Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
» Saracia - explicatia primordiala a cersitului


Saracia - explicatia primordiala a cersitului




Saracia - explicatia primordiala a cersitului

La o prima vedere, cerșitul este strans legat de saracie, insa aceasta nu poate fi considerata singura cauza a acestui fenomen. Intr-adevar, natura și cauzele cerșitului inglobeaza atat saracia, cat și alti factori sociali (excluziunea sociala, marginalizarea), psihici (diferite boli mintale), religioși (incurajarea cerșetorilor prin darea de pomana) etc. Oamenii care cerșesc sunt poate printre cei mai vulnerabili indivizi ai unei societați, adesea prinși in saracie și deprivați.

Pentru inceput trebuie sa stabilim ceea ce inseamna saracia, intrucat exista o varietate de definiții adaptabile la diferite situații. Viziunile asupra saraciei variaza in timp si spatiu. Ceea ce a insemnat a fi sarac la inceputul secolului XX difera de ceea ce inseamna a fi sarac astazi. Cand vorbim de saracie, ne referim aici cu precadere la o situație de deprivare atat din punct de vedere economic (Iceland, 2006, p.10), social, cat și cultural (educațional). Totuși aceasta definiție nu este suficienta, fiind una destul de relativa și generala. Dupa piramida lui Maslow, saracia face referire la incapacitatea individului de a-și satisface nevoile primare, respectiv baza piramidei lui Maslow, cea a „necesitatilor de subzistenta”: hrana, mancare, acoperiș deasupra capului, haine și nevoia de igiena (Bucur, 2003). In opinia mea, atata timp cat aceste nevoi primordiale nu sunt satisfacute, individul se regasește intr-un stadiu de saracie materiala, ce atrage de asemenea dupa sine o saracie culturala (inaccesibilitatea la sistemul educațional), cat și o saracie sociala (indivizii ajung sa fie marginalizați, excluși din colectivitatea, societatea din care fac parte).



Pe baza celor amintite mai sus, fenomenul cersetoriei e strans legat de fenomenul de saracie (Lynch, 2005) acesta din urma fiind probabil unul din factorii majori care duc la actul de a cersi. Individul care cerșește poate fi adeseori individul care nu are un acoperiș deasupra capului, care poate nu are ce manca intr-o anumita zi sau care poate nu are ce imbraca/incalța pe timp de iarna (de exemplu), si care poate nu are condiții de ingrijire igienica. Intr-un cuvant, el este sarac. In incercarea de a ieși din aceasta saracie, el tinde sa recurga la cerșit ca ultima solutie sau pentru ca considera ca este cel mai facil mod de a castiga bani. Totusi, probabilitatea individului de a iesi din saracie dupa ce a trait un an in aceasta, este de 0,53%, iar dupa patru ani scade la 0.23% (Stevens apud Iceland, 2006, p.49). Astfel, dupa cum afirma Stevens, exista o posibilitate foarte mica de a evada din situatia de saracie, tot astfel precum este destul de dificil de la renunta la cersit din moment ce acesta ar fi ultima solutie la saracie. (Lynch, 2005)

Pentru a afirma ca saracia este intr-adevar o cauza a cersitului, trebuie sa analizam paleta indicilor de saraciei, tinand cont de indicatori ai bunastarii, precum: „indicatori monetari (venitul, consumul) si indicatori nemonetari (saracia din punctul de vedere al starii de sanatate si nutritie- consumul nutritional, incidenta unor boli specifice saraciei, speranta de viata, accesul la serviciile medicale; saracia din punctul de vedere al educatiei- niveul alfabetismului etc.)” (Anghelache et al. 2006, p.48).

Pusi in legatura cu fenonemul de cersit, acesti indicatori monetari si nemonetari, respectiv absenta unora, pot impulsiona individul spre o asemenea munca de „low status”: cersitul. Venitul unui cersetor ne este de cele mai multe ori necunoscut, insa starea de sanatate a lui poate fi adesea observabila, cu atat mai mult cu cat el intentioneaza sa provoace mila in partea trecatorilor. De asemenea, nivelul educatiei al unui cersetor este destul de rar unul ridicat sau mediu, analfabetismul fiind deseori intalnit in randul cersetorilor. Saracia si cersetoria pot fi vazute asemenea unui cerc vicios, din care, odata intrat, individului ii este foarte greu sa evadeze.

 

1.1. Teorii explicative ale saracie

Problema saraciei a fost dintotdeauna una controversata, tocmai de aceea a starnit un interes mare din partea multor cercetatori si autori. Multitudinea de explicatii ale saraciei porneste in primul rand de la cauzele din plan microsocial, la nivelul individului, acesta fiind vinovat de propia saracie, din cauza comportamentelor sale deviante. De asemenea, explicatiile saraciei se pot regasi si in plan macrosocial, vinovatia pentru saracie apartinand societatii, structurarii acesteia (Black’s Academy, 2002). In ceea ce priveste problematica cersetorilor, majoritatea acestora sunt impinsi de catre saracie in sfera acestei activitati, asociata de multi dintre noi cu lenea, comoditatea de a lucra, insa de cele mai multe ori un cersetor se afla in imposibilitatea de a mai iesi din aceasta „gaura neagra” a saraciei, fie din vina lor sau a altor factori exteriori lui.

Explicatia individual-psihologica

 Conform acestei abordari, saracia este o caracteristica a individului, singurul vinovat de saracie fiind individul. Aceasta teorie individualista (Dan, 2009) spune ca individul e sarac pentru ca el este lenes, vagabond, delincvent, inadaptat social si nu face nimic pentru a iesi din saracie. Astfel, saracii sunt de vina pentru starea in care se afla din cauza comportamentului lui imoral si deviant. Pe de alta parte se vorbeste si de o lipsa de efort din partea acestora in a depasi situatia in cauza, saracia fiind astfel un efect al unor caracteristici personale sau ale familiei, educatiei primite in familie si a grupului de provenienta. Unul dintre cei care sustinea aceasta explicatie individualista a saraciei este Herbert Spencer (Spencer apud Dan, 2009). El acuza saracii pentru starea de saracie a lor spunand ca cei care nu vor sa munceasca ar trebui sa le fie interzis sa manance si atribuia saracia unui caracter rau. Era de parere ca statul ar trebui sa intervina cat mai putin posibil in aceasta problema, astfel individul trebuie sa lupte singur contra propriei saracii. In stiintele sociale, se accentueaza pe rolul trasaturilor nivelului individului, precum nivelul educational, in afectarea nivelului bunastarii individului. De exemplu, multe studii au aratat ca cei care investesc in educatie si in capacitatiile si aptitudinile individuale, se pot astepta la un venit pe masura (Iceland, 2006).

Concluzionand, putem spune ca aceasta abordare este de acord cu pedepsirea si neajutorarea saracilor. Pe de-o parte, aceasta teorie poate duce la incapacitatea saracilor de a iesi din starea de saracie. De asemenea, poate fi vazuta ca si o chestiune de imoralitate pentru ca victima saraciei este vazuta vinovata de aceasta problema. Astfel, problema saraciei este una pur individual-psihologica si nu sociala. Cat priveste fenomenul de cersit, exista cersetori care la o prima vedere sunt capabili sa munceasca, iar unii oameni ii vad pe acestia ca fiind lenesi. Tocmai de aceea ii trimit pe acestia la munca, pentru a nu mai cersi, insa din nefericire, poate ca de multe ori acestia intampina tot felul de bariere sociale care ii impiedica sa-si castige altcumva painea. Putem aduce in discutie si problema vointei, care este una strict individualist-psihologica, si care poate cauza atat iesirea din situatia saraciei cat si dorinta de a ramane in situatia respectiva.

Explicatia structurala





Perspectiva structuralista este sustinuta de viziunea marxista (Dan, 2009), care atribuie saracia existentei unei diviziuni clasiale in societate. Conform acestei abordari, saracia isi are cauzalitatea in societate, spre deosebire de abordarea individual-psihologica. Astfel, societatea este cea care provoaca saracie in randul membrilor ei, prin conditiile externe pe care le impune indivizilor defavorizati, precum: somaj, lipsa educatiei, comportamente deviante etc. Dintr-o perspectiva marxista, care vorbeste de existenta claselor sociale in societate, putem sa vorbim si de existenta inegalitatilor sociale intre aceste clase, inegalitati care sunt vazute in primul rand in termeni monetari. Astfel, anumite segmente de populatie obtin mai putin decat alte segmente, veniturile fiind distribuite inegal. Distributia inegala a resurselor a contribuit la fragmentarea societatii pe care o cunoastem astazi (Iceland, 2006). Aceasta situatie va exista intotdeauna, intrucat nu putem avea o societate egalitara din toate punctele de vedere, chiar daca una dintre valorile pe care le promoveaza societatea noastra democratica este egalitatea. Intotdeauna vor exista segmente de populatie defavorizate, pentru care statul va interveni mai mult sau mai putin prin anumite facilitati. Saracia este astfel un efect al unei tendinte structurale a modului de organizare socio-economica a societatiilor: distribuirea inegala a veniturilor. Teoria marxista a exploatarii, abordarea structural-functionalista si alte asemenea abordari au demonstrat cum sistemul socio-economic contine in sine dezechilibre care cu greu pot fi evitate si care afecteaza pe unii indivizi, astfel incat ii forteaza sa recurga la cersit, ca ultima solutie („last resort”- Lynch, 2005)

Daca ne gandim la idee structurarii societatii in mai multe clase, structuri, putem spune faptul ca teoria structuralismului ilustreaza diferentele dintre acestea, fie ele de natura economica, sociala, culturala. Categoria celor care cersesc formeaza intr-adevar o clasa sociala, tot astfel precum indivizii care doneaza fac parte dintr-o anumita clasa sociala, fie ea cea de jos, mijloc sau cea de sus. Intr-adevar diferentele de venit dintre cei care cersesc si cei care doneaza sunt proeminente, la fel si diferentele intre conditiile de viata pe care le au si pe care si le creeaza indivizii, fiind influentati de conditiile externe oferite de societate. Cersetorii sunt astfel considerati aici indivizi ce apartin clasei de jos, care executa munci de „low-status” pentru a putea supravietui, si care traiesc din ajutorul celor din clasa de mijloc si cea de sus. O imagine care poate fi transpusa in zilele noastre, si care este la fel de functionala din punct de vedere teoretic, cat si practic, ca atunci cand a fost elaborata de Marx, este imaginea relatiei burghezie-proletariat, proletariatul fiind incadrat in clasa de jos (burghezia exploateaza proletariatul prin retinerea plusvalorii rezultate din munca (Marx apud Iceland, 2006). Astfel, cersetorii sunt victime ale structurarii societatii, aceasta fiind de vina pentru starea lor de saracie.

Explicatia culturala

Din perspectiva acestei abordari, saracii isi construiesc si traiesc intr-o lume a lor, o lume dominata de ceea ce Oscar Lewis (1966) numeste „cultura a saraciei” (Lewis, 1966). Antropologul american a lansat acest concept, dupa ce a facut niste studii pe saracii din Mexic si Porto Rico (Lewis, 1966). Astfel, Lewis sustine ca ideea de cultura desemneaza modul in care indivizii gandesc, simt si actioneaza (Black’s Academy, 2002), fiind astfel un mod de viata care se transmite din generatie in generatie. Din punctul lui de vedere, imaginea unei culturi a saraciei este data de familia nucleara formata din tata si mama, care au implicatii destul de scazute in cadrul vietii de familie din cauza unor factori psihosociali ori economici precum: somaj, consum excesiv de alcool, abandonul familiei etc. De cele mai multe ori, in acest cadru al culturii saraciei, familia, cuplurile prezinta un grad inalt de instabilitate si un grad scazut de coeziune, ceea ce pune in lumina diferite comportamente specifice clasei saracilor.

Teoria lui Oscar Lewis despre „cultura saraciei” ilustreaza ideea ca saracia este o stare determinata de situatii care se aseamana si ca ea are consecinte asemanatoare, rezultand astfel „cultura saraciei”, o cultura specifica. In general cultura devine „parte din individ, iar pe de alta parte, prin gandurile si actiunile sale, individul reproduce cultura” (Turner, 2001). Astfel, indivizii internalizeaza si interiorizeaza un anumit tip de comportament, putem spune, deviant, ce se opune intr-un final altor modele culturale, comportamentale. Odata ce acest comportament specific „culturii saracie” este internalizat, individul isi creeaza o lume proprie din care ii este foarte greu sa mai iasa sau poate din care refuza sa evadeze. Oscar Lewis sustine faptul ca saracii apartin claselor de jos care tind sa adere la acesta cultura pe care membrii acesteia o transforma intr-un fenomen permanent intrucat acestia isi fixeaza in minte ideea lipsei oricarui viitor. Intr-un asemenea fel, ei ajung sa decada, sa se automarginalizeze sau chiar sa fie marginalizati, fiind dominati de sentimentul neajutorarii, inferioritatii si resemnarii. (Zamfir, 1995)

Ca orice alta cultura, cultura saraciei incorporeaza valori, norme, credinte, atitudini care permanentizeaza existenta acesteia. Putem aminti aici: imaginea unei familii instabile a carei membrii discrediteaza scoala, nu isi asuma responsabilitati, familii caracterizate de o rata mare a divortului, femei si copii abandonati, familii matrifocale, conduse de femei, resemnarea si consolarea indivizilor prin consumul excesiv de alcool etc.. Toate acestea determina un ciclu continuu al saraciei, intrucat copiii duc mai departe aceasta cultura, adoptand atitudinile si valorile celor care ar trebui sa le fie un exemplu bun de urmat. Un numar de studii au aratat ca acei copii care sunt crescuti in famili sarace sunt mai putini sanatosi si stau mai rau cu dezvoltarea cognitiva, invatarea la scoala etc. (Iceland, 2006).  Adolescentii saraci sunt mult mai predispusi sa aiba o stima de sine scazuta, sa aiba comportamente anti-sociale si sa devina delincventi (Iceland, 2006). In toata aceasta situatie, vinovatia apartie si societatii care este structurata, stratificata. Ne dam seama astfel ca aceasta problema nu se limiteaza la o cauza financiara, ci mai degraba lipsa de motivatie si atitudinile fataliste constituie o bariera in depasirea acestei stari de saracie.




Aflandu-se adesea in starea de saracie, indivizii care ajung sa cerseasca sunt prinsi in plasa „culturii saraciei”, adoptand astfel acest mod de viata, comportamente, atitudini pe care le dezvolta intr-un context socio-economic particular. Societatea ii marginalizeaza involuntar, prin ideea stratificarii ei, iar ei se autoizoleaza, automarginalizeaza si se resemneaza cu situatia prezenta a vietii lor. Cersetorii traiesc in lumea lor, au propriile lor norme, valori, comportamente si atitudini care apar in contrast cu cele ale populatiei dominante. Ei sunt unii dintre acei saraci care se caracterizeaza printr-o lipsa de motivatie si o incapacitate de a iesi din starea de saracie. In cazul cersetorilor care actioneaza individual, voluntar, odata ce prind ideea modalitatii facile de a-si castiga existenta, ei raman lipsiti de motivatie in ceea ce priveste schimbarea modalitatii de a castiga bani, ramanand in continuare intr-un anumit grad de saracie intrucat fluxul banilor care le intra in buzunar oscileaza in functie de mai multi factori (frecventa cu care cersesc, atitudinile oamenilor, zilele in care cersesc, locul, perioadele etc.). „Cultura saraciei” este astfel parte integranta a vietii celor neajutorati, care ajung sa cerseasca  si al caror viitor este lipsit de orice speranta, din punctul lor de vedere.

1.2. Tipuri de saracie

Definita unidimendional, saracia ca stare de lipsa a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata decent, acceptabil la nivelul colectivitatii, este mult mai bine inteleasa din punct de vedere al tipologiei ei, cele mai cunoscute tipuri de saracie fiind: saracia absoluta, saracia relativa si cea subiectiva. Pe de alta parte se mai poate vorbi si de saracia tranzitorie si de cea cronica.

Saracia absoluta merge pe ideea de subzistenta, avand in centrul atentiei conceptul de „nivel minim de trai”. Cum determinam acest minim necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare? Prima incercare a fost a lui Seebohn Rowntree. El a definit conceptul de „subzistenta” ca fiind „starea in care o familie obtine (cel putin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei sa-si mentina sanatatea si eficienta fizica” (Rowntree apud Zamfir, 1995). Mai departe el a trasat un prag al saraciei, reprezentat de veniturile necesare unei familii pentru a acoperi: combustibili, lumina, chiria, mancarea, hainele, cheltuielile de gospodarie si diverse cheltuieli personale. Saracia absoluta se refera la insuficienta resurselor pentru reproducerea fiziologica: hrana, haine, mediu fizic sanatos, igiena corporala (Gough, 2006, p. 41). Conceptul de saracie absoluta presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale in raport cu care sa se analizeze progresele in eliminarea saraciei. Dar nevoile umane sunt diferite in conditii socio-economice diferite. In cadrul perspectivei subzistentei, nevoile umane sunt interpretate mai degraba ca nevoi fizice (pentru hrana, adapost, haine) decat ca nevoi sociale, insa „nevoile iau nastere prin intermediul relatiilor si rolurilor sociale” (Preda, 2002).

Ulterior au fost dezvoltate abordari care sa trateze atat dimensiunea fizica, cat si cea sociala (nevoia de relationare, de performare adecvata a rolurilor sociale etc.). Totusi, principala dimensiune la care se raporteaza majoritatea cersetorilor este cea fizica, referindu-se cu precadere la acele nevoi de baza („basic needs”- Iceland, 2006), incluzand hrana, locuinta, haine, dotarile locuintei, servicii comunitare precum apa, utilitati sanitare, facilitati de sanatate, educatie si culturale. In ceea ce priveste problema cersetorilor, in general putem sa vorbim de o saracie absoluta ce presupune o insatisfacere a unor nevoi umane fumdamentale. Cu alte cuvinte, excluzand ideea cersitului ca o „afacere” si ideea manipularii unora inspre cersit, indivizii ajung sa cerseasca in primul rand pentru a-si satisface anumite nevoi primare, cum ar fi nevoia de hrana. Celelalte nevoi fizice sunt adesea amanate, pe primul loc aflandu-se nevoia de hrana. Pe langa acestea, indivizii care cersesc frecvent ajung sa fie marginalizati, izolati si uneori chiar etichetati datorita comiterii unor fapte sanctionate de societate, precum furtul (o alta modalitate, alternativa de supravietuire), violenta si agresivitatea (lupta pentru resurse, pentru supravietuire), nevoia de relationare si de performare adecvata a rolului avand adesea de suferit de pe urma acestor acte. Tocmai pentru aceasta, cei mai multi cersetori traiesc in lumea lor, se inchid in sine ca urmare a unor probleme financiare, de sanatate etc. si tind sa socializeze si sa relationeze mai bine cu cei ca ei sau care se afla in situatii asemanatoare.

Daca saracia absoluta aducea in vedere acele nevoi fizice pe care toti le avem, si pe care le satisfacem intr-o masura mai mica sau mai mare, dupa putinte, vom cunoaste in continuare o alta forma de saracie care ne prezinta o alta latura a nevoilor umane.

Saracia relativa are in prim plan ideea de nevoi relative, comparative, fiind stabilita prin raportarea la bunastarea intregii populatii. Nevoile sunt relative la conditiile de viata ale colectivitatii sau la gradul de dezvoltare al colectivitatii (dezvoltarea sociala aduce cu sine noi nevoi). Saracia este un fenomen relativ intrucat ea difera de la regiune la alta, de la o perioada la alta, astfel ea este determinata in timp si spatiu (Gough, 2006). Starea de saracie depinde de diferentele dintre nevoile indivizilor, stilurile lor de viata, mediile in care acestia traiesc, chiar si dintre diferitele momente de timp la care ne referim. De exemplu, „daca majoritatea indivizilor dintr-o societate detin cate doua masini de lux, cei care detin doar una trebuie considerati ca fiind saraci?” (Iceland, 2006, p. 36).



Unul dintre sustinatorii conceptului de saracie relativa a fost Peter Townsend. Acesta scoate la lumina conceptul de „deprivare” sau „frustare relativa”. In general oamenii sunt deprivati relativ atunci cand nu pot obtine acele conditii de viata dorite. Deprivarea poate fi inregistrata in orice sfera de activitate a individului: intre prieteni, in familie etc. Pe baza acestui concept, Townsend a definit saracia drept lipsa resurselor necesare pentru un regim alimentar echilibrat, lipsa unor conditii de viata si confort „normale”, devenind exclusi de la modul de viata, obiceiurile si activitatile obisnuite ale colectivitatii careia ii apartin. Putem sa ne inchipuim ca exemplu un individ care a avut tot ce si-a dorit de la viata si acum a decazut foarte mult, ajungand in postura sa cerseasca. Inevitabil, acest tip de cersetor ar putea fi unul care resimte intens sentimentul de „frustare relativa”, nefiind in stare sa adere la modul de viata dorit, la standardele colectivitatii din care face parte. Astfel putem vorbi de un alt tip de saracie, o saracie care se raporteaza la un alt nivel si presupune un alt grad de „deprivare”, intrecand ideea nevoilor fizice.(Townsend apud Preda, 2002)

Saracia subiectiva. Dincolo de nesatisfacerea unor nevoi fizice, dincolo de veniturile si cheltuielile indivizilor, de cum ii evalueaza ceilalti, saracia tine din acest punct ce vedere de autoaprecierea indivizilor. „Saracia, ca si frumusetea, sta in ochii posesorului”, spunea Orshansk (Townsend apud Preda, 2002). Saracia subiectiva face referire la sentimentele de saracie ale oamenilor. De cele mai mult ori, acest tip de saracie ajuta la elaborarea indicilor de saracie si la determinarea pragurilor de saracie, pornind de la opiniile indivizilor asupra saraciei. Astfel, judecatile emise ale membrilor unei societati stabilesc pragul de saracie in societatea respectiva. Vorbim aici de o „deprivare subiectiva”, un alt prag al saraciei identificat de Townsend. Aceasta deprivare subiectiva este strans legata de stilul personal de. viata, individul fiind deprivat subiectiv doar daca se simte in asemenea fel.

 Cersetorul este un individ care poate sa se confrunte cu toate cele trei tipuri de saracie: absoluta, relativa, dar si subiectiva.  Individul poate trece prin toate cele trei feluri de saracie, incepand cu cea subiectiva, cand el se simte deprivat, trecand prin cea relativa si ajungand la cea absoluta, cand toate sentimentele lui fata de saracie din prima faza se adeveresc, se materializeaza in incapacitatea de a-si satisface nevoile primare. Ajungand la un asemenea nivel, individul poate fi fortat de situatia in sine sa cerseasca, sa ceara ajutorul celor din jur, aceasta decizie de a cersi fiind aici ultima solutie a lui in lupta pentru supravietuire.

Pe langa cele trei tipuri de saracie amintite, alti autori vorbesc despre alte tipuri de saracie, despre care vom vorbi in urmatoarele randuri. Este vorba despre „saracia tranzitorie” si cea „cronica” (McKay si Lawson apud Grigoras, 2005). Cei doi autori sunt de parere ca intre cele doua tipuri de saracie exista intotdeauna o diferenta atat cantitativa (numarul de ani traiti in saracie), cat si calitativa. Andrew McKay si David Lawson priveau distinctia dintre cele doua ca fiind similara cu cea dintre somajul pe termen scurt si cel pe termen lung. In mod similar perspectivei in care somajul de scurta durata inseamna doar o schimbare de slujba, iar cel pe termen lung reprezinta o situatie severa (adesea ducand la descalificare), „saracia cronica este o situatie mai serioasa decat cea tranzitorie, cauzele el tinzand sa fie diferite, la fel ca si raspunsurile politice adecvate” (McKay 2002 apud Grigoras 2005).

Intre cele doua stari, cea de saracie cronica si cea temporara, exista si altele mentionate de alti cercetatori, precum David Hulme intr-un articol intitulat „Relatia dintre saracia cronica si excluziune intr-o perspectiva longitudinala” (Hulme apud Grigoras, 2005). Hulme clasifica patru categorii de indivizi ce traiesc in saracie: „indivizii ce traiesc permanent in saracie (always poor); indivizii ce sunt in mod obisnuit saraci (usually poor- ce se afla cel mai adesea in saracie, dar care reusesc sa se ridice uneori deasupra acestui prag); saracii oscilanti (the churning poor – indivizii care sunt intotdeauna in jurul pragului de saracie - uneori deasupra, alteori dedesubt) si saracii ocazionali (occasionally poor- cea mai mare parte a timpului dispun de bani)” (Hulme apud Grigoras, 2005). Intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, cu totii ne regasim la un moment dat intr-unul dintre cele patru stadii ale saraciei, astfel chiar si cei care sunt „occasionally poor”, adica cei care dispun de bani in cea mai mare parte a timpului, sunt saraci, intrucat saracia este un fenomen ce poate fi intalnit la toate nivelurile intr-o societate, si care poate capata diferite forme






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




SERVICIUL DE REINTEGRARE SOCIALA DIN CADRUL PENITENCIARULUI
Persoanele adulte fara adapost
Managementul serviciilor sociale de sanatate
Aspecte esentiale pentru intelegerea proceselor de grup
ASISTENTA SOCIALA IN SPATIUL ROMANESC
MODERNIZAREA PROTECTIEI SOCIALE
Ce este consilierea in asistenta sociala?
Tipuri de grupuri utilizate in asistenta sociala
ASPECTE LEGISLATIVE – DEVIANTA SOCIALA
Politici sociale in sec. XX