ASEZAREA IMPUNERII. OBLIGATIA BUGETARA Sl MODUL DE REALIZARE A CREANTEI BUGETARE

1. ELEMENTELE DEFINITORII ALE VENITULUI BUGETAR

In notiunea de asezare a impunerii[1] se includ toate operatiunile necesare pentru stabilirea sumei de plata cu titlu de venit public, adica pentru determinarea in concret a obligatiei fiscale.

Asezarea impunerii implica identificarea subiectului impunerii, determinarea obiectului venitului public si al bazei impozabile, a cotei legale de impunere, a inlesnirilor legale si cand este vorba de impozite, constituirea titlurilor de creanta[2] fiscala ale statului sau ale unitatilor administrativ-teritoriale.

Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor banesti instituite prin lege, si contribuie la constituirea fondurilor banesti ale acestuia, alcatuind un tot unitar, denumit sistemul veniturilor bugetare.

Veniturile bugetare cuprind resursele banesti care se cuvin bugetelor prevazute la art. alin. (2) din Legea privind finantele publice locale, nr. 500/2002, in baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contributii si alte varsaminte.

Obligatia bugetara[3] reprezinta obligatia stabilita unilateral de catre stat prin acte normative, in sarcina persoanelor fizice sau juridice, denumite contribuabili, de a plati o anumita suma de bani, la termenul stabilit, in contul bugetului de stat. La primaria comunei Cacica debitele anuale sunt stabilite in baza borderoului de debite conform anexei nr.7. Obligatia bugetara este obligatie juridica, deoarece ea defineste continutul unui raport juridic ce ia nastere intre stat si persoanele determinate de lege (contribuabili), raport juridic al carui izvor este legea, iar in caz de nevoie, executarea sa este asigurata prin intermediul constrangerii de stat. Prin legile prin care se instituie impozitele, taxele si contributiile bugetare se stabilesc categoriile de persoane fizice sau juridice ce datoreaza veniturile respective, elementele veniturilor bugetare, precum si modalitatile de plata a acestora.

Modificarea obligatiei bugetare este determinata de: modificarea masei impozabile,
modificarea situatiei juridice a contribuabilului, acordarea de facilitati legale, modificarea
actelor normative ce instituie si reglementeaza venitul bugetar respectiv.
Obligatia bugetara este constatata in forma scrisa, prin titlul de creanta bugetara care o
individualizeaza la nivelul fiecarui contribuabil in raport de veniturile obtinute sau de bunurile detinute.

Titlul de creanta bugetara este intocmit sau confirmat de organele financiare ale statului care au atributii in acest sens, in conformitate cu prevederile legale prin care reglementeaza veniturile bugetare si cu respectarea procedurii stabilite prin aceasta reglementare pentru fiecare categorie de venit in parte.

Titlul de creanta bugetara este un act juridic declarativ de drepturi si obligatii si executoriu de drept. In anexa nr. 8 este prezentat modelul de titlu pentru incasarea creantelor reprezentand impozitele si taxele la buget.

1.1. Elementele comune veniturilor bugetare

In structura sistemului fiscal, o componenta importanta o reprezinta totalitatea impozitelor si taxelor si a altor contributii bugetare, pe care statul, prin organele sale specializate infiinteaza in baza unor reglementari legale (legi sau alte acte normative prin care se instituie dreptul de creanta fiscala a statului sau a organelor administrativ-teritoriale, asupra cont contribuabililor).

In totalul veniturilor bugetare, ponderea cea mai mare o detin cele fiscale, iar din ponderea celor indirecte este in continua crestere in raport cu a celor directe.

Elementele comune veniturilor bugetare sunt urmatoarele:

denumirea venitului bugetar;

- debitorul sau subiectul impunerii;

obiectul sau materia impozabila;

unitatea de evaluare;

- unitatea de impunere;

- asieta sau modul de asezare a venitului;

perceperea (incasarea) venitului bugetar;

termenul de plata;

inlesnirile, drepturile si obligatiile debitorilor;

raspunderea debitorilor;

- calificarea venitului bugetar.

1.1.1. Debitorul sau subiectul impunerii

Debitorul sau subiectul impunerii este o persoana fizica sau juridica.
In categoria persoanelor juridice, care sunt obligate la efectuarea unei anumite
prelevari la bugetul statului, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si respectiv la
bugetele fondurilor speciale, intra: regiile autonome, companiile/societatile nationale, societatile comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, unitatile cooperatiste, asociatiile si fundatiile, entitatile publice (autoritatile publice, institutiile publice etc.), precum si organizatiile economice straine si reprezentantele societatilor straine care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei.

Persoanele fizice datoreaza bugetelor sus-mentionate impozite, taxe si alte contributii necesare pentru veniturile realizate, serviciile prestate de autoritatile publice centrale si locale, dar si pentru bunurile mobile si imobile pe care le detin sau le dobandesc etc.

Persoanele fizice si juridice, precum si alte entitati patrimoniale, care datoreaza impozite, taxe si alte contributii bugetare sunt denumite contribuabili.

La determinarea persoanei obligate la plata impozitelor, taxelor si a altor contributii bugetare trebuie avut in vedere principiul personalizarii utilizat pentru determinarea sferei de aplicare a acestora, precum si a capacitatii de plata a contribuabilului. Pentru fiecare impozit, taxa sau contributie bugetara in parte, trebuie sa se stipuleze clar si precis persoana fizica sau juridica obligata prin lege fie la plata, fie la calculul si plata obligatiilor fiscale. Trebuie facuta distinctie intre contribuabili, cei care sunt obligati la virarea obligatiei fiscale (platitori de venituri pentru care impozitul se calculeaza, se retine si se vireaza, prin stopaj la sursa; venituri din salarii, dividende, dobanzi etc.) si persoana care suporta definitiv obligatia fiscala - contribuabilul persoana fizica. In cazul impozitelor si taxelor locale, impunerea se efectueaza de organele fiscale ale administratiei publice locale, iar plata lor se face de persoana fizica sau juridica, subiect al impunerii.

1.1.2. Obiectul venitului bugetar sau materia impozabila

Obiectul venitului bugetar, denumit si materia impozabila sau obiectul impunerii il constituie/reprezinta veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile.

Determinarea[4] materiei impozabile pentru fiecare impozit/taxa in parte este influentata de criteriile reale si operatiunile impozabile, exonerarile si scutirile partiale si totale si criteriul teritorial (pentru fiecare impozit/taxa trebuie sa se specifice teritoriul in care se aplica la nivel central sau local) utilizate in determinarea sferei de aplicare. De asemenea, la determinarea materiei impozabile apare necesitatea optiunii intre principiul realitatii (nu se tine seama de interesele individuale, familiale, sociale si de situatia personala a contribuabilului) si principiul personalizarii impozitului (se au in vedere natura si importanta bunurilor economice, a veniturilor obtinute, obligatiile de intretinere a membrilor familiei si cheltuielile profesionale ale contribuabilului).

Venitul impozabil[5] poate fi: beneficiul sau profitul regiilor autonome, companiilor/societatilor nationale, societatilor comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, si al societatilor comerciale cu capital integral strain, al organizatiilor economice straine sau al reprezentantelor societatilor straine, precum si ale altor entitati patrimoniale care desfasoara activitati economice pe teritoriul Romaniei, dividendele distribuite actionarilor sau asociatilor, respectiv venitul realizat de un contribuabil persoana fizica etc. Bunurile impozabile sau taxabile pot fi: cladiri, constructii, terenuri, mijloace de transport etc.

De asemenea, pot constitui obiect al impunerii si actele realizate de organele statului sau ale autoritatilor publice locale, precum si serviciile prestate contribuabililor persoane fizice si juridice de persoanele fizice care exercita profesii libere: avocati, notari, experti contabili, auditori financiari, executori judecatoresti etc.

Baza de calcul (materia impozabila) poate sa fie aceeasi cu obiectul venitului bugetar (de exemplu, in cazul impozitului pe profit, impozitului pe venit, taxei pe valoarea adaugata, taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozitului pe terenurile pe care sunt construite cladiri etc.) sau sa difere de aceasta (de exemplu, in cazul taxelor de succesiune, obiectul il constituie dezbaterea succesiunii si actele intocmite cu acest prilej, dar baza de calcul este valoarea succesiunii sau in cazul impozitului pe cladiri, obiectul este imobilul iar baza de calcul este valoarea acestuia).

1.1. Unitatea de evaluare

Unitatea de evaluare[6] a venitului bugetar reprezinta elementul care exprima cuantumul unitar al acestuia in raport cu baza de calcul, in functie de posibilitatile tehnice de evaluare determinate de obiectul si natura venitului, se stabilesc cota fixa sau cota procentuala.

Cota de impunere reprezinta suma sau procentul care se aplica asupra obiectului impozabil (bazei impozabile) si cu ajutorul caruia se calculeaza venitul bugetar.

Cotele fixe se folosesc, in special, atunci cand obiectul venitului public (baza impozabila) se exprima in unitati naturale: suprafata de teren, capacitatea cilindrica, eliberarea unui act etc., si sunt stabilite in suma fixa (egala) si raman neschimbate independent de marimea venitului impozabil, de averea sau situatia sociala a platitorului.

Cotele procentuale se folosesc in cazurile in care obiectul impozitarii il constituie valoarea obiectului detinut sau venitul realizat de contribuabil si se aplica numai la bazele impozabile exprimate valoric, in bani.

Aceste cote sunt de trei feluri: proportionale, progresive (simple si compuse) si regresive.
Cota procentuala proportionala se caracterizeaza prin aceea ca procentul ramane neschimbat, indiferent de volumul materiei impozabile/marimea obiectului impozabil sau modificarile intervenite in baza de calcul (impozitul pe profit, impozitul pe dividende etc.).

Cota progresiva se caracterizeaza prin aceea ca ea creste o data cu cresterea bazei de calcul (intr-un ritm constant sau variabil) si se aplica, de obicei, asupra veniturilor realizate de
contribuabili. Cotele progresive[7] pot opera orizontal (cota de impozit este diferita in functie de marimea venitului si categoriile de platitori, desi veniturile impozabile au aceeasi marime sau procentual (cota de impozit creste pe masura sporirii veniturilor, precum si in functie de natura impozitului impozabil si de categoriile de platitori). La un anumit nivel al venitului progresivitatea se opreste, iar cotele devin degresive (proportionale). Aplicarea degresivitatii se aplica pentru a se evita situatia egalitatii intre nivelul venitului impozabil si cuantumul|
impozitului sau depasirea de catre impozit a venitului.

Cotele progresive verticale pot fi: simple (procentul de impunere aferent transei urmatoare a venitului impozabil se aplica la intregul venit realizat de platitori) si compuse sau transe (cota de impozit se aplica fiecarei transe de venit; impozitul datorat se obtine prin calcularea impozitului corespunzator fiecarei transe de venit impozabil).

Cotele progresive simple se utilizeaza mai rar, deoarece duc la salturi mari in impunere, ca urmare a faptului ca nu se are in vedere trecerea de la o transa la alta (de exemplu, cota taxei pentru instrainarea de bunuri imobile, taxa de timbru asupra operatiunilor, al carei cuantum se stabileste in functie de valoarea succesiunii si de gradul de rudenie al succesorilor).

Cotele progresive compuse sunt elastice si au o larga utilizare in Romania (de exemplu, in cazul impozitului pe venitul global se aplica o progresivitate pe transe, cota procentuala creste o data cu majorarea materiei impozabile, utilizandu-se o progresivitate compusa).

Cotele procentuale regresive se caracterizeaza prin aceea ca, pe masura ce baza de calcul creste, ele scad (de exemplu, taxele de timbru pentru autentificarea actelor de instrainare a imobilelor si taxele asupra succesiunilor).

Iata un sistem de cote de impunere[8] in care cifrele sunt conventionale (calculate la limita superioara a venitului impozabil):

1.1.4. Unitatea de impunere

Unitatea de impunere reprezinta unitatea in care se exprima obiectul sau materia impozabila (leul, in cazul veniturilor impozabile; metru patrat sau ha, in cazul suprafetelor de teren; cm³, in cazul determinarii taxei asupra mijloacelor de transport in functie de capacitatea cilindrica etc.).

1.1.5. Asieta sau modul de asezare a venitului

Asieta[9] reprezinta modalitatea de asezare a obiectului sau marfii bugetare, identificarea subiectului si materiei impozabile, evaluarea acesteia si stabilirea sumei de plata cu titlu de venit bugetar, adica determinarea concreta a obligatiei fiscale.

Activitatea de asezare incepe cu constatarea si evaluarea obiectului sau materiei impozabile, precum si a platitorului de venit bugetar. Activitatea de impunere consta in aplicarea si respectarea intocmai a unor prevederi legale. Asezarea unei obligatii bugetare presupune cunoasterea si aplicarea legislatiei fiscale in materie, referitoare la: debitorul impunerii, obiectul impunerii sau materia impozabila, unitatea de evaluare, cotele de impunere, unitatea de impunere etc.

In activitatea de impunere se utilizeaza diferite metode si tehnici, in functie de felul impozitului sau al taxei, de statutul juridic al platitorului si de instrumentele folosite.

In situatiile in care evaluarea obiectului impozabil se face in functie de veniturile anuale realizate, impunerea poate fi provizorie, in timpul anului, si definitiva, la sfarsitul anului. Impozitul pe venit, de exemplu, aferent veniturilor estimate/realizate de persoanele din cedarea folosintei bunurilor, din desfasurarea de activitati independente, din exercitarea de profesii libere, reprezentand plati anticipate, se stabileste trimestrial, iar la sfarsitul anului in baza datelor declarate prin Declaratia de venit global, declaratii speciale inclusiv a veniturilor din salarii, dupa caz, se determina venitul anual global impozabil si efectiv impozitul anual de plata sau de restituit.

In functie de cum se insumeaza elementele de calcul, impunerea poate fi separata sau globala. Modalitatea de impunere separata se aplica in cazul veniturilor impozabile realizate de persoanele fizice romane fara domiciliu in Romania si persoanele fizice straine din activitati independente desfasurate in Romania sau din cedarea folosintei bunurilor imobile aflate pe teritoriul Romaniei, iar modalitatea de impunere globala se aplica pentru venituri realizate din mai multe surse de persoanele fizice romane, in cazul impozitului pe venitul anual.
Unul dintre instrumentele/documentele specifice utilizate in impunerea veniturilor
realizate de contribuabili sau a bunurilor mobile si imobile detinute in proprietate (sau
concesiune) de acestia este declaratia de impunere. Prin aceasta declaratie, platitorul
(contribuabilul) aduce la cunostinta organului fiscal competent (in raza caruia se afla bunul impozabil sau in raza caruia isi are domiciliul contribuabilul, pentru bunurile mobile si/sau veniturile impozabile realizate), in termen de 15 zile, dobandirea unui bun imobil sau mobil efectiv realizarea de venituri impozabile ce urmeaza a fi supuse impunerii.

Declaratia de impunere poate fi, de exemplu, in cazul impozitului pe venitul global, declaratia privind venitul estimat din cedarea folosintei bunurilor sau din activitati
independente, declaratia speciala, respectiv declaratia anuala (la asociatiile fara personalitate juridica), declaratia de venit global si declaratiile informative. De asemenea, declaratiile fiscale pot fi anterioare realizarii veniturilor (declaratia de administrare pentru luarea in evidenta ca platitori de impozite si taxe), respectiv declaratii anterioare (deconturi lunare, decontul anual privind impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugata sau acciza, respectiv declaratia privind obligatiile la bugetul de stat, lunara si respectiv trimestriala).

Alte documente pe baza carora se face impunerea sunt:

- procesul-verbal de control intocmit de organele de control fiscal, ca urmare a verificarilor efectuate la sediul/domiciliul platitorilor persoane fizice sau juridice cu privire la modul de constituire si plata a obligatiilor fiscale. Prin acest document se pot stabili, de catre organele de control fiscal, diferente de impozite si taxe, dobanzi, penalitati de intarziere si penalitati aferente, dupa caz. Procesul-verbal de control constituie titlu executoriu, daca nu este contestat in termenul legal;

- instiintare de plata, prezentata in anexa nr.9, prin care platitorului i se aduc la cunostinta impozitul datorat, dobanzile, penalitatile de intarziere si penalitatile aferente, dupa caz, precum si termenele de plata de exemplu, in cazul impozitului pe cladiri, impozitului pe teren, taxei asupra mijloacelor transport etc.).

Impunerea poate imbraca mai multe forme:

- autoimpunerea (entitatile patrimoniale, agentii economici persoane juridice si entitatile publice etc. identifica singure obiectul impozabil, evalueaza baza de calcul si determina sumele de plata reprezentand obligatii fiscale si le declara organelor fiscale competente, utilizand in acest sens declaratiile fiscale <declaratii privind impozitul si taxele datorate bugetului de stat si/sau bugetelor locale>, de exemplu, in cazul impozitului pe profit, impozitului pe veniturile de natura salariala, TVA, accize etc. - denumite deconturi);

impunerea efectuata de organele fiscale competente (ale MEP pentru bugetul de stat si ale administratiei publice locale, pentru bugetele locale), aplicand cotele de impozitare veniturilor si bunurilor impozabile (impozitul pe venit aferent veniturilor estimate realizate de persoanele fizice pe baza carora se stabilesc platile anticipate, respectiv impozitul anual aferent venitului anual global impozabil realizat de acestia; cladiri, terenuri, constructii, mijloace de transport - valoarea, suprafata, capacitatea cilindrica, pe baza carora stabilesc impozitele si taxele locale aferente).

Impunerea directa se efectueaza prin evaluarea directa a obiectului sau materiei impozabile, de catre organul fiscal competent, respectiv serviciile de specialitate ale autoritatilor publice locale.

Evaluarea directa[11] se poate realiza prin unul dintre urmatoarele procedee:

a) pe baza declaratiei contribuabililor, adica a declaratiei de impunere prezentata in anexa nr.10. Aceasta presupune ca subiectii impunerii au obligatia sa organizeze evidenta contabila in partida dubla simpla, sa depuna declaratii cu privire la veniturile realizate si bunurile detinute, pe baza carora organele fiscale evalueaza materia impozabila (aceasta metoda este utilizata la impozitarea veniturilor persoanelor fizice, profiturilor realizate de persoanele juridice, precum si in cazul unor impozite si taxe locale).

b) pe baza declaratiei unei terte persoane - persoana fizica sau juridica care cunoaste marimea materiei impozabile este obligata sa declare organelor fiscale competente datele necesare evaluarii acesteia (in cazul impozitului pe venit aferent veniturilor din salarii, impozitului pe dividende, in general in situatiile in care platitorii de venituri au obligatia calcularii, retinerii prin stopaj la sursa si virarii la buget a obligatiilor fiscale datorate de beneficiarii de astfel de venituri).

Evaluarea indirecta se poate efectua prin mai multe procedee, dupa cum urmeaza:

a) pe baza semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului impozabil (utilizat in tara noastra in cazul impozitului pe cladiri, impozitului pe teren etc.)

b) pe baza evaluarii forfetare (organul fiscal competent stabileste impreuna «de
comun acord» cu platitorul, marimea aproximativa a materiei impozabile - se aplica in cazul
verificarilor la fata locului etc.).

c) pe calea evaluarii administrative (evaluarea se efectueaza de organul fiscal competent pe baza datelor ce le detine «informatii din baza de date cu privire la debitor, declaratii fiscale, fisa platitorului etc.», denumita si impunere din oficiu, respectiv pe baza actelor de control fiscal efectuate de organele de specialitate). In acest caz, contribuabilii pot contesta actele de control si de impunere conform cailor de atac administrative si jurisdictionale in materie.

1.1.6. Termenul de plata

Termenul de plata este un element specific venitului bugetar si reprezinta data la care un anumit venit bugetar trebuie varsat la buget.

Exigibilitatea obligatiei bugetare este stabilita prin actele normative ce reglementeaza venitul bugetar respectiv. Astfel, reglementarea cu caracter de principiu in aceasta materie[12] stabileste ca obligatiile bugetare sunt scadente la termenele prevazute in actele normative care le reglementeaza (art. 9).

In stabilirea termenului de plata se au in vedere atat incasarea ritmica la buget a veniturilor, cat si posibilitatile de plata a contribuabililor (platitori de impozite, taxe si contributii bugetare). Termenul se fixeaza fie sub forma unui interval de timp: an, trimestru luna, chenzina, decada etc., in cadrul caruia sumele datorate trebuie virate la buget, data limita fiind ultima zi a perioadei respective, sau ca o zi fixa a platii, cand atat scadenta, cat si obligatia platitorului se naste, de regula, in momentul cand acesta a intrat in posesia obiectului impozabil a dobandit bunul, iar stingerea are loc la termenul de plata.

De exemplu, taxa pe valoarea adaugata se datoreaza din momentul incasarii/facturarii marfurilor/ produselor serviciilor prestate, ce cuprind si obligatia fata de buget, dar termenul scadent de plata este 25 ale lunii urmatoare lunii in care au avut loc operatiunile impozabile, sau in cazul impozitului pe profit, termenele de plata sunt trimestriale (pana la 25 ale lunii urmatoare trimestrului la care se refera obligatia de plata), lunar, in cazul societatilor bancare si anual, in cazul agentilor economici care realizeaza venituri din agricultura, respectiv 5 zile de la data emiterii bilantului contabil incheiat la sfarsitul exercitiului financiar, data cand se efectueaza regularizarea diferentelor de impozit de plata sau de restituit (31 martie, respectiv 30 aprilie pentru entitatile economice care aplica Standardele Internationale de Contabilitate - OMFP nr.94/2001).

Contributiile la bugetul asigurarilor sociale de stat, la bugetul asigurarilor pentru somaj si la fondul asigurarilor sociale de sanatate, dupa calcularea si retinerea acestora conform reglementarilor legale in materie, se vireaza pana la data de 20 a lunii urmatoare si pentru care se efectueaza plata drepturilor salariale. Impozitul pe dividende calculat si retinut la data platii dividendelor se plateste pana la data de 20 a lunii urmatoare celei in care s-a facut plata dividendelor, in cazul in care dividendele distribuite nu au fost platite pana la sfarsitul anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plateste pana la data de 31 decembrie a anului respectiv.

Pentru celelalte impozite cu retinere la sursa, calculate si retinute de platitori la data calcularii veniturilor, termenul de plata este data de 20 a lunii urmatoare celei pentru care s-a platit salariul.

1.1.7. Inlesnirile la plata obligatiilor bugetare

Inlesnirile sunt elemente prevazute prin actele normative care instituie veniturile bugetare, de care se tine seama la evaluarea bazei de calcul, in determinarea cuantumului venitului bugetar, precum si la incasarea acestuia, inlesnirile acordate la plata veniturilor bugetare se refera la reduceri, scutiri, esalonari si amanari ale platii acestora la bugetele publice.

Reducerile si scutirile stabilite prin actele normative care reglementeaza veniturile bugetare au in vedere anumite situatii deosebite, in care anumiti platitori (contribuabili) realizeaza obiectul sau materia impozabila, inclusiv anumite criterii: varsta, vadul comercial etc, ( de exemplu: in cazul impozitului pe venit, aceste criterii se au in vedere la stabilirea normelor de venit anual).

De asemenea, acordarea inlesnirilor are ca scop stimularea unor activitati economice in cazul impozitului de venit sunt scutite veniturile realizate de persoanele fizice din agricultura, silvicultura, apicultura etc.), valorificarea anumitor resurse materiale, dezvoltarea economica a zonelor defavorizate (crearea de parcuri industriale, cu acordarea de facilitati: scutiri la plata impozitului pe profit, taxa pe valoarea adaugata si taxe vamale pentru importul de utilaje, instalatii si materii prime etc.).

La acordarea scutirilor se are in vedere un scop social (in cazul persoanelor handicapate, dezvoltarea zonelor defavorizate) sau dezvoltarea/rentabilizarea unor activitati economice.

Bonificatiile se acorda pentru a stimula platitorii de impozite si taxe in a-si achita obligatiile inainte de expirarea termenelor scadente, de regula, pana la primul termen de plata ( de exemplu, in cazul impozitului pe cladiri si taxei pe terenuri se acorda o bonificatie de 10% pentru contribuabilii care achita integral obligatia de plata, pana la data de 31 martie a anului fiscal «primul termen de plata»), ceea ce este in avantajul statului sau al autoritatii. publice locale, in conditiile inflatiei.

Amanarile[14] sau esalonarile la plata obligatiilor bugetare se aproba, in conditiile legii, potrivit competentelor, de Ministerul Finantelor Publice si unitatile teritoriale subordonate (pentru resursele bugetului de stat), de autoritatile administratiei publice locale (pentru resursele bugetelor locale), respectiv de autoritatile centrale si unitatile lor teritoriale care administreaza si gestioneaza contributiile obligatorii si respectiv fondurile speciale, in vederea incasarii lor la bugetele respective, acestea reprezentand obligatii bugetare restante inregistrate de contribuabili.

1.1.8. Drepturile si obligatiile contribuabililor

Functionarii din cadrul unitatilor fiscale informeaza si acorda sprijinul necesar, pentru intelegerea si indeplinirea obligatiilor fiscale. In acest sens exista create la nivelul Ministerul Finantelor Publice si al unitatilor fiscale teritoriale servicii/birouri de acordare de asistenta persoanelor fizice si juridice in domeniul financiar-fiscal.

Pentru aceasta este necesar ca toti contribuabilii sa prezinte, cat mai clar si mai complet, toate faptele si documentele necesare, in afara informatiilor de baza in materie
de impozite si taxe, se pun la dispozitia contribuabililor, in mod gratuit, formularele
privind impozitele si taxele, precum si dispozitiile de completare a acestora, si respectiv programe informatice pentru transmiterea declaratiilor fiscale in format electronic.

Functionarii din cadrul unitatilor fiscale sunt obligati sa pastreze secretul asupra informatiilor furnizate de contribuabili, acestea fiind utilizate numai in scopurile prevazute de lege. Aceste informatii pot fi transmise altor persoane fizice si juridice doar cu respectarea prevederilor legale, dar numai dupa consimtamantul scris al contribuabilului.

De asemenea, organele fiscale transmit informatii referitoare la un contribuabil in conditiile legii:

altor autoritati cu atributii fiscale in scopul realizarii unor obligatii ce decurg din modificarea unor legi fiscale;

- unei autoritati din domeniul muncii si protectiei sociale, care face plati de asigurari sociale sau alte plati similare;

- autoritatilor fiscale ale altei tari, in baza unei conventii de evitare a dublei impuneri;

autoritatilor judiciare competente.

Contribuabilii sunt indreptatiti sa li se asigure un tratament impartial, prin stabilirea si incasarea sumei exacte a impozitelor si taxelor datorate. Functionarii unitatilor fiscale trebuie sa trateze in mod egal toti contribuabilii si sa nu favorizeze pe nimeni, sub nici o forma.
Contribuabilii au dreptul la respect si consideratie din partea functionarilor tuturor unitatilor. Functionarii acestor unitati trebuie sa manifeste solicitudine, respect si promptitudine in relatiile de serviciu cu contribuabilii. Functionarii unitatilor fiscale pot efectua modificari in formularele de declaratii fiscale prezentate de contribuabili, in conditiile prevazute de lege. In acest caz, contribuabilii au dreptul de a fi instiintati in legatura cu rectificarile respective.

Atunci cand contribuabilii considera ca s-au stabilit gresit obligatiile fiscale sau cand apreciaza ca a fost luata o decizie eronata, au dreptul sa conteste decizia respectiva.

In asemenea situatii, functionarii unitatilor fiscale trebuie sa indice posibilitatile de contestare (caile de atac administrative si jurisdictionale).

Contribuabilii au dreptul de a solicita organelor fiscale, in anumite situatii prevazute de lege, amanarea sau esalonarea platii impozitelor si taxelor, precum si reducerea, scutirea anularea sau esalonarea platii majorarilor de intarziere/dobanzilor stabilite pentru neplata in termen a obligatiilor fiscale, in conditiile legii.

Sumele platite in plus fata de obligatiile legale se compenseaza cu alte obligatii care le are neplatite sau se restituie in conditiile legii. Contribuabilii pot invoca prescriptia, atunci cand actiunea organelor fiscale privind perceperea si incasarea impozitelor si taxelor a depasit termenul prevazut de lege.
Pe intreaga perioada a unui control efectuat de autoritatile fiscale, contribuabilii au dreptul de a beneficia de asistenta de specialitate (contabili autorizati, experti contabili, experti financiari, juristi etc). De asemenea, ei pot imputernici o persoana, in calitate de
consilier sau consultant, in vederea reprezentarii lor in relatiile cu organul fiscal competent.

Contribuabili au dreptul sa cunoasca identitatea si functia salariatului caruia se adreseaza in cadrul unei unitati fiscale sau care li se adreseaza in timpul exercitarii atributiilor sale de serviciu.

In relatiile cu autoritatile fiscale, contribuabililor le revin urmatoarele obligatii:

Orice persoana fizica sau juridica care realizeaza venituri din diferite surse, sau care detine anumite bunuri mobile si imobile, este obligata sa le declare si sa achite impozitele si taxele datorate, potrivit dispozitiilor legale in vigoare. Astfel, fiecare contribuabil este obligat sa declare cu sinceritate si corectitudine impozitele datorate, veniturile realizate, bunurile mobile si imobile aflate in proprietate sau obtinute cu orice titlu legal, precum si alte valori, pentru care trebuie sa plateasca impozite si taxe. Persoanele juridice sunt obligate sa completeze si sa depuna la organul fiscal competent declaratiile de inregistrare fiscala prevazute de lege, in vederea atribuirii codului fiscal codului unic de inregistrare fiscala, dupa caz, si eliberarii certificatului de inregistrare fiscale.

Contribuabilii sunt obligati sa depuna in termenele stabilite prin lege toate documentele prevazute (deconturi, declaratii de impunere, bilanturi contabile etc.), la unitatea fiscala in raza careia isi au domiciliul sau sediul, dupa caz, sau unde sunt luati in evidenta fiscala.

Contribuabilii sunt obligati sa pastreze evidentele contabile, registrele de contabilitate, precum si documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate timp de 10 ani cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia au fost intocmite, cu exceptia statelor de salarii, care se pastreaza timp de 50 de ani. Documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat, inregistrarile in evidentele contabile angajeaza raspunderea celui care le efectueaza.

Contribuabilii au obligatia de a plati in termenul stabilit prin lege, din proprie initiativa sau la solicitarea unitatii fiscale, impozitele si taxele datorate, inclusiv sumele din impozitele taxele retinute conform prevederilor legale de la salariati/beneficiari de venituri, in cazul in care nu achita in termen impozitele si taxele, acestia datoreaza dobanzi pentru fiecare zi de intarziere, pana in ziua platii, inclusiv, precum si amenzi, penalitati de intarziere si penalitati, dupa caz.

Contribuabilii au obligatia de a permite efectuarea controlului fiscal privind legalitatea si corectitudinea calculului sumelor datorate ca taxe si impozite si sa coopereze la desfasurarea in conditii optime a acestuia. De asemenea, sunt obligati sa puna la dispozitia celor in drept toate documentele contabile, evidentele si oricare alte elemente solicitate in scopul cunoasterii exacte a obiectelor si surselor impozabile.

Astfel, in OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare, se stipuleaza: "Contribuabilii supusi controlului fiscal au urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte, la solicitarea organului de control, la data si locul stabilite pentru
efectuarea controlului;

b) sa puna la dispozitie toate documentele, situatiile si datele solicitate privind obiectul
controlului;

c) sa puna la dispozitie, la solicitarea organului de control, in conditiile legii, actele originale sau copii certificate, dupa caz, referitoare la obiectul controlului;

d) sa permita accesul in locurile unde se afla bunurile si valorile supuse impozitarii dar si in locurile unde se afla documentele necesare controlului;

e) sa furnizeze in scris si verbal, in legatura cu obiectul controlului, toate explicatiile si argumentele necesare clarificarii operatiunilor economico-financiare efectuate;

f) sa manifeste respect fata de autoritatea controlului, aducand Ia indeplinire intocmai indicatiile din actul de control ramase definitive, si sa informeze organul de control despre aceasta.

g) sa colaboreze cu organul de control pentru buna desfasurare a actiunii de control;

h) sa notifice toate modificarile intervenite in datele initiale de identificare, inclusiv desfasurarea activitatii in termenele prevazute de lege;

i) sa intocmeasca documente pentru orice operatiune impozabila si sa raspunda pentru corectitudinea si exactitatea datelor furnizate, precum si pentru autenticitatea documentelor furnizate organului de control;

j) sa refaca evidentele tehnico-operative si contabile prin care se justifica operatiunile efectuate, in situatia in care acestea au fost pierdute ori distruse, in termen de maximum 60 de zile de la data producerii evenimentului;

k) sa intocmeasca si sa puna la dispozitie organului de control registrul unic de control;

1) sa dea o declaratie pe propria raspundere la finalizarea controlului, in care sa rezulte ca au fost prezentate toate documentele ce privesc obiectul controlului;

m) sa creeze conditii corespunzatoare pentru desfasurarea controlului fiscal;

n) sa se prezinte la sediul organului de control fiscal, la solicitarea scrisa a acestuia. Documentele neprezentate cu rea-credinta, dovedita cu ocazia controlului fiscal efectuat la sediul, domiciliul sau resedinta contribuabilului ori la sediul organului de control nu vor fi luate in considerare ulterior la solutionarea contestatiilor impotriva masurilor impuse prin actele de control sau de impunere intocmite de organele Ministerului Finantelor.

1.1.9. Raspunderea debitorilor

In domeniul fiscal, in functie da natura obligatiilor fiscale si de faptele care au condus la indeplinirea acestor indatoriri legale, poate atrage raspunderea persoanelor fizice sau dupa caz, raspunderea administrativa, raspunderea disciplinara, raspunderea materiala raspunderea penala.

Raspunderea administrativa[15] se materializeaza sub forma contraventiilor si a dobanzilor penalitatilor de intarziere, penalitatilor, dupa caz.

Contraventiile[16] sunt acele fapte si omisiuni cu un grad de periculozitate sociala mai mic decat infractiunea.

Organele cu atributii si competente in domeniul fiscal aplica sanctiunile contraventionale in baza reglementarilor speciale prevazute in legile financiare si fiscale. Constituie contraventii anumite fapte, legate de neindeplinirea obligatiilor financiare si faptele care nu sunt savarsite in astfel de conditii incat sa constituie infractiuni, potrivit legii.

Aceste fapte sunt prevazute expres in lege (Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale[17] , Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea privind procedura de intocmire si depunere a declaratiilor de impozite si taxe, legile fiscale care reglementeaza impozite si taxe si alte contributii bugetare, Legea privind colectarea creantelor bugetare etc.).

Astfel, contraventiile in legatura cu organizarea si conducerea contabilitatii sunt:

detinerea de valori materiale si banesti sub orice forma si cu orice titlu, precum si oricaror drepturi si obligatii patrimoniale, fara a fi inregistrate in contabilitate;

- primirea si eliberarea din depozite a bunurilor de orice fel, fara documente justificative de intrare si iesire;

neintocmirea balantelor de verificare;

- nerespectarea normelor emise de Ministerul Finantelor Publice cu privire la utilizarea si tinerea registrelor de contabilitate, registrul jurnal, registru-inventar si Cartea mare;

- nerespectarea normelor legale cu privire la arhivarea si pastrarea documentelor justificative si a documentelor contabile;

nerespectarea normelor legale cu privire la efectuarea inventarierii patrimoniului;

- nerespectarea normelor legale cu privire la intocmirea, verificarea, certificarea si spunerea bilanturilor contabile;

- nerespectarea prevederilor legale privind organizarea si conducerea evidentei contabile la sediul unitatilor patrimoniale de pe teritoriul Romaniei;

- nerespectarea prevederilor legale privind pastrarea la sediul declarat a documentelor justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate si a registrelor contabile legale si punerea la dispozitia organelor in drept in cadrul executarii atributiilor prevazute de lege. Faptele de evaziune fiscala constituie contraventii sau infractiuni si sunt definite si incriminate prin lege.

Astfel, constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu sunt savarsite in astfel de
conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiuni:

nedeclararea, in termenele prevazute de lege, de catre contribuabili, a veniturilor si bunurilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor;

- calcularea eronata a impozitelor, taxelor si a contributiilor, cu consecinta diminuarii valorii creantei fiscale cuvenite statului;

- neprezentarea de catre contribuabili, la cererea organului de control, a documentelor justificative si contabile referitoare la modul in care au fost indeplinite obligatiile fiscale;

- refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitarilor si taxelor, in vederea stabilirii veridicitatii declaratiei de impunere si a realitatii inregistrarii acestora;

- neretinerea sau nevarsarea, potrivit legii, la termenele legale, de catre contribuabili carora le revin asemenea obligatii, a impozitelor, taxelor si a contributiilor care se realizeaza prin stopaj la sursa;

- nedepunerea actelor, situatiilor si a oricaror alte date in legatura cu activitatea efectuata de catre unitatea si subunitatile de care raspund contribuabilii, cerute de organele| financiar-fiscale, in vederea cunoasterii realitatii financiar-contabile din acea unitate sau dintr-o unitate, precum si utilizarea, in alte conditii decat cele prevazute de lege, a documentelor cu regim special;

- neaducerea la indeplinire, la termen, a dispozitiilor date prin actul de control incheiat de organele financiar-fiscale;

- neonorarea, in mod nejustificat, de catre banci sau institutii financiare, la care contribuabilii au deschise conturi de disponibilitati banesti, a titlurilor de creanta fiscala emise de organele competente, in vederea urmaririi silite a impozitelor, taxelor si a contributiilor neachitate la termen, inclusiv a dobanzilor;

neindeplinirea obligatiilor prevazute la art. 3 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, modificata si completata prin Legea nr. 161/2003, respectiv;

declararea la organul fiscal pe a carui raza teritoriala isi au sediul contribuabilii al actelor in legatura cu subunitatile constituite in sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine si oricare alte locuri in care se desfasoara activitati producatoare de venituri, bancile conturile bancare in lei si in valuta;

declararea sediilor subunitatilor;

- neafisarea, la locul de realizare a veniturilor din activitatea de comert sau prestari servicii catre populatie, a autorizatiei de functionare si a certificatului de inregistrare care contine codul unic de inregistrare atribuit.

Dobanzile, penalitatile de intarziere, respectiv penalitatile, dupa caz, se aplica in scopul determinarii platitorilor la achitarea obligatiilor fiscale catre buget si sunt calculate si percepute dupa expirarea termenelor scadente, prevazute in lege.

Raspunderea disciplinara

Incalcarea cu vinovatie de catre persoana incadrata in munca a obligatiilor sale, sau a normelor de comportare, constituie abatere disciplinara care atrage raspunderea disciplinara.

Raspunderea disciplinara se stabileste de catre conducerea entitatilor patrimoniale in cazul relatiilor de munca existente intre entitate si salariati.
Abaterile disciplinare se sanctioneaza, dupa caz, cu:

mustrare;

- avertisment;

- diminuarea temporara a salariului de incadrare;

- reducerea indemnizatiei de conducere;

retrogradarea din functie;

- desfacerea disciplinara a contractului de munca etc.

Raspunderea penala sau materiala nu exclude raspunderea disciplinara pentru fapta savarsita, daca prin aceasta s-au incalcat si obligatiile de munca.

Sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa cercetarea prealabila a faptei ce constituie abatere si se comunica in scris persoanei in cauza.

In cazul faptelor (abaterilor disciplinare) constatate de organele de control, acestea se semneaza in actele de control, pe baza carora organele competente aplica sanctiunile disciplinare corespunzatoare. In acest mod, sanctiunile disciplinare constituie o modalitate de finalizare a actiunii de control.

Raspunderea materiala

Raspunderea materiala[23] poate interveni tot pentru angajati, pentru pagubele aduse patrimoniului entitatii, din vina si in legatura cu munca lor.

Raspunderea materiala prezinta unele trasaturi specifice, si anume:

este proprie persoanelor incadrate in munca;

este, de regula, limitata, numai la paguba efectiva, neincluzand foloasele nerealizate de entitatea patrimoniala;

este, in principiu, individuala;

reparatia are loc prin echivalent banesc si nu in natura;

presupune o procedura speciala;

- nu poate functiona in comun cu raspunderea entitatii patrimoniale. Vinovatia trebuie dovedita de entitatea patrimoniala.

Formele raspunderii materiale sunt: individuala, comuna, solidara si subsidiara. Raspunderea individuala revine persoanei vinovate, obligate de a repara singura si in intregime paguba cauzata entitatii patrimoniale, prin fapta sa personala si din vinovatie proprie.

Raspunderea comuna se stabileste atunci cand exista o singura paguba si mai multi autori, paguba fractionandu-se intre coautori in functie de contributia fiecaruia la producerea ei.

Raspunderea solidara consta in obligatia mai multor persoane de a executa aceeasi
datorie si se caracterizeaza prin aceea ca:
- obligatia solidara se imparte intre debitori;
- fiecare debitor poate fi constrans pentru totalitatea datoriei;
- urmarirea unui debitor solidar intrerupe prescriptia in contra tuturor debitorilor;
- plata efectuata de unul dintre debitori anuleaza obligatiile celorlalti debitori catre
entitatea patrimoniala.

Raspunderea subsidiara se stabileste cand paguba este produsa de mai multe persoane, dar gradul lor de participare nu este identic sau similar. Raspunderea subsidiara este precedata si conditionata de raspunderea directa. Daca raspunderea directa este anulata, dispare si raspunderea subsidiara corelativa.

Raspunderea materiala in legatura cu activitatea contabila, financiara si gestionara Intocmirea eronata a actelor contabile sau inregistrarea eronata a unor operatii contabile atrage raspunderea materiala directa sau indirecta in activitatea de contabilitate, de exemplu:

depasirea termenelor sau neurmarirea debitorilor insolvabili;

incheierea nereala a proceselor-verbale de insolvabilitate a debitorilor;

- intocmirea neconforma cu realitatea a documentelor pentru scaderea din contabilitate a lipsurilor constatate la inventarierea patrimoniului entitatii;

- inregistrarea eronata sau omiterea inregistrarii operatiilor generatoare de obligatii financiare si/sau fiscale.

In legatura cu activitatea financiara, urmatoarele fapte atrag raspunderea materiala:

- plata unor sume nedatorate (plata unor drepturi salariale necuvenite, decontarea unor facturi, acordarea unor ajutoare materiale, sociale etc.);

- neplata unor sume datorate, inclusiv a obligatiilor fiscale, care atrag dobanzi penalitati de intarziere etc.

Raspunderea materiala in legatura cu activitatea gestionara poate fi:

- raspunderea gestionarilor in cazul producerii de pagube in cadrul gestiunilor individuale;

- raspunderea in gestiuni colective, cand paguba in gestiune a fost produsa de functionar cu alte persoane din entitatea patrimoniala, adica de gestionari intr-o gestiune comuna.

Raspunderea penala[24] intervine in cazul neindeplinirii obligatiilor fiscale prin neinregistrarea in totalitate a veniturilor sau bunurilor impozabile, respectiv neconstituirea si nevirarea la buget a impozitelor, taxelor si contributiilor datorate conform prevederilor legale in vigoare.

Infractiunile in caz de evaziune fiscala sunt expres prevazute de lege (Legea nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare) si de urmatoarele:

- refuzul de a prezenta organelor de control, imputernicite conform legii, documentele justificative si actele de evidenta contabila, precum si bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor si contributiilor la fondurile publice, in vederea stabilirii obligatiilor bugetare;

neintocmirea, intocmirea incompleta sau necorespunzatoare a documentelor de justificare ori acceptarea de astfel de documente in scopul impiedicarii verificarilor financiar contabile, daca fapta a avut drept consecinta diminuarea veniturilor sau surselor impozabile;

- punerea in circulatie, in orice mod, fara drept sau detinerea in vederea punerii in circulatie, fara drept, a documentelor financiare si fiscale;

- sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin neinregistrarea unor activitati pentru care legea prevede obligatia inregistrarii sau prin exercitarea de activitati neautorizate in vederea obtinerii de venituri;

- sustragerea in intregime sau in parte de la plata obligatiilor fiscale, in scopul obtinerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a masei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operatiuni.

- omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii in acte contabile sau in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori inregistrarea de operatiuni sau cheltuieli nereale, in scopul de a nu plati ori a diminua impozitul, taxa sau contributia;

- organizarea si conducerea de evidente contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat sau de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor, in scopul diminuarii veniturilor sau surselor impozabile;

- emiterea, distribuirea, cumpararea, completarea ori acceptarea cu stiinta de documente fiscale false;

- sustragerea de la plata obligatiilor fiscale prin cesionarea partilor sociale detinute (societate comerciala cu raspundere limitata, efectuata in acest scop;

- sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictiva cu privire la sediul unei societati comerciale, la sediile subunitatilor sau la sediile punctelor de lucru, precum si la schimbarea acestora fara indeplinirea conditiilor prevazute de lege, efectuata in acest scop.

1.1.10. Calificarea venitului bugetar

Calificarea venitului bugetar se refera la stabilirea caracterului local sau central al venitului. Cunoasterea elementelor tehnice comune ale veniturilor bugetare este utila contribuabililor, pentru a putea interveni in restabilirea legalitatii atunci cand constata deficiente in aplicarea legii de catre organele cu atributii si competente in realizarea veniturilor bugetelor publice. De asemenea, cunoasterea acestor elemente este necesara pentru o repartizare echitabila a sarcinilor fiscale, pentru planificarea veniturilor bugetare si corelarea lor cu volumul cheltuielilor publice.

Veniturile bugetare[25] ale statului, in functie de regularitatea cu care se realizeaza, se impart in venituri ordinare (curente) si venituri extraordinare.

Veniturile curente sunt considerate resursele care se incaseaza cu regularitate la bugetul statului, constituind o sursa permanenta si continua, in cadrul veniturilor curente ale statului se cuprind impozitele, taxele si alte contributii bugetare.

Veniturile extraordinare sunt considerate resursele la care apeleaza statul numai in cazuri exceptionale, numai atunci cand resursele din veniturile curente nu acopera integral cheltuielile bugetare. Din aceasta categorie fac parte imprumuturile interne fi externe, precum si emisiunile monetare.

Impozitele si taxele locale sunt instituite in acord cu prevederile Constitutiei Romaniei si ale Legii administratiei publice locale, respectiv ale Legii finantelor publice locale si in concordanta cu nevoile economiei de piata si cu principiile autonomiei locale si descentralizarii serviciilor locale.

Impozitele si taxele locale constituie venituri proprii ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale (municipii, orase, comune, sectoare ale municipiului Bucuresti, precum si ale judetelor) utilizeaza pentru acoperirea cheltuielilor publice locale. Legislatia in domeniul finantelor publice locale[26] prevede in competenta consiliilor locale instituirea de taxe pentru institutiile publice nou create la nivelul comunitatilor locale, in scopul satisfacerii unor nevoi ale locuitorilor. Aceste taxe speciale trebuie sa acopere cheltuielile cu administrarea infiintarea lor si constituie venituri cu destinatie speciala, prin satisfacerea scopurilor pentru care au fost infiintate.

1.2. Perceperea (incasarea) venitului bugetar

Creantele bugetare constau in impozite, taxe si contributii, amenzi si alte sume ce reprezinta venituri publice si se realizeaza prin: incasare efectiva (inclusiv prin plata acestora) executare silita si alte modalitati prevazute de lege.

Impozitele, taxele, contributiile si celelalte venituri ale bugetului de stat, bugetelor asigurarilor sociale bugetului Fondului de asigurari sociale de sanatate, de orice natura si care se incaseaza in conformitate cu prevederile legale in vigoare, precum si potrivit legilor bugetare anuale.

Controlul fiscal[27] pentru stabilirea, urmarirea si incasarea debitelor pe anii precedenti, in afara perioadei de prescriptie, se efectueaza potrivit prevederilor actelor normative in vigoare si a operatiunilor supuse controlului.

Activitatea de urmarire a impozitelor, taxelor si a altor contributii bugetare se efectueaza de aparatul fiscal sau alte organe prevazute de lege si are in vedere identificarea contribuabililor platitori, detinatori de bunuri impozabile sau care realizeaza venituri cu supravegherea si indrumarea permanenta a acestora pentru a-si indeplini la timp si in totalitate toate obligatiile fiscale fata de bugetele publice, precum si evidenta debitorilor si a sumelor incasate in contul debitelor.

Perceperea veniturilor bugetare[28] presupune incasarea efectiva a sumelor datorate de debitori si inregistrarea lor in conturile bugetare deschise la trezoreria statului, cand are loc stingerea efectiva a obligatiei fiscale.

Perceperea veniturilor bugetare se realizeaza prin mai multe cai si metode. Astfel, in cazul platitorilor de taxa pe valoarea adaugata, accize, impozit pe profit, obligatia calcularii si inregistrarii lor reprezentand obligatiile fiscale respective revine contribuabililor, acestia isi vor asuma intreaga responsabilitate pentru determinarea corecta si plata la termen a acestora.

O alta modalitate de percepere a veniturilor bugetare este stopajul la sursa (obligatia retinerii si varsarii la buget a impozitului revine platitorilor de venituri catre aceste persoane fizice si juridice), cum este cazul impozitului pe venit aferent veniturilor percepute din activitati desfasurate de persoane fizice pe baza de contract de comision sau contract comercial, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala, din dividende etc

Persoanele fizice si juridice platitoare de astfel de venituri le revine obligatia platii la cuantumul impozitelor datorate la buget, precum si obligatia depunerii/transmiterii la organul fiscal a declaratiilor de impozite si taxe lunare, trimestriale sau anuale (inclusiv a declaratiilor informative, pe surse de venit si pe beneficiari de venit, prin care sunt aduse la cunostinta organelor fiscale: baza de calcul a impozitului si impozitul datorat si virat in contul beneficiarilor de astfel de venituri).

Alte situatii apar cand, pe baza verificarii, organele cu atributii de control fiscal stabilesc impozite, taxe si contributii sau diferente fata de cuantumul impozitelor, taxelor si contributiilor declarate de contribuabili, situatie in care aceste obligatii fiscale noi/ suplimentare se inregistreaza in evidenta fiscala a unitatilor fiscale teritoriale in vederea urmaririi si incasarii lor la buget.

In cazul impozitelor si taxelor locale, respectiv a impozitului pe venitul agricol, a impozitului pe cladiri, taxei asupra mijloacelor de transport, taxei asupra terenurilor etc., impunerea se face de organele de specialitate ale unitatilor administrativ-teritoriale pe baza declaratiilor de impunere depuse de contribuabilii respectivi sau/si in baza verificarilor efectuate de organele de control fiscal.

Aparatul fiscal inregistreaza in evidenta fiscala declaratiile privind bunurile mobile si imobile detinute de contribuabili persoane fizice si juridice, calculeaza impozitele si taxele datorate si comunica platitorilor de obligatii fiscale cuantumul lor si termenele de plata, prin transmiterea la domiciliul/sediul acestora a unei instiintari de plata.

Alte categorii de impozite si taxe datorate de contribuabili bugetelor locale sunt: taxa de timbru pentru eliberari, legalizari si autentificari de acte; taxe de succesiune; taxe consulare etc, de autorizare pentru desfasurarea de activitati independente; taxa autorizatie pentru constructii etc. Perceperea acestor taxe se face prin organele de specialitate ale unitatilor administrativ-teritoriale sau de unele organe de drept (notarii publici, organele de politie, instantele de judecata etc.), iar corectitudinea calcularii acestora si plata lor la termenele legale se verifica de organele cu atributii de control (legalitatea si perceperea taxelor de timbru, a taxelor de autorizare etc).

2. Creanta bugetara. Modul de realizare

In Constitutie este prevazuta obligatia tuturor persoanelor fizice si juridice de a contribui prin impozite si taxe la cheltuielile publice. Obligatia fiscala consta in indatorirea de a plati in contul bugetului public (bugetul de stat, bugetul asigurarile sociale de stat, bugetele locale) impozitele, taxele si alte contributii bugetare reglementate prin lege. Obligatia fiscala este o obligatie legala (stabilita exclusiv prin acte normative prin care se instituie impozite si taxe) si o obligatie juridica (da nastere la relatii juridice intre platitorul obligatiei fiscale si stat sau organele administrativ-teritoriale). Ca urmare a raporturilor juridice ce apar intre platitori si stat, respectiv unitatile administrativ-teritoriale, in baza obligatiei fiscale, pentru acestia din urma se naste creanta fiscala.

Administrarea impozitelor si taxelor cuprinde in sfera sa si colectarea prin care se asigura prin diferite metode (de la plata voluntara pana la executarea silita) incasarea obligatiilor fiscale. Activitatea de colectare consta in exercitarea functiei administrative care conduce la stingerea creantelor bugetare si a creantelor debitorului, reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget.

Stingerea[29] creantelor bugetare se realizeaza prin:

plata voluntara efectuata de debitor;

- executare silita;

- alte modalitati prevazute de lege (compensarea, conversia creantelor, anulare obligatiilor fiscale, scaderea in cazul declararii insolvabilitatii debitorului etc.). Constituie obiect al colectarii creantele bugetare: impozitele, taxele, contributiile amenzile si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora, respectiv dobanzi, penalitatii penalitati de intarziere.

2.1. Titlul de creanta

Titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele bugetare prezentate anterior, intocmit de organele de specialitate sau de persoanele imputernicite potrivit legii, dupa cum urmeaza:

- actul/documentul de impunere pentru obligatiile bugetare provenite din impozite si dobanzi contributii care se emite de catre organele de specialitate pe baza declaratiilor depuse de contribuabili sau alte documente privind materia impozabila (contribuabilii persoane fizice platitoare de impozit pe venitul global si persoanele juridice si alte entitati patrimoniale);

declaratia sau documentul intocmit de platitori prin care declara impozitul, taxa,contributia ori alte venituri bugetare, in cazul obligatiilor bugetare care se stabilesc de catre acestea, potrivit legii (in cazul impozitului pe venitul global - platitorii de venituri pentru care impozitul pe venit se calculeaza, retine si vireaza prin stopaj la sursa).

- documentul care cuprinde rezultatele controlului financiar-fiscal efectuat de organele abilitate de lege;

In acest scop, pentru diferentele constatate intre obligatiile de plata determinate de venit si cele legal datorate, inclusiv dobanzile si penalitatile de intarziere, precum si alte penalitati, stabilite conform legii, cu privire la impozite, taxe, contributii si alte venituri datorate (de exemplu, valorificarea rezultatelor controlului fiscal, pentru platitorii de salarii pentru care impozitul pe venit se efectueaza prin stopaj la sursa).

- declaratia vamala pentru obligatiile de plata in vama;

- procesul-verbal de constatare a contraventiei, intocmit de organul prevazut de lege pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;

- procesul-verbal sau documentul prin care se stabileste si se individualizeaza suma de plata, pentru obligatii bugetare reprezentand dobanzi, penalitati stabilite de organele competente pe baza evidentelor proprii (in cazul impozitului pe venind global datorat de persoane fizice si juridice, de catre organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, in baza evidentei fiscale - fisa platitorilor persoane juridice si fisa de cont personal a persoanelor fizice);

decizia emisa de organul competent in cazul solutionarii unei cai administrative sau hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care se stabileste obligatia la plata creantelor bugetare;

- alte documente emise de organele competente prin care se constata si se individualizeaza creante bugetare.

Titlul de creanta fiscala (intocmit in forma scrisa) constituie titlu executoriu prin care individualizeaza obligatia, respectiv creanta fiscala si poate fi atacat pe cale administrativa si pe cale juridica, in conditiile legii. Formele titlurilor de creanta fiscala sunt: titlul de creanta explicit si titlul de creanta implicit.

Titlul de creanta explicit se intocmeste in scopul de a constata si individualiza un impozit, o taxa sau alt venit bugetar in sarcina unui contribuabil - subiect al impunerii. Documentele (titlurile de creanta fiscala) care se intocmesc de organele fiscale ale Ministerului Finantelor Publice, ale unitatilor administrativ-teritoriale si alte organe cu atributii in administrarea si gestionarea veniturilor publice, si respectiv de contribuabili sunt: procese-verbale de impunere, decizii de impunere privind plati anticipate in contul impozitului anual, decizii de impunere anuala (in cazul impozitului pe venitul global), procese verbale de control, note de constatare, declaratii vamale, declaratii de impozite si taxe (deconturi de TVA, privind accizele si impozitele indirecte etc.), declaratii privind obligatiile la bugetul de stat, declaratii de impunere privind impozitele si taxele locale etc.

Titlul de creanta implicit se intocmeste de platitori sau organele fiscale competente (de exemplu, state de salarii, utilizate pentru calculul impozitului pe venit datorat bugetului statului si a contributiilor obligatorii, potrivit legii: contributia individuala la asigurarile sociale, contributiile pentru constituirea fondului de somaj, contributia pentru asigurarile de sanatate, contributii datorate de angajati si contribuabili persoane fizice, respectiv de angajatori).

In cazul in care obligatia bugetara nu a fost achitata de debitor, sunt obligati la plata sumei datorate, dupa caz, in conditiile legii, urmatorii:

mostenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat;

cel care preia, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile debitorului supus diviziunii, fuziunii ori reorganizarii judiciare, dupa caz;

persoana care isi asuma obligatia de plata a debitorului printr-un angajament de plata sau printr-un alt act incheiat in forma autentica, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de plata;

asociatii sau actionarii la societatea comerciala debitoare;

alte persoane, in conditiile legii.

Exigibilitatea obligatiei bugetare este stabilita prin actele normative ce reglementeaza venitul bugetar respectiv. Astfel, reglementarea cu caracter de principiu in aceasta materie, OG nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare (aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 79/2003), republicata in 2003, stabileste ca obligatiile bugetare sunt scadente la termenele prevazute in actele normative care le reglementeaza (art. 9). Ministerul Finantelor Publice este abilitat sa stabileasca scadenta obligatiilor bugetare pentru care termenele nu au fost prevazute in actele normative speciale.

Pentru obligatiile bugetare restante esalonate sau amanate la plata, conform legii, precum si pentru dobanzile datorate pe perioada esalonarii, respectiv amanarii, termenele de plata se stabilesc in documentul prin care se acorda inlesnirile la plata, in cazul in care termenul de plata al obligatiei bugetare expira intr-o zi nelucratoare, acesta se prelungeste pana in ziua lucratoare imediat urmatoare.

Pentru diferentele de obligatii bugetare stabilite prin actele de control sau obligatiile viitoare stabilite prin procesul-verbal de calcul al dobanzilor si penalitatilor de intarziere evidentei pe platitori, termenul de plata se stabileste astfel:

daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul de l - 15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare;

daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16-31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare.

Actele de control prin care s-au stabilit diferente de obligatii bugetare constituie si instiintare de plata de la data semnarii de catre debitori ori de la data comunicarii, prin somatie prezentata in anexa nr.11, dupa caz conform legii. Exercitarea de catre platitori a cailor de atac la organele competente cu privire la neindeplinirea obligatiilor bugetare nu suspenda obligatia de plata a acestora.

Pentru neachitarea la termenul scadent a obligatiilor bugetare debitorii datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere, respectiv penalitati, dupa caz.

Dobanzile se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei obligatiei bugetare si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.   

Plata cu intarziere a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii bugetare, cu datoria dobanzilor, penalitatilor de orice fel si a amenzilor, se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere de 0,5% pentru fiecare luna si/sau fiecare fractiune de luna de intarziere, incepand cu ziua de intai a lunii urmatoare celei in care acestea aveau termene de plata. Penalitatile de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor si/sau a penalitatilor.

Penalitatea de intarziere se datoreaza pana la data inceperii procedurii de executare si cota penalitatilor de intarziere se poate modifica anual prin Legea bugetului de stat.

Nivelul dobanzii se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, corelat cu nivelul de referinta al BNR, o data pe an, in luna decembrie pentru anul urmator sau in cursul anului, daca aceasta se modifica cu peste 5 puncte procentuale.

Nevirarea, in termen de 30 de zile de la data scadentei, a sumelor datorate cu titlu de, obligatii bugetare calculate si retinute la sursa atrage sanctionarea cu o penalitate de 10% din aceste sume a celui obligat sa faca, potrivit legii, retinerea si virarea sumelor. Sanctiunea se da de catre organele competente, o singura data pentru aceeasi suma retinuta si nevirata, efectiv neretinuta, iar aceasta nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor si a penalitatilor de intarziere, conform legii.

Pentru obligatiile bugetare neplatite la scadenta de persoanele fizice reprezentand impozitul pe venitul global, se datoreaza dobanzi dupa cum urmeaza:

- pentru anul fiscal de impunere, dobanzile pentru platile anticipate neefectuate in acest caz se calculeaza pana la data platii debitului, in cazul in care acesta este platit in cursul anului de impunere, si respectiv pana la data de 31 decembrie, pentru platile anticipate achitate pana la finele anului de impunere;

- dobanzile pentru sumele neachitate, inscrise in deciziile de plati anticipate cu titlu de impozit pentru anul precedent, se calculeaza incepand cu data de l ianuarie a anului urmator pana la data stingerii acestora prin orice modalitate, inclusiv;

- in cazul in care impozitul pe venit din deciziile de impunere anuala este inferior sumei datorate cu titlu de plati anticipate, dobanzile se recalculeaza incepand cu data de l ianuarie a anului urmator celui de impunere, asupra soldului neachitat din plati anticipate la data de 31 decembrie a anului de impunere, diminuat cu impozitul de regularizare (de scazut), rezultat din deciziile de impunere anuala.

Plata obligatiilor bugetare se efectueaza de debitori distinct pe fiecare impozit, taxa, contributie sau alte venituri bugetare, inclusiv dobanzi si penalitati de orice fel, in urmatoarea ordine:

- obligatii bugetare cu termene de plata in anul curent;

- obligatii bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri bugetare datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, in ordinea vechimii, pana la stingerea integrala a acestora.

- dobanzi, penalitati de intarziere si alte penalitati aferente obligatiilor bugetare;

- obligatii bugetare cu termene de plata viitoare.

Compensarea obligatiilor bugetare datorate de debitor cu creantele acestuia se face de autoritatea competenta (Ministerul Finantelor Publice, prin unitatile fiscale teritoriale) pentru obligatii catre bugetul de stat, la cererea debitorului, in termen de 30 de zile, sau din oficiu.

In cazul obligatiilor bugetare stinse prin compensare[30], data stingerii este, pentru compensarile la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensari efectuate din oficiu, data depunerii cererii de rambursare sau restituire. Compensarea se efectueaza cu:

- obligatii bugetare cu termene de plata in anul curent;

- cu obligatii reprezentand impozite si taxe, contributii si alte venituri bugetare,
datorate si neachitate la 31 decembrie a anului precedent, in ordinea vechimii, pana las stingerea integrala a acestora;

- cu dobanzi, penalitati de intarziere si alte penalitati aferente obligatiilor bugetare neachitate la finele anului precedent;
- cu obligatii bugetare cu termene de plata viitoare, numai la cererea platitorului.

2.2. Modalitati de stingere a obligatiilor bugetare

Stingerea creantelor bugetare se realizeaza prin plata voluntara efectuata de debitor,
prin compensare, prin executare silita, prescriptie ori prin alte modalitati prevazute de lege, intreprinse de catre creditorul bugetar.

Executarea silita se desfasoara pana la stingerea creantelor bugetare inscrise in
titlul executoriu, inclusiv a dobanzilor, penalitatilor de intarziere si a altor penalitati ori a altor
sume, datorate sau acordate potrivit legii prin aceasta, precum si a cheltuielilor de executare,
in cazul in care debitorul nu isi plateste de buna voie obligatiile bugetare datorate.
Executarea silita incepe prin comunicarea unei somatii in care i se notifica
debitorului ca are obligatia sa efectueze plata sumelor datorate, in termen de 15 zile, sau sa
faca dovada stingerii obligatiei bugetare, in caz contrar aplicandu-se modalitatile de executare
silita prevazute de lege. Somatia este insotita de o copie certificata de pe titlul executoriu.

Titlul executoriu

Executarea silita a creantelor bugetare se efectueaza numai in temeiul unui titlu executoriu prezentat in anexa nr 12, si potrivit legii, de organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul debitorul, persoana fizica sau juridica, ori unde acesta este luat in evidenta fiscala.

Titlul executoriu, in cuprinsul caruia s-a inscris creanta bugetara, contine:   

- antetul organului emitent;

- numele si prenumele sau denumirea debitorului;

- codul unic de inregistrare si/sau codul numeric personal;

- domiciliul sau sediul debitorului;

- orice alte date de identificare ale debitorului;

- cuantumul si natura sumelor datorate si neachitate;

- temeiul legal al puterii executorii a titlului;

- data intocmirii titlului;

stampila si semnatura organului de executare.

Pentru debitorii obligati in mod solidar la plata creantelor bugetare se intocmeste un titlu executoriu. Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc datorii bugetare, se transmit in termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare organelor prevazute de lege (creditorii bugetari care administreaza creantele bugetare, organele proprii centrale sau teritoriale, dupa caz, ori cele ale administratiei publice si respectiv institutiile publice pentru creantele bugetare pe care le incaseaza, administreaza si le utilizeaza, provenite din venituri proprii, precum si cele rezultate din raporturi contractuale), denumite organe de executare.

Executarea silita se poate intinde asupra tuturor veniturilor si bunurilor proprietate a statului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueaza numai in masura si pentru realizarea creantelor bugetare si a cheltuielilor de executare. Procedura de executare silita se efectueaza din oficiu si odata inceputa, se poate suspenda, intrerupe sau inceta in cazurile si sub forma prevazuta in lege.

Astfel, executarea silita se suspenda:

- cand suspendarea este dispusa de instanta sau de creditorul bugetar;

de la data comunicarii aprobarii inlesnirii de plata;

- in alte cazuri prevazute de lege.

Executarea silita se intrerupe:

- daca s-au stins integral creantele bugetare prevazute in titlul executoriu, inclusiv

dobanzile, penalitatile de orice fel si cheltuielile de executare;

- a fost desfiintat titlul executoriu;

- in alte cazuri prevazute de lege.

2.2.1. Modalitati de executare silita[32]

Organele de executare silita pot folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre acele modalitati de executare silita: prin poprire, executarea silita a bunurilor mobile si imobile sau a unui ansamblu de bunuri.

Executarea silita prin poprire se aplica oricaror sume urmaribile reprezentand valori si disponibilitati in lei si in valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute si/sau datorate cu orice titlu debitorului de catre terte persoane sau pe care acestea le vor datora debitorului si/sau le vor detine tertii in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente. Adresa de infiintare a popriri este prezentata in anexa nr. 1

Sumele ce reprezinta venituri banesti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie speciala sunt supuse urmaririi numai in conditiile prevazute de Codul de procedura civila.

Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau juridice se infiinteaza de catre organul de executare printr-o adresa care va fi transmisa prin scrisoare recomandata, cu dovada de primire, tertului poprit, impreuna cu o copie certificata de pe titlul executoriu. Debitorul va fi instiintat despre infiintarea popririi. Poprirea infiintata anterior, ca masura asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta tertului poprit, si instiintarea despre aceasta a debitorului.

Tertul poprit este obligat ca, in termen de 5 zile de la data primirii comunicarii de la organul de executare, sa instiinteze organul de executare daca datoreaza vreo suma de bani cu orice titlu debitorului.

Dupa infiintarea popririi tertul poprit este obligat sa faca de indata retinerile prevazute de lege si sa vireze sumele retinute in contul indicat de organul de executare, comunicand totodata in scris despre existenta altor creditori.

Pentru stingerea creantelor bugetare, debitorii detinatori de conturi bancare pot fi urmariti prin decontare bancara, utilizandu-se procedurile descrise anterior. Sumele existente, precum si cele viitoare provenite din incasarile zilnice in conturile in lei si in valuta sunt indisponibilizate.

Executarea silita a bunurilor mobile ale debitorului se face prin aplicarea sechestrului si valorificarea acestora, in temeiul unui titlu executoriu, chiar daca acesta se afla la un tert.

In cazul debitorului persoana fizica nu pot fi supuse executarii silite, fiind necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale:

bunuri mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor si formarea profesionala, precum si cele strict necesare exercitarii profesiei sau altor ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfasurarii de activitati agricole (unelte, seminte, furaje, animale de productie si de lucru);

bunuri strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel;

alimente necesare debitorului si familiei sale pe timp de 2 luni, iar in cazul debitorului care se ocupa exclusiv de agricultura, alimentele strict necesare pana la noua recolta;

combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru incalzit si pentru prepararea hranei pe timp de trei luni de iarna;

bunuri declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale.

Bunurile debitorului persoana fizica necesare desfasurarii activitatii de comert nu sunt exceptate de la executarea silita.

Executarea silita a bunurilor imobile se intinde asupra bunurilor imobile proprietate a debitorului, precum si asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevazute de Codul civil. In cazul debitorului persoana fizica nu poate fi supus executarii silite spatiul minim de locuit de debitor si familia sa (nu sunt aplicabile in cazurile in care executarea silita se face pentru perceperea creantelor bugetare rezultate din savarsirea de infractiuni, precum si in cazul ocolirii raspunderii asociatilor si/sau administratorilor societatilor debitoare).

Creantele bugetare inscrise in titlul executoriu se sting cu sumele realizate in urma valorificarii bunurilor mobile si/sau imobile, in ordinea vechimii, mai intai creanta principala si apoi accesoriile acesteia. Daca suma ce reprezinta atat creanta bugetara, cat si cheltuielile de executare este mai mica decat suma realizata prin executare silita, cu diferenta se va proceda la compensarea cu alte creante bugetare, sau se restituie, la cerere, debitorului.

2.2.2. Executarea silita a unui ansamblu de bunuri

Bunurile mobile si/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate in ansamblu, daca organul de executare apreciaza ca acestea pot fi vandute mai rapid ori in conditii avantajoase. Pentru executarea silita a acestor bunuri, organul de executare silita procedeaza la sechestrarea lor, iar prevederile privind executarea silita asupra bunurilor mobile si imobile, precum si cele privind vanzarea bunurilor imobile in rate se aplica in mod corespunzator.

In cazul in care executarea silita a fost pornita de mai multi creditori, se procedeaza la distribuirea sumei rezultate in urma valorificarii bunurilor mobile si imobile si se face in urmatoarea ordine de preferinta, daca legea nu prevede altfel:

- creante reprezentand cheltuieli facute cu urmarirea si conservarea bunurilor al caror valoare distribuie;

- creante reprezentand salarii, pensii, sume cuvenite somerilor etc;

- creante rezultate din obligatii de intretinere, alocatii pentru copii etc;

- creante bugetare provenite din impozite si taxe, contributii si din alte sume datorate
bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului de asigurari sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;

- creante rezultate din imprumuturi acordate de stat;

- creante rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari servicii,

datorii sau amenzi;

creante reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

- alte creante.

2.2. Insolvabilitatea, anularea obligatiilor bugetare

Insolvabilitatea este aplicabila in urmatoarele situatii:

- debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile;

- cand dupa incetarea executarii silite pornite impotriva debitorului raman debite neachitate;

- debitorul a disparut sau a decedat fara sa lase avere;

- debitorul nu este gasit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut si la acestea sau in locuri unde exista indicii ca a avut avere, nu se gasesc venituri sau bunuri urmaribile.

In cazul in care se constata ca debitorii au dobandit venituri sau bunuri urmaribile dupa declararea starii de insolvabilitate, organele de executare trebuie sa ia masuri necesare de redebitare a sumelor si de executare silita.

Masurile intreprinse de organele de executare nu se suspenda ca urmare a declansarii procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului.

Anularea obligatiilor bugetare se face in cazuri temeinic justificate, la propunerea ordonatorilor principali de credite, prin hotarare a Guvernului, in situatiile in care cheltuielile de executare sunt mai mari decat obligatiile bugetare supuse executarii silite, conducatorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective.

2. Prescriptia dreptului de a cere executarea silita

Prescriptia dreptului[33] de a cere executarea silita este de 5 ani de la data incheierii anului financiar in care a luat nastere acest drept.

Dreptul de a cere compensarea sau restituirea sumelor privind obligatiile bugetare se prescriu in termen de 5 ani de la data incheierii anului financiar in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.

Circuitul documentelor intre structurile administrativ-teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice cu atributii/competente in stabilirea/colectarea creantelor bugetare este redat in figura 10.

Fig. 10. Circuitul documentelor intre structurile administrativ-teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice cu atributii/competente in stabilirea si colectarea creantelor bugetare

Legenda: S1 - Schimb de informatii cu privire la platile efectuate de debitor in termenul stabilit de organul de control.

S2 - Schimb de informatii cu privire la platile efectuate de debitor dupa comunicarea instiintarii de plata.

S3 - Schimb de informatii cu privire la obligatiile de plata si la operatiunile de rectificare a platii.

DOCUMENTELE PRIN CARE SE STABILESC OBLIGATIILE BUGETARE

. Avizul de urmarire.

2. Procesul-verbal de constatare a contraventiilor.

Dispozitia de urmarire.

4. Obligatiile de plata stabilite prin declaratii fiscale, decizii de impunere privind

platile anticipate, decizii de impunere anuala, impunerea din oficiu, dobanzi,

penalitati si amenzi.

5. Procesul-verbal de cheltuieli de executare.

6. Titluri executorii emise de alte organe.

DOCUMENTELE PRIN CARE SE DIMINUEAZA OBLIGATIILE BUGETARE

1. Plati efectuate de debitor sau de terti pentru contribuabil.

2. Nota de compensare.

Procesul-verbal de eliberare si distribuire a sumelor realizate prin executare silita.

4. Referatul de restituire.

5. Rambursari de TVA pentru persoane fizice si persoane juridice.

6. Decizii ale organelor de solutionare a contestatiilor.

7. Procesul-verbal de insolvabilitate.

8. Procesul-verbal de constatare a prescriptiei.

9. Decizii de impunere/declaratii fiscale rectificative.

DOCUMENTELE CARE SE COMUNICA DE SERVICIUL DE EVIDENTA CATRE SERVICIUL DE COLECTARE SI EXECUTARE SILITA

1. Titluri executorii emise de alte organe.

2. Titluri executorii (inclusiv decizii de impunere pentru plati anticipate, decizii de impunere anuala).

instiintari de plata/de restituit.

4. Somatii.

5. Deciziile organelor de solutionare a contestatiilor.

6. Procesul-verbal de calcul al dobanzilor si penalitatilor.

CONCLUZII SI PROPUNERI

Concluzii. O componenta majora a procesului formarii si intrebuintarii finantelor este aceea a mijloacelor si metodelor folosite care sa asigure colectarea, dar mai ales gestionarea eficienta a acestora. Institutiile publice centrale si locale trebuie sa organizeze si sa gestioneze eficient resursele financiare provenite pe cai legale, sa-si elaboreze propriile proceduri de control intern. Gestionarea eficienta a resurselor financiare publice, umane si materiale presupune existenta a trei elemente: management eficient printr-o structura organizatorica decizionala si personal bine pregatit care sa puna in aplicare proceduri de control intern si audit public adecvat. Cele trei functii: organizare, control intern si audit public intern vor avea ca finalitate eficienta, economicitatea si eficacitatea fondurilor publice, a resurselor umane, materiale prin asigurarea legalitatii, regularitatii in finantarea si administrarea patrimoniului public.

Primaria Cacica are in derulare un program SAPARD pentru modernizarea unui drum comunal care duce la Salina Cacica, aceasta constituind un punct principal de atractie turistica al comunei in dezvoltarea turismului local, aceasta asigurand o crestere a veniturilor la bugetul local, un alt program finantat de Comunitatea Europeana pentru "Amenajare parcare si acces la Biserica Romano-Catolica", una alt program in curs de aprobare aprobare privind construirea unui Complex Cultural-Turistic situat langa Salina Cacica. Fondurile externe atrase reprezinta principala sursa pentru realizarea de investitii modernitari si reabilitari necesare pentru asigurarea dezvoltarii comunei, atat in plan economic cat si in domeniul infrastructurii, si a dezvoltarii rurale.

Deasemeni exista un program subventionat de AJOFM Suceava, pentru angajarea unui numar de muncitori proveniti din randul somerilor.

Analizand activitatea desfasurata la Primaria Comunei Cacica in baza bugetului si a contului de executie am constatat ca gradul de incasare a veniturilor si taxelor atinge un procent destul de ridicat, respectiv 93 , iar excedentul la finele perioadei fiind de 162.090 lei, aceasta denota ca institutia este preocupata de realizarea tuturor obiectivelor propuse prin buget si singurul mod de indeplinire a acestora fiind incasarea veniturilor.

O alta concluzie ce se desprinde din analizarea datelor prezentate este aceea ca nu exista o autonomie reala, bugetul fiind construit pe baza sumelor defalcate din TVA si impozitul pe venit repartizate de Directia de Finante si Consiliul Judetean.

Dat fiind faptul ca in comuna Cacica exista agenti economici importanti, daca TVA-ul si impozitul pe salarii si venit ar merge in totalitate la bugetul comunei acesta ar creste considerabil. Descentralizarea poate sa fie mijlocul prin care primariile isi pot controla mai bine evolutia si ii pot mobiliza mai eficient pe cei implicati: persoane fizice si juridice. Descentralizarea deciziilor si a responsabilitatilor este de natura sa produca transferuri de competente si de sarcini de la nivelul administratiei locale. Sfera competentelor si sarcinilor administratiei locale produc efecte asupra nivelului si structurii cheltuielilor si resurselor financiare .Este necesara revizuirea cadrului juridic care sa asigure resursele financiare optime, deoarece atit cheltuielile locale, cit si resursele primite influienteaza fluxurile financiare din bugetul de stat si bugetele locale. Descentralizarea financiara este o componenta importanta a procesului de descentralizare deoarece autoritatile publice locale detin cele mai complete informatii, pe baza carora pot lua decizii mai bine justificate decat organele de specialitate de la nivel central, in legatura cu alocarea resurselor financiare locale.

Dezvoltarea locala prezinta unele caracteristici si anume:

- vizeaza domenii diverse cum sunt: economic, social, cultural;

- pune in discutii teritorii ale caror dimensiuni si statut nu sunt neaparat echivalente;

- implica asocierea tuturor celor care participa la viata economica si sociala, in vederea stabilirii proiectelor;

- depinde in mare masura de importanta capacitatilor intreprinderilor locale, de ceea a agentilor economici de pe raza zonei respective, de colaborarea si participarea contributiva a acestora;

- necesita rapiditate in asigurarea informarii si specializarii, ceea ce implica retele de informare si comunicatie, in lipsa acestora nefiind sanse ca proiecte sub diverse forme si in diferite stadii sa intre in contact cu altele.

Principiile care stau la baza dezvoltarii administratiei publice locale sunt:

1. autonomia locala;
2. descentralizarea serviciilor publice;
3. asigurarea unui management stabil;
4. asigurarea transparentei in elaborarea bugetelor locale, astfel incat cetatanii sa poate supraveghea acest mecanism si totodata sa poata solicita justificarea modului in care au fost cheltuite fondurile;

scaderea ponderii sumelor alocate de la bugetul de stat si cresterea ponderii veniturilor din impozite si taxe locale prin schimbarea structurii acestora si prin cresterea gradului de descentralizare fiscala;

6. stabilirea unor relatii de cooperare si coordonare intre administratia centrala locala si diverse asociatii in scopul dezvoltarii locale;
7. principiul consultarii publice in cazul problemelor majore;
8. principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale;

Propuneri. Pentru cresterea veniturilor la bugetul local, principalele cai ar putea fi:

atragerea cat mai multor fonduri externe aceasta impunand o preocupare continua pentru elaborarea de studii de fezabilitate, proiecte, programe, etc.

atragera de fonduri interne, subventii din paartea altor institutii ale statului, donatii si transferuri etc.

existenta unei autonomii reale prin descentralizarea unor venituri.

Dar, pentru existenta unui echilibriu bugetar dintre venituri si cheltuieli, importante sunt si cheltuielile pe care institutia le face in legatura cu desfasurarea activitatii. Exista unele cheltuieli care ar putea fi mult diminuate de exemplu:

micsorarea numarului de consilieri locali,

achizitionarea unor bunuri care au ca consumabile produse foarte ieftine si cu un randament mult mai mare,

achizitionarea de bunuri mai performante la un pret mult mai mic,

determinarea contribuaabililor de a achita toate taxele si impozitele la termenele legale prevazute etc.

BIBLIOGRAFIE