CONTRACTUL DE VANZARE - CUMPARARE INTERNATIONAL

CONTRACTUL DE VANZARE - CUMPARARE INTERNATIONAL

Contractarea reprezinta o etapa foarte importanta in cadrul tranzactiilor comerciale internationale, aceasta semnificand, de fapt, luarea deciziei in aceste afaceri. Toate activitatile desfasurate, la nivel micro sau macroeconomic, inainte de activitatea de contractare pot fi considerate ca pregatitoare pentru aceasta etapa.

Modul in care se desfasoara operatiunile de comert la nivel international, realizarea operatiunile postcontractuale si postlivrare sunt conditionate, in mare masura, de clauzele inscrise in contractele comerciale internationale incheiate de diversi parteneri externi.

Activitatile de comert exterior au la baza prevederile inscrise in aceste contracte, care in functie de tipul tranzactiilor derulate pot fi de mai multe feluri.

Tinand cont de apartenenta agentilor economici contractanti la o singura tara sau la mai multe tari, contractele economice pot fi grupate in:

contracte economice interne - incheiate in scopul realizarii operatiunilor de export - import, de catre firmele producatoare cu firme de comert exterior sau cu diferiti intreprinzatori provenind din aceeasi tara;

contracte comerciale externe - incheiate intre parteneri de afaceri provenind din tari diferite.

In functie de obiectivul tranzactiilor economice externe contractele pot fi clasificate in:

contracte de vanzare - cumparare;

contracte de executare de lucrari;

contracte de intermediere si reprezentare comerciala;

contracte de transport si expeditii internationale;

contracte de asigurari si reasigurari de marfuri si servicii;

contracte de transfer de tehnologie;

contracte de turism;

contracte de transfer de capital;

contracte financiar - monetare etc.

In cele ce urmeaza vom analiza contractul extern, care caracterizeaza tranzactiile economice internationale.

Contractele externe se incheie si se modifica, de regula, in forma scrisa, cu respectarea conditiilor valabile pentru conventii si luandu-se in considerare toate masurile de natura a apara interesele economice ale firmei participante, precum si ale economiei nationale din care face parte. Forma scrisa asigura o precizare a clauzelor contractuale, intocmirea unor contracte cu continut complet, o delimitare clara a obligatiilor contractuale rezultate in urma unei activitati laborioase de negociere precontractuala.

Contractele externe se incheie in conditiile unor legislatii diverse ale statelor, dar una dintre cerintele fundamentale ale relatiilor comerciale internationale o constituie asigurarea unei pozitii egale participantilor, ceea ce necesita stabilirea unui regim juridic, pe cat posibil, uniform pentru contractele externe.

Cadrul contractual uniform pentru diferite contracte externe, in principal pentru contractul de vanzare - cumparare, a fost creat in practica internationala pe baza principiului fundamental al libertatii contractuale, prin: elaborarea de conditii generale, contracte - tip, contracte - cadru, uzante comerciale uniforme.

Contractele economice externe trebuie sa cuprinda, in principal, urmatoarele elemente:

identificarea partilor si a reprezentantilor lor, precum si determinarea obiectului contractului;

durata contractului, termenele si locul de executare a obligatiilor, modalitatile de receptie si de rezolvare a eventualelor reclamatii;

obiectul contractului, cantitatea marfii, garantiile privind calitatea marfii, conditiile de ambalaj, marcare si etichetare, expediere si transport;

pretul si modalitatile de plata, masurile pentru prevenirea unor eventuale deprecieri monetare;

clauze asiguratorii corespunzatoare, tinand seama de tendintele conjuncturii externe si de interesele economiei nationale;

raspunderile contractuale ale partilor, legislatia aplicabila si jurisdictia competenta, precum si orice alte clauze necesare, care vor convenite de catre parti.

1. Definire si caracteristici generale

Contractul de vanzare - cumparare international este un act juridico - economic, prin care una din parti, vanzatorul (purtand si denumirea de exportator), apartinand unui anumit stat, se obliga sa transmita proprietatea asupra unor marfuri cumparatorului (importatorului), care apartine de un alt stat, si care, la randul sau, se obliga sa plateasca pretul stabilit pentru acestea (valoarea contractului) .

Contractul de vanzare - cumparare international este un act bilateral, care trebuie sa exprime acordul de vointa, neviciat, al celor doua parti, si care genereaza drepturi si obligatii (este sinalagmatic) atat pentru exportator, cat si pentru importator. In acest sens, la negocierea si semnarea contractelor de vanzare - cumparare internationale, trebuie sa participe persoane (angajate ale firmelor respective sau desemnate prin contract de reprezentare de acestea), avand capacitatea juridica de a angaja firmele (in numele carora negociaza si semneaza) la nivelul obligatiilor pe care le prevede contractul.

Contractul de vanzare - cumparare international este un act translativ de proprietate, element esential ce deosebeste acest tip de contract de altele (de cooperare, de leasing etc.). Transmiterea proprietatii poate fi realizata numai de catre proprietarul autentic al bunului respectiv. Momentul transmiterii proprietatii (care de regula poate coincide cu transmiterea fizica a bunurilor) trebuie , din motive ce tin de diminuarea riscurilor specifice relatiilor internationale, sa fie conditionat cu momentul initierii platii de catre cumparator.

Contractul de vanzare - cumparare international este un act oneros (deci nu este o donatie), cumparatorul, pentru a deveni proprietar al bunurilor ce fac obiectul contractului, trebuie sa plateasca pretul negociat.

Un contract de vanzare - cumparare international este caracterizat de extraneitate (arata caracterul international al vanzarii), care presupune obligatia partilor de a respecta prevederile legislatiei comerciale atat din tara exportatorului, cat si din tara importatorului. In plus, pentru a exista posibilitatea solutionari eventualelor litigii, contractul trebuie sa prevada o lege a contractului, pe care ambele parti se obliga sa o recunoasca, si care poate fi legea locului unde se negociaza si semneaza contractul sau legea unui tert.

Continutul contractului de vanzare - cumparare internationala

a) Prin obiect al contractului se desemneaza marfa asupra careia se poarta negocierile. Negocierea obiectului contractului consta in identificarea marfii prin determinarea cantitatii, calitatii, ambalajului si precizarea obligatiilor partenerilor in legatura cu acestea.

b) Denumirea marfii care face obiectul contractului, trebuie astfel stabilita incat sa inlature cu desavarsire, orice posibilitate de intelegere gresita. In cazul bunurilor fungibile, datorita'calitatii omogene care face posibila inlocuirea unui lot de marfuri cu altul, este suficienta trecerea denumirii complete si a tipului de marfa, conform uzantelor comerciale internationale. Pentru bunurile nefungibile si servicii, este necesara enumerarea elementelor care contribuie la individualizarea produsului sau a prestarii de servicii: descrierea exacta, tehnologia de fabricatie sau executie, caracteristicile tehnice reprezentative (se pot face referiri la cataloage, prospecte, tipuri, mostre, esantioane, norme tehnice).

c) Cantitatea marfii se dgtermina prin folosirea unitatilor de masura in functie de uzantele cu privire la masuri si greutati de pe piata clientului. De asemenea, in contract trebuie sa se prevada locul unde va fi determinata cantitatea si documentul care atesta ce cantitate a expediat exportatorul. Cantitatea marfii se determina, de obicei, in locul din care se face expedierea marfurilor, dar partile pot sa convina ca stabilirea acesteia sa se faca la locul de destinatie, mai ales daca la locul de expediere nu exista mijloacele necesare. Se poate conveni sa aiba loc o dubla determinare a cantitatii, una la locul de expeditie si alta ;la locul de destinatie, aceasta varianta putand fi preferata in situatia in care, pe parcursul transportului, nu exista certitudinea conservarii cantitative a marfii. In situatiile in care in tara importatoare se folosesc sisteme de unitati de masura diferite de cele utilizate in tara exportatoare, determinarea cantitatii se va face folosind ambele sisteme de unitati.

In cazurile in care nu se poate determina exact cantitatea marfii, fie datorita caracteristicilor pe care marfa respectiva le are, fie din cauza mijlocului de transport, aceasta se inscrie in contract cu o anumita aproximatie, indicandu-se toleranta admisibila in unitatea de masura specifica si / sau in procente. La determinarea greutatii unor marfuri, se tine seama de caracteristicile tehnice care definesc greutatea totala fizica si greutatea substantei efective (pentru cereale, fibre, lana, minereuri etc. trebuie precizat procentul de umiditate, iar pentru ingrasaminte chimice si minereuri, trebuie indicata concentratia in substanta utila).

d) Calitatea marfurilor destinate pietei internationale este negociabila, si nu intotdeauna cumparatorul solicita marfuri de calitate exceptionala. Din momentul in care in contract s-a stabilit o anumita calitate, respectarea acestei prevederi devine una dintre cele mai importante obligatii contractuale ale exportatorului. Calitatea de foarte bun nivel asigura patrunderea pe o anumita piata si pastrarea unui loc important, reputatia firmei datorata calitatii fiind un element promotional deosebit. Contractul mai trebuie sa precizeze locul si metodele prin care se va proceda la verificarea calitatii si care sunt repercusiunile in caz de abatere de la calitatea negociata.

Calitatea marfii poate fi determinata prin mai multe metode:

determinarea calitatii marfii pe baza de descriere constituie metoda cea mai frecvent utilizata in comertul international, si este aplicabila atat materiilor prime, semifabricatelor, cat si masinilor si instalatiilor complexe, diverselor produse si serviciilor la comanda. Descrierea se face prin indicarea in mod detaliat a anumitor caracteristici tehnice ale marfii sau ale rezultatului prestarii de servicii. Pentru masini, utilaje si echipamente, se face, in mod obisnuit, o descriere amanuntita in anexele contractului, fiind mentionati parametrii tehnico - calitativi (capacitate de productie, durata de functionare, randament, consumuri specifice etc.)

Determinarea calitatii prin mostre este o metoda conform careia vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului o mostra pe baza careia acesta isi da consimtamantul. Mostra poate fi o parte reprezentativa a marfii, de dimensiuni mici, de obicei fara intrebuintari uzuale, sau poate fi un exemplar complet al marfii care formeaza obiectul contractului. Marfa livrata trebuie sa fie identica cu mostra, concordanta care, in cazul unor litigii, poate fi demonstrata prin expertiza.

Determinarea calitatii marfii pe baza de tipuri si denumiri uzuale. In comertul cu produse agricole si minereuri, mostrele pot fi inlocuite cu tipuri, care nu reprezinta o marfa reala de care dispune vanzatorul, ci o notiune abstracta, de care trebuie sa se apropie cat mai mult calitatea marfii ce urmeaza sa fie livrata. Tipurile de marfa pot fi definite si prin standarde care in unele cazuri au devenit internationale (standardele ISO).

Determinarea calitatii prin indicarea marcii de fabrica, a celei de comert sau servicii. Marca de fabrica sau de comert permite individualizarea, identificarea calitativa a unui produs dintr-o gama de produse similare, care pot satisface aceeasi trebuinta, iar marca de serviciu atesta calitatile si competenta firmelor specializate in acest scop.

Determinarea calitatii pe baza vizionari marfii. Cumparatorul examineaza marfa si isi da consimtamantul asupra incheierii contractului astfel:

- clauza vazut - placut, care inseamna ca importatorul a vazut marfa inaintea incheierii contractului, declarandu-se de acord cu calitatea ei, fara sa fie nevoie de descriere tehnica;

- clauza dupa incercare, care presupune ca incheierea contractului este conditionata de acceptarea calitatii de catre cumparator, care trebuie sa se pronunte intr-un timp limitat, potrivit naturii marfii si a uzantelor sau a prevederilor contractuale. daca cumparatorul nu accepta calitatea marfii, contractul nu se mai incheie;

Determinarea calitatii prin utilizarea unor formule consacrate:

formula "tel quel", consta in faptul ca importatorul accepta marfa "asa cum este", fara vizionarea acesteia sau dupa ce a vazut-o;

clauza "marfa sanatoasa la descarcare" indica faptul ca importatorul nu va accepta marfa decat daca aceasta soseste la destinatie intacta, fara dereglari calitative;

clauza "comertului cu secara" obliga importatorul sa accepte marfa chiar daca aceasta soseste la destinatie cu unele deprecieri calitative, dar in acest caz exportatorul trebuie sa ofere o bonificatie de pret.

In ceea ce priveste raspunderea vanzatorului cu privire la respectarea cantitatii si a calitatii marfii, se considera ca el nu si-a indeplinit obligatia de a livra marfa, in urmatoarele situatii:

a remis o cantitate in plus sau in minus fata de cea stipulata peste toleranta admisa in mod expres in contract;

daca a livrat alta marfa decat cea prevazuta in contract sau un produs de alta specie, un produs neconform cu mostra sau cu modelul trimis cumparatorului, cu exceptia cazului in care acestea au fost reprezentate cu titlu indicativ;

in cazul in care marfa nu poseda calitatile necesare pentru utilizarea comerciala';

in general, cand a remis o marfa care nu poseda calitatile si particularitatile prevazute in mod expres sau tacit in contract.

e) Conditiile de ambalare. Ambalajul de export indeplineste, pe langa functiile obisnuite ce revin ambalajelor (protectie, facilitarea transportului, a manipularii si chiar a consumului), si o importanta functie promotionala.

In contract, trebuie mentionat in mod expres felul acestuia, iar daca vanzatorul si cumparatorul nu se inteleg anticipat asupra ambalajului, primul este obligat, conform normelor uzitate la livrare, sa predea marfa cumparatorului intr-un ambalaj uzual de export. Odata cu fixarea tipului de ambalaj se stabileste si regimul comercial al ambalajului., care poate fi:

ambalajul insoteste marfa pana la destinatie, dupa care se returneaza exportatorului;

ambalajul se poate inchiria, pentru o suma precizata in contract, importatorului pana la consumarea marfurilor;

ambalajul se vinde odata cu marfa, situatie in care, printr-o clauza speciala se stabileste si modul de achitare a valorii ambalajului:

clauza "neto plus ambalajul" arata ca pretul ambalajului se factureaza in mod distinct de pretul marfii;

clauza "bruto / neto" arata ca pretul ambalajului se calculeaza in functie de pretul pe unitatea de greutate a marfii;

clauza "neto" arata ca pretul ambalajului este deja inclus in pretul negociat pentru marfurile vandute.

Marcarea ambalajului reprezinta o alta cerinta intalnita de obicei in contractul extern. Aceasta operatie indeplineste doua functii de baza: operativitate in manipularea marfii in timpul transportului si publicitate comerciala in cazul revanzarii de catre importator. Contractul cuprinde o descriere amanuntita a ambalajului (continut, limba utilizata, locul si modul de aplicare) si prevede, daca este cazul, obligatia cumparatorului de a furniza sabloane de marcare, uneori chiar etichete sau ambalaje individuale special marcate.

3. Clauzele si conditiile contractului de vanzare - cumparare international

Contractul de vanzare - cumparare internationala trebuie sa stipuleze cu exactitate maxima obligatiile ce revin partilor, intre acestea de importanta deosebita pentru finalizarea cu succes a operatiunii sunt clauzele si conditiile referitoare la pret, livrare, precum si conditiile de plata.

3.1. Pretul

Pretul constituie, alaturi de calitate, unul dintre cele mai importante elemente ale contractului, asupra caruia se concentreaza negocierea. Pretul reprezinta obiectul obligatiei importatorului si este concretizat intr-o suma de bani determinata sau determinabila. Pretul se inscrie in contract fie pe unitatea de produs, fie ca o suma globala pentru intreaga cantitate de marfa care face obiectul contractului.

Continutul clauzei privind stabilirea pretului in contractele externe depinde de natura marfurilor tranzactionate. Pentru marfurile nefungibile, necotate la bursa, preturile se inscriu ferm, atat pe unitatea de masura, cat si ca valoare totala, iar in cazul marfurilor cotate la bursa, se inscriu atat preturi fixe, cat si preturi determinabile, cu stabilirea elementelor de referinta, care sa permita o precisa determinare a acestora.

Prin negociere sau pe baza uzantelor, trebuie neaparat precizate unele aspecte legate de pretul marfii, cum ar fi cantitatea pentru care se calculeaza pretul, valuta in care se face plata si reducerile de pret pe care le acorda vanzatorul cumparatorului. In practica comerciala, se obisnuieste ca pretul platit sa fie acela pe care il are marfa in momentul in care trebuie executat contractul. In functie de aceasta uzanta, el poate fi calculat pe baza greutatii marfii in locul de livrare, pe baza greutatii marfii in locul de destinatie, pe baza greutatii marfii corespunzatoare calitativ si in buna stare, sosite in locul de destinatie, sau pe baza greutatii brute sau nete a marfii.

3. Conditiile de livrare

Conditiile de livrare se reglementeaza conform prevederilor contractului, a regulilor si uzantelor comerciale.

Camera Internationala de Comert de la Paris a publicat pentru prima data in 1936 o serie de reguli cu caracter international cunoscute sub denumirea de INCOTERMS (International Comercial Terms) 1936, revizuite mai apoi in 1953, 1967, 1976, 1980, 1990 si 2000. Regulile INCOTERMS nu sunt singura culegere de uzante in domeniul conditiilor de livrare. In comertul extern al SUA a aparut in 1941 o alta culegere de uzante denumita RAFTD (Revised American Foreign Trade Definitions) care cuprinde reguli asemanatoare INCOTERMS. Atat INCOTERMS, cat si RAFTD urmaresc sa ofere o serie de reguli pentru interpretarea principalelor clauze folosite in contractele de comert exterior, pentru a fi folosite facultativ de catre firmele care prefera siguranta regulilor internationale fata de nesiguranta interpretarii acelorasi clauze contractuale in diferite tari, evitandu-se eventualele neintelegeri si litigii cauzatoare de pierderi de timp, energie si bani.

Regulile INCOTERMS isi extind efectele asupra tuturor etapelor si a operatiunilor implicate de transferul marfurilor de la vanzator la cumparator. Astfel, se fac referiri exprese la urmatoarele elemente:

obligatia vanzatorului de a livra si cea a cumparatorului de a prelua si plati marfa. Vanzatorul are obligatia de a livra marfa corespunzator conditiilor contractuale din punct de vedere al cantitatii, calitatii, termenului de livrare, locului de livrare si modalitatii de livrare, la care se adauga documentele aferente livrarii, iar cumparatorul este obligat sa preia marfa la termenul stabilit si sa plateasca pretul marfii conform contractului.

suportarea cheltuielilor de ambalare, care revin, in mod uzual, vanzatorului, exceptie facand cazul in care se prevede ca marfurile sa se livreze neambalate.

controlul cantitativ si calitativ presupune ca aceste operatiuni sa fie efectuate si suportate, ca si cheltuiala, de catre vanzator cu scopul de a pune marfa la dispozitia cumparatorului conform dispozitiilor contractuale.

stabilirea locului de trecere a cheltuielilor, respectiv a riscurilor de la vanzator la cumparator.

obligatia vanzatorului de a-l aviza pe cumparator ca marfa a fost pusa la dispozitia sa sau a carausului, iar in cazul in care angajarea contractului de transport revine cumparatorului, acesta are obligatia de a-l aviza pe vanzator asupra conditiilor in care marfa trebuie predata carausului desemnat.

incheierea contractului de transport si asigurare si obtinerea documentelor legate de livrare.

obtinerea altor documente aferente exportului sau importului (autorizatie, certificat de origine, factura consulara, etc.).

organizarea vamuirii si plata taxelor vamale.

Regulile se impart in mai multe grupe in functie de nivelul cheltuielilor si al riscurilor suportate de catre vanzator (cumparator), in sensul cresterii treptate a acestora (respectiv a scaderii lor treptate). Astfel, intalnim 4 grupe distincte de conditii de livrare: 'E', 'F', 'C', 'D', corespunzatoare gradului de obligatii asumate de partile contractante.

Conditia 'E' specifica faptul ca vanzatorul pune marfa la dispozitia cumparatorului in spatii proprii (EXW - Ex Works)

Conditiile 'F' subliniaza faptul ca vanzatorul trebuie sa livreze marfa unui caraus numit de cumparator (FCA - Free Carrier, FAS - Free Alongside Ship, FOB - Free on Board).

Conditiile 'C' arata ca vanzatorul este obligat sa suporte transportul principal (pe langa cel intern), dar fara sa-si asume riscul pierderii sau avarierii marfii si fara sa suporte cheltuielile suplimentare datorate evenimentelor survenite dupa incarcare si expediere, iar in unele conditii (CIF, CIP) si asigurarea marfii (CFR - Cost & Freight, CIF - Cost, Insurance & Freight, CPT - Carriage Paid To, CIP - Carriage & Insurance Paid To).

Conditiile 'D' specifica faptul ca vanzatorul trebuie sa suporte cheltuielile si riscurile aferente transportului si asigurarii pana in tara de destinatie (DAF - Delivered At Frontier, DES - Delivered Ex Ship, DEQ - Delivered Ex Quay, DDU - Delivered Duty Unpaid, DDP - Delivered Duty Paid).

In cadrul acestor reguli se indica punctul geografic in care marfa se transfera de la vanzator la cumparator, cu indeplinirea anumitor conditii. Punctul de transmitere al marfii, denumit si punct critic, arata indeplinirea obligatiilor fiecarei parti cu anumite exceptii care, insa, trebuie prevazute in contract. Aceste exceptii pot intinde sau scurta obligatiile uneia dintre parti in favoarea celeilalte (exemplu: EXW - liber la export, presupune ca vanzatorul sa vamuiasca marfurile pentru export; DDP - TVA neplatita, presupune ca vanzatorul sa plateasca toate taxele necesare predarii bunului la locul convenit, cu exceptia TVA care va fi suportata de cumparator).

In cadrul INCOTERMS 2000 exista anumite conditii de livrare (conditiile 'C'), in cadrul carora punctul de transfer al cheltuielilor nu coincide cu cel de transfer al riscurilor (CFR, CIF, CPT, CIP).

In tranzactiile comerciale conditia de livrare aleasa (sau abrevierea acesteia) se completeaza cu denumirea localitatii (locului) convenita de catre parti.

Toate aceste reguli nu sunt obligatorii, ele putand fi modificate de partile contractante, dar trebuiesc precizate in mod clar modificarile respective in contract. De asemenea, trebuie specificat in contract ca conditia de livrare aleasa se bazeaza pe regulile INCOTERMS 2000 (sau RAFTD).

3.3. Conditiile de plata

Intre livrarea marfii si efectuarea platii exista o stransa legatura, acestea constituind, de fapt, principalele obligatii ale celor doua parti contractante. Astfel, vanzatorul poate sa se opuna remiterii marfurilor cumparatorului la locul de destinatie, pana cand plata nu a fost facuta de catre acesta, iar cumparatorul, la randul sau, poate sa refuze efectuarea platii inainte de a avea posibilitatea sa examineze marfa achizitionata.

Fiind vorba de un contract extern, situatia se complica atunci cand livrarea marfii echivaleaza cu predarea acesteia unei organizatii specializate, care asigura transportul la destinatie. chiar si in acest caz, vanzatorul are posibilitatea sa-si pastreze dreptul de dispozitie asupra marfii pe parcursul transportului, si sa se opuna eliberarii marfii pana la momentul in care obtine efectuarea platii. Cerinta de asigurare a legaturii dintre executarea principalelor obligatii ale celor doua parti, a condus la o practica specifica in activitatea de comert exterior, aceea de efectuare a tranzactiilor in anumite conditii de plata. Aceste conditii se refera, de obicei, la determinarea locului si termenului de decontare a pretului, la modalitatea de plata, la moneda in care se va efectua plata, la garantiile oferite de cumparator si la documentele necesare.

Modalitatile de plata cuprind totalitatea operatiunilor si a tehnicilor de plata, controlul bancar si circuitul documentelor, prin intermediul carora exportatorul incaseaza de la importator creanta rezultata din schimburile economice externe.

Modalitatile de plata cuprind urmatoarele forme principale:

acreditivul documentar;

incassoul documentar;

ordinul de plata.

Acreditivul documentar reprezinta un angajament prin care o banca (emitenta sau ordonatoare), actionand la cererea si in conformitate cu instructiunile clientului sau (ordonatorul acreditivului sau cumparatorul), se obliga sa efectueze o plata catre o terta persoana (beneficiarul acreditivului sau vanzatorul), sau sa plateasca ori sa accepte, ca urmare a ordinului dat de beneficiarul acreditivului, cambii care au fost trase de catre beneficiar.

Pentru exportator, acreditivul documentar apare ca o promisiune irevocabila de plata din partea unei banci, conditionata de prezentarea de catre acesta, intr-un anumit termen, a unui set de documente care atesta expeditia marfii.

Pentru importator, acreditivul consta intr-o dispozitie de plata irevocabila in favoarea exportatorului, conditionata de prezentarea de catre beneficiar, la banca sa, a documentelor de livrare. Importatorul, in calitate de ordonator al acreditivului, formuleaza in ordinul de deschidere al acestuia, dat bancii sale, cerintele asupra documentelor pe care trebuie sa le depuna beneficiarul la banca sa, tinand cont de clauzele stabilite in contractul de vanzare - cumparare international privind derularea tranzactiei comerciale, precum si de normele acceptate pe plan international, care reglementeaza continutul acreditivului.

Acreditivul documentar constituie un mijloc de siguranta si de control reciproc, avand drept scop sa-l asigure pe vanzator ca va incasa contravaloarea marfurilor livrate daca a efectuat livrarea in termenii si conditiile stabilite de cumparator.

Incasso documentar consta in faptul ca importatorul accepta plata documentelor remise de catre exportator, remitere care se realizeaza prin bancile celor doi parteneri - banca exportatorului, care la cererea acestuia depune documentele de expeditie, si cea a importatorului, care administreaza contul acestuia.

Derularea operatiunilor prin incasso documentare presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

exportatorul obtine documentele care atesta indeplinirea obligatiilor din contractul de vanzare - cumparare international, documente financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri etc.) si documente comerciale (facturi, documente de transport etc.);

banca exportatorului verifica documentele si, daca sunt corect intocmite, le trimite bancii importatorului;

banca importatorului, actionand corespunzator instructiunilor din ordinul de incasso, remite documentele contra plata, in moneda specificata;

daca documentele sunt insotite de cambii cu scadenta la o data ulterioara, banca va prezenta importatorului cambii spre acceptare, si ii va ceda documentele pentru a intra in posesia marfurilor, iar ordinul de incasare va purta mentiunea "documente contra acceptare";

banca importatorului crediteaza contul bancii exportatorului si il debiteaza pe cel al importatorului pe baza avizului de efectuare a platii;

importatorul primeste de la banca sa documentele trimise de exportator si, cu ajutorul acestora, intra in posesia marfurilor;

banca exportatorului crediteaza contul clientului sau cu suma reprezentand pretul marfii livrate.

Incassoul documentar constituie o modalitate de plata mai putin sigura decat acreditivul documentar, si de aceea se recomanda a fi folosit cu prudenta si numai atunci cand partenerii comerciali se cunosc foarte bine si prezinta incredere.

Ordinul de plata reprezinta dispozitia data de o persoana numita ordonator, unei banci, de a plati o suma determinata in favoarea altei persoane, numita beneficiar, in vederea stingerii unei obligatii banesti provenind dintr-o relatie directa existenta intre cele doua parti. Plata propriu - zisa se deruleaza pe o anumita filiera, prin conturi bancare, in scopul de a realiza transmiterea efectiva a banilor catre beneficiar.

In comertul international, ordinul de plata este utilizat foarte rar (mai ales pentru plata unor avansuri sau a unor rate scadente) datorita riscului de revocare pe care il prezinta. Ordinul de plata este, prin natura lui, revocabil, putand fi anulat de catre ordonator inainte de a fi incasat de catre beneficiar, deoarece pana in momentul platii, sumele se afla la dispozitia ordonatorului. De acea, se recomanda folosirea ordinului de plata impreuna cu alte modalitati de plata, deoarece revocarea sa ar putea aduce prejudicii importante.

In cadrul negocierii conditiilor de plata, pe langa modalitatea de plata aleasa, o deosebita importanta o are alegerea monedei de plata, deoarece, in functie de evolutia viitoare a acesteia, poate beneficia fie importatorul, fie exportatorul. In momentul alegerii valutei de plata, exportatorul de marfuri va tinde sa obtina o valuta in apreciere, iar importatorul va dori o valuta aflata in depreciere.