Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» Droguri din plante: mescalina, psilocina, psilocibina, salvinorina


Droguri din plante: mescalina, psilocina, psilocibina, salvinorina




Introducere

            Substantele halucinogene au jucat un rol fundamental pentru majoritatea civilizatiilor cunoscute. Cercetarile arheologice au evidentiat universalitatea utilizarii acestora de catre oamenii preistorici in scop religios (de catre samani), initiatic (rituri initiatice sau rituri de pasaj) si terapeutic. Cercetarile istorice raporteaza utilizarea substantelor halucinogene in Mesopotamia, India, Persia, Africa, China, Japonia, Europa si America precolumbiana. Anumiti antropologi sunt de parere ca aceste substante au ocupat un rol social central si au contribuit chiar la dezvoltarea „culturii” anumitor civilizatii.

            La sfarsitul secolului al XIX lea s-a evocat problema unor complicatii sociale produse de catre aceste substante. In secolulul al XX lea, dezvoltarea medicinei stiintifice si descoperirea mecanismului de actiune a substantelor psihotrope au avut ca rezultat largirea listei sustantelor prohibite.  La jumatatea anilor 90 oamenii de stiinta au reluat cercetarile examinand bazele fiziologice si efectele halucinogenelor  asupra sistemului nervos central in scopul unei posibile utilizari terapeutice.



            Cele patru substante tratate in lucrarea de fata- mescalina, psilocina, psilocibina si salvinorina A reprezinta o categorie de substante halucinogene care cunosc o utilizare tot mai larga in contextul unei proliferari exponentiale a drogurilor „ecologice”. Prin prisma utilizarii tot mai frecvente a acestor substante se poate remarca rolul important pe care l-au obtinut acesti compusi in decursul ultimilor ani, fiind implicati intr-un numar tot mai crescut de toxicomanii.

            Scopul lucrarii este de a caracteriza aceste substante, referindu-ne in special la mecanismul de actiune toxica, efectele toxice, simptomatologia intoxicatiei si la metodele de analiza. Este subliniat de asemenea potentialul toxic al unor substante putin cunoscute, precum salvinorina A, cel mai puternic agonist natural pe receptorii opioizi k, substanta care este utilizata in prezent ca drog legal.

            In scopul elaborarii acestei lucrari, ajutorul oferit de D-na Prof. Dr. Felicia Loghin mi-a fost de un real folos si tin sa ii multumesc pe aceasta cale.


CAPITOLUL I

                        Consideratii generale

1.1. Definitii

        Drogurile reprezinta un ansamblu de substante (produse) toxice ilegale, care sunt capabile sa induca toxicomanie.[1] In acceptia clasica, drogul este substanta care, fiind absorbita de un organism viu, ii modifica una sau mai multe functii (OMS); in sens farmacologic, drogul este o substanta utilizata sau nu in medicina, a carei folosire abuziva poate crea dependenta fizica si psihica sau tulburari grave ale activitatii mentale, ale perceptiei si ale comportamentului.[2]

            Abuzul de droguri: Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) defineste abuzul de droguri ca fiind orice utilizare excesiva, continua ori sporadica, incompatibila sau in relatie cu practica medicala, a unui drog. Consumul poate fi exceptional, in scopul de a incerca odata sau de mai multe ori un drog, fara a continua insa; ocazional, sub forma intermitenta, fara a ajunge la dependenta; episodic, intr-o circumstanta determinata; sistematic, caracterizandu-se prin dependenta. [2]

                Toxicomania poate fi definita ca fiind o intoxicatie voluntara de tip cronic sau o stare psihica, uneori si fizica  ce rezulta din interactiunea unui organism si a unui medicament si care se caracterizeaza prin modificari de comportament si alte reactii care includ intotdeauna necesitatea  de a- si administra substanta in mod continuu sau periodic in scopul de a resimti efectele acesteia sau pentru a evita suferintele privatiunii. Caracteristicile toxicomaniei sunt: dependenta psihica, dependenta fizica, toleranta si sindromul de abstinenta. Aceste caracteristici nu se intalnesc neaparat la toate toxicomaniile, sigura caracteristica comuna fiind dependenta psihica. [1]

            Dependenta psihica reprezinta o modificare de comportament si o stare mentala particulara care conduce la necesitatea psihica imperioasa de a administra periodic sau continuu o anumita substanta pentru a produce o stare de bine sau pentru a inlatura disconfortul psihic. [1]

            Dependenta fizica este o stare patologica ce consta in necesitatea organica de a utiliza drogul in vederea evitarii tulburarilor ce apar la intreruperea administrarii. [1]

            Toleranta consta in disparitia treptata a efectelor unei substante ce este administrata repetat, pe o anumita perioada de timp, incat pentru a obtine acelasi efect se impune cresterea progresiva a dozei. Se caracterizeaza prin reversibilitate (dupa un timp de la intreruperea consumului se restabileste sensibilitatea initiala), specificitate (toleranta nu este o proprietate generala pentru toate substantele, ci numai pentru unele dintre acestea) si selectivitate (toleranta nu se instaleaza pentru toate efectele pe care le exercita o substanta asupra unui organism). De mentionat ca obisnuinta nu creeaza insa “imunitate” totala si nelimitata in timp la organismul care s-a obisnuit cu toxicul. Efectul pe termen relativ lung este instalarea unei intoxicatii cronice, cu consecinte grave asupra starii de sanatate. [2]

            Sindromul de abstinenta reprezinta totalitatea simptomelor caracteristice ce apar in urma intreruperii administrarii drogurilor sau in urma scaderii dozei. Apar manifestari la nivel somatic, vegetativ si psihic si sunt opuse celor pe care le produce administrarea drogurilor. [1]

1.2. Clasificarea drogurilor

In functie de efectele la nivel SNC drogurile se clasifica in:

  1. STUPEFIANTE: derivati de opiu, opiu, morfina, codeina, heroina, derivati morfinici de sinteza;
  2. EXCITANTE  -  majore: cocaina, amfetamina si derivati;

-  minore: nicotina, cafea, ceai, ciocolata, vasoconstrictoare nazale;

  1. SEDATIVE: benzodiazepine, derivati barbiturici, fenacetina;
  2. SOLVENTI: alcool, eter etilic, solventi de uz casnic, adezivi care contin diferiti solventi;
  3. HALUCINOGENE: LSD, cannabis, mescalina, psilocina, psilocibina, amfetamine metoxilate;

1.3. Substantele halucinogene reprezinta o clasa compusa din Cannabis, produsi semisintetici sau sintetici precum LSD si fenciclidina si produsi naturali precum mescalina, psilocibina, salvinorina si produsi derivati din solanacee.

1.3.1. Terminologie

            Utilizarea termenului de substante halucinogene nu este suficient de precisa intrucat halucinatiile pot fi efecte rare sau constituie numai o parte din ansamblul de efecte ale acestor produse. Termenul „psihomimetic” este deseori utilizat pentru a evidentia ca aceste droguri pot mima psihoze ce survin spontan. Termenul  „psihodisleptic” pune de asemenea accentul pe pe efectele de alterare a gandirii si perceptiilor. Termenul „psihedelic” a fost creat pentru a indica un efect presupus de „reevaluare a gandirii”, datorata unui asemenea drog. [3]

Drogurile halucinogene sunt utilizate din mai multe motive, cel mai frecvent invocat fiind acela ca aceste produse induc un nou mod de a vedea lumea, de a considera problemele personale. Prima revendicare implica diferite grade de distorsiune a perceptiei, in timp ce a doua implica schimbari ale starii sufletesti si cresterea capacitatii de introspectie. [3]

 

1.3.2. Clasificarea se face in functie de:

A. Structura:

a) lisergidamide- dietilamida acidului lisergic (LSD), hidroxietilamida acidului lisergic;

b) indolalchilamine- psilocibina, psilocina, bufotenina, dimetiltriptamina (DMT), 5-metoxi-N,N-dimetiltriptamina (5-MeO-DMT);

c) feniletilamine- mescalina, metamfetamine, 3,4-metilen-dioxi-metamfetamina (MDMA), 3,4-metilen-dioxi-etamfetamina (MDEA), 3-metoxi-4,5-metilen-dioxi-amfetamina (MMDA), 4-metil2,5dimetoxi-metamfetamia (DOM);

d) piperidine- ketamina, fenciclidina;

f) cannabinoli- tetra-hidro-cannabinol (THC);

B. Origine:

a) halucinogene naturale- fara N in molecula: tetrahidrocanabinol, salvinorina A;

                                       - cu N in molecula: mescalina, psilocina, psilocibina, harmina, harmalina;

b) halucinogene de sinteza- LSD, amfetamine metoxilate (Ecstasy), fenciclidina;

1.3.3. Chimia si farmacologia substantelor halucinogene

            Grupul drogurilor de tip LSD includ lisergida (LSD), mescalina, psilocibina si produsii derivati ai acestora. Cu toate ca  aceste substante difera semnificativ  din punct de vedere structural, ele prezinta anumite caracteristici chimice comune si chiar mai multe  proprietati farmacologice similare. In timp  ce lisergida este un derivat semisintetic, obtinut din cornul secarei, monoetil si dietilamida sunt produsi naturali  prezenti in Atropa belladonna; mescalina este un derivat natural de feniletilamina iar psilocibina un derivat de indoletilamina. Aceste substante prezinta in egala masura asemanari chimice cu trei neuromediatori: noradrenalina, dopamina si serotonina. [3]

            Modul de actiune a halucinogenelor de tipul lisergidei este neclar, in pofida numeroaselor studii experimentale efectuate. Pe plan electroencefalografic efectul lor consta in producerea unei stari de „trezire” exagerata a SNC. Lisergida actioneaza  asupra  unor subtipuri de receptori serotoninergici (5-HT) din creier. Pana de curand s-a crezut ca aceasta substanta este un antagonist puternic pe receptorii 5-HT2, aceasta insemnand ca  modifica reinnoirea serotoninei, efect tradus prin cresterea concentratiei cerebrale a acesteia si diminuarea concentratiei metabolitului sau major- acidul 5 hidroxi-indolacetic. In plus, LSD prezinta o activitate agonista la nivelul receptorilor serotoninergici 5-HT1A si 5-HT1C. Aceste efecte pot explica mai bine actiunea halucinogena a acestor substante , intrucat un numar mare de substante care sunt antagonisti importanti pe receptorii 5-HT2 nu sunt halucinogene. [3]

            Substantele halucinogene care provoaca stari de delir , printre care se numara scopolamina si anumiti agenti sintetici care blocheaza receptorii colinergici sunt diferite atat in plan chimic cat si farmacologic de grupul lisergidei. In practica medicala s-au putut observa efecte psihice similare datorate supradozarilor terapeutice sau voluntare de medicamente care prezinta o actiune antimuscarinica, precum medicamentele antiparkinsoniene anticolinergice, antidepresivele imipraminice si medicamentele antispastice. [3]

            Fenciclidina (PCP, praful ingerilor) este un derivat sintetic de fenilciclohexilamina. Incadrarea intr-o anumita clasa este dificil de realizat intrucat aceasta substanta difera din numeroase puncte de vedere de celelalte substante din aceasta clasa, dar este utilizata in mod esential pentru a produce efecte halucinogene. Studii efectuate pe aceasta substanta au relevat ca exista receptori specifici pentru fenciclidina, la nivel cerebral. Acestia sunt strans legati, poate chiar identici cu receptorii opioizi sigma. Un alt studiu sugereaza de asemenea ca fenciclidina blocheaza captarea dopaminei. Produsul a fost introdus in terapie in 1957 ca „anestezic disociativ”, fiind interzis ulterior uzul in terapia umana, dar ramanand in cea veterinara. Fenciclidina a fost substituita cu un omolog al acesteia, ketamina. Din fericire, in prezent se remarca o utilizare din ce in ce mai rara a fenciclidinei. [3]

1.3.4. Etiologia intoxicatiei

            Substantele halucinogene sunt utilizate in scop recreativ sau experimental, efectele fiind modulate de doza, de starea psihica bazala, de dispozitia in momentul utilizarii si de loc. [4]

            Halucinatiile sunt percepute ca viziuni de forme geometrice, dar cel mai frecvent apar tulburari de perceptie precum: intensificari ale culorilor, flash-uri colorate, miscari la periferia campului vizual, halouri in jurul obiectelor, urme ce apar in spatele obiectelor in miscare, modificari ale geometriei formelor, impresia de incetinire a timpului, cresterea acuitatii auditive, sinestezii (sunete care sunt vazute, imagini care sunt auzite sau simtite), alterarea perceptiei asupra propriei imagini. [4]

1.3.5. Potential de dependenta

            Dependenta fizica la halucinogene este variabila, dar de obicei  nu este importanta. Nu exista dovezi ale unei dependente fizice dupa oprirea  administrarii acestor substante. [5] Dependenta psihica este slaba, cu exceptia fenciclidinei. [4]

            Toleranta la halucinogene este importanta , se instaleaza si dispare rapid. O toleranta incrucisata poate aparea la administrarea concomitenta de LSD, mescalina, psilocibina si DOM, dar nu s-a observat o toleranta incrucisata cu amfetaminele, fenciclidina sau THC. [4]         

            Intrucat dupa administrarea de doze repetate nu apare un sindrom de abstinenta , nu este necesara o cura de dezintoxicare pentru efectele cronice ci doar o farmacoterapie pe termen scurt a efectelor toxice. [6]

1.3.6. Simptomele intoxicatiei acute

            Intensitatea tulburarilor neurovegetative ce apar in intoxicatia acuta este dependenta de natura produsului utilizat si de stadiul de toleranta. Printre simptomele cele mai frecvente se numara greturi, varsaturi, midriaza, hipertensiune moderata, tahicardie, hipertermie, vertij, incoordonare, hiperreflexie, tremuraturi, excitatie (cu exceptia fenciclidinei, anticolinergicelor si cannabisului care au un efect sedativ). [4] 

            Consecintele psihologice indezirabile sunt frecvente. Apar fenomene de tipul  „bad trip”: anxietate marcata, atacuri de panica ca rezultat al pierderii controlului dupa disolutia ego-ului;au in general o durata scurta si se rezolva spontan inaintea unei inteventii medicale; survin in mod imprevizibil, chiar si la utilizatorul experimentat. [4]

Un alt efect psihologic consta in aparitia unei psihoze acute care se manifesta prin paranoia, delir de persecutie, idei de grandoare, sentimente de omnipotenta care pot conduce la aruncarea de pe imobile inalte sau la dorinta de a opri autoturisme. Psihozele sunt putin frecvente, deseori acompaniate de halucinatii, de confuzie sau de un comportament hetero sau auto- agresiv si dispar in cateva zile, cateodata in cateva luni. Decesele accidentale semnalate sunt datorate consumului de fenciclidina si LSD, substantele cele mai frecvent consumate. [4]

            Starile paranoide, dificultatea de exprimare a gandurilor, confuzia, tulburarile de judecata, depresia prelungita cu o durata de cateva saptamani si sindromul amotivational se numara de asemenea printre tulburarile psihiatrice datorate consumului acut de substante halucinogene. [4]

1.3.7. Simptomele intoxicatiei cronice

            Tulburarile cronice de personalitate survin, in general, ca urmare a unei utilizari indelungate, mai putin pentru LSD si fenciclidina , unde este necesara  o doza unica pentru a determina stari de anxietate, depresie cronica si precipitarea unei schizofrenii.

Flashback-urile apar la aproximativ 25 % dintre subiecti, intr-un mod imprevizibil, pe o perioada de 1- 2 ani dupa ultima priza de halucinogen. Pot fi precipitate de oboseala, stres, utilizarea unui alt halucinogen si au o durata de cateva secunde sau minute. [6]

1.3.8. Diagnosticul intoxicatiei

             Stabilirea diagnosticului de intoxicatie cu substante halucinogene se bazeaza pe urmatoarele observatii:

a.       utilizarea recenta a unei substante halucinogene;

b.      tulburarile psihologice si comportamentale (anxietate, depresie, tulburari de judecata) apar la putin timp dupa administare;

c.       tulburarile de perceptie, care nu asociaza si pierderea cunostintei (intensificarea perceptiilor, depersonalizare, iluzii, halucinatii, sinestezii) se dezvolta in timpul, sau la putin timp dupa administrarea drogului.

d.      dezvoltarea a  2 sau mai multe dintre semnele urmatoare in timpul, sau dupa administrarea prizei: midriaza, vedere dubla, tahicardie, palpitatii, transpiratii, tremuraturi, necoordonare;

e.       dupa excluderea unei patologii generale sau psihiatrice;

In majoritatea cazurilor subiectul este capabil sa aiba o privire critica asupra halucinatiilor sale. [4]

1.3.9. Tratamentul intoxicatiei

            Atitudinea cea mai eficienta este aceea de a linisti pacientul explicandu-i ca tulburarile prezente se datoreaza efectelor indezirabile acute ale halucinogenelor si nu unei „depresii nervoase”. Fenotiazinele trebuie administrate cu prudenta datorita riscului aparitiei unei hipotensiuni arteriale, mai ales dupa utilizarea de fenciclidina. Barbituricele cu durata de actiune scurta si anxioliticele minore precum clordiazepoxid si diazepam pot diminua starea de anxietate accentuata.

In cazul utilizatorilor cronici sevrajul constituie partea cea mai simpla a tratamentului; unele persoane necesita tratament psihiatric pentru problemele asociate. Abstinenta totala si mentinerea vietii sociale a subiectului sunt obiective  care trebuie indeplinite.

Starile psihotice persistente precum si alte tulburari psihologice necesita un tratament psihiatric. Reviviscentele halucinatorii sunt tranzitorii, nu trebuie sa nelinisteasca pacientul si nu necesita un tratament particular. Aceste stari pot fi asociate unei depresii sau anxietati care pot necesita un tratament similar celui pentru efectele indezirabile acute. [5]

1.3.10. Dozarea

            Dozajul substantelor halucinogene nu se efectueaza in practica medicala cotidiana, cu exceptia derivatilor de metamfetamina. Un rezultat negativ al dozarii nu exclude responsabilitatea produsului, in acest caz fiind vorba de fenomene flash back. In practica se prefera dozarea din urina deoarece pentru determinarile cantitative din sange este necesar sa se tina cont de aparitia fenomenului de toleranta la aceste substante. [4]

1.3.11. Utilizarea terapeutica

            Pana in prezent nu a fost acceptata nici o indicatie terapeutica pentru substantele halucinogene. Lisergida a fost propusa pentru tratamentul alcoolismului dar lipseste in totalitate dovada obiectiva a acestui tratament. Facilitarea psihoterapiei a fost o alta utilizare propusa recent, dar lipsesc datele relevante si comparatiile cu alte medicamente. Administrata experimental la subiecti depresivi sau schizofrenici, lisergida a precipitat sau a agravat aceste maladii. Unii cercetatori sustin ca utilizarea acestor produse la bolnavii cancerosi cronici poate diminua nevoia de opiacee, dar aceasta afirmatie nu a fost confirmata. [3]

           

CAPITOLUL II

                                Mescalina

2.1. Introducere

               Mescalina sau 3,4,5-trimetoxi-b-fenetilamina este un alcaloid halucinogen, izolat pentru prima data in 1896 (de catre Hefter) din peyote sau peyotl (Lophophora williamsii sau Anhalonium lewinii), un cactus care creste in sud-vestul Statelor Unite si in Mexic, in zone desertice sau in regiuni de munte. [7] Mescalina se regaseste de asemenea si in alti cactusi, cel mai celebru fiind cactusul de San Pedro sau Trichocereus pachanoi. Un alt cactus, apartinand aceluiasi gen -                Fig. 1. Lophophora williamsii

Trichocereus peruvianus contine de asemenea  mescalina. [8]  In Fig. 1. este prezentata imaginea cactusului Lophophora williamsii.

2.1.1. Descriere botanica

            Planta, de culoare bleu- verde, are 2-7 cm inaltime si un diametru de 4-12 cm.      Creste singura sau grupata. Varful plantei, numit de asemenea „coroana” este vandut sub denumirea de butoni de peyotl (peyotl buttons- Fig. 2.). In practica, butonii sunt taiati in rondele si apoi uscati. [7]

2.1.2. Etimologia speciei

Denumirea stiintifica a acestei plante a cunoscut

Fig. 2. Peyotl buttons            numeroase transformari si a fost indelung controversata.

        Rezultatul a fost un numar impresionant de sinonime. Prima denumire, Peyote zacatecensis  a fost imaginata de catre un botanist spaniol in 1615. La mijlocul secolului al XIX-lea botanistul francez Antoine Charles Lemaire (1800-1871) il numea Echinocactus wiliamsii. Botanistul german Paul Cristoph Hennings (1841-1908) il numea Anhalonium lewinii. In final, in 1894 taxonomistul american John Merle Coulter (1851-1928) il plaseaza in genul Lophophora si denumirea stiintifica general admisa a devenit Lophophora wiliamsii. [8]

2.1.3. Istoric

            Cuceritorii spanioli ai Americii de Sud sunt cei care au observat ca Indienii din zonele desertice ale Mexicului consumau partile aeriene ale unui cactus in diferite moduri. Prima mentionare scrisa este aceea a unui calugar franciscan care relata in 1560 traditiile ancestrale din Mexic si utilizarea unui catus numit peyotl care provoca o „betie” comparabila celei cauzate de un exces de vin. Mai tarziu, conquistadorii au experimentat ei insisi efectele provocate de cactus. Mestecarea acestuia provoca viziuni colorate, ceea ce a facut ca peyotl sa fie calificat drept planta „care face ochi minunati”.

            Numeroasele  descoperiri arheologice au evidentiat ca peyote juca un rol important in ritualurile religioase ale populatiilor indiene din Mexic si extremitatea sudica a Statelor Unite (Texas). Sapaturile recente au permis descoperirea unor bucati  de peyotl in pesterile si grotele din Texas, in apropierea frontierei mexicane. Datarea acestor resturi de plante cu izotopi radioactivi C14  a aratat ca au o vechime de aproximativ 6000 ani. In nord-estul  Mexicului au fost descoperite intr-un mormant, resturi de peyotl cu o vechime de aproximativ 4000 ani. Tot in Mexic au fost descoperite resturi  de cactus intr-un mormant mai recent (900 D.H.). Analiza fitochimica a acestor probe a evidentiat ca acestea din urma contineau inca mescalina, precum si alti alcaloizi. Descoperirea acestor vestigii arheologice nu a permis elaborarea unei concluzii privind scopul in care era utilizat cactusul. Mai multe informatii putem afla din scrierile datand din 1560 ale calugarului franciscan Bernadino de Saghaun, insarcinat de clerul spaniol, imediat dupa cucerirea Mexicului, sa observe modul de viata al indigenilor. Dupa Delaveau (1982), care citeaza o traducere in limba franceza a textului lui Saghaun, efectele cactusului sunt „viziuni inspaimantatoare sau comice si aceasta betie dureaza 2-3 zile inainte de a se disipa. Aceasta planta serveste drept hrana Indienilor Chichimeques, ii sustine si le da curaj pentru a nu se teme de lupte, sete sau foame si ei spun ca ii apara de pericole”. Chichimeques este numele dat triburilor nomade care traiesc in nordul Mexicului, de catre Azteci. Aztecii cunosteau bine aceasta planta, al carei nume deriva din limba lor. Etimologia provine din cuvantul peyona- nic, ceea ce inseamna a stimula. Peyotl era planta sacra a Aztecilor, iar culegerea ei facea obiectul unei celebrari rituale. In timpul sarbatorii rituale dedicate cactusului peyote, toti membriii tribului consumau planta- copii si femei, inclusiv femei insarcinate. Se rosteau incantatii, in jurul unui foc, de catre samanii care comunicau cu zeii prin intermediul cactusului. Peyote nu era numai o planta sacra, ci si o planta medicinala. Consumul de peyote dezinhiba si poate conduce uneori la comportamente sexuale considerate anormale. Misionarii spanioli, ajunsi aici putin dupa conquistadori, au remarcat obiceiurile indigenilor consumatori de peyote si au fost frapati. Acesia au informat imediat clerul, care a ordonat Sfintei Inchizitii sa ii faca sa renunte cat mai repede posibil la aceste practici demoniace. Represiunea a fost dura si a durat 4 secole, pana la sfarsitul dominatiei spaniole. Dar indienii au rezistat si si-au continuat practicile. Utilizarea de peyote a traversat frontiera si de-a lungul secolelor a proliferat din ce in ce mai mult pe continentul nord-american. In plus, indienii din Texas, populatiile autohtone din New-Mexico, Arizona, Oklahoma si Utah au devenit adepte ale celebrului cactus, in special Indienii Apache, Comanche, Cheyenne si Kiowas. Acest lucru a displacut puternic bisericilor protestante ale  Albilor care au facut presiuni asupra Guvernului Statelor Unite. La inceputul secolului XX mai multe state au luat masuri draconice pentru a interzice importul cactusului de catre Azteci. Din aceasta cauza s-a instalat un imens trafic de contrabanda. Trebuie mentionat ca peyote si crestinismul nu sunt incompatibile. O secta de inspiratie crestina a fost fondata la mijlocul secolului al XIX-lea. Este cunoscuta sub denumirea de Native American Church si numara astazi mai multe milioane de adepti, in sudul Statelor Unite.

 In 1995 Presedintele Bill Clinton a emis un decret care autorizeaza consumul de peyote de catre membrii acestei Biserici (Schultes si Hoffmann, 1998). Trebuie mentionat ca in afara ritualurilor religioase, peyote a jucat de-a lungul timpului un rol important in medicina traditionala a Indienilor din Mexic si Statele Unite. Pentru uz intern era utilizat in stari febrile si dureri articulare. Extern, se aplicau bucati de cactus, proapat taiate, pe tample pentru durerile de cap si pe piele pentru arsurile provocate de soare.[8]

            Intr-o maniera generala, se poate spune ca peyote- cactusul sacru al Aztecilor si principiul sau activ-mescalina nu sunt droguri foarte utilizate in Europa. Eficacitatea mescalinei este slaba, in raport cu LSD. In literatura stiintifica , anumite publicatii mentioneaza ca  LSD este de 4000 ori mai activ decat mescalina. Cu toate acestea, nu trebuie neglijate efectele produse de peyote si de mescalina. Printre marii adepti ai mescalinei se numara scriitorul britanic Aldous Huxley (1894-1963) devenit celebru prin romanul science-fiction „Brave new world”, publicat in 1932. Aflat sub influenta mescalinei, Huxley descrie aventurile sale vizionare in doua carti aparute intre 1950 si 1960 –„The doors of perception” si  „Heaven and Hell”. Poetul si pictorul francez de origine belgiana Henry Michaux (1899-1984)  consuma mescalina pentru a experimenta efectele acesteia asupra creativitatii. In acest fel au rezultat desene curioase si opere precum „Miserable miracle” si „Connaissance par les gouffres”. [8]

            Romancierul elvetian, de origine germana, Herman Hesse (1877-1962), premiul Nobel pentru literatura, a scris romanul sau „Steppenwolf” aflandu-se sub influenta mescalinei. [8]

2.2. Compozitia chimica. Obtinere

            Mescalina reprezinta aproximativ 6% din planta. Extractia mescalinei, plecand de la peyote este facila:  partea superioara a plantei este uscata la soare (mescalina este stabila in prezenta caldurii, a radiatiilor UV, nevolatila), pulverizata, amestecata cu metanol pe durata unei zile, filtrata si in final extrasa in cloroform.[8]

            Sinteza chimica este lunga si dificila. Mescalina a fost sintetizata pentru prima data in 1919. Multe dintre experimentele efectuate au avut ca baza mescalina sintetizata, in detrimentul celei naturale.[8]

            Cel  putin 60 de alcaloizi au fost identificati in peyote, facand parte in mod esential din 2 grupe: b-fenetilamine (mescalina) si tretrahidroizochinoline. Toti acesti compusi  difera de LSD si  de principalele halucinogene prin absenta unei structuri indolice. Alti omologi ai mescalinei au fost identificati in peyotl: N-acetil-mescalina si N-metil-mescalina. Activitatea halucinogena a acestor substante pare a fi foarte slaba.[8]

            In Fig. 3. este prezentata structura chimica spatiala a mescalinei.


                             Fig. 3. Structura chimica spatiala a mescalinei 

2.3. Forme sub care se utilizeaza ca drog

Bucatile de cactus sunt utilizate uscate, in infuzie sau fumate. Mescalina  sintetica este comercializata sub forma de pudra alba sau colorata, comprimate, capsule sau lichid. Mescalina organica sau naturala poarta numele de mescal si este vanduta in mod obisnuit sub forma de capsule (Fig. 4.). Poate fi, de asemenea  mestecata sau maruntita  si fumata. Aproape 90% din esantioanele de mescalina, prelevate si analizate in laboratoarele de toxicologie sunt  impurificate cu fenciclidina si LSD.[10]                   Fig. 4. Forme de prezentare pe

                                                                           piata ilicita a drogurilor

2.4. Metabolizarea mescalinei

            Doza halucinogena de mescalina este de 200-500 mg, iar activitatea sa este de 4000 de ori mai slaba decat cea a compusului de referinta, LSD. Efectele sunt rapide, apar in ora care urmeaza administrarii  si persista aproximativ 12 ore. [7]

            Dupa administarea de mescalina marcata, un procent de 87%   se regaseste in urina in 24 de ore (55-60 % sub forma netransformata). Restul este eliminat sub forma de metaboliti inactivi: acid trimetoxi-fenil-acetic (27-30 %), acid trimetoxi-benzoic, N-acetil-mescalina (0,1%), N-acetil-3,4-dimetxi-5-hidroxi-feniletilamina (5%). Concentratiile masurate la 12 subiecti dupa ce au  absorbit 500 mg mescalina marcata au fost de aproximativ 3,8 mg/l dupa 2 ore si au scazut la 1,5 mg/l dupa 7 ore. Timpul de injumatatire este de aproximativ 6 ore. Dupa absorbtie, se regasesc concentratii importante la nivelul rinichiului, ficatului si splinei. Efectul psihodisleptic maximal apare dupa 3-4 ore, iar metabolizarea se realizeaza la nivel hepatic.[10]

2.4.1. 3,4,5-trimetoxi-fenil-acetaldehida , metabolit intermediar al mescalinei- substrat pentu aldehidoxigenaza de la nivelul microzomilor hepatici

            Studiile experimentale efectuate pe soareci de laborator au relevat ca 3,4,5-tri-metoxi-fenil-acetaldehida a fost oxidata la acidul 3,4,5-trimetoxi-fenil-acetic de catre microzomii hepatici. Reactia este NADPH-dependenta si este inhibata de catre SKF 525-A, metirapona si disulfiram. Reactia este catalizata de catre o izoenzima a citocromului P450 (CYP2C29)  de la nivelul microzomilor hepatici  si este confirmata prin gaz cromatografie cuplata cu spectrometrie de masa. Experimentele farmacologice efectuate asupra mescalinei si derivatilor sai dezaminati au indicat ca acesti metaboliti sunt mai putin activi sau chiar inactivi, comparativ cu produsul parinte.[15]

2.5. Mecanismul de actiune toxica

            Mescalina prezinta actiune agonista pe receptorii serotoninergici si dopaminergici. Mescalina este psiho-activa datorita asemanarii structurale cu neuromediatorii serotonina si noradrenalina.

          Fig. 5.  Serotonina                                  Fig. 6.  Mescalina

            Substantele halucinogene se fixeaza pe aceiasi receptori ca si neuromediatorii si ii stimuleaza, producand semnale false. Aceste substante prezinta in structura un inel indolic, la fel ca si serotonina (Fig. 5.). Mescalina nu are o structura de indol, dar poate fi reprezentata sugerandu-se relatia cu clasa indolilor (Fig. 6.). [11]

            Trulson confirma ipoteza unei actiuni simultane a mescalinei pe receptorii serotoninergici si dopaminergici, suprimand efectele observate  la pisica dupa adiministrarea de mescalina, prin tratarea prealabila cu doze mici de metilsergida (antagonist specific al serotoninei) si haloperidol (antagonist specific al dopaminei).[12]

            Relatia intre substantele halucinogene si serotonina a dat nastere unei ipoteze conform careia schozofrenia este cauzata de un dezechilibru in metabolismul serotoninei , iar starea de agitatie si halucinatiile se datoreaza unui exces de serotonina in anumite zone ale creierului in timp ce depresia si starile catatonice sunt rezultatul unui deficit de serotonina. [11] Administrarea de 0,5 g de sulfat de mescalina la voluntari sanatosi induce in cateva ore aparitia unei stari psihotice acute , comparabila cu un delir schizofrenic. Diagnosticul diferential fata de o psihoza endogena se bazeaza pe multitudinea de halucinatii vizuale colorate si pe numarul mic de halucinatii auditive. Aceasta stare nu dureaza decat cateva ore (aproximativ 12), in timp ce patologiile endogene evolueaza pe durata a mai multor zile, uneori saptamani sau luni. [10] 

Structura chimica a mescalinei poate fi modificata pentru a conduce la alti compusi cu o lipofilie mai ridicata, capabili sa traverseze mai usor bariera hemato-encefalica si deci sa aiba un efect mai putenic. Dintre modularile chimice care se pot realiza, numai aditia unei grupari metil pe atomul de C din pozitia a conserva activitatea psiho-activa. Compusul care se obtine este TMA ( 2,4,5-tri-metoxi-amfetamina) .[7]                                                

2.6. Efecte toxice

Toxicitatea somatica a mescalinei este slaba, fara a putea fi comparata cu cea a compusilor de sinteza de tip Ecstasy. Ca toate stimulantele sistemului nervos simpatic, mescalina creste presiunea arteriala, frecventa cardiaca si temperatura corporala. Aceste efecte sunt insotite de crize de angoasa, tremuraturi, vomismente.

Efectul major al mescalinei este inducerea de halucinatii vizuale, auditive si tactile, cu distorsionare a timpului si spatiului. Se observa de asemenea o distorsiune a imaginii corporale (perceptie eronata a corpului), ceea ce face ca aceasta substanta sa fie testata in psihiatrie si sexologie. Tulburari ale vigilentei si o alterare a memoriei imediate au fost de asemenea raportate. [7]

2.6.1. Activarea receptorilor 5-HT2 din creierul de sobolan induce glicogenoliza

Glicogenul reprezinta unica rezerva de energie a creierului, iar concentratiile de glicogen din creier sunt strans legate de activitatea neuronala. Concentratia de glicogen din creier poate fi afectata prin manipulari farmacologice si fizice. O scadere majora a concentratiei de glicogen din creier se observa dupa administrarea de amfetamine, precum si dupa expunerea sobolanilor la temperaturi scazute (10°C) sau ridicate (32°C). Administrarea de mescalina (10mg/kg, intraperitoneal), la o temperatura ambianta de 29°C produce scadere a glicogenului cerebral cu 35-40%, pe o perioada de cel putin 2 ore. Aceasta substanta produce o crestere a concentratiei extracelulare de glucoza din striat cu un procent de 60%.  Mentinerea animalelor la o temperatura de 22°C reduce semnificativ glicogenoliza, precum si hipertermia indusa de mescalina, iar concentratia extracelulara de glucoza din striat scade. Aceste efecte au fost atenuate  vizibil daca animalele au fost tratate in prealabil cu un antagonist al receptorilor 5-HT2 : acidul 6-metil-1-(metiletil)-ergolina-8bcarboxilic-2-hidroxi-1-metilpropil-ester-maleat (3mg/kg, intraperitoneal). Aceste rezultate evidentiaza faptul ca activarea receptorilor 5-HT2  promoveaza glicogenoliza. [14]  

2.6.2. Inducerea de afectiuni motorii la sobolani, analizata prin 2 metode diferite 

Tulburarile motorii, in special ataxia sunt des mentionate ca facand parte din efectele secundare ale substantelor halucinogene. Scaderea acuratetei comportamentale este dificil de determinat prin observatie vizuala, dar relativ putine incercari  au fost efectuate pentru a o masura obiectiv si cantitativ. Mescalina, administrata in doze crescatoare poate induce efecte bifazice (efecte stimulante, urmate de efecte deprimante) asupra rozatoarelor de laborator. Dupa administarea a trei doze de mescalina au fost masurate tulburarile motorii prin doua metode. Primul test  a constat in analiza  urmelor lasate de animalul de laborator, evidentiindu-se ca drogul reduce lungimea pasilor intr-o relatie proportionala cu doza administrata. Al doilea test a pus in evidenta faptul ca abilitatea subiectilor de a cobori un plan inclinat scade dupa administarea de 25mg/kg mescalina, la 30-40 minute dupa administrare. Testele de acest tip sunt relevante pentru a interpreta implicatiile asupra comportamentului si a motilitatii pe care le are consumul de mescalina. [14] 

2.6.3. Stimularea secretiei de prolactina

Dupa administrarea de 5 mg/kg de mescalina (3,4,5-trimetoxi-beta-feniletilamina) si de 2,3,4-trimetoxi-beta-feniletilamina (2,3,4-TMPEA) au fost masurate concentratiile serice ale prolactinei (PRL) si ale hormonului de crestere (GH). Mescalina stimuleaza secretia de prolactina si concentratiile maxime se obtin dupa 90-120 de minute de la administarea drogului. Concentratia serica a prolactinei ramane crescuta si dupa 5 ore de la administrarea drogului. Mescalina declanseaza de asemenea si secretia de hormon de crestere. Comparativ cu mescalina, nu se inregistreaza variatii ale concentratiilor acestor doi hormoni, dupa administarea de 2,3,4-TMPEA, substanta care nu poseda activitate halucinogena.[15]  

2.6.4. Efectele teratogene la hamster

Doze de mescalina cuprinse intre 16 si 32 mg/kg au fost administate la hamsteri, intre a saptea si a zecea zi de gestatie. Efectul asupra succesului reproductiv (scaderea numarului de urmasi) si asupra osificarii scheletului este dependent de doza administata. O doza de 32mg/kg de mescalina a cauzat un procent de 48,8% resorbtii, in timp ce o doza de 16mg/kg a produs 12% resorbtii. Numarul descendentilor a scazut  de la 12 in grupul de control, la 10.3 (16mg/kg), repectiv 6,5 (32 mg/kg) descendenti in grupurile tratate. La efectuarea necropsiei nu s-au observat malformatii majore; totusi , s-a remarcat o crestere (direct proportionala cu doza administata) a intervalului de osificare a craniului, sternului si metatarsienelor.[16]

2.6.5. Efectele mescalinei si ale unor analogi asupra transmisiei colinergice   neuromusculare

Mescalina si analogii acesteia-anhalinina (ANH) si metilen-mescalina-trimer (MMT) au fost analizate, utilizand preparate sciatic-sartorius obtinute din broasca si tesut cortical obtinut din sobolan. Rezultatele au aratat ca mescalina si analogii acesteia inhiba transmisia colinergica neuromusculara, prin blocarea eliberarii de acetilcolina; este de asemenea afectata conductanta ionului de K. [17]

2.7. Simptomatologia intoxicatiei

Intoxicatia acuta se manifesta prin tulburari neurovegetative legate de actiunea simpatomimetica la nivel central: greturi si vomismente care preceda halucinatiile, hipertermie, transpiratii, tahicardie, anorexie, vedere dubla, hipersialoree, poliurie, flush. Aceste simptome sunt insotite de tulburari neurologice: cefalee, parestezii, vasospasm cerebral, hiperreflexie, hiper sau hipotonie musculara, tremuraturi, necoordonare a miscarilor. Doze crescute de mescalina pot provoca uscaciunea pielii, scaderea tensiunii arteriale, incetinirea ritmului cardiac si repirator. [17]

Utilizata in mod cronic poate precipita o psihoza la pacientii predispusi.

Mescalina nu provoaca o dependenta fizica, dar provoaca o dependenta psihica reala. Toleranta este slaba, poate exista o toleranta incrucisata cu LSD si dimetiltriptamina. [7]

Nu se cunosc interactiuni intre alte substante si mescalina iar referitor la administarea in timpul sarcinii nu exista date despre riscul administrarii la om. [19]

2.8. Analiza toxicologica

2.8.1. Proprietati fizico-chimice

            Proprietatile fizico- chimice ale mescalinei sunt ilustrate in  Tabelul 1., iar solubilitatea in diferiti solventi este evidentiata in Tabelul 2.

Tabelul 1. Proprietatile fizico-chimice ale mescalinei

Denumirea:

Mescalina

Denumirea chimica:

3,4,5-Trimetoxibenzenetanamina

Alte denumiri chimice:

3,4,5-Trimetoxifenetilamina

Formula chimica:

C11H17NO3

Greutatea moleculara:

211,26

Temperatura de topire (°C)

183-186 (sulfat dihidrat)

35-36 (baza)

181 (HCl)

Tabelul 2. Solubilitatea in diferiti solventi

Mescalina baza

Mescalina sulfat

Mescalina clorhidrat

Apa

Moderat solubila

       Solubila

        Solubila

Apa la fierbere

              _

       Solubila

        Solubila

Etanol

         Solubila

       Solubila

        Solubila

Metanol

         Solubila

       Solubila

        Solubila

Cloroform

         Solubila

             _

             _

2.8.2. Colectarea probelor

            Principalul scop al unei proceduri de analiza este de a produce o analiza chimica corecta si utila. Intrucat majoritatea metodelor , calitative si cantitative, folosite in laboratoarele de analiza la examinarea drogurilor necesita cantitati mici de material este esential ca aceste probe sa fie reprezentative pentru intreaga cantitate. Procesul de analiza si recoltare a  probelor trebuie sa se conformeze principiilor chimiei analitice asa cum sunt expuse in farmacopeile nationale.

            Pot exista situatii in care, din motive legale, regulile normale de recoltare si omogenizare nu pot fi urmate, ca de exemplu atunci cand se doreste sa se conserve anumite parti ale probei pentru examinare vizuala.

            Pentru a conserva resurse si timp, analistul trebuie sa foloseasca, in toate situatiile posibile, un sistem de recoltare si analiza aprobat si astfel sa reduca numarul determinarilor cantitative necesare.

            Probele de Peyote pot fi constituite din una sau mai multe specimene vii de cactus sau parti proaspete sau uscate. Probele de mescalina, majoritatea sub  forma de sulfat  sau clorhidrat, se intalnesc predominant sub forma de pudra, tablete sau capsule, ambalate intr-un singur container sau pachet, sau in mai multe pachete. [20]

A.     Probe de cactus Peyote sau butoni de Mescal (Mescal Buttons)

a. Analiza probelor singulare

Cea mai simpla situatie ce poate fi intalnita este cea in care proba de analizat consta intr-un singur exemplar de cactus sau de butoni de Mescal. Materialul de analizat  trebuie extras din container sau ambalaj si cantarit. Exemplarele vii, intregi de cactus trebuie uscate la 40°C si dupa aceea taiate in doua bucati egale, dintre care una se pastreaza. Inainte de inceperea analizei toxicologice, materialul uscat trebuie omogenizat prin triturare in mojar. Datorita umiditatii variabile a probelor este esential pentru analiza cantitativa ca o portiune din proba reprezentativa sa fie uscata la 110°C, pana la greutate constanta, asa cum este descris in numeroase famacopei, pentru a determina continutul de apa. La cuantificarea continutului de mescalina este necesara atentie pentru a raporta continutul de mescalina la cantitatea initiala dinaintea uscarii. [20]

b. Analiza probelor multiple

Analistul trebuie sa examineze vizual continutul tuturor pachetelor pentru a determina daca: toate pachetele contin acelasi material sau daca unul sau mai multe specimene difera de majoritate. Cel mai simplu indicator este aspectul fizic al materialului. Daca unul sau mai multe pachete difera in mod evident , acestea trebuie retrase si fac obiectul unei analize separate.

Influenta asupra analizei cantitative a erorilor de colectare a probelor poate fi redusa daca mai multe parti de material  vegetativ sunt supuse unei dilutii secventiale, urmata de extractia solventului. [20]

B.     Probe de mescalina pudra

a. Analiza probelor singulare

Cea mai simpla situatie este atunci cand  materialul este constituit dintr- un singur pachet. Inainte de analizarea oricaror probe materialul trebuie cantarit si omogenizat, cu toate ca unele teste pot fi aplicate si inainte de omogenizare daca se considera ca procesul de omogenizare va fi lent si exista unele dubii cu privire la material. Cea mai simpla metoda de a omogeniza o pudra este de a o agita in recipientul in care a fost transferata pentru analiza. Daca pudra contine agregate, acestea pot fi distruse prin cernere prin site succesive cu dimensiunea ochiurilor descrescatoare, prin triturarea in mojar sau mixare. Dupa aceasta operatie proba se imparte in patru parti egale, iar doua dintre acestea se preleveaza pentru analiza. [20]

b. Analiza probelor multiple

Analistul examineaza probele vizual, prin teste de culoare sau prin tehnici cromatografice si daca se concluzioneaza ca probele sunt identice se combina continutul mai multor pachete si se omogenizeaza.

     Atunci cand  in diferite pachete au fost identificate diferite tipuri de material, cu fiecare grup se procedeaza in modul descris mai sus.

Influenta asupra analizei cantitative, a erorilor de colectare a probelor poate fi

redusa daca mai multe parti de material  vegetativ sunt supuse unei dilutii secventiale,

urmata de extractia solventului. [20]

C.     Tablete sau capsule de mescalina

a. Container singular

®1-50 unitati- se selecteaza aleator jumatate din numarul unitatilor, maxim 20. Se determina greutatea medie, pudra se cerne si se omogenizeaza.

®51-100 unitati- se selecteaza aleator 20 de unitati si se procedeaza ca mai inainte.

®101-1000 unitati- se selecteaza aleator 30 de unitati si se procedeaza ca mai inainte.

®mai mult de1000 unitati- se selecteaza aleator un numar de unitati egal cu radicalul din numarul total si se procedeaza ca mai inainte.

b. Container multiplu

            Containerele se impart in functie de numarul lotului si fiecare grup se trateaza asa cum a fost descris in capitolul 2.8.2.A.b. Rezultatele se trateaza separat.

            Se determina radicalul din numarul total de pachete din fiecare grup, se selecteaza aleator un numar de pachete egal cu radicalul rotunjit in plus.

Din fiecare pachet selectat se alege un numar de capsule sau tablete egal cu radicalul din numarul total de unitati impartit la radicalul numarului total de pachete rotunjit in plus.

Se formeaza un amestec prin cernerea printr-o sita cu dimensiunea ochiurilor de 20 mesh si mixare. Amestecul se analizeaza. [20]

2.8.3. Tehnici de extractie

     A. Cactus Peyote sau Butoni de Mescal

            Mescalina este extrasa cantitativ din materialul vegetal, uscat si pulverizat, utilizand o solutie metanol: amoniac concentrat 99:1 (4´0,5ml/10 mg material vegetal).

            Pentru CSS nu este necesar sa se efectueze o purificare a extractelor. Pentru GC si HPLC este recomandat sa se elimine, pe cat posibil, lipidele care interfera in analiza, printr-o pre-extractie cu dietileter (4´0,5ml/10 mg material vegetal).

            Pentru spectroscopia in IR trebuie izolata mescalina din materialul vegetal intr-o forma cat mai pura prin CSS si HPLC. [20]

    B. Mescalina sub forma de pudra

            Atat mescalina, cat si sarurile acesteia (sulfat sau clorhidrat) sunt solubile in metanol si acesta este solventul de electie pentru analiza calitativa si cantitativa a probelor si a standardelor.

            O proba reprezentativa de mescalina este dizolvata in cantitatea corespunzatoare de metanol pentru a obtine o solutie cu o concentratie 1mg/ml. [20]

  

    C. Tablete si capsule de mescalina

            O proba , obtinuta din tabletele pulverizate sau din continutul capsulelor este extrasa in metanol, pentru a obtine , dupa filtrare, o solutie cu o concentratie de 1mg/ml. [20]

2.8.4. Examinare fizica

2.8.4.1. Caracteristici macroscopice

            A se vedea Capitolul 2.1.1.

2.8.4.2. Caracteristici microscopice

            Examinarea microscopica a probelor de cactus nu ofera suficiente date pentru identificarea plantei in investigatiile de medicina legala.

2.8.5. Teste preliminarii

2.8.5.1. Reactii colorimetrice

            De notat ca rezultatele pozitive ale reactiilor colorimetrice sunt doar indicatori prezumtivi pentru prezenta mescalinei. Multe alte substante ca feniletilamine si amfetamine, alaturi de acelea care sunt inofensive si nu sunt controlate legislativ, pot da reactii pozitive cu reactivul test. Deoarece reactia de culoare poate fi mascata de materia vegetala, testele de culoare nu sunt recomandate pentru materialul recoltat din plante. [20]

Reactivul Marquis:

            A1: 8-10 picaturi de formaldehida 40%in 10 ml acid acetic glacial





            A2: H2SO4 concentrat

Metoda: Reactia se efectueaza pe o sticla de ceas pe care se plaseaza o proba de mescalina (pudra, tablete pulverizate sau continutul capsulelor). Se adauga o picatura de reactiv A1 si doua picaturi de reactiv A2. O coloratie portocalie sau rosu-portocalie indica prezenta posibila a mescalinei.  Limita de detectie a acestei metode este de 10 mg. [20]

2.8.6. Cromatografia pe strat subtire

Faza stationara:

            Silicagel G activat, asternut pe suport de sticla in strat de 0,25 mm, contine un aditiv flourescent care prezinta fluorescenta la 254 nm.

Solventii de developare:

            Sistemul A: Cloroform                                     82

                                Metanol                                         17

                                Solutie concentrata de amoniac    1

            Sistemul B: Metanol                                         100

                               Solutie concentrata de amoniac     1,5

Prepararea solutiilor de proba si a solutiilor standard

a. Cactus Peyote :

            Aproximativ 10 mg dintr-o proba reprezentativa de material vegetal suspect se usuca, se pulverizeaza si se efectueaza extractia mescalinei conform tehnicilor descrise in Capitolul 2.8.3. Daca se foloseste ca agent de vizualizare o solutie de ninhidrina, extractul trebuie concentrat pana la 200 ml, din care se iau 10 ml pentru aplicare pe placa cromatografica.

b. Mescalina pudra:

            Se prepara o solutie in metanol, cu o concentratie de 1mg/ml din care se ia o proba de 1ml pentru aplicarea pe placa cromatografica.

c. Mescalina capsule sau tablete

            Din solutia metanolica obtinuta in urma extractiei se aplica pe placa cromatografica aproximativ 10 ml.

d. Solutia standard:

            Se prepara o solutie 1 mg/ml sulfat sau clorhidrat de mescalina in metanol si se aplica pe placa 1 ml din solutia standard.

Vizualizare:

            Placile cromatografice trebuie sa fie uscate inainte de vizualizare.

Metode de vizualizare:

1. Radiatii UV, 254 nm

2. Reactiv Fluram- se prepara o solutie de 10 mg fluorescamina in 50 ml acetona anhidra si se pulverizeaza pe placa cromatografica

3. Ninhidrina- se prepara o solutie 10% ninhidrina in etanol si se pulverizeaza pe placa.

Tehnica de revelare:

            Initial se observa placa cromatografica in lumina UV la 254 nm. Mescalina va absorbi radiatia luminoasa si va aparea ca o pata inchisa la culoare, pe un fond fluorescent. Ulterior se pulverizeaza R. Fluram sau ninhidrina si se usuca placa. Se observa placa cromatografica in lumina UV la 365 nm. Mescalina apare ca un spot galben fluorescent. Limita de detectie este de aproximativ 10 ng mescalina. Fluorescenta poate fi intensificata prin expunerea placii in vapori de NH3. Daca se foloseste ca reactiv de revelare ninhidrina, placa cromatografica trebuie mentinuta minim 15 minute la 120°C. Aparitia unui spot violet indica prezenta mescalinei. Limita de detectie este de 1mg mescalina. [20]

Rezultate:

            Valorile Rf´100 obtinute cu sistemele de developare A si B sunt 36 si respectiv 24.

2.8.7. Cromatografie gaz-lichid

2.8.7.1. Gazcromatografie

2.8.7.1.1. Metoda 1

Conditii de operare:

Detector: detector de ionizare in flacara

Coloana: tuburi de sticla cu lungime de 2 m, diametru 2-4 mm

Gazul purtator:  Azot, 30 ml/min

Temperatura coloanei: 150°C

Standard intern: n-alcani

Metoda:

Prepararea solutiei de standard intern- se dizolva un  n-alcan in metanol pentru a obtine o solutie cu o concentratie de 1mg/ml.

Prepararea solutiei standard- se adauga la a anumita cantitate de standard  intern, cantitatea adecvata de mescalina (sulfat sau clorhidrat), pentru a obtine o concentratiede 1mg/ml.

Prepararea solutiei proba- se adauga solutia de standard intern la o cantitate precisa de extract din proba de analizat (Peyote, pudra, tablete sau capsule).

Se injecteaza cate 1ml din fiecare solutie, in gazcromatograf.

Continutul de mescalina se calculeza utilizand formula:

       Cx% =

Unde:

Cx% = continutul de component X al probei (m/m %);

Cr.std. = concentratia substantei X in solutia standard (m/v %);

Csam. = concentratia probei (m/v %);

Ax  = aria picului substantei X;

Ar.std. = aria picului solutiei standard ;

Aint.std. in sam. chr  = aria picului standardului intern;

            Cantitatea de mescalina trebuie exprimata  in procente de mescalina baza si raportata la materia vegetala proaspata sau uscata. [20]

2.8.7.1.2. Metoda 2:

Conditii de operare:

Detector:detector de ionizare in flacara

Coloana: tuburi de otel inoxidabil cu lungime de 1,5 m, diametru 3,2 mm

Gazul purtator:  Azot, 30 ml/min

Temperatura coloanei:150°C

Standard intern: n-alcani

Metoda:

            Prepararea solutiilor standard intern, standard si proba se face in maniera descrisa la Metoda 1. Se injecteaza cate 1ml din fiecare solutie in gazcromatograf.

Rezultate

            Mescalina are un factor de retentie (rapotul dintre viteza de migrare a substantei si viteza de migrare a fazei mobile) de 1688. [20]

A. Gazcromatografie cu coloane capilare

Conditii de operare:

Detector:detector de ionizare in flacara

Coloana: coloana cu o lungime de 20 m si diametru 0,174 mm.

Gazul purtator:  Heliu

Temperatura coloanei: de la 150°C (1,5 min) la 280°C, 10°C/min

Standard intern: n-alcani

Metoda:

            Prepararea solutiilor standard intern, standard si proba se face in maniera descrisa la Metoda 1. Se injecteaza cate 1ml din fiecare solutie in gazcromatograf.

Rezultate:

            Timpul de retentie al mescalinei este 7,5 min. [20]

2.8.8. HPLC

Conditii de operare:

Coloana: coloana cu o lungime de 150 mm si diametru 4,6 mm.

Faza stationara: Spherisorb ODS-1 cu dimensiunea particulelor de 3 mm.

Faza mobila: Apa                             892 ml (892 g)

                     Acetonitril                   108 ml (84 g)

                     Acid fosforic               5,0 ml (8,5 g)

                     Hexilamina                  280 ml (0,22 g)

Viteza de curgere:1,0 ml/min

Detectie:UV la 250 nm

Volumul injectat: 5ml cu ajutorul unei seringi.

Determinarea cantitativa: masurarea ariei picului.

Solutia de standard inetrn:

            Se dizolva hidroclorhidrat de metoxamina in metanol-amoniac concentrat 99:1 pentru a obtine o concentratie de 150 mg/l.

Solutia standard:

            Se dizolva mescalina standard (sulfat sau clorhidrat) in solutia de standard intern pentru a obtine o concentratie de 1mg/10ml.

Solutia de proba:

            Solutia de proba se prepara in modul descris in Metoda 1.

Rezultate:

            Factorul de capacitate k’ (raportul cantitativ in care substanta de analizat se repartizeaza intre faza stationara si faza mobila) al mescalinei si al metoxaminei este 2,54  respectiv 3,16. [20]

 

2.8.9. Metode spectroscopice

            In anumite tari este obligatorie confirmarea identitatii mescalinei prin metode spectroscopice. Teoretic fiecare substanta are un spectru IR  si un spectru de masa unic si acest lucru permite identificarea irevocabila mescalinei izolate sau sintetizate, sub forma de baza sau sare. In functie de puritatea mescalinei, se poate efectua o extractie inaintea efectuarii analizei spectroscopice. [20]

2.8.9.1. Spectrofotometrie in UV

Spectru UV: maximum de absorbtie la 268 nm, in solutie acida.

            Deoarece si alte fenilamine dau rezultate similare, metoda nu este specifica pentru analiza mescalinei si deci, nu este recomandata.

2.8.9.2. Spectrofotometrie in IR

Spectru in IR: in bromura de potasiu-maxime la 1127, 1242, 1592, 996, 1513, 834 nm.

2.8.9.3. Spectroscopia de masa

Spectru de masa: principalele picuri la m/z: 182, 30, 181, 167, 211, 183, 151, 148. [10]

2.8.10. Detectia mescalinei in urina

            Laboratorul de toxicologie al Institutului de Medicina Legala din Strasbourg a perfectionat o procedura analitica, aplicabila pe urina. Dupa optimizare, aceasta metoda poate fi utilizata si pentru sange sau par, intrucat mescalina este stabila in mediu alcalin.

Metoda este urmatoarea:

-1 ml urina

-200 ng mescalina

-1 ml NaOH 1N

-5 ml acetat de etil

Agitare 10 min, centrifugare, separare si evaporarea  fazei organice

-derivatizare cu 50 ml HFBA + 100 ml acetat de etil, la 65°C timp de 20 de minute

-evaporare si reluare in 50 ml acetat de etil

-injectatea (1 ml) intr-un sistem cromatografic in faza gazoasa cuplat cu spectrometrie de masa.

            Mescalina derivatizata este caracterizata prin raportul dintre masa si sarcina m/z = 181, 194, 226 si 407.

            Mescaina este eluata dupa toti derivatii de tip metiledioxiamfetamina si deci, este separata multumitor dupa stimulantele uzuale.

            Metoda este liniara pentru concentratii de 0,1- 50 ml/l, cu r = 0.998. Limita de detectie este 10 mg/l.[7]

2.9.Aspecte medico-legale

           Pana in prezent nici o utilizare a mescalinei in scop medical nu a fost  comun acceptata.

           Literatura nu mentioneaza cazuri de deces direct imputabile consumului de mescalina. Conducerea automobilelor sub influenta mescalinei poate provoca accidente mortale. Este mentionat in literatura cazul unui conducator auto  decedat in urma multiplelor traumatisme. Analizele toxicologice au relevat prezenta mescalinei in sange (9,7 mg/l), urina (1163 mg/l), lichid gastric (167 mg/l), ficat si bila. Dozarile au fost efectuate prin cromatografie in faza gazoasa dupa o extractie tripla lichid/lichid la pH alcalin, in prezenta lidocainei ca standard intern. Spre deosebire de LSD, potentialul neurotoxic nu a fost evocat. [10]

            De asemenea, literatura de specialitate raporteaza cazuri de omucidere sub influenta mescalinei. Un articol recent relateaza omuciderea unui Indian american consumator de Peyote din motive religioase.  Concentratiile mescalinei erau 2,95 mg/l (sange), 2,36 mg/l (umoarea vitroasa), 8,2 mg/kg (ficat) si 2,2 mg/kg (encefal). [22] Pana in prezent, nici un caz de deces nu a fost direct imputat unei supradoze de mescalina. [10]

2.10. Concluzii

           Utilizarea mescalinei atat sub forma cristalina cat si plecand de la peyote pare a fi rara in Europa. Explozia pietei drogurilor si utilizarea exponentiala a unor droguri precum designer drugs (Ecstasy) si  rave drugs (LSD) trebuie sa ataga atentia toxicologului asupra acestor produse si sa conduca la introducerea mescalinei in protocolurile analitice de screening.                                                                                          

 CAPITOLUL III

                        Psilocina si psilocibina

3.1. Introducere

            Nu numai plantele superioare pot poseda proprietati psihotrope, dar si o intreaga serie de ciuperci diverse. In America Centrala, in particular in Mexic creste o ciuperca, venerata de catre azteci, si cunoscuta sub numele de teonanacatl. Este vorba de Psilocybe  mexicana (Strophariaceae) si de alte specii apartinand genurilor Conocybe, Panaeolus, Stropharia si Psilocybe. De remarcat ca se pot gasi si in Europa specii din genul Psilocybe, in special Psilocybe semilanceata (Fig. 7.).[8]      Fig. 7. Psilocybe semilanceata          Ingredientii psihoactivi ai acestor ciuperci halucinogene sunt psilocina si psilocibina. Psilocina (4-fosforil-N,N-dimetiltriptamina) este esterul fosforic al 3-[2-(dimetilamino)etil]-1H-indol-4-ol. Psilocina, analogul 4-hidroxil al psilocibinei, este obtinut prin defosforilare metabolica.  Este prezenta in cantitati mici in ciupercile halucinogene. Psilocina este forma activa la nivelul sistemului nervos central si la doze egale este mult mai potenta decat psilocibina. [24]

3.1.1. Istoric

            Ciupercile care contin psilocibina au fost folosite de catre azteci dar pana in anii 60 ai secolului trecut acestea nu au trezit interes in afara Mexicului. Numele de psilocibina este derivat de la radacina greceasca „psilo” insemnand „chel” si „cybe”care inseamna „cap”, probabil datorita formei ciupercii din care sunt extrasi compusii. [24]

          Inainte de cucerirea spaniola aceste substante erau utilizate pe scara larga de catre majoritatea populatiilor din America Centrala, dar si de catre cele din America de Sud.  Ele au fost ulterior interzise de catre autoritatile ecleziastice spaniole, fiind implicate in ceremonii rituale pagane. Timp de peste doua secole utilizarea acestor ciuperci halucinogene a fost uitata, pana la inceputul anilor 1950, cand a fost redescoperita de catre sotii Wasson. Acestia, impreuna cu alti cercetatori – R. Heim, R. Cailleux si A. Hoffman  au fondat  o noua ramura stiintifica: etnomicologia. [25]

         Utilizarea ciupercilor halucinogene s-a dezvoltat ulterior in America de Nord pe durata mai multor zeci de ani, sub influenta scriitorilor din beat generation. Ulterior, consumul a cunoscut un interes crescut in Europa, ajungandu-se la vanzari prin corespondenta sau pe Internet. [25]

             In 1977 Wasson a emis o ipoteza potrivit careia cultul zeitei Demeter, zeita fertilitatii si a recoltelor, care era celebra in Eleusis, oras din Attica unde aveau loc manifestari  religioase, implica utilizarea ciupercilor halucinogene. In urma sapaturilor arheologice, au fost descoperite basoreliefuri datand din anul 400 I.C, care o infatiseaza pe Demeter inmanand o ciuperca, asemanatoare cu o psilociba, fiicei sale Persephona. [8]

             Theonanacatl a devenit incetul cu incetul o afacere comerciala pentru turistii iubitori de aventuri exotice. Trebuie subliniat faptul ca studii recente , efectuate in Statele Unite, arata o revenire a interesului pentru ciuperci halucinogene. Aceste studii compara rezultatele unei anchete efectuate in 1990 de catre studentii universitatii din Louisiana cu cele furnizate de o ancheta similara din 1986: in 4 ani prevalenta cocainei a scazut de la 39% la 21%, amfetamina de la 22% la 12%, cannabis de la 68% la 64%, LSD de la 14% la 17%. Din contra consumul de mescalina si de psilocibina a crescut de la 8% la 24%.[10]

            In Franta au fost semnalate o serie de accidente in anii 1980, datorate consumului de psilocibina. Numarul cazurilor judiciare a crescut rapid, dar in prezent situatia este stabila. Ancheta ESCAPAD 2000 nota ca in Franta, in jurul varstei de 17 ani, aproximativ 5% dintre baietii interogati consumasera cel putin o data ciuperci halucinogene. Trebuie stiut faptul ca psilocina si psilocibina figureaza pe lista substantelor stupefiante in majoritatea statelor Europei. Putem remarca ca utilizarea ciupercilor halucinogene nu este mentionata in raporturile observatorului european de droguri si toxicomanii (O.E.D.T.), cu toate ca folosirea halucinogenelor nu este neglijabila si intra, cel mai probabil, in cadrul unor politoxicomanii.[10]

 

3.1.2. Speciile halucinogene din Europa si America

                 In prezent se spune ca repartitia ciupercilor halucinogene se intinde pe toata suprafata globului. In Europa sunt de asemenea numeroase. Se intalnesc specii din genurile Inocybe (Cortinariaceae), Panaeolus (Coprinaceae), Stropharia (Strophariaceae) si Psilocybe (Strophariaceae). Dupa Guzman (1983), exista in lume 144 specii din genul Psilocybe, dintre care 81 sunt halucinogene. Sase dintre acestea se gasesc in Europa. Specia cea mai comuna si cea mai cautata  de amatorii de senzatii tari este Psilocybe semilanceata. Este o ciuperca de talie mica iar palaria, de culoare bruna are un diametru de 0,5- 2,5 cm. Are mici lamele de culoare brun-olive. Piciorul este foarte fin si are un diametru de 0,75- 2,5 mm si o inaltime de 4-10 cm. Sporii sunt de culoare brun intunecat pana la rosu si pot fi usor observati la microscop, avand o forma eliptica (12-14 mm x 7-8 mm). Psilocybe semilanceata este asemanatoare cu o alta specie Psilocybe strictipes, iar amatorii nu reusesc sa le diferentieze. Cele doua specii devin albastre in locul in care sunt atinse. Este un indicator al prezentei psilocinei si psilocibinei. Psilocybe semilanceata prezinta o concentratie de psilocibina de  ordinul 0,1-2 %, in timp ce psilocina nu se gaseste decat in urme. Contine de asemenea si baeocistina. Aceasta ciuperca este frecventa in regiuni  alpine, pana la 1500 m altitudine. Ciuperca poate fi consumata proaspata, in cantitati de 30-40 g, sau uscata, cand se consuma 2-3 g, impreuna cu multa apa. Cateodata, ciuperca uscata este  pulverizata si amestecata cu diverse bauturi. Trebuie luate precautii in cazul uscarii deoarece psilocibina este distrusa la temperaturi mai mari de 50 °C. Aceasta mica ciuperca a devenit in mai putin de 20 de ani drogul de origine micologica cel mai cosumat in Europa. In cazuri rare si in timpul unui suprdozaj, consumatorii au aratat tendinte suicidare. Accidentele grave sunt mai degraba datorate confuziei cu alte ciuperci, cum ar fi Inocybe geophylla, care contine muscarina.[8]

               Alte specii din genul  Psilocybe sunt de asemenea utilizate frecvent in Europa, in particular Psilocybe cubensis, Psilocybe cyanescens, Psilocybe coprophila, si Psilocybe rhombspora. Exista de asemenea si alte ciuperci care contin psilocina si psilocibina, iar printre acestea se gasesc Stropharia caerulea, Panaeolus papilionaceus si Inocybe haemacta. Aceasta din urma contine psilocibina si baeocistina cu proprietati halucinogene si poate fi usor confundata cu alte specii din genul  Inocybe, care sunt foarte toxice si complet lipsite de constituenti psihotropi. [8]  

               Identificarea speciilor  de  Psilocybe este dificila si periculoasa. Ciupercile halucinogene care contin psilocibina cresc in apropierea ciupercilor otravitoare din specia Galerina autumnalis. Anumite specii pot fi diferentiate de cele otravitoare prin actiunea in prezenta aerului;cand  se efectueaza o sectiune, speciile de Psilocybe isi modifica culoarea la albastru in 30-60 de minute. [24]  

               In literatura nu exista o lista clar delimitata a ciupercilor halucinogene. Motivele absentei unei asemenea liste se refera la:

             a.caracterul capricios al aparitiei sporilor; sporoforii, singurele dovezi ale prezentei unei ciuperci nu apar decat in anumite conditii de clima; eclipse foarte lungi pot surveni in viata ciupercilor, iar in acest timp nu este posibil sa se deceleze prezenta acestora.

            b. dificultati de identificare ; o identificare fiabila a speciei presupune un examen meticulos al sporoforilor, o solida experienta in domeniu, prezenta unui microscop si cunoasterea buna a tehnicilor de observare a structurilor. [25]

            c. probleme de nomenclatura; pentru atribuirea unui nume corect este necesar sa se inteleaga si sa se interpreteze corect regulile codului international de nomenclatura botanica pentru a evita ambiguitati in intelegerea si compararea rezultatelor stiintifice din domeniul chimiei sau toxicologiei.

            d. caracterul fragmentar al cunostintelor; specii noi sunt descoperite in mod regulat de catre cercetatori; de exmplu, in anul 2003 au fost descrise 3 noi specii de Psilocybe: Psilocybe moravica in Republica Ceha, Psilocybe galleciae in Spania si Psilocybe atlantis in Statele Unite; dupa descrierea initiala unele specii sunt regasite abia dupa multi ani.

            e. criteriile de definire a unei specii halucinogene; aceasta problema a fost abordata de catre Guzman care subliniaza ca unii autori considera anumite ciuperci care contin hordenina, N-metiltiramina sau tiramina drept ciuperci cu proprietati neurotrope. Dar aceste ciuperci sunt anodine si provoaca numai o stare de „betie” usoara ca urmare a metabolizarii acestor substante in organism fiind considerate si utilizate ca ciuperci comestibile in anumite tari.  In categoria speciilor halucinogene se incadreaza si ciupercile care contin alcaloizi din grupul acidului lisergic (cornul secarei si alte specii) sau acid ibotenic (anumite specii de Amanita), precum si alte specii utilizate in ritualuri religioase in diferite parti ale lumii (Boletus si Russula). In sens strict, speciile responsabile de sindromul halucinogen sunt cele care contin derivati indolici:psilocina, psilocibina si pentru unele dintre ele baeocystina si norbaeocistina, precursori ai psilocibinei.

            f. fiabilitatea determinarilor pe materialul studiat; multi cercetatori si-au centrat atentia asupra celor doua molecule; literatura de specialitate mentioneaza ca esantioanele care fusesera analizate in scopul izolarii psilocibinei, au fost conservate intr-un ierbar si ulterior supuse unei expertize taxonomice care a relevat ca aceste esantioane contineau un amestec de specii. In alta ordine de idei, cercetatorii de pe cele doua continente lucreaza cu determinatoare identice si pot denumi in aceeasi maniera doua specii vicariante, care sunt din punct de vedere chimic complet diferite.

            g. variabilitatea metabolica intraspecifica; o analiza punctuala nu are o foarte mare importanta stiintifica. In functie de varsta, de substrat, de climat si de conditiile de mediu pot fi puse in evidenta variatii ale compozitiei chimice. Au fost demonstrate variatii de la un continent la altul. Acesta este motivul pentru care anumite specii considerate halucinogene, pe baza compozitiei chimice sunt  disculpate ulterior de alti cercetatori. Este cazul a doua specii de Panaeolus  analizate din recoltele europene, inactive, in timp ce speciile sud-americane sunt psihoactive. De asemenea variatiile chimice care apar dupa desicare (si care pot influenta asteptarile consumatorilor) pot conduce la disparitia substantelor psihoactive, disparitie care pare a fi aproape totala dupa un an de conservare. Cu toate acestea, Christiansen a indicat ca a regasit cantitati importante de substante active in specimene vechi, uscate, de Psilocybe semilanceata. Cat despre procesul de disparitie a acestor substante, ele par a fi volatile si in sprijinul acestei afirmatii vin marturiile lui Guzman, care a resimtit personal efectele halucinogene ale speciilor de Psilocybe in timp ce petrecea o noapte intr-un loc in care fusesera depuse mari cantitati de specimene recoltate in timpul zilei. [25]

             Acestea sunt deci problemele legate de dificultatile de determinare, de variatiile chimice intraspecifice, de necunoasterea particularitatilor micologice care coduc la dificultatea stabilirii unei liste a speciilor halucinogene. [25]

3.2. Compozitia chimica. Obtinere.

             Structura moleculei nu a fost stabilita pana in 1958, cand au fost izolate principiile active ale acestor ciuperci, de catre Albert Hoffman la Sandoz Pharmaceuticals. Cu cativa ani inainte, Hoffman sintetizase cu succes  LSD. Pentru o anumita perioada Hoffman a identificat psilocibina pura sub brand name-ul de Indocybina. In Fig. 8. este ilustrata structura chimica spatiala a psilocibinei.  [24]

                       Fig. 8. Structura chimica spatiala a psilocibinei 

           Cele doua substante fac parte din clasa derivatilor de triptofan. Psilocibina (4-fosforil-N,N-dimetiltriptamina)  este compusa din 50,7% carbon, 6% hidrogen, 9,9% azot, 22,5% oxigen si 10,9% fosfor; formula moleculara este C12H17N2O4P. Psilocina (4-hidroxil-N,N-dimetiltriptamina) are formula moleculara   C11H16N2O. [2]  

             Psilocibina este cea mai abundenta triptamina in ciupercile halucinogene, fiind prezenta in concentratii de 0,36% in Psilocybe stuntzii pana la 0,98% in Psilocybe semilanceata. Psilocina (Fig.9.) este urmatorul compus halucinogen, ca si abundenta, avand o concentratie de 0,12% in Psilocybe stuntzii si 0,60% in Psilocybe semilanceata. Baeocistina este prezenta in concentratii mai mici de 0,1%. Totusi, unele specii, precum Psilocybe semilanceata pot avea un continut chiar si de 0,36%. Potenta relativa  a baeocistinei, fata de psilocina este necunoscuta, din lipsa existentei unor studii farmacologice. [3]

             Psilocybe cubensis este specia cea mai comuna in Statele Unite iar cultivarea acestei specii este preferata de catre utilizatori, intrucat are un continut mediu de 10 mg psilocibina/g in ciupercile proaspete , ceea ce reprezinta o doza medie. Psilocina este de 1,5 ori mai potenta decat  psilocibina, insa , pentru ca psilocibina se oxideaza           

 mai lent , cele doua substante contribuie in mod egal la efectul creat. [24]

            Puterea halucinogena a psilocibinei este de 50 ori mai ridicata decat cea a mescalinei, dar de 100 ori mai scazuta decat cea a LSD. [10]

                          Fig. 9 Structura chimica spatiala a psilocinei

3.3. Forme sub care se utilizeaza ca drog        

             Ciupercile halucinogene sunt consumate proaspete sau uscate, sub forma de bucati maruntite, pudra sau amestecate cu diverse bauturi. Sunt comercializate pe piata ilicita a drogurilor sub denumirea de psilocibina si se pot prezenta de asemenea sub forma de comprimate sau capsule care contin o pudra de culoare galben-bruna. Psilocibina poate fi prizata sau fumata.  [10]

             Piata drogurilor ofera nenumarate alternative , de la comercializarea unor kituri care contin spori pentru cultivarea ciupercilor halucinogene si informatiile necesarea cultivarii, pana la vinderea unor ciuperci nehalucinogene amestecate cu mici cantitati de LSD sau PCP. [27]

             Mierea si ciocolata sunt folosite de catre utilizatori pentru transportul si exportul ciupercilor halucinogene. Conservarea acestora in miere ofera o mai buna pastrare a principiilor active decat uscarea sau conservarea prin inghet. [28]

3.4. Principiile active halucinogene si biosinteza acestora in ciuperci

             Aproximativ 100 de plante si ciuperci halucinogene au fost identificate pana in prezent, dar, in mod curios, principiile active nu apartin decat catorva familii chimice. Din clasa canabinoidelor fac parte alcaloizi cu una din gruparile urmatoare: fenilpropena, dibenzopiran, isoxazol, tropan, chinolizidina, feniletilamina, triptamina si ergolina. Biosinteza in miceliu a celor doua substante este urmatoarea: triptamina este in primul rand metilata, dupa aceea forforilata la baeocistina. O a doua metilare conduce la psilocibina, iar o demetilare produce norbaeocistina. Psilocina este produsa prin defosforilare. [25]

3.5. Toxicocinetica

Studii efectuate pe sobolani releva ca numai 50% din cantitatea de psilocibina administrata oral ajunge in circulatia sanguina, iar 65% din ceea ce s-a absorbit este excretata in urina, 20 % se concentreaza in bila si in materiile fecale. Cea mai mare cantitate este prezenta in urina in urmatoarele 8 ore, dar s-a observat ca la sobolan psilocibina se poate excreta urinar pe durata unei saptamani. Decesele inregistrate sunt rare iar concentratiile in diferite tesuturi nu a fost studiate pana in prezent. [24]

           Psilocina are o biodisponibilitate de 50% la soarece. Ea se distribuie uniform in toate tesuturile, dar se concentreza in ficat la concentratii mai mari. La sobolan, psilocina se concentreaza in arii specifice din creier: neocortex, hipocampus (implicat in procesul de invatare si memorie) si talamus (procesarea senzoriala). La sobolani aproximativ 20% din psilocina este excretata in urina sub forma nemodificata iar restul este excretat sub forma de metaboliti conjugati polari precum glucuronidele. S-a estimat ca mai putin de 4% din psilocina este degradata de catre monoaminoxidaza, enzima care degradeaza monoaminele endogene, precum serotonina. [30]

 

3.5.1. Metabolizarea psilocibinei in organism

            Dupa consumarea a 1-5 g de ciuperci uscate sau administrarea de 20-60 mg de psilocibina sintetica, debutul efectului se inregistreaza la 30 minute dupa administrare, efectul maxim la 1,5 ore si dureaza aproximativ 6 ore. Administarea injectabila va grabi aparitia efectelor. [32] 

             Psilocibina este rapid defosforilata la psilocina de catre enzimele din mucoasa intestinala, fosfataza alcalina si esteraze nespecifice: psilocina este agentul farmacologic activ. Aceasta  este  transformata in 4-hidroxiindol-acetaldehida (4-HIA) si ulterior in acid 4-hidroxiindol-3-acetic (4-HIAA) si in 4-hidroxitriptofol. Derivatul glucuronoconjugat al psilocinei predomina in urina, cu toate ca acesta nu este pus in evidenta intotdeauna. Aceasta metabolizare este prezentata in Fig. 10. Hasler si colab. [26] au comparat parametrii farmacocinetici din plasma, dupa administrarea pe cale orala si pe cale intravenoasa a 15 mg sau 0,224 mg/kg psilocibina. Lindenblatt si colab. au stabilit acesti parametri dupa administrarea a 15 mg de psilocina, pe cale orala. Experimentele efectuate au relevat ca numai aproximativ jumatate din doza ingerata (52 ± 20 %) este transformata in psilocina, plecand de la prodrogul psilocibina. Clearence-ul plasmatic al psilocinei este de 3,1 ± 0,7 l/min, volumul de distributie 277 ± 92 l si timpul mediu de tranzit 90,9 ± 28,2 min. Psilocina este prezenta in urina la 36-48 ore dupa consum. [25]

                                                           Triptamina

                                                                      metilare

                                                                      fosforilare

              CIUPERCA

Baeocistina

                                                               

                                                                      metilare                     demetilare

Psilocibina                            Psilocibina                   Norbaeocistina


Psilocibina

                                                                      defosforilare

Psilocina

       ORGANISMUL UMAN

                                   dezaminare                                      glucuronoconjugare

                 4-Hidroxiindol-3-il-acetaldehida                    Psilocin-O-glucuronida

                             oxidare

           Acid 4-hidroxiindol-3-il-acetic                            4-Hidroxitriptofol      

Fig. 10. Biosinteza psilocibinei in micelium si metabolizarea in organismul uman

Tabelul 3. Parametrii farmacocinetici ai psilocinei si al metabolitului acesteia 4-HIAA dupa administarea pe cale orala psilocibinei. Valori medii si abaterile standard (intre paranteze).

Cmax  (ng/ml)

Tmax  (min)

T1/2  (min)

Hasler si colab.

Psilocina

4-HIAA

6 subiecti

8,2 (2,8)

150 (61)

105 (37)

113 (41)

163,3 (63,5)

144,5 (96,7)

Lindenblatt si colab.

Psilocina

7 subiecti

11,3 (5,5)

81 (9)

135,0

3.6. Mecanismul de actiune toxica

            Psilocibina prezinta actiune agonista pe receptorii serotoninergici si dopaminergici. Psilocina si psilocibina sunt agonisti serotoninergici 5HT2 si 5HT1. Psilocibina este psiho-activa datorita asemanarii structurale cu neuromediatorii serotonina si noradrenalina. In Fig. 11. si Fig. 12. sunt evidentiate asemanarile structurale ale serotoninei si psilocibinei.

          Fig. 11. Serotonina                                  Fig. 12. Psilocibina

Blocarea receptorilor 5-HT2A cu un antagonist preferential- ketanserina, a suprimat efectele psihotrope ale psilocibinei, ceea ce demonstreaza ca efectele induse sunt datorate activarii subtipului 5-HT2A. Totusi, unele dintre efectele psihotropice ale psilocibinei pot fi datorate efectelor in cascada asupra sistemului de neuromediatori. De exemplu, un studiu care a utilizat un ligand al receptorilor D2- racloprida, a demonstrat ca psilocibina creste cantitatea de dopamina din striat. Cresterea activitatii dopaminergice este corelata cu fenomene de depersonalizare si  euforie. [31]

Substantele halucinogene se plaseaza in aceiasi receptori ca si neuromediatorii si ii stimuleaza, producand semnale false. Aceste substante prezinta in structura un inel indolic, la fel ca si serotonina. [11]

            Psilocibina poate servi ca unealta experimentala in neurologie pentru a studia bazele neurobiologice ale starilor de alterare a cognitiei. Investigatii recente au relevat ca sistemul de receptori serotoninergici  este implicat in modularea unor functii cognitive precum memoria si atentia. Activarea sau inhibarea receptorilor   5-HT2A se reflecta in imbunatatirea sau slabirea memoriei. Psilocina, metabolitul psilocibinei, poate fi utilizata pentru studierea functiilor cerebrale. In vederea acestor studii trebuie investigate proprietatile  farmacologice si toxicologice, pentru stabilirea sigurantei consumului de psilocibina. [31]       

3.7. Efecte toxice

             Efectele halucinogene ale ciupercilor mexicane (teonanacatl) au fost descrise de catre calugarii spanioli Bernadino de Sahagun si Torribio de Benavente, in 1569, cu o tendinta evidenta de a prezenta numai efectele nedorite ale acestor ciuperci, nefiind prezentata nici o halucinatie agreabila. Prima observatie a unui sindrom halucinator, publicata intr-o revista medicala stiintifica prezenta un caz de intoxicatie accidentala, in 1799. [11]

             In secolul XX efectele psilocibinei au fost descrise amanuntit de catre consumatori. Efectele ciupercilor halucinogene nu sunt foarte diferite de cele produse de LSD, dar literatura este saraca in observatii stiintifice. Cu toate acestea, actiunea psilocibinei pure a fost descrisa intr-o maniera foarte precisa de catre Shulgin in timpul experientelor asupra propriei persoane, cand a constatat ca amploarea fenomenelor halucinatorii era dependenta de doza. Efectele clinice sunt de trei feluri: somatice, senzoriale si emotionale. [25]

            Efectele somatice apar primele: cresterea frecventei cardiace, modificari (cresteri sau scaderi) ale presiunii arteriale, midriaza, erectie piloasa, cresterea usoara a temperaturii corporale, congestie faciala. Prezenta feniletilaminei se pare ca se afla la originea tahicardiilor. [29]   Se pot observa de asemenea greturile si uscaciunea gurii. Astenia si somnolenta sunt prezente in majoritatea cazurilor si pot persista 24 de ore sau mai mult. Diureza este crescuta. Nu au fost puse in evidenta efecte biologice caracteristice cu exceptia unei cresteri a transaminazelor.  Consumarea repetata a ciupercilor halucinogene poate avea consecinte grave: un caz de infarct miocardic grav a fost descris in Polonia precum si multe cazuri de insuficienta renala si efecte neurotoxice. [25]

            Efectele senzoriale si emotionale depind de diferiti factori: doza ingerata, starea psihologica a subiectului, asteptarile subiectului. Acestea pot fi diferite de la o priza la alta. Reflexele osteotendinoase sunt de cele mai multe ori exagerate.Echilibrul si coordonarea motrica sunt perturbate. Tulburarile de sensibilitate obiectiva se traduc in primul rand prin tulburari hiperestezice. [25]

            Modificarile dispozitiei sunt atat euforice cat si disforice, fazele depresive alternand cu fazele de euforie. [25]

            Efectele cautate de catre consumator sunt: halucinatiile, euforia si experientele mistice. Efectele variaza in functie de individ. Anumite persoane pot prezenta halucinatii dupa ingestia a numai 12 ciuperci in timp ce altele nu resimt decat dureri abdominale dupa ce au consumat o cantitate mult mai mare. [10]

            Halucinatiile raportate sunt de obicei vizuale si foarte elaborate (fosfene, caleidoscoape, mozaicuri), uneori auditive (acufene), tactile sau somestezice. Perceptia culorilor, timpului si spatiului este perturbata. Fenomene de sintestezie sau de culori care par a avea miros, au fost des raportate. De asemenea s-au semnalat frecvent senzatii de transformare corporala. [25]

            Complicatiile psihiatrice pot fi grave; au fost studiate minutios de catre Abraham si Halpern. Simptomele psihiatrice observate in timpul utilizarii substantelor halucinogene sunt descrise intr-o maniera precisa intr-un capitol al Clasificarii Internationale a Maladiilor (CIM-10), intitulat „Tulburari mentale si de comportament legate de utilizarea substantelor psihoactive” . [25]

            Halucinatiile survin dupa ingestia a 5-15 g ciuperci (sau 10-20 sporofori seci), ceea ce corespunde unei cantitati de 4-25 mg de psilocibina. Gerault si colab. au propus o scara a toxicitatii in functie de doza ingerata (Tabelul 4). Este necesar 1 mg de psilocibina administrat pe cale intravenoasa pentru a obtine aceleasi efecte. Intoxicatiile mortale datorate direct ingestiei de ciuperci halucinogene sunt foarte rare: in ultima sa lucrare, din 2002, Karch estimeaza ca mai putin de 5 cazuri au fost publicate in ultimii 50 de ani. In 2004, Moffat si colab. nu semnaleaza nici un caz de deces. Decese indirecte (traumatisme mortale in timpul halucinatiilor) exista, dar nu au fost investigate cu toate ca consumul de ciuperci era cunoscut. [25]

Tabelul 4. Scara toxicitatii ciupercilor halucinogene

Nr. de sporofori (masa)

Doza estimata de psilocibina

Efectele asteptate

             5 (1 g)

              5-10 mg

doza minima eficace

            10 (2 g)

             10-20 mg

„voiaj” mediu - bun

        20-40 (4-8 g)

             20-80 mg

„voiaj” foarte bun

            60 (12 g)

            60-120 mg

„voiaj” neplacut

 

 

3.7.1. Efectele fiziologice si psihologice acute la indivizi sanatosi: studiu doza-efect de tip dublu-orb

            Obiectivul acestui studiu a fost acela de a explora relatia doza-efect a psilocinei, la mai multe nivele cuprinzand parametri neuropsihologici si fiziologici. Al doilea obiectiv a fost acela de a studia siguranta administrarii psilocibinei in vederea includerii acesteia in studii clinice.

            Rezultatele studiului au demonstrat ca psilocibina se poate administra la subiecti sanatosi. Intrucat psilocibina are ca efect cresterea tensiunii arteriale, este contraindicata utilizarea de catre subiecti care sufera de boli cardiovasculare, in special de hipertensiune netratata. Concluzia studiului este aceea ca psilocibina altereaza starea de cunostinta si parametrii fiziologici intr-o relatie cauzala doza- efect. Acest studiu a demonstrat ca aceasta substanta se poate utiliza in studii experimentale fara a afecta starea de sanatate fizica a subiectilor. [11]

3.8. Simptomatologia intoxicatiei

3.8.1 Intoxicatia acuta

            Psilocibina nu este calificata drept o substanta cu potential toxic ridicat privind prin prisma unor masuratori traditionale ale toxicitatii acute precum DL50. Psilocibina prezinta DL50- 280 mg/kg. In comparatie, DL50 ale LSD, THC si mescalinei sunt: 30 mg/kg, 42mg/kg si respectiv 370mg/kg. Astfel psilocibina este una dintre cele mai putin toxice halucinogene. [30]

            Cele mai importante aspecte al intoxicatiei acute cu psilocibina sunt imprevizibilitatea evolutiei si intensitatea simptomelor. Simptomele halucinogene, post ingestie debuteaza cel mai devreme la 10 minute si dureaza 4-12 ore, in unele cazuri inregistrate chiar mai mult.Variabilitatea efectelor a fost atribuita mai multor factori care includ: caracteristicile psihologice ale utilizatorului, gradul de instruire al acestuia, starea spirituala si expectativele utilizatorului cu privire la ingestie, mediul utilizatorului, continutul de psilocibina, consumul prealabil de halucinogene si asocierea cu alte droguri sau alcool. De altfel este posibil ca perceptiile senzoriale sa fie influentate de diferentele metabolice mostenite. Simptomele comune unei intoxicatii tipice sunt : ameteala, greturi, slabiciune, dureri musculare, tremuraturi, anxietate, oboseala, dureri abdominale. [30]




            Efectele vizuale includ distorsiuni si accentuarea perceptiei culorilor, modele vizuale, miscari de tip val ale suprafetelor, alterarea fetelor. Printre efectele psihologice se numara depersonalizare, atacuri de panica, apreciere gresita a distantelor, necoordonare, apreciere gresita a timpului,de asemenea poate apare si o stare schizofrenoida caracterizata printr-o dubla perceptie atat a unui univers real usor alterat cat si a altuia aparut in urma efectelor halucinatorii. [30]

3.8.2 Intoxicatia cronica

            Supradozele letale de halocinogene in general si de psilocibina in particular sunt rare, dar s-au inregistrat tulburari psihice si neurologice atribuite abuzului de lunga durata de halucinogene. LSD care are o structura similara cu a psilocibinei a cauzat palinopsie (flashback-uri) persistenta la anumiti indivizi pe o durata de pana la 5 ani dupa ce au incetat administrarea acestei substante. Aparent acest fenomen este suficient de frecvent astfel incat a primit o denumire medicala: Hallucinogen Persisting Perceptual Disorder (HPPD). HPPD pare a fi cauzata de alterarea de catre LSD a centrilor vizuali din creier. Nu s-a stabilit inca daca si psilocibina cauzeaza HPPD. Ciupercile din genul Psilocybe au fost incriminate in psihoze determinate de utilizarea recreationala de scurta durata. [30]

            Consumul de psilocibina induce o stare de dependenta fizica de intensitate slaba. Toleranta se instaleaza rapid, dar este considerata scazuta, fapt demonstrat de utilizarea sporadica a acestor droguri. Toleranta se poate instala in cateva zile, dar poate disparea la fel de rapid. Intre LSD, mescalina si psilocibina exista o toleranta incrucisata. Dependenta fizica este considerata nula. [10]

3.9. Tratamentul intoxicatiei

            Recuperarea subiectului include un declin gradual al efectelor descrise anterior, migrene, oboseala extrema (10-15 ore de somn necesare), depresie mentala profunda si scaderea apetitului. Efectele acute sunt mai grave atunci cand se administreaza psilocibina pe cale intravenoasa. S-au raportat vomismente persistente, dureri musculare, febra, scaderea concentratiei de oxigen in sange, cresterea enzimelor hepatice si methemoglobinemie. Copiii sunt mai susceptibili la intoxicatia cu ciuperci psilocibe. [30]

            Nu exista un antidot specific al intoxicatiei cu Psilocybe, cu toate ca un raport clinic indica  fizostigmina ca posibil antidot. Managementul intoxicatiei  consta, in cea mai mare parte, in suportul emotional si in monitorizarea functiilor vitale. [30]

            In cazul unei spitalizari, cel mai frecvent justificata printr-o criza de panica, masurile terapeutice instituite sunt lavajul gastric sau tratamentul cu carbune activat si administarea unui sedativ de tip benzodiazepinic. [10]

3.10. Analiza toxicologica

3.10.1. Proprietati fizico-chimice

             Tabelul 5. si Tabelul 6.  prezinta proprietatile fizico-chimice ale psilocinei si psilocibinei, iar in Tabelul 7. este prezentata solubilitatea acestor doua substante in diferiti solventi.

Tabelul 5. Proprietatile fizico-chimice ale psilocibinei      

Denumirea:

Psilocibina

Denumirea chimica:

4-fosforil-N,N-dimetiltriptamina

Alte denumiri chimice:

esterul fosforic al 3-[2-(dimetilamino) etil]-1H-indol-4-ol

Formula chimica:

C12H17N2O4P

Greutatea moleculara:

284,3

Temperatura de topire

185-195°C (descompunere)

Tabelul 6. Proprietatile fizico-chimice ale psilocinei

Denumirea:

Psilocina

Denumirea chimica:

4-hidroxi-N,N-dimetiltriptamina

Formula chimica:

C12H16N2O

Greutatea moleculara:

204,3

Temperatura de topire

173-176°C

Tabelul 7. Solubilitatea psilocinei si psilocibinei in diferiti solventi

              Psilocibina

             Psilocina

Apa

              Insolubila

            Insolubila

Apa la fierbere

                 1:20

               1:120

Acid acetic diluat

              Solubila

             Solubila

Etanol

              Insolubila

            Insolubila

Metanol

                1:120

               1:120

Cloroform

              Insolubila

            Insolubila

3.10.2. Colectarea probelor

Principalul scop al unei proceduri de analiza este de a produce o analiza chimica corecta si utila. Intrucat majoritatea metodelor , calitative si cantitative, folosite in laboratoarele de analiza la examinarea drogurilor necesita cantitati mici de material este esential ca aceste probe sa fie reprezentative pentru intreaga cantitate. Procesul de analiza si recoltare a  probelor trebuie sa se conformeze principiilor chimiei analitice asa cum sunt expuse in farmacopeile nationale.

            Pot exista situatii in care, din motive legale, regulile normale de recoltare si omogenizare nu pot fi urmate, ca de exemplu atunci cand doreste sa conserve anumite parti ale probei pentru examinare vizuala.

            Pentru a conserva resurse si timp, analistul trebuie sa foloseasca, in toate situatiile posibile, un sistem de recoltare si analiza aprobat si astfel sa reduca numarul determinarilor cantitative necesare.

            Probele de ciuperci Psilocybe pot fi constituie din bucati de ciuperci proaspete, uscate sau pulverizate.  Acestea au o culoare galben-maronie si sunt intalnite sub forma de pudra, tablete, capsule ambalate intr-un singur container sau pachet, sau in mai multe pachete. [20]

    

     A. Ciuperci Psilocybe

a. Analiza probelor singulare

Cea mai simpla situatie ce poate fi intalnita este cea in care proba de analizat consta intr-un singur container de ciuperci Psilocybe. Materialul de analizat  trebuie extras din container, ambalaj si cantarit. Exemplarele vii de ciuperci trebuie uscate la 40°C. Inainte de inceperea analizei toxicologice, materialul uscat trebuie omogenizat prin triturare in mojar. Datorita umiditatii variabile a probelor este esential pentru analiza cantitativa ca o portiune din proba reprezentativa sa fie uscata la 110°C, pana la greutate constanta, asa cum este descris in numeroase famacopei, pentru a determina continutul de apa. La cuantificarea continutului de psilocibina este necesara atentie pentru a raporta continutul de psilocibina la cantitatea initiala dinaintea uscarii.[20]

b. Analiza probelor multiple

Analistul trebuie sa examineze vizual continutul tuturor pachetelor pentru a determina daca: toate pachetele contin acelasi material sau daca unul sau mai multe specimene difera de majoritate. Cel mai simplu indicator este aspectul fizic al materialului. Daca unul sau mai multe pachete difera in mod evident , acestea trebuie retrase si fac obiectul unei analize separate.

Influenta asupra analizei cantitative, a erorilor de colectare a probelor poate fi redusa daca mai multe parti de material  vegetativ sunt supuse unei dilutii secventiale, urmata de extractia solventului. [20]

    

      B. Probe de psilocibina pudra

a. Analiza probelor singulare

Cea mai simpla situatie este atunci cand  materialul este constituit dintr-un singur pachet. Inainte de analizarea oricaror probe materialul trebuie cantarit si omogenizat, cu toate ca unele teste pot fi aplicate si inainte de omogenizare daca se considera ca procesul de omogenizare va fi lent si exista unele dubii cu privire la material. Cea mai simpla metoda de a omogeniza o pudra este de a o agita in recipientul in care a fost transferata pentru analiza. Daca pudra contine agregate, acestea pot fi distruse prin cernere prin site succesive cu dimensiunea ochiurilor tot mai redusa, prin triturarea in mojar sau mixare. Dupa aceasta operatie, proba se imparte in patru parti egale, iar doua dintre acestea se preleveaza pentru analiza. [20]

b. Analiza probelor multiple

      Analistul examineaza probele vizual, prin teste de culoare sau prin tehnici cromatografice si daca se concluzioneaza ca probele sunt identice se combina continutul mai multor pachete si se omogenizeaza.

      Atunci cand  in diferite pachete au fost identificate diferite tipuri de material, cu fiecare grup se procedeaza in modul descris mai sus.

Influenta asupra analizei cantitative a erorilor de colectare a probelor poate fi

redusa daca mai multe parti de material  vegetativ sunt supuse unei dilutii secventiale,

urmata de extractia solventului. [20]

   

       C. Tablete sau capsule de psilocibina

a. Container singular

® 1-50 unitati- se selecteaza aleator jumatate din numarul unitatilor, maxim 20. Se determina greutatea medie, pudra se cerne si se omogenizeaza.

® 51-100 unitati- se selecteaza aleator 20 de unitati si se procedeaza ca mai inainte

® 101-1000 unitati- se selecteaza aleator 30 de unitati si se procedeaza ca mai inainte

® mai mult de1000 unitati- se selecteaza aleator un numar de unitati egal cu radicalul din numarul total si se procedeaza ca mai inainte. [20]

b. Container multiplu

            Containerele se impart in functie de numarul lotului si fiecare grup se trateaza asa cum a fost descris in capitolul 3.9.2.A.b. Rezultatele se trateaza separat.

            Se determina radicalul din numarul total de pachete din fiecare grup, se selecteaza aleator un numar de pachete egal cu radicalul rotunjit in plus.

Din fiecare pachet selectat se alege un numar de capsule sau tablete egal cu radicalul din numarul total de unitati impartit la radicalul numarului total de pachete rotunjit in plus.

Se formeaza un amestec prin cernerea printr-o sita cu dimensiunea ochiurilor de 20 mesh si mixare. Amestecul se analizeaza. [20]

3.10.3. Tehnici de extractie

      A. Ciuperci Psilocybe

            Psilocibina este extrasa cantitativ din materialul uscat si pulverizat, utilizand o solutie metanol.

            Pentru testarea ciupercilor Psilocybe este necesar sa se efectueze o etapa de pre-extractie, deoarece materia vegetala intefereaza cu reactia colorimetrica. Un exemplar de ciuperca este triturat la mojar pana la stadiul de pudra si transferat intr-o eprubeta. Peste pudra se adauga 1-2 ml metanol si se agita 5 minute. Dupa filtrare se preleveaza o cantitate mica de solutie, care va fi utilizata pentru reactia colorimetrica.

            Pentru spectroscopia in IR trebuie izolata psilocibina din materialul micologic intr-o forma cat mai pura prin CSS. [20]

      B. Psilocibina sub forma de pudra

            Psilocibina sub forma de baza este suficient de solubila in metanol, acesta fiind solventul de electie pentru prepararea solutiilor standard si martor in vederea realizarii analizei cantitative si calitative. Trebuie mentionat ca stabilitatea psilocinei in metanol este moderata, in special in prezenta aerului si luminii.

            O proba reprezentativa de psilocibina este dizolvata in cantitatea corespunzatoare de metanol pentru a obtine o solutie cu o concentratie 1mg/ml.

       C. Tablete si capsule de psilocibina

            O proba , obtinuta din tabletele pulverizate sau din continutul capsulelor este extrasa in metanol, pentru a obtine , dupa filtrare, o solutie cu o concentratie de 1mg/ml. [20]

3.10.4. Examinare fizica

3.10.4.1. Caracteristici macroscopice

            Ciupercile Agaricus au fost identificate in mod traditional cu ajutorul inregistrarii caracterelor ciupercii, cum ar fi textura si culoarea, metoda care se bazeaza in foarte mare masura pe disponibilitatea de material proaspat si pe prezenta ciupercii intregi. Multe din caracteristicile folosite in identificare sunt subiective si variabile. In concluzie, identificarea ciupercilor Psilocybe pe baza examinarii macroscopice necesita experienta si ar trebui efectuata doar de catre specialisti.

            Psilocybe semilanceata. Carpozomul speciei este diferentiat in palarie si picior. Palaria poate ajunge la dimensiuni de 10-20 mm diametru si 0,5-25mm inaltime; initial are forma conica, dupa aceea forma de clopot cu striatiuni cand este umeda, opac cand este uscat, brun-roscat la inceput pana la gri-brun, pe masura avansarii in varsta ajungand la ocru-pal sau galben-brun. Lamelele sunt de culoare gri-violaceu pana la brun violaceu. Piciorul este alb-galbui cu dimensiuni de 40-70´2-3 mm. Bazidiosporii sunt elipsoidali, de culoare maronie si dimensiuni de 12-14´6-8´5 mm. [33]

            Psilocybe cubensis. Carpozomul este compus din piciorul cu dimensiuni de 40-70´4-20 mm, de culoare alba si palaria cu un diametru de 25-70 mm, conica sau convexa. Lamelele au initial o culoare gri si se modifica ulterior la gri-violet sau maron inchis. Sporii prezinta dimensiuni de 11-13´7-9´6,5-7 mm. [33]

            Psilocybe mexicana. Dimensiunile piciorului sunt 20-60 ´1-2mm iar culoarea variaza de la ocru la galben auriu. Palaria are un diametru de 10-15 mm de forma conica sau campanulata si culoare ocru-inchis sau gri-galbui. Lamelele sunt gri pal sau maron violet. Sporii au dimensiuni de 9-10´6,5-7,5´6-7 mm si o forma elipsoidala. [33]

3.10.4.2. Caracteristici microscopice

            Examinarea microscopica a fragmentelor de Psilocybe trebuie efectuata numai de catre micologi experimentati. Elementele specifice urmarite sunt sporii (marime  si culoare), cistidia (celulele sterile din portiunea fertila a carpozomului), structura de baza a stratului exterior al palariei si structura de baza a stratului dintre stratul exterior al palariei si lamele. Carpozomul uscat poate oferi informatii utile, atunci cand este disponibil. [20]

3.10.5. Teste preliminarii

3.10.5.1. Reactii colorimetrice

            De notat ca rezultatele pozitive ale reactiilor colorimetrice sunt doar indicatori prezumtivi pentru prezenta psilocinei si psilocibinei. Si alti indoli nesubstituiti la C2, de exemplu DMT si LSD alaturi de acele substante care sunt inofensive si nu sunt controlate legislativ, pot da reactii pozitive cu reactivul test. Confirmarea rezultatelor prin tehnici alternative este obligatorie.

Reactivul Ehrlich:

            Se dizolva 1 g de p-dimetilaminobenzaldehida in 10 ml metanol si se adauga 10 ml acid fosforic concentrat.

Metoda: Reactia se efectueaza pe o sticla de ceas pe care se plaseaza o proba din materialul suspect (pudra, tablete pulverizate sau continutul capsulelor). Se adauga doua picaturi de reactiv Ehrlich. O coloratie violeta sau gri-violeta indica prezenta posibila a psilocinei si psilocibinei. Limita de detectie a acestei metode este de 1 mg.

 

Reactivul Ehrlich modificat

            Intrucat pozitivitatea reactiei cu reactiv Ehrlich poate fi mascata de materialul vegetal, este necesar sa se efectueze o modificare a procedurii standard.

Metoda: Dupa extractia unui specimen de ciuperca Psilocybe se transfera doua picaturi din extractul metanolic pe o sticla de ceas. Se evapora la sec iar reziduul se reia cu doua picaturi de reactiv Ehrlich. Aparitia unei culori violet sau gri-violet dupa cateva minute, indica prezenta posibila a psilocibinei.

Reactivul Keller:

            Metoda: Reactia se efectueaza pe o sticla de ceas pe care se plaseaza o proba din materialul suspect (pudra, tablete pulverizate sau continutul capsulelor). Se adauga doua picaturi de reactiv Keller (acid sulfuric, acid acetic glacial, clorura ferica). O coloratie albastra indica prezenta psilocinei iar o coloratie violeta- prezenta psilocibinei.[10]

Reactivul Marquis:

            A1: 8-10 picaturi de formaldehida 40%in 10 ml acid acetic glacial

            A2: H2SO4 concentrat

Metoda: Reactia se efectueaza pe o sticla de ceas pe care se plaseaza o proba de psilocibina (pudra, tablete pulverizate sau continutul capsulelor). Se adauga o picatura de reactiv A1 si doua picaturi de reactiv A2. O coloratie portocalie indica prezenta posibila a psilocibinei iar o culoare verde maronie – prezenta psilocinei.  Limita de detectie a acestei metode este de 10 mg. [20]

            Testele colorimetrice nu sunt recomandate in cazul materialului micologic, deoarece reactia cu reactivul Marquis, efectuata pentru punerea in evidenta a psilocibinei, este mascata de materia vegetala; de asemenea, o serie de alti produsi naturali dezvolta o culoare galbena in prezenta acidului sulfuric concentrat. [20]

3.10.6. Cromatografia pe strat subtire

Faza stationara:

            Silicagel G activat, asternut pe suport de sticla in strat de 0,25 mm; contine un aditiv fluorescent care prezinta fluorescenta la 254 nm.

Solventii de developare:

Sistemul A: n- Butanol                                      20

                                Acid acetic                                     10

                                Apa                                                 10

            Sistemul B: Metanol                                         100

                               Solutie concentrata de amoniac     1,5

Prepararea solutiilor de proba si a solutiilor standard:

a. Ciuperci Psilocybe :

            Aproximativ 20 mg dintr-o proba reprezentativa de material suspect se usuca, se pulverizeaza si se efectueaza extractia conform tehnicilor descrise in Cap. 3.10.3.

Extractul trebuie concentrat pana la 0,5 ml, din care se iau 2 ml pentru aplicare pe placa cromatografica.

b. Psilocibina pudra:

            Se prepara o solutie in metanol, cu o concentratie de 1mg/ml din care se ia o proba de 2 ml pentru aplicarea pe placa cromatografica.

c. Psilocibina capsule sau tablete

            Din solutia metanolica obtinuta in urma extractiei se aplica pe placa cromatografica aproximativ 2 ml.

d. Solutia standard:

            Se prepara o solutie 1 mg/ml psilocibina sau psilocina in metanol si se aplica pe placa 2 ml din solutia standard. Trebuie mentionat ca stabilitatea psilocinei in metanol este scazuta mai ales in conditiile expunerii la lumina si aer.

Vizualizare:

            Placile cromatografice trebuie sa fie uscate inainte de vizualizare.

Metode de vizualizare:

1. Radiatii UV, 254 nm si 365 nm

2. Reactiv Ehrlich- se prepara o solutie dupa metoda descrisa in Cap. 3.9.5.1.

3. p- Dimetilaminocinamaldehida- se dizolva 0,5 g p-dimetilaminocinamaldehida in 50 ml metanol si se adauga 10 ml acid clorhidric concentrat.

Tehnica de revelare:

            Initial se observa placa cromatografica in lumina UV la 254 nm si 365 nm. La 254 nm se observa pana la 7 spoturi de culoare albastru inchis pe fond fluorescent iar doua dintre aceste spoturi sunt fluorescente la 365 nm. Ulterior se pulverizeaza R. Ehrlich sau p- dimetilaminocinamaldehida si se usuca placa. Psilocibina si baeocistina vor da spoturi gri-violet sau violet in timp ce psilocina va aparea sub forma unui spot albastru. R. Ehrlich este mai sensibil decat p- dimetilaminocinamaldehida iar stabilitatea culorilor obtinute este mai ridicata. Limita de detectie este de aproximativ 10 ng mescalina. Limita de detectie este de 20 ng pentru psilocibina si 10 ng pentru psilocina. [20]

Rezultate:

            Valorile Rf´100 obtinute cu sistemele de developare A si B sunt prezentate in Tabelul 8. :

  Tabelul 8.    Valorile Rf ´100 ale psilocibinei, baeocistinei si psilocinei

Compusul

                  Sistemul de developare

                A

              B

Psilocibina

               34

              5

Baeocistina

               45

              5

Psilocina

               59

             39

 

 

3.10.7. Cromatografie gaz-lichid

3.10.7.1. Gazcromatografie

3.10.7.1.1. Metoda 1: fara derivatizare

Conditii de operare:

Detector:detector de ionizare in flacara

Coloana cromatografica: tuburi de sticla cu lungime de 2 m, diametru  4 mm

Gazul purtator:  Azot, 45 ml/min

Temperatura coloanei:200°C

Standard intern: n-alcani

Metoda:

Prepararea solutiei de standard intern- se dizolva un  n-alcan in metanol pentru a obtine o solutie cu o concentratie de 1mg/ml.

Prepararea solutiei standard- se adauga la a anumita cantitate de standard  intern, cantitatea adecvata de psilocina pentru a obtine o solutie de concentratie 1mg/ml.

Prepararea solutiei proba- se adauga solutia de standard intern la o cantitate precisa de extract din proba de analizat (aproximativ 20 mg).

Se injecteaza cate 1ml din fiecare solutie in gazcromatograf.

Continutul de mescalina se calculeza utilizand formula:

       Cx% =

Unde:

Cx% = continutul de component X al probei (m/m %);

Cr.std. = concentratia substantei X in solutia standard (m/v %);

Csam. = concentratia probei (m/v %);

Ax  = aria picului substantei X;

Ar.std. = aria picului solutiei standard ;

Aint.std. in sam. chr  = aria picului standardului intern;

            Cantitatea de psilocina din ciupercile Psilocybe trebuie exprimata  in procente de psilocina raportata la materialul micologic proaspat sau uscat.

Rezultate

            Factorul de retentie al psilocinei este 1980. [20]

3.10.7.1.2. Metoda 2: cu derivatizare

Conditii de operare:

Detector:detector de ionizare in flacara

Coloana cromatografica: tuburi de sticla cu lungime de 1,6 m, diametru  2,8 mm

Gazul purtator:  Heliu, 50 ml/min

Temperatura coloanei:150-250°C, 7,5°C/min

Standard intern: n-alcani

Agent de derivatizare: bis(trimetilsilil)trifluoroacetamid (BSTFA)

                                    si trimetilclorosilan (TMCS)

Metoda:

            Prepararea solutiilor standard intern, standard si proba se face in maniera descrisa in Cap. 3.10.7.1.1., cu urmatoarele modificari:

            Pentru a elimina glucidele care pot interfera cu derivatizarea este necesar sa se adauge 1 ml acetona la solutia metanolica. Se pastreaza amestecul 30 de minute la temperatura ambientala sau 10 minute la frigider, se centrifugheaza si se filtreaza precipitatul. Solutia se evapora pana la volumul de 0,5 ml. [20]

            Pentru derivatizare, solutia este transferata intr-o fiola de derivatizare si uscata complet. Se adauga 15  ml piridina anhidra, 15ml de TMCS si 15 ml de BSTFA. Fiola este incalzita timp de 30 de minute la 100°C si se agita periodic in primele 10 minute de incalzire.

Se injecteaza cate 1-2 ml din fiecare solutie in gazcromatograf. [20]

Rezultate

            Psilocibin tri-TMS si psilocin di-TMS au timpii de retentie 13,1 repectiv 8,5 minute. [20]

3.10.7.2. Gazcromatografie cu coloane capilare

3.10.7.2.1. Metoda 1: fara derivatizare

            Injectarea in gazcromatograf a extractului de ciuperci Psilocybe sau a solutiilor proba de psilocibina va converti psilocibina la psilocina, prin deforforilare termica si deci, numai psilocina va fi detectata. Daca este necesar sa se analizeze psilocibina, atunci se va efectua o derivatizare.

Conditii de operare:

Detector:detector de ionizare in flacara

Coloana cromatografica: coloana cu o lungime de 20 m si diametru 0,174 mm.

Gazul purtator:  Heliu

Temperatura coloanei: de la 150°C (1,5 min) la 280°C, 10°C/min

Standard intern: n-alcani

Metoda:

            Prepararea solutiilor standard intern, standard si proba se face in maniera descrisa in Cap. 3.10.7.1.1.Se injecteaza cate 1 ml din fiecare solutie in gazcromatograf.

Rezultate:

            Timpul de retentie al psilocinei este 11,2 min. [20]

3.10.7.2.2. Metoda 2: cu derivatizare

Conditii de operare:

            Conditiile de operare sunt identice cu cele descrise in Cap. 3.9.7.1.1.

Metoda:

            Prepararea solutiilor standard intern, standard si proba se face in maniera descrisa in Cap. 3.10.7.1.1.

Se injecteaza cate 1-2 ml din fiecare solutie in gazcromatograf.

Rezultate:

Tabelul 9.  Timpii de retentie ai psilocinei, psilocibinei si baeocistinei[20]

Compusul

Timpul de retentie (min)

Psilocina (nederivatizata)

11,2

Psilocin di-TMS

11,9

Psilocibin tri-TMS

15,3

Baeocistin tri-TMS

15.7

3.10.8. HPLC

3.10.8.1. Metoda 1: faza directa

Conditii de operare:

Coloana cromatografica: 250 mm ´ 4,6 mm (d.i.), particule de 5 mm

Faza mobila: Metanol                                                              220

                   Apa                                                                        70

                   Azotat de amoniu 1M adus la pH=9,6 cu

                  amoniac 2M care contine EDTA sodic(1mM)       10

                  Faza mobila este filtrata la vid.

Viteza de curgere:1,0 ml/min

Detectie:(a) Detector de absorbanta UV- 254 nm (limita de detectie pentru psilocibina     

              si   psilocina:10 si 7,5 ng).

(b) Detector de fluorescenta, lexcitatie=267 nm, lemisie=320 nm (limita de detectie  pentru psilocibina si psilocina: 5 si 20 ng). [34]

(c) Detector electrochimic la un potential de 0.65 V, cu un electrod de referinta    Ag/AgCl (limita de detectie pentru psilocibina si psilocina: 5 ng si 75 pg). [34]

Volum injectat: 10 ml

Metoda:

            Prepararea solutiilor standard si proba se face in maniera descrisa in Cap. 3.10.7.1.1, fara a utiliza un standard intern.

Rezultate:

Tabelul 10 Factorii de retentie (raportul dintre cantitatea de analit din faza stationara   si cantitatea de analit din faza mobila) ai baeocistinei, psilocibinei si psilocinei[20]

Compusul

Factorul de retentie (k˘)

Baeocistina

1,93

Psilocibina

2,43

Psilocina

3,10

3.10.8.2. Metoda 2: faza inversa

Conditii de operare:

Coloana cromatografica: 250 mm ´ 4,6 mm (d.i.), particule de 5 mm.

Faza mobila: (a) Solutie apoasa de acetat de amoniu 0,3 M adusa la pH=8 cu amoniac.

                     (b) Solutie metanolica de acetat de amoniu 0,3 M.

                     Faza mobila este filtrata la vid.

Viteza de curgere:2,0 ml/min.

Detectie: Detector de absorbanta UV- 269 nm (limita de detectie pentru psilocibina     

              si   psilocina:10 ng).

Volum injectat: 10 ml

Metoda:

            Prepararea solutiilor standard si proba se face in maniera descrisa in Cap. 3.10.7.1.1, cu adaugarea de bufotenina ca standard intern (concentratie 80 mg/ml, in metanol).

Rezultate:

Tabelul 11. Factorii de retentie ai baeocistinei, psilocibinei, bufoteninei si psilocinei.[20]

Compusul



Factorul de retentie (k˘)

Baeocistina

1,53

Psilocibina

3,20

Bufotenina (SI)

6,27

Psilocina

6,80

            In Fig. 13. este prezentata separarea HPLC a psilocibinei si psilocinei.

Fig. 13. Separarea HPLC a psilocibinei (0,31%) si psilocinei (0,23%)

3.10.9. Metode spectroscopice

            In anumite tari este obligatorie confirmarea identitatii psilocibinei prin metode spectroscopice. Teoretic fiecare substanta are un spectru IR  si un spectru de masa unic si acest lucru permite identificarea irevocabila a psilocibinei izolate sau sintetizate, sub forma de baza sau sare. In functie de puritatea psilocibinei, se poate efectua o extractie inaintea efectuarii analizei spectroscopice. [20]

3.10.9.1. Spectrofotometrie in UV

Spectru UV:- psilocina- maxim de absorbtie la 222, 267, 284 si 293 nm, in solutie 

                      metanolica.

- psilocibina- maxim de absorbtie la 220, 267 si 290 nm, in solutie

  metanolica.

Deoarece si alte (dimetil)triptamine dau rezultate similare, metoda nu este specifica pentru analiza psilocinei si psilocibinei si deci, nu este recomandata. [20]

3.10.9.2. Spectrofotometrie in IR

Spectru in IR:- psilocibina- benzi caracteristice la 3300 (N-H), 2700-3100 (C-H), 

                        1625 (C:C-N), 1590 (C:C) si 1360 (P:O) cm-1, in bromura de potasiu

3.10.9.3. Spectroscopie de masa

Spectru de masa: - psilocina (nederivatizata) principalele picuri la m/z: 204, 146, 130,

                               77, 58 (pic de baza), 42.

                            - psilocina 2TMS: m/z: 348, 290, 73, 58 (pic de baza).

                            - psilocibina 3TMS: m/z: 500,485, 455,442, 73, 58 (pic de baza). [10]

3.10.10. Analiza psilocibinei si psilocinei prin spectometrie de mobilitate ionica si gazcromatografie-spectrometrie de masa

            Pentru analiza rapida a psilocinei si psilocibinei din ciuperci a fost dezvoltata o metoda ce utilizeaza spectrometria de mobilitate ionica. Limita de detectie pentru psilocibina este de 40 ng. Analiza cantitativa a fost realizata prin cuplajul GC-MS, dupa derivatizare. Rezultatele obtinute au evidentiat ca psilocibina este prezenta in concentratie mai mica in picior si miceliu comparativ cu  palaria ciupercilor halucinogene. Spectrometria de mobilitate ionica este o metoda rapida, simpla si foarte sensibila ce poate fi introdusa de laboratoarele de toxicologie  in analiza de rutina a drogurilor. [35]

3.11. Dozarea psilocinei in medii biologice

            In plasma se regaseste numai psilocibina, sub forma libera sau conjugata si uneori 4-HIAA. In urina se pot pune in evidenta urmatorii metaboliti: 4-HIA, 4-HIAA si 4-hidroxi-triptofol. Sangele trebuie prelevat fara anticoagulant si plasma trebuie separata rapid. Imediat dupa efectuarea prelevarii trebuie impiedicata oxidarea prin aditie de 5% (v: v) acid ascorbic (94 g/ml), congelare imediata la –80 °C si liofilizare. Hidroliza derivatilor conjugati se face la pH=5 de catre glucuronidaza, timp de 5 ore la 40°C.

            Metodele utilizate sunt HPLC – detector electochimic sau GC- SM. Cuplajul gazcromatografie- spectrometrie de masa este performant , dupa derivatizare                  Fig. 14. Psilocibina, psilocina,                                                                           si utilizand ca standard intern proadifen sau                                 psilocin glucuronida

morfina deuterata. [38]

            Limitele de detectie pentru psilocina sunt de 10 ng/ml in urina si de 0,8 ng/ml in plasma. [25]

3.11.1. Analiza psilocinei din lichide biologice prin tehnici imunoenzimatice

            In analizele toxicologice uzuale, tehnicile imunoenzimatice sunt utilizate frecvent intrucat ofera posibilitatea analizei fara o tratare prealabila a probelor. Lehr a descris pentru prima data in literatura de specialitate sinteza haptenei de psilocina si cuplarea sa cu proteina purtatoare.

            Pentru dezvoltarea unei tehnici imunoenzimatice este necesara prezenta unui anticorp specific. Trebuie precizat ca moleculele mici nu pot induce formarea de anticorpi (ex. psilocina, M= 204). [34] Producerea de anticorpi poate fi stimulata prin sinteza unui conjugat compus din haptena psilocinei si o proteina purtatoare, cel mai frecvent utilizata fiind albumina din serul de bovine (BSA). Haptena psilocinei trebuie sa aiba o foarte mare similaritate cu psilocina, iar gruparile chimice caracteristice din structura psilocinei (hidroxifenil din pozitia 4 si lantul dietilamino-etil) trebuie sa ramana accesibile legarii de anticorp. Haptena a fost preparata prin introducerea unei catene laterale in pozitia 1 a nucleului indolic, urmatoarea etapa fiind cuplarea haptenei cu proteina purtatoare.

            Prepararea imunogenului psilocina- BSA poate fi utilizata pentru dezvoltarea unei tehnici imunoenzimatice de dozare a psilocinei  in plasma. [36]

3.12. Aspecte medico-legale

Intoxicatiile mortale datorate direct ingestiei de ciuperci halucinogene sunt foarte rare: in ultima sa lucrare, din 2002, Karch estimeaza ca mai putin de 5 cazuri au fost publicate in ultimii 50 de ani. In 2004, Moffat si colab. nu semnaleaza nici un caz de deces. Decese indirecte (traumatisme mortale in timpul halucinatiilor) exista, dar nu au fost investigate cu toate ca consumul de ciuperci era cunoscut. [25]

3.13. Concluzii

            Din punct de vedere al continutului de psilocibina si psilocina si al frecventei, principalele ciuperci halucinogene din Europa sunt Psilocybe semilanceata si Paneolus cinctulus. In schimb, este dificil de precizat care sunt speciile cel mai frecvent incriminate in America de Nord si in America Centrala. Daca in Europa aceste ciuperci sunt consumate numai in scop recreativ, in America intervine si factorul etnologic. Conform datelor existente, se poate aprecia ca exista maxim 150 de specii de ciuperci halucinogene in Europa si America de Nord. La nivel mondial, aceasta cifra se situeaza in jurul cifrei de 180 de specii.

            Principala problema toxicologica pusa de ciupercile halucinogene se refera la posibilele confuzii cu ciupercile otravitoare: sindromul faloidian dupa ingerarea de Galerina autumnalis si de alte specii din genul Galerina, sindromul muscarinic dupa ingerarea de Inocybe. Trebuie adaugata cardiotoxicitatea feniletilaminei care este prezenta uneori in Psilocybe semilanceata. [25]

CAPITOLUL IV

Salvinorina A

4.1. Introducere

            Flora Globului abunda in specii cu proprietati psihoactive. Un studiu recent grupeaza 250 de plante care produc substante psihoactive, dar numarul real al acestora este mult mai mare. Una dintre cel mai putin cunoscute plante psihoactive este Salvia divinorum, originara din Sierra Mazateca- Mexic, Salvia divinorum (Fig.15.) a fost introdusa in comunitatea stiintifica in 1950 si de atunci a devenit subiectul unor cercetari botanice, biochimice si toxicologice.  [39]

            Principiul activ din Salvia divinorum este salvinorina A, o substanta cu structura diterpenica, fiind      Fig. 15.  Salvia divinorum

 cel mai puternic  halucinogen natural cunoscut. Salvinorina A induce o stare halucinogena de scurta durata, diferita din punct de vedere calitativ de starea indusa de halucinogenele clasice- LSD, psilocibina sau mescalina. Atat S. divinorum cat si salvinorina A sunt utilizate in scop recreational datorita proprietatilor halucinogene.[40]

4.1.1. Descriere botanica

            Salvia divinorum este o planta perena care apartine familiei Labiatae; reprezinta una dintre cele aproximativ 1000 de specii de Salvia si inca de la inceput a atras atentia botanistilor, fiind studiata pentru caracteristicile botanice neobisnuite: distributie antropogenica si reproducere sexuala limitata.  [41]

            Salvia divinorum este o planta de 1- 1,5 m, avand capacitatea de a se reproduce vegetativ. Caracteristicile comune cu alte specii de Salvia sunt: tulpini tetramuchiate, frunze serate, opuse, flori dispuse in inflorescente cimoase. [42]

            Salvia divinorum infloreste rar, floarea avand corola alba si caliciul violet. Productia de seminte este si mai rara, specia nu a produs niciodata seminte in habitatul  natural din Sierra Mazateca. Se reproduce in principal vegetativ si poate fi foarte usor cultivata plecand de la fragmente de tulpina. Se crede ca toate exemplarele de Salvia divinorum aflate pe teritoriul SUA provin din 7 exemplare originare din Sierra Mazateca. Majoritatea exemplarelor deriva din clona originala identificata de Wasson in 1962. [43]  

Arealul este limitat la inaltimile din Sierra Mazateca, planta crescand la latitudinea de 300- 1800, in paduri tropicale umede, primare sau secundare. Deseori se poate intalni in plantatiile de arbori de cafea- menite a procura umiditatea necesara, dar in general se poate afirma ca aceasta planta este distribuita in populatii cultivate sau semicultivate. Planta nu a putut fi identificata o perioada indelungata intrucat populatia bastinasa nu a permis accesul oamenilor de stiinta la siturile de cultura. [42]

4.1.2. Etimologia speciei

            Salvia divinorum isi datoreaza numele efectelor pe care le genereaza. Asa cum o arata si numele, aceasta planta este utilizata in cursul unor ceremonii religioase si medicale. Are numeroase aplicatii terapeutice, fiind folosita sub forma de infuzie si administrata in timpul unei procesiuni religioase ca remediu pentru diferite afectiuni precum diaree, migrene, reumatism si anemie. Este numita de catre Indienii Mazatec din Statul Oaxaca, Mexic- Ska Pastora sau Ska Maria Pastora . In spaniola denumirea utilizata este la Hembra sau Hojas de Pastora, in timp ce in limba engleza denumirile cel mai frecvent intalnite sunt Magic Mint, Diviner’s Sage si Seer’s Sage.[42]

4.1.3. Istoric

            Prima lucrare in care se face referire la Hierba Maria este publicatia antropologului Jean B. Johnson, in care sunt descrise obiceiurile samanilor Mazatec. In 1945, Blas P. Reko scrie despre „frunzele profetiei”, dar nu a putut identifica planta numai pe baza frunzelor colectate. In ciuda eforturilor depuse de catre cercetatori, planta nu a putut fi identificata pana in 1957, cand Arturo Gomez- Pompa a colectat planta in timp ce colecta ciuperci halucinogene pentru concernul CIBA. Acesta a obtinut o cantitate suficienta de material biologic pentru a putea incadra planta in genul Salvia. In 1962, Gordon Wasson si Albert Hoffman au intreprins cercetari pentru a identifica aceasta planta „magica”.  Hoffman descoperise anterior LSD si izolase psilocibina si amidele acidului lisergic. Specimenele colectate de cei doi cercetatori au fost identificate de catre Institutul Botanic al Universitatii Harvard, drept o noua specie de Salvia. [42] 

            Compusul halucinogen din Salvia divinorum a fost izolat si identificat in 1982 de catre un grup de cercetatori condus de Alfredo Ortega. In 1984 L. J. Valdes a izolat acelasi compus ca si Ortega si testat efectele biologice ale salvinorinei A , notand ca prezinta aceleasi efecte ca si mescalina, o reducere marcata a activitatii animalului intr-o maniera asemanatoare cu sedarea, alternand cu perioade in care animalul este capabil sa se miste rapid pentru o perioada scurta de timp. Stereochimia moleculei a fost determinata in 1990 de catre Koreeda si colab. [42]            

In ciuda faptului ca aceasta planta a fost identificata acum cateva decenii, literatura de specialitate este saraca in articole stiintifice referitoare la activitatea psihoactiva a Salviei divinorum. [42] 

            Sunt cateva motive prin care se poate justifica lipsa de informatie medicala despre Salvia divinorum si salvinorina A. In primul rand, pana in august 2002 cand o echipa de cercetatori a descoperit ca salvinorina A se leaga de receptorii opioizi kappa,  nu au fost cunoscuti receptorii care prezinta afinitate pentru salvinorina A. In al doilea rand, cultivarea plantei necesita conditii speciale si in concluzie comertul este limitat. In ultimul rand, planta prezinta o toxicitate nativa scazuta, iar  administrarea salvinorinei A la animalele de laborator produce o incetinire marcata a miscarilor, fara sedare si fara efecte comportamentale.[42] 

4.2. Compozitia chimica. Obtinere.

            Ingredientul principal din Salvia divinorum- salvinorina A a fost identificat pentru prima data de Alfredo Ortega in 1982 si izolat la putin timp dupa aceea de Leander Valdes.  Salvinorina A prezinta structura diterpenica care a fost elucidata prin studii de rezonanta magnetica nucleara. In Fig. 16. este prezentata structura chimica spatiala a salvinorinei A.    

  Salvinorina A este singurul terpenoid psihoactiv, fiind considerat cel mai potent halucinogen natural- doza eficienta la om fiind de 200-1000 mg. Are o potenta similara cu LSD (50-250 mg) si 4-bromo-2,5-dimetoxifenilizopropilamina [DOB (500-1000mg)]. [43]

                                 

                                Fig. 16.  Structura chimica spatiala a salvinorinei A

Concentratia in frunze a salvinorinei A variaza in functie de stadiul de dezvoltare. Frunzele colectate de la diferiti indivizi pot avea, de asemenea, un continut variat de principiu activ, chiar daca plantele sunt identice din punct de vedere genetic. Un studiu efectuat pe 20 de probe de frunze uscate, colectate de la plante diferite, a evidentiat prezenta salvinorinei A in concentratii de 0,089-0,37%, majoritatea probelor situandu-se in jurul concentratiei de 0,245%. A fost analizata de asemenea, concentratia salvinorinei A in tulpina dar cantitatea de produs activ a fost detectata in concentratii prea mici pentru a putea fi dozata (aproximativ 4% din cantitatea regasita in frunze). Acest compus este relativ stabil la conditiile de mediu, planta putand fi pastrata o perioada indelungata fara deteriorarea principiilor active. [41]

            Compusii asemanator structural, salvinorina B, salvinorina C, salvinorina D, salvinorina E, salvinorina F, divinatorina A, divinatorina B, divinatorina C si acidul   (-) hardwickiic  sunt prezenti de asemenea in planta, dar in concentratii mai mici decat salvinorina A. Salvinorina B, salvinorina C si salvinorina D sunt cei mai abundenti compusi, in timp ce salvinorina E, salvinorina F, divinatorina A, divinatorina B, divinatorina C si acidul  (-) hardwickiic se regasesc in concentratii mult mai mici. Salvinorinele si divinatorinele sunt compusi care au fost identificati numai in Salvia divinorum. Nici o alta sursa naturala nu a fost identificata. Acidul  (-) hardwickiic, care este similar structural cu divinatorinele, a fost identificat in o serie de alte specii. Alti terpenoizi au fost identificati in aceasta planta, iar unii dintre acestia au fost izolati si caracterizati structural. Studii farmacologice au demonstrat ca salvinorina B, salvinorina D si salvinorina E sunt inactive pe receptorii opiozi k. Studii cu salvinorina B, efectuate pe animale de laborator au indicat ca aceasta este inactiva farmacologic. In  Fig. 17. sunt prezentate  formulele structurale ale salvinorinelor A-F, divinatorinelor A-C si acidului harwickiic [41]

                          Fig. 17.  Formulele structurale ale salvinorinelor A-F

            divinatorinelor A-C si acidului harwickiic

4.3. Forme sub care se utilizeaza ca drog

In 1996 D. Siebert a testat pe voluntari sanatosi metode variate de administrare a drogului, in scopul determinarii locului de absorbtie, efectelor si dozajului. Astfel a determinat ca o expunere prelungita (10 minute) la nivelul mucoasei orale determina efecte psihoactive, in timp ce mestecarea si inghitirea rapida a frunzelor nu produce aceste efecte, intrucat salvinorina A este inactivata in timpul absorbtiei gastrointestinale. Inhalarea vaporilor de salvinorina A s-a dovedit a fi cea mai rapida si eficienta metoda de inducere a halucinatiilor. Intrucat salvinorina A nu este solubila in apa, calea injectabila nu a fost testata. [42]             

            Salvia divinorum se prezinta, in general sub forma de pudra vegetala uscata, de culoare verde sau negru- cenusiu, numita cateodata  „extract de salvia”. Se consuma de asemenea frunzele proaspete sau uscate precum si extracte diluate. Salvia este fumata in joint, la fel ca si cannabisul sau poate fi ingerata sub forma de infuzie. Preparatele din frunze de Salvia divinorum sunt accesibile in Europa de Vest si SUA, in special pe site-urile Internet. [44]

            In mod traditional, frunzele proaspat recoltate sunt mestecate sau zdrobite pentru a extrage substanta activa. Salvinorina A este absorbita in circulatia sangvina la nivelul mucoasei bucale. Cand este consumata in cantitati mici (8-10 frunze proaspat recoltate sau uscate), planta actioneaza ca tonic sau panaceu. Consumul de doze mari (40-120 frunze) genereaza halucinatii vizuale si tactile. [44]

4.4. Mecanismul de actiune toxica

            Cercetarile anterioare care au avut ca scop determinarea tintei moleculare a salvinorinei A, s-au sondat fara rezultate. La scurt timp dupa recunoasterea proprietatilor psihoactive ale salvinorinei A (de catre Daniel Siebert in 1994), aceasta substanta a fost supusa unui screening pentru descoperirea tintei moleculare. S- a descoperit ca salvinorina A este un agonist puternic si selectiv al receptorilor opioizi kappa (KOR) (Fig.18.). Alte 48 tinte moleculare [printre care si receptorii opioizi m (MOR) si d (DOR)] au fost testate, dar salvinorina A nu a prezentat afinitate pentru nici una dintre aceste tinte, ceea ce demonstreaza ca salvinorina A este selectiva pe KOR. [43]

Receptorii opiozi sunt receptori cuplati cu proteina G si prezinta un N terminal extracelular    si un C terminal intracelular. Acesti receptori sunt divizati in subtipurile KORs, MORs si DORs, fiecare prezentand de asemenea subtipuri. KORs, MORs si  DORs sunt cuplati cu  subfamilia Gi/Go a proteinei G. Activarea receptorilor opiozi DORs, MORs si KORs determina efecte analgezice, iar activarea receptorilor KORs determina si efecte psihotomimetice. Aceste efecte sunt rezultatul inhibarii adenilatciclazei, deschiderii canalelor de K+ si inchiderii canalelor de Ca2+.[43]

Trebuie specificat ca salvinorina nu prezinta afinitate pentru receptorii 5-HT2A – tinta primara a halucinogenelor clasice. Studii in vitro au demonstrat ca salvinorina A este un agonist puternic pe receptorii opiozi K din celulele rinichiului embrionar uman, cu o valoare CE50=1,05 nM (CE50- concentratia molara a unui agonist care produce 50% din raspunsul maxim posibil al aceluiasi agonist), comparativ cu a agoistului k-opioid standard- U 69593 [(+)-(5a,7a,8b)-N-metil-N-[7-(1-pirolidinil)-1-oxaspiro4,5dec-8-il]benzenacetamida] a carei valoare CE50=1,20 nM. Rezultatele unui studiu structura-efect arata ca substituentul din pozitia 2 a moleculei de salvinorina A detine un rol important in legarea de receptori si activarea acestora. [46]

           

                   Fig.18.  Screening al unor receptori cuplati cu proteina G

Se observa afinitatea crescuta  si selectivitatea  salvinorinei A pe receptorii opioizi k.

De asemenea se poate remarca faptul ca salvinorina A nu se  leaga de receptorii  5HT2A- situl care se banuieste ca mediaza efectele halucinogene ale LSD si mescalinei.

De notat numarul mare de situri pentru care prezinta afinitate LSD.

           

Unicitatea salvinorinei A rezida din urmatoarele caracteristici:

(1) este primul agonist selectiv KOR, de origine naturala si care nu contine N in molecula.

(2) este primul ligand selectiv KOR , neazotat.

(3) este singurul halucinogen cunoscut care nu este alcaloid.

            Din aceste motive, salvinorina A face parte dintr-o clasa structurala distincta, cea a compusilor cu selectivitate pe receptorii opiozi k. Modelarea structurala a salvinorinei A si dezvoltarea unor studii referitoare la mecanismul de legare a salvinorinei A de KOR va furniza informatii pentru crearea unei clase noi de medicamente KOR-selective. [43]      

            Un raport stiintific atesta ca efectele halucinogene ale salvinorinei A pot fi blocate printr-un pretratament cu naloxona, un antagonist nespecific al receptorilor opioizi. Astfel, intoxicatiile cu salvinorina A pot fi tratate cu un antidot precum naloxona sau naltrexona. Numeroase maladii precum schizofrenia, anumite tipuri de depresie, boala Alzheimer, Huntington sau Pick se caracterizeaza prin prezenta halucinatiilor.  Aparitia acestor maladii este rezultatul unor alterari ale numarului de receptori opioizi; astfel, antagonisti receptorilor opioizi k pot reprezenta tinte terapeutice noi pentru maladiile care implica aparitia unor halucinatii. [43]

            Salvinorina A reprezinta o clasa noua de agonisti selectivi KOR, cu un rol important in modularea proceselor cognitive si perceptiei. Intrucat salvinorina A, agonist selectiv KOR prezinta proprietati psihoactive, antagonistii KOR ar putea consitui un tratament in anumite maladii psihiatrice.  Cercetarile anterioare au fost indreptate asupra receptorilor 5-HT2A si D2. Descoperirea faptului ca receptorii opioizi k  mediaza efecte halucinogene, fac din salvinorina A un potential candidat pentru dezvoltarea unor medicamente antipsihotice. [43]

4.5. Efecte toxice

            Intensitatea si cinetica efectelor psihice sunt dependente de modul de preparare, de calea de administrare si de cantitatea de substanta consumata. Efectele produsului fumat survin dupa 20-60 de secunde, cu un efect maxim la 1-2 minute dupa administrarea drogului; dispar dupa 20-40 minute. Doza de 200 mg administrata pe cale respiratorie este considerata doza prag pentru declansarea efectelor.

            Efectele produc o calatorie („trip”) care evolueaza gradual in 6 etape, in functie de cantitatea de substanta absorbita. Se poate descrie o scara SALVIA a efectelor in care fiecare litera marcheaza o etapa a efectului instaurat:

S: „efect subtil”- este prima faza a tulburarilor ce apar si se manifesta printr-o stare de relaxare, efecte lejere comparabile cu cele produse de doze scazute de marijuana.

A: „perceptie alterata”- faza in care apar modificarii ale procesului de gandire, in timpul careia este descrisa o apreciere intensa a muzicii si modificarea discreta a spatiului.

L: „stare vizionara lejera”- efecte psihedelice, peceptia unor imagini bidimensionale, cu ochii inchisi. Este vorba de o stare asemanatoare hipnozei dar cu mentinerea unei perceptii intacte a realitatii.

V: „stare vizuala”- stare cu halucinatii vizuale, imagini tridimensionale.

I: „identitate alterata”- pierderea identitatii proprii, experiente mistice si fuziunea cu anumite obiecte.

A: „anestezie”- aceasta etapa se observa in urma consumarii unor doze ridicate. Se manifesta prin pierderea cunostintei pe durata a cateva minute. Se observa o amnezie secundara. [47]

            In mod general, efectele produse de Salvia divinorum se pot clasifica in :

■ efecte pozitive:- cresterea aprecierii senzoriale si estetice

                           - experienta creativa

                           - cresterea capacitatii de introspectie

                           - durata scurta

■ efecte neutre:- halucinatii puternice

                         - alterarea perceptiilor

                         - scaderea temperaturii corporale

                         - senzatie de presiune sau vant

                         - senzatie de patrudere in alte dimensiuni, realitati alternative

■ efecte negative si riscuri:- iritatia gatului si plamanilor

                                           - posibila hiperventilatie

                                           - migrene, iritabilitate

                                           - pierderi ale echilibrului

                                           - experiente intense

                                           - risc de halucuinatii „bad trip”- risc de comportament periculos

                                           - „horrortrip” (angoasa, panica)

                                           - pierderea identitatii, experiente mistice, distorsiuni ale spatiului si timpului, anestezie cu pierderea cunostintei pe durata a catorva minute

                                           - agravarea sau provocarea unei detrese psihologice

                                           - risc de psihoza toxica, la fel ca toate halucinogenele pot declansa efecte psihologice durabile

            Unii specialisti sustin ca salvinorina A ar putea reduce efectele substantelor stimulante si in special a auto-administrarii de cocaina. Dozele ridicate pot produce pierderi de memorie si pierderea cunostintei.

            Un articol din „Journal of Clinical Psychopharmacology” relateaza un caz de remisie a unei depresii ca urmare a unui consum regulat de Salvia divinorum. [53]

            Efectele observate si gravitatea acestora sunt dependente de doza administrata:de la efecte lejere, asemanatoare cu cele provocate de doze scazute de marijuana, la efecte psihedelice de tip LSD, la doze importante.

Tabelul 12.   Studiu statistic efectuat asupra unui grup de 500 de utilizatori de Salvia divinorum [50]

Scop

Experimentarea unui „nou drog”

Cautarea unor senzatii insolite

Potentialul de reutilizare

80,6% dintre utilizatori au declarat ca probabil sau sigur vor reutiliza acest drog

Metode de administrare

92,6%- fumat

61,4%- extract concentrat

37,3%- frunze uscate

Timpul de aparitie a efectelor

14,1-12,8 minute

Preponderenta efectelor

47%-cresterea capacitatii de introspectie

44,8%-imbunatatire a dispozitiei

42,2%- stare de calm

Persistenta efectelor

25,8%-au raportat o prelungire a efectelor pozitive pe durata a 24 ore

4,4%-au raportat o prelungire a efectelor negative

0,6%-au necesitat interventie medicala

Potential de dependenta

0,6%- au raportat o stare de dependenta usoara

1,2%-au raportat dependenta puternica

4.5.1. Toxicitate cronica

            Literatura de specialitate este saraca in date despre efectele toxice ale salvinorinei A, de aceea s-au intreprins o serie de studii pe animale de laborator care au avut ca scop explorarea toxicitatii cronice a salvinorinei A.

Metoda: Soarecii au fost expusi pe o perioada de 2 saptamani la doze de 400, 800, 1600, 3200 si 6400 mcg/kg salvinorina A. Dupa expunere animalele au fost sacrificate iar creierul, inima, rinichii, maduva osoasa, sangele si splina au fost examinate microscopic. Studiile histologice nu au evidentiat schimbari histologice semnificative la oricare din dozele administrate.

Concluzia: Aceste date sugereaza ca toxicitatea salvinorinei A este relativ scazuta, chiar si la doze de cateva ori mai ridicate decat doza la care este expus organismul uman. [51]

4.5.2. Potentialul de dependenta si toleranta

            Pana in prezent nu au fost raportate cazuri de dependenta fizica. Cu exceptia unor efecte psihice secundare (anxietate), nu au fost raportate cazuri de deteriorare a starii psihice. In unele cazuri a fost evocat un fenomen de toleranta.

            Principalele riscuri sunt legate de posibilitatea unor accidente si de existenta unor reactii anxioase. Aceste reactii sunt in general de scurta durata si sunt insotite uneori de greturi. [39]

 

4.5.3. Tratamentul intoxicatiei

            Nu au fost semnalate cazuri de deces datorate consumului de salvinorina A. Descoperirea mecanismului de actiune a Salviei divinorum deschide posibilitatea unor viitoare cercetari asupra unor antagonisti opioizi (naltrexona) care ar putea reduce sau elimina efectele salvinorinei A si ar putea constitui un antidot al intoxicatiei. [42]

4.6. Analiza toxicologica

4.6.1 Extractia salvinorinei A

4.6.1.1. Material vegetal proaspat

            100 mg frunze proaspete se tritureaza cu 2 ml amoniac concentrat. Se adauga 2 ml amestec cloroform/izopropanol (9:1, v/v) si se agita timp de 30 de minute. Se realizeaza separarea fazelor prin centrifugare. Faza organica este colectata si evaporata la o temperatura de 40 sC. Reziduul uscat se acetileaza cu 100 µl anhidrida acetica/piridina (3:2, v/v), timp de 30 de minute la 60sC. Amestecul se evapora la sec iaiar extractul de salvia se dizolva in 100 µl acetat de etil.

4.6.1.2. Material vegetal uscat

            100 mg frunze uscate se tritureaza cu 3 ml metanol. Se efectueaza o filtrare si reziduul se spala cu 2 ml metanol. Solutia extractiva este evaporata la sec si ulterior se dizolva in 100 µl acetonitril.

4.6.2. Gazcromatografie

Conditii de operare:

Detector: spectrometru de masa

Coloana: 25m×0,2 mm D. I.

Gazul purtator:  Heliu, 1,2 ml/min

Temperatura coloanei: 70sC (3 minute), 190sC (20sC/min), 305sC (10sC/min)

Metoda:

Se injecteaza cate 1ml din solutia extractiva, in gazcromatograf.

Rezultate:

            In extractul vegetal proaspat s-au identificat glucide, acizi grasi, vitamine si steroli, salvinorina A si salvinorina B.

            In extractul vegetal uscat au fost identificate neofitadiena, alcani, tocoferol, acizi grasi si salvinorina A. [45]           

4.6.3. HPLC

            Avantajele acestei metode constau in posibilitatea unei analize directe a unei infuzii apoase sau hidroalcolice, fara a necesita extractia sau derivatizarea principiului activ. Cuplajul HPLC-SM ofera cele mai bune conditii de determinare cantitativa si calitativa a salvinorinei A. [51]

            In Fig. 19. este prezentata analiza prin cuplaj LC-MS a unui extract hidroalcoolic de Salvia divinorum.

Fig. 19.  Analiza LC- SM a unui extract hidroalcoolic de Salvia divinorum

4.6.4. Cromatografie pe strat subtire

Faza stationara:

            Placi de silicagel de tip Whatman.

Solvent de developare:

Acetat de etil                                   50 ml

                                    Hexan                                              50 ml

Prepararea solutiilor de proba si a solutiilor standard

Tehnica de extractie selectiva:

            Frunzele au fost expuse succesiv, timp de 30 secunde in 3 bacuri cu cloroform. Aceasta tehnica ofera un timp suficient pentru extractia salvinorinelor si evita extractia clorofilei si a altor compusi. Efectuarea unei cromatograme dupa fiecare extractie a evidentiat ca extractul din primul bac este cel mai concentrat, concentratiile fiind mai diminuate in cazul celei de a doua si a treia extractii ( Fig.  20. A). Aceasta metoda este  eficienta intrucat doar o cantitate mica de salvinorine a ramas in extractul- reziduu (linia 4). [41]

            Pentru cromatograma B s-a efectuat extractia in cloroform a salvinorinelor din diferite parti ale plantei (100 mg materie vegetala/1 ml cloroform timp de 30 minute).

            Cromatograma C evidentiaza concentratia salvinorinelor in frunze aflate in 6 stadii de dezvoltatare diferite. Sase perechi de frunze, aflate in stadii de dezvoltare diferite au fost uscate si triturate. 20 mg din fiecare proba a fost mentinute intr-un ml de cloroform timp de 30 minute. [41]

Vizualizare:

Agent de vizualizare: Vanilina (50 ml etanol, 0-3 ml acid sulfuric, 1ml vanilina)

Tehnica de revelare:

            Se pulverizeaza reactivul de vizualizare si se incalzesc placile cromatografice la 110sC. Aparitia unor spoturi de culoare roz-violet indica prezenta salvinorinei A. Metoda este foarte sensibila, salvinorinna A putand fi detectata in solutii de concentatie 0,002%.

Rezultate:

Fig. 20 Cromatograme in strat subtire. A=salvinorina A, B/D=salvinorina B si salvinorina D separate intr-un singur spot, C=salvinorina C. (A) Cromatograma a unui extract secvential din material vegetal proaspat. Linia 1- primul extract, 30 sec; linia 2- al doilea extract, 30 sec; linia 3-al treilea extract, 30 sec; linia 4- extractul preparat din reziduul vegetal ramas in extractiilor anterioare. (B) Cromatograma a unor extracte cloroformice din 6 organe de Salvia divinorum. (C) Analiza a unor frunze aflate in stadii diferite de dezvoltare. Concentratia substantelor cercetate este mai ridicata in frunzele mature si scade progresiv o data cu varsta materalului vegetal.

 

Discutie:

            O extractie simpla in cloroform timp de 30 de secunde s-a dovedit a fi o metoda simpla, eficienta si selectiva pentru extractia compusilor terpenoizi, fara a contamina solutia cu ceilalti compusi ai frunzelor. Cresterea duratei imersiei in cloroform a avut ca rezultat o extractie a unei cantitati mai mari de salvinorine dar si a altor compusi din tesutul foliar. Faptul ca salvinorina este extrasa fara ca solventul sa penetreze epiderma, demonstreaza ca acesti compusi sunt secretati la suprafata externa a epidermei. [41]

            Concentratia salvinorinelor variaza la nivelul diferitelor organe si in functie de stadiul de dezvoltare al plantei. Aceste substante sunt prezente in tesutul tulpinii, frunze, bractee, pediculi si caliciu, dar lipsesc in radacini, tesutul intern al tulpinii, tesutul intern al petiolului, cotiledoane si corola. Concentratia substantelor cercetate este mai ridicata in frunzele mature si scade progresiv o data cu varsta materalului vegetal. [41]

4.7. Statutul legal      

            In iunie 2002 Australia a fost primul stat care a interzis consumul de Salvia divinorum si salvinorina A.Ulterior consumul a fost interzis si in Finlanda (2002), Danemarca (2003), Italia (2004) iar in prezent se fac demersuri pentru interzicerea substantei intr-o serie de alte tari precum Elvetia si Franta.

            Structura chimica a salvinorinei A pare a fi unica printre celelalte molecule psihoactive. Pentru a fi introduse pe lista substantelor interzise, salvinorina A si planta- parinte trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii: sa prezinte un potential  de abuz ridicat, sa nu aiba o utilizare medicala si sa nu prezinte siguranta  in utilizarea sub supraveghere medicala. Pana in prezent atat planta, cat si substanta chimica nu au prezentat un potential de abuz  si nici potential de toleranta, iar cercetarile privind posibilitatea utilizarii salvinorinei A in practica medicala sunt in faza incipienta.  [39]

4.8. Concluzii

            De la introducerea in comunitatea stiintifica Salvia divinorum a atras atentia oamenilor de stiinta  prin mecanismul de actiune si potentialul ridicat de a deveni o substanta de abuz. Mai multe surse converg pentru a semnala utlizarea tot mai raspandita a Salviei divinorum. Raspandirea consumului acestei plante, in special in Europa, prin intermediul site-urilor Internet fac din Salvia divinorum halucinogenul de electie al celor care sunt in cautarea unor experiente spiritual-mistice. In concluzie, Salvia divinorum  este perceputa de societatea nord-americana si cea europeana ca drogul viitorului apropiat („Hip New Drug”, „The New LSD”). [45]

Concluzii

            In ultimii ani asistam la o crestere a difuziei produsilor halucinogeni naturali sau de origine naturala, „droguri ecologice”, in detrimentul drogurilor sintetice. Cresterea utilizarii drogurilor halucinogene „naturale” poate fi interpretata pe de o parte ca o reactie la difuzia masiva din ultimul deceniu, a drogurilor de sinteza (ecstasy, ketamina, LSD) iar pe de alta parte ca o reactie a utilizatorilor la riscurile pe care le prezinta aceste droguri ca urmare a utilizarii pe termen scurt sau lung.

             Cu toate ca este cunoscuta de foarte mult timp mescalina este inca utilizata pe scara larga. Toxicitatea acesteia nu poate fi comparata cu cea a produsilor de sinteza de tip Ecstasy. Efectul major al mescalinei este inducerea de halucinatii vizuale, auditive si tactile, cu distorsionare a timpului si spatiului. Mescalina nu provoaca o dependenta fizica dar provoaca o dependenta psihica reala. Toleranta este slaba, poate exista o toleranta incrucisata cu LSD si dimetiltriptamina. Literatura nu mentioneaza cazuri de deces direct imputabile consumului de mescalina.           

            Psilocina si psilocibina sunt prezente in aproximativ 180 de specii de ciuperci halucinogene. Psilocibina este defosforilata in organism la psilocina, aceasta fiind agentul farmacologic activ. Psilocibina nu este calificata drept o substanta cu potential toxic ridicat. Principala problema toxicologica pusa de ciupercile halucinogene se refera la posibilele confuzii cu ciuperci otravitoare.

             Salvinorina A este o substanta cu structura diterpenica, fiind cel mai puternic halucinogen natural cunoscut. Salvinorina A este primul agonist selectiv al receptorilor opioizi k  de origine naturala si care nu contine N in molecula. Consumul de salvinorina A este legal in majoritatea statelor.

             In contextul unei utilizari exponentiale a acestor droguri, este oportuna infiintarea unor centre de studiu si de informare asupra farmacodependentei care, alaturi de unitatile sanitare deja existente (spitale si farmacii), sa contribuie la o mai buna identificare a produsilor circulanti si a compozitiei acestora, o mai buna cunoastere a utilizatorilor, a contextului de utilizare si a modalitatilor de consum, a impactului medical si social si nu in ultimul rand sa contribuie la identificarea tendintelor recente.                                          

Bibliografie

[1]. LOGHIN F.: Toxicologie generala, Editura Medicala Universitara „Iuliu Hatieganu ” Cluj-Napoca, 2002, p.8-18.

[2]. http://www.saratoga.ro/pages/armonia/generalitati.html.

[3]. KARTZUNG B.G.: Pharmacologie fondamentale et clinique, Septieme edition,   Appleton&Lange, Stamford, 1998, p. 542-544.

[4]. Hallucinogennes, http://www.centrespharmacodependence.net/grenoble/ ORITHYE/Monograph/hallucin.htm.

[5]. XXX: Manuel Merck de diagnostic et therapeutique, Deuxieme edition, Edition d` Apres, 1994, p. 1476-1477

[6]. GALANTER M., KLEBER H. D.: Textbook of substance abuse treatment, The American Psychiatric Press, 1994, p. 141-147.

[7]. KINTZ P.:  Mescaline: la religion du peyotl, Annales de toxicologie analytique, 2004, 16 (1): 18-21.

[8]. HOSTETTMANN K.: Les plantes qui deviennent des drogues, Editions Favre, 2002, p. 55-79.

[9]. CAMERON S., RICHARDS M.: Hallucinogenes, 2004, http://www.emedicine.com/med/topic3407.htm.

[10]. KINTZ P.: Toxicologie et pharmacologie medicolegales, Edition scientifiques et medicales Elsevier, 1998, p. 569-581.

[11]. http://www.chm.bris.ac.uk/motm/psilocybin/psilocybink.htm.

[12]. TRULSON M. E., CRISP T., HENDERSON L J.: Mescaline elicits behavioral effects in cats by action at both serotonin and dopamine receptors, Eur J Pharmacol. 1983, 96 (1-2): 151-4.

[13]. HERMLE L., FUNFGELD M.: Mescaline-induced psychopathological, neuropsychological and neurometabolic effects in normal subjects: experimental psychosis as a tool for psychiatric research, Biol psychiatry,1992, 32 (11): 976-91.

[14]. SYKES E. A.: Mescaline-induced motor impairement in rats, assesed by two different methods, Psychopharmacology 1989, 66 (3): 275–80.

[15].  DEMISCH L., NEUBAUER M.: Stimulation of human prolactin secretion by mescaline, Psychopharmacology,  1989, 64(3):  361.

[16]. HIRSCH K. S., FRITZ H.I.: Teratogenic effects of mescaline, epinephrine, and norepinephrine in hamster, Teratology, 1991, 23 (3): 287-91. 

[17]. GHANSAH E., KOPSOMBUT P., MALLEQUE M. A., BROSSI A.: Effects of mescaline and some of its analogs on cholinergic neuromuscular transmission, S D J Med. 2001, 54 (1): 27-9.

[18].     DARVESH A., GUDELSKY G.:  Activation of 5-HT2 receptors induces glycogenolysis in the rat brain, European Journal of Pharmacology,2003, 464: 135-140.

[19]. Mescaline,  http://www.centrespharmacodependence.net/grenoble/ORITHYE/

Monograph/Mescalin.htm.

[20].  XXX: Recommended methods for testing peyote cactus (mescal buttons)/ escaline and psilocybe mushrooms/ psilocybin- Manual for use by national narcotics laboratoires, United Nations, New York, 1989.

[21]. ROMAN L., SANDULESCU R.: Chimie analitica, Metode de separare si analiza instrumentala, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1999, p.186.

[22].  HENRY J., EPLEY J., ROHRIG T.: The analysis and distribution of mescaline in postmortem tissues, Journal of Analytical Toxicology, 2003, 27, p. 381-382.

[23].  XXX: The Merck index- an encyclopedia of chemicals, drugs and biologicals, Thirteenth Edition, Merck&Co., Inc., Whitehouse Station, NJ, 2001.

[24].  KARCH S.: Karch`s pathology of drug abuse, CRC Press, 2002, p. 302-304.

[25].  COURTECUISSE R., DEVEAUX M.: Champignons hallucinogenes d`Europe et des Ameriques: mise au point mycologique et toxicologique, Annales de Toxicologie Analytique, 2004, 16 (1): 36-46.

[26].  HASLER F., BOURQUIN D., BRENNEISEN R., VOLLENWEIDER F.: Renal excretion profiles following oral administration of psilocybin: a controlled study  in man, Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis, 2002, 30: 331–339.

[27].  INABA D.S., COHEN W.E.: Excitants, calmants, hallucinogenes- Effets psychique et mentaux des drogues et autres produits actifs sur le psychisme, Piccini Nuova Libraria Padova, 1997, p.160-162.

[28].  MUSSHOFF F., MADEA B., BEIKE J.: Hallucinogenic mushrooms on the German market-  simple instructions for examination and identification, Forensic Science International, 2000, 113: 389-395.

[29]. Psilocyne et psilocybine, http://www.centrespharmacodependence.net/ grenoble/ORITHYE/Monograph/Psilocyb.htm.

[30]. Psilocybe Toxicity Information, http://www.ansci.cornell.edu/1997term/Nolan/ psilocybes.htm.

[31].  HASLER F., GRIMBERG U., BENZ M., HUBER T., VOLLENWEIDER F.: Acute psychological and physiological effects of psilocibin in healthy humans: a double-blind, placebo-controlled dose effect study, Psychopharmacology, 2004, 172: 145-146.

[32]. CAROLL C.:  Drugs in Modern Society, 5th edition, William C. Brown Publishers, Dubuque Iowa, 2000, p. 312-313.

[33].  PARVU M.: Atlas micologic, Editura Presa Universitara Clujeana, 1999, p. 225-226.

[34].  BOJITA M., ROMAN L., SANDULESCU R.,  OPREAN R.: Analiza si controlul medicamentelor, Volumul 2, Editura Intelcredo Deva, 2002, p.76, 614.

[35]. KELLER T., SCHNEIDER A., REGENSCHEIT P., DIRNHOFER R., RUCKER T., JASPERS J., KISSER W.: Analysis of psilocybin and psilocin in Psilocybe subcubensis GUZMAN by ion mobility spectrometry and gas chromatography-mass spectrometry, Forensic Science International, 1999, 99: 93-105.

[36].  ALBERS C., LEHR M., BIEKE J., KOHLER H., BRINKMANN B.: Synthesis of a psilocin hapten and a protein-hapten conjugate, Journal of Pharmacy and Pharmacology,2002, 54:1265-1270.

[37]. STICHT G., KAFERSTEIN H.: Detection of psilocin in body fluids, Forensic Science International, 113 (2000) 403-407

[38]. GRIESHABER A., MOORE K., LEVINE B.: The detection of psilocin in human urine, Forensic Science International, 233 (2002) 157-161.

[39]. XXX: Salvia divinorum- Information concerning the plant and its active principle, http://www.cognitiveliberty.org/dll/salvia_divinorum_action_centre.htm

[40]. CHAVKIN C., SUD S., JIN W., STEWART J., ZJAWIONY J., SIEBERT D., TOTH B., HUFEISEN S., ROTH B.: Salvinorin A, an active component of the hallucinogenic sage Salvia divinorum is a highly efficacious k-opioid receptor agonist: structural and functional considerations, Journal of Pharmacology and Experimental Therapeutics,2004, 308: 1197-1203.

[41]. SIEBERT D.: Localisation of Salvinorin A and related compounds in glandular trichomes of the psychoactive sage Salvia divinorum, Annals of Botany, 2004, 43: 53-56.

[42].  MARUSHIA R.: Salvia divinorum: the botany, ethnobotany, biochemistry and future of a Mexican Mint, Ethnobotany, 2002, 170: 135-147.

[43]. SHEFFLER D., ROTH B.: Salvinorin A: the „magic mint” hallucinogen finds a molecular target in the kappa opioid receptor, Journal of Psychoactive Drugs, 2003, 26: 283-291.

[44]. XXX: Premiere identification du principe actif de la Salvia divinorum dans SINTES, Note d`information du 19 juilllet 2002, http://www.drogues.gouv.fr/fr/ professionnels/info_rapides_trend/infos_rapides.html.

[45]. GIROUD C., FELBER F., AUGSBURGER M., HORISBERGER B., RIVIER L., MANGIN P.: Salvia divinorum: an hallucinogenic mint which might become a new recreational drug in Switzerland, Forensic Science Intenational, 2000, 112:2-3.

[46]. BUTELMAN E., HARRIS T., KREEK M.: The plant-derived hallucinogen, salvinorin, produces k-opioid agonist-like discriminative effects in rhesus monkeys, Psychopharmacology (2003), http://www.springerlink.com/media/3pyxie0uyr1irirk narar  / Contributions/X/L/1/L/XL1L.

[47]. VALDES L.: Salvia divinorum and the unique diterpene hallucinogen, Salvinorin A, Journal of Psychoactive Drugs,1994, 26: 277-283.

[48]. Salvia divinorum, http://www.leda.lycaeum.org/Taxonomy/ Salvia_ divinorum .269.shtml.

[49]. Salvia divinorum,  http://www.erwoid.org/plants/salvia/salvia.shtml.

[50]. BAGGOTT M., ERWOID E., ERWOID F., MENDELSON E.: Use of Salvia divinorum, an unscheduled hallucinogenic plant: a web-based survey of 500 users, http://www.sagewisdom.org/baggottetal.html.

[51]. MOWRY M., MOSHER M., BRINER W.: Acute psyologic and chronic histologic changes in rats and mice exposed to the unique hallucinogen salvinorin A, Journal of Psychoactive Drugs,2003, 35(3): 379–382.

[52]. MEDANA C., MASSOLINO C., PAZZI M., AIGOTTI R., BAIOCCHI C.: Analisi LC-MS di diterpeni in foglie di Salvia divinorum, www.chim.unipr.it/analitica2004/abstract04/103.pdf.

[53].  HANES K.: Antidepressant effects of the herb Salvia divinorum: a case report, Journal of Clinical Psychopharmacoloy, 2001, 21(6): 634-635.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Medicina




GENERALITATI DESPRE SISTEMUL OSOS , SISTEMUL ARTICULAR
Osmoza inversa
Etofenamatum (ph. eur.6) - etofenamat
PNEUMONII CU GERMENI GRAM NEGATIVI
PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA
TESTE GRILA PENTRU EXAMENUL DE ABSOLVIRE LA COLEGIUL DE ASISTENTA DENTARA - MEDICINA DENTARA COMUNITARA
EXAMENUL RADIOIMAGISTIC IN O.R.L.
DETERMINAREA ACTIVITATII LIPAZEI
SPONDILITA ANCHILOZANTA (ANKILOPOETICA)
Toxicitatea anionului superoxid