Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
PATOLOGIA RENALA A PERSOANEI DE VARSTA A TREIA


PATOLOGIA RENALA A PERSOANEI DE VARSTA A TREIA




PATOLOGIA RENALA A PERSOANEI DE VARSTA A TREIA

         Parametrii functiilor renale se diminueaza progresiv cu varsta. Dupa 50 de ani, deficitul functional ajunge la 35-40 % fata de valorile varstei adulte. Scad filtratul glomerular, fluxul plasmatic renal eficace, fractiunea filtrata, capacitatea maxima de excretie tubulara. Excretia si reabsorbtia tubulara sunt de asemenea influentate. Reabsorbtia glucozei scade de la 350 mg/minut cat este la 25 de ani, la 220 mg/minut la 85 de ani. Reabsorbtia tubulara a apei nu sufera modificari importante, in schimb excretia de Ca2+ Na+, K+, Mg2+, se reduce progresiv. In ciuda importantelor modificari morfo-functionale, posibilitatile adaptative renale se mentin si la longevivi.

Infectiile tractului urinar

         Infectiile tractului urinar se definesc prin prezenta bacteriuriei semnificative cu leziuni ale tractului urinar la diferite nivele, cu sau fara manifestari clinice, in conditiile examinarii urinei imediat dupa colectarea ei. Bacteriuria este apreciata ca fiind semnificativa in cazul unui titru de 100000 microorganisme/ml de urina.
         Infectiile tractului urinar pot fi complicate si necomplicate.

  1. cele necomplicate - se dezvolta in lipsa anomaliilor functionale si anatomice ale cailor urinare si rinichi, in urma unor manopere urologice recente sau a unor interventii chirurgicale.
  2. iar cele complicate - apar pe fondul litiazei urinare, anomaliilor congenitale renale sau a cailor urinare, in contextul disfunctiilor vezicale neurologice, adenomului do prostata sau a altor factori obstructivi, sau dupa efectuarea unor investigatii instrumentale urologice.

         Cauzele infectiilor tractului urinar:




  1. microorganisme patogene ca: Echerichia coli (80 %), cel mai des intalnit germen la varstnici, Proteus, Pseudomonas, Klebsiella, Enterobacter, Staphylococcus (saprophyticus, aureus) -5-15% ;
  2. manopere instrumentale urologice;
  3. aport insuficient de lichide, care deregleaza ritmicitatea mictiunilor si golirea vezicii urinare ;
  4. obstructia cailor urinare;
  5. disfunctia neurogena a vezicii urinare;
  6. incontinenta urinara, golirea insuficienta a vezicii, scaderea diurezei, diabetul zaharat ( glicozuria fiind un mediu de cultura prielnic infectiilor urinara), scaderea imunitatii.

         Infectiile tractului urinar intraspitalicesti (se dezvolta dupa 48 ore de tratament in stationar), infectiile nozocomiale avand o evolutie mai grava si sunt provocate de specii bacteriene rezistente la multe dintre preparatele antibacteriene.
         Sexul feminin este mai predispis la infectiile tractului urinar, datorita unor factori predispozanti:uretra scurta, deschiderea orificiului uretral in vagin, unde salasluieste o flora abundenta polimorfa, care poate patrunde in uretra in timpul actului sexual sau a unei igiene precare;
         Semne si simptome

  1. polakiurie; disurie; mictiuni imperioase; jet urinar fortat, intrerupt, lent; usturime postmictionala; hematurie; disconfort suprapubian, durere suprapubiana in cistite; durere suprapubiana, perineala, lombo-sacrala in prostatite (e necesar tuseu rectal); dureri uretrale la mictiune, inflamatia meatului uretral, eliminari;
  2. aparitia simptomelor sistemice (afectarea starii generale, febra), dureri lombare, puncte costo-vertebrale dureroase - semne caracteristice pielonefritei.

         Educatia pacientului de catre cadrul medical, cuprinde:

  1. asigurarea igienei personale, inclusiv a regiunii perineale;
  2. asanarea focarelor infectioasc ginecologice sau altor focare cronice infectioase;
  3. tratamentul bolilor intestinale, combaterea coprostazei;
  4. cunoasterea importantei fluxului urinar adecvat si golirea ritmica a vezicii urinare in eradicarea infectiei;
  5. dietoterapie - limitarea produselor picante, aport abundent de lichide (cate l litru in 2-3 ore) pentru urinari frecvente.

         Complicatii posibile - pielonefrite acute sau cronice, septicemii, artrite reactive, dereglari sexuale, incontinenta de urina.

Incontinenta urinara

         Incontinenta urinara este "pierderea de urina pe cale naturala la timp nepotrivit si in loc nepotrivit", scurgerea involuntara si inconstienta a urinii. Aceasta arata ca rezervorul vezical isi pierde capacitatea de inmagazinare a urinii, iar aceasta curge necontrolat, imposibil de stapanit, in repaus sau la efort, complet sau incomplet.

         Incontinenta urinara determina probleme de sanatate sau sociale. Desi este o problema care nu este de obicei discutata cu medicul, ea afecteaza aproape jumatate din femeile tinere sau de varsta mijlocie, iar frecventa ei creste cu varsta. La barbati, incontinenta urinara este asociata hipertrofiei benigne sau maligne de prostata.

         Mai putem defini incontinenta ca pierderea controlului constient si voluntar al continentei urinare sau ca pe o pierdere involuntara, temporara sau permanenta, de urina. Conform statisticilor, peste 15 % dintre varstnici au aceasta problema.

         Incontinenta urinara poate fi tranzitorie si cronica. Cea tranzitorie este determinata de cauze reversibile: infectii urinare, vaginite si uretrite atrofice, unele medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistaminice, sedative, decongestionante nazale cu efedrina) alcoolul, unele boli (insuficienta cardiaca, insuficienta venoasa), constipatia.
         Dintre cauzele incontinentei urinare cronice, cea mai frecventa la varstnici este tulburarea de contractie a muschiului vezicii urinare, secundara unor afectiuni neurologice (accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson, boala Alzheimer), sau altele (cistite, cancere vezicale, obstructie uretrala). Incontinenta urinara de stres este a doua cauza de incontinenta la femeile varstnice si consta in pierderea de urina prin manevre ce cresc presiunea intraabdominala (tuse, stranut, ridicatul de grutati) fiind o consecinta a slabirii planseului pelvin prin imbatraniri si nasteri multiple. La barbati principala cauza a pierderii de urina o constituie afectiunile prostatei (adenomul sau cancerul de prostata). In 5 % dintre cazuri incontinenta urinara este secundara neuropatiei diabetice, deficitului de vitamina B12 sau este idiopatica. La toate aceste cauze se adauga modificarile fiziologice de varsta (scaderea capacitatii vezicii urinare, cresterea eliminarii lichidelor consumate ziua in timpul noptii). Mobilitatea redusa a varstnicului, tulburarile de mers, pierderea echilibrului contribuie la aparitia incontinentei urinare.
         Consecinte ale acestei afectiuni sunt: medicale (leziuni locale, ulceratii, micoze, infectii urinare), psihosociale (jena, izolare sociala, depresie), economice (deseori se ajunge la spitalizarea batranilor cu costuri foarte mari).
         Varstnicul cu incontenenta urinara trebuie sa se prezinte la aparitia primelor simptome la medic. Identificarea cauzei determina o anumita conduita terapeutica. Tratarea infectiilor urinare prin antibiotice, atrofiei vaginale prin terapie hormonala, eliminarea unor medicamente, tratamentul constipatiei pot rezolva aceasta problema.
         In incontinenta urinara de stres alaturi de modificarea stilului de viata (scaderea greutatii corporale la obezi, oprirea fumatului, exercitii de intarire a planseului pelvian), tratamentul factorilor precipitanti (tuse, vaginite), un rol important il au tratamentele farmacologice si chirurgicale.
         Pentru incontinentele urinare care nu au raspuns la aceste masuri un rol major il are educarea pacientului. Golirea vezicii urinare la anumite intervale de timp, reducerea consumului de lichide dupa ora 18.00 (fara insa sa-si restrictioneze consumul de lichide in cursul zilei), golirea vezicii urinare inainte de culcare, au un efect benefic. Toaleta locala riguroasa previne aparitia infectiilor bacteriene, micotice, leziunilor. Purtarea condoamelor, tampoanelor, pampersilor, montarea sondelor urinare temporar sau definitiv devin necesare in incontinentele urinare refractare la masurile terapeutice.
         Incontinenta urinara este o problema delicata si grava prin consecintele sale putand duce la izolarea varstnicului si dependenta sa de casa. Prezentarea in timp util la medic determina tratarea si deseori vindecarea acestei afectiuni.
         In situatia persoanelor cu incontinenta urinara refractara la tratament, pierderea necontrolata a urinei genereaza probleme serioase de ingrijire curenta: miros neplacut pentru anturaj, schimbarea frecventa a lenjeriei sau utilizarea unor absorbante speciale costisitoare, precum si riscul aparitiei escarelor sacrate in conditiile in care acest important punct de sprijin este asezat pe un asternut umed in permanenta. in trecutul nu prea indepartat, ingrijirea acestor persoane, era foarte greu de realizat, din cauza dificultatilor tehnice la indemana pentru realizarea unui drenaj (scurgeri) al urinei din vezica urinara prin uretra la exterior, intr-un sistem inchis, etans. Progresele tehnologiei medicale, ne-au pus la indemana mijloace pe cat de simple pe atat de eficiente pentru ajutorarea acestor pacienti, reusindu-se pentru multi dintre ei o reintegrare aproape completa in viata familiala si sociala. Mai simplu spus, un om cu incontinenta urinara nu trebuie sa se mai simta jenat si complexat in fata prietenilor care-l viziteaza, din cauza mirosului neplacut de urina, pentru ca acest inconvenient este astazi usor de evitat printr-un mijloc devenit curent in practica medicala - sonda vezicala zisa 'a demeure' (sonda lasata pe loc). Purtatorul acestei sonde se poate deplasa si poate desfasura orice activitate in limita posibilitatilor lui motorii.
         Sonda urinara trebuie montata de catre un medic sau un cadru mediu cu experienta in efectuarea acestei manevre si in conditii perfecte de igiena (asepsie): igiena riguroasa a regiunii uro-genitale, folosirea de: manusi sterile, sonda Foley sterila, pungi colectoare.
         Ingrijirea persoanaei cu sonda 'a demeure' presupune:





  1. Schimbarea obligatorie a sondei o data pe luna;
  2. Inainte de extragerea sondei se injecteaza in vezica o fiola de gentamicina 80 mg sau 100 ml solutie apoasa de clorhexidin 0,02%, lasata in vezica timp de 30 minute ;
  3. Daca apar semnele unei infectii urinare (febra, frisoane, usturimi) este indicat tratamentul cu antibiotice (la indicatia medicului) de tipul norfloxacin, gentamicina sau biseptol. Daca simptomele nu cedeaza dupa 3 zile de tratament, trebuie schimbata sonda ;
  4. Trebuie scoasa sonda cand nu mai functioneaza: exista urina in vezica, dar nu se evacueaza pe sonda din diverse motive (sonda nu este in vezica, sonda este obstruata); cand pe sonda se scurge sange; cand exista semnele unei infectii urinare severe;
  5. Purtatorul sondei urinare va fi incurajat sa consume cantitati cat mai mari de lichide (minim 3 litri pe zi), mai ales ca sunt indepartate neajunsurile incontinentei.

         Trebuie mentionat ca sonda urinara 'a demeure' aduce nu doar un confort fiziologic, dar are un impact psihologic extrem de pozitiv, redandu-i pacientului increderea prin eliberarea de neplacerile cauzate de incontinenta.
         Cateterele uretrovezicale sunt de multe ori o solutie comoda, in cazul bolnavilor cu incontinenta urinara sau retentie de urina. Instalarea unei sonde vezicale a demeure are insa marele dezavantaj ca poate duce rapid (uneori in cateva zile) la aparitia bacteriuriei, mai ales la bolnavii spitalizati.
         Din bolnavii sondati si spitalizati, 32 % dezvolta bacteriurie si cu timpul toti bolnavii cu catetere urinare mentinute prelungit dezvolta bacteriurie.
         Factorii predispozanti, privind infectia urinara la bolnavii cu cateter, sunt: sondajul prelungit peste 7 zile, insertia cateterului dupa 6 zile de spitalizare, tratamentul anterior cu antibiotice, mediul de spitalizare, sistemul de drenaj, nerespectarea conditiilor de asepsie la efectuarea tehnicii de catre medic sau asistenta medicala.
         Desi, in majoritatea cazurilor, bacteriuria la bolnavii sondati ramane asimptomatica, poate produce totusi manifestari clinice, unele fiind legate de complicatii locale (epididimite, prostatite, pielonefrita cronica) sau chiar complicatii sistemice severe (sepsis, endocardite, soc septic). Astfel, intr-un studiu, s-a demonstrat o afectare a parenchimului renal la 38 % din bolnavii cu cateter vezical, la care, majoritatea deceselor au fost legate de bacteriemii cu punct de plecare urinar.
         Diferitele tipuri de cateterism urinar au risc de infectie diferit. Se pot considera 3 tipuri de cateterism:

  1. Cateterismul uretral de scurta durata (30 zile), cel mai frecvent folosit (monitorizari de diureza, postchirurgical, in retentia acuta de urina), prezinta un risc mic al infectiei (5 % pe zi); numai 10-30 % dintre acesti bolnavi fac bacteriurie.
  2. Cateterismul uretral pe termen lung (in retentia cronica de urina), prezinta un risc maxim de bacteriurie (100 %).
  3. Cateterismul intermitent (folosit in vezica neurogena) are initial un risc de infectie scazut, care creste insa cu numarul cateterismelor (1- 3 % pe cateterism).

         Orice cateter reprezinta un corp strain, care produce inflamatie mecanica si chimica la nivelul mucoasei uretrale sau vezicii urinare. De asemenea, tubul cateterului ofera atat in portiunea luminala, cat si in portiunea endogena, o suprafata care permite bacteriilor sa se multiplice, generand un 'biofilm' protector fata de mijloacele de aparare ale organismului si chiar fata de actiunea antibioticelor. Germenii implicati in aceste infectii au de obicei origine exogena (din mediul de spital) si poseda de multe ori adezine specifice pentru fixarea pe epiteliul urinar endogen. Izolarea la bolnavii cateterizati a anumitor germeni ca Serratia marcescens sau Pseudomonas cepacia, care nu colonizeaza in mod normal intestinul, sugereaza sursa exogena de infectie, spre deosebire de izolarea altor germeni, ca E. coli, Proteus, Enterococcus, alte specii de Pseudomonas, Enterobacter, Klebsiella, Candida.
Infectiile urinare la bolnavii cu cateterism urinar se pot produce pe 2 cai:




  1. prin ascensiunea extraluminala (de-a lungul suprafetei externe a cateterului) a germenilor endogeni din mucoasa uretrala;
  2. prin ascensiunea intraluminala a germenilor exogeni (catetere nesterilizate) sau prin ascensiunea intraluminala a germenilor endogeni, proveniti din portiunea distala a uretrei (introdusi in momentul instalarii cateterului).

         In cateterismul intermitent, germenii care pot fi introdusi intermitent in vezica pot persista din cauza golirii incomplete a acesteia (vezica neurogena).
         La bolnavii cu cateter urinar, infectia urinara se produce ascendent, in special cu bacili gramnegativi (Enterobacteriaceae), in principal Escherichia coli si mai rar cu coci (Staphylococus epidermidis, enterococi) sau cu fungi (atunci cand sunt folosite antibiotice). Cu timpul, etiologia devine polimicrobiana, iar germenii capata rezistenta la antibiotice. Cel mai mare risc il prezinta germenii, care pot produce frecvent bacteriemie postbacteriurie, si anume: E. coli, Enterococcus, Psedomonas aeruginosa.
         Etiologia infectiei urinare se modifica, in functie de durata cateterismului si acest lucru trebuie sa influenteze optiunea terapeutica. La bolnavii cu cateterism de scurta durata, se produc in general bacteriurii asimptomatice, iar flora este monomicrobiana. Germenii cel mai frecvent intalniti sunt : E. coli, Ps. aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia marcescens, Staph. epidermidis, Enterococus. La bolnavii cu cateterism de lunga durata, se produc infectii urinare polimicrobiene, care stau la baza altor complicatii sau sunt intretinute de acestea (obstructii , litiaza, infectii periurinare, insuficienta renala, neoplasm al vezicii urinare). Germenii cel mai frecvent intalniti sunt E.coli si Providencia stuartii. Se mai pot intalni: stafilococi coagulazonegativi, Ps.aeruginosa, Proteus mirabilis, Morganella morganii, Acinetobacter si uneori fungi. In practica, cel mai frecvent fung care este izolat este Candida albicans. Se considera ca o candidurie >10 000/ml poate sa aiba o semnificatie patologica. Totusi, la bolnavii cu sonda a demeure, candiduriile superioare sau egale cu 100 000 /ml pot fi obisnuite si fara valoare patologica. Candiduria asimptomatica sugereaza de obicei o contaminare, in timp ce infectiile urinare fungice sunt insotite de simptomatologie urinara.
         Sonda "a demeure' trebuie pe cat posibil evitata. Aceasta combate retentia de urina sau inconvenimentul incontinentei urinare, dar prezinta mari riscuri. Se poate justifica la batrani cu scurta durata de viata (accidente vasculare cerebrale, boala Alzheimer), daca amelioreaza suferinta. Intretinerea corecta a sondei previne relativ infectia urinara si obstructia sondei. Irigatiile vezicale cu antibacteriene (Neomicina, Polimixina, Metenamin, Nitrofurantoin) au efect temporar. Impregnarea sondei cu antibiotice nu diminua riscul infectiilor.

Retentia de urina.

         Este o tulburare a mictiunii, frecventa varstei a treia, constand in imposibilitatea eliminarii urinei din vezica. Se insoteste de glob vezical si poate fi acuta sau cronica. Retentia acuta apare brusc si este pasagera. Dispare dupa tratament sau sondaj vezical. Retentia cronica apare la varstnici, datorita, in special, hipertrofiei de prostata. Retentia cronica de urina apare lent si progresiv, dupa o perioada de tulburari de mictiune (polakiurie, disurie). Se poate instala dupa o faza de retentie cronica incompleta. Complicatia obisnuita este infectia urinara, care poate favoriza formarea de calculi intraveziculari si care se poate propaga ascendent la rinichi si anexe. Pot aparea retentii acute de urina si in boli infectioase sau in stari toxice. Tratamentul consta in cateterism evacuator, cu o sonda de tip Foley cu carje. La femei se poate utiliza si o sonda metalica sau o sonda Nelaton corect sterilizata si manevrata. Cateterismul prezinta riscuri importante, de aceea bolnavii trebuie investigati preventiv.
         Printre medicamentele care pot perturba mictiunea enumeram: anticolinergicele, neurolepticele, anxioliticele, antihistaminicile si chiar unele siropuri de tuse cu atropina.

Adenomul de prostata

         Adenomul de prostata este o afectiune frecventa a sexului masculin, intalnita intr-un procent de 20 % la barbati in jurul varstei de 40 de ani, 70 % la 60 de ani si 90 % la 80 de ani. Aceasta afectiune poate prezenta manifestari clinice evidente, specifice sau poate evolua multa vreme asimtomatic.
         Diagnosticul se stabileste pe baza unor semne clinice, care aduc de cele mai multe ori pacientul la medic, a tuseului rectal si a unor analize de laborator - antigenul specific prostatic (PSA), in anumite situatii fractiunea sa libera, free-PSA, examenul sumar de urina (pentru o posibila infectie urinara supraadaugata).
         Ca simptomatologie sugestiva, sunt de mentionat semne urinare iritative: nicturie (mictiuni nocturne), senzatie imperioasa de a urina, polakiurie, disurie; incontinenta si semne de obstructie: forta scazuta a jetului, jet ezitant, golire in doi timpi, efort la urinare.
         Tuseul rectal permite evaluarea dimensiunilor, formei si consistentei prostatei, palparea eventualilor noduli.
Valoarea crescuta a PSA poate da informatii cu privire la evolutia adenomului de prostata, dar singura nu poate transa diagnosticul.
         Complicatiile adenomului de prostata sunt datorate accentuarii obstructiei cailor urinare, constand in retentie acuta de urina cu glob vezical, infectii la diferite niveluri ale tractului uro-genital (uretrite, cistite, pielonefrite, prostatite, epididimite), insuficienta renala progresiva.
         Pana de curand, chirurgia urologica reprezenta singura modalitate de abordare terapeutica realista a adenomului de prostata. Diversele tehnici chirurgicale utilizate sunt destul de laborioase, necesita o pregatire atenta a pacientului in perioada preparatorie, se soldeaza adeseori cu tulburari de dinamica sexuala, tulburari de ejaculare. Uneori, datorita conditiilor asociate, interventia chirurgicala poate sa fie contraindicata. In prezent, exista alternative medicale de tratament, aplicabile mai ales in tratamentul formelor usoare si medii ale acestei afectiuni. Aceasta presupune o mai mare implicare a retelei medicale primare in diagnosticul cat mai precoce (anamneza corecta, tuseu rectal, investigatii paraclinice) si orientarea terapeutica.

         Tratamentul medicamentos este reprezentat de doua clase de medicamente care se adreseaza celor doua tipuri de simptome, iritative sau obstructive: blocantele se adreseaza pacientilor cu simptomatologie moderat-severa. Acestea au o eficacitate superioara in adenoame de dimensiuni medii (sub 50 cm3), la care predomina fenomenele iritative. Scopul tratamentului este remisia simptomatologiei. Volumul prostatic nu este influentat de acesta. Toate -blocantele (tamsulosin, alfuzosin, doxazosin, terazosin) pot determina, mai mult sau mai putin, hipotensiune (efect despre care pacientul trebuie avertizat); inhibitorii de 5 reductaza (dutasterid sau finasterid) inhiba transformarea testosteronului in dihidrotestosteron (componenta activa asupra receptorilor adrenergici) si duce la diminuarea cu 20-30 % a volumului prostatic. Se adreseaza pacientilor cu simptomatologie moderat-severa, cu adenoame de peste 30-40 cm3. Tratamentul cu inhibitor de 5 reductaza duce la reducerea libidoului si, foarte important, scade nivelul PSA. De aceea este bine sa se recolteze PSA inainte de initierea tratamentului si sa se tina cont ca valoarea este fals diminuata pe parcursul tratamentului. Pacientul trebuie sa fie avertizat asupra faptului ca tratamentul medicamentos este de lunga durata, el durand toata viata sau pana cand se impune interventia chirurgicala. Tratamentul combinat -blocant - inhibitor de 5 reductaza pare a fi mai eficient decat monoterapia, insa este destul de costisitor. Extractele de plante nu pot fi recomandate pentru tratamentul adenomului de prostata. Pana acum nu sunt studii care sa le dovedeasca eficienta. Tratamentul chirurgical de prima linie este reprezentat de electrorezectia transuretrala a prostatei (TURP), care se adreseaza adenoamelor de pana la 60-70 cm3. De notat ca recidiva adenomatoasa este evaluata la 15 % dintre pacienti la 8 ani postoperator. Pentru adenoamele mai mari, indicatia este de adenomectomie transvezicala (chirurgie deschisa). Trebuie mentionat ca varianta chirurgicala este aleasa dupa principii medicale riguroase si nu este optiunea pacientului decat in foarte putine situatii. Alternative chirurgicale mai putin utilizate sunt: incizia transuretrala a prostatei (ITUP) pentru prostate sub 30 cm3; prostatectomia indusa cu laser (TULIP); divulsia prostatei cu balonet dilatator; montarea de proteze endoprostatice. Tratamentul chirurgical este indicat atunci cand sub tratament medicamentos pacientul prezinta: retentie completa de urina, repetat; reziduu vezical peste 100 ml; reziduu vezical infectat; infectii urinare repetate secundare adenomului; hematurie repetata de la nivelul adenomului; rasunet inalt al obstructiei subvezicale; litiaza sau diverticuli vezicali secundari adenomului.



         Educatia pacientului cu adenom de prostata
Anumite schimbari ale stilului de viata pot adesea controla simptomele unei prostate marite si preveni agravarea bolii

  1. Limitare consumului de lichide seara - dupa ora 7 p.m. pentru a reduce nevoia de a merge la toaleta in timpul noptii. In mod particular, bauturile care contin cafeina cresc producerea de urina si pot cauza iritarea vezicii si agrava simptomele;
  2. Golire vezicii urinare - evitatare umplerii la maxim a vezicii urinare. Pacientul sa incerce sa urineze cat de mult poate de fiecare data cand merge la toaleta. Pentru anumiti barbatii, urinarea cu asezare pe toaleta este mai eficienta decat din picioare;
  3. Limitarea consumului de alcool. Alcoolul creste producerea de urina si irita vezica;
  4. Atentie la folosirea decongestionantelor nazale. Aceste medicamente pot cauza contractia muschiului care controleaza curgerea urinei din uretra  (sfincterul uretral ) , facand urinarea si mai dificila;
  5. Evitarea inactivitatii fizice Inactivitatea produce retentie urinara. Chiar si efortul fizic moderat poate reduce problemele urinarare cauzate de marirea prostatei;
  6. Evitarea frigului si umiditatii. Vremea rece poate duce la retentie urinara si poate creste urinarea imperioasa.

Cancerul de prostata

         Liga Romana de Cancer estimeaza ca in Romania sunt diagnosticate anual 177 de cazuri noi de cancer de prostata si ca aproximativ 7,3 % din barbati mor anual din aceasta cauza. Cancerul de prostata reprezinta a doua cauza de deces prin cancer dupa cancerul pulmonar.
         Cancerul de prostata este in principal o boala a persoanelor in varsta, si este rar diagnosticat inainte de 45 de ani. a creste rapid o data cu varsta, si global, trei sferturi din cazuri apar la barbatii peste varsta de 65 de ani. Si cum populatia lumii imbatraneste, cancerul de prostata va deveni o problema de sanatate extrem de importanta.
         Mecanismul specific care duce la aparitia cancerului de prostata este inca necunoscut dar au fost identificati anumiti factori de risc ca: varsta, prezenta bolii in familie, alimentatia bogata in carne rosie, grasimi si produse lactate.
         Antigenul specific prostatic (PSA) este cel mai bun instrument disponibil pentru detectarea cancerului de prostata in stadii precoce, deci curabile. Celulele prostatice neoplazice produc in exces aceasta proteina, determinand cresterea nivelului PSA in sange. Totusi metoda nu poate diferentia cresterile PSA datorate cancerului de cele de alte cauze cum ar fi infectiile sau ejacularea recenta.
         Cancerul de prostata evolueaza lent si fara simptomatologie in stadiile initiale. Semne de alarma pot fi dificultatea sau durerea la urinare, urinarea frecventa, mai ales nocturna, prezenta sangelui in urina sau sperma. Durerile lombare, toracice, pelviene sau la nivelul coapselor pot semnaliza ca a aparut diseminarea la nivelul coastelor, pelvisului sau altor oase. Toate aceste simptome pot totusi avea si alte cauze cum ar fi infectia sau adenomul de prostata sau cresterea de volum a prostatei, rezultat firesc al procesului de imbatranire.
         Medicul va suspecta prezenta cancerului de prostata daca la tuseul rectal va descoperi prezenta unui nodul sau a altor neregularitati prostatice, iar daca se verifica prezenta acestora va indica o biopsie.
         Societatea Americana de Cancer recomanda efectuarea anuala a tuseului rectal la barbatii peste 50 de ani si de asemenea efectuarea anuala a unui test PSA.
         Cancerele localizate pot fi tratate cu hormoni antitumorali sau medicamente citostatice, care reduc tumora prostatica si suprima capacitatea acesteia de metastazare. Anumite medicamente pot incetini evolutia cancerului dupa ce a depasit glanda prostata.
         In multe cazuri prostatectomia este frecvent asociata cu radioterapia. Totusi aceasta operatie poate determina impotenta si incontinenta urinara. O alternativa a acestui tratament este brahiterapia sau terapia cu implante radioactive, in care o sursa cu iod radioactiv este inserata in prostata. Procedeul, efectuat sub anestezie, protejeaza tesuturile sanatoase si invecinate si pare a fi la fel de eficient ca si interventia chirurgicala in stadiile precoce de cancer.
         La barbatii de peste 70 de ani boala progreseaza adesea atat de lent incat decesul e determinat de alte cauze inainte ca simptomele cancerului de prostata sa devina importante. Din acest motiv unii medici considera ca la pacientii din aceasta grupa de varsta se poate renunta la interventia chirurgicala sau la tratamente




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Medicina




Limfogranulomatoza veneriana Nicolas-Favre
GLOMERULONEFRITA DIFUZA ACUTA POSTSTREPTOCOCICA
Starea de sanatate a populatiei si factorii care o conditioneaza
METODE DE EXAMINARE ALE COLONULUI
Nevii
CIMENTURILE SILICAT
MENINGITELE
METODE DE EXPLORARE RADIOIMAGISTICA
RELATIA MEDIC-PACIENT - PSIHOLOGIA MEDICULUI
PATOLOGIA GINECOLOGICA A PERSOANEI DE VARSTA A TREIA












loading...