Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» Febra West Nile - Virusul West Nile - transmis de catre tantari


Febra West Nile - Virusul West Nile - transmis de catre tantari




Febra West Nile

Virusul West Nile este un membru al complexului de encefalite Japoneze, face parte din genul Flavivirus, familia Flaviviridae. Toate virusurile complexului (Alfuy, encefalita Japoneza, Kokobera, Koutango, Kunjin, encefalita Murray Valley, encefalita St. Louis, Stratford, Usutu si West Nile) sunt transmisibile de catre tantari si pot cauza stari febrile, adesea fatale pentru oameni.

Virusul West Nile a fost izolat pentru prima data din sangele unei femei cu febra in districtul West Nile din Uganda in 1937, iar ulterior a fost izolat de la pacienti, pasari si tantari in Egipt la inceputul anilor 1950. Virusul a fost repede recunoscut ca fiind cel mai raspandit dintre flavivirusuri, cu o distributie geografica ce include Africa si Eurasia. In afara Europei, virusul a fost semnalat in Algeria, Rusia asiatica, Azerbaidjan, Botswana, Republica Central Africana, Coasta de Fildes, Cipru, Republica Democratica Congo (Zair), Egipt, Etiopia, India, Israel, Kazahstan, Madagascar, Maroc, Mozambic, Nigeria, Pakistan, Senegal, Africa de Sud, Tadjikistan, Turkmenia, Uganda si Uzbekistan. Ulterior, anticorpii virusului West Nile au fost detectati in seruri umane din Armenia, Borneo, China, Georgia, Irak, Kenya, Liban, Malaiezia, Filipine, Sri Lanka, Sudan, Siria, Tailanda,Tunisia si Turcia. Virusul Kunjin este strans corelat cu virusul West Nile, reprezentand un subtip pentru Australia si Asia de sud-est.




Artropodele vectori

Tantarii, in special speciile ornitofile, sunt principalii vectori ai virusului West Nile. Virusul a fost izolat din 43 de specii de tantari, predominant din genul Culex. In Africa si in Orientul Mijlociu, vectorul principal este Culex univittatus (alaturi de care Culex poicilipes, Culex neavei, Culex  decens, Aedes albocephalus, sau Mimomyia spp. joaca un rol important in unele zone). In Europa, principalii vectori sunt Culex pipiens, Culex modestus si Coquillettidia richiardii; in Asia predomina Culex quinquefasciatus, Culex tritaeniorhynchus si Culex vishnui. La unele specii (Culiseta longiareolata, Culex bitaeniorhynchus si Ae. Albopictus) s-a reusit cu succes transmisia experimentala a virusului. Transmisia transovariana a virusului a fost demonstrata la Culex tritaeniorhynchus, Aedes aegypti si Aedes albopictus.

Izolari ale virusului au fost raportate ocazional si la alte artropode hematofage (argaside soft ticks) care se hranesc pe pasari sau amblyommine (hard ticks) iar transmisia experimentala s-a observat la Ornithodoros savignyi, Ornithodoros moubata, Ornithodoros maritimus, Ornithodoros erraticus, Rhipicephalus sanguineus, Rhipicephalus rossicus, Dermacentor reticulatus si Haemaphysalis leachii.

Gazdele vertebrate

Pasarile salbatice sunt principalele gazde pentru virusul West Nile. Virusul a fost izolat de la numeroase specii de pasari terestre si de zone umede din diferite zone. La pasarile infectate s-a observat o viremie ridicata de lunga durata, suficienta pentru a infecta tantarii vectori. Virusul persista in organele pasarilor inoculate intre 20 si 100 de zile. Pasarile migratoare sunt adesea responsabile de introdu­cerea virusului in zonele temperate ale Eurasiei prin migratiile de primavara.

Foarte rar virusul West Nile a fost izolat de la mamifere din speciile Arvicanthis niloticus, Apodemus flavicollis, Clethrionomys glareolus; (soarecii senti­nela si hamsteri); Lepus europaeus, Rousettus leschenaulti; (camile, cornute, cai, caini), Galago senegalensis (oameni) in focare enzootice. Mamiferele sunt mai putin importante decat pasarile in mentinerea ciclurilor de transmisie ale virusului in eco­sisteme. Numai caii si lemurienii au mediat viremia si par sa asigure circulatia locala a virusului West Nile. Broastele (Rana ridibunda) pot, de asemenea, sa gazduiasca virusul iar capacitatea lor ca donori pentru Culex pipiens a fost confirmat.

Ciclurile de transmisie

Desi in zona Palearctica focarele naturale ale virusului West Nile sunt situate in principal in ecosistemele de zone umede (deltele raurilor sau campiile inundabile) si sunt caracterizate de catre ciclul pasari tantari, argasidele si capusele amblyomine pot servi ca vectori alternativi si formeaza ciclul pasari capuse in unele habitate mai uscate si calde din care tantarii lipsesc. Ciclul amfibieni tantari poate functiona in anumite circumstante (Plansa  83).

In Europa circulatia virusului West Nile este atribuita la doua tipuri de baza de cicluri si ecosisteme:

·         ciclul rural (silvatic salbatic, de regula pasarile din zonele umede si tantarii ornitofili);

·         ciclul urban (pasarile sinantropice sau cele domestice si tantarii care se hranesc atat pe pasari cat si pe oameni, in principal Culex pipiens Culex molestus).

Ciclul principal este cel rural dar cel urban a predominat in Bucuresti in timpul episodului din anii 1996-97. Circulatia febrei West Nile in Europa este similara cu cea a encefalitei St. Louis in America de Nord unde ciclul rural pasari exoantropice Culex tarsalis alterneaza cu ciclul urban pasari sinantropice Culex pipiens/Culex quinquefasciatus.

Febra West Nile la oameni si la alte vertebrate

La om febra West Nile este de regula o stare febrila asemanatoare gripei, caracterizata printr-o crestere abrupta (perioada de incubatie de 3 la 6 zile) cu febra moderata sau ridicata (3-5 zile, uneori bifazica si cu decese), dureri de cap (frontal), mialgie, artralgie, oboseala, conjunctivita, dureri retrobulbare, eruptii maculopapulare sau roseolare, limfoadenopatie, anorexie, dureri abdominale, diaree si simptome res­piratorii. Ocazional, pot sa apara (< 15% din cazuri) meningite acute aseptice sau en­cefalite, mielite anterioare, hepato-spleno-megalie, hepatita, pancreatita si miocardita.

Virusul poate fi descoperit pana la 10 zile in sangele pacientilor imuno­competenti dar si la 22-28 de zile dupa infectie la cei cu sistemul imunitar compromis; varful viremiei apare la 4-8 zile dupa infectie.

Refacerea este completa (mai lenta la adulti decat la copii, acompaniata deseori de mialgie si de debilitate pe termen lung), nu au fost raportate sechele permanente. Cazurile fatale s-au inregistrat la pacientii ce au depasit 50 de ani.

Bolile la cai au fost observate si au fost reproduse experimental ca febre si ca encefalomielite difuze cu o rata de mortalitate moderata spre ridicata in Egipt, Franta (50 cazuri in 1962-65), Italia (14 cazuri in 1998, sase au murit), Portugalia si Maroc (42 din cei 94 de cai afectati au murit).

Inocularea oilor cu virusul West Nile se manifesta prin febra, avorturi la femelele gestante, rar encefalite in contrast cu infectiile asimptomatice de la porci si caini. Iepurii, sobolanii albinosi adulti si porcusorii de Guineea sunt rezistenti la infectia cu West Nile dar soarecii de laborator si hamsterii sunt foarte sensibili, odata imbolnaviti fac forme fatale de encefalita. Inocularea la maimutele rhesus cauzeaza febra, ataxie si prostratie cu encefalite, tremurul extremitatilor, pareza sau paralizie. Infectia poate fi fatala sau cauzeaza persistenta pe termen lung a virusului la supravietuitori.

Pasarile infectate cu virusul West Nile nu prezinta nici un simptom. Totusi, imbolnaviri naturale datorate virusului au fost observate la porumbei in Egipt, iar inocularea unor specii (porumbei, gaini, gaste, rate si corvide) cauzeaza encefalite, moartea sau persistenta pe termen lung a virusului. Embrionii de gaina pot fi omorati de catre virus.

Virusul si febra West Nile in Europa

In Europa, prezenta virusului West Nile a fost semnalata in 1958 prin desco­perirea la doi albanezi a unor anticorpi ai virusului. Prima izolare a virusului s-a inregistrat in anul 1963 de la pacienti si tantari din Delta Ronului si de la pacienti si capusa Hyalomma marginatum din Delta Volgai. Ulterior virusul West Nile a fost izolat in Portugalia, Slovacia, Moldova, Ucraina, Ungaria, Romania, Cehia si Italia.

Incidenta febrei West Nile in Europa este in mare masura necunoscuta. In anii 1960 s-au semnalat cazuri in sudul Frantei, sudul Rusiei, Spania, Romania, in anii 1970, 1980 si 1990 in Bielorusia, Ucraina, Romania si Cehia. Febra West Nile apare in Europa in perioada maximei activitati anuale a tantarilor vectori (Iulie Septembrie) (Plansa  84).

Viitorul

Virusul West Nile poate cauza imbolnaviri sporadice la oameni chiar si in zona europeana temperata. Factorii de mediu, inclusiv activitatile umane care favorizeaza dezvoltarea populatiilor de vectori (irigatiile, precipitatiile puternice urmate de inundatii, temperaturile mai ridicate decat cele normale si formarea unor nise ecologice care sa permita dezvoltarea in masa a tantarilor) favorizeaza reemergenta acestei boli. Spre exemplu, scenariile privind incalzirea globala, prognozeaza un climat mai cald si mai umed ce poate favoriza cresterea distributiei si a abundentei populatiilor de culicide vectoare. Supravegherea pentru febra West Nile (monitoringul densitatilor populatiilor si a ratelor de infectie la principalii vectori, analiza serurilor prelevate de la vertebrate si a grupurilor umane expuse, precum si diagnosticul de rutina al infectiilor umane) trebuie perma­nentizata in zonele de risc.





Mecanismul persistentei virusului West Nile in focarele endemice ale bolii din Europa temperata reprezinta o provocare pentru cercetarile viitoare.

Ipotezele generale asupra modului in care un arbovirus poate ierna in conditii climatice adverse au fost, de asemenea, postulate. Virusul poate persista in femelele hibernante de Culex sp. in descendentii Culex spp. infectati transovarian sau in gazdele vertebrate, pasarile sau amfibienii infectati cronic. Virusul mai poate fi reintrodus de catre pasarile migratoare din focare tropicale sau subtropicale la intervale neregulate. Aceste probleme trebuie puse deoarece datele actuale confirma toate mecanismele particulare si combinatiile lor. Pentru moment, ideea vectorului hibernant a fost evidentiata de putine date experimentale si de teren de femelele de Culex univittatus.

CIRCULATIA VIRUSULUI WEST NILE (WN) IN ROMANIA

Datele istorice din ultimii 50 de ani indica permanenta circulatie a WN in Romania. Serologic, virusul a fost detectat la oameni si la animalele domestice.

WN a fost semnalat incepand din anii ’50 prin prezenta anticorpilor la om si animale domestice, prin cazuri sporadice de infectii neurologice si respiratorii diagnosticate drept infectii cu WN si prin epidemii de infectii neurologice severe cu WN care s-au inregistrat in 1955 la Targu Mures si in localitatile apropiate (16 bolnavi, dintre care 5 decese – Miskolczy et al. 1958), in 1965 in localitati din apropierea Oravitei (11 cazuri fara decese,Topciu et al. 1968) si in anul 1996 in localitati din  sudul tarii (Tsai et al. 1998) (Plansa  84).

Aceste episoade epidemice au aparut in aceleasi perioade de timp in care s-au inregistrat epidemii in Israel intre anii 1950-1957 si in regiunea Camargue din sudul Frantei in 1962-1964.

Valorile medii ale sero-prevalentei anticorpilor la om fata de acest virus au fluctuat mult in diferitele zone si momente (intre 4,4-7,1%, dar s-au inregistrat si valori pana la 10,2%); valorile medii la animalele domestice au fost de 5% dar au fost inregistrate si valori de pana la 17,3 %, iar la cainii fara stapan au ajuns la 45% (Draganescu 1979; Duca et al. 1963, 1968, 1970, 1989; Topciu et al. 1971; Nicolescu et al. 1991; Ungureanu et al. 1988).

Investigatia serologica realizata in perioada 1985-1993 in 26 de judete a pus in evidenta prezenta anticorpilor de WN in toate aceste judete atat la oameni, cat si la animalele domestice (Ungureanu et al. 1996a). Valorile medii ale ratelor sero-prevalentei s-au inscris intre 5-10%.

Investigatiile asupra pasarilor din Delta Dunarii au pus in evidenta valori ridicate ale sero-prevalentei cuprinse intre 26,6 si 53,0%.

S-au detectat anticorpi fata de WN la speciile Ardea cinerea, Nycticorax nycticorax, Fulica atra, Ardea purpurea, Plegadis falcinellus, Larus minutus, Ardeola ralloides, Gavia arctica, Phalacrocorax carbo (Duca et al. 1964; Draganescu 1979).

Prezenta anticorpilor a fost detectata in seruri de pasari salbatice, atat la cele sedentare cat si la cele migratoare si din alte zone ale tarii. Astfel, au fost detectate pozitiv pasari din 21 de specii (13 familii, 6 ordine): pasari migratoare din speciile Ardeola ralloides, Cuculus canorus, Locustella naevia, Acrocephallus palustris, Luscinia megarhynchos, Muscicapa striata, Lanius collurio; pasari migratoare/sedentare in functie de conditiile climatice din speciile: Larus ridibundus, Remiz pendulinus; pasari sedentare din speciile: Streptopelia decaocto, Dendrocopos syriacus balcanicus, Dendrocopos minor, Garrulus glandarius, Corvus frugilegus, Parus major, Parus caeruleus, Phylloscopus collybita, Phylloscopus trochilus, Phylloscopus trochilus, Passer montanus, Paser domesticus, Carduelis carduelis.

Cazuri sporadice de infectii neurologice si uneori respiratorii au fost diagnos­ticate ca infectii arbovirale iar WN a fost implicat in 4,0-13,3% dintre acestea (Duca et al. 1963; Ungureanu et al. 1996b).

Cea mai importanta epidemie de infectii neurologice cu WN a aparut in sudul tarii in perioada iulie – octombrie 1996.

Epidemia a acoperit un teritoriu de peste 80.000 km2 si a inclus zone urbane si rurale din Campia Romana, Dobrogea si din Delta Dunarii.

Acest teritoriu prezinta un mozaic foarte variat de ecosisteme naturale si antropice (Nicolescu 1998).

Zona epidemica a cuprins altitudini intre 10 si 200 m fara mari denivelari cu factori climatici omogeni ce caracterizeaza un climat temperat continental cu tendinta spre uscaciune. Zona traversata de un mare numar de rauri (afluenti ai Dunarii) este bogata in lacuri si iazuri si cu multe asezari rurale si urbane.

S-au inregistrat peste 800 de cazuri de infectii neurologice, mai ales meningo­encefalite, cu o rata a mortalitatii de 5%. Aproape 60% din aceste infectii s-au produs in Bucuresti si in comunele subordonate. Numarul estimat de cazuri de infectii usoare si inaparente a fost de peste 100.000 (Tsai et al. 1998).

Sero-prevalenta anticorpilor fata de WN la pasarile domestice din focarele in care au aparut imbolnaviri la om a fost extrem de ridicata (o valoare medie de 38,9%) cu un focar din apropiere de Bucuresti unde s-a ajuns la 61,3%.

In timpul epidemiei din 1996 din femele de Culex pipiens colectate in octombrie in blocuri din Bucuresti (din zona centrala) a fost izolata tulpina de WN RO97-50. Caracterizarea moleculara a acestei tulpini a aratat similaritatea sa cu o tulpina de WN izolata in Senegal in 1993 din Culex  neavei. Acest fapt sugereaza introducerea ocazionala a WN din Africa in Romania (Savage et al. 1999).

Tantarii din specia Culex pipiens, incluzand in zonele urbane si forma sa autogena Culex molestus, au fost implicati in transmiterea WN la om cel putin in microfocarele reprezentate de blocuri si de locuintele individuale cu curti, unde a avut loc contactul om – vector. Aceasta specie a reprezentat 90-95% din fauna de tantari din aceste microfocare in perioada epidemica (lunile aprilie – octombrie, Nicolescu 1998).

Infectiile cu WN au persistat in anii urmatori in aria epidemica si au aparut si in alte zone din tara. Numarul de cazuri inaparente sau usoare poate fi estimat la cateva mii in fiecare an.

De aceea, s-a impus monitorizarea circulatiei virusului WN in scopul acu­mularii de date privitoare la ciclurile de transmitere a virusului in conditiile specifice diferitelor ecosisteme naturale si antropice si a elaborarii strategiilor de control eficient al populatiilor de vectori (Purcarea, 2008).

Bibliografie

Abdelhaq, A. T. – 1996. West Nile fever in horses in Morocco. Bulletin de l'Office International des Épizooties;108:867-9.

Antipa C., Girjabu E., Iftimovici R., Draganescu N. – 1984. Serological investi­gations concerning the presence of antibodies to arboviruses in wild birds. Revue Roumaine de Médicine – Virologie; 35:5-9.

Antoniadis A., Alexiou-Daniel S., Malissiovas N., Doutsos J., Polyzoni T., LeDuc J.W., et al. – 1990. Seroepidemiological survey for antibodies to arboviruses in Greece. Arch Virol; Suppl 1:277-85.

Aspöck H., Kunz C., Picher O., Böck F. – 1973. Virologische und serologische Untersuchungen über die Rolle von Vögeln als Wirte von Arboviren in Österreich. Zentralblatt für Bakteriologie ; A224:156-67.

Bárdoš V., Adamcová J., Dedei S., Gjini N., Rosický B., Šimková A. – 1959. Neutra­lizing antibodies against some neurotropic viruses determined in human sera in Albania. Journal of Hygiene, Epidemiology, Microbiology and Immunology (Prague); 3:277-82.

Barnard B.J.H., Voges S.F. – 1986. Flaviviruses in South Africa: pathogenicity for sheep. Onderstepoort J Vet Res; 53:235-8.

Ben-Nathan D., Lustig S, Feuerstein G. – 1989. The influence of cold or isolation stress on neuroinvasiveness and virulence of an attenuated variant of West Nile virus. Arch Virol; 109:1-10.




Berthet F.X., Zeller H.G., Drouet M.T., Rauzier J., Digoutte J.P., Deubel V. – 1997. Extensive nucleotide changes and deletions within the envelope glycoprotein gene of Euro-African West Nile viruses. J Gen Virol; 78:2293-7.

Buletsa B.A., Turak J.A., Korol M.J., Ignatovich II, Vitvitskyi A.A. – 1989. Neurological manifestations of West Nile fever in the Transcarpathian region, Ukrainian SSR (in Russian). Zhurnal Nevrologii Psikhiatrii; 89:29-30.

Butenko A.M., Chumakov M.P., Bashkirtsev V.N., Tkachenko E.A., Rubin S.G., Stolbov D.N. – 1968. New investigations of West Nile virus infections in the USSR Astrakhan region (in Russian). Materialy XV Nauchnoi Sessii Instituta Poliomielita i Virusnykh Encefalitov (Moskva); 3:175-6.

Butenko A.M., Chumakov M.P., Stolbov D.N. – 1967. Serological and virological examinations in a natural focus of West Nile fever in the Astrakhan region (in Russian). Voprosy Medicinskoi Virusologii;1:208-11.

Calisher C.H., Karabatsos N., Dalrymple J.M., Shope R.E., Porterfield J.S., Westaway E.G., et al. – 1989. Antigenic relationships between flaviviruses as determined by cross-neutralization tests with polyclonal antisera. J Gen Virol ; 70:37-43.

Cherepanov, I.A. (editor) – 1972. Transcontinental connections of migratory birds and their role in the distribution of arboviruses. Novosibirsk: Nauka; 380 p.

Chumakov M.P., Belyaeva A.P., Butenko A.M. – 1964. Isolation and study of an original virus from Hyalomma plumbeum plumbeum ticks and from the blood of a febrile patient in the Astrakhan region (in Russian). Materialy XI Nauchnoi Sessii Instituta Poliomielita i Virusnykh Encefalitov (Moskva): 5-7.

Chumakov M.P., Bashkirtsev V.N., Golger E.I., Dzagurova T.K., Zavodova T.I., Konovalov Y.N., et al. – 1974. Isolation and identification of Crimean hemorrhagic fever and West Nile fever viruses from ticks collected in Moldavia (in Russian). Medicinskaya Virusologia; 22:45-9.

Chumakov M.P., Spasskiy A.A., Uspenskaya I.G., Tikhon E.I., Zaitsev N.A., Konovalov Y.N., et al. – 1981. Virological, serological, zoological, and ecological investigations of natural foci of arbovirus infections in Moldavian SSR (in Russian). Abstr Conf „Viruses and virus infections of humans.” Moskva , p. 101.

Cornel A.J., Jupp P.G., Blackburn N.K. – 1993. Effect of environmental tempe­rature on the vector competence of Culex univittatus (Diptera, Culicidae) for West Nile virus. J Med Entomol; 30:449-56.

Draganescu N., Gheorghiu V. – 1968. On the presence of group B arbovirus infections in Romania. Investigations on the incidence of West Nile antibodies in humans and certain domestic animals. Revue Roumaine d'Inframicrobiologie; 5:255-8.

Eltari E., Gina A., Bitri T., Sharofi F. – 1993. Some data on arboviruses, especially tick-borne encephalitis, in Albania. Giornale de Malattie Infettive e Parassitaire; 45:404-11.

Ernek E., Kozuch O., Nosek J., Teplan J., Folk C. – 1977. Arboviruses in birds captured in Slovakia. Journal of Hygiene, Epidemioloigy, Microbiology and Immunology (Prague); 21:353-9.

Filipe A.R., De Andrade H.R. – 1990. Arboviruses in the Iberian Peninsula. Acta Virol; 34:582-91.

Filipe A.R. – 1972. Isolation in Portugal of West Nile virus from Anopheles maculipennis mosquitoes. Acta Virol; 16:361.

Grešíková M., Sekeyová M., Vošta J., Hanák P. – 1979. Haem-agglutination-inhibiting antibodies to some arboviruses in human and animal sera from Ceské Budejovice. In: Sixl W, editor. Naturherde von Infektionskrankheiten in Zentraleuropa. Graz-Seggau: Hyg Inst Univ; p. 25-9.

Grešíková M., Sekeyová M. – 1967. Haemagglutination-inhibiting antibodies against arboviruses in the population of Slovakia. Journal of Hygiene, Epidemiology, Microbiology and Immunology (Prague); 11:278-85.

Grešíková M., Thiel W., Batiková M., Stünzner D., Sekeyová M., Sixl W. – 1973. Haemagglutination-inhibiting antibodies against arboviruses in human sera from different regions in Steiermark (Austria). Zentralblatt für Bakteriologie;224:298-302.

Hannoun C., Corniou B., Mouchet J. – 1972. Role of migrating birds in arbovirus transfer between Africa and Europe. In: Cherepanov AI, editor. Transcontinental connections of migratory birds and their role in the distribution of arboviruses. Novosibirsk: Nauka; p. 167-72.

Hannoun C., Panthier R., Corniou B. – 1969. Epidemiology of West Nile infections in the South of France. In: Bárdoš V, editor. Arboviruses of the California complex and the Bunya-mwera group. Bratislava: Publ House SAS; p. 379-87.

Hannoun C., Panthier R., Mouchet J., Eouzan J.P. – 1964. Isolement en France du virus West Nile ŕ partir de malades et du vecteur Culex molestus Ficalbi. Compte Rendu de l'Académie des Sciences; D259:417.

Hubálek Z., Halouzka J., Juricová Z., Šebesta O. – 1998. First isolation of mosquito-borne West Nile virus in the Czech Republic. Acta Virol; 42:119-20.

Hubálek Z., Halouzka J., Juricová Z. – 1999. West Nile fever in Czechland. Emerg Infect Dis; 5:594-5.

Hubálek Z., Halouzka J. – 1996. Arthropod-borne viruses of vertebrates in Europe. Acta Scientiarum Naturalium Brno; 30(no. 4-5):1-95.

Hubálek Z., Jur icová Z., Halouzka J., Pellantová J., Hudec K. – 1989. Arboviruses associated with birds in southern Moravia, Czechoslovakia. Acta Scientiarum Naturalium Brno ; 23(7):1-50.

Hurlbut H.S. – 1956. West Nile virus infection in arthropods. Am J Trop Med Hyg; 5:76-85.

Juricová Z., Halouzka J. – 1993. Serological examination of domestic ducks in southern Moravia for antibodies against arboviruses of the groups A, B, California and Bunyamwera (in Czech). Biológia (Bratisl); 48:481-4. Juricová Z., Pinowski J., Literák I., Hahm K.H., Romanowski J. – 1998. Antibodies to Alphavirus, Flavivirus, and Bunyavirus arboviruses in house sparrows (Passer domesticus) and tree sparrows (P. montanus) in Poland. Avian Dis; 42:182-5.

Juricová Z., Hubálek Z., Halouzka J., Machácek P. – 1993. Virological examination of cormorants for arboviruses (in Czech). Veterinární Medicina (Praha); 38:375-9.

Juricová Z. – 1992. Antibodies to arboviruses in game animals in Moravia, Czechland (in Czech). Veterinární Medicina (Praha); 37:633-6.

Karabatsos N., editor – 1985. International catalogue of arboviruses, including certain other viruses of vertebrates. 3rd ed., and Supplements 1986-98. San Antonio: American Society of Tropical Medicine and Hygiene.

Katsarov G., Vasilenko S., Vargin V., Butenko S., Tkachenko E. – 1980. Serological studies on the distribution of some arboviruses in Bulgaria. Problems of Infectious and Parasitic Diseases; 8:32-5.

Koptopoulos G., Papadopoulos O. – 1980. A serological survey for tick-borne encephalitis and West Nile viruses in Greece. Zentralblatt für Bakteriologie; Suppl 9:185-8.

Kostyukov M.A., Alekseev A.N., Bulychev V.P., Gordeeva Z.E. – 1986. Experimental infection of Culex pipiens mosquitoes with West Nile virus by feeding on infected Rana ridibunda frogs and its subsequent transmission (in Russian). Med Parazitol (Mosk); 6:76-8.

Kozuch O., Nosek J., Grešíková M., Ernek E. - 1976. Surveillance on mosquito-borne natural focus in Záhorská lowland. In: Sixl W, Troger H, editors. Naturherde von Infektionskrankheiten in Zentraleuropa. Graz: Hyg Inst Univ; p. 115-8.

Kozuch O., Nosek J., Labuda M. - 1980. Arboviruses occurring in western Slovakia and their hosts. In: Labuda M, Calisher CH, editors. New aspects in ecology of arboviruses. Bratislava: Inst Virol SAS; p. 323-33.

Labuda M., Kozuch O., Grešíková M. – 1974. Isolation of West Nile virus from Aedes cantans mosquitoes in west Slovakia. Acta Virol; 18:429.



Le Guenno B., Bougermouh A., Azzam T., Bouakaz R. – 1996. West Nile: A deadly virus? Lancet ;348:1315.

Molnár E., Grešíková M., Kubászová T., Kubínyi L., Szabó J.B. – 1973. Arboviruses in Hungary. Journal of Hygiene, Epidemiology, Microbiology and Immunology (Prague); 17:1-10.

Molnár E., Gulyas M.S., Kubinyi L., Nosek J., Kozuch O., Ernek E., et al. – 1976. Studies on the occurrence of tick-borne encephalitis in Hungary. Acta Veterinaria Academiae Scientiarum Hungaricae; 26:419-38.

Nir Y., Goldwasser R., Lasowski Y., Avivi A. – 1967. Isolation of arboviruses from wild birds in Israel. Am J Epidemiol; 86:372-8.

Peiris J.S.M., Amerasinghe F.P. West Nile fever. – 1994. In: Beran GW, Steele JH, editors. Handbook of zoonoses. Section B: Viral. 2nd ed. Boca Raton (FL): CRC Press; p. 139-48.

Pogodina V.V., Frolova M.P., Malenko G.V., Fokina G.I., Koreshkova G.V., Kiseleva L.L., et al. – 1983. Study on West Nile virus persistence in monkeys. Arch Virol; 75:71-86.

Purcarea-Ciulacu Valeria – 2008. VIRUSUL WEST NILE IN ROMANIA, Ed.Ars Docendi, Bucuresti.

Reeves W.C., Hardy J.L., Reisen W.K., Milby M.M. – 1994. Potential effect of global warming on mosquito-borne arboviruses. J Med Entomol; 310:323-32.

Reeves WC. – 1974. Overwintering of arboviruses. Prog Med Virol; 17:193-220.

Rollin P.E., Rollin D., Martin P., Baylet R., Rodhain F., Hannoun C. – 1982. Résultats d'enquetes séroépidemiologiques récentes sur les arboviroses en Camargue: popu­lations humaines, équines, bovines et aviaires. Médecine et Maladies Infectieuses; 12:77-80.

Rusakiev M. – 1969. Studies on the distribution of arboviruses transmitted by mosquitoes in Bulgaria. In: Bárdoš V, editor. Arboviruses of the California complex and the Bunyamwera group. Bratislava: Publ House SAS; p. 389-92.

Savage H.M., Ceianu C., Nicolescu G., Karabatsos N., Lanciotti R., Vladimirescu A., et al. – 1999. Entomologic and avian investigations of an epidemic of West Nile fever in Romania, 1996, with serologic and molecular characterization of a virus isolate from mosquitoes. Am J Trop Med Hyg. In press.

Semenov B.F., Chunikhin S.P., Karmysheva V.Y., Yakovleva N.I. – 1973. Studies of chronic arbovirus infections in birds. 1. Experiments with West Nile, Sindbis, Bhanja and SFS viruses (in Russian). Vestnik Akademii Medicinskikh NaukSSSR (Moskva); 2:79-83.

Southam C.M., Moore A.E. – 1954. Induced virus infections in man by the Egypt isolates of West Nile virus. Am J Trop Med Hyg; 3:19-50.

Taylor R.M., Work T.H., Hurlbut H.S., Rizk F. – 1956. A study of the ecology of West Nile virus in Egypt. Am J Trop Med Hyg 1956; 5:579-620.

Topciu V., Rosiu N., Arcan P. – 1971. Contribution to the study of arboviruses in Banat. Revue Roumaine d'Inframicrobiologie; 8:101-6.

Tsai T.F., Popovici F., Cernescu C., Campbell G.L., Nedelcu N.I. 1998. West Nile encephalitis epidemic in southeastern Romania. Lancet ; 352:767-71.

Verani P., Balducci M., Lopes M.C. – 1979. Arboviruses in Italy. In: Kurstak E, editor. Arctic and tropical arboviruses. New York: Academic Press; p. 101-21.

Vesenjak-Hirjan J., Punda-Poli V., Dobec M. – 1991. Geographical distribution of arboviruses in Yugoslavia. Journal of Hygiene, Epidemiology, Microbiology and Immuno­logy (Prague); 35:129-40.

Vinograd I.A., Beletskaya G.V., Chumachenko S.S., Omelchenko G.A., Lozinski I.N., Yartys O.S., et al. – 1989. Ecological aspects of arbovirus studies in the Ukrainian SSR (in Russian). In: Lvov DK, Gaidamovich SY, editors. Ecology of viruses and diagnostics of arbovirus infections. Moscow: Acad Med Sci USSR; p. 21-7.

Vinograd I.A., Obukhova V.R. – 1975. Isolation of arboviruses from birds in western Ukraine (in Russian). Sbornik Trudov Instituta Virusologii (Moskva); 3:84-7.

Voinov I.N., Rytik P.G., Grigoriev A.I. – 1981. Arbovirus infections in Belarus (in Russian). In: Drozdov SG, editor. Virusy i virusnyje infektsii. Moskva: Inst Poliomiel Virus Enc; p. 86-7.

Zanotto P.M. de A., Gould E.A., Gao G.F., Harvey P.H., Holmes E.C. – 1996. Population dynamics of flaviviruses revealed by molecular phylogenies. Proc Natl Acad Sci U S A 1996; 93:548-53.

Zeller, H.G., Murgue B. – 2001. Rôle des oiseaux migrateurs dans l’épidémiologie du virus West Nile. Méd.Mal. infect., 31 (Suppl. 2), 168 pp.

PLANSA   83.

Ciclul bolii West Nile

Repartitia geografica a virusului in ultimii 40 de ani si
a epidemiilor majore semnalate la om sau la cai.

PLANSA   84.

hubalekb

                                                                     (dupa Hubálek, 2000)

Distributia Europeana a virusului West Nile bazata pe izolarea virusului in tantari si vertebrate, inclusiv oamenii (punctele negre), cazuri de febra confirmate in laborator la oameni si cai (patratele negre) si prezenta anticorpilor la vertebrate (cercuri si zonele hasurate).

°

Raspandirea epidemiilor cu virusul West Nile in Romania: Transilvania (1955), Banat (1964), Campia Romana si Dobrogea (1996).







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Medicina




MIGRENA (HEMICRANIA)
AUTOEXAMINAREA (AUTOPALPAREA) SANILOR
FOTOTERAPIA CU UVB
Traumatismele cotului - Ortopedie traumatologie
Fibrosarcomul
REFERAT GERIATRIE - TEMA- SINDROMUL ALZHEIMER
Actiunea si resorbtia medicamentelor pe cale rectala
Distrofii pigmentare: lipofuscina
Combinatii complexe model pentru SOD
Alcoolismul