CONTRACTUL DE CONSIGNATIE

CONTRACTUL DE CONSIGNATIE

Notiune. Caractere.

Contractul de consignatie este definit de lege, adica prin Legea nr. 178/1934[1]: '. . . este conventia prin care una din parti numita consignant incredinteaza celeilalte parti numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului'.

In esenta acest contract este o varietate a contractului de comision: consignantul imputerniceste pe consignatar sa faca acte juridice in nume propriu dar pe seama consignantului.

El are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama consignantului.

Exista trei particularitati care justifica tratarea lui ca si contract de sine statator:

- are ca obiect numai vanzarea de bunuri mobile ce apartin consignantului;

- vanzarea se face la un pret dinainte stabilit de consignant;

- consignantarul trebuie sa restituie consignantului bunul daca nu a reusit sa-l vanda sau sa-i remita pretul vanzarii.

Contractul analizat are urmatoarele caractere juridice:

- este bilateral (sinalagmatic), pentru ca da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti, obligatii reciproce;

- este cu titlu oneros, fiecare parte urmarind realizarea unui folos patrimonial;

- este consensual, luand nastere prin simplul acord de vointa al partilor. Conform legii (art. 2), el se incheie in forma scrisa, dar aceasta cerinta vizeaza o conditie de forma, ad probationem. Remiterea bunului catre consignatar este un efect al contractului si nu o conditie de valabilitate. Deci, contractul nu este real.

La formarea contractului manifestarile de vointa ale partilor trebuie sa fie exprese. Totusi, se admite incheierea contractului in mod tacit. Vointa implicita poate rezulta si din exercitarea de catre consignatar a insarcinarii primite[2].

Consignantul trebuie sa aiba capacitatea de a face acte de comert intrucat vanzarea se incheie pe seama sa. Consignatarul trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina intrucat actul este facut in nume propriu.

Obiectul contractului este intotdeauna vanzarea de bunuri mobile apartinand consignantului.

Efectele contractului.

Contractul da nastere la obligatii si drepturi, corelative pentru parti. Raportul juridic ce se naste este asemanator celui ce izvoraste din contractul de mandat, dintre mandant si mandatar. Regulile statornicite in art. 405 al. 2 Cod com. sunt aplicabile si contractului de consignatie. Totusi, in amanunt acest contract este suspus normelor speciale ale L. 178/1934.

Obligatiile consignantului.

1. Sa predea consignatarului bunurile mobile ce urmeaza sa fie vandute. Ele se predau o singura data sau treptat prin facturi sau note succesive. Consignatarul nu primeste dreptul de proprietate asupra bunurilor, ramanand un simplu detentor.

In acest caz, consignantul poate dispune oricand de bunurile date consignatarului, daca nu se stipuleaza altfel: poate ridica bunul oricand fara preaviz; in caz de refuz, are la dispozitie o ordonanta presedentiala de a obtine bunul imediat; controleaza, verifica bunul incredintat; inventariaza aceste bunuri.

Consignantul poate modifica oricand, unilateral conditiile de vanzare (daca partile nu s-au inteles altfel).

2. Sa plateasca renumeratia cuvenita consignatarului, in conditiile convenite.

3. Sa restituie cheltuielile facute de consignatar in indeplinirea insarcinarii primite. Aceste cheltuieli cuprind sumele avansate pentru conservarea si desfacerea bunului precum si eventualele despagubiri cuvenite pentru paguba suferita prin executarea contractului.

Obligatiile consignatarului.

1. Sa ia masuri pentru pastrarea si conservarea bunurilor primite. Pastrarea se face in conditiile in care au fost primite, iar depozitarea la locul convenit. Aprecierea conduitei lui se face prin raportare la conduita unui bun comerciant. El raspunde pentru orice paguba produsa din vina sa ori a prepusilor.

Consignatarul trebuie sa comunice proprietarului viciile aparente ori ascunse ale bunurilor primite. Necomunicarea prezuma ca bunurile sunt in stare buna. Viciile aparente se comunica in doua zile de la primire, iar cele ascunse in doua zile de la descoperire. Nerespectarea termenelor atrage raspunderea consignatarului pentru aceste vicii.

Cheltuielile de conservare sunt in sarcina consignatarului. Tot el are sarcina sa asigure bunurile la o societate agreata de consignant. Asigurarea se face la o valoare cel putin egala cu pretul bunurilor si cu acoperirea tuturor riscurilor. Asigurarea se considera de plin drept ca incheiata in favoarea consignantului, cu conditia ca acesta sa notifice asiguratorului existenta consignatiei inainte de plata despagubirilor.

Daca nu se respecta sarcina de asigurare a bunurilor, consignatarul este considerat in cupla si raspunde pentru pagubele cauzate de evenimente fortuite.

2. Sa execute mandatul dat de consignant, adica de a incheia contracte de vanzare-cumparare cu tertii. Consignatarul actioneaza in limitele imputernicirii primite: sa tina seama de pretul de vanzare a bunurilor primite, pret stabilit prin contract, prin note ori facturi emise in baza contractului; sa vanda bunurile pe credit daca a fost autorizat in acest sens.

3. Sa dea socoteala consignantului asupra indeplinirii mandatului, adica sa comunice acestea, la termenele stabilite despre vanzarile facute (numerar sau pe credit - in acest caz va comunica si numele si adresele cumparatorilor).

Daca nu sunt stabilite termene va preda la sfarsitul fiecarei saptamani sumele si titlurile primite ca pret impreuna cu garantiile oferite de debitor.

El nu poate face acte de dispozitie in legatura cu bunurile si valorile ce le detine pe seama consignantului.

Efectele executarii contractului.

In virtutea contractului de consignatie consignatarul vinde bunul tertilor, in nume propriu, dar pe seama consignantului.

Aceasta schema juridica presupune raporturi juridice intre consignatar in calitate de vanzator si terti in calitate de cumparatori. Deci, aceste raporturi nu se stabilesc intre consignant si terti.

Transferul dreptului real si al riscurilor opereaza direct intre consignant si terti. Consignatarul nu este nici un moment proprietarul bunului. El actioneaza in baza insarcinarii consignantului.

Nerespectarea obligatiilor atrage raspunderea partii aflate in culpa.

Raspunderea poate fi civila, contractuala ce urmeaza regimul juridic al raspunderii specifice contractului de mandat, sau penala.

Legea prevede ca anumite incalcari ale obligatiilor partilor sunt infractiuni.

Consignatarul raspunde penal pentru insusirea bunurilor primite, ori instrainarea lor in alte conditii decat cele prevazute de contract, precum si pentru nerestituirea bunurilor; pentru neremiterea catre consignant a sumelor de bani, a titlurilor primite ca pret; pentru neefectuarea notificarilor si instiintarilor prevazute de lege; pentru efectuarea de instiintari neexacte; pentru neaducerea la cunostinta consignantului a actelor de urmarire asupra bunurilor primite in consignatie; pentru inlaturarea, distrugerea ori deteriorarea ambalajelor, etichetelor, marcilor sau a oricaror semne aplicate pe bunuri; pentru depozitarea ori mutarea bunurilor in alte conditii decat cele prevazute in contract; pentru nepunerea la dispozitia consignantului la cerere a registrelor de consignatie.

Cand consignatarul este o persoana juridica raspunderea penala o poarta reprezentantii si prepusii consignatarului. Persoana juridica raspunde solidar cu reprezentantii sai pentru repararea pagubelor.

Incetarea contractului.

In acest raport juridic sunt aplicabile regulile mandatului.

Deci, contractul de consignatie inceteaza prin revocarea de catre consignant a imputernicirii, prin renuntarea la mandat precum si in cazul mortii, interdictiei, insolvabilitatii ori falimentului partilor.

Contractul de consignatie este revocabil in orice moment de catre consignant chiar daca este incheiat pe durata determinata[3].