Reglementarea multilaterala a relatiilor economice internationale

In perioada postbelica, intensificarea raporturilor dintre tari, globalizarea si caracterul tot mai complex al problemelor economiei mondiale au generat puternice presiuni spre institutionalizarea si reglementarea multilaterala a relatiilor economice internationale. Ca rezultat, in prezent, cadrul institutional international cuprinde circa 350 de organizatii guvernamentale si peste 3000 neguvernamentale, marea majoritate de profil economic.

Organizatia economica internationala este o forma de realizare a colaborarii economice dintre tari intr-un domeniu bine definit, avand un cadru institutional permanent, constituit pe baza unui acord, care statueaza principiile, procedurile de lucru, organele si functiile lor, in vederea atingerii obiectivelor propuse

1 ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE SI COMERT- GATT

In perioada imediat postbelica, coordonarea eforturilor statelor pentru liberalizarea si normalizarea comertului international nu putea fi realizata in afara unui cadru institutional multilateral, cu caracter permanent. Astfel, Statele Unite propun in 1945 instituirea unei Organizatii Internationale a Comertului. Propunerea a fost preluata de Consiliul Economic si Social al ONU, care a convocat in acest scop trei conferinte succesive: la Londra (octombrie 1946), la Geneva (august 1947) si la Havana (noiembrie 1947 - martie 1948). Carta de la Havana nu a putut intra in vigoare deoarece chiar SUA, desi initiatoarea proiectului, nu a ratificat documentul.

In aceste conditii, tratatul de comert multilateral conceput cu caracter provizoriu, semnat la 30 octombrie 1947 la Geneva, intitulat General Agreement on Tariffs and Trade - GATT (Acordul General pentru Tarife si Comert) a continuat sa functioneze. Adoptat ca un acord in forma simplificata, el nu presupunea ratificarea de catre tarile semnatare.

La inceput, GATT a avut un caracter restrans atat ca participare (semnatarii initiali au fost doar 23 de state ce detineau 85% din comertul mondial), cat si ca problematica (erau vizate in principal concesiile tarifare in domenii de interes pentru tarile dezvoltate). GATT nu a ramas insa un simplu tratat de comert. El a devenit ulterior statutul unui organism institutional cu aceeasi denumire, cu o structura organizatorica proprie, care, desi conceput cu caracter de provizorat, avea sa dureze 46 de ani.

Structura organizatorica a GATT :

Sesiunea partilor contractante - forul cel mai inalt, cu intrunire anuala;

Consiliul reprezentantilor - cu rol de conducere si indrumare a organelor subsidiare intre sesiunile anuale;

Comitetele si grupele de lucru specializate - desfasurau activitate curenta in domenii ca: buget, finantare, concesii tarifare, balate de plati, evaluare vamala, comertul de stat, obstacolele tehnice, autorizatii de import, etc.;

Secretariatul GATT - cu functii administrative si condus de un director general;

Incepand din 1964, structura organizatorica a fost completata cu Centrul de comert international, care din 1968, s-a transformat in Centrul comun de comert international GATT-UNCTAD.

Principiile esentiale pe care s-a bazat de la inceput activitatea GATT vizeaza:

nediscriminarea;

reciprocitatea;

liberalizarea prin reducerea taxelor vamale si prohibirea barierelor netarifare;

multilateralizarea schimburilor comerciale internationale.

Principalele instrumente de aplicare a nediscriminarii si reciprocitatii sunt:

clauza natiunii celei mai favorizate (CNCF) - presupune acordarea de catre

statul donator celui beneficiar a tuturor facilitatilor comerciale convenite in favoarea oricarei terte tari;

clauza regimului national - partile contractante sunt obligate sa aplice

produselor importate din teritoriile celorlalti membri tratamentul national in materie de impozite si reglementari interne.

Alte reguli esentiale statuate la baza activitatii GATT se refera la:

practicarea consultarilor intre tarile semnatare pentru evitarea prejudicierii

intereselor lor;

eliminarea sau limitarea subventiilor la export in relatiile reciproce dintre

membrii contractanti;

adoptarea deciziei de catre partile contractante prin consens general; numai in

absenta consensului general sau la cererea expresa a uneia din parti deciziile sunt supuse votului, fiecare tara dispunand de un singur vot;

practicarea protectiei numai pe baza tarifului vamal;

reducerea generala si progresiva a taxelor vamale.

In cadrul negocierilor multilaterale ce se desfasoara sub egida GATT sunt prevazute anumite reguli:

- clauza natiunii celei mai favorizate[3], principiu fundamental al comertului international, conform caruia, orice avantaj de politica comerciala pe care o tara il ofera alteia trebuie sa fie extins automat si neconditionat asupra comertului cu toate celelalte tari membre GATT.;

- tariful vamal este principalul instrument de protectie a economiei nationale, fiind posibila utilizarea restrictiilor cantitative la import, exceptand cazuri speciale;- tarile vor negocia intre ele, in cadrul unor runde de negocieri multilaterale, reducerea taxelor vamale si alte masuri de liberalizare a comertului international;

- regula tratamentului national, potrivit careia, produsele provenind din import, dupa ce

au fost supuse taxelor vamale, trebuie tratate ca si marfurile nationale similare;- alte reguli se refera la: libertatea tranzitului, la dumping si taxe antidumping, la subventii si taxe compensatorii si la obligativitatea fiecarei tari de a publica reglementarile de politica comerciala.

Activitatea in cadrul GATT s-a desfasurat sub forma rundelor de negocieri:

Geneva (1947)

Annecy, Franta (1950-1951)

Torquay, Anglia (1950)

Geneva (1956)

Geneva, Runda Dillon (1960-1961)

Geneva, Runda Kennedy (1963-1967)

Geneva, Runda Tokyo (1973-1979)

Geneva, Runda Uruguay (1986-1993)

Luand in consideratie obiectivele principale ale tratativelor, istoria GATT poate fi impartita in doua etape :

• etapa negocierilor comerciale tarifare (primele sase runde), la care au

participat numai partile interesate, iar concesiile acordate s-au bazat pe principiul reciprocitatii; fiecare tara angaja negocieri pentru un anumit produs, cu prioritate cu principalul partener furnizor;

• etapa negocierilor comerciale multilaterale (rundele Tokyo si Uruguay).

Odata cu deschiderea Rundei Tokyo, negocierile GATT au intrat intr-o noua etapa. Ele si-au largit sfera, atat ca numar de participanti (99 de state), cat si ca problematica (a vizat atat problemele comertului cu produse industriale, cat si ale celui cu produse agricole, a urmarit atenuarea obstacolelor tarifare, dar si a celor netarifare etc.). Pe plan tarifar s-au convenit importante reduceri sau chiar eliminari de taxe, situate ca medie intre 30% pentru produsele semifabricate, 33% pentru cele finite si 52% pentru materii prime. Rezultatele negocierilor netarifare s-au concretizat in revizuirea Codului antidumping si adoptarea a zece noi acorduri (coduri de conduita) care vizau atenuarea obstacolelor in calea comertului international: Acordul privind obstacolele tehnice, Acordul privind normele sanitare si fitosanitare, Acordul privind achizitiile guvernamentale, Acordul privind subventiile si taxele compensatorii, Acordul privind evaluarea in vama, Acordul privind licentele de import etc.

Ca problematica, Runda Uruguay s-a inscris pe linia negocierilor comerciale multilaterale, dar, prin obiective, poate fi considerata ca fiind cea mai ambitioasa, vasta si complexa negociere din cei 46 de ani de existenta a GATT. Negocierile tarifare s-au desfasurat dupa o metoda combinata care a reunit metoda produs cu produs (practicata in primele sase runde), metoda liniara (constand in convenirea unui procent de reducere aplicabil tuturor pozitiilor tarifare din grupa) si metoda bazata pe formula de armonizare (care implica o reducere mai substantiala a crestelor vamale). Sintetic, s-a obtinut o reducere medie de circa 40% a taxelor vamale, concretizata in:

• reducerea apropiata de media de 40% a taxelor vamale la produsele industriale importate de tarile dezvoltate;
• reduceri mai substantiale ale crestelor tarifare pentru produsele sensibile;
• eliminarea taxelor mai mici de 5% (nivel care nu acopera nici costul perceperii lor) - s-a ajuns astfel ca 44% din totalul produselor sa beneficieze de taxa vamala zero;

O contributie importanta la cresterea gradului de liberalizare tarifara au avut-o intelegerile plurilaterale dintre SUA, UE, Canada si Japonia, prin care s-au convenit o serie de reduceri de taxe vamale, care, prin mecanismul clauzei natiunii celei mai favorizate, s-au transmis si asupra celorlalte state.

Pe plan netarifar, negocierile multilaterale s-au concretizat in:

• tarificarea unor masuri - vizeaza in mod deosebit restrictiile cantitative si taxele paratarifare si presupune cuantificarea si includerea lor sub forma de taxe in tarifele vamale, pentru a conferi o mai mare stabilitate si transparenta regimurilor de import;
• revizuirea unor coduri de conduita adoptate in Runda Tokyo (acordurile referitoare la: masurile antidumping, obstacolele tehnice, cele sanitare, licentele de import, evaluarea in vama si achizitiile guvernamentale);
• adoptarea de noi coduri de conduita (Acordul privind inspectia inainte de expeditie, Acordul privind regulile de origine);
• anumite reduceri sectoriale ale protectionismului netarifar (textile si imbracaminte, agricultura, drepturi de proprietate intelectuala etc.).

2 ORGANIZATIA MONDIALA A COMERTULUI - OMC

Runda Uruguay s-a incheiat prin Actul final adoptat la Conferinta Ministeriala a Comitetului de Negocieri Comerciale intrunita la Marrakesh, Maroc, la 15 aprilie 1994. Statele participante au hotarat eliminarea situatiei de provizorat a organismului institutional (GATT) prin crearea Organizatiei Mondiale a Comertului - WTO (World Trade Organization). Acordul de creare a WTO era conceput ca un cadru contractual unic care integreaza si celelalte intelegeri convenite in cadrul Rundei Uruguay . Ea era menita sa asigure reglementarea multilaterala a relatiilor comerciale dintre parteneri, creand conditii previzibile de desasurare a schimburilor si sa promoveze in continuare negocierile pentru liberalizarea si multilateralizarea comertului.

In concordanta cu acest obiectiv, functiile conferite in mod expres WTO se refera, in principal, la:

• asigurarea unui forum pentru negocieri interguvernamentale privind relatiile comerciale multilaterale;
• asigurarea cadrului pentru aplicarea rezultatelor negocierilor;
• administrarea mecanismului de coordonare a politicilor comerciale;
• administrarea si facilitarea implementarii acordurilor GATT - 1947 si GATT - 1994, precum si a noilor acorduri convenite in Runda Uruguay;
• supravegherea aplicarii regulilor de reglementare a diferendelor;
• promovarea coperarii cat mai stranse cu FMI si BIRD pentru asigurarea coerentei politicii globale.

Structura organizatorica a WTO (intrata in functiune la 1 ianuarie 1995) cuprinde:

Conferinta ministeriala

Consiliul general

Consiliul GATT pentru comertul cu marfuri

Consiliul GATT pentru comertul cu servicii

Consiliul GATT pentru drepturile de proprietate intelectuala conexe

scimburilor comerciale;

Grupul de arbitrare a diferendelor (Dispute Settlement Body)

Grupul de examinare a politicilor comerciale (Trade Policy Review Body)

Comitetul pentru buget, finante si administratie (Commitee ob Budget,

Finance and Administration)

Comitetul pentru comert si dezvoltare (Commitee on Trade and Development)

Comitetul asupra restrictiilor balantelor de plati (Commitee on Balance of

Payments Restrictions)

Secretariatul WTO

Continutul noilor acorduri cu vechiul GATT rezulta din tabelul urmator:

Tabel nr. 5 Structura acordurilor OMC

Adeptii liberalizarii multilaterale si ai "guvernantei globale" considera ca OMC reprezinta in sine un progres considerabil fata de GATT, deoarece toate dezavantajele unei organizatii informale au fost eliminate.

Tabelul nr. 6    Dezavantajele si avantajele OMC

Intr-un anumit sens, OMC este mai aproape de ordinea liberala a comertului international, bazata pe reguli generale si abstracte decat era GATT - un compromis intre puterea politica si reguli.

3 CONFERINTA NATIUNILOR UNITE PENTRU COMERT SI DEZVOLTARE (UNCTAD)

Initiativa crearii acestei organizatii apartine ONU, care, prin Hotararea Adunarii Generale din decembrie 1962, a decis convocarea unei conferinte pentru comert si dezvoltare, care a si avut loc in primavara anului 1964. La recomandarea ei, Adunarea Generala a ONU a adoptat la 30 decembrie 1964 Rezolutia prin care s-a institutionalizat Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare - UNCTAD (United Nations Conference for Trade and Development), ca institutie specializata, neautonoma a ONU, cu peste 160 de membrii. Structura organizatorica era formata din: Conferinta UNCTAD, Consiliul pentru Comert si Dezvoltare, Organele subsidiare ale Consiliului, Secretariatul UNCTAD etc.

Prncipalele directii ale reformei sistemului comercial international promovate de UNCTAD vizeaza :

asezarea comertului international pe baze si principii noi;

restructurarea comertului cu produse de baza;

restructurarea comertului cu produse manufacturate;

impulsionarea relatiilor comerciale dintre tarile cu sisteme si niveluri de

dezvoltare diferite si a schimburilor reciproce dintre tarile in curs de dezvoltare;

reglementarea comertului invizibil (indeosebi a transporturilor maritime,

finantarii schimburilor comerciale, asigurarilor etc.), a transferului de tehnologie, a fluxurilor de ajutor pentru dezvoltare etc.

Dezbaterile din cadrul UNCTAD s-au concretizat in adoptarea Cartei drepturilor si indatoririlor economice ale statelor, potrivit careia, relatiile economice si politice dintre state vor fi guvernate de urmatoarele principii

suveranitate, integritate teritoriala si independenta politica a statelor;

egalitate suverana a statelor;

neagresiune;

neinterventie;

avantaj reciproc si echitabil;

coexistenta pasnica;

egalitate in drepturi a popoarelor si dreptul lor de a dispune de ele insele;

reglementare pe cale pasnica a diferendelor;

reparare a injustitiilor impuse prin forta si care lipsesc o natiune de mijloacele

necesare pentru dezvoltarea sa normala;

indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor internationale;

respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

obligatia statelor de nu urmari sa-si asigure hegemonia si sfere de influenta;

promovarea justitiei sociale si internationale;

cooperarea internationala pentru dezvoltare;

acces liber la mare si de la mare pentru tarile fara litoral, cu respectarea

principiilor de mai sus.

Dintre realizarile UNCTAD, putem aminti :

recunoasterea problemelor tarilor in curs de dezvoltare (accesul pe piete,

obtinerea de preturi echitabile si remuneratorii, obstacolele in calea exporturilor etc.);

recunoasterea necesitatii unui tratament preferential pentru tarile in curs de

dezvoltare;

adoptarea Sistemului Generalizat de Preferinte - SGP (aplicat din 1971) si,

ulterior, a    Acordului privind Sistemul global de preferinte comerciale (SGPC) - 1986.

Sistemul Generalizat de Preferinte - SGP

Sistemul presupune acordarea de catre statele dezvoltate in calitate de donatoare a unor preferinte nereciproce si nediscriminatorii, sub forma scutirilor partiale sau totale de taxe vamale pentru exporturile de produse semifinite si manufacturate provenind din tarile in curs de dezvoltare, in calitate de beneficiare. Donatoare de preferinte generalizate au devenit toate tarile dezvoltate (CEE, Japonia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Noua Zeelanda, Elvetia, Austria, Canada, SUA, URSS etc.). Lista beneficiarilor a cuprins tarile "Grupului celor 77" (care era compus din majoritatea tarilor in curs de dezvoltare si o parte a celor socialiste - inclusiv Romania), la care s-au adaugat de-a lungul timpului si altele.