand asociatii se angajeaza sa lase sumele alocate in contul curent si procentual de dobanda de platit, care este limitata. Aceste reguli functioneaza si in societatile pe actiuni (anonime si in comandita), insa cu caracter restrans fara a depasi ca volum jumatate din capitalul social si, in plus, capitalul social subscris la constituirea societatii trebuie sa fie integral varsat.

v            Bonurile de casa. Aceste bonuri reprezinta hartii de valoare, cuprinzand angajamentul emitentului de a plati o anumita suma in vederea rambursarii unui imprumut pe termen scurt purtator de dobanda. Hartiile de valoare respective sunt la ordin sau la purtator si sunt asimilate efectelor de comert (cambie, bilet la ordin). In Franta, astfel de hartii de valoare sunt utilizate de toate societatile si organizatiile financiare, putand fi emise in mod progresiv, in functie de necesitatile de capital. Ele pot fi emise in mod public, insa numai de societatile cu raspundere limitata si pe actiuni, care au incheiate bilanturile pe trei exercitii si au in intregime capitalul dedus. De asemenea, forma lor este, conform legislatiei franceze, foarte clar reglementata, cuprinzand numeroase informatii pentru identificarea situatiei societatilor comerciale care le-a emis.

v            Diverse categorii de imprumutati. In aceasta categorie se inscriu contractele de imprumut intre particulari si societati. Forma acestor imprumuturi depinde de relatiile dintre terti si societati si de gradul de incredere existent intre partile contractante. In afara relatiilor personale si garantiile posibile date de valorile patrimoniale ale societatii respective, se practica in mod curent si ipoteca. Aceasta garantie ofera cea mai sigura securitate si in practica franceza si are o mare audienta la public. Contractele de imprumut, pe langa suma imprumutata, termenul de rambursare, nivelul de dobanda, obiectul ipotecat etc., sunt autentificate de notari, care sunt direct mentionati in calitate de intermediari.

Creditele acordate de banci tarilor cu economie de piata pentru desfasurarea activitatii de productie sau a celei comerciale pot avea si un caracter sezonier, cum ar fi:

v      creditul pentru stocurile sezoniere;

v      creditul impus de fluctuatii sezoniere ale activitatii firmei (care nu depasesc 9 luni);

v      creditul de trezorerie, care se numeste in mod curent credit de fond de rulment;

v      creditul de schimb, in cazul efectuarii unor operatiuni financiare speciale (emisiuni de obligatiuni) care necesita unele finantari pe termen scurt.

In sistemul economiilor de piata dezvoltate, exista si o alta forma de credit, denumita "le lease back". Prin acest sistem de lease back, proprietarul unei societati comerciale care se afla in urgenta de nevoie de fonduri banesti isi vinde intreprinderea unei societati de leasing si apoi o inchiriaza printr-un contract obisnuit. In acest mod, isi transforma fondurile imobilizate in fonduri disponibile, iar dupa realizarea scopului isi rascumpara intreprinderea la un pret dinainte stabilit, in general la un nivel destul de scazut. Rascumpararea se poate face si prin rambursare progresiva, dand posibilitatea astfel la reducerea cheltuielilor de lease back .

I.3. FUNCTIILE SI ROLUL CREDITULUI

Locul si importanta creditului in relatiile social economice sunt evidentiate prin functiile sale si anume:

v            functia distributiva, consta in mobilizarea resurselor banesti disponibile la un moment dat in economie si redistribuirea lor prin acordarea de imprumuturi spre anumite ramuri, sectoare de activitate care au nevoie de fonduri de finantare. Disponibilitatile banesti se refera la surplusurile de capital de circulatie aflate temporar sub forma inactiva in conturile bancare ale societatilor comerciale, la rezervele de casa sub forma inactiva in conturile bancare ale societatilor comerciale, la rezervele de casa ale firmelor pastrate in conturi bancare, economiile populatiei depuse la casele de economii ori la bancile comerciale. Oferind agentilor astfel de disponibilitati, creditul sporeste puterea de actiune productiva a capitalului punand astfel in miscare fortele economice latente si contribuind la cresterea avutiei reale a societatii. De asemenea, operativitatea data procurarii de noi capitaluri da mai multa elasticitate economiei in ansamblul ei, favorizand orientarea mai rapida a investitiilor spre sectoarele sau activitatile inerente si externe si contribuind pe aceasta baza la cresterea eficacitatii marginale a capitalului. Tot prin functia distributiva, creditul participa la concentrarea capitalului si dirijarea acestuia spre actiuni de mare anvergura, profitabile intregii societati.

v            functia de transformare a economiilor in investitii, prin care se concretizeaza una din legile obiective ale economiei de piata, si anume realizarea echilibrului macroeconomic conform ecuatiei E = I, in care E reprezinta economiile iar I investitiile; orice individ poate economisi o anumita suma de bani, mai mare sau mai mica, in functie de venitul si comportamentul sau economic. Economisirea care nu este urmata de investire constituie o tezaurizare si reprezinta un factor de dezechilibru pentru viata economica. In acelasi timp, nu orice individ poate fi intreprinzator, nu oricine isi poate asuma riscurile unei investitii, iar daca le au, este posibil sa nu le poata valorifica din cauza lipsei de capital.

Creditul este cel care pune la dispozitia intreprinzatorului capitalul necesar, asigurand transformarea economiilor, altfel inactive in investitii. Sub acest aspect, creditul este un important factor al cresterii economice. Oferind posibilitatea accesului la credite al oricarui individ care, prin intentiile sale realiste, riguros fundamentate garanteaza rambursarea sumelor primite, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, promotoare ale noului, ceea ce favorizeaza concurenta, cu efectele sale pozitive asupra echilibrului economic.

v      functia de emisiune monetara Urmare a consolidarii ideii de credit bazat pe increderea intre participantii la actul economic, a fost creata moneda fiduciara (cu valoare fictiva intemeiata pe incredere), adica la biletele de banca, iar pe langa acestea determinate de nevoile schimbului, au aparut o multitudine de alte instrumente de tehnici de plata. Astfel de instrumente si tehnici, ca viramentul cecul, compensatia, trata, cambia etc., au dus la diminuarea numerarului din circulatie si la cresterea in mari proportii a monedei scripturale. Prin aceasta s-a realizat si o importanta reducere a cheltuielilor cu circulatia monetara, noile tehnici si instrumente de plata determinate de actiunea creditului, asigurand si o crestere a volumului si valorii tranzactiilor economice.

v      functia de asigurare a stabilitatii preturilor, se realizeaza prin reglementarea dimensiunilor cererii si ofertei de marfuri si servicii, creditandu-se consumul, pe de o parte si stocurile, pe de alta parte. Astfel, daca anumite marfuri a caror producere are, in mod obiectiv, un caracter sezonier (ulei, zahar, produse din fructe etc.) ar fi aduse toate pe piata in momentul realizarii lor, oferta ar deveni disproportionat de mare in raport cu cererea si am asista la o cadere catastrofala a preturilor, care va fi urmata, dupa un anumit timp, cand se va ajunge la o penurie a marfurilor respective de o urcare exagerata a preturilor. Pentru prevenirea unor asemenea situatii care ar perturba echilibrul economic (risipa urmata de penurie), se foloseste un instrument al creditului, si anume warantul, care ofera pentru proprietarii marfurilor posibilitatea depozitarii lor si obtinerii cu anticipatie, intr-o proportie mai mare sau mai mica, a contravalorii acestora.

Prin finantarea productiei si consumului, precum si prin crearea unor instrumente si tehnici deosebit de flexibile, creditul a devenit o prezenta sine qua non in viata sociala si economica din orice tara civilizata. De asemenea, prezenta sistemului de credit si a formelor sale in societatile avansate, ofera numeroase facilitati, inclusiv protectia participantilor la actul economic .

Creditul are un rol deosebit si in promovarea relatiilor economice internationale, stimuland exporturile si importurile, asigurand o desfasurare normala, rapida si in deplina siguranta a operatiunilor de export-import. In fine, trebuie avute in vedere rolul pe care il are creditul in acoperirea deficitului bugetar al statului, sub forma creditului public.

Trebuie subliniat insa ca, pe cat util si avantajos este creditul, pe atat de primejdios devine atunci cand nu este utilizat in conformitate cu principiile sale si cu cerintele echilibrului economico-financiar. Cel mai mare pericol il constituie folosirea abuziva, determinata de ideea utopica, ca prin sine insusi, creditul reprezinta avutie. O astfel de conceptie va avea consecinte extrem de grave atat asupra debitorului cat si a creditorului: debitorul va fi tentat sa foloseasca sumele provenite din imprumut ca pe propria-i avere, fara discernamant, ier creditorul se va vedea saracit, in imposibilitatea de a-si recupera banii imprumutati.

Un alt pericol il reprezinta asa numita supracreditare, care duce la mari dezechilibre economice, financiare si monetare, generand, atunci cand ia proportii, inflatia. De asemenea, utilizarea creditului pentru finantarea unor activitati economice insuficient fundamentate poate duce la dezechilibru structural in economia nationala, la disproportii intre ramurile si sectoarele ei de activitate.

O folosire arbitrala a creditului poate stimula si o intensificare a operatiunilor speculative, o crestere a capitalului fictiv, care poate genera crahuri financiare. In fine, nu trebuie omisa nici problema riscurilor rezultate din utilizarea creditului, in special pentru institutiile bancare, care, daca nu sunt luate in considerare, pot provoca prabusirea in lant a sistemului bancar, cu consecinte extrem de dureroase pe plan economic, social si politic.

I.4. CONDITIILE CREDITULUI

In indeplinirea functiilor si rolului creditului la economia de piata, pentru valorificarea la maximum a avantajelor si diminuarea la minimum a dezavantajelor, este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii :

v            existenta unui sistem juridic prin care sa se reglementeze cadrul general la operatiunile de credit, masurile asiguratorii si de protectie pentru participantii la contractul de credit, drepturile si obligatiile creditorilor si debitorilor, procedura de solutionare a litigiilor dintre parti si organele competente. Cadrul juridic trebuie sa fie suficient de flexibil pentru a lasa spatiul de afirmare liberei initiative dar si categoric, astfel incat sa creasca increderea agentilor economici si sa limiteze riscurile;

v            existenta unui sistem institutional, constand intr-un ansamblu de institutii si organisme specializate, cu o vasta retea dispusa in teritoriu, dar si cu relatii de corespondenta cu institutii similare din strainatate. De asemenea, este necesar ca aceste institutii sa dispuna de personal (bancheri) calificat si de mijloace tehnice moderne pentru efectuarea operatiunii de credit;

v            existenta unui cadru economic favorabil, legat de situatia de ansamblu a economiei nationale, de perspectiva ei, de gradul de dotare profesionala si tehnica a sectoarelor din economie, precum si de conjunctura economica pe plan intern si extern. De asemenea, o importanta deosebita o are si situatia resurselor existente in economie si aflate la dispozitia agentilor economici, accesul la acestea, structura economiei nationale, situatia pietei de marfuri, a pietei financiare etc.;

v            forma relatiilor social-politice in sensul existentei cadrului general de ordine si consens social-politic, de stabilitate si continuitate a operatiunilor generale referitoare la deciziile macro-economice, precum si atitudinea regimului politic fata de economie, fata de libera initiativa si fata de piata. Este evident ca un mediu social caracterizat prin convulsii intre diferitele categorii sociale, un regim politic instabil, contestat, o politica economica oscilanta sau optiuni si atitudini nesigure, fara perspective clare, vor influenta elementul esential al creditului, adica increderea, descurajand atat tendintele de economisire prin intermediul institutiilor specializate, cat si cererea de credite sau acordarea lor;

v            factorii de natura psihologica si de traditie, care se refera nu numai la elementul definitoriu al creditului, increderea, ci si la comportamentul agentilor economici, a intreprinzatorilor, dar si a populatiei in ansamblul sau. Nu se poate face abstractie de aptitudinea diferitelor grupuri sociale spre economisire, consum sau investitii sau spre tezaurizare, de pozitia populatiei in raport cu libera initiativa etc., care tine de cutuma, de religie, de nivel de cultura si de educatie sau de profesiunea si pozitia sociala a indivizilor.

Luarea in considerare a acestor conditii, cunoasterea si constituirea lor au o deosebita importanta pentru etapa de tranzitie la economia de piata. La o analiza sumara a conditiilor creditului, se constata ca, in cea mai mare parte, acestea se gasesc intr-o foarte mica masura in tara noastra. De la vechiul regim mai persista obiceiurile si mentalitatile antieconomice, contrare principiilor de baza ale economiei de piata, care inca nu permit functionarea unui sistem de credit, care sa poata deveni un factor de favorizare a acestora. In acest sens, statul va trebui, intr-o prima etapa, sa infaptuiasca conditiile necesare de functionare ale unui sistem de credit, fara, insa, a folosi metode administrative, care ar avea efecte contrare scopului urmarit. Astfel, va trebui sa promoveze, alaturi de politica financiara, monetara, bugetara, valutara, si o adecvata politica de credit.

Politica de credit, infaptuita prin banca centrala (in unele state si prin guverne), cu ajutorul unor instrumente si tehnici specifice, urmareste sa asigure, prin promovarea functiilor creditul echilibrul general economic al societatii . Politica de credit se realizeaza printr-o serie de instrumente specifice, si anume: manevrarea taxei scontului, operatiunile pe piata libera (open market), politica rezervelor obligatorii ale bancii centrale, politica de incadrare a creditului (care consta in impunerea unor cote maxime de crestere a creditului) etc .

Cunoasterea acestor instrumente si aplicarea lor adecvata, in functie de evolutia de durata conjuncturala a economiei, va permite creditului exercitarea rolului sau de factor mobilizator dar si de reglare a vietii economice.