ROLUL SISTEMULUI TORACO-PULMONAR

ROLUL SISTEMULUI TORACO-PULMONAR

In cadrul marelui proces metabolic al respiratiei, rolul sistemului toraco-pulmonar este de a asigura schimbul gazos intre mediul extern reprezentat de aerul atmosferic si mediul intern, reprezentat de sange. Acest schimb gazos se realizeaza prin 4 mecanisme functionale:

transportul gazos de-a lungul cailor aeriene (UVT) - caile schimbului gazos

amestecul gazos la nivelul spatiului alveolar

distributia sangelui in capilarele pulmonare

transferul propriu-zis, in dublu sens al moleculelor de gaz prin membrana alveolara

Mecanismele de recuperare apatinand kinetoterapiei se adreseaza direct primelor 2 mecanisme, mai putin celui de-al 3-lea, neinfluentand insa deloc schimbul gazos propriu-zis.

Procesul ventilator care asigura schimbul de gaze cu mediul exterior atmosferic este realizat prin intrarea in actiune a urmatoarelor structuri:

a)      structurile toraco-pulmonare care asigura miscarile respiratorii (care formeaza cinetica respiratiei)

b)      structurile prin care se realizeaza transportul gazelor (UVT)

c)      structurile care asigura comanda si reglarea

a)     Miscarile sistemului toraco-pulmonar sunt executate de grupe musculare care prin contractia lor dinamica scot sistemul din starea de repaus care poarta denumirea de pozitia 0 si corespunde din punct de vedere ventilator capacitatii reziduale functionale (CRF)

Forta muschilor respiratori este de 15 kg forta pentru inspirul normal si creste pentru inspirul fortat prin asocierea muschilor accesori ai inspirului propriu, pana la 60-70 kg forta (deci de 4-5 ori). Aceasta forta trebuie sa invinga presiunile negative de valoare similara formate din:

presiunea de retractie a plamanului (recul elastic)

presiunea negativa datorata lichidului din spatiul pleural

Volumul cutiei toracice variaza sub actiunea musculaturii inspiratoare si expiratoare. Miscarile expiratorii sunt mai ample in regiunea bazala a cutiei toracice si mai reduse la varfuri, sunt mai ample la periferia plamanului, in zona corticala si mai reduse la nivelul hilurilor, mai ample in zonele anterolaterale si mai reduse posterior (paravertebral).

Structurarea in lobi a celor 2 plamani diminueaza efectul de inegalitate a ventilatiei fara a-l anihila complet. Datorita patrunderii pleurei viscerale in scizurile interglobare se realizeaza o noua repartitie a fortelor de tractiune care contribuie la expansiunea echilibrata a celor 2 plamani, respectiv a fiecarui lob. Variatiile de volum ale cutiei toracice se realizeaza pe toate cele 3 diametre:

v    diametrul longitudinal (cranio-caudal) creste prin contractia diafragmului

v    diametrul sagital (antero-posterior) creste prin contractia

muschilor intercostali (inspiratori) externi

muschii SCM care realizeaza ridicarea si proiectia anterioara a sternului

muschii sterno-costali

muschii scaleni

v    diametrul frontal (transversal) care se mareste prin rotarea coastelor in jurul axului propriu si evazarea bazala a toracelui la nivelul coastelor false si flotante

Coloana vertebrala in inspirul normal este imobila reprezentand punct fix pentru miscarile coastelor; in inspirul fortat se extinde.

Miscarile diafragmei

In primul moment se ia punct fix pe insertia circulara periferica, iar contractia determina coborarea centrului frenic. Aceasta contractie va determina scaderea presiunii intratoracice si cresterea presiunii intraabdominale.

Viscerele abdominale si presiunea intraabdominala cresc, ceea ce ofera punct de sprijin centrului frenic. In acelasi timp centrul frenic este stabilizat prin intinderea structurilor care traverseaza diafragmul (aorta, vena cava inferioara, esofagul).

3. Contractia in continuare a diafragmului se realizeaza cu inversarea punctului fix (care a devenit centrul frenic), iar insertia circulara pe coasta va produce ridicarea lor.

Pozitia asezat cu trunchiul flectat, pozitie ce comprima abdomenul face vizibila ridicarea toracelui in inspir profund si respectiv coborarea toracelui in expir.

Muschii intercostali au fost impartiti schematic in:

intercostali externi, cu actiune inspiratorie

intercostali interni, cu actiune expiratorie

ambii intervenind in ambele faze ale respiratiei. In inspir punctul fix este sup prin contractia scalenilor, iar inspirul fortat SCM, pectoralii mici, subclavicular si micul dintat

. . expirul fortat realizandu-se prin contractia muschilor abdominali.

Structura pulmonara

Plamanul are un schelet in care e prinsa reteaua bronsica si vasculara. Acest schelet e format din tesut interstitial peribronsic, perialveolar, perivascular, (peri - din jur) subpleural, interlobular.

Tesutul interstitial este alcatuit din elemente solide reprezentate de fibre si celule si fluid tisular.

Tesutul interstitial este pus sub tensiune in timpul miscarilor sistemului toraco-pulmonar. El exercita o presiune asupra structurilor invecinate care se numeste presiunea interstitiala sau tisulara care are rol in dezvoltarea presiunii transmurale (de-o parte si de alta a peretilor cailor aeriene si vaselor). Aceasta presiune are rol in desfasurarea schimbului de gaze alveolo-capilar.

Presiunea tisulara este reprezentata de presiunea fluidului interstitial plus presiunea interstitiului solid.

Presiunea fluidului depinde de fenomenele de filtrare si absorbtia lichidelor la nivel capilar, de aceea cand exista tulburari vasculare ea creste.

Raportul dintre presiunea hidrostatica de filtrare si presiunea osmotica de absorbtie, poate detemina in anumite situatii fuga lichidului din vase cu acumularea de lichid in interstitiu si instalarea edemului. Acest edem la randul sau determina compresii externe asupra vaselor si cailor aeriene. In mod normal presiunea fluidului interstitial este considerata negativa (este evident mai mica mai ales in spatiul cortical (sub pleura), de aceea permite mentinerea cailor aeriene si vaselor deschise.