CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE COMERCIALA

CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE COMERCIALA

SECTIUNEA I

Notiune. Caractere

Notiune.

Contractul de vanzare-cumparare comerciala este instrumentul juridic prin intermediul caruia marfurile ajung de la producator la consumator si prin care se realizeaza aprovizionarea cu materii prime si materiale.

Acest contract se supune reglementarilor codului civil (art. 1294 - 1404)[1], insa aspectele legate de comercialitatea lui sunt reglementate in art. 60 - 73 Cod com. (pretul vanzarii, transferul proprietatii si al riscurilor, nerespectarea obligatiilor, etc. )

Legea nu-l defineste. Doctrina[2] arata ca este acel contract prin care o parte (vanzatorul) se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cealalta parte (cumparatorul), care se obliga sa plateasca o suma de bani ca pret .

Vanzarea-cumpararea comerciala se aseamana cu cea civila deoarece in ambele se transmite proprietatea unui bun contra unui pret. Ele se deosebesc prin aceea ca cel comercial are o functie economica speciala.

Vanzarea comerciala este socotita un act obiectiv de comert (art. 3 Cod com. ). De aici rezulta urmatoarele:

- vanzarea-cumpararea comerciala poate avea ca obiect numai bunuri mobile;

- cumpararea este facuta in scop de revanzarea sau inchiriere, iar vanzarea este precedata de o cumparare in scop de revanzare.

- marfurile cumparate pot fi revandute asa cum s-au cumparat sau dupa prelucrare.

Deci ceea ce indica comercialitatea actului este intentia de revanzare sau inchiriere. Daca lipseste acest element actul este civil. De altfel insasi legea precizeaza ca cumpararea de marfuri pentru uzul sau consumul cumparatorului sau al familiei sale nu este un fapt de comert (art. 5 Cod com. )

Intentia de revanzare (inchiriere) trebuie sa existe la data cumpararii si sa fie cunoscuta de cocontractant.

Caracteristici.

- este un contract bilateral (sinalagmatic), adica da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti. Drepturile si obligatiile sunt corelative.

- este un contract cu titlu oneros, ambele parti urmarind obtinerea de foloase patrimoniale.

- este un contract comutativ, partile cunoscand de la inceput intinderea drepturilor si obligatiilor lor.

- este un contract consensual, fiind valabil incheiat prin simplul acord de vointa al partilor contractante. Vinderea este perfectata de indata ce partile s-au invoit asupra bunului si asupra pretului, chiar daca bunul nu s-a predat si pretul nu s-a achitat.

- este translativ de proprietate, transferand dreptul de proprietate de la vanzator la cumparator, indata ce partile s-au inteles asupra bunului si pretului.

SECTIUNEA II

Conditii de valabilitate

Acest contract se supune prevederilor art. 948 C. civ. Intrucat conditiile de valabilitatea ale vanzarii comerciale sunt, in general aceleasi cu cele referitoare la vanzarea de drept comun, vom insista numai asupra particularitatilor ce rezulta din comercialitatea actului.

Consimtamantul partilor.

Si vanzarea comerciala trebuie sa intruneasca acordul de vointa al partilor asupra transmiterii proprietatii unui bun si asupra pretului ce va fi platit. Acordul de vointa trebuie sa fie exprimat.

Promisiunea de vanzare. Este posibil ca incheierea contractului sa nu aiba loc imediat prin intalnirea ofertei de vanzare cu acceptarea acesteia. Daca una sau ambele parti isi asuma obligatii de a perfecta un contract de vanzare-cumparare, vom avea de a face cu o promisiune de vanzare comerciala. Ea se poate infatisa sub doua forme:

- promisiunea unilaterala de vanzare

- promisiunea bilaterala de vanzare.

Partile intelegerii vor fi promitentul (ofertantul) si beneficiarul (viitorul acceptant).

Promisiunea unilaterala de vanzare. Este conventia in care beneficiarul unei oferte accepta promisiunea ofertantului de a-i vinde bunul, rezervandu-si posibilitatea de a-si manifesta ulterior consimtamantul de a cumpara sau nu.

Promisiunea de vanzare este un contract pentru ca ea cuprinde manifestarile de vointa ale partilor, dar nu este un contract de vanzare-cumparare pentru ca beneficiarul nu si-a manifestat vointa de a cumpara. Aceasta conventie nu are efect translativ de proprietate, ea este analizata ca un antecontract care se face in vederea perfectarii in viitor ca un contract de vanzare-cumparare propriu-zis[4].

Promisiunea de vanzare da nastere unei obligatii de a face in sarcina promitentului (obligatia de a vinde bunul oferit) daca beneficiarul isi manifesta vointa de a cumpara acest bun[5]. Promitentul trebuie sa-si mentina obligatia in termenul stipulat, iar daca nu este prevazut un termen, obligatia subzista pana la expirarea termenului general de prescriptie ce incepe sa curga de la data incheierii promisiunii.

Beneficiarul are un drept de creanta. El are posibilitatea de a cumpara sau nu bunul.

Se discuta daca promitentul trebuie sau nu sa-si exprime consimtamantul la perfectarea vanzarii de vreme ce s-a obligat o data legat prin promisiunea de a vinde[6].

S-a retinut si ca vointa promitentului s-a exprimat o data si nu este necesar sa fie repetata[7].

Pe de alta parte s-a observat ca la incheierea contractului propriu-zis pe baza promisiunii este necesara o noua manifestare de vointa in sensul incheierii contractului[8]. Contractul propriu-zis presupune un acord de vointa exprimat. Or, angajamentul luat odata cu promisiunea este un consimtamant dat la formarea unei alte conventii (antecontractul). Distinctia ce o facem intre promisiune si contract ne obliga la o asemenea concluzie: la perfectarea contractului promitentul trebuie sa-si exprime din nou vointa.

Daca promitentul nu-si respecta obligatia asumata prin promisiune, aceasta ducand la neperfectarea contractului, el va raspunde fata de beneficiar prin plata unor daune.

Promisiunea bilaterala de vanzare. Este un antecontract in care atat promitentul cat si beneficiarul se obliga sa incheie in viitor un contract de vanzare-cumparare, avand ca obiect bunul promis.

Nici ea nu are efect translativ asupra dreptului de proprietate.

Daca una din parti nu-si respecta obligatia de a face asumata, cealalta parte poate cere despagubiri.

Pactul de preferinta. Este o varianta a promisiunii de vanzare si consta in faptul ca proprietarul unui bun se obliga fata de o persoana (beneficiarul promisiunii), ca in cazul in care va vinde bunul, sa-i acorde preferinta, la pret egal.

Avem de a face cu un contract incheiat sub conditie potestativa simpla. El da nastere, in persoana promitentului la o obligatie de a face.

Conventia nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate (acest efect producandu-se numai daca promitentul se va hotari sa vanda si va cadea de acord cu beneficiarul asupra bunului si asupra pretului).

Nerespectarea obligatiei asumate de catre promitent prin vanzarea bunului unei alte persoane da dreptul beneficiarului de a pretinde plata de despagubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit (art. 1075 C. civ. ).

Capacitatea partilor.

Pentru incheierea valabila a contractului de vanzare-cumparare comerciala partile trebuie sa aiba deci capacitatea ceruta de lege pentru incheierea oricarui act juridic (capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu)[9].

Codul civil prevede anumite reguli specifice in materie de capacitate, reguli aplicabile si contractului de vanzare - cumparare comerciala. Art. 1306 C. civ. prevede ca 'pot cumpara si vinde toti cei carora nu le este oprit prin lege', adica orice persoana ce intruneste conditiile generale de capacitate, afara de cazul cand legea interzice acest lucru. Atat legea civila cat si cea comerciala prevad unele restrictii la vanzare si cumparare. Astfel:

Incapacitati speciale.

Codul civil instituie incapacitati cu privire la persoanele ce vor sa vanda sau cumpere, cu scopul de a proteja unele interese. In fapt, ele sunt interdictii de a vinde ori cumpara[10], deoarece persoanele vizate au capacitate de folosinta dar le sunt interzise facerea unor contracte de vanzare-cumparare cu anumite persoane. Aceste interdictii sunt prevazute de codul civil .

- art. 1307 C. civ. - interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare intre soti, interdictie impusa pentru a proteja principiul revocabilitatii donatiilor intre soti si de a apara pe mostenitori si pe creditori (ai sotului vanzator) impotriva actelor frauduloase ale sotilor. Sanctiunea nerespectarii interdictiei este nulitatea relativa a contractului[12].

- art. 1308 pct. 1 C. civ - interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare intre tutore si minorul aflat sub tutela. O forma speciala a acestei interdictii o intalnim in art. 128 C. fam. unde este interzisa vanzarea de bunuri ale tutorelui catre minor. Interdictia opereaza pe toata durata tutelei. Nerespectarea ei atrage nulitatea relativa a contractului.

- art. 1308 pct. 2 C. civ. - interdictia cumpararii de catre mandatari a bunurilor pe care au fost imputerniciti sa le vanda. Nerespectarea ei atrage nulitatea relativa a contractului. Intr-o formula speciala regasim interdictia si sub forma interzicerii de a cumpara de catre persoanele care administreaza bunurile statului sau ale unitatilor administrativ-teritoriale, precum si de catre functionari publici a bunurilor pe care le administreaza, respectiv a bunurilor care se vand prin mijlocirea lor (art. 1308 pct. 3-4 C. civ.).

- art. 1309 C. civ. - interdictia incheierii contractului de catre persoane ce indeplinesc anumite functii in organele statului. Interdictia vizeaza pe judecatori, procurori si avocati care nu pot fi cesionari de drepturi litigioase de competenta curtii de apel in a carei raza teritoriala isi exercita functia ori profesia. Sanctiunea nerespectarii interdictiei este nulitatea absoluta, aparandu-se un interes de ordin general.

Interdictii speciale prevazute de legea comerciala.

- art. 397 Cod com. - interdictia incheierii de catre prepus a unor operatiuni de natura comertului cu care este insarcinat; prepusul nu poate sa faca operatiuni si nici sa ia parte pe contul sau ori al altuia la un alt comert de natura celui cu care a fost insarcinat, fara aprobarea expresa a patronului. Nerespectarea interdictiei indreptateste pa patron la a cere despagubiri si sa retina foloasele care ar rezulta din operatiunile comerciale efectuate de prepus.

- art. 82 din Legea nr. 31/1990 - interdictia incheierii de catre asociatii cu raspundere nelimitata a unor operatiuni care ar atinge interesele societatii comerciale. Consimtamantul asociatilor inlatura interdictia legala. Nerespectarea interdictiei indreptateste societatea sa excluda pe asociat si sa ceara despagubiri.

Obiectul contractului.

Vanzarea-cumpararea comerciala are un caracter sinalagmatic si da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti: predarea bunului vandut si respectiv, plata pretului.

A. Bunul vandut.

Obiect al vanzarii comerciale pot fi: bunuri mobile, corporale sau incorporale, prezente sau viitoare, determinate sau determinabile.

Bunul vandut trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa fie in circuitul civil,

b) sa existe in momentul incheierii contractului

sau sa poata exista in viitor,

c) sa fie determinat sau determinabil,

d) sa fie proprietatea vanzatorului.

a) Bunul sa se afle in comert. Conform art. 1310 C. civ. 'toate lucrurile care sunt in comert pot fi vandute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta'. Principiul este, deci, ca orice bun aflat in comert poate fi vandut si ca nu pot fi vandute bunurile ce nu sunt in circuitul civil[13].

Prin lege se stabilesc activitatile ce nu se pot organiza si desfasura pe baza liberei initiative precum si bunurile care nu pot fi fabricate si comercializate de catre intreprinzatorii particulari. Art. 35 din Constitutie prevede bunurile extra commercium.

b) Bunul vandut sa existe (sau sa poata exista in viitor).

Daca bunul nu exista (nu poate exista), obiectul vanzarii este imposibil si contractul este nul.

Vanzarea bunurilor viitoare nu afecteaza valabilitatea contractului, ci, eventual, numai executarea lui. In dreptul comercial majoritatea vanzarilor privesc bunuri ce se vor fabrica in viitor.

Daca bunul nu s-a realizat din culpa vanzatorului acesta va fi obligat la despagubiri. Daca nerealizarea lui se datoreaza unei imprejurari fortuite, riscurile contractului vor fi suportate de catre una din parti, in functie de intentia exprimata la incheierea contractului. In mod obisnuit riscul contractului este suportat de vanzator care nu mai poate cere plata pretului. Riscul poate fi suportat si de cumparator. In dreptul comercial partile obisnuiesc sa stabileasca prin contract momentul transferarii riscurilor.

c) Bunul sa fie determinat (determinabil).

Bunul este determinat cand contractul cuprinde elemente ce individualizeaza bunul (bun cert) sau arata genul, cantitatea si calitatea bunului (bun generic).

Este determinabil cand contractul prevede elementele de baza cu ajutorul carora va stabili in viitor bunul vandut.

d) Bunul sa fie proprietatea vanzatorului.

Vanzatorul trebuie sa fie proprietar al bunului ce-l vinde pentru ca nimeni nu poate transmite ce nu are (nemo dat quod non habet). Este permis ca vanzatorul sa produca sau sa procure in viitor bunul ce-l vinde.

Daca obiect al contractului este un bun generic ce nu se afla la data incheierii contractului in proprietatea vanzatorului, contractul este valabil deoarece transmiterea proprietatii pentru aceste bunuri nu opereaza decat in momentul individualizarii bunurilor. Deci, vanzatorul trebuie sa fie proprietar la data individualizarii.

Daca bunul este individual determinat proprietatea se transmite odata cu incheierea contractului. Se discuta deci, daca contractul este valabil. Nici legea civila, nici cea comerciala nu prevad norme cu privire la vanzarea bunului altuia.

Doctrina comerciala considera valabil contractul de vanzare a bunului altuia[14]. Acordul de vointa al partilor nu este exprimat in sensul transmiterii imediate a dreptului de proprietate ci, in sensul ca vanzatorul isi asuma obligatia de a procura bunul vandut (de a face) .

B. Pretul vanzarii.

Cumparatorul are obligatia de a plati pretul ce trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa fie stabilit in bani

b) sa fie determinat (determinabil)

c) sa fie real.

a) Sa fie stabilit in bani. Desi legea nu cuprinde aceasta cerinta se admite in mod unanim ca pretul se stabileste in bani. In caz contrar avem de a face cu un alt tip de contract.

b) Sa fie determinat (determinabil).

Determinarea pretului se realizeaza in momentul incheierii contractului, determinare ce se va cosemna. Asta presupune ca se va indica in concret suma de bani ce trebuie platita.

Daca este determinabil contractul va consemna elementele esentiale cu ajutorul carora, ulterior se va stabili pretul.

Elementele de determinare ulterioara a pretului pot consta in:

- trimiterea la pretul legal, daca acesta exista;

- acceptul tacit ca partile sa se refere la adevaratul pret sau pretul curent (art. 61 Cod com. ). In acest caz legea comerciala recunoaste valabilitatea contractului chiar daca pretul nu a fost indicat in contract (si nu au fost indicate nici elementele de determinare).

- determinarea pretului de catre un tert (arbitru), care este indicat prin contract sau va fi ales ulterior de catre parti (art. 61 al. 2 Cod com. ). Daca persoana numita nu vrea sau nu poate sa stabileasca pretul, partile trebuie sa numeasca o alta persoana. In caz de neintelegere problema va fi solutionata de judecator.

Persoana desemnata sa determine pretul vanzarii este un mandatar al partilor (al ambelor parti). Pretul fixat este obligatoriu cu exceptia cazului de frauda.

Natura juridica a operatiunii de determinare a pretului de catre un tert este controversata.

Unii sustin ca determinarea pretului de catre terti este o conditie suspensiva a contractului care o data implinita produce efecte retroactive de la data incheierii acestuia[16].

Altii, retin ca pana la determinarea pretului lipseste un    element esential al contractului fara de care acesta nu-si poate produce efectele .

Observam ca exista intelegere cu privire la pret intrucat partile au convenit ca el sa fie stabilit de un tert. Deci exista elemente de determinare, pretul fiind determinabil. Determinarea lui isi produce efectele din momentul incheierii contractului[18].

Totusi, in literatura se discuta valabilitatea contractului ce nu indica pretul.

Unii sustin ca acest contract este nul (ii lipseste un element esential)[19]. Altii, considera operatiunea valabila deoarece se prezuma ca partile s-au referit la pretul curent . Ultimul punct de vedere ar fi valabil daca exista posibilitatea de a lua in calcul un pret de bursa, de piata, un mercurial. Aceste elemente se stabilesc prin orice mijloc de proba .

c) Pretul sa fie real.

Art. 1303 C. civ. prevede ca pretul este real daca el este sincer si serios[22]. Daca pretul este fictiv sau derizoriu, el este socotit nereal si contactul este nul. Obligatia cumparatorului va fi fara obiect, iar obligatia vanzatorului fara cauza .

SECTIUNEA III

Efectele contractului

Precizari.

Contractul produce un efect major: transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor de la vanzator la cumparator. De asemenea creeaza in sarcina ambelor parti drepturi si obligatii corelative.

Transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor.

Exista reglementari in acest sens si in dreptul civil si in dreptul comercial. Normele de drept comercial sunt norme speciale fata de cele de drept comun. In masura in care norma speciala nu dispune, se aplica norma generala.

1. Normele generale.

Art. 1295 C. civ. prevede ca transmiterea dreptului de proprietate opereaza de drept in momentul incheierii contractului. Este o aplicare a principiului general inscris in art. 971 C. civ. ' in contractele ce au ca obiect translatia proprietatii sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor, si lucrul ramane in rizico-pericolul dobanditorului, chiar cand nu i s-a facut traditiunea lucrului'.

Deci, dreptul de proprietate translateaza prin acordul de vointa al partilor cu privire la bunul vandut si pretul de incasat. Odata cu dreptul de proprietate se transmit si riscurile.

Aceasta regula opereaza numai daca contractul este valabil incheiat, vanzatorul este proprietarul bunului si bunul este individual determinat.

Prevederile art. 1295 C. civ. nu sunt imperative, ci dispozitive. Partile pot deroga de la aceasta regula.

Exista exceptii de la regula:

a) Daca obiectul vanzarii il constituie bunuri generice, transmiterea proprietatii si a riscurilor are loc in momentul individualizarii lor. Riscurile raman la vanzator pana la individualizare. Cum individualizarea are loc odata cu predarea, de cele mai multe ori, dreptul de proprietate si riscurile se transmit in momentul predarii.

b) Daca obiectul vanzarii il constituie bunuri viitoare, transmisiunea proprietatii si riscului se va produce in momentul in care bunul a capatat existenta si poate fi predat (bunul individual determinat) sau in momentul individualizarii (bunuri generice)[24].

c) Contractele afectate de termen sau conditie vor transmite, in principiu, proprietatea si riscurile in momentul implinirii termenului sau conditiei.

Daca conditia este suspensiva, proprietatea se va transmite la indeplinirea acesteia. Dar, implinirea conditiei produce efecte retroactive (se considera ca dreptul de proprietate s-a transmis la incheierea contractului).

De aici rezulta consecinte in legatura cu transmiterea riscului pendente conditione a bunului individual determinat: daca bunul piere total, riscul il suporta vanzatorul, ca debitor al obligatiei imposibil de executat; daca bunul piere partial, riscul il suporta cumparatorul care primeste bunul in care se afla, platind pretul convenit (art. 1018 C. civ. ).

Daca conditia este rezolutorie, dreptul de proprietate este transmis la incheierea contractului (dupa regula de drept comun). La implinirea conditiei contractul se desfiinteaza retroactiv. Riscul se transmite odata cu dreptul de proprietate: daca bunul piere pendente conditione, riscul este suportat de catre cumparator.

2. Norme speciale.

Codul comercial prevede reguli speciale cu privire la bunurile generice in situatii speciale.

a) Transmiterea proprietatii si a riscurilor pentru bunurile ce circula de pe o piata pe alta prin intermediul carausului.

Problema apare deoarece in acest raport juridic intervine un tert, carausul care preia marfa dupa individualizare si, dupa un timp afectat transportului, o preda cumparatorului. Se discuta deci, care este momentul efectiv al individualizarii.

Traditional, se considera ca individualizarea are loc la predarea bunului catre caraus pentru transport, predare facuta de vanzator si tertul caraus, in temeiul unui contract conex, de transport.

Aceasta individualizare produce efecte si in raporturile dintre vanzator si cumparator, operand transferul proprietatii si al riscurilor: in timpul transportului bunurile pier pe riscul cumparatorului.

b) Transmiterea proprietatii si a riscurilor pentru bunurile apartinand vanzatorului ori procurate de acesta.

Art. 62 Cod com. prevede:' cand marfurile vandute sunt aratate in contract numai prin catime, fel si calitate, fara nici o alta indicatiune de natura a desemna un corp cert si determinat, vanzatorul este obligat sa predea la locul si timpul stipulat, catimea, felul si calitatea cuvenita, chiar daca marfurile, care ar fi fost la dispozitiunea sa in momentul formarii contractului, sau pe care el si l-ar fi procurat in urma in executarea lui ar fi pierit, sau daca expedierea sau sosirea acelor marfuri ar fi fost impiedicata de vreo cauza oarecare'.

Avem deci, doua ipoteze:

- cand vanzatorul a avut marfurile in momentul facerii contractului: daca bunurile pier inainte de predare (individualizare), riscul este suportat de catre vanzator;

- cand vanzatorul nu are bunurile si apeleaza la un tert pentru a le procura si, desi au fost expediate ele nu au sosit la vanzator: riscul va fi suportat de vanzator daca bunul piere inainte de a fi predat cumparatorului.

c) Transmiterea proprietatii si a riscurilor pentru marfurile transportate pe apa.

Codul comercial (art. 63), priveste vanzarea marfurilor ce se transporta pe apa (cand se indica vasul ce le transporta), ca o vanzare incheiata sub conditie suspensiva (sosirea vasului in portul de destinatie).

Daca bunurile pier in cursul transportului inainte de implinirea conditiei riscul este suportat de vanzator (daca se indica vasul de transport). Daca nu se indica vasul si nu se stabileste un termen in care sa fie indicat vasul de vanzator, cumparatorul poate cere judecatorului fixarea acestui termen. Daca vanzatorul nu indica vasul in termenul fixat de contract sau judecator, cumparatorul poate cere executarea contractului sau rezolutiunea lui, cu daune.

Daca in timpul transportului, vasul indicat nu poate continua calatoria datorita unor imprejurari fortuite, marfurile vor fi transbordate pe un alt vas, care este considerat substitutul vasului initial pentru toate efectele contractului.

Daca expira termenul inainte de ajungerea vasului la destinatie, cumparatorul poate sa renunte la contract sau sa prelungeasca termenul o data sau de mai multe ori. Cand nu s-a stabilit un termen, legea prezuma ca partile socotesc drept termen, timpul necesar pentru efectuarea transportului. Daca vasul nu ajunge la destinatie in acest interval de timp, instanta poate stabili un termen ce nu poate fi mai mare de un an de la plecarea vasului din portul de incarcare. Daca termenul expira si vasul nu a ajuns la destinatie, contractul este socotit rezolvit.

Deci, legea comerciala stabileste conditia suspensiva si criteriile dupa care conditia se socoteste implinita.

Daca marfa este deteriorata in timpul transportului se aplica urmatoarele reguli:

- daca marfa a suferit deteriorari esentiale ce o fac improprie scopului pentru care a fost destinata, evenimentul duce la rezolutiunea contractului;

- daca avariile nu au afectat esential marfa, cumparatorul este obligat sa o primeasca in starea in care se afla la sosire, cu o reducere corespunzatoare de pret.

Regulile codului comercial pot fi modificate prin introducerea de clauze speciale, inclusiv a clauzelor ce rezulta din uzantele vanzarii in contractele internationale (incoterms, R. A. F. T. D. , alte uzante). Aceste uzante au calitatea de a descrie amanuntit momentul transmiterii proprietatii si a riscului in cazul transportului marfii cu orice mijloc.

Obligatiile vanzatorului.

Art. 1313 C. civ. prevede urmatoarele obligatii ale vanzatorului:

- sa predea bunul cumparatorului;

- sa garanteze pe cumparator pentru bunul dobandit[25].

Partile pot conveni si alte obligatii.

Prin O. G. 21/1992 privind protectia consumatorului, vanzatorul are obligatia de informare si de securitate. Aceasta reglementare este o preluare a ideii de protectie a consumatorului asa cum este vazuta de Directiva C.C.E. din 25.07.1985: vanzatorul de marfuri trebuie sa informeze pe consumatori corect despre calitatile, caracteristicile si defectele marfurilor vandute si sa raspunda pentru daunele cauzate sanatatii si bunurilor consumatorului de catre marfa vanduta.

Predarea bunului vandut.

Predarea presupune punerea efectiva a bunului la dispozitia cumparatorului.

Bunul individual determinat se inmaneaza in starea in care se afla la data incheierii contractului.

Predarea bunurilor generice presupune transmiterea unor bunuri de calitate mijlocie.

Predarea presupune inmanarea si a accesoriilor (tot ce tine de folosirea lui normala precum si sarcina de conservare a bunului pana la predare efectiva).

Predarea poate fi reala (bunul este pus efectiv la dispozitia cumparatorului, a carausului, a mandatarului), sau simbolica (prin inmanarea de titluri reprezentative sau a altor documente, insemne, care reprezinta faptic sau juridic bunul). Bunurile se predau insotite de factura.

Predarea se poate face imediat sau la termen. Termenul poate fi esential pentru cumparator ori pentru ambele parti sau neesential. Caracterul esential al termenului trebuie sa rezulte expres din contract. Daca acest caracter nu este prevazut, el poate rezulta din unele imprejurari cunoscute ambelor parti.

Cand termenul este esential predarea trebuie sa se efectueze in acest termen.

Daca partile nu stabilesc termenul se prezuma ca predarea se face imediat dupa realizarea acordului de vointa sau la cererea cumparatorului.

Locul predarii este cel stabilit de parti. Daca nu se fac precizari in acest sens, locul predarii este cel ce rezulta din natura operatiei sau din intentia partilor. Daca locul nu poate fi stabilit astfel, predarea se face la locul unde vanzatorul are sediul comercial, domiciliul ori resedinta in momentul incheierii contractului. Daca predarea are ca obiect un bun determinat individual si acesta se afla intr-un loc cunoscut de parti, predarea se face in acel loc, in momentul incheierii contractului.

Cheltuielile de predare vor fi suportate de vanzator, iar cheltuielile de ridicare a bunului sunt in sarcina cumparatorului.

Obligatia de garantie.

Aceasta obligatie are dublu aspect:

- garantia contra evictiunii

- garantia contra viciilor.

Prin lege speciala sau instituit reguli de garantare a calitatii marfurilor pentru protectia consumatorilor.

1. Garantia contra evictiunii.

Art. 1337 C. civ. prevede raspunderea vanzatorului pentru evictiunea totala (partiala) si pentru sarcinile ce greveaza bunul vandut (nedeclarate la incheierea contractului).

Evictiunea presupune pierderea dreptului de proprietate, in totul sau in parte, ori tulburarea cumparatorului in exercitiul dreptului dobandit datorita valorificarii de catre un tert a unui drept asupra bunului vandut (drept ce exclude sau limiteaza dreptul primit de cumparator).

Evictiunea in dreptul comercial este rar intalnita deoarece in domeniu se aplica principiul prescriptiei instantanee prin posesia de buna credinta asupra bunului mobil[26].

Cumparatorul poate fi evins daca bunul a fost furat sau pierdut, iar adevaratul proprietar l-a revendicat in 3 ani precum si in cazul in care vanzatorul a instrainat succesiv bunul la mai multi cumparatori. Ceilalti cumparatori vor fi evinsi de cel care a cumparat cu buna credinta si a primit posesia.

Regulile evictiunii civile se aplica si in materie comerciala.

2. Garantia contra viciilor ascunse.

Exista reguli generale prevazute de codul civil si reguli speciale instituite de codul comercial.

a) Regulile codului civil. Art. 1352 C. civ. prevede ca vanzatorul raspunde numai pentru viciile ascunse ale bunului vandut nu si pentru cele aparente.

Viciile ascunse sunt lipsuri calitative ale bunului care nu pot fi descoperite la predare printr-o verificare obisnuita si care fac bunul impropriu intrebuintarii sau micsoreaza intrebuintarea.

Vanzatorul garanteaza pentru vicii numai daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

- viciul trebuie sa fie ascuns. Trebuie sa distingem intre viciul ascuns si nerespectarea calitatii bunului (in cazul viciilor ascunse cumparatorul primeste bunul dorit dar afectat de vicii; cand nu se respecta calitatea vanzatorul preda alt obiect si in acest caz va raspunde pentru nerespectarea obligatiei de predare)[27].

Nu se confunda viciul ascuns cu viciul erorii asupra substantei obiectului contractului (in aceasta ultima ipoteza cumparatorul primeste un alt bun cu toate consecintele)[28].

- viciul ascuns trebuie sa existe in momentul vanzarii (chiar daca efectele apar ulterior). Daca dreptul de proprietate se transmite ulterior incheierii contractului vanzatorul raspunde si pentru viciile ulterioare pana in momentul transmiterii dreptului de proprietate.

- viciul ascuns trebuie sa fie grav in sensul ca face bunul de neintrebuintat sau ii diminueaza substantial utilitatea[29].

In caz de viciu ascuns, cumparatorul are trei posibilitati:

- sa ceara inlaturarea viciilor pe cheltuiala vanzatorului (este o modalitate de reparare in natura a pagubei);

- sa ceara rezolutiunea contractului. Daca vanzatorul este si de rea-credinta, pe langa celelalte consecinte ale rezolutiunii, el va plati daune interese.

- sa pastreze bunul cerand reducerea pretului. Marimea reducerii va fi stabilita de expert.

Actiunea prin care cumparatorul isi valorifica posibilitatile se prescrie dupa cum urmeaza:

- pentru inlaturarea consecintelor viciilor care nu au fost ascunse cu viclenie, in 6 luni de la data descoperirii viciului dar nu mai tarziu de 1 an de la predarea bunului. Pentru viciile descoperite dupa acest termen cumparatorul nu mai are dreptul contra vanzatorului[30].

Partile pot modifica obligatia de garantare pentru viciile ascunse, in sensul inlaturarii, limitarii sau agravarii raspunderii vanzatorului.

b) Regulile codului comercial.

Aceste reguli sunt prevazute in art. 70 Cod com.

Din acest text deducem urmatoarele:

- in contractul de vanzare comerciala vanzatorul raspunde nu numai pentru viciile ascunse ci si pentru viciile aparente (aceasta ultima raspundere priveste bunurile ce circula de pe o piata pe alta prin intermediul carausului). Cumparatorul poate reclama lipsurile aparente si cand bunurile circula pe aceeasi piata daca nu a preluat personal bunurile de la vanzator. Cumparatorul trebuie sa instiinteze pe vanzator pentru viciile aparente in termen de 2 zile de la primirea bunurilor (termenul poate fi prelungit, conform legii). Dupa expirarea acestui termen cumparatorul nu mai poate reclama viciile aparente. Daca instiintarea vanzatorului cu privire la viciile aparente s-a facut in termen, cumparatorul poate sa promoveze actiuni legate de aceste vicii in termen de 3 ani de la data constatarii lor.

- pentru viciile ascunse legea prevede numai termenul de instiintare a vanzatorului despre viciile constatate (2 zile).

- la cererea vanzatorului sau a cumparatorului presedintele instantei poate dispune constatarea de catre experti a calitatii si starii in care se afla bunul vandut. De asemenea, se poate dispune sechestrarea bunului vandut sau depunerea lui intr-un depozit public, ori vinderea lui (daca pastrarea cauzeaza mari pagube). Deci, avem norme cu privire la constatarea calitatii si conditiile primirii marfii vandute. Hotararea instantei trebuie comunicata celeilalte parti, inainte de punerea ei in aplicare; in caz contrar, daca viciile marfii sunt contestate, cumparatorul va trebui sa faca dovada identitatii si viciile marfii cumparate.

- cand marfurile sunt predate de caraus catre cumparator, viciile aparente si viciile de calitate se constata conform dispozitiilor actelor normative ce reglementeaza contractul de transport[31].

3. Garantarea calitatii produselor pentru protectia consumatorilor.

O. G. 21/1992[32], privind protectia consumatorilor prevede norme noi in legatura cu calitatea produselor si serviciilor vandute. Cadrul nou instituit are ca scop protectia cumparatorilor consumatori de marfuri si servicii oferite de comercianti.

Consumatorii au acces neingradit la produse si servicii, la informatii despre calitatea acestora si sunt protejati in interesele lor legitime contra practicilor abuzive. Ei au dreptul de a fi despagubiti pentru pagubele suferite folosind procedurile stabilite de aceasta lege[33]. De asemenea, sunt reglementate raspunderea comerciantilor pentru calitatea produselor, care imbraca doua forme:

a) raspunderea pentru calitatea produselor in termenul de garantie.

- consumatorii au dreptul sa ceara remedierea ori inlocuirea gratuita a produselor obtinute prin cumparare, daca se constata ca acestea au deficiente calitative (deficiente constatate in termenul de garantie sau de valabilitate);

- au dreptul la despagubiri pentru pierderile suferite a deficientelor constatate in termenul de garantie sau de valabilitate;

Termenul de garantie este timpul stabilit de producator, inauntrul caruia produsul trebuie sa-si pastreze caracteristicile de calitate prescrise.

Termenul de valabilitate priveste produsele ce pot fi utilizate numai o perioada de timp indicata de producator. In aceasta perioada bunul trebuie sa-si pastreze caracteristicile calitative indicate daca a fost transportat, manipulat, depozitat si folosit in conditii normale.

Cele doua termene curg de la data achizitionarii.

Remedierea deficientelor se face gratuit intr-un termen maxim stabilit de organele administrative pentru produsele de larg consum si a celor de folosinta indelungata, ori in termenul convenit, pentru celelalte produse.

Consumatorul poate cere si obtine si restituirea produselor.

Despagubirile se acorda dupa regulile de drept comun daca partile nu au convenit altfel.

b) raspunderea pentru calitatea produselor in cadrul duratei medii de utilizare.

Dupa expirarea termenului de garantie agentul economic raspunde pentru viciile ascunse ce au aparut in cadrul duratei medii de utilizare a produsului.

Durata medie de utilizare este un interval de timp stabilit prin documente tehnice sau indicat de producator, ori convenit de parti in care produsele trebuie sa-si pastreze caracteristicile calitative prescrise daca se respecta conditiile de transport, manipulare, depozitare, exploatare.

Pe durata medie de utilizare cumparatorul poate cere remedierea ori inlocuirea produselor daca se constata vicii ce fac bunul impropriu destinatiei lui.

Daca cumparatorul a suferit o paguba datorita viciului, poate cere despagubiri conform contractului sau dreptului comun.

Remedierea deficientelor se face intr-un termen maxim stabilit ca pentru raspunderea in termenul de garantie. In aceasta raspundere termenul curge de la incheierea expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru.

Actiunile se prescriu in 6 luni pentru viciile ce nu au fost ascunse cu viclenie. Termenul curge la data descoperirii viciului, dar numai daca au fost descoperite in durata medie de utilizare a bunului.

Remedierea se face pe cheltuiala vanzatorului care trebuie sa asigure repunerea in functiune a bunului.

Obligatiile cumparatorului.

Art. 1361 C. civ. prevede in sarcina cumparatorului obligatia de a plati pretul vanzarii. Separat de asta el trebuie sa primeasca bunul vandut si, uneori sa suporte cheltuielile vanzarii.

Plata pretului.

In principiu, se aplica regulile dreptului comun cu privire la aceasta obligatie.

In contextul economic actual problemele apar in legatura cu diferentele de valoare ale monedei intre momentul incheierii contractului, al scadentei si al platii efective. Se pune problema daca pretul poate fi reactualizat in caz de inflatie daca nu s-au prevazut clauze in acest sens. S-a sustinut ideea ca nu este posibila actualizarea pretului deoarece nu se accepta teoria impreviziunii[34]. Nu se accepta ideea de actualizare a pretului nici atunci cand se solicita despagubiri pentru nerespectarea obligatiei de plata .

Remediul l-ar constitui in aceasta situatie prevederea in contract de penalitati sau dobanzi.

Exista si pareri contrare: art. 1084 C. civ. ce indreptateste pe creditor sa ceara repararea pierderii suferite si a beneficiului nerealizat, ar justifica o executare echitabila a prestatiilor partilor; deci se poate reevalua pretul in raport de fluctuatiile monedei chiar si in lipsa de clauze exprese. Numai ca actualizarea pretului sa se faca in raport de rata inflatiei nu in raport de cursul leu-dolar[36].

Plata pretului se face la data indicata in contract. Daca nu exista prevederi exprese, se va efectua in momentul predarii bunului.

Primirea bunului vandut.

Este obligatia corelativa sarcinii vanzatorului de a preda bunul.

Se face la termenul inscris in contract. Daca nu exista termen, bunul va fi preluat imediat dupa realizarea acorului de vointa sau la cererea vanzatorului.

Locul de preluare se stabileste conform art. 59 Cod com.

Suportarea cheltuielilor vanzarii.

Se aplica prevederile art. 1305 C. civ. conform carora cheltuielile vanzarii sunt in sarcina cumparatorului in lipsa de prevedere contrara. Ele nu se confunda cu cheltuielile de predare si nici cu cele de ridicare a bunului (care sunt in sarcina cumparatorului).

SECTIUNEA IV

Nerespectarea obligatiilor contractuale

Daca una din parti nu-si indeplineste sarcinile asumate, cealalta parte are urmatoarele posibilitati:

- sa invoce exceptia de neexecutare;

- sa ceara rezolutiunea contractului;

- sa ceara executarea obligatiei.

Exceptia de neexecutare.

Este un mijloc de aparare pentru amandoua partile contractante.

O parte poate refuza indeplinirea obligatiei cat timp cealalta parte nu si-a executat obligatia corelativa[37].

Conform art. 1322 C. civ. vanzatorul poate invoca exceptia de a nu preda bunul cand cumparatorul nu plateste pretul si nu s-a prevazut un termen pentru plata. Daca vanzatorul acorda termen de plata el renunta la dreptul de a invoca exceptia.

Conform art. 1323 C. civ. vanzatorul nu este obligat sa predea bunul vandut chiar daca partile au prevazut plata la termen, daca dupa incheierea contractului impotriva cumparatorului s-a inceput procedura falimentului. Vanzatorul nu poate invoca exceptia nici in acest caz daca cumparatorul a depus garantie pentru plata pretului la termen.

Si cumparatorul poate invoca exceptia cand vanzatorul nu a predat bunul (daca nu s-a prevazut predarea la termen).

Rezolutiunea contractului.

In domeniu se aplica normele instituite de codul comercial si codul civil.

Conform codului civil cumparatorul poate sa ceara rezolutiunea daca vanzatorul refuza sa predea bunul, nejustificat, culpabil. In acelasi mod vanzatorul poate cere rezolutiunea daca bunul a fost predat si cumparatorul nu achita pretul.

Conditiile rezolutiunii sunt constatate de judecator. In vanzarea comerciala judecatorul nu poate acorda termen de gratie.

Partile pot conveni conditiile aplicarii rezolutiunii prin clauze numite pacte comisorii.

Rezolutiunea poate fi ceruta dupa o prealabila punere in intarziere.

Rezolutiunea opereaza totusi de drept in contractul de vanzare-cumparare cand cumparatorul nu preia bunul vandut. Daca bunurile vandute se pot deteriora usor si contractul a prevazut preluarea la termen, termen pe care cumparatorul nu-l respecta, contractul este rezolvit de drept in favoarea vanzatorului fara punerea in intarziere a cumparatorului. In acest caz, vanzatorul poate dispune imediat de bunurile in cauza vanzandu-le altei persoane. Daca i s-a produs o paguba are dreptul la despagubiri.

Codul comercial prevede reguli speciale de rezolutiune a vanzarii comerciale.

Conform art. 67 Cod com. , daca inainte de expirarea termenului fixat pentru executarea contractului, una din parti a oferit celeilalte predarea bunului vandut ori plata pretului si aceasta nu-si indeplineste la termenul fixat obligatia sa, contractul se socoteste desfiintat in favoarea partii care-si executase obligatia. Avem o forma de rezolutiune de drept ce presupune o oferta de executare si un refuz de executare. Este de precizat ca cele doua obligatii trebuie sa aiba acelasi termen de executare.

Art. 39 Cod com. prevede rezolutiunea vanzarii comerciale pentru expirarea termenului esential. Partea in folosul careia s-a prevazut termenul esential, poate renunta la efectele rezolutiunii cerand executarea obligatiei, chiar si dupa expirarea termenului. Ea trebuie sa instiinteze pe cocontractant in 24 ore de la expirarea termenului esential.

Executarea vanzarii.

Fiecare parte poate cere executarea silita, in natura a obligatiei cocontractantului sau.

Codul comercial prevede o procedura speciala pentru a ajuta pe creditor sa obtina bunul cumparat si pe vanzator sa predea bunul vandut obtinand pretul.

Aceasta procedura este prevazuta de art. 67 Cod com. si se numeste executare coactiva.

Executarea coactiva presupune doua ipoteze:

a) daca vanzatorul nu-si executa obligatia de predare a bunului, cumparatorul poate sa procure acel bun de pe alta piata prin intermediul unui agent oficial (procedura este posibila cand vizeaza bunuri generice; pentru bunurile individual determinate, cumpararea coactiva nu este posibila operand regulile de executare silita de drept comun).

Cumparatorul trebuie sa-l instiinteze pe vanzator de aceasta procedura.

Daca pretul de achizitie este mai mare, diferenta o va suporta vanzatorul[38].

b) Daca cumparatorul nu primeste bunul, vanzatorul poate sa-l depuna la o casa de comert pe socoteala si cheltuiala cumparatorului sau sa-l vanda unui tert.

Vanzarea se face prin licitatie publica.

Daca vanzarea se face la un pret mai mic, diferenta si cheltuielile vanzarii vor fi suportate de cumparator. Ele vor fi executate silit (prin echivalent).

Vanzatorul trebuie sa instiinteze pe cumparator despre masura.

Executarea coactiva se face promt, imediat dupa expirarea termenului.

Raspunderea partilor pentru nerespectarea obligatiilor.

Nerespectarea culpabila a obligatiilor indreptateste pe creditor sa ceara despagubiri (care pot imbraca si forma penalitatilor).

SECTIUNEA V

Vanzarile speciale

Aceste vanzari sunt supuse unor reguli speciale, derogatorii de la regulile generale aplicabile oricarei vanzari.

1. Vanzarea dupa greutate, numar sau masura.

Aceasta vanzare are ca obiect bunuri generice ce apartin vanzatorului. Pentru determinarea bunului vandut si, implicit a pretului este necesara individualizarea: prin cantarire, prin numarare sau prin masurare.

Contractul se socoteste incheiat in momentul in care partile convin asupra bunului si asupra pretului, chiar daca bunurile nu au fost individualizate.

Totusi, dreptul de proprietate si riscurile nu se transmit la cumparator decat in momentul individualizarii.

Neexecutarea obligatiei de predare indreptateste pe cumparator la executare silita sau la rezolutiunea contractului cu despagubiri. Pentru pieire fortuita vanzatorul nu poate fi obligat la despagubiri.

2. Vanzarea cu gramada (in bloc).

Obiectul acestei vanzari il constituie numai anumite bunuri generice, susceptibile de cantarire, numarare sau masurare, dar care sunt individualizate intr-un anume fel, iar pretul este determinat global pentru intreaga cantitate.

Contractul se incheie cand partile convin asupra bunului si asupra pretului, chiar daca individualizarea concreta nu este realizata.

Proprietatea si riscurile se transmit in momentul incheierii contractului deoarece bunurile sunt individualizate intr-o maniera generala, iar pretul este determinat, global.

3. Vanzarea pe incercate.

Este un contract incheiat sub conditie suspensiva. Bunul vandut este suspus unei incercari de catre cumparator, sau expert.

Cumparatorul poate refuza bunul, daca in mod obiectiv constata ca este necorespunzator. El nu-l poate refuza ca nu-i place (ar fi o conditie pur potestativa si contractul ar fi nul).

In caz de litigiu, se poate face expertiza care sa indice insusirile bunului.

Contractul se considera incheiat in momentul realizarii acordului de vointa. Da nastere la obligatii din momentul indeplinirii conditiei suspensive.

Totusi, cumparatorul are sarcina de a incerca bunul. Daca nu-si indeplineste obligatia, vanzatorul are dreptul sa ceara executarea sau rezolutiunea. Dreptul de proprietate se transmite la implinirea conditiei; aceasta perfecteaza contractul cu efect retroactiv. Pieirea fortuita a bunului pendente conditione este suportata de catre vanzator.

4. Vanzarea pe gustate.

Are ca obiect bunuri care se pot gusta la cumparare.

Vanzarea nu exista decat din momentul in care cumparatorul a gustat si a declarat ca-i convine.

Aprecierea bunului este subiectiva. Cumparatorul poate renunta la gustare deoarece regula este in favoarea sa.

Contractul se socoteste incheiat in momentul in care cumparatorul gusta bunul si-l accepta.

Momentul transmiterii dreptului de proprietate difera in raport de natura bunului (individual determinat sau generic). Riscul se transfera o data cu proprietatea.

5. Vanzarea cu plata pretului in rate.

Este o vanzare reglementata prin lege speciala, H. G. 280/1990[39].

Contractul se incheie de catre unitati abilitate in acest sens si cu privire la bunuri indicate inainte. El presupune plata unui acont la incheierea contractului si achitarea diferentei in rate periodice ce se retin pe salariul cumparatorului de catre unitatea unde lucreaza acesta.

Contractul presupune respectarea tuturor regulilor vanzarii comerciale daca prevederile speciale ale acestui contract nu le inlatura.

Vanzator poate fi un comerciant care face oferta vanzarii in rate.

Cumparator este un salariat sau care realizeaza venituri lunare si are domiciliul in localitatea unde isi are sediul vanzatorul. Cumparatorii pot fi garantati prin fidejusiune de persoane cu venituri certe. Fidejusorii raspund solidar cu cumparatorii.

Marfurile ce se vand in rate sunt stabilite printr-un nomenclator. Pretul vanzarii este un pret cu amanuntul.

Vanzarea in rate presupune o creditare a cumparatorului de catre vanzator, motiv pentru care se percep dobanzile convenite precum si cheltuieli de urmarire a incasarii si recuperarii ratelor.

Contractul se intocmeste in scris si are valoarea unui titlu executoriu.

Unitatea unde lucreaza cumparatorul isi asuma obligatia sa retina ratele si sa le verse vanzatorului, iar cumparatorul isi da acordul pentru aceasta operatiune.

Cumparatorul primeste bunul la perfectarea contractului devenind proprietar din acest moment.

Interesele vanzatorului sunt protejate prin alte raporturi juridice sau prin obligatii speciale a cumparatorului. :

- existenta a doi fidejusori care raspund solidar cu cumparatorul;

- existenta unui contract de asigurare a bunului cu o societate de asigurare agreata de vanzator;

- interdictia instrainarii bunului de catre cumparator inainte de plata integrala (o indisponibilizare a bunului ca o garantie preventiva);

- vanzatorul are un privilegiu asupra bunului vandut pana la plata integrala a pretului. Daca bunul cumparat este urmarit de un creditor al cumparatorului vanzatorul poate recupera integral pretul neachitat din mana creditorului executant.

- urmarirea pe salariu nu excluse urmarirea silita asupra tuturor activelor patrimoniale ale cumparatorului.

- nerespectarea obligatiilor de a retine si depune sumele pe seama vanzatorului, atrage raspunderea delictuala a patronului salariatului. Platitorul de despagubiri se subroga in drepturile vanzatorului, inclusiv in acela de a folosi calitatea de titlu executor al contractului.

6. Vanzarea drepturilor litigioase.

Drepturile litigioase pot fi transmise prin cesiune, altora. Creditorul (cedent), are calitatea de vanzator. Tertul (cesionarul) este cumparatorul.

Dreptul civil prevede ca debitorul cedat poate sa se elibereze fata de cesionar achitandu-i pretul platit vanzatorului precum si dobanzile si cheltuielile facute de cumparator. Legiuitorul a instituit aceasta regula pentru a proteja pe debitor de efectele actiunilor speculative ale creditorilor.

Operatiunea de eliberare a debitorului se numeste retract litigios.

In dreptul comercial retractul litigios nu este permis. Deci, debitorul cedat nu se poate libera fata de cesionar in conditiile prevazute de dreptul comun, vanzarea de drepturi litigioase ramanand valabila.