Import si export pe piata globala

Import si export pe piata globala

Incepand cu mijlocul secolului al XX-lea, economia mondiala a parcurs si parcurge in continuare un proces evolutiv de transformari structurale, calitative si cantitative, decurgand din insasi dinamica proceselor economice ce se desfasoara la scara planetara. Acestea se manifesta printr-o accelerare a interdependentelor si legaturilor dintre economiile nationale, concretizate in fluxuri de capital, umane, materiale etc.

Schimburile comerciale internationale constituie cea mai veche si importanta componenta a relatiilor economice dintre tari. Economia mondiala s-a bazat pe comertul intre natiuni. Desi conexiunile intre state sunt numeroase, depasind categoria economicului, fluxurile comerciale reprezinta cea mai insemnata conexiune prin valoarea, amploarea geografica si varietatea structurala a tranzactiilor. Cresterea exporturilor si a importurilor atesta procesul de globalizare, in dimensiunea comerciala a acestuia.

Structura economica diferita a statelor implica interactiuni semnificative ale fiecarei economii nationale cu economia mondiala, astfel ca, sistemele economice nationale, pe masura dezvoltarii lor, sunt supuse din ce in ce mai mult efectelor si fluxurilor pietei. Participarea la schimburile comerciale internationale reprezinta o prioritate pentru orice tara. In acelasi timp, pentru a se asigura extinderea la nivel international a schimburilor comerciale, trebuie luate in considerare nu numai principiile liberului schimb, ci si interventionismul statului, care poate influenta, in sens pozitiv sau negativ, eficienta comertului exterior.[2]

Comertul international este o componenta a circuitului economic mondial, reprezentand activitatea care include totalitatea schimburilor de marfuri si servicii la care participa statele lumii. Comertul international este rezultatul principal al interdependentelor create ca urmare a unei largi game de instrumente ale politicilor comerciale nationale si al efectelor induse de institutionalizarea unor acorduri internationale si regionale. Deoarece orice activitate de participare la comertul international inseamna un schimb de bunuri si servicii economice intre tari, care contribuie la cresterea potentialului economic al acestora, comertul international se constituie intr-un factor important al cresterii economice.

Participarea activa la schimburile comerciale internationale a devenit o necesitate obiectiva pentru procesul de dezvoltare al oricarei natiuni, indiferent de nivelul sau de dezvoltare economica si sociala sau de sistemul social politic dominant.

Participarea unei tari intr-o masura mai mare sau mai mica la fluxurile internationale este determinata de nivelul tehnologic al productiei, volumul investitiilor in cercetare-dezvoltare, detinerea drepturilor de proprietate intelectuala (marci de comert, denumiri de origine, brevete sau know - how), gradul de dotare cu resurse naturale si forta de munca, gradul de inzestrare al populatiei cu bunuri de larg consum, nivelul de trai al populatiei. Exista opinii conform carora "pentru multe tari, insuficienta ancorare in comertul mondial reprezinta, in ultima instanta, saracie."[3]

In perspectiva economistilor, globalizarea reprezinta un model al pietelor internationale pe deplin integrate, definite de David Henderson[4]ca indeplinind doua conditii:

miscarea libera a bunurilor, serviciilor, fortei de munca si capitalului, deci o piata unica a intrarilor si iesirilor;

aplicarea tratamentului national pentru investitorii straini (si pentru agentii economici nationali care lucreaza peste hotare), ceea ce face, ca, din punct de vedere economic, sa nu existe straini.

Globalizarea comertului implica mai mult decat simplul schimb de bunuri si servicii intre economii separate, din moment ce sugereaza aparitia unor piete mondiale pentru bunurile si serviciile tranzactionabile. Aceasta nu inseamna ca fiecare tara face comert cu toate celelalte tari; mai curand presupune existenta unui sistem comercial, in care activitatile de comert desfasurate intre doua tari poate afecta legaturile comerciale ale celorlalte state. Mai exact, globalizarea comertului implica existenta unor niveluri semnificative de comert inter-regional, astfel incat pietele marfurilor tranzactionabile functioneaza la un nivel mai curand global decat in principal intra-regional. Ca atare, comertul global necesita existenta unui sitem regularizat de bunuri si servicii la scara inter-regionala.[5]

Cele mai complexe si articulate definitii ale globalizarii sunt oferite, insa, de catre organizatiile economice internationale si au in vedere dimensiunea economica a acestui proces. Intr-un studiu publicat in 1997, Comisia Europeana definea globalizarea ca fiind "procesul prin care pietele si productiile din diferite tari devin din ce in ce mai interdependente, datorita dinamicii comertului cu bunuri si servicii si fluxurilor de capital si tehnologie. Nu este un fenomen nou, ci continuarea unor procese care se manifesta de o buna perioada de timp".[6]

Fondul Monetar International defineste globalizarea astfel: "Globalizarea reprezinta cresterea interdependentelor economice dintre tarile lumii, ca rezultat al cresterii volumului si varietatii tranzactiilor transfrontaliere a bunurilor si serviciilor, ca si al fluxurilor internationale de capital si, in acelasi timp, al difuzarii accelerate si generalizate a tehnologiilor".[7]

Globalizarea poate fi considerata ca un fenomen generat de procesul de liberalizare. In acelasi timp, globalizarea poate duce la accelerarea liberalizarii comertului, capitalului si a fortei de munca.

Derularea libera a fluxurilor de marfuri, capitaluri, forta de munca si tehnologie duce la o egalizare a caracteristicilor acestora la nivel mondial, tarile slab dezvoltate beneficiind de afluxuri de capital si tehnologie pe care in conditii de "autarhie" nu le-ar putea obtine, statele dezvoltate beneficiind de piete de desfacere, forta de munca si materii prime ieftine.[9]

Comertul si globalizarea, in general, au adus enorme beneficii pentru multe tari si cetatenilor. Comertul permite natiunilor sa beneficieze de specializare si sa produca economii la o scara din ce mai eficienta. Astfel, creste productivitatea sprijinita de raspandirea cunostintelor si a noilor tehnologii si imbogatita de gama de optiuni disponibile consumatorilor.

Piata globala presupune existenta unor schimburi regulate de bunuri si servicii la scara inter-regionala. Atunci cand obstacolele in calea comertului scad, cum ar fi costurile de transport sau masurile protectioniste, producatorii straini pot concura cu cei autohtoni intr-o anumita regiune. Pe pietele globale dinamica comertului atrage globalizarea prin doua procese: pe de o parte, intreprinderile cauta sa cucereasca piate noi, pe de alta parte multe firme sunt obligate sa delocalizeze o parte din productie pentru a reduce costurile cu forta de munca. Astfel industria electronica este localizata mai ales in Asia de Sud-Est. Revolutia comunicatiilor a permis corporatiilor transnationale sa descentralizeze procesul de productie. Acum ele sunt capabile sa isi mute departamentele de cercetare-dezvoltare acolo unde exista mai multi specialisti. In a doua jumatate a secolului XX multe tari si-au limitat restrictiile comerciale si circulatia trans-frontaliera a bunurilor a crescut considerabil. Comertul a avut o rata de crestere de doua ori mai mare decat cea a productiei la nivel global. Intre anii 1955 si 1975, economia mondiala si, in special, cea europeana, au cunoscut cel mai mare boom din istorie, cand cresterea volumului comertului a fost asociata cu intarirea pozitiei multinationalelor pe teritoriul Europei, al SUA si, intr-o mai mica masura, al Japoniei.

Intr-o lume globalizata, politica comerciala europeana trebuie sa devina parte integranta dintr-o abordare mai larga a competitivitatii si a ceea ce inseamna reforme economice. O economie a UE puternica inseamna ca Europa este competitiva si pe plan global. Politica comerciala a UE isi propune sa contribuie la o integrare echitabila a tarilor in curs de dezvoltare in sistemul comertului international prin masuri coerente pe trei niveluri: mulilateral, bilateral si autonom.

In graficele urmatoare sunt comparate impoturile si exporturile in perioada 2005-2006 in pincipalel regiuni ale lumii:

Grafic nr.1 Exportul de marfuri

Sursa: www.wto.org

Exporturile totale de bunuri si servicii s-au triplat in perioada 1992-2006. In prezent, aproximativ 20% din productia mondiala este comercializata si un procent mai mare constituie obiectul competitiei pe plan international: activitatile comerciale au atins un nivel fara precedent in valoare absoluta, la fel ca si in relatie cu productia mondiala. In ultimele decenii, structura comertului a variat considerabil. Principala tendinta a fost cea de crestere a comertului cu bunuri manufacturate si servicii, in timp ce a scazut ponderea comertului cu produse de baza.

Grafic nr.2 Importul de marfuri

Sursa:www.wto.org.

Analiza distributiei geografice a importurilor si exporturilor confirma existenta a trei poli economici: America de Nord, Europa Occidentala si Asia de Sud-Est, care acopera, impreuna, doua treimi din comertul mondial. Tarile industrializate sunt cei mai mare importatori si exportatori, SUA fiind, in mod evident, liderul. Mai multe state in curs de dezvoltare, in special din Asia, au inregistrat cresteri economice importante datorita orientarii spre export. In aceste cazuri, comertul international a actionat ca un impuls al dezvoltarii economice. Noile tari industrializate din Asia au avut o evolutie pozitiva, in timp ce Africa este in declin.

Grafic nr.3 Exportul cu servicii comerciale

Sursa: www.wto.org

Expansiunea comertului cu marfuri, extinderea comertului intra-regional, acces mai usor si mai ieftin la capitaluri, tehnologie si forta de munca calificata, cresterea oportunitatilor de afaceri in afara granitelor nationale au intensificat fluxurile internationale de persoane, informatii, cunostinte, idei, ducand la o imagine pozitiva a globalizarii. (Hirono Ryokichi, 2006

Grafic nr. 4 Importul cu servicii comerciale

Sursa: www.wto.org

Banca Mondiala a caracterizat activitatea de import/export a UE in urmatorii termeni:
- importurile UE din tarile in curs de dezvoltare continua sa creasca. Ele au crescut cu 16% intre 2005 si 2006 si cu 14% daca excludem China. Importurile din tarile in curs de dezvoltare cu care UE are acorduri de liber schimb au crescut semnificativ in aceasta perioada: cu 15% din Mexic, 10% din Africa de Sud si cu 54% din Chile.

-aproape 70% din importurile UE din tarile in curs de dezvoltare au intrat cu taxe vamale zero. Acelasi lucru este valabil pentru 88,5% din importurile provenind din tarile cele mai slab dezvoltate.

-exporturile de produse agricole din tarile in curs de dezvoltare catre UE au crescut doar cu 12% din 2005 pana in 2006, iar importurile de produs textile cu 12,3%.

Sudul si centrul Americii si CSI au inregistrat o crestere a importurilor reale de marfuri cu circa 20 %, de trei ori mai mult decat media la nivel mondial in 2007. Exporturile din sudul si centrul Americii au fost de 5%, iar cele din CSI au fost de 6%.

De mentionat ca, exporturile din Asia au crescut in termeni reali cu 11,5%, procent mult mai ridicat decat cel al importurilor, de 8,5%. In interiorul regiunii se pot observa largi variatii in ceea ce priveste importurile. In timp ce China si India au inregistrat rate de crestere a importurilor de peste 10%, importurile japoneze au stagnat la 1%. Performantele comerciale ale noilor state industrializate - Hong Kong, China, Coreea de Sud si Singapore - au continuat sa fie mai putin dinamice ale regiunii per ansamblu, dar totusi au realizat un excedent comercial (8,5% la exporturi, respectiv 7% la importuri) .

Grafic nr. 5 Cresterea volumului marfurilor si PIB-ului (1997-2007)

Sursa: Secretariatul WTO

Tabelul nr.1

a include Caraibe

b Hong Kong, China; Republica Coreea, Singapore, Tipei-ul chinezesc.

Sursa: Secretariatul WTO

Structura de export concentrata in special pe produse electronice si alte marfuri si o apreciere medie moderata a monedelor asiatice fata de dolarul american au mentinut preturile exporturilor din Asia la jumatatea mediei mondiale. Exporturile de marfuri pe plan mondial, in USD, au crescut cu 15% in 2007, ajungand la 1.360 mld. USD. Importurile americane din China au crescut cu 12%, China inlocuind astfel principalul partener la import al SUA, Canada, in timp ce importurile Statelor Unite din Japonia sau alte economii asiatice au stagnat sau chiar au crescut. Exporturile de marfuri ale statelor asiatice au continuat sa creasca usor, mai mult decat importurile, marind astfel excendentul comercial al acestei regiuni, in ciuda preturilor ridicate la import. In 2007, performantele comerciale ale economiilor asiatice au fost diferite. In timp ce China, India si Vietnam au inregistrat rate de crestere ale importurilor si exporturilor de peste 20%, Japonia si cei patru tigri asiatici au avut rate de crestere de doar 10%. Pentru prima data, China a depasit fluxurile comerciale ale Japoniei si Coreei de Sud la un loc, tari ce se afla pe locul doi si trei in topul principalilor parteneri comerciali din Asia.

In ceea ce priveste comertul cu servicii, acesta a cunoscut o crestere usoara fata de anii precedenti. Cresterea a fost mai accentuata in Japonia si Taiwan si doar moderata in tari precum Hong Kong, China si Singapore. Exporturile si importurile de servicii au crescut cu mai mult de 20% in China, Malaezia si Australia. India este tara cu cea mai mare majorare a importurilor de servicii din Asia, in schimb rata de crestere a exporturilor de servicii s-a situat sub media mondiala.

Exporturile reale de marfuri ale Americii de Nord au crescut mai putin decat comertul global (la nivel mondial), insa importurile au crescut de doua ori mai mult. Excesul cresterii exportului regional peste cresterea importului poate fi atribuita in mare masura Statelor Unite, unde volumul de import a crescut dor marginal (1%), in timp ce exporturile au crescut cu 7% in 2007. In Canada, doi exportatori de produse miniere, cu monede puternic apreciate fata de doalrul americanimporturile de marfuri au crescut mult mai rapid decat exporturile.

Performanta comertului european a fost oarecum atipica in 2007. O usoara decelerare in cresterea economica (cu 0.1%) este raportata impreuna cu o reducere a exporturilor si a importurilor (3,5%). Incetinirea comertului european este deosebit de pronuntata pentru comertul intra-european.

Cresterea reala a exporturilor si importurilor de marfuri a Europei a fost de 3,5% in 2007. trei grupuri de tari pot fi distinse. In primul rand, cele mai multe dintre noile state membre ale UE si Turcia au extins importurile si exporturile cu mai mult de 10%. In al doilea rand, Germania, Olanda, Austria, Belgia si Elvetia au inregistrat o crestere economica de aproape 5%. Un al grup comercial a fost aproape stagnat (Franta, Spania, Irlanda si Malta).[11]

Grafic nr. 6 Cresterea comertului real cu marfuri pe regiuni

a Include Caraibe

Sursa: Secretariatul WTO

In ceea ce priveste situatia investitiilor straine directe, la nivelul anului 2007 pe primul loc se situa SUA, atat la intrari (237 miliarde USD), cat si la iesiri (333 miliarde USD). Pozitia secunda era ocupata de Marea Britanie (186 miliarde USD intrari si 230 miliarde iesiri), iar a treia de Franta, cu 158 miliarde USD intrari si 224, 6 miliarde iesiri. Avand in vedere ca si alte state membre UE inregistreaza fluxuri importante de ISD, UE detine, in ansamblu, o pozitie favorabila, atat fata de SUA, cat si fata de Japonia (22,5 miliarde USD intrari si 73,5 miliarde iesiri).