Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Turism


Index » business » » afaceri » Turism
» Managementul turistic al fondurilor de vanatoare


Managementul turistic al fondurilor de vanatoare


CapITOLUL 1. Consideratii generale

Notiuni introductive



Managementul turistic al fondurilor de vanatoare, trateaza aspectele referitoare la organizarea si sistematizarea teritoriului destinat in principal, desfasurarii activitatilor recreative, printre care cea turistica detine un rol important, precum si la imbinarea armonioasa a diferitelor echipamente turistice de baza, specializate si a vegetatiei, urmarindu-se minimizarea alterarii mediului.

In cazul de fata notiunea de management semnifica ansamblul activitatilor de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse si utilizate astfel incat sistemul sa corespunda in conditii cat mai bune scopului pentru care a fost realizat. Spre exemplu se pot face amenajari agricole, forestiere, pastorale, hidrotehnice, turistice etc.

Managementul turistic include lucrarile necesare organizarii unui teritoriu in scopul desfasurarii multiplelor activitati turistice, referindu-se, in principal, la urmatoarele aspecte:

amenajarea peisajului;

protejarea acestuia prin folosirea lui rationala;

instalarea si mentinerea vegetatiei cu rol de protectie a mediului;

valorificarea amenajarilor de infrastructura existente;

realizarea cailor de acces si de circulatie (drumuri pentru vehicule, linie ferata, eventual pista de aterizare pentru elicoptere , alei pietonale, poteci etc.);

construirea spatiilor de cazare, alimentatie, comerciale, asezaminte culturale, sanatate, servicii publice etc.

Turismul este o forma principala de recreare (loisir).

Recrearea reprezinta un ansamblu de ocupatii carora individul poate sa li se consacre de buna voie pentru a se odihni, a se distra, a-si dezvolta informarea sau formarea dezinteresata, dupa ce s-a eliberat de obligatiile profesionale, familiale si sociale.

Turismul , ca forma a recrearii, a preocupat specialistii din diverse domenii (economisti, sociologi, psihologi etc.), care l-au definit prin prisma preocuparilor lor. Minciu R. si Ispas A., in cursul de "Economia turismului" , insera definitiile date de mai multi specialisti. unele dintre acestea sunt prezentate in continuare.

Turismul reprezinta o activitate recreativa constand din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distante pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor economice, istorice, de arta etc.

In dictionarul enciclopedic mai recent, definitia apare mai completa, turismul fiind considerat "latura a sectorului tertiar al economiei, unde activitatea prestata are ca scop organizarea si desfasurarea calatoriilor de recreare sau a deplasarilor de persoane la diferite congrese si reuniuni; include toate activitatile necesare satisfacerii nevoilor de consum si servicii ale turistilor".

Dezvoltarea turismului se datoreaza, in principal, urmatoarelor motive:

- dorinta omului de a cunoaste ceea ce exista in afara teritoriului in care el desfasoara activitati zilnice;

- placerea de a admira frumusetea peisajului;

- nevoia de a face miscare si de a depune un efort fizic, capabil sa stimuleze procesele metabolice si sa faciliteze deconectarea. Mersul pe jos, fiind comod, sanatos, calmant, relaxant, putin costisitor, nesolicitand un efort mare si oferind posibilitatea practicarii lui in cele mai variate locuri, castiga tot mai multi adepti, indiferent de varsta (copii, tineri, adulti, batrani), ocupatie si situatie materiala.

Sarcinile de baza ale turismului - ca forma de recreare sunt: destinderea, divertismentul, dezvoltarea personalitatii, evadarea .

Destinderea sau relaxarea indeparteaza oboseala, fiind reparatoarea traumelor psihice si nervoase provocate de starile de tensiune rezultate din obligatiile zilnice.

Divertismentul sau amuzamentul inlatura plictiseala, considerata ca o consecinta a constientizarii ca aspiratiile individului sunt separate de activitatea zilnica ce trebuie sa o desfasoare.

Dezvoltarea personalitatii elibereaza individul de automatismele gandirii si actiunii zilnice. Ea poate produce comportamente novatoare si / sau creatoare.

Evadarea tinde sa scoata individul din mediul sau obisnuit, chiar daca aceasta se produce pe un plan fictiv.

Activitatea turistica, corespunzator organizata, parcurge dupa Clawson, urmatoarele faze: pregatirea, deplasarea, "activitatile pe loc", intoarcerea si amintirea (reculegerea).

Pregatirea presupune intocmirea programului (alegerea itinerarului, documentarea asupra obiectivelor intalnite, procurarea echipamentului etc.), faza ce produce turistului relaxare, evadare, dezvoltarea personalitatii.

Deplasarea constituie pentru multe persoane relaxare, divertisment, evadare, imbogatirea cunostintelor, daca ea se face in conditii convenabile privind comoditatea in mijloacele de transport, iar traseul parcurs este agreabil. Este o faza importanta pentru ca starea de confort a turistilor este mult influentata de catre deplasarea insasi.

"Activitatile pe loc" se desfasoara sub multiple forme active, cand turistul participa efectiv la desfasurarea lor ori, pasive - picnic, expunere la soare, observarea unor actiuni sportive practicate de altii fara ca persoana respectiva sa participe etc.

Intoarcerea, a patra faza a activitatii turistice, poate fi facuta pe acelasi itinerar ca si plecarea (deplasarea), dar comportamentul turistului este, de regula, diferit. Faza este esentiala din punct de vedere al relaxarii, al satisfactiei sau nemultumirii create turistului si al protectiei mediului. Cu cat intoarcerea se efectueaza in bune conditii (circulatia comoda, peisajul agreabil), cu atat impresia pe care turistul o va pastra fazei precedente va fi mai favorabila.

Reculegerea (amintirea), constituita din ansamblul impresiilor rezultate in fazele premergatoare, compararea lor cu diferite momente din alte activitati turistice, efectuate in alte conditii, poate deveni faza de pregatire pentru o noua actiune.

Clasificarea activitatilor turistice

Activitatile turistice se clasifica dupa mai multe criterii:

Dupa obiectivul principal urmarit, turismul poate fi:

de odihna;

de tratament, sau cura balneomedicala;

sportiv;

cultural;

tehnico-stiintific;

de afaceri;

de congrese.

Dupa durata, turismul este:

itinerant, sau de tranzit, cu o durata de 2-3 ore;

de circumstanta, ocazional, la sfarsit de saptamana (week-end), excursia, activitati ce se desfasoara pe o activitate < de 24 h;

de scurta durata - pana la trei zile,

de durata medie, intre 4-30 zile;

de lunga durata - peste 30 zile.

Dupa locul in care se realizeaza activitatea turistica se disting:

turismul national sau intern, care reprezinta aproximativ 90% din circulatia turistica mondiala globala.

turismul international, care poate fi emitator si receptor (de primire sau activ).

4. In functie de modul de organizare, turismul poate fi:

organizat, caracterizat prin angajarea anticipata a prestatiei, adica a tuturor serviciilor legate de deplasare si sedere;

semiorganizat, cand unele servicii se angajeaza in prealabil, iar altele pe parcursul desfasurarii activitatii turistice;

neorganizat (pe cont propriu), care nu presupune contractarea anticipata a prestatiilor turistice. In tarile cu bogata traditie in domeniu, turismul neorganizat este cel mai practicat, detinand aproximativ 70% din fluxul turistic al tarilor vest europene.

Factorii ce favorizeaza practicarea turismului sunt numerosi. Dintre acestia, factorii economici, tehnici si sociali au un rol important.

Astfel, veniturile populatiei constituie in opinia majoritatii specialistilor, principala conditie pentru practicarea turismului.

Factorii tehnici, cum sunt: diversitatea, performanta si confortul mijloacelor de transport, tehnologiile in constructii, parametrii tehnici ai instalatiilor si echipamentelor specifice activitatii turistice, diversificarea si inmultirea mijloacelor de comunicare (presa, radio, televiziune, telefon, internet etc.), prin care se popularizeaza numeroase obiective turistice, anunturi ce trezesc curiozitatea si interesul oamenilor de a calatori, sunt factori ce conduc in final, la sporirea activitatii turistice.

Din punct de vedere social prezinta importanta urbanizarea, timpul liber, factorii demografici, psihologici, educativi, de civilizatie, politici etc.

Procesul de urbanizare influenteaza direct dimensiunile circulatiei turistice.

Timpul liber in continua crestere este considerat factor de baza in practicarea turismului. Dupa sociologi , omul angajat in civilizatia urbana contemporana, isi imparte timpul in : timp de existenta sau obligatoriu, consacrat unor necesitati vitale: somn, mancat, efectuarea unor activitati de intretinere personala ca si cel consacrat muncii; timpul de subzistenta, dedicat diferitelor obligatii necesare satisfacerii nevoilor de existenta (deplasari la locul de munca, procurarea hranei, a imbracamintii etc.); timp liber, cand o persoana desfasoara activitatea care-i convine, adeseori preferand turismul.

Dupa perioada in care se situeaza, timpul liber este zilnic, relativ de scurta durata, cand recrearea in natura se rezuma, de regula, la activitatile din spatiile verzi urbane sau limitrofe centrelor populate. In timpul liber de la sfarsitul saptamanii (week-end), se pot face deplasari la distante mai mari, uneori cu petrecerea noptii la un hotel, cabana, camping.

Timpul liber din perioada concediilor, vacantelor si pensionarii permite oamenilor sa desfasoare o activitate turistica mai indelungata, la distante mult mai mari, cu cazari numeroase.

Factorii demografici - se refera la evolutia numerica a populatiei, structura pe varste (cererea pentru turism fiind mai mare in randul tinerilor, care reprezinta 30-35% din totalul populatiei la scara mondiala), prelungirea varstei medii de viata,

Categoriile socio-profesionale, factorii psihologici, educativi si de civilizatie, care indica nivelul de pregatire, dorinta de cunoastere, gradul de cultura, caracterul individual, temperamentul ca si factorul politic, acesta influentand asupra unor facilitati sau prioritati in turismul organizat, in regimul vizelor, formalitati la frontiere etc. au, de asemenea, un rol important in activitatea turistica.

Teritoriul reprezinta o zona geografica, in general, unitara, nedefinita cu strictete ca intindere, care asigura baza de intretinere pentru unul sau mai multe centre de concentrare a populatiei.

Fondul de vanatoare reprezinta unitatea de gospodarire a vanatului. Marimea acestora trabuie sa fie in concordanta cu raza de activitate a speciilor ce populeaza fondul respectiv avand o suprafata minima de 5000 ha la campie, 7000 ha la deal si 10 000 ha la munte.

CapITOLUL 2. Alegerea teritoriului destinat amenajarilor turistice

2.1. Identificarea resurselor turistice

Un teritoriu destinat amenajarilor turistice trebuie sa dispuna de un "potential" turistic, reprezentat prin factori naturali, sociali, economici. Alegerea terenului, presupune doua actiuni importante :

a) identificarea resurselor turistice, acestea reprezentand "atractivitatea" teritoriului;

b) evaluarea atractivitatii turistice.

Dezvoltarea unei zone sau statiuni turistice este conditionata de existenta resurselor si de modul de utilizare al acestora.

Resursele se clasifica in functie de trei criterii principale:

unicitatea si orginalitatea resurselor;

factorii si obiectivele care constituie oferta turistica (cadrul natural, bogatia cultural istorica, factorii sociali si economici, infrastructura, echipamente, legislatie s.a)

gradul de polarizare a elementelor oferite.

In functie de unicitatea si originalitatea resurselor se pot deosebi:

a) resurse unice, naturale sau create, rare si originale in lume: Cascada Niagara, Marele Canion, Delta Dunarii, Piramidele, Acropole, manastirile cu fresce exterioare din Bucovina s.a.:

b) resurse de creatie originale, dar nu unice in lume: Versailles, Schönbrunn, statiunile riverane M. Negre etc.;

c) resurse atractive - cu o structura diversa, reprezentate spre exemplu prin : plaja de latimi mari (zeci de metri) si nisip fin ca in unele statiuni de pe litoralul M. Negre sau invers: plaja ingusta, limitata de inaltimi mari - Coasta Dalmatiei, zone cu microclimat calmant sau excitant, izvoare cu ape minerale, termale etc. manifestari culturale, artistice, sportive.

factori si obiective ce reprezinta atractivitate turistica.

a. Conditiile naturale se refera la substratul geologic, sol, clima, reteaua hidrografica, flora si fauna. Este important de cunoscut rocile ce alcatuiesc substratul geologic pentru ca acestea influenteaza geomorfologia. Unele roci dure pot fi folosite ca materiale de constructie, altele - usor friabile sau care nu permit trecerea apei pot provoca alunecari de teren, baltiri etc.

Orografia (relieful) se caracterizeaza prin: altitudine, inclinare (terenuri fara inclinare - plane, cu inclinare slaba - 1 - 50, moderata - 6-150, mare 16 - 300, foarte mare - 31-450, abrupta - peste 450), configuratia terenului (formele concave de teren, prezentand conditii climatice extreme, cele convexe beneficiind in general de factori climatici mai moderati, expozitie. configuratia poate fi: platou, caracterizat prin oscilatii termice mari de la zi la noapte, umiditate relativ scazuta, vanturi puternice si neregulate, coame, plaiuri, creste care sunt mai uscate mai bine aerisite, poale de versanti, ce primesc umbra versantilor opusi si sub influenta maselor de aer stagnante de la baza, sunt, uneori, mai racoroase si mai umede decat treimea mijlocie a acestora. Vaile inguste si adanci, in forma de V cu versanti repezi sau abrupti, sunt mai racoroase, mai umede, mai slab luminate, in timp ce vaile largi, terasele cursurilor principale de apa, ofera, in general, conditii microclimatice mai favorabile, dar si aici se formeaza adeseori culoare de patrundere a vanturilor reci sau calde si uscate. Expozitia terenului (orientarea fata de punctele cardinale) favorizeaza amenajarea acestuia pentru diferite activitati. Astfel, terenurile cu orientare estica sunt indicate pentru amplasarea corturilor, a cabanelor, deoarece dimineata razele soarelui zvanta iarba udata de roua din timpul noptii si incalzesc vizitatorii dupa noptile mai racoroase. Terenurile orientate spre sud, sud-vest sau vest convin pentru amenajarea plajelor, iar cele orientate spre nord se preteaza pentru amenajarea partiilor de schi, de sanius s.a., pentru ca zapada se mentine o perioada mai lunga. In tara noastra, zona de campie se caracterizeaza prin plus de caldura (repartizata relativ uniform pe suprafete mari) si minus de precipitatii si umiditate.

Apa reprezinta o componenta de baza a terenului destinat amenajarilor turistice, fiind necesara pentru baut, gatit, spalat, ca si pentru unele activitati (pescuit, sporturi nautice s.a.), constituind intotdeauna o atractie. Intereseaza sursa, calitatea, modul de distributie a apei, temperatura (ex. pentru scaldat trebuie sa aiba valori peste 120C), gradul de poluare, debitul, regimul de curgere (temporar sau permanent), forma sub care se gaseste (curgatoare, cazatoare - cascade, statatoare - iazuri, lacuri), eventualele proprietati profilactice sau curative (ape termale, izvoare minerale etc.).

Factorii climatici au un rol important asupra omului, precum si asupra florei si faunei. Un rol principal il are regimul termic (valorile medii de temperatura lunara si anuala, maximele si minimele absolute, numarul zilelor cu temperaturi mai mici de -00C -50C, - 200C, -300C sau al celor cu valori pozitive 50 C, 100 C, 35 0C - zile caniculare, datele medii ale ingheturilor timpurii si tarzii, durata medie a sezonului de vegetatie), durata de stralucire a soarelui (pentru bai de soare, influenta asupra topirii zapezii, a zvantarii pamantului dupa ploaie etc.). Regimul pluviometric se evidentiaza prin cantitatea medie lunara si anuala a precipitatiilor, ploile cu caracter torential, natura precipitatiilor (lichide, solide), durata si grosimea medie a stratului de zapada, umiditatea relativa si / sau absoluta a aerului. Dintre elementele regimului eolian au importanta frecventa, directia si viteza deplasarii maselor de aer. Astfel, viteza aerului de 3 m/sec poate cobora temperatura cu 60C). Se considera ca o viteza de 1...3 m/sec, este, in general, favorabila fiintei umane, de la 3-------15 m/sec este favorabila organismelor robuste, iar peste 15 m/sec. devine nociva spre periculoasa mai ales pentru cardiaci, convalescenti, hemoptizici, tuberculosi, debili, cei ce sufera de angina pectorala [30]. De multe ori, viteza si directia dominanta a curentilor de aer determina amplasarea diferitelor echipamente turistice. Astfel, sporturile de iarna sunt serios afectate de viteza mare a vantului care poate spulbera zapada de pe partiile de schi, sanius, cai de circulatie. Patinatorii, practicantii jocurilor cu mingea prefera sa-si desfasoare activitatea pe terenuri neafectate de curenti de aer. Intrarea intr-un cort sau cabana nu se va situa in directia vantului dominant. De asemenea, se recomanda ca debarcaderele sa nu fie amplasate la capatul axei lungi a unui lac, deoarece suflul vantului peste o apa de intindere mare poate produce valuri relativ inalte.

Vegetatia din teritoriile propuse a fi selectate pentru amenajari turistice indeplineste un rol primordial. Prezenta acesteia in momentul alegerii terenului contribuie ca functiile deosebit de importante ale plantelor lemnoase sa se realizeze inca de la inceputul amenajarilor. Intereseaza ocupatia actuala a teritoriului (pasune, islaz, padure, plante agricole). Daca terenul este ocupat cu padure, aceasta se va prezenta, pornind de la general spre particular. Astfel, se mentioneaza zonele si subzonele de vegetatie naturala, tipurile de padure cu speciile ce le alcatuiesc, mentionandu-se speciile lemnoase sau erbacee importante in medicina, prezenta unor rezervatii sau monumente ale naturii s.a.

Fauna reprezinta adeseori o mare atractie pentru turisti. Unele specii de animale si pasari sunt decorative, altele prezinta importanta pentru vanat sau trebuie evitate, fiind periculoase. Apele populate cu diferite specii de pesti sunt atractive pentru pescarii consacrati sau amatori. E bine sa se cunoasca si daca sunt insecte vectori pentru unele boli (tantari, viespi etc.).

b. Bogatia cultural-istorica cuprinde: traditii si arhitectura locala (ex. portile maramuresene, cimitirul vesel de la Sapanta s.a.), elemente folclorice, valori artistice (expozitia de sculptura in aer liber de la Rucar spre exemplu), atractii culturale - festivaluri, serbari si altele, vestigii arheologice, monumente istorice antice sau/si contemporane. In selectarea teritoriilor destinate amenajarilor turistice se vor lua in considerare urmatoarele aspecte: prezenta elementelor de cultura, civilizatie, istorie; originalitatea si valoarea acestora; starea lor de conservare; costurile privitoare la conservarea si protejarea lor; posibilitatile atragerii lor in circuitul turistic, dar si riscurile degradarii lor de catre turisti .

c. Conditiile sociale si economice pot fi favorizante sau nu in alegerea teritoriului. Acestea se refera la populatie (structura pe varste, dinamica numarului de locuitori din localitatile invecinate, ocupatia acestora, forta de munca disponibila a fi incadrata, receptivitatea fata de turisti); nivelul de trai (venituri si costul vietii, starea de sanatate, asigurarea asistentei sociale, forme de invatamant); conditiile de locuit existente (structura si calitatea locuintei, evolutia densitatii, servicii si echipamente). din punct de vedere economic intereseaza materiile prime ale subsolului, existenta sau posibilitati de dezvoltare ale anumitor ramuri economice: industrie (in mod deosebit, caracterul poluant sau nepoluant al acesteia), agricultura (pomicultura, legumicultura, culturi de cereale, plante tehnice, posibilitati privind aprovizionarea aglomerarilor turistice cu produse neperisabile), comert.

d. Infrastructura cuprinde obiective de mare importanta si anume: cai de acces (sosele asfaltate, drumuri regionale, comunale, forestiere, cai ferate, aeroporturi, ape navigabile etc.), alimentarea cu apa (potabila, industriala); surse de energie (calorica, electrica) si modalitati de exploatare a lor si mijloace de comunicare (telefon, internet, TV).

e. Echipamentele turistice includ: mijloacele de gazduire (hoteluri, resedinte secundare, locuinte familiare, campinguri, cabane etc.), unitatile de alimentatie (restaurante - categorii, capacitati etc.), echipamentele culturale (teatre, cinematografe, ringuri de dans s.a.), sportive (terenuri pentru practicarea diferitelor sporturi - baschet, volei, fotbal, tenis, golf, plaja, patinoare, joging, aerobic, partii de schi etc.), unitati de primire (dispecerate, agentii de voiaj, birouri de cazare, parcari), unitati comerciale (magazine de alimentatie, de articole sportive, de imbracaminte, incaltaminte, librarii, chioscuri pentru ziare, sali de fitness, aerobic), diferite servicii publice (frizerii s.a.).

f. Legislatia si reglementarile in vigoare au rol stimulator sau restrictiv in functie de regimul juridic al fiecarui teritoriu.

Gradul de polarizare a elementelor ofertei

se poate manifesta in doua variante:

a) concentrarea valorilor turistice pe suprafate reduse;

b) dispersarea resurselor pe teritorii relativ intinse.

Modul de polarizare influenteaza evident sistematizarea si amplasarea obiectivelor functionale si recreative.

2.2. Evaluarea resurselor turistice

Evaluarea urmareste determinarea indicelui de atractivitate turistica a teritoriilor. In functie de valoarea atractivitatii se pot stabili prioritatile privind valorificarea lor turistica. De asemenea, evaluarea permite identificarea modalitatilor de antrenare a resurselor in circuitul economic, ca si posibilitatile de dezvoltare a diferitelor instalatii si echipamente turistice.

Evaluarea resurselor se face in functie de caracteristicile acestora si de tendintele si particularitatile cererii. Pentru aprecierea valorii proprii a resurselor, specialistii au propus metode care sa surprinda influenta principalelor elemente ale ofertei .

O astfel de metoda se refera la determinarea gradului sau indicelui de atractivitate , dupa formula:

, unde

I - indicele de atractivitate

i - 1,2....n - numarul componentelor resurselor turistice;

q - ponderea (la unitate) a fiecarui element, astfel incat Σq £ 1. ponderea fiecarui element dintr-un teritoriu se stabileste pe baza notelor acordate de specialisti cu o bogata experienta. Ca exemplu, se prezinta urmatoarele valori pentru unele componentele ale atractivitatii turistice :

q - 0,35 pentru atractii naturale;

- 0,30 pentru bogatia cultural istorica;

- 0.25 dotarile turistice;

- 0,10 caile de acces.

Σq = 1; 00

C - nivelul calitativ al elementelor, avand urmatoarele valori:

1 - nivel calitativ scazut;

2 - nivel calitativ mediu;

3 - nivel calitativ ridicat.

De subliniat ca, multitudinea elementelor ce trebuie identificate cat si subiectivitatea in evaluarea lor cantitativa si calitativa imprima un caracter relativ aprecierilor asupra atractivitatii. De aceea, este necesara completarea lor cu informatii referitoare la particularitatile cererii.

2.3. Delimitarea teritoriului

In amenajarea turistica a unui teritoriu, un rol important il are delimitarea unitatilor teritoriale. Dupa P. defert, citat de R. Minciu , in amenajarea zonelor turistice determinarea marimii optime a localizarilor reprezinta criteriul esential. O delimitare corecta asigura evitarea fenomenului de saturare a zonelor si deteriorarea ireversibila a mediului.

In scopul dimensionarii optime a localizarilor se opereaza cu norme de utilizare care, dupa R. Minciu , permit:

determinarea capacitatii zonelor turistice, in numar de persoane, fundamentata in functie de caracteristicile functionale ale suprafetelor;

determinarea nevoii de spatii de cazare in raport cu functiile si destinatia zonei (forma de turism dominant practicata);

stabilirea mijloacelor de transport, capacitatea acestora si a terminalelor specifice (gari, aeroporturi, autogari etc.);

identificarea zonei unde se vor desfasura activitatile recreative: plaja, partii pentru schi, poteci etc.;

estimarea capacitatii teritoriului in raport cu urbanizarea tarii.

Aceste evaluari, denumite generic determinari ale capacitatii resurselor se inscriu in eforturile de valorificare a potentialului teritoriului in corelatie cu protejarea lui, cu asigurarea unui echilibru complex (ecologic, economic, social) al zonei .

Elaborarea normelor si standardelor se realizeaza respectand trei limite fundamentale :

pragul de toleranta - element de caracterizare a mediului (cat suporta mediul);

pragul de confort - limita de densitate a turistilor si constructiilor pentru a evita supraaglomerarea si diminuarea calitatii resurselor;

pragul fizic - o limita pentru expansiunea turismului (o cota de exploatare turistica a unei zone).

Ca metode de determinare a normelor de utilizare a spatiului, frecvent se foloseste zonarea, care se practica diferit in functie de experienta fiecarei tari si specificul teritoriului. R. Minciu , 1995 exemplifica modelul folosit in Polonia:

spatii cu amenajare turistica intensiva : 150 - 500 locuri cazare / km2;

spatii amenajate moderat : 40-300 locuri cazare / km2;

spatii cu amenajare turistica extensiva : 10 - 50 locuri cazare / km2.

O alta metoda in determinarea normelor este nivelul de intensitate sau de unitati de echipamente turistice pe locuitor, cum ar fi:

un teren de sport / 500 - 2500 locuitori;

un teren de tenis / 2000 locuitori;

un teleschi / 500 turisti;

o telecabina pentru o statiune cu peste 3000 locuri cazare .

Se mai poate folosi metoda densitatii, stabilindu-se norme de capacitate de primire (receptie) fundamente pe ipoteza conservarii potentialului turistic pe termen lung. De exemplu: - 3000 persoane / ha plaja foarte frecventata;

-1000 persoane / ha plaja linistita;

- 8 ambarcatiuni agrement / ha oglinda apa

Se intelege ca normele de utilizare a spatiului ca si metoda densitatii au un caracter orientativ. Ele pot avea valori diferite de la o tara la alta dar si pentru aceeasi tara, valori influentate de starea sociala si economica, densitatea medie a populatiei, marimea si numarul oraselor care, de obicei, reprezinta ponderea mare a turistilor, formele de activitate turistica si altele.

2.4. Clasificarea unitatilor turistice

Unitatile turistice se incadreaza in mai multe categorii.

1. Obiectivul sau punctul turistic, reprezentat de un element atractiv natural (pestera, izvor mineral, lac etc.), folcloric, cultural, sportiv, (ex. Targul de fete de pe Muntele Gaina, zilele cetatii Sighisoara, intreceri de caiac - canoe s.a.), monumente istorice sau arheologice (Mausoleul de la Marasesti, ruinele cetatii Rupea s.a.), suficient de interesant pentru a motiva deplasarea turistilor

2. Localitatea sau centrul turistic este o asezare urbana sau rurala, cu functii economice si sociale dezvoltate, concentrand in interior sau in imediata vecinatate o varietate de obiective care, prin natura lor, favorizeaza activitati turistice.

Dupa profilul si functiile indeplinite, acestea pot fi:

cu functie exclusiv sau dominant turistica, denumite si statiuni;

cu profil economic-social complex, cum sunt, in general, orasele.

3. Complexul turistic, este reprezentat printr-o suprafata de intindere nu foarte mare ce grupeaza mai multe obiective si localitati turistice, avand o relativa omogenitate, cum ar fi un factor natural comun (cursul unei ape, un masiv muntos etc.) . De exemplu, Complexul turistic de-a lungul raului Olt de la Brezoi, Cozia, Caciulata, Calimanesti, schitul Darvari pana la Ramnicu-Valcea.

4. Zona (arealul) turistica, cuprinde un teritoriu intins, cu o diversitate de forme de relief, constituit din mai multe puncte, localitati, complexe turistice. Desi fiecare dintre aceste unitati teritoriale are o functionalitate independenta, intre ele se stabilesc relatii ce confera teritoriului un caracter unitar . Un exemplu in acest sens il reprezinta arealul turistic al Marii Negre, de la varsarea Dunarii pana la granita cu Bulgaria.

5. Regiunea turistica, reprezinta un teritoriu foarte intins (uneori al mai multor tari, ex. litoralul M. Mediterane, Muntii Alpi s.a.), in care trasaturile dominante ale activitatilor economice si sociale sunt marcate de activitatea turistica, ca urmare a bogatiei de resurse si multitudinii relatiilor dintre ele

2.5. Relatiile intre oferta si cererea turistica

Relatiile intre oferta si cererea turistica prezinta, de asemenea, importanta in localizarea turistica, ele determinand tipologia si dimensiunile localizarilor. Aceste relatii se pot exprima prin scheme logice, redate in continuare.

1. Oferta turistica si cererea sunt concentrate in doua puncte situate la o distanta nu prea mare sau in teritorii restranse. Spre exemplu un sat de vacanta situat la periferia unui mare oras (ex. satul Snagov si Bucuresti), care polarizeaza categoriile de turisti ale unei piete unice.

2. Oferta turistica este dispersata pe un teritoriu relativ intins, iar cererea este concentrata; de exemplu, oferta turistica reprezentata prin statiunile de pe valea Prahovei, a Oltului etc. este dispersata fata de cererea locuitorilor din Brasov.

3. Oferta turistica este concentrata, iar cererea este dispersata la dimensiunile unei tari sau chiar zone mai largi in cazul turismului international. De exemplu oferta turistica a litoralului M. Negre este concentrata, iar cererea este dispersata, la nivelul intregii tari (Banat, Transilvania, Moldova, Muntenia, Oltenia) sau chiar alte tari (Germania, tarile din peninsula Scandinava etc.).

4. Oferta turistica si cererea sunt dispersate. Ea presupune o zona cu rare localizari turistice, frecventate de un numar redus de turisti din regiuni diferite. De exemplu, cabanele din lantul muntos al Fagarasului si turistii alpinisti din Transilvania, Muntenia, Oltenia.

CapITOLUL 3. Sistematizarea si amenajarea turistica a FONDURILOR DE VANATOARE

3.1. Consideratii generale

Notiunea de sistematizare presupune imbinarea armonioasa a elementelor care alcatuiesc o localitate sau o zona cu o anumita destinatie cum sunt fondurile de vanatoare.

In consecinta, sistematizarea cuprinde un ansamblu de masuri tehnice, economice si legislative referitoare la spatiile de locuit, la desfasurarea diferitelor activitati, la circulatia oamenilor, in scopul asigurarii unor conditii cat mai bune de viata.

In amenajarile turistice, obiectivele de baza ale sistematizarii se refera la:

utilizarea rationala a spatiului, chiar economisirea lui;

conservarea si/sau ameliorarea mediului;

organizarea judicioasa a teritoriului;

zonarea functionala privind modul de folosire a terenului (zona rezidentiala, a unitatilor edilitar gospodaresti s.a.), stabilirea densitatii locuitorilor si/sau vizitatorilor, a constructiilor, a spatiilor verzi, a zonelor de recreare;

inzestrarea cu echipamente tehnico-edilitare, de comunicare, de transport, social-culturale;

valorificarea locurilor istorice, a monumentelor istorice si de arta;

cresterea eficientei economice si sociale a investitiilor;

imbunatatirea continua a conditiilor de tratament, de odihna, de petrecere a timpului liber.

3.2. Principii in sistematizarea si amenajarea turistica a teritoriului

Sistematizarea si amenajarea turistica a teritoriului se bazeaza pe principii cu caracter general, preluate din domeniul arhitecturii, urbanismului etc., cat si pe principii specifice amenajarilor turistice.

Principiilor de baza unitate, proportie, armonie li s-au adaugat cu timpul principiul functionalitatii, al compatibilitatii, cel economic, istoric.

1. Principiul unitatii presupune o conceptie dominanta, capabila sa inchege toate componentele intr-un intreg, obtinandu-se, in final, unitatea in diversitate. Unitatea se poate realiza prin trei procedee: ritm, echilibru, consecventa.

a) Ritmul sau repetarea inseamna alternarea regulata, la intervale determinate ale acelorasi elemente. Ritmul poate fi static (banci de-a lungul unei alei situate la aceiasi distanta intre ele), dinamic (banci amplasate la distante ce difera intr-o progresie aritmetica - distante tot mai mari pe masura ce aleea se indeparteaza de un obiectiv principal), simplu (elemente identice - banci de aceiasi forma si culoare), compus: de forma (pe o alee cu o mare lungime, bancile pot alterna cu scaune "de gradina"), de culoare (banci de culoare gri, verde, alba si iar gri, verde, alba etc.)

b) Echilibrul presupune realizarea unei compozitii in care atentia sa se repartizeze egal pe partea dreapta si pe cea stanga a unei axe in plan vertical.

Echilibrul poate fi simetric atunci cand, de fiecare parte a axei optice, a unei zone de folosinta (strada) sau punct de sprijin (simetrie bi - tri - sau multilaterala) se gasesc mase similare si egale

Echilibrul asimetric sau ascuns se realizeaza prin mase nesimilare si inegale, dar echilibrate de fiecare parte a axei optice sau prin evaluarea minte-ochi a formei, masei, texturii, valorii, culorii si asocierii, astfel incat suma atractivitatilor de o parte a axului vertical sa fie echivalenta cu suma atractiilor de cealalta parte .

c) Consecventa consta in a compune elementele compozitionale, astfel incat trecerea de la o parte la alta a compozitiei sa se faca usor si placut.

2. Principiul proportionalitatii. Proportionalitatea exprima relatia dintre marimile unor elemente si actioneaza direct asupra privitorului. Obiectele pot fi dimensionate la scara individuala sau monumentala.

Scara fixeaza amploarea unei compozitii in raport cu omul, deoarece masura comuna a oricarei creatii ramane omul .

Scara individuala. Majoritatea obiectivelor uzuale dintr-un teritoriu sunt construite la scara individuala (alee pietonala, banca etc.). Asemenea dimensiuni emana impresia de confort, avand un caracter primitor si linistit, ca urmare a faptului ca nici un element nu pare coplesit.

Scara monumentala. In anumite situatii, se ia in considerare "colectivul de oameni" - de exemplu spectatorii unui stadion, si, ca atare, obiectivele nu se mai realizeaza la scara individuala. Un numar mai mare sau mai mic al componentelor se include intr-un cadru mai vast, conceput la scara monumentala. Prin impresia produsa de dimensiunile sale asupra omului, scara monumentala convine amenajarilor ce trebuie sa exprime o anumita maretie, forta, putere.

Incepand cu sec. XIII, cand Fibonacci a enuntat proportia de aur (raportul 1:2; 2:3; 3:5; 5:8 etc.), o perioada indelungata, multi creatori au considerat-o baza celui mai bun raport ce poate sa existe, adoptand-o in toate domeniile de proiectare.

Principiul proportionalitatii trebuie avut in vedere atat la dimensionarea unor elemente cat si la amplasarea acestora. Arhitectul peisagist Claude Mollet apreciaza ca este proportionala o alee lunga de 250-300 m, avand o latime de 5 m [21]. Intre dimensiunile unor cladiri, obiecte de arta etc. si distanta pana la privitor trebuie sa fie un anumit raport. Astfel, distanta optima pentru observarea detaliului unui obiect este egala cu cea mai mare dimensiune (inaltime sau lungime) a obiectului., deci privirea acestuia se va face sub un unghi de 45o. Pentru ca un element sa se vada in modul cel mai favorabil exceptand detaliile, observatorul trebuie sa se situeze fata de acesta la o distanta de aproximativ doua inaltimi, ceea ce inseamna ca el va privi sub un unghi de 27o . Daca observatorul doreste sa vada obiectul ca parte a unui ansamblu, el il va privi sub un unghi de 18o, adica va fi separat de obiect printr-o distanta egala cu aproximativ trei inaltimi. Cand distanta creste, adica unghiul devine mai mic de 18o, obiectul pierde din predominanta lui asupra campului vizual.



3. Principiul armoniei presupune o relatie desavarsita intre toate componentele unui obiect. Frumosul se realizeaza prin faptul ca un intreg este guvernat de legile armoniei prin relatiile dintre partile sale si nu printr-o singura parte considerata prin ea insasi. Armonia se realizeaza prin multiple procedee: abordarea ordonata, succesiune, modularea spatiului, armonizarea elementelor naturale cu cele artificiale, imbinarea armonioasa a simplitatii si varietatii s.a.

a. Abordarea ordonata urmareste ca teritoriile parcurse de turisti sa fie astfel amenajate, incat sa imprime, anticipat, sentimente care sa ajunga la intensitate maxima in punctul terminus al deplasarii.

b. Succesiunea exprima intr-o compozitie o suita de perceptii sau trairi care au o continuitate . Intotdeauna omul cauta o succesiune armonioasa si unitara de tranzitii de la un spatiu la altul asemanator sau diferit. Succesiunea poate fi naturala (intamplatoare sau libera) - exemplu succesiunea reliefului tarii noastre - campie, coline, dealuri, munte) si artificiala (disciplinata) care, asa cum arata Simonds J., 1967 "este un procedeu de compozitie extrem de eficient. Ea (succesiunea) poate sa indemne la miscare, sa confere directie, sa creeze o cadenta, sa insufle o stare de spirit, sa dezvaluie sau "sa explice" un obiect sau o serie de obiecte in spatiu, sa dezvolte o idee" .

c. Modularea spatiului permite ca prin amenajarea unor suprafete sau volume sa se realizeze nu numai armonie, ci si unitate. In amenajarea trasaturilor minore ale peisajului (dealuri, microdepresiuni, izvoare, paduri s.a) exista patru modalitati de actionare pentru a obtine atributele frumosului si anume:

conservarea formei sau volumului (o mica denivelare, un grup de arbori) ;

alterarea formei sau volumului (terasarea unui deal, reducerea desimii intr-o padure prin extragerea unor arbori) ;

accentuarea formei sau volumului (amplasarea unei constructii la cota superioara a unei concavitati a terenului);

distrugerea formei sau volumului (nivelarea unui teren concav, taierea unei paduri etc.).

d. Armonizarea elementelor artificiale cu cele naturale. In general, preocuparea principala a amenajarii unui teritoriu este de a pastra, pe cat posibil, peisajul natural. Totusi, apar necesare anumite interventii, urmarindu-se corelarea intre elementele naturale cu cele artificiale, fie prin indepartarea unora distonante (exemplu: buruienile ce acopera un teritoriu), fie prin introducerea unor elemente artificiale de accentuare (construirea unor edificii cu acoperisul plan in zona de campie sau, dimpotriva, cu acoperisul in pante repezi, la munte).

e. Imbinarea armonioasa a simplitatii si varietatii presupune degajarea unor spatii sau obiecte de elemente nesemnificative care "incarca" compozitia si conduc la discontinuitate, la lipsa de unitate si armonie (exemplu folosirea unui numar foarte mare de specii floricole intr-un rond).

Intr-o compozitie, importanta deosebita prezinta armonia culorilor. Desi este dificil sa se aprecieze cu suficienta obiectivitate concordanta sau discordanta lor, aceasta depinzand si de temperamentul observatorului, se accepta ca sunt armonioase urmatoarele combinatii:

combinatii numai intre culori calde (active) sau numai intre culori reci (pasive) - armonia comunitatii sau a generalitatii;

combinatii intre culori complementare - armonia contrastului;

combinatii intre culori diferite (pasive si active, complementare) unite intre ele printr-o culoare neutra (gri, alb) - armonia legaturii.

4. Principiul functionalitatii . Oricare ar fi amenajarea, fiecare obiectiv trebuie astfel realizat incat sa fie functional. Prin functionare se intelege atat operatia pur mecanica, de natura tehnico-biologica, adica de alcatuire a unor ansambluri compuse din elemente necesare functionarii lor, cat si conditiile economice si sociale dintr-o perioada data. Deoarece omul este atras instinctiv spre frumos si intrucat functionalitatea normala a unui obiect este menita sa atraga si sa incante omul, frumusetea este considerata, adesea, un element functional. Mai mult, amenajarile trebuiesc astfel executate, incat sa poata indeplini unele functii care nu au fost prevazute anticipat, in faza de proiectare.

Folosirea improprie a unor teritorii devine suparatoare nu numai estetic ci si practic pentru ca destinatia nepotrivita, introdusa fortat si fara sens, genereaza frictiuni care pot distruge nu numai calitatile cele mai atragatoare ale peisajului, ci chiar sa impiedice functionarea corespunzatoare.

In amenajarile turistice, acest principiu presupune o functionalitate optima a intregului sistem de retele: reteaua resurselor naturale si antropice de activitati - servicii (transport, alimentatie, recreare), a unitatilor de receptie, a echipamentelor de infrastructura generala etc.

5. Principiul compatibilitatii functiei cu teritoriul sau ambientul presupune alegerea acelor folosinte care sa se integreze mediului. Integrarea utilizarilor propuse trebuie astfel facuta, incat peisajul modificat sa fie frumos vizual si functional. Ex. nu se recomanda o discoteca, un ring de dans, amplasate in incinta sau in vecinatatea unui hotel.

6. Principiul economic trebuie sa fie permanent in atentia celor ce amenajeaza un teritoriu. Fara a neglija alte principii este necesar sa se urmareasca realizarea amenajarilor propuse, folosind solutia economica optima. De retinut totusi ca, intr-o compozitie nu se admira economia in sine, ci innobilarea formei, ca rezultat al unui proces atent de eliminare a superflu-ului si de pastrare a necesarului, a esentialului, ca si capacitatea proiectantului si/sau a realizatorului de a satisface functionalitatea si armonia prin dozarea cu discernamant a mijloacelor materiale si estetice.

7. Principiul istoric presupune imbinarea creatoare a experientei de-a lungul timpului cu cunostintele actuale, unirea trecutului cu prezentul. In amenajarea unui teritoriu se anticipeaza viitorul pentru a se imagina imbunatatirile posibile, bazate pe utilizarea de noi tehnici materiale si noi conceptii de creare. Dar, acestea trebuiesc combinate cu tot ce este mai bun din trecut, fiindca "acei care refuza lectiile istoriei sunt condamnati sa o repete".

In amenajarile turistice ale teritoriului se urmareste implementarea si a altor principii, printre care: principiul flexibilitatii, al corelarii activitatii principale cu cele secundare, principiul interdependentei retelelor, al rentabilitatii directe si indirecte .

8. Principiul flexibilitatii sau al structurilor evolutive presupune ca dotarile dintr-un teritoriu sa se prezinte sub forma unui sistem polifunctional, suplu, transformabil, capabil sa se adapteze dinamicii si mutatiilor in structura cererii. Luarea in considerare a acestui principiu asigura diminuarea efectelor negative ale rigiditatii amplasamentelor.

9. Principiul corelarii activitatii principale cu cele secundare s-a fundamentat prin conceptia moderna de organizare a statiunilor . La inceputurile amenajarii statiunilor turistice se urmareau, in special, asigurarea serviciilor de baza (cazare si masa). In ultimele decenii, pornind de la preferintele turistilor se acorda atentie si amenajarilor, respectiv dotarilor cu caracter recreativ, capabile sa raspunda cerintelor turistilor contemporani, asigurandu-se astfel modernitate si flexibilitate unitatilor turistice.

10. Principiul interdependentei retelelor. In unele teritorii destinate activitatii turistice exista o sistematizare care a avut in vedere structura sociala si economica a populatiei permanente, peste care se suprapune sistematizarea destinata nevoilor turistilor. Intre cele doua categorii de populatie (rezidenti si turisti) pot exista uneori diferente social-economice semnificative. De aceea, sistematizarea si amenajarea turistica a teritoriului trebuie sa urmareasca integrarea fluxurilor turistice cu populatia locala. Pentru a evita fenomenul de respingere si in scopul realizarii activitatilor turistice eficiente, apare necesara dezvoltarea unor relatii de interconditionare intre cele doua categorii ale populatiei, de sustinere reciproca, de completare.

11. Principiul rentabilitatii directe si indirecte Se stie ca amenajarile turistice au o implicatie directa asupra circulatiei turistice si indirecta asupra dezvoltarii economice si sociale a teritoriilor invecinate. De aceea, pe langa amenajarile care sa asigure activitati turistice eficiente, rentabilitatea directa fiind un criteriu fundamental de evaluare a amenajarii unei zone turistice, se urmaresc si efectele pozitive (efecte multiplicatoare) asupra altor ramuri, activitati si aspecte sociale din zona.

CAPITOLUL 4. METODOLOGIA SISTEMATIZARII SI

AMENAJARII TURISTICE A TERITORIULUI

4.1. Amplasarea obiectivelor functionale

Resedinta reprezinta punctul fix in functie de care se orienteaza turistul, constituind dominanta, centrul compozitiei si careia ii sunt subordonate celelalte echipamente, realizandu-se astfel unitatea in diversitate. Ea se compune din diferite unitati de cazare - hoteluri, moteluri, camping-uri, cabane, rulote, locuinte familiare etc. si se caracterizeaza prin marime, confort, gama de servicii oferite.

Locatiile de cazare se amplaseaza in zona cea mai linistita si accesibila, situata, in general, in partea centrala a teritoriului. Cabanele, bungalow-urile, campingurile, rulotele se situeaza tot in zone linistite, dar spre periferia fondului de vanatoare, cu posibilitatea alimentarii cu apa, energie electrica s.a.

Obiectivele reprezentand alimentatia publica (restaurante, pensiuni mici, localuri etc.) asigura, ca si resedinta, servicii de baza. Caracterizarea lor se face in functie de varietatea tipologica, dimensiuni, gradul de confort. Sunt situate pe intreg teritoriul statiunii, in puncte relativ accesibile.

Elementele de infrastructura (retele electrice, conducte de apa, de canalizare etc.) se amplaseaza in corelatie cu caile de circulatie si sursele principale de alimentare sau evacuare.

Reteaua cailor de circulatie ca si mijloacele de transport conditioneaza bunul mers al intregii activitati, constituind un important obiectiv al sistematizarii.

Alte obiective functionale (unitati comerciale, sanitare, de reparare a vehiculelor (autoturisme, biciclete etc.), a incaltamintei, imbracamintii, ale serviciilor postale, de telecomunicatii s.a. se vor situa in aproprierea zonei rezidentiale.

4.2. Amplasarea obiectivelor recreative

Acestea se pot grupa in echipamente si/sau obiective destinate unor forme de recreare activa sau pasiva in natura (spatii deschise) ori in spatii inchise.

Din prima categorie fac parte: terenurile sportive, estrada pentru dans, teatrul in aer liber, locurile de joaca pentru copii, diferitele unitati de spatiu verde etc.

Sectorul sportiv, care cuprinde terenuri special amenajate pentru practicarea anumitor sporturi, terenuri pentru jocuri de masa neorganizate etc., se va amplasa pe un teritoriu pe cat posibil plan, situat mai departe de zona rezisentiala si izolat de aceasta prin vegetatie pentru ca in timpul desfasurarii unor activitati cu spectatori care-si incurajeaza echipa favorita, turistii ce se odihnesc sa nu fie deranjati de zgomote. Dimensiunile unor terenuri de sport sunt prezentate in tabelul 4.1

Dimensiunile unor terenuri de sport

[Popa I. si Ghenciulescu C, 1971]

Tabelul 4.1.

Denumirea terenului

Dimensiuni

lungime+banda siguranta

latime + banda sig.

- m -

- m -

atletism

tenis camp

tenis masa

fotbal

+2,50 -3,00; 70,00

+ 1,50; 50,00**

handbal

baschet

volei

18,00 + min 3,00

9,0 + min 3,00

popice

gimnastica

culturism

Zona destinata activitatilor recreative ale copiilor se va situa in apropierea sectorului sportiv pentru adulti si, de asemenea, mai departe de zona rezidentiala.

Sectorul pentru odihna pasiva (alei prevazute cu nise pentru banci, mese pentru sah, table, se amplaseaza cat mai departe de sectorul sportiv, pentru copii sau de suprafetele destinate activitatilor neorganizate.

Spatiile verzi reprezinta teritorii ocupate cu vegetatie lemnoasa, specii floricole si graminee, acestea din urma constituind "gazonul". Sunt nelipsite din teritoriu datorita multiplelor functii indeplinite.

4.3. Amenajarea cailor de circulatie (alei, poteci)

Circulatia pietonala in fondurile de vanatoare se desfasoara pe alei amenajate special in acest scop.

Se considera ca cele mai interesante obiective vizuale sunt dezvaluite omului in miscare si, tot in miscare, sunt traite cele mai de seama aspecte functionale.

Trasarea aleilor poate fi rectilinie (caracteristica a stilului geometric) sau sinuoasa, in meandre, curbilinie, haotica etc. (Fig.4.1)

Traseele sinuoase vor fi justificate de existenta unui obstacol (roca la suprafata, un curs de apa, un grup de arbori etc.) sau de inclinarea terenului. Pe un teren putin accidentat, razele de curbura ale aleilor vor fi cat mai mari, iar schimbarile de directie putin numeroase, fara sinuozitati exagerate . Contracurbele unei alei in forma literei S vor fi racordate, intotdeauna printr-un traseu rectiliniu. Aleea care trece de-a lungul fatadei unei cladiri va fi simetrica fata de axa acesteia, deoarece asimetria apare inestetica .

Aleile principale leaga puncte de atractie importante sau conduc spre un obiectiv interesant. Au latime mai mare (minimum 3,60 m), corelata cu lungimea (luand in considerare principiul proportionalitatii) si sunt, in general, atent realizate, fiind marginite pe una (echilibru asimetric) sau ambele parti (echilibru simetric) de arbori, flori dispuse in rabate, platbande, elemente arhitecturale (fantani, statui), sau functionale - banci etc.

Aleile secundare se ramifica din cele principale, indreptandu-se spre obiective mai putin importante, au o latime mai redusa (minimum 1,20 - 1,50 m) si o amenajare mai modesta.

Pe langa aleile pietonale, destinate plimbarilor, in unitatile turistice sau limitrofe acestora se mai pot amenaja alei cu destinatie speciala, ca de exemplu; alei pentru executarea unor exercitii fizice, jogging, pentru patine cu rotile, pentru biciclete, calarie, schi, sanius etc.

Fig. 4.1. - Exemple de trasare a aleilor

Aleile sau pistele pentru calarie au o latime mai mare, pe parcursul lor se amenajeaza obstacole specifice hipismului. Se recomanda ca pe anumite portiuni, aleile pentru calarie sa aiba traseul pe langa aleile pietonale, deoarece trecerea echipajelor constituie un spectacol apreciat de turisti. Aleile pentru calarie trebuie sa fie corect marcate si semnalizate printr-o modalitate eficace pentru ca vizitatorii sa fie avertizati de existenta lor.

Imbracamintea aleilor trebuie sa indeplineasca pe langa functia utilitara si pe cea decorativa prin alegerea unui anumit tip de imbracaminte estetic, in armonie cu celelalte elemente: relief, vegetatie, ape, constructii etc. Se prefera imbracamintea de culoare galben-roscata sau gri. Cea de culoare inchisa are un aspect mohorat si se incalzeste excesiv in timpul amiezelor insorite de vara (peste 500 C) , iar culorile deschise devin obositoare pentru ochi.

Imbracamintea poate fi realizata din: dale, asfalt, macadam, pietris, pamant.

4.12 Diferite modele de dalaje si pavaje [21]

 
De un mare efect este amplasarea unor dale mai mari (50-60 x 40 - 50 cm), uniforme sau diferite, intr-un singur rand pe gazon sau pamant, cunoscuta sub denumirea de "pas japonez". Distanta intre centrul a doua dale invecinate corespunde distantei medii a pasului (60-65 cm). Aleile sau potecile astfel realizate evita compartimentarea suprafetelor gazonate, adeseori reduse, asigurand legaturi functionale intre diferite obiective.

Destul de des se foloseste pietrisul cu dimensiuni mici, preferat de pietoni, spre deosebire de cel cu dimensiuni mai mari care este incomod in timpul mersului. Pietrisul de cariera, fiind ieftin, se utilizeaza frecvent. Prezinta dezavantajul ca, datorita provenientei, apare neuniform ca marime, culoare, compozitie. Pietrisul de rau avand granule netede, rotunjite se compacteaza mai greu si, de aceea, se asaza in straturi subtiri. Pietrisul de concasaj este rezistent, uniform ca dimensiuni si culoare. Se compacteaza usor, dar se recomanda mai rar, fiind costisitor, deranjand mersul si uzand incaltamintea datorita muchiilor ascutite.

4.4. Amenajarea parcarilor

Parcarile se amplaseaza in lungul cailor de circulatie, adeseori in apropierea unor obiective atragatoare, dar nu in proximitatea spatiilor de cazare, deoarece zgomotul motoarelor autovehiculelor, alarmele, muzica, discutiile pot deranja turistii ce se odihnesc sau dorm.

Dupa dispunere pot fi: parcari in pinten (fig.4.2.1), in ciorchine (fig.4.2.2) pe o supralargire a drumului sau parcari in derivatie fata de drum (fig.4.2.3), foarte aproape si paralele cu acesta. Dimensiunile lor difera, pentru un autoturism, fiind necesari 10m2.

1 - Parcare in pinten; 2 - Parcare in ciorchine; 3 -Parcare in derivatie

 


In fondurile de vanatoare, parcarile pot fi reprezentate prin suprafete alveolare, amplasate la periferia lor, delimitate prin mici grupuri de arbusti care nu se vor tunde in figuri geometrice.

Alveolele-parcari, asa numitele "parcari verzi" se pot amplasa si printre cateva exemplare arborescente mature, capabile sa suporte tasarea orizonturilor superficiale ale solului si sa asigure umbrirea vehiculelor. Daca nu sunt excesiv frecventate, solul poate ramane inierbat.

4.5. Amenajarea apelor

Apa curgatoare are o directie descendenta. De aceea, terenul trebuie sa prezinte o inclinare cat de mica, albia fiind mai larga si mai sinuoasa cu cat panta este mai redusa. Pe un teren relativ plan apele curg incet si daca malurile nu sunt regularizate fac meandre mari. Pe cele inclinate, meandrele sunt mici, se produc rupturi ale malurilor sau depuneri (fig.4.3). Pe terenuri foarte inclinate apele au caracter torential (curg repede) si atunci cand rocile sunt dure formeaza caderi de apa (cascade).

Fig. 4.3    Trasarea corecta (1-3) si gresita (4,5,6,7)

a unei ape curgatoare

 

Malurile apelor curgatoare naturale se apropie sau se departeaza intre ele, pastrand insa un paralelism aproximativ, astfel ca atunci cand un mal este concav cel opus apare convex . Cand se amenajeaza un curs artificial de apa apare nereusit ca ambele maluri sa fie convexe sau concave (fig.4.3.4.5) .

Daca se realizeaza un curs sinuos al apei, cu meandre accentuate, repliate unele dupa altele, cu intortocheri mult mai numeroase comparativ cu cele naturale formate de-a lungul traseului, imaginea este nereusita, ca urmare a artificializarii exagerate .

La schimbarea directiei cursului apei, malurile trebuie sa fie rotunjite, evitandu-se realizarea unei limbi inguste de pamant .

Cand cursul de apa artificial se bifurca pentru a forma o insula, de regula cele doua brate nu au acelasi debit si ca atare, unul are o latime mai mare. In consecinta insula nu se amplaseaza la egala distanta de ambele maluri (fig.4.3.8).

Profilul vertical al malurilor exercita efecte asupra intregii compozitii, inclusiv asupra vizitatorilor. De exemplu, malurile abrupte de pe vaile inguste limiteaza vederea si creaza spatii stramte, in care turistul se simte izolat, incercand un sentiment de singuratate si constrangere. In asemenea situatii, pe malul in care apa loveste si-l erodeaza, se pot amenaja mici stancarii, care, pe langa consolidarea malului, atrag atentia vizitatorului asupra unui aspect particular al ambientului. Uneori, de-a lungul vailor cu maluri inalte, cautate pentru plimbari izolate fiind ferite de accesul vizitatorilor in numar mare, este indicata trasarea unor poteci, cu nise de verdeata si banci rustice pentru odihna.

Apele "statatoare" sunt numite incorect asa, pentru ca apa se schimba, se primeneste natural (prin acumularea de noi cantitati de apa si prin evaporarea celei existente) sau artificial (prin evacuarea totala sau partiala a apei existente si completarea cu un nou volum de apa).

Apele statatoare pot fi naturale, formate in depresiunile terenului prin acumularea apei provenita din precipitatii, izvoare, cursuri de apa deviate natural si artificiale, realizate prin saparea terenului si aducerea apei, formandu-se lacuri artificiale, "oglinzi de apa".

Prezenta apelor naturale curgatoare (rau, parau, fluviu) ori "statatoare" (oglinzi de apa, lacuri, iazuri) constituie o inzestrare importanta a teritoriului destinat unor amenajari turistice.

Adeseori, cand terenul este lipsit de un curs sau oglinda de apa, ele se realizeaza in mod artificial sub forma de canale prin care curge apa, cu maluri regularizate sau nu, lacuri, bazine, cascade sau ape tasnitoare.

Intinderea unui lac artificial se stabileste in raport cu ansamblul compozitiei in care se amplaseaza. De regula, un lac nu este prea intins.

a malurilor unui lac

 


Forma lacurilor este determinata, in general, de relieful terenului. Aceasta poate fi insa ameliorata luand in considerare, cateva criterii mai importante:

- conturul sa fie cu atat mai simplu, cu cat lacul este mai mic;

evitarea formelor care nu se gasesc frecvent in natura, cum sunt cele aproape circulare (fig. 4.5.7) sau cu maluri drepte (fig. 4.5.8);

conturul sa fie alcatuit din linii curbe, eliminandu-se liniile frante, realizandu-se o forma relativ asemanatoare intre malurile opuse (fig. 4.5.1, 2,3,4,5), fara a fi insa simetrice (fig. 4.5.6,7,8);

portiunea mai larga (mai rotunjita) sa se gaseasca in opozitie cu punctul de intrare al apei in lac (fig. 4.5.2, 3);

golfurile, insulele, peninsulele sunt indicate numai pentru lacuri cu suprafete mari;

cand apa unui rau este oprita de un stavilar, lacul format va avea malurile mai departate, iar punctul de scurgere al apei va fi cat mai departe de cel de intrare, pe cat posibil opus (fig. 4.5.4). Solutia cu punctele de sosire si iesire prea apropiate nu corespunde unei forme naturale; in plus se produce stagnarea apei in partea opusa, marindu-se posibilitatea infestarii ei. Varianta poate fi admisa daca lacul are o insula, care desparte curentul de apa in doua ramuri, asigurand o primenire mai eficace a acesteia (fig. 4.5.5);

panta malurilor pana la adancimea de 1 m sub nivelul apei va fi de minimum 1 : 1. Daca structura solului nu permite o asemenea inclinare se poate face o consolidare cu piloti, bolovani, lut batut, blocuri de piatra sau, mai bine, cu zidarie.

Adancimea lacurilor este determinata, in primul rand, de posibilitatea aprovizionarii cu apa. Adancimea la mal se recomanda sa fie mai mare de un metru pentru a fi impiedicata instalarea vegetatiei care stanjeneste folosirea lacului si favorizeaza raspandirea tantarilor.

Impermeabilizarea stratului de sub apa se realizeaza prin lutuire, prin folosirea cartonului asfaltat si bitum, procedeu frecvent folosit pentru ca este ieftin si asigura o buna impermeabilizare, ori prin asezarea unui strat de beton.

"Oglinzile de apa" reprezinta suprafete de apa mentinuta in bazine de forma geometrica - rotunde, elipsoidale, dreptunghiulare, patrate - indeplinind rolul unui factor calmant si combinatii intre aceste forme, devenind in acest caz un factor conservant (fig. 4.6). Oglinzile de apa nu necesita instalatii hidraulice complicate. Trebuie insa prevazuta posibilitatea de aductiune si evacuare periodica a apei. Adancimea bazinelor fara plante acvatice decorative poate fi de numai 10-15 cm, iar in cazul folosirii plantelor pana la 60 cm.

Bordura bazinului care subliniaza forma si marimea lui se face din piatra, beton, caramida, avand latimi de 50-70 cm. In prezent, se adopta o inaltime relativ mica a bordurii pentru a permite accesul direct la oglinda de apa, a usura contemplarea peisajului reflectat si pentru a crea impresia unui spatiu mai mare. In cazul amenajarilor in stil peisager, bordurile se pot face din gazon.

Adeseori, oglinzile se asociaza cu jeturile de apa sub forma unor fantani arteziene, a caror miscare, combinata cu lumina artificiala, colorata diferit, creeaza efecte deosebit de placute.

Cunoscute din cele mai vechi timpuri, fantanile arteziene au constituit preocupari de baza ale unor arhitecti peisagisti, care au combinat apa statatoare, curgatoare, tasnitoare cu lumina, elemente sculpturale si vegetatia inconjuratoare. Jeturile de apa pot avea orientari diferite . Fantanile cu unul, doua sau trei jeturi actioneaza ca factor stimulant, in timp ce fantanile cu mai multe jeturi, orientate in sensuri diferite, au un rol excitant asupra psihicului.

Fig. 4.6.     Modalitate de realizare a oglinzilor si jeturilor de apa


Inaltimea jeturilor, proportionala cu dimensiunile bazinului, va fi inferioara celei mai scurte axe a acestuia. Asemenea dimensionare permite vizitatorilor sa se apropie de marginea bazinului fara a risca sa fie stropiti, iar terenul din jur ramane uscat, chiar in cazul unor viteze moderate ale miscarii aerului.

Apele cazatoare sub forma de cascade pot fi naturale sau artificiale. Inaltimea de cadere este determinata de forma terenului si debitul apei. In spatiile verzi din unitatile turistice se pot realiza mici cascade prin folosirea ca suport a pietrelor sau al catorva panouri sintetice (plexiglas) de forma dreptunghiulara sau patrata, asezate orizontal, la distanta de cativa zeci de centimetri intre ele, astfel incat apa cade in trepte de pe panoul superior pe cel inferior.

4.6. Amenajarea terenurilor sportive

La amplasarea diferitelor terenuri destinate jocului cu mingea, axa longitudinala a acestora va fi pe directia nord-sud, acceptandu-se o abatere de 50 catre est sau vest. Fiecare teren va avea o panta de 0,5% de la centru catre periferie pentru a se impiedica stagnarea apei rezultata din precipitatii (ploi, topirea zapezii). Uneori, apare necesara drenarea acestora. Pentru terenul de fotbal, care are dimensiuni mai mari (tabelul 4.1) se folosesc tuburi de drenaj, peste care se aseaza piatra de rau; urmeaza stratul vegetal, gros de 25-30 cm, pe care se seamana samanta de specii graminee.

In cazul terenurilor de dimensiuni mai mici (handbal, baschet, volei s.a - tabelul 4.1), drenarea se realizeaza mai usor si mai putin costisitor .

Terenurile de fotbal, rugbi, oina sunt acoperite cu gazon instalat prin semanare.

Terenul pentru atletism cuprinde: pista pentru alergari, cu o lungime minima de 125-130 m pentru ca la alergarea de 100 m se adauga 10-15 m la plecare si sosire, latimea stabilindu-se in functie de numarul celor care alearga concomitent, fiecaruia atribuindu-i-se 1,25 m, piste destinate sariturilor in lungime sau inaltime, aruncarilor cu discul, toate fiind acoperite cu zgura sau cu un amestec de bitum - cauciuc, numit "Elbitex".

Cand se amenajeaza teren de fotbal, pista de alergare se amplaseaza in jurul acestuia si are o lungime mai mare (pana la 400 m).

Popicaria are 2,4 maximum 6 piste cu lungimea de 28,50 m si latimea unei piste de 1,70 m, distanta intre ele fiind de minimum 1 m. Pista, perfect plana, se realizeaza din asfalt cu o compozitie specifica, turnat pe un strat de beton gros de 10 cm. In spatele scandurilor de lansare se pot amenaja tribune cu 50-200 locuri.

Terenul de gimnastica, de 30 x 20 m, acoperit cu gazon, nisip, asfalt, este dotat cu diverse aparate: paralele egale si inegale, barna pentru echilibru, capra fixa, cal cu manere etc., lasandu-se o suprafata neocupata pentru practicarea diferitelor exercitii individuale sau colective .

Cand nu se dispune de o suprafata de 600 m2 pentru amplasarea terenului de gimnastica se poate amenaja teren pentru culturism, de 15 x 10 m, acoperit cu gazon, asfalt, nisip, zgura, echipat cu scari si bare fixe, paralele egale si inegale, cal cu manere, banci pentru gimnastica, bara fixa, lazi si suporturi pentru haltere si gantere.

Patinoarul se amplaseaza pe un teren plan in apropierea unei surse de apa care sa permita realizarea ghetii.

Bazinul de inot, cu dimensiuni de minimum 50 x 21 m, se recomanda sa aiba o adancime diferita, precizata prin indicatoare si sa fie posibila schimbarea periodica a apei.

Plaja, plana sau cu o usoara inclinare spre sursa de apa - cand aceasta exista, acoperita cu nisip, are dimensiuni diferite, in functie de intinderea terenului si frecventa medie a turistilor, apreciind ca o persoana ocupa 4-6 m2. Este bine ca orientarea acesteia sa fie spre vest sau est, deoarece, se pare, ca expunerea la soare este preferata dupa amiaza si dimineata, cand razele ultraviolete nu sunt puternice.

De cele mai multe ori, terenurile sportive sunt grupate, la o distanta de minimum 4 m intre ele. Se recomanda ca intre terenuri sa se planteze un gard viu tuns, alcatuit din specii ce au frunzis verde inchis, bogat, care sa favorizeze concentrarea jucatorilor si a spectatorilor, sa imbogateasca aerul cu oxigen si sa retina mingiile cat mai aproape de teren. Se vor evita speciile care produc mari cantitati de fructe si seminte usoare, fructe suculente ce disemineaza toamna devreme, deoarece, imprastiindu-se pe suprafetele de joc, murdaresc terenul si impiedica desfasurarea jocului.

4.7. Amplasarea diferitelor echipamente utilitare si/sau ornamentale

Pavilioanele, destinate orchestrelor, fanfarelor, adapostirii turistilor pe timp nefavorabil (ploaie, furtuna etc.), se construiesc din lemn, beton, caramida s.a., avand o forma simpla, dar estetica. Se amplaseaza de-a lungul sau la capatul aleilor, pe malul apelor, adica acolo unde se incadreaza bine in peisaj si de unde se deschid perspective.

Chioscurile sunt constructii usoare - mici pavilioane, situate de-a lungul strazilor sau in apropierea institutiilor. Dupa alcatuire, Persy, citat de Carmazin - Cocovschi (1957,1978) le imparte in: chioscuri naturale, deschise in partea superioara si lateral, formate numai din bare de lemn, metal, beton, ce servesc ca suport pentru plantele agatatoare; chioscuri acoperite, dar deschise lateral; chioscuri acoperite si inchise lateral.

La alegerea tipului, se va urmari sa se creeze un adapost intim, linistit, corelat cu constructiile principale prin aceeasi arhitectura.

Belvederile, de diferite forme (uneori ca turnuri cu doua sau trei etaje), se vor plasa in locurile care inchid spatii intinse, la sfarsitul aleilor largi si, de multe ori, la cotele cele mai inalte ale terenului.

Scarile sunt constructii utilitare, dar si ornamentale. Ele usureaza circulatia unde, de regula, panta terenului depaseste 150 si permit accesul intre terasele situate la niveluri diferite, fiind totodata anexe necesare taluzurilor, zidurilor de sustinere etc. Scarile accentueaza orizontalitatea terenului, evidentiaza directia pe verticala, intrerup uniformitatea si monotonia zidurilor, dau un aspect variat si pitoresc atunci cand sunt incadrate de vegetatie si permit amplasarea unor elemente decorative: balustrade, statui, vase. Marimea scarii (latime si lungime), trebuie sa fie proportionala cu dimensiunile locului de amplasare.

Axa scarii poate fi dreapta, franta, curba, ramificata (de obicei simetrica), fiind in continuare cu axa aleilor sau drumurilor din partea ei inferioara, ori superioara. Inaltimea treptei este constanta de 15-18 cm, iar latimea de asemenea, constanta este de 35-40 cm. De multe ori, in statiunile balneo-climaterice se realizeaza scari la constructia carora nu se tine seama de faptul ca ele sunt destinate nu numai pentru coborare, ci si pentru urcarea lor de catre varstnici sau suferinzi. De aceea, sunt indicate scarile de tip sanatoriu, care nu au acelasi numar de trepte si nici inaltime egala de la un palier la altul; pe masura urcarii, ele se construiesc cu micsorarea progresiv-ritmica a palierelor, a inaltimii si numarului treptelor.



Panta scarii trebuie sa fie in concordanta cu cea a taluzului invecinat. Cand numarul treptelor este mare, devenind obositoare la urcare, se amenajeaza paliere de odihna, cu latimea de 1,20 - 1,30 m.

Se recomanda ca materialul de constructie - piatra, mozaic, asfalt, beton - sa fie asemanator cu cel folosit la amenajarea cladirilor, a zidurilor de sprijin.

Balustradele (parapetele) sunt elemente utile ce marginesc scarile, potecile trasate pe terenuri accidentate, terasele, malurile apelor, indeplinind adesea si un rol ornamental. Bara, asa numita "mana curenta", confectionata din lemn, este paralela cu axul caii de circulatie, se fixeaza pe suporti de piatra, beton, caramida, fier sau alte metale, lemn de aproximativ 0,90 m inaltime si ajuta pe turist sa urce ori sa coboare treptele.

Balustradele ce marginesc aleile destinate plimbarii nevazatorilor au diferite insemne sesizate tactil.

Podurile si podetele au un rol functional si decorativ, servind la unirea malurilor si alcatuind adevarate "puncte nodale", spre care converg numeroase cai de circulatie. De pe ele, trebuie sa se deschida perspective interesante spre mal si spre apa. Sunt renumite podetele realizate in stil "chinezesc" si "japonez". Se confectioneaza din lemn (desi decorative, sunt mai putin indicate pentru ca se deterioreaza repede), metal, beton, beton armat, zidarie.

Trecerile peste izvoare, paraie pot fi amenajate mai simplu: trunchiul unui arbore, pietre naturale, lespezi.

Bancile si scaunele asigura odihna turistilor; unele modele sunt si decorative.

Bancile au lungimi diferite (1,20-3,00), atribuindu-i-se unei persoane cca 0,60 m, latimea de 0,40 - 0,50 m si inaltimea de 0,45 m. Ele pot fi fixe sau portabile cu sau fara spatar, confectionate din lemn, lemn si metal (cele mai indicate), piatra, metal, beton. Pe unele alei, in poieni, luminisuri se pot folosi banci confectionate din lemn de mesteacan, a carui scoarta, aproape alba, creeaza un aspect vesel, primitor, atunci cand se proiecteaza pe fondul verde al vegetatiei arbustive sau erbacee.

Bancile se vopsesc in culori astfel alese incat sa se incadreze bine in peisaj. Culorile indicate sunt: vernil, gri-verde, alba, alba-cenusie, alba-verzuie, albastruie, alba-galbuie. Nu sunt recomandate culorile lucitore ale metalului acolo unde soarele straluceste puternic si nici culoarea verde, deoarece se pierde pe fondul vegetatiei.

Ele se amplaseaza in fata unor perspective interesante, a unui rond de flori, grup sculptural etc., atat la soare cat si la umbra, in locuri linistite, retrase sau de-a lungul aleilor, in nise, pentru a nu impiedica circulatia si/sau a nu fi deranjati cei ce se odihnesc.

Pergolele au un rol ornamental. Ele constau din stalpi verticali, reuniti la partea superioara printr-o retea de grinzi orizontale, pe care se sprijina plante cu tulpini cataratoare formand bolti de vegetatie. Pergolele au o inaltime de aproximativ 2,20 m si o latime maxima de 3 m, avand in plan vertical diferite forme: orizontala, semicirculara, ovala, cu schimbari in aliniament etc. Stalpii de sustinere (montantii) se fac din piatra cioplita, piatra cu mortar de ciment, fier, aluminiu sau alte metale, caramida, lemn fasonat sau nefasonat .

Treiajele sunt panouri de zabrele confectionate din lemn sau metal, late pana la 2,0 - 2,5 m pe care se catara plante lemnoase sau floricole si sunt destinate pentru a margini o perspectiva, a impodobi un perete, o gradina etc. Treiajele de langa ziduri se fixeaza cu ajutorul unor suporti metalici la o distanta de 0,30 - 0,50 m , fata de acestea, pentru a se asigura circulatia aerului in scopul evitarii aparitiei igrasiei pe ziduri. Ele se vopsesc in culori contrastante culorii zidului (gri, verde, vernil, alb).

Suporturile pentru plante (jardiniere) trebuie sa fie usoare, rezistente, lipsite de artificialitate, sa nu incarce prea mult peisajul. Se confectioneaza din metal, lemn, se vopsesc in culori discrete.

4.8. Echipamente pentru jocul copiilor

Pe terenurile fondurilor de vanatoare se recomnada amplasarea echipamentelor pentru jocul copiilor care vor fi supravegheati de personal calificat, in timpul in care parintii participa la diferite activitati pe terenul respectiv.

Echipamentele destinate jocurilor individuale sau colective ale copiilor trebuie sa le dezvolte curiozitatea, sa contribuie la fortificarea lor fizica, sa le permita largirea orizontului cultural, sa le insufle dragostea pentru citit, pentru arta dramatica, arta plastica, pentru tehnica, pentru natura.

Ele vor fi dimensionate in functie de varsta celor carora le sunt destinate si se vor grupa, pe cat posibil, tot in functie de varsta. Echipamentele sunt numeroase si constructia lor este diferita; unele sunt nelipsite (leagane, tobogane, balansoare, gropi cu nisip etc.), altele, fiind mai costisitoare, se intalnesc mai rar.

Balansoarul, cu inaltimea de 50-60 cm, este constituit dintr-o scandura de 400 (300) x 25 cm, fixata la jumatate pe un ax sustinut de doua bare de lemn sau metalice.

Toboganul, cu inaltimea in jur de 1m pentru copiii mici (pana la 5-6 ani) si pana la 3m pentru cei de varsta mai mare, cu planul inclinat la 450, confectionat din tabla galvanizata, avand un podium in partea superioara; scarile de acces la podium sunt marginite cu bare de mana.

Gropile cu nisip, de diferite forme, cu suprafata de minimum 8 m2, nisipul, de culoare deschisa, se amesteca cu argila pentru a se modela usor cand este in stare umeda. Gropile sunt marginite de scanduri orizontale, rindeluite, cu inaltimea de 40 cm, fiind folosite de copii ca loc pentru a se aseza sau masa pentru etalarea jucariilor.

Leaganele au inaltimi mai mici sau mai mari, dupa varsta celor carora le sunt destinate. Confectionate din lemn sau metal, trebuie sa fie suficient de rezistente si bine ancorate.

Paralele egale si inegale cu inaltimi diferite, spaliere fixe din lemn, metal sau material textil cu ochiuri de 10-20 cm, pe care se catara copii, dezvolta curajul acestora.

Labirintul, realizat din vegetatie, este destinat prescolarilor si are drept scop dezvoltarea atentiei si a simtului de orientare.

CAPITOLUL 5. AMPLASAREA VEGETATIEI

5.1. Functia decorativa a vegetatiei

Prin prezenta ei pe un anumit teritoriu, vegetatia imprima acestuia o deosebita valoare decorativa, apreciata prin satisfactia ce o realizeaza omul, care, datorita componentelor (tulpina, lujeri, frunze, flori, fructe, seminte), dau impresia unui lucru bine organizat, a unui lucru "compus", in care partile se imbrica intre ele si se subordoneaza in mod armonios intregului, pentru a pune in evidenta "masura inerenta a fiecarei compozitii", ceea ce inseamna de fapt, frumusete . Alberti A., citat de Simonds O., 1967, definea frumusetea ca "fiind armonia tuturor partilor, indiferent de subiectul in care apare, asamblate intr-o astfel de proportie si legatura, incat nimic sa nu poata fi adaugat, diminuat ori modificat decat in dauna operei". Desigur ca aprecierea anumitor elemente din natura ca "frumoase" este caracterizata de o oarecare subiectivitate, de existenta unui grad mai inalt de rafinament al inteligentei si sensibilitatii, devenite, intre timp, capabile sa descopere si sa contemple armonia, coloristica sau grandoarea unor plante.

Frumusetea vegetatiei instalate de om, selectata dupa anumite criterii este amplificata, pentru ca frumosului natural (vegetatia care creste natural) i se adauga frumosul artistic, ultimul fiind rezultatul unei constiinte creatoare, apreciat dupa criterii estetice apartinand unui sistem de gandire, iar efectul pe care il produce asupra omului tine, de asemenea, de domeniul estetic.

Frumosul natural, oferit "de-a gata", imprima o bucurie tonifianta, angajand mai mult resorturi de ordin moral, prin senzatiile de relaxare, de eliberare, de intimitate si mai putin ratiuni "artistice, dezvaluite ca acte de creatie".

Vegetatia exprima prin intermediul diferitelor forme expresive, cum ar fi armonia dintre forma si continut, imbinata cu elemente ale unitatii, ordinii si proportionalitatii, inestimabile valori ale frumosului natural, valori amplificate de efectele sanitare si recreative.

La acestea se adauga faptul ca numeroase insusiri decorative ale vegetatiei (culoare, volum, forma) variaza cu o mare amplitudine in timp (de-a lungul anului si al anilor) imprimand astfel mediului (peisajului) trasaturi caracteristice in fiecare anotimp sau de la un an la altul.

Vegetatia amplasata de-a lungul cailor de circulatie realizeaza armonie prin corelarea spatiului artificial cu cel natural.

Prin schimbarea cromatica a frunzelor in diferite perioade ale anului, a dimensiunilor (in special inaltimea), formei coroanei s.a., speciile lemnoase introduc varietate in uniformitatea constructiilor care raman neschimbate decenii, chiar secole.

Uneori, vegetatia lemnoasa constituie adevarate ecrane, mascand obiective naturale sau artificiale inestetice. Alteori, dimpotriva, evidentiaza valoarea artistica a unor constructii, obiective turistice etc.

Calitatea estetica a speciilor floricole consta in faptul ca, in timpul infloririi, adeseori o perioada indelungata, acestea prezinta flori sau inflorescente numeroase, cu multiple tonuri spectral pure si ameliorate.

O alta calitate decorativa a vegetatiei consta in ambianta sonora specifica. Fosnetul frunzelor, trosnetul ramurilor uscate cand se calca pe ele, fasaitul produs prin trecerea peste un covor de frunze de pe suprafata solului, suieratul vantului de intensitate nu prea mare printre coroanele arborilor, cantecul pasarelelor, taraitul greierilor care-si gasesc hrana si adapost in diferitele specii de plante, constituie surse de satisfactie care formeaza unul din punctele de plecare ale categoriei de "frumos" in domeniul esteticii sonore, spre deosebire de zgomotele datorate diferitelor tehnici, care constituie o "lipsa de confort", devenind nocive pentru sistemul nervos.

Istoria culturii materiale cunoaste nenumarate si variate conceptii si forme de modelare si valorificare decorativa a vegetatiei. Gradinile japoneze, unde abunda elementele de surpriza, pitoresc si contrast, gradinile franceze din secolele XVII - XVIII, un loc de frunte ocupand gradinile palatelor Versailles, Tuilleries etc., cu simetria si ordinea specifica stilului geometric, parcurile din Anglia, avand caracteristicile stilului peisager in care se acorda importanta deosebita naturii "salbatice", adeseori realizata artificial si multe altele constituie exemple de valorificare decorativa maxima a vegetatiei.

Uneori, exagerarea functiei decorative a condus la realizarea unor forme "in sine", nelegate de utilitate, asa cum au fost amenajate bunaoara unele gradini olandeze din secolul XVII. Absolutizarea adaosului, a inutilului sub pretextul "infrumusetarii", pe langa faptul ca nu se respecta principiul economic, conduce la incarcatura superflua, la inzorzonare si, in final, la invadarea prostului gust, care inlocuieste frumosul natural sau artificial.

5.2 Functia sanitara

Influenta vegetatiei asupra sanatatii oamenilor se resimte indirect si/sau direct. Astfel, puritatea aerului, amplitudinile mai mici diurne sau anotimpuale ale valorilor de temperatura, umbra generata de un arbore reducand radiatia solara au o actiune directa asupra organismului, in timp ce armonia liniilor, a culorilor, gruparea artistica a arborilor, arbustilor, florilor, incanta privirea, creand o dispozitie sufleteasca favorabila care, la randul ei, influenteaza pozitiv starea generala, de confort a organismului.

Influenta vegetatiei asupra compozitiei aerului

Prin producerea oxigenului si consumul dioxidului de carbon, in procesul de fotosinteza, vegetatia contribuie la imbunatatirea evidenta a compozitiei aerului, asigurand mentinerea vietii. Se cunoaste rolul deosebit al oxigenului in organism: este indispensabil arderilor care mentin temperatura corpului; purtat de hemoglobina trece prin tesuturi, contribuind la oxigenarea acestora si in mod deosebit a inimii, a neuronilor in special a celor din neocortex, dar si a scoartei cerebrale, a rinichilor.

Ozonul in cantitati mici, rezultat din oxidarea substantelor organice din litiera si a terebentinei din rasina, activeaza arderile din organism, reduce iritabilitatea, este un puternic dezodorizant si actioneaza ca narcotic usor.

Vegetatia, in special cea lemnoasa, prin procesul de fotosinteza contribuie la ionizarea aerului cu ioni negativi.

S-a stabilit ca un cm3 aer contine 1500 - 4000 ioni, raportul optim intre ionii pozitivi si cei negativi fiind de 1,2 : 1, dar poate sa ajunga pana la 1,7 : 1, chiar 2 : 1. Ori de la raportul 1,3i+ : 1,0i-, s-a constatat clinic aparitia starilor nervoase anormale.

Ionii negativi faciliteaza asimilarea oxigenului, a potasiului si a fierului din organism; utilizarea ultimului in producerea unor enzime cu fier, stimuleaza metabolismul unor compusi cu inalt continut energetic, al acizilor nucleici, accelereaza oxidarea serotoninei - hormon din sange care participa la mai multe procese (somn, transmiterea impulsurilor etc.) cu efect calmant, linistitor asupra sistemului nervos.

Multe plante produc fitoncide (flavone si flavonoide) care au rolul antibioticelor, actionand cu efect paralizant sau mortal, asupra microbilor, ciupercilor (Candida albicans - in cavitatea bucala), distrugand colibacili, stafilococi, streptococi. De exemplu, fitoncidele produse de stejar distrug bacilul dizenteriei, cele de brad pe al difteriei, iar fitoncidele produse de rasinoase si in mod deosebit de pini distrug bacilul Koch, al tuberculozei. Sanatoriile de la Turia (Covasna), Sanpetru (Brasov) instalate in paduri de rasinoase sunt deosebit de apreciate in tratarea tuberculozei.

Un rol important il reprezinta plantele prin capacitatea de a retine pe frunze, lujeri, scoarta deci pe organele aeriene cantitati mari de poluanti, in special sub forma solida. Chiar daca mijloacele tehnice tot mai perfectionate vor reduce poluarea industriala, a mijloacelor de circulatie etc. si vegetatia, in special cea lemnoasa, inlesneste fenomenele naturale de autoepurare prin: retinerea particulelor de poluanti in suspensie, datorita actiunii fizice a filtrului vegetal, reprezentat de aparatul foliar; fixarea biologic activa a pulberilor pe suprafata frunzelor, determinata de fenomenele fizice si biologice ale adsorbtiei si transpiratiei; fixarea gazelor toxice, datorata proceselor metabolice specifice plantelor; sedimentarea particulelor solide, ca urmare a micsorarii vitezei curentilor de aer; dezintegrare fermentativa, epurare microbiana etc.

Masuratorile efectuate au demonstrat ca, in general, vegetatia fixeaza de 3-6 ori mai multe pulberi decat suprafetele inerte, intensitatea de filtrare fiind direct proportionala cu suprafata aparatului foliar cu tomentozitatea frunzelor, proeminenta nervurilor etc.

Influenta vegetatiei asupra unor elemente climatice

Vegetatia plantata in centrele populate, ca si cea periurbana contribuie la reducerea valorilor de temperatura in zilele calduroase ale verii, diminuarea ecartului intre extreme, incetinirea variatiilor orare de temperatura, in special a unor variatii bruste, toate acestea avand o influenta benefica asupra organismului. Scaderea valorilor ridicate de temperatura face ca pulsul sa se rareasca cu 8-10 batai pe minut, temperatura pielii scade si, datorita faptului ca la suprafata frunzelor si a tulpinilor se inregistreaza mai putine grade, omul nu mai capteaza caldura suplimentara, ci, dimpotriva, elimina caldura prin radiatie. De aceea, intre arbori omul are senzatia de racorire.

In anotimpul rece, temperatura este cu cateva grade mai ridicata intr-un teritoriu acoperit cu vegetatie, comparativ cu terenul descoperit.

Arborii si arbustii micsoreaza viteza de deplasare a aerului, constituind o perdea de protectie impotriva vantului care, uneori, are o actiune daunatoare asupra sanatatii, prin: uscarea excesiva a pielii si a mucoaselor, deshidratare generala, marirea campului electric, producerea zgomotului, adeseori, enervant, provocarea rasuflarii sacadate etc.

De retinut ca deplasarea aerului cu o viteza mica (1-3 m/sec) stimuleaza activitatea nervilor din piele, fiind echivalenta cu un masaj usor, favorizand astfel circulatia sangelui, conduce la o electrizare negativa (deci ioni negativi), produce un murmur agreabil (briza in frunze).

Vegetatia arborescenta contribuie la reducerea radiatiei solare in exces, efectele nocive ale exceselor de lumina fiind cunoscute: cresterea termica cutanata, reactivarea virusilor latenti (herpes, eritem), favorizarea urticariilor, a eczemelor, a cancerului cutanat, a oboselii sau a unor accidente oculare (conjunctivite, cheratite etc.), aparitia hipertensiunii, a insomniilor, a crizelor de astm, de hemoptizii, chiar de epilepsie. Bolnavii de miocard risca unele complicatii datorita radiatiilor puternice. Hepaticii, bolnavii de plamani, persoanele cu dermatoze extinse s.a. trebuie sa stea in natura, dar sa nu se expuna foarte mult la soare.

Sigur nu trebuie sa se considere ca diminuarea intensitatii radiatiei solare reprezinta un avantaj, stiut fiind faptul ca helioterapia este la moda. Radiatia solara favorizeaza producerea vitaminei D cu rol in fixarea calciului si o buna dezvoltare a oaselor, reduce glicemia, distruge microbii, conducand la vindecarea ranilor, a acneei, a furunculozei, este favorabila bolnavilor de tuberculoza osteo-articulara si cutanata, reumaticilor, precum si celor anemici, rahitici.

Vegetatia influenteaza umiditatea relativa si absoluta a aerului, care actioneaza asupra plamanilor si pielii. In perioadele foarte uscate (umiditate relativa sub 30%), plantele, prin procesul de transpiratie, contribuie la sporirea umiditatii aerului care devine favorabila organismului.

Influenta vegetatiei asupra starii psihice

Prin forma coroanei, dispozitia ramurilor, culoarea predominanta a florilor, fructelor, nuantele de verde ale frunzelor, modul de grupare al speciilor, vegetatia influenteaza evident starea psihica.

Astfel, forma columnara a coroanei arborilor (tuia, plopul s.a) are o influenta dinamica, excitanta asupra psihicului, dezvoltand fantezia prin faptul ca privirea este atrasa in sus, urmarind cele doua linii "aproape paralele ale conturului coroanei, amintind de coloana infinitului".

Forma conica a coroanei stimuleaza, dinamizeaza intr-o masura mai mare starea psihica, datorita celor doua linii inclinate ale conturului ce converg spre varful acesteia.

Forma sferica a coroanei constituie un element conservator care mentine o stare psihica normala; de aceea, de-a lungul aleilor destinate plimbarii sunt indicate specii cu o astfel de forma.

Forma umbelata a coroanei, marginita in partea superioara a acesteia de o linie aproape orizontala, constituie un factor calmant, creand senzatia de aparare, de ocrotire, de protectie.

O pregnanta influenta asupra psihicului o au arborii cu conturul neregulat al coroanei si cu ramurile "pendente" (aplecate spre pamant), denumiti plastic "arbori plangatori". Asemenea exemplare imprima o stare de pasivitate, de tristete, de renuntare, constituind un factor calmant-inhibitor al peisajului.

In privinta culorii florilor, fructelor, de retinut ca cele calde (galben, portocaliu, rosu, verde galbui) sunt considerate culori active. Culorile reci (albastru ultramarin, albastru, violet) sunt culori pasive.

Culoarea verde are efectul cel mai util in sporirea capacitatii de munca, de concentrare pe o perioada indelungata. Fiind poate culoarea cea mai odihnitoare creeaza impresia de calm, de odihna; simbolizand speranta, sugereaza liniste si siguranta, favorizand echilibrul psihic.

Galbenul invioreaza peisajul si predispune la veselie, optinism, comunicativitate.

Similar galbenului, portocaliul radiaza caldura, da senzatia de apropiere.

Rosu este o culoare exploziva, activa, nelinistitoare, care simbolizeaza temperament, pasiune, dragoste de viata. Are influenta cea mai stimulatoare asupra psihicului, fiind cea mai indicata pentru a dinamiza actiunile . de retinut ca aceasta dinamizare se manifesta brusc si numai initial; elanul si buna dispozitie se transforma curand in oboseala si, in final, capacitatea de munca se reduce.

Culoarea albastra este culoarea cerului, a marii, a serii, a muntilor din departare; ea dematerializeaza si creaza impresia de intindere, distanta, nemarginire. Ca simbol al infinitului, al departarii, increderii, tristetii, exprima seriozitate, raceala, suferinta si predispune la calm, liniste interioara, concentrare, pasivitate.

Albastrul ultramarin calmeaza psihicul intr-o asemenea masura incat gandirea, reactiile, sentimentele, cu alte cuvinte - procesele intelectuale si emotionale devin incetinite.

5.3. Alegerea si amplasarea speciilor lemnoase arborescente si arbustive

Valoarea decorativa deosebita, importantele functii sanitare indeplinite, costul relativ scazut al materialului, al lucrarilor de instalare si intretinere pentru unitatea de suprafata, cheltuieli ce se efectueaza la intervale mari de timp (decenii, zeci de decenii) justifica proportia insemnata pe care o ocupa speciile lemnoase in unitatile de spatii verzi inclusive in fondurile de vanatoare.

Printre criteriile ce stau la baza alegerii speciilor lemnoase prezinta importanta corelarea cerintelor ecologice ale acestora cu conditiile din teritoriu, rezistenta speciilor la noxe, insusirile biologice, inaltimea pe care o realizeaza la maturitate, forma si dimensiunea coroanei care, asa cum s-a aratat, influenteaza starea psihica a turistilor, marimea si forma frunzelor, a florilor, culoarea si perioada de inflorire, rapiditatea de crestere, longevitatea exemplarelor. Lucrarile de specialitate prezinta aceste caractere, iar firmele producatoare de puieti emit anual cataloage din care cei interesati pot sa selecteze un numar mai mic sau mai mare de specii, varietati etc.

Cand se intentioneaza ca speciile lemnoase sa se planteze de-a lungul aleilor, soselelor se va acrorda o atentie mai mare urmatoarelor aspecte:

speciile sa prezinte rezistenta sporita la fum, praf, alti poluanti;

la speciile arborescente trunchiul sa fie drept si sa realizeze inaltimi de minimum 2,5 m;

coroana sa fie piramidala, conica, sferica, chiar tabulara; nu se recomanda specii cu ramuri pendule;

in zona de campie cu numeroase zile insorite si temperaturi ridicate speciile folosite sa prezinte coroana bogata, care sa asigure o umbrire corespuzatoare;

in zonele de deal si munte, unde durata de stralucire a soarelui este mai mica si temperaturile mai scazute, se vor folosi specii cu coroana transparenta, rara, creandu-se alternante de lumina-umbra deosebit de apreciate de turisti;

de-a lungul aleilor, se planteaza specii decorative prin detalii;

de-a lungul cailor de circulatie pe care vehiculele circula cu viteze mari se planteaza specii cu frunze mari, compuse sau simple;

perioada de la infrunzire pana la caderea frunzelor sa fie cat mai lunga;

toamna frunzele sa se desprinda de lujeri intr-un interval cat mai scurt, pentru ca strangerea si indepartarea lor sa nu necesite cheltuieli suplimentare prin revenirea pe o perioada indelungata cu aceste lucrari;

fructele sau semintele diseminate sa nu murdareasca trotuarul, aleea, strada;

sistemul radicelar sa fie profund (nu superficial); speciile cu inradacinare pivotant-trasanta rezista mai bine la actiunea vanturilor cu viteze mari, de asemenea, nu apare riscul ca radacinile sa se extinda superficial pe o suprafata intinsa, deranjand imbracamintea caii de circulatie;

sa nu drajoneze, pentru ca si drajonii pot disloca imbracamintea drumului;

sa aiba o crestere activa;

sa fie longevive;

sa suporte taierile in coroana, atunci cand se doreste obtinerea unei forme geometrice caracteristice sau este necesar sa se mentina la o anumita inaltime spre a nu fi deranjate firele aeriene de energie electrica, telefonie, troleibuze etc.

Amplasarea speciilor lemnoase arbustive sau arborescente se face solitar (izolat), in randuri sau grupuri.

La dispunerea izolata se recurge mai rar. Specia -arbust sau arbore - trebuie sa fie deosebit de atragatoare prin una sau mai multe insusiri biologice. Exemplarele solitare se pot amplasa pe peluze, la marginea unui grup care serveste drept fundal, langa o cladire spre a o evidentia, pentru inchiderea unei perspective.

Randul de arbori se intalneste frecvent de-a lungul cailor de circulatie. Daca se adopta un ritm static, distanta intre exemplare se stabileste astfel incat, la maturitate intre coroanele a doi arbori alaturati sa ramana o distanta de aproximativ un metru pentru a se asigura primenirea aerului si alternanta lumina-umbra.

Curtina reprezinta tot un aliniament de arbori sau arbusti, constituit dintr-o singura specie, exemplarele fiind foarte apropiate unele de altele, incat formeaza un "perete verde".

Labirintul este o curtina cu inaltimea de 1,0 - 1,5 m, strabatuta de o retea densa si intortochiata de poteci.

Gardurile vii, nelipsite din spatiile verzi, sunt plantatii de arbori sau arbusti dispuse cel mai adesea pe doua randuri echidistante (mai rar pe unul sau trei randuri), urmarind un traseu liniar sau sinuos.

In plan vertical, profilul este liber (garduri vii netunse), geometric (paralelipipedic, trunchi de con etc.), in trepte (cand se folosesc doua sau mai multe specii amplasate in planuri diferite) - garduri vii tunse.

In functie de locul amplasarii, acestea se realizeaza si se mentin la inaltimi diferite, deosebindu-se garduri vii: foarte mici (borduri), cu inaltimea sub 0,5 m, mici (inaltimea 0,5 - 1,0 m), inalte (intre 1,0 - 3,0 m) si foarte inalte (peste 3,0m).

Dupa destinatie se identifica garduri vii decorative alcatuite din una, doua sau mai multe specii care sa se diferentieze prin perioada de inflorire. Sunt indicate speciile care au un aparat foliar bogat,lujeri subtiri, flori si/sau fructe remarcabile.

Gardurile vii pentru camuflarea unor elemente inestetice se constituie din specii arbustive sau/si arborescente cu frunzis bogat, care sa se mentina mult timp (chiar si iarna), cu ramificare cat mai apropiata de sol.

La gardurile vii pentru protejare se pot folosi specii arbustive cu spini, ghimpi, cu numeroase ramuri care sa le faca impenetrabile.

Grupurile de arbori si/sau arbusti se amplaseaza in scopuri decorative, sanitare, pentru aparare, mascare, liniste, izolare, evidentierea unui obiect sau obiectiv, ori pentru realizarea legaturii intre doua masive.

Grupurile se constituie din una sau mai multe specii. Nu se recomanda asocierea unui numar mare de specii, deoarece s-ar obtine o ingramadire de forme si culori ce ar atribui grupului un caracter difuz si un aspect de "neliniste".

Asocierea a doua sau mai multe specii presupune ca in grup sa predomine una singura, de regula cel mai bine adaptata conditiilor locale, careia sa i se subordoneze celelalte specii, realizandu-se astfel unitatea in diversitate.

Amplasarea in amestec intim intr-un singur plan a rasinoaselor cu foioasele este controversata. Unii sustin ca foioasele ce-si pierd frunzele peste iarna, plantate printre rasinoase ce au ace (frunze) permanent verzi, creaza un contrast neplacut, asemanator celui realizat de oameni imbracati saracacios amestecati cu altii avand vesminte bogate.

Contrastul poate fi diminuat daca foioasele se amplaseaza in prin plan, proiectandu-se pe fondul inchis, creat de rasinoase situate in planurile urmatoare.

Alti specialisti sunt de parere, ca, dimpotriva, amestecul intim contribuie ca in perioada repausului vegetativ, peisajul sa nu apara monoton, trist, pentru ca rasinoasele prin nuantele verzi ale acelor introduc o nota de veselie, realizand unitate de-a lungul anului.

Datorita, aspectului monoton pe care il imprima peisajului rasinoasele atunci cand sunt sub forma de grupuri, palcuri, masive pure, arhitectii peisagisti recomanda ca in spatiile verzi urbane proportia lor sa fie de 30%, maximum 40%.

Cand este posibil, se vor asocia specii de varste diferite, deoarece asemenea grupuri invioreaza peisajul si permit inlocuirea exemplarelor batrane, fara pericolul aparitiei unor goluri.

De altfel, omogenitatea varstelor nu este indicata nici din punct de vedere al rezistentei exemplarelor la diferite noxe, daunatori biotici, boli criptogamice, arborii maturi fiind mai sensibili ca cei tineri.

La gruparea speciilor se va tine seama si de faptul ca arborii (inclusiv speciile cu crestere rapida) produc un efect decorativ numai dupa cativa ani de la plantare, spre deosebire de arbusti care se garnisesc cu numerosi lujeri foliacei si infloresc la varste relativ mici (trei, patru ani). De aceea, intr-un spatiu verde creat, in primii ani, podoaba principala o vor constitui arbustii, apoi speciile cu crestere rapida si ulterior cele care cresc incet.

Un grup se alcatuieste obisnuit dintr-un numar impar de exemplare (trei pana la noua foioasele si mai multe rasinoasele). Se recomanda ca la constituirea grupurilor sa se remarce unul din exemplare, care sa atraga atentia prin inaltime sau alte caractere deosebite. Acest arbore domina compozitia si trebuie sa se gaseasca pe axa de echilibru a grupului intreg.

Grupul alcatuit din doua exemplare trebuie sa fie bine echilibrat, incat sa formeze o "pereche solitara".

Trei exemplare ale unui grup se planteaza in unghiurile unui triunghi cu laturi neegale (fig. 5.1.). Daca se utilizeaza patru exemplare, cel predominant se dispune, de regula, in punctul de intalnire al medianelor triunghiului scalen .Cand grupul este format din cinci sau sase arbori, patru, respectiv cinci, se planteaza in colturile unui patrulater sau pentagon cu laturi neegale, iar ultimul sau ultimii in centrul acestuia. Daca grupul cuprinde sapte exemplare,patru dintre ele - cele mai scunde - se planteaza in colturile unui patrulater cu laturi neegale, iar urmatoarele - mai inalte - intr-un triunghi scalen inscris in patrulater (fig. 5.1).

Fig.5.1. - Exemple de amplasare a exemplarelor intr-un grup

Grupurile mai mari se realizeaza plantand arborii pe un contur aproximativ oval, iar arbustii in fata lor.

Boschetul, varianta a grupului, reprezinta o asociatie densa de arbori sau arbusti, dispusi inelar, in scopul obtinerii unui spatiu linistit, destinat odihnei, care sa ofere umbra in orele de arsita si protectie impotriva miscarilor de aer.

Palcul este o asociere mai numeroasa de arbori sau arbusti.

Masivul este constituit din specii arborescente si, eventual arbustive, ocupand o suprafata mai mare comparativ cu grupul sau palcul.

Instalarea vegetatiei lemnoase se face cu puieti de varste si inaltimi diferite, in functie de specie si rapiditatea de crestere.

Plantatiile se executa primavara, inainte de pornirea in vegetatie si dupa ce solul se desgheata (martie-aprilie) sau toamna in timpul repausului vegetativ (dupa caderea frunzelor). Se recomanda ca rasinoasele sa se planteze prin octombrie-noiembrie, pentru ca peste iarna, prezenta lor sa imprime varietate in peisaj.

5.4. Alegerea, asocierea si amplasarea speciilor floricole

Speciile floricole au mare importanta, datorita aspectului decorativ al florilor, frunzelor, fructelor, inaltimii diferite a exemplarelor (de la cativa centimetri pana la 2-3 m) . Multe specii au flori placut mirositoare, ceea ce le sporeste atractivitatea.

Dat fiind costul ridicat al materialului floricol, cat si al lucrarilor de intretinere, proportia de participare din suprafata ocupata cu vegetatie este relativ redusa: 2-10%.

Criteriile de alegere a speciilor floricole sunt numeroase, mai importante fiind: durata ciclului biologic, inaltimea exemplarelor, forma, marimea, dispunerea, mirosul, culoarea florilor si perioada de inflorire, forma, marimea, culoarea frunzelor exigenta deferita fata de insusirile solului, factorii climatici, noxe, locul unde vor fi amplasate etc.

Dupa durata ciclului biologic speciile floricole sunt anuale, bienale si perene.

Speciile floricole anuale rasar, cresc, infloresc, produc seminte si dispar in decursul unui an calendaristic; de la sfarsitul iernii - inceputul primaverii pana la sfarsitul verii sau al toamnei, deci intr-un sezon de vegetatie.

Speciile floricole bienale isi desfasoara ciclul biologic, de-a lungul a doi ani calendaristici, chiar daca durata vietii - de la rasarire pana la disparitie este mai mica de douasprezece luni. De regula, semintele acestor specii se seamana la sfarsitul verii; pana toamna ele germineaza si plantele formeaza o rozeta de frunze. Se planteaza la locul definitiv toamna sau primavara anului urmator, cand formeaza tulpini, infloresc si isi incheie ciclul biologic la sfarsitul primaverii - inceputul verii (banuteii, nu ma uita, panselele s.a).

Plantele perene sau vivace vegeteaza mai multi ani, supravietuind fie prin muguri existenti in jurul coletului, care sunt protejati impotriva gerurilor din timpul iernii de resturile vegetale moarte ale plantei, fie prin organe subterane (bulbi, rizomi s.a), care la plantele rustice raman peste iarna in pamant, iar la plantele semirustice se scot din pamant si se pastreaza peste iarna la temperaturi pozitive.

Inaltimea plantelor floricole reprezinta un criteriu important de alegere si mai ales de asociere si amplasare.

Arbitrar, speciile floricole se grupeaza dupa inaltime in trei categorii:

de talie mica - 5 cm - 25(30) cm;

de talie mijlocie - 25 (30) cm - 50 (60) cm;

de talie mare - peste 50 (60) cm.

Dispunerea pe tulpina, forma, marimea, culoarea, mirosul florilor constituie, adeseori, elementul principal al decorului sezonier.

Dispunerea florilor poate fi solitara sau in diferite tipuri de inflorescente. Dupa forma corolei florile sunt foarte diferite: tubuloasa, labiata, ligulata, pintenata s.a.

Marimea florilor si/sau a inflorescentelor prezinta importanta mai ales pentru amplasarea lor. Speciile cu flori sau/si inflorescente mici se situeaza in prim plan spre a fi remarcate, in timp ce speciile la care florile (inflorescentele) sunt mai mari se pot planta in planul al doilea, chiar al treilea.

Frunzele prin marime, forma, culoare sunt decorative mai ales in perioada cand florile lipsesc, remarcandu-se mai ales speciile ce prezinta frunze simple sau compuse de mari dimensiuni.

Culoarea frunzelor este diferita (nuante de verde, verde albastrui, verde galbuie, verde-rosietica, rosie-bruna, argintie, panasata - verde cu alb - verzui, marmorata etc.

Asocierea speciilor floricole se face luand in considerare mai multe aspecte: ciclul de viata, inaltimea, perioada si durata infloririi, forma, marimea si mai ales culoarea florilor si frunzelor.

In monoculturi se prefera speciile cu inflorire indelungata. Tendinta generala este de a se asocia specii floricole anuale cu specii floricole perene, ambele categorii avand inaltimi egale sau apropiate.

Inaltimea speciilor ce se asociaza prezinta o mare importanta. Amplasand speciile de talie mica in prim plan, speciile de talie mijlocie in planul al doilea, iar cele de talie mare in ultimul plan se realizeaza o dispunere in trepte, care este de mare efect si, de aceea, se utilizeaza frecvent in amenajarea rondurilor, rabatelor etc.

Nu este indicat amestecul intim intre specii de inaltimi diferite deoarece plantele mai mici vor fi inabusite de cele inalte, iar florile lor abia vor fi observate.

Amplasarea speciilor floricole se realizeaza frecvent in grupuri, si, mai rar, izolat.

Dispunerea in grupuri se poate face dupa un contur geometric sau liber. In functie de forma geometrica si dimensiuni se disting: parterul, platbanda, rabata, rondul, bordura, mozaicul s.a.

Parterul , de forma dreptunghiulara, are dimensiunile cele mai mari (zeci de metri lungime). El este alcatuit din plat-banda si platoul central intre care se intercaleaza o fasie de gazon.

Platbanda are, de asemenea, o forma dreptunghiulara, cu latimea de 1,50-2,00 m. Poate fi ocupata de specii floricole si/sau arbusti.

Rabata este ca si precedentele de forma dreptunghiulara, insa cu o latime mai mica (de la 0,60 m pana la 1,20 (1,50) m, ocupata cu una sau mai multe specii floricole dispuse in randuri longitudinale - daca au inaltimi diferite sau in anumite figuri geometrice .

Rondul, impropriu numit astfel, pentru ca si un teren avand forma unui patrat, romb, pentagon etc. este numit tot rond, este ocupat cu una sau mai multe specii floricole asociate pe baza principiilor unitatii, proportiei, armoniei etc.

Bordura este o fasie de 20-40 cm latime, delimitand rondurile, rabatele s.a., avand scopul de a le evidentia pe acestea; ca atare, ea nu reprezinta o amenajare de sine-statatoare. Se executa din specii floricole de talie mica, arbusti pitici sau gazon.

Mozaicul este o suprafata acoperita cu combinatii complicate de plante floricole decorative prin frunze sau flori dispuse in figuri geometrice asemanatoare mozaicurilor folosite la decorarea zidurilor, pardoselilor etc.

Arabescul reprezinta o amenajare floricola obtinuta prin stilizarea unor obiecte (frunze, flori, pasari etc)

Petele sau covoarele alcatuite din specii floricole au un contur liber, care nu trebuie sa fie exagerat de sinuos spre a nu pune pregnant in evidenta nota de artificialitate.

Amplasarea izolata a speciilor floricole se practica mai rar. In aceasta varianta se folosesc specii de talie mare, cu tulpini bogat ramificate, frunze mari, flori sau / si inflorescente mari, numeroase, astfel incat exemplarul sa poata fi remarcat.

5.5. Instalarea si ingrijirea gazonului

Gazonul este constituit din plante ierbacee, reprezentate, de regula, prin specii de graminee, supuse unor lucrari de ingrijire si indeplinind functii multiple sanitare, recreative, decorative.

Inainte de semanare, terenul este supus unor lucrari pregatitoare, care constau in curatirea acestuia de caramizi, pietre, moloz, imprastierea uniforma a unui strat de 15-20 cm pamant vegetal, fiindca de cele mai multe ori acesta nu exista.

Perioada indicata pentru semanarea ierburilor graminee este primavara, in "mustul zapezii" (lunile februarie-aprilie). Rezultate bune se obtin si in cazul semanaturilor de toamna (august-septembrie). Uneori, semanarea se face toamna tarziu (sfarsitul lui noiembrie), pentru ca rasarirea sa se produca primavara devreme. Acolo unde este posibil udatul artificial, semanaturile se pot face si in timpul verii.

In functie de specie si calitatea semintelor, norma de semanat este de la 20 pana la 40 g/m2

Semanarea se executa manual (cand suprafetele sunt mici) sau mecanic. Pentru distribuirea uniforma a semintelor, operatia se executa "in cruce", adica jumatate din norma de seminte se imprastie intr-un sens si cealalta jumatate se distribuie mergand perpendicular pe prima directie.

Adancimea de semanare este de la 0,5 pana la 2,5 cm. Daca semanarea se executa manual, terenul se grebleaza pentru ca semintele sa nu ramana la suprafata, apoi se taseaza cu un travalug usor din lemn si se uda.

Tunderea gazonului se face mecanic cu masini speciale care permit reglarea inaltimii de taiere ce se mentine constanta pe intreaga suprafata.

Reintinerirea gazonului se face dupa 5-10 ani si se realizeaza prin semanarea unor noi cantitati de seminte apartinand speciilor initiale. Norma de semanat este mai mica, reprezentand numai 25-50% din cea initiala.

CAPITOLUL 6. AMENAJAREA TURISTICA A ZONELOR PREORASENESTI

6.1. Tendinte in evolutia turismului la sfarsit de saptamana

Timpul liber are tendinta de crestere, ca urmare a faptului ca in tot mai multe tari legislatia muncii prevede reducerea zilelor lucratoare din saptamana si lungirea perioadei de concediu si, de asemenea, creste durata medie de viata .

Practicarea turismului de scurta durata de la sfarsitul saptamanii este influentata de mai multi factori printre care:

sporirea gradului de solicitare psihica si fizica in cadrul sarcinilor de serviciu, ca urmare a complexitatii activitatilor ceea ce presupune consum ridicat de energie fizica si mai ales nervoasa;

cresterea nivelului general de instruire a populatiei privind efectele benefice de petrecere a timpului liber in zone cu poluare fizica si fonica minima, influenta vegetatiei asupra starii psihice s.a.;

schimbarile in modul de viata al oamenilor;

cresterea numerica a oraselor si a populatiei acestora, populatie venita, in general, din mediul rural, obisnuita sa petreaca mai mult timp in natura, inclusiv prin desfasurarea unor activitati;

imbunatatirea, in general, a situatiei materiale;

sporirea si diversificarea mijloacelor de deplasare;

inmultirea si modernizarea retelei de drumuri;

dotarea zonelor periurbane cu echipamente turistice;

imbunatatirea calitatii serviciilor.

Ca urmare a acestor factori, turismul de la sfarsitul saptamanii a inregistrat cresteri semnificative, cuprinzand segmente tot mai largi ale populatiei. R.Minciu, 1995 mentioneaza ca numarul celor care participa la traficul turistic de sfarsit de saptamana reprezinta 55% din populatia urbana a Austriei, 50% din cea a Elvetiei, 40% din cea a Frantei, 35% din cea a Germaniei, 30% din populatia urbana a Poloniei, 25% - a Bulgariei, 20% -a Romaniei, cu tendinta de crestere.

Dintre spatiile deschise situate in zonele periurbane susceptibile practicarii turismului, padurea este preferata, datorita numeroaselor insusiri ce actioneaza favorabil asupra vizitatorilor, zonele impadurite reprezentand motivatia a 75% din calatoriile de week-end si, de asemenea, oglinzile sau cursurile de apa.

Printre motivatiile principale ale turismului de week-end se inscriu: linistea, odihna in mijlocul naturii, miscarea, practicarea unor sporturi, relaxarea, amuzamentul, dezvoltarea personalitatii prin vizitarea unor obiective interesante etc.

In trecut, deplasarea in zonele preorasenesti in scopuri turistice se efectua pe o raza in jur de 50 km, parcursa in aproximativ 1-1,5 ore. In prezent, ca urmare a cresterii timpului liber, a vitezelor sporite ale mijloacelor de deplasare individuale si in comun, distantele sunt mai mari - 120-200 km, iar durata deplasarii depaseste o zi, fiind mai lunga - 1,5 - 2,5 zile. Desigur ca aceste distante sunt influentate de la o tara la alta de anumite conditii specifice. Dupa C. Budianu, citat de R. Minciu, 1995 distantele medii sunt de 30 km in fosta Iugoslavie, 50-60 km in Belgia, Elvetia, Anglia, 100 km in Franta, Austria, Germania, Cehia, 200 km in Rusia, Polonia.

In tara noastra, padurile sunt grupate, dupa functia lor prioritara, in doua grupe: grupa I - paduri cu rol de protectie deosebit si grupa II - paduri de protectie si productie.

In grupa I - zona 4 sunt incluse padurile de recreare, repartizate dupa pozitie si importanta prin Normele tehnice de amenajarea padurilor, completate ulterior de V. Giurgiu, 1988, in mai multe categorii:

- Paduri de recreare, de intensitate functionala foarte ridicata (paduri parcuri);

- Padurile din jurul municipiilor, oraselor si comunelor, cu suprafata pentru 1000 locuitori si pana la distanta maxima mentionate in tabelul 6.1.

- Padurile din jurul statiunilor balneoclimaterice si al sanatoriilor; de intensitate functionala foarte ridicata, ridicata si medie;

- Padurile de interes peisagistic din jurul monumentelor arheologice, istorice, arhitectonice, de arta plastica, cu o suprafata corelata cu importanta obiectivului cultural;

- Benzile de padure in suprafata de pana la 50 ha, situate in jurul hotelurilor, motelurilor, cabanelor turistice, campingurilor, taberelor turistice;

- Padurile in suprafata de pana la 50 ha, situate la o distanta de 2 km de la limita perimetrului construibil al comunelor din zona de coline si campie;

- Padurile situate de-a lungul cailor de circulatie de interes turistic;

- Padurile de interes cinegetic deosebit;

- Padurile incluse in parcurile nationale, naturale, rezervatiile naturale, stiintifice, peisagistice, monumente ale naturii.

Suprafata optima a padurilor de recreare pentru 1000 locuitori si

distanta maxima pana la acestea

Tabelul 6.1.

Categorii de localitati

Suprafata padurilor de recreare

ha/1000 loc.

Dist. maxima de la limita perimetrului construibil - km -

- Bucuresti

- localitati cu:

- peste 100.000 locuitori;

-20.000-100.000 locuitori;

- sub 10.000 locuitori.

6.2. Modele de amenajare a padurilor de recreare

Spatiile libere, spatiile deschise situate in zonele periurbane, spre care se indreapta citadinii in timpul liber presupun numeroase tipuri de ocupatii, din care padurea reprezinta forma cea mai cautata, fiind cea mai atragatoare si permitand desfasurarea unor activitati multiple.

Prin armonie, unitate si proportie, padurea ofera turistului numeroase emotii stenice, contribuind la relaxarea sa, indepartand oboseala, constituindu-se intr-o reparatoare a traumelor psihice provocate de starile de tensiune, rezultate din obligatiile zilnice.

In ansamblul ei padurea cu patura erbacee si fauna ce o populeaza reprezinta diversitatea in unitate. Influentand unele componente ale microclimatului, actionand favorabil asupra compozitiei aerului si elaborand fitoncide, vegetatia lemnoasa contribuie la desfasurarea normala a metabolismului uman, avand astfel un rol benefic asupra starii de sanatate.

De aceea, se vorbeste frecvent de turism silvestru, turism de vanatoare, ca forme de recreare.

In ultimile decenii, se recomanda tot mai mult silvoterapia pasiva, care convine persoanelor obosite fizic ori psihic, dar si silvoterapia activa, realizata mai ales prin plimbari, mersul fiind lent, meditativ, calmant, incetinind metabolismul sau, dimpotriva, rapid, excitant, accelerand procesele vitale.

Daca insa se decreteaza ca numai padurea trebuie sa raspunda la toate cerintele de spatii deschise, atunci exista riscul ca ea sa primeasca turisti din ce in ce mai numerosi, avand drept consecinta, pe de o parte, degradarea sporita a mediului forestier prin inmultirea drumurilor, parcarilor, a pajistilor, a echipamentelor voluminoase, iar pe de alta parte, abandonarea aproape totala a caracterelor specifice padurii, astfel incat,aceasta sa nu mai poata raspunde la dorinta turistului de a-si petrece timpul liber in mijlocul naturii. Ca urmare, in multe tari s-au propus norme, privind suprafata optima pentru un turist. De exemplu, in Franta la nivel regional, se propun 100 m2/turist, repartizati astfel: paduri, parcuri regionale, rezervatii - 75 m2/turist; paduri amenajate pentru sederile de la sfarsit de saptamana - 25 m2/turist. In alte lucrari se considera drept capacitate optima de primire norma de 30-70 turisti/ha, ceea ce ar reveni 140-330 m2/turist.

In prezent, cand in tara noastra se restituie padurile fostilor proprietari (personae fizice sau juridice) este posibil ca unele dintre ele sa fie amenajate ca paduri de recreare.

Intinderea acestora poate avea valori diferite, cuprinzand o padure in totalitate ("trup de padure") sau numai o portiune din aceasta, selectata pe baza criteriilor enumerate, sistematizarea fiind influentata de marimea lor.

Astfel, daca padurea luata in considerare are o suprafata mare - sute de hectare - se pot diferentia trei zone: zona de primire si sedere, zona pentru plimbare si zona de regenerare.



Zona de primire si sedere sau zona forestiera de tranzitie este teritoriul spre care se indreapta cea mai mare parte a turistilor "sedentari", veniti in padure pentru a gasi aerul pur, liniste pentru a se odihni, a se destinde si care nu doresc sa circule prea mult. Ea are un grad mai mare de prelucrare, de artificializare. Reprezinta o suprafata relativ mica - 15-20% din padurea constituita ca padure de recreare si este astfel echipata, incat sa primeasca in cele mai bune conditiuni vizitatorii, densitatea optima fiind de 20-50 vizitatori/ha, adica de la 200 pana la 500 m2/vizitator. Frecvent ocupa teritoriile situate in vecinatatea drumurilor de acces, atat spre periferia padurii (fig.6.1.a), cat si in interiorul acesteia (fig.6.1.b), in apropierea unui curs ori luciu de apa sau cu posibilitati de a le crea, cu luminisuri etc., deoarece asemenea teritorii plac turistilor, atragandu-i intr-un numar mare. Zona, destinata in special odihnei pasive, picnic-ului, jocurilor de masa, va fi selectata in locuri cu sol bine drenat, chiar uscat la suprafata, cu textura usoara, fara schelet, de culoare inchisa pentru a fi incalzit repede de razele soarelui (fig. 6.1c). Vor fi evitate situatiile cu sol rece si umed, acelea unde sunt focare de tantari.

Fig. 6.1. Locuri de campare in paduri de recreare (dupa Roisin,P., 1975)

a.          zona de primire este situata la periferia padurii: 1- drum de acces; 2-canton silvic; 3 - teren pentru parcare; 4-restaurant si chioscuri pentru racoritoare; 5 - limita padurii;6-poteca pentru plimbare; 7-arboret semideschis cu sol curat si sanatos; 8-instalatii sanitare; 9-mese si banci pentru picnic; 10-peluza cu panta moderata;11-intindere de apa;

b.          zona de primire amenajata intr-un luminis existent in mijlocul unui masiv forestier: 1-drum de acces; 2-apa; 3-teren pentru parcare; 4-sursa de apa; 5-canton silvic; 6-pajisti pentru picnic; 7-padure; 8-instalatii sanitare; 9 cursuri de apa pentru pescuit autorizat; 10-pajiste pe care se amplaseaza diferite dispozitive pentru joc.

c.           Zona de primire in Padurea Mare de la Vieslom: 1-gratare zidite cu acoperis; 2-pavilion de primire; 3-fantana; 4-pompa; 5-instalatii sanitare; 6-cosuri pentru gunoi; 7-indicator; 8-parcare in spic; 9-canton silvic; 10-grupuri de arbusti ornamentali.

Arboretele incluse in zona de primire vor avea coronamentul usor intrerupt, avand consistenta moderata, care sa permita insorirea si incalzirea solului ca si instalarea subarboretului sau/si a paturii erbacee, reprezentata in special prin graminee de talie mica ori mijlocie sau prin unele plante medicinale.

Arboretele vor constitui obiectivul unei supravegheri constante. Silvicultorul va urmari sa mentina sau sa creeze o padure cat mai variata si atragatoare, evitand ceea ce poate soca pe vizitator. Vor fi ocrotiti arborii cu o forma curioasa sau remarcabila, se vor conserva sau crea amestecuri de specii, facand apel la numeroase foioase, uneori chiar specii nelocale deosebit de decorative. Se recomanda ca liziera padurii in aceasta zona sa fie sinuoasa spre a multiplica si a proteja "alveolele", destinate sa primeasca familii dornice sa gaseasca un minimum de intimitate.

Zonele de primire situate de-a lungul drumurilor nationale, internationale sau in vecinatatea unor obiective interesante, constituie cadrul natural deosebit de apreciat pentru amplasarea unui camping cu caracter permanent sau sezonier care sa primeasca un mare numar de vizitatori. In principiu, este bine ca ele sa fie situate spre periferia padurii. Echipamentele specifice acestei categorii de campare sunt mai pretentioase (cabine pentru dus, toalete, spalatoare etc.).

In zona de primire se pot amplasa mici cabane, corturi dispersate in tot cuprinsul zonei, care sa deserveasca una sau cateva familii, care sa beneficieze de fantana sau alta sursa de apa potabila, loc pentru foc de tabara si vetre pentru foc in vederea prepararii hranei, groapa pentru depozitarea resturilor menajere, latrine de o constructie simpla s.a.

Uneori, se pot amenaja mici terenuri pentru sederea unei sau doua familii, cu o parcare pentru una-doua masini, cu o suprafata inierbata pe care se aseaza cortul, masa, scaunele, o vatra rudimentara din piatra s.a. Se recomanda ca ansamblul sa fie protejat de un subarboret dens de foioase, destinat sa asigure intimitate si adapost impotriva vantului. Amplasamentele individuale trebuie sa fie suficient de dispersate si indepartate unele de altele. Din acest motiv, ele sunt indicate in masive intinse, rational frecventate, fara a fi suprapopulate. Au capatat relativ mare extindere in Statele Unite ale Americii .

Fig.6.2. Locuri de campare in paduri de recreare (dupa Roisin, P., 1975)

a.         camping permanent de capacitate mai mare: 1-drum de acces; 2-birou de primire si locuinta celor care supravegheaza; 3-instalatii sanitare;4-spalatorie si jgheaburi pentru spalarea veselei; 5-cosuri; 6-amplasamente pentru corturi si caravane; 7-cabine pentru dus; 8-pajiste cu panta redusa cu cateva adaposturi izolate; 9-malul raului amenajat pentru plaje; 10-rau; 11-padure;

b.         amplasarea unui camping individual in padure: 1-drum de acces; 2-loc pentru masina si caravana; 3-masa si banci; 4-cos pentru gunoi; 5-vatra de foc din patra cu gratar; 6-instalatie sanitara; 7-suprafata inierbata;

c.          camping "salbatic"temporar: 1-groapa pentru gunoi; 2-cort; 3-loc pentru foc cu masa si banci provizorii; 4-stalp si drapel; 5-privata; 6-padure; 7-parau.

In zona de primire in portiunile destinate odihnei pasive se va urmari, de regula, simplitatea. Volumele vor varia ca dimensiuni de la foarte mici (un luminis de cativa metri patrati sau un grup alcatuit din cativa arbusti) pana la foarte mari (o pajiste de 2-3 ha, un palc de arbori de talie mare - peste 20 m). Se vor propune forme si spatii curbilinii care sa creeze senzatia de confort. Vor predomina culorile calde-nuante de verde, alb, gri.

Suprafetele destinate dejunului in aer liber, intime ca dimensiuni, avand un contur simplu, vor fi nepretentioase, luminoase, aerisite, rafinate in ceea ce priveste detaliul si textura. Ele se vor situa in apropierea unei surse de apa potabila, a parcarilor, la intretaierea drumurilor si se vor dota cu mese si banci confectionate dintr-un material solid (preferabil lemn), cu suporti fixati in pamant, vetre pentru foc, groapa sau cosuri pentru gunoi. Spatiul va fi astfel alcatuit incat sa favorizeze starea de calm in timpul servirii mesei.

Sectorul destinat odihnei active, jocurilor se va caracteriza prin forme indraznete, planuri unghiulare, verticale inalte. Terenuri pentru tenis, peluze pentru golf, locuri amenajate pentru jocul copiilor, dispunand de numeroase dotari se intalnesc frecvent in zona de primire a padurilor de recreare. Daca exista o apa curgatoare sau statatoare se pot face amenajari pentru plaje, canotaj, sporturi nautice, pescuit etc. La constructiile din acest sector se vor folosi materiale solide ca: piatra, lemn procurate, adeseori, din apropierea terenului de amenajat sau beton. Miscarea poate fi sugerata prin linii retorice, prin lumini care dau impresia ca tasnesc, prin succesiuni gradate de forme, desene, sunete. Dintre culori sunt recomandate cele primitive, puternice: sangeriu, stacojiu (rosu aprins), galben, portocaliu .

Prin echiparea zonei de primire cu dispozitive de joc se urmareste:

- fixarea unui numar cat mai mare de vizitatori in partile de padure usor accesibile, spre a se evita dispersarea lor in intreaga padure si deci de a reduce inconvenientele frecventarii turistice asupra cresterii, dezvoltarii si regenerarii arboretelor; de altfel, numeroase persoane nici nu se aventureaza foarte departe in interiorul masivului, dorind numai sa dispuna de anumite facilitati si distractii intr-un mediu forestier;

- favorizarea destinderii vizitatorilor, permitandu-le sa profite la maximum de binefacerile padurii: aer curat, liniste, destindere nervoasa;

- satisfacerea gusturilor turistilor pentru o anumita activitate chiar si in vacante.

In concluzie, asa cum o caracterizeaza si numele, zona de primire trebuie sa fie, in adevar, primitoare pentru turisti, contribuind la retinerea intr-o masura cat mai mare a acestora, pentru ca ei sa nu se imprastie in intreaga padure intr-o totala anarhie. Ea va trebui sa fie permanent atractiva, sa existe o curatenie ireprosabila, pajistile sa fie cosite de 2-3 ori pe an, subarboretul sa fie protejat de invazia unor specii nedorite. Va fi dotata cu echipamente diverse, jocuri pentru copii fara insa a o transforma in luna parc.

Zona pentru plimbare reprezinta 75-80% din intinderea padurii de recreare, dimensionandu-se astfel, incat densitatea optima sa fie de 8-10 (maximum 20) turisti care viziteaza concomitent padurea/hectar.

Aceasta zona nu necesita o amenajare intensa, pastrand, in mare parte caracterul natural al padurii, care constituie, adesea, motivul principal al vizitelor. Echipamentele turistice vor fi reduse: 8-10 banci/ha, 2-4 cosuri de gunoi/ha, eventual adaposturi de ploaie, situate in apropierea cailor de plimbare (poteci 10-15 km/100 ha, mai rar alei), mijloace de semnalizare pentru evidentierea unor obiective interesante sau a unor trasee mai dificile. Circulatia vehiculelor va fi interzisa sau limitata la cateva drumuri principale, lungimea si traseul fiind determinate de intinderea masivului (in jur de 3% din suprafata), ceea ce ar reprezenta o lungime de la 4 pana la 10 km/100 ha.

Conducerea arboretelor - regim si tratamente - se va face in functie de tipul de padure si obiectivele de productie ce le sunt specifice, evitand, pe cat posibil, interventiile brutale, cum ar fi taierile rase, aplicarea fitocidelor etc.

Zona de regenerare, zona protejata reprezinta in jur de 5%, ocupand teritorii in cuprinsul zonelor de primire si de plimbare sau in afara acestora, suprafete ce trebuiesc ocrotite spre a permite instalarea naturala sau artificiala a noii generatii, adeseori dificila ca urmare a tasarii solului de catre turisti, a unor pagube inevitabile produse de vizitatori prin ruperea, smulgerea, taierea puietilor. Se recomanda de catre unii specialisti ca aceste suprafete regenerate, avand intinderi de 2-3 ha sa fie imprejmuite. Parerea noastra este ca o imprejmuire, indiferent de materialul folosit, este, adeseori, socanta si costisitoare. In schimb, sa se evite trasarea potecilor prin aceste teritorii, iar prin panouri explicative, bine plasate si prezentate sa fie ajutati vizitatorii sa inteleaga necesitatea protejarii noii generatii.

Cand suprafata padurii destinata recrearii este mai mica, de exemplu, cateva zeci de hectare, ea poate fi amenajata in scop recreativ adoptand unul din cele trei modele: padure parc, padure pentru plimbare sau padure "naturala".

Padurea parc, parcul padure, parcul forestier se amenajeaza, de regula, in imediata vecinatate a unui oras si prezinta o mare atractivitate (prezenta unui lac, a unei ape curgatoare, sit istoric, deschideri de perspective interesante etc.). Padurea parc este destinata sa primeasca concomitent un mare numar de vizitatori, apreciind ca densitate optima 30-70 turisti/ha sau atribuindu-i-se fiecarui turist 300 m2. Frecventarea intensa conduce, de regula, la o puternica degradare a padurii, daca ea nu este ingrijita si ocrotita. In astfel de paduri se realizeaza un echilibru prin adoptarea unor tehnici adecvate, care se refera, in special, la artificializarea mediului, ca urmare a interventiilor in peisaj prin introducerea florilor, a arbustilor si arborilor ornamentali, a unor peluze decorative, realizarea unor alei si poteci acoperite cu nisip, pietris, amenajarea suprafetelor pentru jocul copiilor, amplasarea unor echipamente sportive, adaposturi pentru ploaie, mese, banci, vetre pentru foc etc.

Asemenea paduri sunt comparabile ca amenajare cu zona de primire si sedere din padurile de recreare de mare intindere, dar mai puternic artificializate, fiind apropiate ca sistematizare, dotare si frecventare de spatiile verzi urbane.

in padurea destinata plimbarilor se urmareste asigurarea unor bune accese rutiere, amenajarea parcarilor, crearea de goluri in padure pentru practicarea diferitelor jocuri. In orele de varf, densitatea maxima nu trebuie sa depaseasca 50 vizitatori/ha. Aceste paduri corespund zonei pentru plimbare din padurile de recreare cu suprafete apreciabile.

in padurea "naturala" se prevede mentinerea integrala a arboretului, conservand ambianta sa prin amenajari sumare: poteci pentru vanatori sau vizitatori, mici luminisuri pentru odihna, echipamente usoare care sa usureze exercitarea pescuitului si a vanatorii la specii si in perioade permise.

De retinut ca padurea "naturala", deschisa publicului trebuie sa fie echipata discret pentru ca ea sa imprime sentimente de calm, de perenitate, avand un rol important in imaginatia orasenilor. Adeseori asemenea paduri au o utilitate fundamentala prin simpla lor prezenta pentru aceia care, in realitate, nici nu le frecventeaza.

6.3. Amenajarea turistica a zonelor rurale

Zonele rurale sunt preferate tot mai mult de catre turisti pentru petrecerea timpului liber. Ele prezinta, printre altele, avantajul ca imbina forme ale odihnei active (cultivarea si ingrijirea unor plante agricole, lemnoase, floricole, ingrijirea unor pasari sau animale), cunoasterea obiceiurilor si traditiilor s.a. cu natura, caracterizata, adeseori, prin elemente climatice cu valori optime (microclimate), slab sau deloc poluate fonic, chimic.

De aceea, amenajarea turistica a teritoriilor rurale urmareste crearea de conditii favorabile pentru turisti, fara a fi impiedicata desfasurarea activitatilor economice, sociale ci, dimpotriva, stimularea acestora.

Amenajarea turistica a zonelor rurale are ca obiectiv principal evitarea desertificarii unor areale apreciindu-se ca receptia turistica poate deveni un instrument de valorificare si de mentinere a vietii rurale in zonele mai critice. De aceea, dupa R. Minciu, 1995 , majoritatea specialistilor se orienteaza spre zonele confruntate cu depopularea, consecinta a procesului de concentrare industriala si agricola. Se au in vedere efectele benefice globale ale receptiei turistice asupra mediului de primire, contributia activitatilor turistice la dezvoltarea rurala. Potrivit opiniei lor "spatiul rural este reprezentat de regiuni in stagnare sau regres din punct de vedere demografic si/sau economic, care pot fi situate la munte sau la campie, in mediu natural sau modificat agricol si unde turismul figureaza printre elementele de relansare a activitatilor agricole sau artizanale".

Amenajarea zonelor rurale inglobeaza un ansamblu de actiuni care, dupa R. Minciu, 1995 se desfasoara in trei directii: 1. realizarea unor rezervatii funciare; 2. dezvoltarea de servicii pentru gazduirea turistilor si desfasurarea unor activitati recreative; 3. crearea unor oglinzi de apa.

Pentru amenajarea zonelor rurale, factorii de decizie ai unei tari trebuie sa emita legi si reglementari care sa stimuleze organismele locale, organizatiile profesionale agricole, populatia locala pentru implementarea respectivelor amenajari.

Printre factorii ce influenteaza selectia teritoriilor si tipologia amplasamentelor un rol important il au: accesibilitatea, deci pozitionarea in raport cu traficul rutier, suprafata mai mare a teritoriilor comparativ cu mediul urban, prezenta vegetatiei, lipsa poluarii, prezenta unor curiozitati sau a unui obiectiv istoric, arheologic, arhitectura locala, traditii, starea economica a populatiei si altele, dar in mod deosebit, posibilitatea de a participa la viata localitatii ca si dorinta de revenire periodica la locurile de origine.

In ultimele decenii, a aparut si s-a dezvoltat continuu o forma particulara a turismului rural anume agroturismul.

Prezent intr-un numar important de tari cu traditie turistica (Italia, Franta, Austria, Finlanda, Canada s.a.), dar si in alte tari, inclusiv in Romania, agroturismul presupune cointeresarea agricultorilor la dezvoltarea turismului prin inchirierea de locuinte si comercializarea produselor naturale pe de o parte, iar pe de alta parte se doreste antrenarea turistilor la activitatile agricole.

Specialisti, citati de R.Minciu , analizand evolutia localizarii echipamentelor turistice pe teritorii rurale in diferite tari, au identificat doua etape:

1. Etapa implantarilor individuale, caracterizata printr-o amplasare in teritoriu oarecum intamplatoare a echipamentelor, fara a se lua in considerare particularitatile economice si sociale. Aceasta etapa este reprezentata prin:

a. Resedinte secundare, amplasate initial la distante de la 20 pana la 80 km de marile centre urbane. Ulterior, acestea s-au extins tot mai mult catre teritorii linistite, nepoluate, cu vegetatie bogata. In prezent, in tarile cu traditie in turismul rural, asemenea resedinte sunt distribuite echilibrat in teritoriu si au un grad de dezvoltare semnificativ; de exemplu, o resedinta secundara revine la 32 locuitori in Franta, 40-50 locuitori in Anglia si Germania, 77 locuitori in Statele Unite ale Americii etc.

b. Locuinte rurale si pensiuni, realizate prin adaptarea si modernizarea unor gospodarii satesti, care indeplinesc mai multe obiective:

- protejeaza si chiar amelioreaza patrimoniul imobiliar al localitatilor rurale;

- scot din izolare unele localitati;

- reduc exodul populatiei locale;

- imbunatatesc starea economica a locuitorilor prin realizarea unor venituri suplimentare din activitatile turistice;

- asigura orasenilor posibilitatea de a petrece timpul liber in familie, intr-o ambianta deconectanta, la un cost accesibil.

Aceste tipuri de implantari reprezinta coloana vertebrala a satelor turistice .

c. Mica hotelarie rurala, constituita, in principal, din hanuri (obiective cu functionalitate complexa, ce asigura deservirea calatorilor si in afara sezonului turistic) amplasate, mai ales, in localitati izolate.

2. Etapa amenajarilor concertate, in care noile implantari se raporteaza imperativelor dezvoltarii complexe a zonelor rurale si sunt concepute intr-o viziune integrala, produsele turistice create completandu-se reciproc. Amenajarea concertata este determinata de dezvoltarea turismului de masa. Ea presupune o coordonare a actiunilor de sistematizare a teritoriului si de amplasare a echipamentelor, luand in considerare multiplicarea relatiilor dintre colectivitati. Amenajarea concertata poate avea diferite forme, prezentate in continuare:

a. Statiuni verzi, localitati situate intr-o zona cu vegetatie bogata avand peste 10.000 locuitori. Amenajarile constau in realizarea unui echipament complex de receptie si de recreare, alcatuit din: punerea in valoare a unor atractii naturale, hotel, apartamente mobilate, teren pentru camping, discoteci, hanuri, unitati comerciale cu produse de baza, piscina sau strand, teren pentru practicarea jocurilor organizate sau nu (teren de volei, baschet etc.).

b. Oglinzile de apa si bazele nautice sunt amenajari realizate prin utilizarea unor resurse naturale de apa (izvor, rau, lac s.a.) ori artificiale. Acestea contribuie la evitarea proliferarii anarhice a resedintelor secundare prin coordonarea si dirijarea diverselor initiative privind implantarea de noi obiective. Prin controlarea permanenta a raportului cerere-oferta se asigura mai bine protejarea zonei.

c. Locuintele familiale sunt grupuri de unitati mici, fara servicii colective, create sau amenajate in constructiile existente. Adeseori, locuintelor familiale li se asociaza echipamente colective destinate turistilor si populatiei locale, echipamente ce contribuie la dezvoltarea si diversificarea activitatilor de recreare.

d. Satele cu locuinte noi, avand functia principala de petrecere a timpului liber, se realizeaza cu intentia de a popula sau repopula unele zone si reprezinta ansambluri eterogene.

In implantarile individuale si concertate, trebuie retinut ca solutiile adoptate si amplasarea dotarilor difera in functie de cererea fata de formele turismului si de particularitatile geografice, economice si sociale ale fiecarei localitati sau teritoriu. De aceea, dimensionarea implantarilor rurale nu se bazeaza pe normative sau calcule foarte riguroase, ca in cazul altor tipuri de amenajare, ci pe evaluari ale fluxurilor turistice corelate cu necesitatea asigurarii unui echilibru privind protectia mediului.

6.4. Amenajarea turistica a parcurilor nationale si naturale (regionale)

Parcurile nationale sunt arii naturale terestre si/sau acvatice, de mare intindere, remarcabile prin frumusetea deosebita a anumitor portiuni, aspectul grandios sau curios al formelor de relief, bogatia sau raritatea unor specii vegetale sau animale. Ele sunt destinate pentru: a). protectia integritatii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme; b). excluderea exploatarii sau locuirii care contravine scopului desemnarii; c). punerea la dispozitie a unei baze care sa asigure posibilitati spirituale, stiintifice, educationale, recreationale si de vizitare, toate fiind compatibile cu principiile de protectie a mediului si cu diversitatea culturala.

Parcul national Yellowstone din statul Wyoming (Statele Unite ale Americii) este primul parc national, constituit la 1 martie 1872 prin promulgarea unor reglementari de catre Congresul american.

De atunci, numarul parcurilor nationale a crescut considerabil pe toate continentele, astfel ca in anul 2002, pe internet figurau mii de parcuri nationale, care reprezentau aproximativ 3% din suprafata globului.

In tara noastra, prin Ordinul nr.7 din 27.01.1990 al Ministerului Apelor, Padurilor si Mediului inconjurator au fost constituite in fond forestier 13 parcuri nationale (inclusiv Rezervatia Biosferei Delta Dunarii). Acestea insumeaza o suprafata totala de 397.400 ha, din care rezervatiile integrale reprezinta 130.000 ha, asa cum rezulta din analiza tabelului 9.2.

Modul de organizare, ca si intinderea acestora difera in limite foarte largi de la o tara la alta.

De retinut ca, in parcurile nationale nu vor aparea contradictii intre cele doua functii principale - de conservare si recreativa - numai daca ele vor ocupa suprafete foarte intinse (zeci si sute de mii de hectare). De altfel, in definirea parcurilor nationale, data in anul 1969 de catre U.I.C.N., intinderea acestora era de mimimum o mie hectare. Limitand parcurile nationale pe suprafete mici exista riscul ca ele sa esueze din cauza presiunii excesive a populatiei. Parcurile nationale constituite pe mari intinderi, favorizeaza organizarea unui turism eficient si sub aspect economic, permitand construirea unor capacitati suficient de mari si confortabile de cazare si amplasarea a numeroase echipamente specializate.

Parcuri nationale constituite in fond forestier in Romania

Tabelul 6.2.

Nr.

crt.

Denumirea parcului national

Judetul

Suprafata - ha

totala

din care rezervatie integrala

Retezat

Hunedoara

Rodna

Bistrita Nasaud

Suceava, Maramures

Ceahlau

Neamt

Bucegi

Dambovita, Prahova, Arges

Piatra Craiului

Brasov, Arges

Cozia

Valcea

Domogled - Valea Cernei

Caras-Severin, Mehedinti, Gorj

Apuseni

Alba, Bihor, Cluj

Cheile Bicazului- Hasmas

Harghita, Neamt

Cheile Nerei-Beusnita

Caras-Severin

Semenic-Cheile Carasului

Caras-Severin

Calimani

Suceava

Delta-Dunarii

Tulcea

TOTAL

Sistematizarea teritoriului parcurilor nationale este diferita. Spre exemplu, in mai multe tari din Europa, dar si din alte continente, sunt delimitate trei zone:

1. zona periferica sau de preparc, zona, in general, locuita, cu ecosisteme evident modificate, cu rol deosebit in sistematizarea turistica a intregului parc si in care se urmareste reconstructia ecologica;

2. zona tampon care, de regula, ocupa cea mai mare suprafata a parcului. In aceasta zona se mentin obiectivele de protejare a mediului - geologia, geomorfologia, flora, fauna, dar sunt admise si unele activitati nepoluante ca de exemplu: agricultura, cresterea vitelor, foresterie, turism, admitandu-se amplasarea unor constructii utilitare, bineinteles si ele nepoluante;

3. zona rezervatiilor integrale, protejata de zona tampon, reprezentata prin arii naturale stricte (categoria I a - U.I.C.N.), arii naturale salbatice (categoria I b - U.I.C.N.), monumente naturale (categoria III - U.I.C.N.), arii de gestionare a habitatelor sau speciilor (categoria IV - U.I.C.N.). Aici se urmareste protectia si conservarea biotopurilor pentru generatiile viitoare sau in scopuri stiintifice. In aceasta zona, accesul turistilor este, de regula, interzis. Totusi, este permisa circulatia pe cateva "poteci de instruire", bine marcate, cu elemente deosebit de interesante care sunt semnalate vizitatorilor de catre ghizii ce insotesc obligatoriu, turistii .

Amenajarile turistice in parcurile nationale constau, in primul rand, in realizarea unor cai de acces pana in zonele sau obiectivele interesante, incercand ca, fara sa le denaturam, sa deschidem aceste teritorii publicului, pe care sa-l facem sa inteleaga istoria pasionanta a naturii, sa-l transformam in oameni atenti, cu privirea indreptata asupra unei lumi pe care risca sa nu o mai vada. Reteaua de poteci care strabate parcul va fi astfel distribuita si amenajata, incat sa poata fi parcursa pe jos, calare sau pe schiuri - dupa sezon.

Educarea si culturalizarea reprezentand obiective esentiale ale parcului national, prin amenajarile turistice trebuie sa se stimuleze si sa se satisfaca in cat mai mare masura curiozitatea publicului, nu intr-un mod exhaustiv, ci mai curand "demonstrand" diverse mecanisme biologice, cum ar fi adaptarea speciilor de plante si animale la conditiile mediului, interactiunile in biocenoze s.a., spre a crea "reflexe ecologice", a caror importanta este capitala pentru supravietuirea civilizatiei contemporane.

La intrari, se vor pune la dispozitia turistilor cat mai multe mijloace de informare, inclusiv amplasarea, in apropiere de intrarile principale, a unor colectii de plante sau animale in semi-libertate.

Parcurile naturale (parcs naturels regionaux - in Franta, Naturparke - in Germania) cuprind suprafete de teren de intindere mai mica in comparatie cu parcurile nationale. Ele contin ecosisteme mai mult sau mai putin alterate dar care pot fi conservate si, in acelasi timp, pot fi accesibile turistilor. Teritoriile sunt remarcabile prin frumusetea peisajelor naturale, incluzand pe o anumita suprafata si peisaje transformate de om de-a lungul secolelor, cum sunt: campuri agricole si paduri exploatate periodic, sate, hanuri, locuinte izolate, instalatii artizanale si chiar mici industrii nepoluante.

Constituirea lor se justifica prin motive de ordin estetic, stiintific, cultural si turistic, fara a fi ignorate interesele economice si sociale ale populatiei, in general, putin densa, stabilita aici de foarte mult timp. Ele corespund categoriei V - U.I.C.N.

In parcurile naturale se urmareste mentinerea frumusetii peisajelor si resurselor naturale: culturi si pasuni, paduri, puritatea aerului, capacitatea biogenica a apelor, conservarea valorilor culturale si stiintifice, dezvoltand, in acelasi timp, capacitatea de primire a acestora, prin instalarea unor echipamente (planuri de apa compatibile cu frumusetea peisajului, trasarea unor poteci, alei s.a.). Terenurile de cultura si pasunile sunt protejate in mod deosebit, iar padurile, considerate rezervatii forestiere, sunt supuse lucrarilor de conservare .

Biotopurile remarcabile prin flora si fauna sunt transformate in rezervatii.

In tarile lipsite de paduri destinate recrearii, parcurile naturale se constituie mai mult pentru petrecerea timpului liber a unui public numeros si mai putin pentru conservarea biotopurilor.

Ca si in cazul parcurilor nationale, o buna sistematizare a parcurilor naturale presupune de asemenea sistematizarea in trei zone.

1. Zona exterioara in care se urmareste ca si in zona de preparc (periferica) a parcurilor nationale, conservarea aspectului tipic al regiunii. Teritoriul nu este susceptibil de servituti, dar constructiile (case, hoteluri, vile, cabane etc.) trebuie sa se supuna unor reguli estetice proprii pentru a nu dauna peisajului. Activitatile agricole si pastorale se exercita normal si pot beneficia chiar de unele masuri speciale, favorabile mentinerii si dezvoltarii lor pentru a permite salvarea peisajelor de care sunt legate. Activitatile artizanale si industriale care nu sunt poluante se desfasoara normal.

Turismul este stimulat prin amenajari corespunzatoare: spatii de cazare (hoteluri, vile, cabane, corturi, terenuri de campare) care sa beneficieze de surse de apa curenta si energie electrica s.a.), unitati de alimentatie publica (restaurante, baruri, cofetarii, chioscuri, mici magazine), amenajarea unor suprafete destinate jocurilor in grupuri organizate sau neorganizate, piscine, cai de acces si de circulatie (poteci, alei, drumuri), puncte de belvedere, poduri, podete, infiintarea unor muzee speciale (de prelucrare a lemnului, a fierului, a lutului, a produselor lactate s.a.), tabere de sculptura, pictura si expozitii in natura, diferiti alti poli de atractie turistica. Multe din aceste dotari constituie utile "plombe de fixare", contribuind la retinerea unui numar mare de turisti, evitand raspandirea lor in alte zone, care necesita mai multe menajamente. Aceasta zona poate fi asimilata cu zona de primire a padurilor de recreare.

2. Zona de calm si liniste asemanatoare zonei tampon din parcurile nationale sau zonei de plimbare din padurile de recreare, reprezinta un teritoriu in care natura este respectata intr-o mai mare masura. Cu exceptia unor drumuri bine alese, circulatia autovehiculelor ca si alte constructii nu sunt recomandate.

3. Zona protejata ocupa arii naturale, monumente naturale etc. si este supusa acelorasi amenajari ca si zona rezervatiilor integrale din parcurile nationale.

In tara noastra, s-au facut propuneri pentru amenajarea ca parcuri naturale a zonelor: Portile de Fier, Cetatile dacice, Maramures-Oas, Timis-Prahova, Valea Oltului-Motru, Valea Bistritei-Bicaz, Obcinele Bucovinei, Curtea de Arges-Fagaras .

BIBLIOGRAFIE

Barbu, G., s.a.,1981: Turismul in economia nationala. Editura Sport-Turism, Bucuresti.

Baranescu Rodica., 1975: Turism si alimentatie publica.

Berbecaru, I., Botez, M., 1977: Teoria si practica amenajarii.Editura Sport-Turism, Bucuresti.

Bereziuc R., Parascan, D., Negrutiu F., 1974: Consolidarea taluzurilor de pe drumurile forestiere prin metode biologice. Buletinul Universitatii din Brasov, vol.XVI, Seria B.

Damian, I., Negrutiu F., 1976: Turismul si padurea, Buletinul CIT., Brasov.

Douglas R., 1969: Forest recreation, Oxford - New York - Toronto -Sydnei-Braunchweig - Paris. Pergamon Press.

Giurgiu, V., s.a., 1995: Protejarea si dezvoltarea durabila a padurilor Romaniei. Editura Arta Grafica, Bucuresti.

Minciu R., 1995: Amenajarea turistica a teritoriului, Editura Sylvi, Bucuresti.

Munteanu, S., Negrutiu F., 1976: Natura se razbuna, Revista Sanatatea,7, pg.9-10.

Negrutiu, A., s.a.2000: Fauna cinegetica si salmonicola. Editura Asociatia Romana pentru Educatie Democratica Bucuresti.

Negrutiu, F., 1980: Spatii verzi. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Negrutiu F., 1979: Padurile de agrement in contextul actiunilor privind protectia mediului, Revista padurilor nr. 4.

Negrutiu F., 1983: Quelques propositions concernant l'amenagement de la fôret de recreation "Noua", Brasov, Buletinul Universitatii, Seria B - Economie Forestiera, Vol. XXV.

Negrutiu, F., 1985: Padurea, factor esential de recreare. Revista economica, nr. special.

Negrutiu, F, 1986: Urbanizarea si padurea. Volumul: Padurile noastre ieri, astazi, maine. Redactia Centrului de material didactic.

Negrutiu, F., Abrudan, I.V. 1995: Turismul si padurea. Volumul: Padurile si protectia mediului. Universitatea din Oradea

Negrutiu, F., Abrudan, I.V., 2001: Rolul vegetatiei in protejarea si infumusetarea mediului. Lucrarile stiintifice ale celei de a 5-a Conferinte nationale pentru protectia mediului. Editura Universitatii "Transilvania" Brasov.

Plaisance, G., 1985: Fôret et santé. Ed. Dangles.

Roisin, C., 1975: La fôret des loisirs.Les presses agronomiques de Gemblouxe.

Romanovici, Al., Negrutiu, F., 1975: Horticultura. Partea I. Amenajari floristice orizontale. Reprografia Universitatii din Brasov.

Simonds, J.O., 1967: Arhitectura peisajului. Editura Tehnica, Bucuresti.

X X X, 1978: Rolul peisagistic si recreativ al padurilor. Universitatea din Brasov

U.C.I.N., 1994: Arii protejate



Etimologic, cuvantul "turism" provine din engleza - to tour - a calatori, a face o excursie. Termenul se intalneste si in limba greaca - tournos, latina- turnus, franceza - tour, avand semnificatia de deplasare in circuit.

dimensiuni normale

dimensiuni acceptate prin regulamentul de joc

latina - sanitas = sanatate, care se refera la sanatate







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Turism


Asigurari
Birotica
Confectii
Industria lemnului
Turism






termeni
contact

adauga