Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor
Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» Glandele accesiorii sexuale mascule


Glandele accesiorii sexuale mascule


Glandele accesiorii sexuale mascule

I.      Veziculele seminale

 

Aceste structuri sunt de origine Wolffiana. Se intalnesc la bovine, oi, cai, rozatoare, porci de Guineea si iepuri, dar sunt absente la caine si pisica. In mare, ele apar ca doua pungi lobulate. Fiecare vezicula consta dintr-un tub infasurat pe el insusi, producand cateva diverticule neregulate. Extremitatea proximala a fiecarui tub se alatura canaluluui deferent pentru a forma canalul ejaculator.

1.     Caracteristicile prostatei: Toate mamiferele au o glanda prostata, desi forma sa si structura variaza mult printre specii. Glanda prostata la rozatoare este compusa din lobi pereche ventrali, discreti la gatul vezicii urinare si un grup dorsolateral de glande. Grupul dorsolateral poate fi disecat in lobi dorsali si perechea laterala. In plus la acesti lobi, prostata la rozatoare contine  o pereche de glande coagulatoare care se afla in apropierea veziculelor seminale. Glandele prostate bovine si porcine sunt alcatuite dintr-un corp care se suprapune cu originea uretrei pelvine si glanda diseminata care inconjoara uretra pelvina. Prostata ecvinelor este un organ compact, in timp ce cea a berbecilor este impartita in 2 lobi laterali conectati la un istm. Prostatele felinelor, cainilor si oamenilor sunt organe compacte.

2.     Glandele ampulare- caracteristici morfologice: Acestea sunt modificari ale canalului deferent. La unele specii (cal si taur), aceste glande sunt mari si sunt gasite in afara glandei prostate si veziculelor seminale.

3.     Glandele bulbouretrale- caracteristici morfologice: Dintre animalele domestice obisnuite,  doar cainele este lipsit de glanda bulbouretrala. Aceste glande sunt pereche ­si se afla de-a lungul ambelor parti ale portiunii membranare a uretrei. La vier, aceste glande sunt mari si cilindrice, in timp ce la majoritatea speciilor, sunt rotunde si greu de remarcat.

II.   Leziuni ale veziculelor seminale

1.     Aplazia segmentala a ampulei si veziculelor seminale: Boala se produce de obicei in asociere cu defecte segmentale ale epididimului. Leziunile pot fi unilaterale sau bilaterale. La cazurile unilaterale, veziculele afectate sunt pe aceeasi parte cu epididimul afectat.

Cei cre au freemartin, au vezicule seminale care sunt mai degraba slab dezvoltate si au o cantitate mare de tesut fibros stromal in proportie cu componentele epiteliale.

2.     Veziculita seminala: Inflamatia veziculelor seminale este o entitate bine studiata la taurii de lapte si de carne unde este intalnita.

Clinic boala este caracterizata de schimbari palpabile in vezicule la examenul rectal si de prezenta neutrofilelor in ejaculat. Taurii tineri, de mai putin de 2 ani, sunt afectati frecvent. Sunt numerosi agenti infectiosi care au fost izolati din aceste leziuni inflamatorii, dar rolul precij al majoritatii dintre ei nu a fost stabilit. In mostrele bacteriologice ale leziunilor inflamatorii cronice sunt aproape intotdeauna negative.  Corynebacterum piogenes este cel mai des izolat, dar au fost cultivati si stafilococi si streptococi din leziunile acute sau cronice. Brucella abortus poate fi asociata cu leziunile , dar acest organism rareori este izolat. Mai multi virusi, incluzand rinotraheita infectioasa bovina - vulvovaginita pustulara infectioasa ( IbR-IpV), pot fi izolate de asemenea in cazuri de veziculita seminala. Mycoplasma bovigenitalium a fost izolata din cazuri usoare trecatoare de veziculita seminala dar acest organism poate fi de asemenea, in mod obisnuit cultivate din glandele normale ale taurilor tineri.

Patogeneza veziculitei seminale bovine momentan nu este definita. Propagarea hematogena dintr-o infectie in afara glandei pare sosibila la majoritatea cazurilor, dar infectiile in ascensiunedin uretra sunt si ele rute posibile de infectare.

 

  

III. Boli ale glandei prostate

 

Cainele este singura specie dintre animalele domestice care este afectat in mod frecvent de boli ale prostatei. Entitatile afective care se produc la prostata de caine sunt: hiperplasia prostatica benigna (BPH), prostatita cronica si acuta, adenocarcinim si metaplazie scuamoasa. BPH si prostatitele sunt boli obisnuite la caine, in timp ce metaplasia scuamoasa si carcinomul sunt relativ rare. In general, bolile prostatice sunt intalnite la animalele in varsta , necastrate. Intr-un studiu retrospectiv s-a descoperit ca varsta medie a cainilor care sufera de boli prostatice a fost , in general, 9.3 ani. Animalele cu cancer prostatic, tind sa fie chiar mai batrane , cu o medie de 10 ani.

1.     Hiperplasia prostatica benigna (BPH):  Marirea prostatei este o descoperire universala in imbatranire,la barbati si la caini. La oameni este cea mai intalnita problema urologica intalnita la barbatul care imbatraneste, in timp ce la caine este una dintre cele mai mari probleme la animalele in varsta. Este probabil sigur sa spun ca prostata de la aproape fiecare animal necastrat peste 6 ani ve arata niste schimbari macroscopice si microscopice  indicative a BPH.

Totusi, in mare parte, prezenta aproape universala a bolii, nu cauzeaza simptome la majoritatea cainilor. BPH simptomatic se intalneste de obicei atunci cand glanda are op marime destul de mare pentru a interveni in defecare. In plus, majoritatea glandelor hipoplastice devin infectate secundar , care cintribuie de asemenea la simptomele exprimate de animal. In contrast, BPH la oameni este adesea asociata cu semne ale ocluziei urinare. Motivele pentru acsete diferente de specie, pot fi atribuite diferentelor locatiilor anatomice ale leziunii la caini si oameni. La oameni, regiunea care devine hipoplastica este portiunea centrala a glandei prin care trece uretra prostatica. BPH la caini este, totusi, o leziune difuza care se extinde periferic, compresand colonul. In plus la diferentele pozitionarii anatomice, sunt de asemenea diferente de morfologie ale leziunii la caini si oameni. BPH la oameni este o leziune nodularacare este compusa de obicei din elemente stromale si glandulare. Boala la caini nu este nodulara dar este in schimb o leziune difuza care reprezinta umflarea in interiorul acinilor existenti, cauzata de un invelis papilar marcat al stromei hiperplastice si epiteliului.

Cauza BPH la oameni si caini a fost subiectul unor cercetari intense. Se cunoaste de mult timp ca BPH spontana se produce doar la animalele batrane necastrate. Aceasta stiinta a condus la conceptul ca hormonii testiculari joaca un rol major in geneza leziunii la ambele specii si ca un dezechilibru al cantitatii sau calitatii al hormonului circulant, adus de procesul de imbatranire, poate fi un factor important in dezvoltarea BPH. O observatie importanta in ceea ce priveste etiologia BPH a fost facuta cu cativa ani in urma cand cercetatorii au descoperit ca  hiperplasia prostatica spontana  la caini este insotita de o crestere a continutului in 5α-dihidrotestosteron (5α-DHT) a glandei marite. Prezenta unor cantitati mari de acest hormon potent in glandele hiperplastice i-a condus pe cercetatori sa pretinda ca acumularea de 5α-DHT era un factor cheie in geneza acestei leziuni.Intersant este faptul ca, castrarea sau tratarea cainilor cu inhibitori ai 5α-reductazei va cauza regresia dramatica a BPH. De fapt, descoperirea a dus la la folosirea in mod obisnuit acum a acestor inhibitori pentru a trata BPH la oameni. BPH a fost indus la cainii castrati prin administrarea de doze farmacologice de 5α-DHT. Administrari simultane de mici cantitati de17β-estradiol impreuna 15α-DHT a produs BPH la 100% din cainii castrati. 17β-estradiol secretat de testicule , sau din conversia periferica de androgen, este crezut  de unii cercetatori ca joaca un rol sinergistic in dezvoltarea BPH din moment ce cauzeaza o marire a continutului  receptorului androgen al prostatei.

2.     Prostatita: Dintre animalele domestice, boli inflamatorii ale prostatei sunt de o importanta clinica numai la caini. Prostatita la caini este de obicei cracterizata de forma acuta si cronica.

Patogeneza:  Anatomic, glanda prostata este apropiata de flora bacteriana normala(E. coli, Proteus spp, Staphylococci) situata in uretra distala. In conditii nnormale, totusi, prostata este rezistenta la invazii bacteriene. Factori anatomici, functionali si imunologici joaca un rol in aceasta rezistenta. De exemplu, migratia in ascensiune a bacteriilor uretrale este inhibata de scurgerea libera de urina. Acesti gactori inhiba in mod normal aderente al bacteriei la mucoasa si impiedica astfel colonizarea uretrei si a prostatei. In plus, lichidul prostatic al omului si al cainelui inhiba cresterea majoritatii bacteriilor gram- pozitive si Gram-negative in vitro. Aceasta activitate inhibitorie a fost atribuita unui compus cu o greutate moleculara scazuta, ce contine zinc, gasit in lichidul prostatic.

Probabilitatea infectiei urinare este sporita de boli care cresc numarul bacteriilor in uretra prostatica. Bolile uretrale(urolitiaza si neoplasia) intevin in mecanismele de aparare ale gazdei uretrei normale, permit bacteriei sa colonizeze si sa prolifereze in uretra proximala si predispun la refluxul bacteriei in glanda prostata. Similar, orice infectie bacteriana urinara stabilita poate predispune la infectie prostatica. Din aceasta privinta, refluxul urinei infectate din uretra in canalele prostatice expun prostata la un numar mare de bacterii.

Boli care altereaza arhitectura prostatica predispun glanda la infectie intervenind in formarea si secretia lichidului postatic si intervenind in raspunsurile imunologice prostatice normale. De exemplu, metaplasia scuamoasa a epiteliului prostatic canalicular, cauzat de tumorile celulelor Sertoli secretoare de estrogen pot contribui la inhibarea si/staza secretiilor prostatice.

Prostatita acuta poate implica intraga glanda sau poate fi localizata ca un abces focal. In oricare din cazuri, boala este asociata de obicei cu semne sistemice , cum ar fi episoade febrile , voma, letargie , pierderea apetitului  si un numar ridicat de celule albe din sange. Glanda este dureroasa cand este palpata rectal si poate avea o consistenta moale. Material purulent si sange clar poate fi prezent in urina animalului afectat. Abcesele prostatice ramase netratate adesea duc la metastaze septicemice, septicemii, peritonite si moarte. In mare, glanda este de obicei marita si o pierdere a lobulatiei este evidenta pe suprafata taiata. Histologic, numerose neutrofile si macrofage sunt gasite in interiorul canalelor, acinilor si tesutului stromal. Organisme gram-negativ pot fi cultivate direct de pe glanda in majoritatea cazurilor. E. coli este organismul izolat cel mai frecvent. Alte bacterii, totusi (Streptococcus spp. si Staphylococcus spp.) pot si de asemenea cultivate.

Spre deosebire de boala acuta , unde semnele sistemice sunt evidente, majoritatea animalelor cu prostatita cronica, va prezenta cu semne referitoare la tractul urinar, incontinenta si disurie. Cand este palpata rectal, glanda cu prostatita cronica, este de obicei marita , neregulata si ferma dar in general nedureroasa. In mare, glanda este adesea marita si chistica cu benzi dense de tesut conjunctiv fibros gasite in suprafata taiata.   Histologic, prostata fectata cronic este de obicei hiperplastica cu chisti focali si contine zone de fibroza amestecate cu celule inflamatorii cronice. Ocazional, neutrofilele sunt prezente de asemenea imprastiate printre canale si acini. Prezenta celulelor inflamatorii acute si cronice sugereaza o persistenta "mocnita" a unui agent infectios sau alternativ, insamantarea continuata a glandei cu organisme, probabil din alte locatii in tractul urogenital; de ex. vezica. Aceasta boala este adesea numita prostatita cronica activa. Animalele cu prostatita cronica activa pot manifesta semne sporadice de boala sistemica.

3.     Adenocarcinomul prostatei: Este o boala mai putin obisnuita la toate speciile cu exceptia omului, unde este a doua cauza provocatoare de moarte din cauza cancerului la barbatii americani. Cainele si cateva specii de sobolani (NBL si A/C) sunt singurele animale ce dezvolta carcinom prostatic cu oricare frecventa. Adenocarcinomul prostatei canine este o boala neobisnuita. Se produce aproape exclusiv la cainii in varsta (varsta medie 9,9 ani). Un studiu retrospectiv recent a confirmat rapoartele anterioare ca adenocarcinomul prostatic se produce la cainii castrati cu o frecventa apropiata celei observate la animalele castrate. Intr-un raport 44% din cainii cu cancer de prostata confirmat au fost castrati cu cel putin 3 ani inainte de inceputul neoplaziei. Un studiu din 1991 a concluzionat ca riscul dezvoltarii carcinomului prostatic era de 2,38 ori mai mare pentru cainii castrati in comparatie cu animalele necastrate. Dezvoltarea carcinomului prostatic la cainii castrati indica, ca testosteronul nu poate fi un factor etiologic sau poate exercita influenta in aceasta privinta mai devreme in viata. Alternativ, androgenii netesticulari cum ar fi ce secretati de glandele suprarenale, pot fi factori etiologici importanti. Raspandirea carcinomului prostatic la cainii sterilizati este surprinzatoare din moment ce androgenii au fost implicati ca factori etiologici in boala neoplastica la oameni. In plus, indepartarea de testosteron prin mijloace medicale sau prin castrare chirurgicala rezulta in regresia tesutului prostatic la oamenii normali si cainii adulti, la oamenii si cainii cu BPH si initial la oameni cu cancer prostatic. Rezultatele acestor studii sugereaza ca neoplasmul la caini este androgen-independent si nu este deci raspunzator terapiei anti-androgenice.

Majoritatea cainilor cu aceasta boala se prezinta cu semne legate de dificultati in defecare. Semne similare pot fi observate de asemenea la cainii cu BPH chistica. Cainii cu cancer prostatic vor avea de asemenea dificultati in a urina cu o hematurie asociata. Multi vor manifesta dificultati in locomotie (de obicei paralizia picioarelor posterioare). In plus la aceste semne animalele cu cancer prostatic sunt de obicei grav slabite.

Palparea rectala dezvaluie adesea o glanda tare, marita, neregulata care este nedeplasabila in canalul pelvic. Nodulii limfatici iliaci interni sunt implicati frecvent in metastazia tumorii si sunt tari cand sunt palpati rectal. Radiografii ale vertebrelor lombare si pelvine dezvaluie adesea prezenta unei metastaze osoase care este confirmata la autopsie. Vezica urinara, noduli limfatici iliaci, vertebrele lombare pelvine si plamanii sunt organele si tesuturile cel mai adesea implicate. In mare capsula glandei este frecvent implicata. Histologic, tumorile epiteliale maligne ale prostatei sunt glandulare cu tipurile cele mai frecvente fiind asa-numitul "tip proliferativ anveolar" si "tip acinar mic".

4.     Metaplazia scuamosa: Aceasta boala se produce la glanda prostata a tuturor speciilor si este vazuta aproape exclusiv cu hiperestrogenism. Este produsa de administrari exogene sau inaltari endogene de hormoni circulanti femeli. Cea mai intalnita cauza de metaplazie scuamoasa datorata ridicarii estrogenului endogen la caini, este asociata cu tumorile functionale celulare Sertoli. Hipovitaminoza A este o alta cauza a metaplaziei scuoamoase care este adesea cea mai intalnita la vite. Cu privire la etologia schimbarii metaplastice, este realizat de proliferarea celulelor bazale de rezerva cu diferentierea lor subsecventa in celule scuoamoase. Histologic, schimarea incepe in canalele prostatice care se golesc in uretra. Mecanismul precis prin care metaplazia este indusa prin estrogen nu este cunsocut, dar prostata contine estrogen ca si receptori androgeni. Dominanta mediului hormonal circulat de estrogen probabil produce mecanisme care raspund la estrogen pentru a prevala cu diferentierea subsecventa catre celulele scuoamoase.

a)     Penisul - consideratii generale: Exista aderente ale epiteliului perian la invelisul preputial la vitele nou nascute. Aceasta este data la o parte in viata de un proces controlat de hormonii androgenici. Deplierea epiteliului este asociata cu varsta si marimea. La animalele bine hranite aceasta se intampla la o varsta timpurie decat la cele care sunt malnutrite. La animalele ce se apropie de maturitatea sexuala incercari de imperechere pot rezulta in ruperea epiteliului. Jonctiunea dintre epiteliul penisului si invelis este o zona favorita pentru rani traumatice. Pot persista cicatricile in aceasta zona de ruptura. Zonele lacerate furnizeaza un mediu favorabil cresterii virusului papiloma.

Frenul este o banda de tesut conjunctiv epitelial acoperit intre invelis si partea ventrala a penisului. Cand penisul este separat de preput, frenul de obicei se rupe, lasand un fragment mic de tesut pendulos lasand un fragment de tesut pendulos pe rafeul median ventral al penisului. Persistenta frenului cauzeaza devierea penisului la bovine care impiedica penetrarea normala. Aceasta boala a fost gasita frecvent la vitele Shorthorn si Aberdeen-Angus. A fost raportata de asemenea la vier si la caine.

b)    Balanopostita (inflamatia penisului si a preputului):  O inflamatie supurativa severa a penisului poate fi rezultatul infectiei cu virusul herpes bovine (Ibr-ipv). Balanopostia supurativa se poate produce la taurii tineri datorita unei varietati de infectii bacteriene. Taurii tineri pot dezvolta aceasta boala rapid si nu arata semne clinice decat prezenta a numeroase leucocite in sperma.  Reactia inflamatorie dispare spontan in intervalul de  10 zile si 2 saptamani la majoritatea taurilor tineri afectati.  Sperma apoi devine libera de leucocite. Leziuni inflamatorii cronice ale preputului sunt obisnuite la caini. Nu au etiologie cunoscuta si de obicei au o semnificatie clinica putina sau deloc.

Exista schimbari asociate varstei in mucoasa peniana care sunt de o importanta practica cu privire la patogeneza bolilor venerice incluzand fibrioza si tricomoniaza.Mucoasa peniana a animalelor tinere este libera de cripte epiteliale. Criptele epiteliale se dezvolta cu varsta. Dezvoltarea si mentinerea lor aparent este dependenta de stimularea androgenica. Criptele peniene dau mucoasei o infatisare ondulata. Criptele epiteliale asigura un mediu propice pentru propagarea fetusului vibrio si fetusului trichomonas. Taurii mai tineri de 3 ani nu pot fi infectati cu fetusul vibrio din cauza absentei criptelor epiteliale in mucoasa peniana.

c)     Paralizia penisului: Paralizia penisului bovin a fost asociata cu rabia. La armasar paralizii ale penisului au fost inregistrate in urma folosirii anumitor pastile tranchilizante. In aceste situatii penisul este propulsat  din invelis si poate fi infectat sau ulcerat.

d)    Tumori ale penisului: Tumora observata cel mai frecvent la taur este fibropapilomul. Aceasta este o tumora a animalelor tinere mature sexual cauzata de virusul papilomei bovine. Tumora devine erodata si hemoragica si durerea poate fi evidenta. Animalul afectat poate refuza sa lucreze. Locurile favorite pentru intrarea virusului in tesuturile penisului sunt jonctiunea mucoasei penisului si invelisului si orificiu cranio-dorsal al penisului care este supus traumei. Odata ce se dezvolta imunitatea neoplasmele sufera regresii spontane.

Carcinomul celular scuamos al penisului este intalnit mai frecvent la caii mai batrani. Sunt de un grad de malignicitate scazut si pot in general fi indepartati chirurgical, fara recidivari daca este observat la o varsta timpurie. In leziunile avansate metastaza nodulilor limfatici regionali se poate produce.

Tumora venerica transmisibila este tumora cainelui care este transmisa de obicei la coitus si se produce pe organele genitale externe ale ambelor sexe. Celula de origine pentru tumora este necunsocuta dar mai multe dovezi indica ca este de origine histiocitica. Acesta a fost primul neplasm din istoria medicinei dar a fost transmis experimental. A fost facut de un veterinar rus, Novinsky, in 1863. Aceasta transmitere se face numai prin transplantare de celule viabile tumorale. Experimental, neoplasmul se dezvolta in urma injectarii subcutanat, intraperitoneal sau subarahnoid de celule tumorale viabile.

In timp ce celula de origine ramane necunoscuta diferente cariotipice consistente exista intre celulele canine normale si celulele tumorii Cromozomii normali pentru caine sunt 78 si toti mai putin 2 sunt acrocentrici. La tumorile transmisibile veneral, sunt de obicei 58-59 de cromozomi cu 13-17 metacentrici si 42 acrocentrici. Asta reprezinta o variatie constanta a cariotipului gasit in toata lumea.

Tumorile venerale ale cainelui sunt cel mai des intalnite in timpul anilor cu cea mai mare activitate sexuala. Nu exista o rasa  predominant mostenitoare.

Tumorile venerice sunt solitare sau multiple si aproape intotdeauna localizate pe aparatul genital extern. La mascul la caini, tumora este de obicei in partea mai caudala a penisului sau in zona glans penis.;se gaseste ocazional pe preput. La femela neoplasmul este de obicei gasit in partea posterioara a vaginului, adesea la jonctiunea vestibulului si vaginului. Tumora transmisibila nu este mereu limitata la organele genitale. Cateva tumori au fost gasite in locatii subcutanate. Metastaza se produce uneori prin intermediul nodulilor limfatici regionali.

Histologic, celulele sunt aranjate in mase compacte sau invelisuri si par a fi fie macrofage sau limfocite. Sunt gasite multe figuri mitotice.

Regresia spontana a neoplasmului se produce de obicei in mai putin de 6 luni. Histologic, exista o descrestere a numarului de celule tumorale in neoplasmul regresant; in cele din urma dispar. Rgresia este asociata cu edem, hemoragie si infiltratii de neutrofile, limfocite si celule plasmatice. Cainii cu tumori venerale regresive  sunt de obicei imuni la implantari subsecvente decat daca un numere mari  de celule sunt folosite. Regresia tumorii poate fi pusa de asemenea pe seama injectarii de ser de la cainii insanatositi. Cateii nou-nascuti din "catele imune"(mama cu anticorpi ai tumorii) au o perioada de latenta mai lunga pentru dezvoltarea tumorala. Neoplasmele la acesti catelusi sunt mai mici si arata o regresie mult mai rapida.

          Leziuni miscelaneoase ale penisului: Berbecul are un proces uretral lung care       pare a avea functia de diseminare sau imprastiere a spermei in jurul cervixului la momentul copularii. Procesul uretral este un loc favorit pentru calculi sa devina lojati pentru ca lumenul uretrei devine mai mic. Ocazional, calculii lojati pot cauza necroza si transformare a procesului uretral.

           Folosirea neatenta a forcepsului burdzido pentru castrarea berbecilor poate avea ca resultat necroza penisului. Asta se intampla cand un nespecialist sau un operator neatent utilizeaza acest instrument si trage penisul in jos cu testiculele in timpul operatiei.

           Procesul uretral al armasarului este un loc favorit pentru leziunile cu habronema. Va fi o inrosire si o umflare neregulata a procesului uretral.  Larvele de Habronema sunt prezente in tesut in stadiile timpurii ale bolii, inconjurate de numeroase eozinofile.

 

   





Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate