Traim noi cei dela oras o viata tot mai artificiala. Cei mai multi nu ne mai dam seama de acest fapt dureros. Am uitat sa mai simtim ca sufletul nostru e incatusat si ca cei patru pereti, intre care ni se desfasoara viata fara poezie si fara avant, seamana tot mai mult a patru pereti de mormant. Uritul si desgustul ne pandesc orele libere. Dorim ceva si nu stim ce. Ne-am mecanizat. Am devenit "masini de uitare': uitare a cerului si a pamantului, a codrilor si a muntilor, a isvoarelor si a macilor, ce par chemari rosii in mijlocul lanurilor galbene. Si totus faptura noastra s'a desprins din sanul naturii mame. Ne-am abatut dela ea, dar nu fara a fi pedepsiti. Ne-am lipsit de armoniile si de culorile ei; am fugit de stralucirea soarelui dumnezeesc; nu mai cunoastem gramezile de trandafiri infocati ai amurgurilor; zadarnic se mladiaza deasupra noastra crengile pururi inflorite in argint ale constelatiilor: nu le mai privim; nu ne mai scalda azurul pur al departarilor strabatute de vulturi; transfigurati de farmec, nu mai primim botezul de aur al rasaritului; vantul curat al culmilor nu ne mai canta'n suflet. Viata aspra si grea, lupta pentru paine ne-a preschimbat in fier si'n piatra. O cumpana de aur s'a frant in noi si un isvor de frumuseti a secat. Ne-am desagregat sufletul si ne-am subrezit trupul. Strabunii din mileniile apuse nu ne-ar recunoaste.

E totus o fericire ca in timpul acesta de pietrificare a sufletului orasanese sunt unii cari inteleg raul si cauta sa-l vindece, pe cat se poate. Ei tot mai stiu sa inteleaga chemarea muntelui, a padurii, a is-vorului. Cu un nume de imprumut, le zicem turisti. Ar trebui gasit pentru ei un nume mai frumos, mai adanc, mai apropiat de sensibilitatea lor, de poezia alba a dragostei lor pentru natura. Numarul lor, din fericire, s'a inmultit in ultimul timp in tara noastra. E un semn imbucurator. Cu sacul la spinare, cu toiagul de drumeti in mana, plini de tinerete si de zambet, plecarea lor e o bucurie si o nadejde. Privindu-i pe peroanele garilor sau la ferestrele vagoanelor, par'ca ne liberam noi insi-ne de lanturi, pe care abia atunci le simtim; dar indiferenta si cotidianul se inchid din nou de-asupra noastra ca o apa moarta. Ei se duc si noi ramanem din ce in ce mai stersi. Si iata-i apoi cum se'ntorc bronzati de vantul nemarginirilor si de soarele limpezimilor albastre, obositi, dar atat de proaspeti cu manunchiuri de flori in mana, cu manunchiuri de taine si de frumuseti noui in suflet. Ochii lor s'au infratit nopti intregi cu stelele; avantul lor a sburat peste munti alaturi de vulturii Carpatilor; pentru o clipa s'au impartasit din armonia larga a naturii si si-au integrat sufletul in stralucirea ei imparateasca. Sunt totusi unii turisti cari gresesc si nu inteleg. Nu ma gandesc la acei ce iac pe turistii numai spre a poza si uimi. Mi-aduc aminte ca acum cativa ani aparea in gara din Busteni un tanar chipes, echipat pana in dinti cu toate cele trebuincioase unui suis pe pieptul de stanca al muntelui: bocanci noui-nouti, centura de piele si pumnal; bidon si sac de provizii; fringhie, baston de fier cu carlig, toporas-ma rog, un echipament ce-ar fi putut face gelos pe cel mai indraznet alpinist. Avea de toate, dar nu pentru munte, ci numai pentru gara, unde dupa o datina recenta, se adunau sezonistii, la ora premergatoare pranzului si inserarii, spre a primi trenurile. Ii las la o parte pe acesti inselatori ai admiratiei copilaresti si a celei femenine mai ales, si ma gandesc la acei turisti cari strabat departarile, si suie inaltimile sincer si real, dar gresit. Turismul, calatoria in aer liber, in singuritatile tainice ale naturii, e o stiinta care trebue invatata. Trebue sa sti a te pregati sufleteste spre a-l putea indeplini. Sunt unii pentru care natura e o chestiune de distanta si de timp. Sufletul e inlocuit de picioare si de plamani. Farmecul naturii, frumusetile ei odihnitoare de ganduri, r.rmoniile ei dumne-zeesti nu mai exista: totul se reduce la o chestiune de record. Tinta adevarata e uitata si inlocuita prin alta falsificata. Nu mai e turism, ci cronometric si mecanizare. Pot zambi alaturi de drumul nostru cele mai limpezi numauita; pot sa ne cheme cu soapte curate cele mai tainice izvoare; vai de paradis se pot asterne sub noi: nu vedem, nu auzim nimic. Ochiul sta atintit pe minutarele fatale ale ceasornicului si in afara de dungile lor vinete, nimic altceva nu ne intereseaza. E o goana dealungul cararilor prin vai sau pe suisurile de stanca. E o trecere barbara prin natura, din care sufletul si gandul n'au castigat nimic.

Adevaratul turist nu trece prin natura, ci o patrunde cu simtirea si o acopera cu dragostea sa. El traeste in mijlocul ei o viata noua, al carei ecou ii umple inima de amintiri. El intelege ca natura are un suflet tainic si cauta sa se impartaseasca din el. Sufletul acesta: al ramurei inflorite, al apei, al departarii, al steiului, al norului si al vantului trebuie sa-l cautam, sa-l gasim si sa-l intelegem fie chiar in cea mai neinsemnata preumblare a noastra in libertatea naturii. Inima noastra se face atunci o cupa alba in care se aduna picurii luminosi ai farmecului; simtirea noastra o harpa de aur, pe care o infioara mana nemarginirii; viata noastra sporeste, prelungindu-se prin vis in trecut si in viitor.

Fie ca poposim la marginea lanurilor de secara si grau: fie ca ne-am oprit sub salciile luncilor, sau ne oglindim in ochiurile de apa ale baltilor incarcate de nuferi; fie ca ne afundam in adancul umbros al padurilor sau nazuim spre varfurile de piatra al muntilor: in orice colt am fi, descoperim taine noui, fiecare loc ne harazeste un farmec al sau, chiama pentru noi amintiri uitate de altii. Cat de minunata apare ochiului ce stie s'o inteleaga campia cu rasariturile ei proaspete, cu a-miezile ei dogoritoare, cu amurgurile ei obosite si pa'riarhale. Pastorala ei ramane o frumusete mereu noua. Gandul se pierde'n trecut si par'ca auzi scartaind incet si monoton carele Scitilor pribegi. Satele risipite'n largul campiilor pot fi pentru unii simplu prilej de popas pripit, dar cata irumuseta simpla si naturala nu adaposteste lumea lor, cate noutati nu dezvaluie ele calatorului ce zaboveste in ele. Pleci cu o constiinta mai adanca de rostul acestui neam si cu o incredere mai tare in viitorul lui, dupa ce ti-ai intarziat privirea pe troitele dela rascruci, pe infloriturile de arnici, pe pajistea scoartelor. Vorbe si miscari, culori si forme, glume si tristeti alcatuesc o unitate sufleteasca, pe langa care e un pacat sa treci ca pasarea'n sbor.

Si ori unde ti-ai indrepta pasii, spre luncile apelor cu plopi tremuratori, spre padurea cu taine in sanul careia s'a nascut basmul stramosesc, pe linia mladioasa a dealurilor cu livezi si vii, in racoarea de rai a vailor de munte cu schituri si sate albe, pe plaiurile ai caror colti de piatra se'nfratesc cu norii, pe stancile alunecoase si batute de valuri ale marii sau pe plajele ei aurii si netezi: pretutindeni lumi necunoscute te asteapta ca sa ti se destainueasca, adancuri neintelese de altii cer sa le patrunzi. Primavara, cand puhoaele se umfla'n munte si livezile de pruni in floare par alaiuri albe de nunti stramosesti; vara, cand lumina scalda totul in aurul ei straveziu si nalucilor; toamna, cand padurile imbraca mantii 'mparatesti; iarna, cand toi.te par sculptate'n marmora si argint: in orice anotimp ai cerceta-o cu dragostea ta, natura-ti dameste un suflet nou, o frumusete mai mult site apropie cu inca un pas de eternitate si dumnezeire.

Si nu trebue sa te avanti la cine stie ce drumuri lungi si grele. O floare micuta de crang, o creanga miscata de sborul unei presuri, un colt de nor auriu, un crestet de plop leganat au in ele acelas suflet devraje pe care unii cred ca'l are numai crestetul de munte sau indepartatul nesfarsit de ape al marii. Numai sa ai sfanta putere de a le patrunde si intelege. Puterea aceasta trebuie s'o trezeasca si sa o aiba turistul adevarat si e cadinta asociatilor de turism ca prin grai, prin scris si prin fapt sa o trezeasca si sa o cultive. Vom fi atunci mai buni si mai curati.