Riscurile catastrofale si asigurarea acestora

1.1.Caracteristicile riscurilor catastrofale

Atat la nivel international cat si in Romania, marile distrugeri generate de fenomene naturale deosebit de ample, au contribuit la aparitia necesitatii unei protectii corespunzatoare, concretizata prin apelarea la serviciile de asigurare.

Cele mai frecvente catastrofe naturale, cu mare potential distructiv sunt: cutremurul, „tsunami” (valurile marine seismice), eruptiile vulcanice, cicloanele, furtunile extratropicale, tornadele, furtunile regionale, furtunile musonice, valurile mari, ploaia, grindina, fulgerul, inghetul, inundatiile, alunecarile de teren.[1]

„CATASTROFA NATURALA” sau „DEZASTRU NATURAL”, defineste un eveniment cauzat de fortele naturii. Consecintele au o mare amploare si implica pagube mari, care afecteaza contracte de asigurare si multi asigurati.

In ultimele decenii, au fost elaborate harti pentru zonele cu potential de catastrofa, bazate pe situatiile anterioare, in functie de care se fac previziuni pentru viitor.

De remarcat este faptul ca, in aceasta perioada, numarul catastrofelor naturale a fost cuprins intre 500 – 700, in fiecare an.

Cateva date sunt semnificative in acest sens: taifunul Mireille ( sau nr. 19, cum i se mai spune), care s-a produs in Japonia in anul 1991, a cauzat pierderi evaluate la 5,2 mild.USD; cutremurul din iulie 1976, produs in regiunea Tangshan (China) a produs mari pagube materiale si a cauzat moartea a 240.000 persoane; in Romania, cele doua mari cutremure din anii 1940 si respectiv 1977 au avut efecte devastatoare, producand numeroase victime si mari pagube materiale.[2]

Alaturi de aceste forte ale naturii, care declanseaza calamitati, omul , prin modul necorespunzator in care isi indeplineste atributiile ce-i revin in activitatea economica sau prin comportarea necorepunzatoare in societate, poate provoca pierderi materiale sau umane importante.

In totalul accidentelor la care sunt expusi oamenii, accidentele de munca si accidentele de circulatie detin ponderea cea mai mare.

Rata accidentelor de munca (la 100 persoane ocupate) variaza extrem de mult, de la o tara la alta, astfel: - 0.017‰, in Regatul Unit al Marii Britanii; 0.030‰, in Danemarca; 0.050‰, in Norvegia; 0,074‰, in Franta; 0.080‰, in Germania; 0,120‰, in Spania; 0.160‰ in Egipt; 0,210‰ in Brazilia; 2,367‰ in SUA si 2,68‰ in Malayezia. ( Calculat pe baza datelor din ”Year Book of Labour Statistics”, 1988, International Labour Office – Geneva)

Pe ramuri ale economiei nationale, cele mai frecvente accidente se inregistreaza, de regula, in industria prelucratoare si cea extractiva, in agricultura, silvicultura si pescuit.[3]

O situatie cu totul deosebita se prezinta in domeniul accidentelor de circulatie ale traficului rutier. Cresterea parcului de autovehicule, in toate tarile lumii, a condus si la inmultirea numarului de accidente.

Accidente grave se produc si ca urmare a transportului pe caile ferate, a navigatiei maritime si fluviale.

Subliniind in mod succint, principalele fenomene din natura si societate, generatoare de mari pagube economiei nationale si populatiei, am scos in relief necesitatea si importanta activitatii de asigurare din fiecare tara

Desigur, nu toate pagubele materiale provocate, ca urmare a acestor calamitati, pot fi acoperite de catre societatile de asigurari.

Spre exemplu, in perioada 1970 – 1985, omenirea a cunoscut 2.305 de sinistre majore, provocate de fortele naturii sau de accidente care au facut 1.510 mii de morti si au determinat pagube materiale estimate la peste 700 miliarde dolari

Dintre acestea, cca. 36.3 miliarde dolari au fost suportate de catre societatile de asigurari.[4]

1.2.Principalele fenomene catastrofale din ultimii ani

Referindu-ne la ultimii zece ani, se poate observa ca, din cele 5.750 de catastrofe naturale, care au avut loc, repartizarea pe tipuri este urmatoarea:[5]

cutremure – 15%;

furtuni – 34%;

inundatii – 31%;

alte tipuri de catastrofe – 20%.

Acestea au crescut mult, in special datorita cutremurelor devastatoare din SUA si a inundatiilor din ASIA.

Cca. 390.000 de persoane si-au pierdut viata ca urmare a producerii catastrofelor naturale.[6]

Ingrijorator este faptul ca mai putin de 20% din totalul pierderilor financiare au fost asigurate.

Cutremurele si miscarile tectonice.

In general, vorbind, frecventa de producere a cutremurelor se determina in functie de „istoria seismica”., in timp ce potentialele pierderi economice si de vieti omenesti sunt mai putin previzibile.

Privit la nivel mondial, comparand pierderile materiale pe termen lung si numarul victimelor cauzate de dezastrele naturale, riscul de cutremur ocupa, detasat, locul intai.

Pierderile datorate cutremurelor au crescut mult intr-un interval relativ scurt, ca urmare a evolutiei rapide pe care economia si societatea , in ansamblul sau, au inregistrat-o.

Avem in vedere urmatorii factori:

cresterea de 4 ori a populatiei mondiale de la inceputul secolului; aceasta inseamna o expunere mult mai mare la risc a populatiei, a locuintelor si a locurilor de munca;

cresterea investitiei / locuitor, ceea ce implica o potentiala pierdere mai mare;

cresterea numarului si a densitatii constructiilor cu caracter comercial si privat, in paralel cu dezvoltarea urbana (trebuie avut in vedere ca durata medie de viata „sigura” a unei cladiri moderne este de 50 de ani;

cresterea cheltuielilor cu reparatiile este determinata de faptul ca partile componente ale cladirilor, au preturi din ce in ce mai mari (ele reprezentand, in medie, 80% din daunele fizice generate de cutremur si solicita o cantitate mare de munca);

preturile ridicate ale terenurilor , necesitatea in crestere de confort sporit au dus la aglomerari considerabile de constructii.

Cutremurul de pamant este definit de specialisti ca fiind „zguduirea suprafetei Pamantului, printr-o miscare a crustei sale.

Unii asiguratori leaga riscul de cutremur de o anumita intensitate a acestuia la care se produc pagube (de exemplu, 6° pe scara Mercalli)

Peste 90% din cutremure se produc in regiunile care se-ntalnesc marile placi tectonice, in zonele de convergenta, in special, in mijlocul oceanelor.

Printre cele mai devastatoare cutremure pot fi mentionate:

cutremurul de la Northridge (California), din 17 ianuarie 1994, cu o magnitutidine de 6,7° pe scara Richter, a carui durata a fost de 6-8 secunde; pierderile materiale au depasit valoarea de 44 miliarde de USD;

cutremurul din zona KOBE (Japonia), din ianuarie 1995, pierderile depasind 100 miliarde de USD; din acest punct de vedere, a fost cutremurul cu cele mai mari pagube din toate timpurile;

cutremurul de la Spitak – Armenia ( cu magnitudinea de 6,8°, pe scara Richter)[7]

in ceea ce ne priveste, cutremurul din 4 MARTIE 1977, de la noi din tara ne-a marcat profund, schimband fata Romaniei pentru o lunga perioada de timp.

In ceea ce priveste perspectivele pietei romanesti a asigurarilor, in caz de catastrofa, specialistii considera ca exista o mare probabilitate, de cca. 80%, ca un cutremur puternic, cu epicentrul in Vrancea , si cu o magnitudine de cca. 6,8 – 7,2° , pe scara Richter sa se produca in Romania , in deceniul urmator.[8]

Pe piata romaneasca a asigurarilor de bunuri se vor manifesta cel putin doua tendinte opuse:

pe de o parte, asigurarile bunurilor industriale si comerciale vor creste, fenomen ce va fi determinat de dezvoltarea activitatii economice pe principiile pietei libere si de investitiile straine;

pe de alta parte, se considera ca volumul primelor de asigurare a locuintelor va scadea, ca rezultat al legii asigurarilor (136 / 1995), care prevede ca acest tip de asigurari este facultativ, spre deosebire de legislatia anterioara, in care asigurarile locuintelor era obligatorie.

Din cele 7,8 milioane de locuinte numai, aproximativ 250.000 sunt asigurate, ceea ce reprezinta 3,2%, din totalul de 92,4% de locuinte care se afla in proprietate privata.[9]

Inundatiile, cauze ale unor pierderi devastatoare

Cei cativa ani scursi din mileniul III au scos in evidenta o tendinta de crestere a incidentei inundatiilor catastrofale. Se poate estima ca efectul insumat al inundatiilor cu caracter local, de medie si mica dimensiune, egaleaza volumul daunelor inregistrate ca urmare a inundatiilor de mari dimensiuni.

Din totalul daunelor generate de inundatii, numai o mica parte cad in sarcina asiguratorilor – una dintre cauze fiind ca, in mare masura, bunurile distruse nu sunt asigurabile, facand parte din facilitatile publice: drumuri, cai ferate, diguri, poduri, etc., precum si alte instalatii de infrastructura, cum ar fi, de exemplu, statiile de tratare a apei si sistemele de canalizare

Vorbind despre inundatii, este important sa tinem seama, mai ales in asigurari, de cauzele diferite care stau la originea producerii acestora. Literatura de specialitate mentioneaza trei tipuri principale: spargerea valurilor de furtuna, revarsarea apelor curgatoare si inundatiile „ fulgeratoare”.[10]

Acestora li se adauga o serie de cazuri speciale, cum ar fi rabufnirea apelor subterane, tsunami, inundatiile provocate de fisurarea barajelor, de topirea zapezii, de undele de refulare ( provocate de alunecarea unor falii de teren in albia raurilor, baraje de gheata, etc.), cresterea nivelului apei in lacuri sau mari.

a)    Spargerea valurilor de furtuna

Cu un imens potential de distrugere, acest fenomen intervine in zonele de litoral sau apropiate de tarmul lacurilor de mari dimensiuni. Desi in Europa, incidenta acestui risc este relativ redusa, de-a lungul timpului au fost raportate evenimente catastrofale de acest tip (Marea Nordului, 1953 victime). Evolutia masurilor de protectie si totodata a sistemelor de detectare au limitat probabilitatea producerii unor daune catastrofale.

Cu toate acestea, preluarea in asigurare a acestui tip de risc, este cvasi- imposibila.

b)    Revarsarea apelor curgatoare

Acest fenomen survine, de obicei, ca urmare a producerii de precipitatii de mare intenisitate, pe arii largi. Saturarea pamantului cu apa face imposibila absorbtia intregii cantitati de ploaie si determina scurgerea acesteia catre albiile raurilor, provocand o crestere graduala a nivelului apelor. Inundatii de aceasta sorginte pot dura de la cateva zile pana la cateva saptamani, ariile afectate fiind cu atat mai largi cu cat relieful este mai plat.

Din punct de vedere al asiguratorului si acest tip de inundatii este problematic, datorita faptului ca, desi ponderea cladirilor expuse la producerea riscului de inundatie prin revarsarea apelor curgatoare este destul de mica, de cele mai multe ori acestea sunt construite in zone unde apele se revarsa cel mai frecvent, daca nu chiar, regulat.

c)     Cresterea daunelor din inundatii

Cresterea valorii daunelor produse de inundatii este, in primul rand , o consecinta fireasca a sporirii numarului de locuitori in zonele expuse la risc. Avantajele in exploatare pe care le prezinta campiile inundabile – costul scazut al terenurilor, intinderi mari, potrivite pentru amplasarea unor constructii industriale, accesul facil la transportul de apa sau la utilizarea resurselor de apa pentru diferite procese tehnologice _ determina aglomerarea unor valori materiale din ce in ce mai importante in zone cu grad ridicat de expunere, cu atat mai mult cu cat masurile de protectie implementate (regularizarea cursurilor apelor curgatoare, indiguiri, etc) creeaza un sentiment de securitate fata de riscul de inundatie.

Chiar si in domeniul constructiilor civile de mici dimensiuni (case de locuit simple) convingerea ca inundatiile reprezinta un fenomen care poate fi controlat prin masuri tehnice adecvate a determinat schimbarea fundamentala a vechilor habitudini arhitectonice, astfel incat subsolurile si demisolurile caselor, care in trecut erau utilizate pentru depozitarea uneltelor, combustibililor, etc., astazi au destinatii cu totul diferite. Acestea presupun prezenta unor obiecte valoroase (electronice high-tech, electrocasnice, s.a.m.d), sau a unor instalatii complexe si potential de risc crescut (centrale electrice, termice, rezervoare de gaz sau motorina, etc). Si acest lucru se intampla tocmai in aceasta zona cu expunere maxima.

Acelasi fenomen caracterizeaza si foarte multe cladiri comerciale care gazduiesc in subsoluri parcari, panouri de comanda ale sistemelor de alimentare cu energie, de climatizare, camerele de comanda ale lifturilor sau chiar centre de calcul.

Indiscutabil, o clima mai calda va conduce la o concentratie mai mare a vaporilor de apa in atmosfera. Nu numai ca precipitatiile vor fi mai intense, dar fenomenele extreme, in special vara, vor surveni cu o frecventa mult mai mare, chiar si in zone in care producerea lor nu este consemnata istoric. Ca urmare, este de asteptat o crestere sensibila a costurilor legate de riscurile

catastrofale de sorginte meteorologica. Este de netagaduit faptul ca, in aceste conditii, statul, serviciile de urgenta, populatia si industria asigurarilor

trebuie sa se adapteze acestei situatii nou create, adoptand strategii integrate de prevenire a producerii inundatiilor si minimizarea efectelor.

Daca rolul statului este, in principal, de a asigura masurile de avertizare timpurie si a realiza lucrari corespunzatoare de amenajare a teritoriului astfel

incat sa creeze sisteme fiabile de protectie, populatia trebuie sa contribuie deopotriva la prevenirea pierderilor prin respectarea conditiilor cu privire la amplasarea constructiilor in zonele periclitate, adoptarea unui comportament adecvat de protectie a propriilor valori si respectarea indicatiilor autoritatilor atunci cand producerea unor evenimente catastrofale este iminenta si se impune evacuarea .

In sfarsit, companiile de asigurari trebuie sa fie pregatite sa faca fata situatiilor de urgenta, cu o logistica si resurse umane adecvate, precum si prin asigurarea capacitatii financiare necesare. In plus, pentru a evita antiselectia, asiguratorilor le revine un rol foarte important in constientizarea populatiei cu privire la importanta riscului de inundatii.

O observatie generala in ceea ce priveste politicile practicate in lume, in privinta gestionarii riscului de inundatie este aceea ca variatele tipuri de inundatii sunt abordate in comun, nediferentiat, ceea ce conduce la structurarea unor programe inadecvate si la solutii conflictuale. Un exemplu graitor in ceea ce priveste dificultatea de a infrunta o catastrofa naturala majora este acela al inundatiilor din1997, din Polonia.

Vara anului 1997 a fost marcata de producerea uneia dintre cele mai importante catastrofe naturale din Europa secolului XX: inundatiile majore care au afectat sud-vestul Poloniei, Cehia si estul Germaniei.

Apele revarsate ale raurilor au afectat in cea mai mare masura POLONIA, unde s-au inregistrat 100 de victime, iar alte mii de persoane si-au pierdut intregul avut. Precipitatii de o asemnea intensitate nu se mai inregistrasera in Polonia in ultimul mileniu, iar inundatia a fost catalogata ca avand o probabilitate de producere de sub 1/1000. PAGUBELE directe din distrugerea

proprietatilor au fost apreciate la 3 miliarde de USD, cifra reprezentand aproximativ 2,7% din PIB-ul Poloniei la data respectiva. In aceasta valoare, ponderea daunelor survenite la gospodariile populatiei nu depasea 12%, in timp ce daunele inregistrate de proprietatea industriala atingeau cca. 25%, daunele din agricultura aprox. 22%, iar valoarea cladirilor publice si elementelor de infrastructura distruse, 41%. De precizat ca aceste evaluari nu au luat in calcul, daunele indirecte, ca urmare a intreruperii activitatii in industrie care au atins, de asemenea, valori importante.

Potrivit datelor furnizate, in 1998, de Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, numai 10% din totalul daunelor au fost acoperite de asigurare. Inainte de 1997, Powszechny Zaklad Ubezpieczen (Compania Poloneza de Asigurari Generale) oferea un pachet de asigurare incluzand riscurile de catastrofa naturala, dar pretul, considerat mare, nu a incurajat cumpararea acestui tip de asigurare. Asiguratorii privati au consemnat cereri de despagubire totalizand cca 250 milioane USD, suma din care companiile de reasigurari internationale au absorbit cam jumatate.

Una dintre cele mai solide piedici in calea dezvoltarii asigurarilor private, atat in Polonia, cat si, in general, in tarile europene, este lipsa unui concept solid privind responsabilitatea individuala fata de risc si pierderi. Populatia asteapta din partea Guvernului masuri de protectie la inundatii si considera ca sectorul public este singurul responsabil pentru compensarea victimelor.

Exista tendinta de a se considera ca inundatiile sunt numai partial fenomene catastrofale naturale, o mare parte din responsabilitate fiind atribuita esecului politicilor de mediu si de amenajare a teritoriului. Polonia nu face exceptie de la aceasta tendinta generala, inundatiile din 1997 fiind considerate de cetateni o urmare directa a neglijarii programelor de construire si consolidare a digurilor de protectie si politicii necontrolate de despadurire.

MASURI DE PREVENIRE

In principal, guvernele au la dispozitie doua tipuri de mecanisme pentru a finanta costurile reconstructiei:

- instrumente de „hedging”- cunoscute si sub numele de mecanisme „ex-ante” de transfer al riscului, prin care se poate cumpara, la costuri relativ reduse, dreptul de a primi o finantare net superioara in cazul producerii unor evenimente catastrofale; asigurarile si instrumentele tipice pietei de capital constituie doua dintre cele mai reprezentative exemple in acest sens;

- istrumentele de finantare prin care guvernele pot, fie sa se auto-asigure, prin constituirea unor fonduri de catastrofa in care vor disponibiliza sume ce vor fi ulterior, utilizate pentru a finanta reabilitarea in urma dezastrului, fie sa mobilizeze sumele necesare acestui proces, post-eveniment, prin cresterea impozitelor, imprumuturilor interne sau externe, realocarea unor sume de la bugetul de stat.

Pentru Guvernele tarilor cu economie in curs de dezvoltare, finantarea post-eveniment, poate fi cu atat mai dificila cu cat riscul de a intra in incapacitate de plata, considerat mult mai ridicat, creeaza dificultati in obtinerea unor imprumuturi pe pietele financiare internationale, mai ales dupa producerea unui dezastru major, cand daunele reprezinta un procent semnificativ din P.I.B..

De aceea stabilirea unui mix eficient de instrumente de finantare pentru reabilitarea post-dezastru trebuie sa constituie o prioritate, mai ales pentru guvernele care dispun de resurse limitate.

Controlul regimului constructiilor, testarea comportamentului la riscuri catastrofale a unitatilor de infrastructura (statii de furnizare a apei potabile, poduri, sosele, centrale energetice, s.a.m.d) si adoptarea corectiilor tehnice necesare, sunt numai cateva dintre masurile de prevenire care se impun si care cer din partea guvernelor si autoritatilor locale gandire pe termen lung, dincolo de ciclicitatea vietii politice.[12]

1.3. Riscurile catastrofice specifice Romaniei

Pornind de la articolul publicat in Revista PRIMM – numarul 3 / 2005 si de la recentele informatii din presa, privind evolutia catre un sistem de asigurari obligatorii la dezastre, aplicabil din 2007 trebuiesc luate in calcul cateva opinii privind riscurile cumulate si solutiile integrate.

Un rau nu vine niciodata singur

De multe ori exista tendinta ca, pentru anumite zone, in care perioadele de revenire a riscurilor catastrofice sunt mai mari, sa se minimalizeze efectele acestora fara o analiza atenta. Trebuie reamintit ca situatia seismica a Romaniei este speciala, iar teritoriul nostru este in mod unic expus unor miscari seismice de Vrancea care, la magnitudini ridicate, afecteaza puternic, direct, pana la 50% din arie, si prin impact socio-economic, indirect, restul tarii.

Este insuficient si riscant sa consideram, de exemplu, ca unele judete, afectate recent de inundatii, nu ar fi vulnerabile si la seisme (deoarece arpatii ar avea rol de scut). In realitate, acestea se afla la mica distanta de Vrancea , iar dovezile istorice ale efectelor distructive exista.

La Herculane, s-a produs a 20 aprilie 2005 un seism avand M = 3.3, chiar atunci, cand zone intregi erau sub ape.[13]

Inundatiile – un risc major.

Pe teritoriul Romaniei exista 4.000 mari cursuri de apa, 33% din teritoriu fiind expus la un risc ridicat de inundatii. Pe langa datele cunoscute privind pagubele din 1970 si 1975, recentele inundatii regionale au demonstrat un potential de pierderi, important. Nu trebuie uitate efectele tornadelor si ploilor torentiale de scurta durata, dar cu urmari locale deosebit de grave.

Prin urmare, introducerea de asigurari obligatorii trebuie pregatita cu mare atentie, deoarece efectele de „cumulare-catastrofa”, ale seismelor si inundatiilor vor avea un impact important. In acest context, este necesara o constructie institutionala speciala, iar responsabilitatea publica implica analize speciale intr-un domeniu insuficient acoperit cu date nationale.

In cazul localitatilor rurale, probabil ca proprietarul isi va reabilita casa dupa dezastre, primind de la asigurator banii si lucrand in regie proprie; nu este sigur insa, daca aceasta independenta nu va pemite repetarea unor practici de reconstruire periculoase si acumularea unui fond construit foarte vulnerabil si poate neasigurabil.

In situatia de masa din localitatile urbane din tara noastra, multi proprietari locuiesc in apartamente de bloc, iar daca va fi sub control public, sistemul trebuie sa asigure punerea in siguranta a intregii cladiri prin utilizarea despagubirilor de la asigurari pentru reabilitarea de ansamblu, post – dezastru.

Se poate pune intrebarea ce vor face autoritatile in cazul in care proprietarii vor primi acele sume, dar valoarea reala a consolidarilor va fi mult

mai mare Cine va controla si cine ii va obliga pe toti locatarii unui bloc sa consolideze cladirea?!

PROBLEME COMUNE

Datele privind efectele economice ale cutremurului din 4 martie 1977, comparate cu datele privind pagubele la inundatiile din 1970 si 1975, confirmate de evaluarile privind inundatiile din acest an, atrag atentia asupra importantei acestor doua tipuri de hazarduri naturale din Romania.

Din pacate, atunci cand se discuta despre localizarea in teritoriu a acestor posibile efecte, care ar avea puternice consecinte privind riscurile asigurabile in diferite zone, se constata ca datele de baza nu sunt disponibile la toate institutiile care concura la procesul de decizie, de aceea nu sunt puse in evidenta toate consecintele reale. Lasarea alegerii riscurilor asigurabile, obligatoriu la latitudinea consiliilor locale reprezinta o optiune discutabila, daca acestea nu sunt sprijinite de specialisti bine pregatiti.

In plus, pentru reasigurarea unui astfel de sistem de amploare nationala trebuie stabilite politici coerente, de tip pool; pe langa lipsa de capital local, nu putem uita ca situatia Romaniei este unica in privinta faptului ca la un singur eveniment de Vrancea, se pot produce pagube de natura celor subscrise in politele de asigurari pe o arie de 50 % din cea totala, zonele inundabile se suprapun, partial, cu cele puternic seismice, astfel incat este dificil de apreciat unde ar trebui sa fie in siguranta bunurile unui reasigurator local si rara riscuri majore. De aceea, firmele de reasigurari au bunurile si investitiile in afara teritoriului Romaniei, pentru a nu fi supuse acelorasi pericole ca si cele ale clientilor si pentru a putea acoperi cerintele de compensare. In aceste conditii, reasigurarea externa pare singura acoperitoare

Se observa ca independenta dintre pierderile la evenimente succesive este un paravan protector doar pe hartie. In realitate, un seism care se produce dupa ce inundatiile au subrezit anumite cladiri, poate avea cu totul alte efecte decat in conditii asa-zis normale.

Daca pana in acest an, pentru multi pareau inaccepatbile scenarii de dezastru care sa combine inundatiile si seismele, de acum inainte ar trebui sa ne gandim serios la modul in care evenimentele succesive se pot cumula in agravarea potentialelor de pierderi in anumite zone.