Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Turism


Index » business » » afaceri » Turism
» Influenta politicilor agrare asupra dezvoltarii turismului rural


Influenta politicilor agrare asupra dezvoltarii turismului rural


Influenta politicilor agrare asupra dezvoltarii turismului rural   

Agricultura reprezinta, fara indoiala, unul din sectoarele cheie ale economiei mondiale, aflat intr-un permanent proces de transformare cantitativa si structurala. Activitatea agricola reprezinta cea mai concreta modalitate de valorificare a factorilor mediului natural, de definire a raportului dintre om si natura din perspectiva constituirii unor sisteme agrare specifice, capabile sa raspunda cerintelor actuale.

Evolutia stiintei si a tehnicii au facut ca acest domeniu sa beneficieze de toate progresele realizate, devenind tot mai eficienta. cele mai mari progrese s-au inregistrat la nivelul continentului european.

Un rol esential il are aplicarea la nivelul celor 15 tari membre ale Uniunii Europene a reformei PAC (Politica agricola comuna) adoptata in anul 1992, menita sa reglementeze mecanismele concurentiale si ale echilibrarii pietei agro-alimentare. In plus, diferite tari de pe glob au trecut la promovarea unor tipuri de agricultura pe noi baze stiintifice si comerciale , urmarind cu precadere sustinerea unei agriculturi ecologice.



Dar spatiul agricol european se gaseste concentrat in cateva zone geografice mari (Franta, nordul Italiei, Spaniei) si altele mai mari, dispuse fragmentar in alternanta cu spatii urbane, montane sau de podis, dar in general se poate afirma ca aici exista o agricultura performanta de tip industrial si extrem de eterogena.

la baza acestui tip de agricultura sta triada: proprietate funciara - familie - exploatatie agricola, care functioneaza pe baza unor reglementari precise, cu subventii importante. In amonte si aval de agricultura exista o retea de distribuite a materialelor necesare agricultorilor, unelte de prelucrare a materiilor prime agricole, o retea de finantare si creditare, asigurare, precum si una de asistenta tehnica de specialitate.

Suprafata agricola a Europei celor 15 se ridica la 133 milioane ha (57% din suprafata totala) ingloband peste 8 milioane de exploatatii agricole. Populatia numara 372,6 milioane de locuitori (1996) cu un PIB de 7281 miliarde dolari S.U.A, exporturile agricole agricole atingand circa 62,2 miliarde Ecu (1996). In acest spatiu comunitar 49,2% din numarul fermelor agricole existente se incadreaza in clase de marimi de 1-5 ha (Grecia, Italia, Portugalia, Olanda) si de 10-20 ha (Germania, Anglia, Danemarca, Suedia s.a). Aplicarea PAC a condus la multiplicarea schimburilor agricole comunitare care astazi se ridica la circa 100 miliarde ECU-1999. Cu toate ca suprafata agricola si populatia din U.E. au crescut de doua ori din anul 1968 pana in 1999,peste 20% din produsele obtinute fac obiectul schimburilor, ceea ce inseamna ca restul se foloseste pe plan intern de catre fiecare tara membra.

In ciuda performantelor sale, agricultura europeana se confrunta cu cateva aspecte deosebite precum:

existenta unui proces de mobilitate activa a populatiei din mediul rural catre cel urban;

scaderea rentabilitatii si accentuarea gradului de imbatranire demografica si prin aceasta scaderea potentialului de forta de munca din agricultura;

cresterea fluxului imigrationist care sporeste cererea de bunuri si produse agro-alimentare

existenta unor exploatatii agricole situate in zone naturale cu potential agricol redus, si unde veniturile agricultorilor sunt modeste;

prezenta unui grad de poluare a mediului din cauza utilizarii substantelor chimice in agricultura.



In ultimii ani, politica agricola comunitara incearca sa aplice programe prin care sa permita dezvoltarea unor activitati neagricole, avnd ca principal scop stoparea scaderii veniturilor agricultorilor, avnd in vedere aplicarea urmatoarelor instrumente:

reglarea permanenta a pietelor si preturilor si reducerea stocurilor datorate unor excedente de produse agricole;

reglementarea relatiilor exterioare prin care trebuie sa se asigure o securitate alimentara, negocierea tarifelor vamale protectioniste;

ameliorarea structurilor agricole avand in vedere tendinta de acordare a unor avantaje substantiale fermelor mari prin importante subventii agricole.

Evitarea producerii de stocuri de produse agricole o constituie limitarea ofertei agricole de piata prin restrangerea importurilor, recurgerea la diverse solutii de limitare a productiilor agricole nationale, instituirea unor monopoluri de stat sau private, care pot manevra oferta, asigurand obtinerea unor preturi mai bune.

Mecanismele voluntare de restrangere a productiei agricole, vegetale si animale se sprijina pe retragerea din circuitul productiv a unor suprafete a agricole si a contingentelor de productie. In acest sens sunt incurajate si sustinute aparitia si dezvoltarea altor activitati complementare celor din agricultura. Astfel se are in vedere crearea de noi surse de venituri si folosirea complementara sau inlocuirea unor activitati pentru agricultori, fie la ferma, fie in afara ei. Zonele rurale sunt multifunctionale si agricultorii trebuie sa fie incurajati sa ia in calcul toate posibilitatile care se ofera intreprinzatorilor din mediul rural.

In primul deceniu al mileniului urmator agricultura trebuie sa se adapteze schimbarilor care vor caracteriza evolutia pietei, a politicii de piata si reglementarile comerciale.

Alte schimbari vor aduce noi transformari pietelor agricole dar si economiilor locale ale tuturor regiunilor rurale. Zonele rurale va trebui sa-si defineasca noi functiuni de ordin ecologic si recreativ, din ce in ce mai importante, fiind alternative noi de dezvoltare pentru cei din domeniul agricol. in acest context un rol major il va detine si dezvoltarea unui larg evantai de activitati turistice in mediul rural.

Tendinta globalizata de reducere a deficitelor bugetare prin diminuarea subventiilor si ajutoarelor acordate fermierilor va determina dezvoltarea in viitorul apropiat a altor activitati economice in mediul rural, menite sa echilibreze veniturile obtinute si sa sustina stabilitatea gospodariilor rurale.







Politica de confidentialitate



});


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate