Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
SEPARAREA, DIVORTUL SI FAMILIA


SEPARAREA, DIVORTUL SI FAMILIA




SEPARAREA, DIVORTUL SI FAMILIA

1. Procesul si problematica divortului

1.1. Perceptia actuala asupra divortului



Conform cifrelor statistice, in ultimii 20 de ani se inregistreaza o crestere dramatica a divortialitatii. De exemplu, dintr-un studiu realizat de Huber si Spitze (1988) in S.U.A reiese ca, din casatoriile ultimilor ani, jumatate se vor incheia prin divort. In 1985, in Anglia si Wales au avut loc peste 160.000 de divorturi.

Si in Romania, facand o comparatie in timp, se observa ca rata divortialitatii a crescut dupa 1948; in 1955 era de 1,8%, in 1960 de 2%, in 1965 de 1,94%, iar dupa 1975 de peste 1,5% (Ilut, 1995:139 apud Mihailescu, 1983).

In lucrarea "Familia-cunoastere si asistenta", Ilut (1995) inventariaza cauzele generale care au dus la cresterea ratei divorturilor:

1. emanciparea economica a femeii - societatea industriala si cea postindustriala ofera femeii posibilitatea de a avea un loc de munca, deci de a obtine venituri, fapt care le asigura independenta economica fata de sotii lor;

2. cresterea distantei dintre habitat si locul de munca - extinderea modernizarii, urbanizarii si cresterea nevoii de forta de munca in sfera serviciilor au condus la aparitia unor locuri de munca aflate uneori la distante considerabile fata de casa, crescand astfel si posibilitatea de a intalni alti indivizi si a stabili noi legaturi afective;

3. rezolvarea problemei locuintei - cresterea economica a determinat intensificarea urbanizarii, crescand astfel numarul de locuinte;

4. democratizarea si liberalizarea vietii sociale in ansamblu - a adus cu sine o permisivitate din ce in ce mai mare cu privire la divort, materializata in schimbari la nivelul influentei bisericii, la nivelul legislatiei, si nu in ultimul rand la nivelul normelor si obiceiurilor traditionale;

Pe fondul acestor schimbari, modelul inceperii unei noi vieti dupa disolutia unui mariaj nefericit, in locul stagnarii intr-o casnicie nefericita tinde sa se impuna tot mai mult, iar divortul nu mai este apreciat ca "(.) un esec, ci ca o solutie, un raspuns pozitiv la o situatie critica" (Ilut, 1995:141

1.2. Schimbari in modelele familiale si parentale

Desi divortialitatea tot mai crescuta face ca modelele familiale sa se schimbe rapid, atitudinile fata de rolul de parinte, atat in cadrul casniciei cat si dupa divort, tind sa se schimbe mai lent, raportandu-se inca la valori si credinte traditionale.

Astfel, o relatie foarte apropiata intre tata si copil este considerata in continuare ca fiind mult mai putin importanta pentru copil (acesta putandu-se chiar dispensa de ea), daca relatia lui cu mama este puternica si intacta.

Aceasta valorizare inegala a maternitatii si paternitatii explica de ce, dupa divort, o parte dintre copiii implicati pierd contactul cu unul dintre parinti - de obicei cu tatal.

Se presupune adesea ca tatii dau dovada de mai putina implicare si devotament in cresterea si ingrijirea copiilor decat mamele.

Astfel ca, de multe ori, dorinta unui tata de a juca un rol activ in ingrijirea copiilor sai poate fi privita ca o amenintare la adresa rolului central al mamei. In cazul in care parintii se despart, acest lucru se poate accentua, deoarece de obicei, parintele caruia i se incredinteaza copilul este considerat "bun", in timp ce, cel care pleaca va fi considerat "rau".

In practica, modul in care asistentii sociali lucreaza cu familiile aflate in divort tinde sa accepte aceste idei ca fiind convenabile, fiind, uneori mai usor sa intre intr-o alianta de sprijn cu unul dintre parinti decat sa faca o munca dubla cu parinti aflati in conflict, care, prin trairile lor, implica specialistul in doua directii opuse.

Asa cum arata Ahrons (1980), a echivala divortul cu disolutia familiilor, constituie probabil cea mai mare piedica in dezvoltarea unui cadru teoretic al muncii cu familiile separate sau divortate.

Aceasta deoarece chiar notiunile utilizate pentru descrierea familiilor separate indica o anumita valorizare. Astfel, se vorbeste despre "copii din familii descompuse", desi, uneori, relatiile din cadrul unei familii intacte pot fi mult mai disfunctionale decat cele din unele divortate. Termenul de "familie cu un singur parinte" sugereaza faptul ca familia contine doar un parinte, desi de cele mai multe ori celalalt este in viata, si de cele mai multe ori, un tata necasatorit sau divortat nu conteaza ca parinte, desi el se ocupa de copiii sai.

Este dovedit faptul ca modul in care etichetam familiile va afecta comportamentul si atitudinile parintilor: tatii divortati, care se vor simti inutili pot fi inclinati sa renunte, sau, din contra, parintii singuri se pot simti datori sa dovedeasca ca sunt "super-parinti".

In definirea identitatii si statutului social, casatoria si parentalitatea sunt elemente-cheie. Iata de ce, pierderea acestora, fara a gasi o sursa alternativa, poate determina grave "dezordini" la nivel psihic individual. Acest fapt este demonstrat in experimentul realizat de Holmes si Rahe (1967). Ei au pornit de la ideea ca oamenii care experimenteaza nivele ridicate de stress se imbolnavesc in proportie mai mare, si au construit, pe baza chestionarii a 400 de subiecti, o scala a evenimentelor de viata stressante. Divortul s-a situat al doilea ca eveniment de transformare a vietii personale, dupa moartea partenerului, avand scor mai ridicat chiar decat arestarea, pierderea slujbei, pensioanarea, graviditatea sau moartea unui prieten apropiat.

Ratele spitalizarii in sectii de psihiatrie si ale sinuciderii sunt mult mai ridicate pentru cei divortati sau separati decat pentru cei singuri sau casatoriti (Parkinson, 1993:16, apud Chester, 1971).

Anumite studii (Parkinson, 1993:17 apud Ambrose, Harper si Pemberton, 1983; Jordan, 1985; Kressel, 1985) semnalizeaza faptul ca si un numar mare de barbati sunt marcati de stress, care poate fi uneori de mai lunga durata, deoarece ei au dificultati mai mari decat femeile in a-si recunoaste si integra sentimentele si sunt mult mai putin inclinati sa caute si sa accepte ajutor in momente dificile.

Aceasta nu inseamna neaparat ca divortul in sine are repercursiuni in plan fizic si mintal, deoarece mai trebuie luate in calcul si motivele divortului, modul in care se iau deciziile, modul in care se va desfasura divortul.

1.3. Rolul serviciilor de asistenta

In ciuda gravitatii si incidentei sporite a fenomenului divortului, asistenta sociala a familiilor divortate si separate nu a constituit, pana recent, un punct "forte" al activitatii de asistenta sociala.

Aceasta atitudine pare sa fie explicata prin prisma a mai multi factori:

- Problemele familiale sau maritale ale clientilor pot atinge "zone sensibile" ale personalitatii terapeutului, generand astfel o atitudine de evitare din partea acestuia;

- Profesionistii din domeniu pot avea uneori abordari opuse asupra dinamicii familiilor

- Divortul este abordat uneori traditional, intr-un mod separator, care alimenteaza si amplifica conflictele cuplurilor in divort, in loc sa le diminueze. In acest sens, asistentii sociali sunt uneori implicati emotional de o parte sau de alta, reactia lor putand fi purtatoarea unui mesaj, inca dintr-un stadiu initial al contactului cu clientii.

Este important ca cei care consiliaza problemele legate de divort sa nu trateze oamenii ca pe niste pacienti, in cautare de tratament sau terapie. Aceasta deoarece s-ar induce inca de la inceput presiuni negative asupra clientilor, punandu-i intr-o postura de inferioritate sau inadecvare fata de niste profesionisti cu experienta, autoritate si putere conferite de status.

Un principiu fundamental al oricarui demers de asistenta sociala si care este necesar sa se regaseasca si in demersurile care vizeaza familia aflata in situatie de separare sau divort este cel al multidisciplinaritatii echipei profesionale care trebuie sa intervina. Nu este suficienta doar implicarea avocatului, deoarece acesta poate acoperi doar partea de consiliere juridica si aranjamente financiare, in vreme ce latura emotional-afectiva este lasata in umbra.

O proportie considerabila dintre cei care divorteaza desemneaza ca surse de sprijin prietenii, parintii, colegii de munca, evitand serviciile formale care nu sunt considerate ca fiind de mare ajutor.

1.4 Consilierea de divort combinata

O prima observatie care se poate face daca se parcurg studiile de specialitate asupra divortului este aceea ca ele s-au concentrat in marea lor majoritate asupra reactiilor individuale si adaptarii la trecut (Parkinson, 1993:22 apud Chester, 1971; Hart,1976; Ambrose,1976; Ambrose,Harper si Pemberton,1983), fara sa ia in considerare interactiunile din prezent.

Abordarea separata si oferirea suportului si consilierii fiecarui partener separat au fost determinate de perceptiile si nevoile divergente ale cuplurilor care divorteaza, gasindu-si baza teoretica si in teoria psihanalitica care pune accent pe istoria si experienta individuala.

Din 1949, Dicks pune insa in practica interviul simultan, marcand un punct de cotitura in dezvoltarea terapiei maritale. Prin aceasta, el face un salt dincolo de psihopatologia si abordarea individuala, considerand "(.) perechea interrelata ca unitate a perceptiei si studiului" (Parkinson, 1993:22 apud Dicks, 1967).

Munca simultana cu ambii parteneri este utila in a ajuta membrii familiei "(.) sa negocieze tranzitiile dificile si sa reduca o parte din pierderea pe care o sufera" (Parkinson, 1993:22)

Este adevarat ca munca simultana cu cuplurile separate sau aflate in divort este uneori problematica, astfel ca, cateodata, asistentul social o evita voluntar. Identificarea-constienta sau nu - cu pozitia unuia dintre parteneri, teama de a nu pierde controlul intr-o intalnire dificila, sunt obstacole in plan psihologic care pot fi rationalizate de asistentul social in termeni de dificultati practice de desfasurare a intalnirilor simultane.





Este mult mai usor a trece de la o intalnire initial simultana, la intalniri separate, in timp ce traseul invers este mult mai dificil, desi eficienta demersului se impune.

1.5 Dimensiunile multiple ale divortului

Bohannan (1970) este unul dintre primii autori care a conceptualizat divortul ca un complex cu multiple laturi, corelate intre ele: psihologica, sociala, juridica. El a identificat 6 dimensiuni sau "ranguri" ale experientei divortului: emotionala, legala, economica, parentala, comunitara si psihologica.

Cei care parcurg experienta divortului pot sa intampine dificultati legate de aceste aspecte simultan, sau starea conflictuala poate difuza rapid dintr-un domeniu in altul. In sens invers, cooperarea intr-un domeniu, poate incuraja cooperarea si in celelalte. Se impune deci, inca o data, necesitatea abordarii multi-disciplinare a problematicii divortului si separarii, si imprimarea unui caracter similar si demersului de ajutor.

a. Divortul emotional

Un divort emotional poate avea loc cu mult inainte ca un cuplu sa se separe fizic, dupa cum el poate ramane incomplet mult timp dupa ce divortul legal a fost terminat. Bohannan (1970) sugereaza ca incapacitatea de a accepta schimbarea si dezvoltarea unuia dintre parteneri produce divortul emotional, fie ca acesta se materializeaza in divort legal sau nu.

Unele cupluri tinere se despart fara a fi ajuns la o atasare profunda a partenerilor, in timp ce, in cuplurile vechi observam cum apare o diminuare treptata a afectiunii, prezenta celuilalt devenind o sursa de iritare mai mult decat de confort. Totusi, acest model al dezangajarii reciproce nu este tipic, pentru ca in foarte multe cazuri asistam la situatii in care unul dintre parteneri incearca sa incheie relatia, in timp ce celalalt se lupta sa o mentina.

b. Divortul legal

Se refera la acea fateta a divortului legata de desfacerea efectiva a casatoriei, prin intermediul instantei judecatoresti, incluzand aranjamentele legate de impartirea bunurilor, custodia copiilor si alte aranjamente cu caracter legal.

c. Divortul economic

Pentru multe dintre familii, divortul va aduce sau va agrava problemele financiare, va accentua "(.) diviziunile economice existente in societate, aruncand gospodariile deja sarace in pauperitate" (Parkinson, 1983:27 apud Davis, 1983)

In acest context, instantele de judecata ar trebui sa acorde o importanta sporita situatiei copiilor, desi legea cu privire la acordarea pensiei alimentare nu reuseste sa realizeze decat intr-o mica masura acest lucru.

Mult mai mult s-ar putea obtine printr-o politica care sa imbunatateasca ajutorul oferit de stat, sporirea oportunitatilor de angajare pentru parintele care are in ingrijire copilul, printr-un regim fiscal preferential pentru acestia. In acest context, asistentul social va trebui sa fie capabil sa ofere sfaturi adecvate clientilor cu privire la drepturile lor si sa medieze relatia lor cu institutiile care ofera ajutor.

d. Divortul parental

Desi divortul semnifica o desfiintare a casatoriei si nu a parentalitatii, multi parteneri nu-si mai exercita impreuna rolul de parinti dupa incheierea casatoriei. Desi exista optiunea de custodie comuna, ea nu este luata deseori in considerare, accesul parintelui care pleaca la copil, in cazul in care va avea loc, fiind o continua sursa de stress.

Parintii non-custozi (termen cu valoare degradanta chiar) se vor simti inutili, nedreptatiti, si vor renunta in timp la relatia lor cu copiii. In cazul in care dreptul la vizita se va reduce la cateva ore, unii parinti vor considera ca este mai bine sa inceteze sa-si viziteze copiii, deoarece ei insisi considera vizitele scurte si despartirile foarte dureroase.

Uneori este mai usor sa joci rolul unui parinte martirizat decat sa faci fata atitudinii ostile a celuilalt parinte sau chiar indiferentei din partea copilului.

In cazul in care relatia cu partenerul anterior a fost marcata de violenta, unele mame se simt securizate doar daca realizeaza o ruptura totala de partenerul lor.

Un tata care se simte exclus din familie este putin probabil ca va plati pensie alimentara, iar daca accesul la copii este conditionat de aceasta plata, rezultatul final va fi lipsa accesului la copii si lipsa pensiei alimentare.

Sarcina asistentului social este de a facilita mentinerea relatiei cu ambii parinti dupa separare/divort.

e. Divortul comunitar

Numeroase studii (ex. Hart-1976) aratau ca una dintre principalele probleme ale celor divortati este singuratatea. Deprivarea materiala tinde sa devina o problema la fel de acuta. In urma divortului, necesitatea schimbarii locuintei provoaca o multitudine de tulburari pentru adulti, dar si pentru copii, determinate de ruperea de mediul familial, de vecini si de prieteni.

Problemele practice si starea de tensiune determinate de gasirea unei noi locuinte si scoli pentru copii, pot fi accentuate de lipsa prietenilor si vecinilor care i-ar fi putut ajuta pe parinti, in majoritatea cazurilor ei neputand sa-si permita un baby-sitter.

Uneori, in incercarea de a gasi ajutor, parintele divortat apeleaza la ajutorul bunicilor (in special al celor materni). Multi bunici nu poseda insa nici spatiul, si nici abilitatile de a se ocupa de nepoti, iar din punctul de vedere al parintilor, reinnoirea dependentei de proprii lor parinti semnifica o pierdere a statutului si autorespectului.

f. Divortul psihologic

Divortul psihologic este definit ca fiind "separarea sinelui de personalitatea si influenta ex-sotului" (Parkinson, 1993:30 apud Bohannan,1979). Indivizii care sunt afectati profund de pierderea partenerului pot avea dificultati in construirea de noi relatii si activitati. A trece peste dependenta de cineva este dificil, implicand "(.) auto-cunoasterea si auto-valorizarea ca fiinta umana independenta si care reuseste sa-si fie auto-suficienta, cu sau fara sprijin de la rude, prieteni, colegi (Parkinson,1993:31). Uneori dificultatile practice, teama de singuratate, problemele sociale si financiare ii imping pe oameni in noi relatii si recasatorii, inainte sa fi depasit relatia anterioara.

Principala sarcina in ceea ce priveste aspectul psihologic al divortului este de a rezolva problema autonomiei personale, asumarea intregii raspunderi cu privire la deciziile si greselile proprii, fara a mai putea sa le imparta cu partenerul.

Pentru ca respectul de sine tinde sa fie masurat in termenii relatiilor satisfacatoare cu altii (Weiss, 1975), divortul poate sa distruga sentimentul de identitate si apartenenta; multor oameni le este teama sa fie independenti, apeland la recasatorii grabite.

Desi nu poate impiedica oamenii sa faca acest lucru, rolul asistentului social este de a-i ajuta pe cei aflati in aceasta situatie sa evalueze cu mai mare atentie alternativa spre care se indreapta si sa incetineasca ritmul schimbarii.

2. Criza separarii

2.1. Delimitari conceptuale

Pard si Caplan (1965); Rapoport (1965); Caplan (1985), autori care s-au centrat asupra teoriei crizei, au aratat ca folosim conceptul de criza cand ne referim la situatii de genul:

- Un eveniment, situatie stressanta la care indivizii nu gasesc o solutie imediata

- O amenintare majora la adresa identitatii si a rutinei, care readuce la suprafata tensiuni si probleme nerezolvate din trecutul indepartat/apropiat

- Reactii care fac parte dintr-un model tipic al starii tensionale si durerii, structurat in 5 faze

Aceasta "dezorganizare" nu treneaza la infinit; conform lui Kaplan (Holt Romania, 2002:23) faza acuta dureaza 6 saptamani, dupa care individul sau familia aduc situatia intr-o noua stare de echilibru, fie ca este unul normal, benefic, fie unul patologic.

Rezulta deci ca uneori, criza poate sa conduca la schimbari pozitive, la dezvoltare, la o functionare superioara a anumitor nivele fata de momentele anterioare ei.

Din aceasta abordare pozitiva se poate vedea ca rezultatul depinde mai mult de modul in care criza este stapanita, decat de evenimentele care se vor precipita.

In cazul cuplurilor cu probleme, desi aceste evenimente sau probleme nu duc neaparat la destramarea casniciei, ele conduc la epuizarea resurselor unuia dintre parteneri sau a amandurora, ceea ce creste riscul disolutiei.

Daca aceste evenimente apar in cazul unor cupluri care au sprijin redus din partea rudelor si prietenilor, partenerii bazandu-se exclusiv unul pe celalalt, ele vor avea un impact mult mai mare, iar partenerii vor evita adesea sa caute sprijin si ajutor specializat pana cand criza ajunge la nivele greu de controlat.

Momentul intervetiei in criza este foarte important, fiind de notat faptul ca interventiile timpurii pot impiedica aparitia unor consecinte grave in timp.

In fazele timpurii, rezistenta fata de interventia din exterior este mai scazuta, si, conform lui Rapoport (1965:30), "(.) activismul persoanei care ajuta nu trebuie sa fie foarte ridicat. Un ajutor mic, directionat rational si concentrat pe obiective intr-un moment strategic este mai eficient decat un ajutor mai masiv acordat intr-o perioada de accesibilitate emotionala mai scazuta."




2.2. Interventia simultana

Mai multe cercetari facute in domeniu au confirmat faptul ca terapia individuala nu este recomandata atunci cand se are in vedere o familie aflata in divort, si ca, acordarea ajutorului in mod individual poate chiar sa mareasca disensiunile dintre parteneri si sa mareasca sansele de disolutie a casniciei.

In lucrarea sa "Separarea, divortul si familia", Lisa Parkinson trece in revista 5 argumente care vin in sprijinul acestei idei:

- Deciziile majore sunt luate adesea in situatii de criza pe baza neintelegerilor sau din cauza unei comunicari inadecvate sau negative. Discutiile simultane cu ambii parteneri le pot permite nu numai sa vorbeasca unul cu celalalt, dar sa se si asculte reciproc, situatia putand fi clarificata mult mai bine decat in cazul interviurilor separate;

- In cadrul unei discutii cu ambii parteneri, poate aparea o noua varianta viabila, de perspectiva, care nu li s-a relevat niciunuia in cadrul interviurilor individuale;

-Uneori, in cuplurile cu probleme, partenerii se simt ambivalenti unul fata de celalalt, putand parcurge sentimente de incertitudine, teama de pierdere, exprimand mesaje verbale sau non-verbale contradictorii pentru celalalt;

Interviul simultan, mai ales daca asistentul social ii ajuta sa "decanteze" aceste sentimente amestecate, ii poate ajuta sa clarifice aceste stari ambivalente si mesaje emise; de asemenea:

- Aceste discutii simultane pot demonstra caracterul impartial al asistentului social si faptul ca el nu este un aliat personal al niciunuia dintre parteneri si ca preocuparile si problemele lor merita aceeasi atentie din partea agentiilor de ajutorare;

-Lucrand simultan cu ambii parteneri, asistentul social poate evalua impreuna cu ei cauzele dificultatilor pe care le parcurg (probleme de comunicare, factori de stress din familia largita, etc.), sa inventarieze sursele de ajutor si sa elaboreze un plan de interventie pe care, fie si temporar, ei sa il experimenteze.

2.3. Modele tipice de conflict

Inainte de a trece in revista cateva tipologii ale conflictului din cadrul cuplurilor care trec prin experienta separarii/divortului, trebuie facute urmatoarele mentiuni (dupa Parkinson, 1993):

-Fiecare situatie este unica si trebuie evitata incadrarea familiilor in teorii preconcepute;

-Categoriile de conflict nu trebuie considerate ca exclusive, deoarece unele cupluri parcurg mai mult decat un singur model de conflict in acelasi timp, iar altele trec de la un model la altul;

-Chiar daca primele impresii asupra nivelului si tipului de conflict pot fi inselatoare, ele ofera macar un punct de plecare in abordarea problemelor;

Cele 6 tipuri de conflict descrise de Parkinson (1993) sunt:

1. Cuplurile semidetasate

Este vorba de cupluri care sunt despartite de o perioada de timp, iar separarea lor s-a facut in conditii de conflict deschis redus. Anumite probleme practice si disensiuni cu privire la vizitarea copiilor pot arata insa ca parintii sunt inca angajati emotional.

Discutiile simultane pot ajuta la departajarea rolurilor maritale de cele parentale si la construirea colaborarii dintre ei.

2. Conflictul cu " usile inchise"

Anumite cupluri evita confruntarea directa, retragandu-se indaratul unor bariere fizice, psihologice sau de ambele feluri. Tacerea care se instaleaza reprezinta o expresie a maniei, frustrarii, respingerii, dar in acelasi timp ea ar putea exprima o continuare a atasamentului, suferintei, a temerii de abandon.

Si in acest caz se aplica cu success tehnica interviului simultan, dar pot fi necesare si interviuri separate pentru a-i ajuta pe parteneri sa dobandeasca incredere in asistentul social, pentru a putea sa faca fata momentului in care vor trebui sa vorbeasca unul cu celalalt. Ritmul demersurilor trebuie adaptat la nivelul stressului, in sensul ca s-ar putea sa fie nevoie ca el sa fie mai lent la inceput, fiind necesar sa se ia in calcul sentimentele, trairile neexprimate sau ambivalente.

Este ceea ce se poate regasi in sintagma "ascultare cu a treia ureche" (Parkinson, 1993 ), care receptioneaza sentimentele ce pot fi prea dureroase sau alarmante pentru a putea fi exprimate direct.

3. Lupta pentru putere

Se refera la situatia in care indivizii care experimenteaza o pierdere majora din viata lor pot sa reactioneze incercand sa acapareze o pozitie dominanta in procedurile de divort.

Chiar actul separarii sau divortul pot fi traduse ca incercari de a inversa un dezechilibru de putere din familie, iar aceasta lupta poate sa continue la alte nivele, de exemplu: insistarea asupra vinovatiei partenerului, exploatarea avantajelor juridice in instanta, luarea in posesie a copiilor (Parkinson, 1993:51).

4. Agatarea tenace

Acest tip de conflict consta in incercarea unuia dintre parteneri de a-l indeparta pe celalalt, in vreme ce partenerul care rezista se lupta si se agata in continuare. Apelurile partenerului care rezista pot lua forma unui santaj emotional materializat in amenintari cu sinuciderea sau ranirea fizica. Toate acestea au drept scop acela de a-l determina pe partenerul care a plecat sa se intoarca, desi incercarea de reunire poate avea o durata scurta, partenerul parasit putand fi lasat si mai furios si mai ranit ca inainte.

In aceasta situatie, interventia simultana perpetueaza starea de conflict in loc sa o rezolve, deoarece pe de o parte il avem pe partenerul care a plecat si care doreste o incheiere rapida a relatiei, iar de partea cealalta se afla partenerul parasit care doreste sa prelungeasca lucrurile cat mai mult. El are nevoie de mai mult timp pentru a face fata despartirii, fiind utila in acest sens folosirea consilierii individuale, a grupurilor de suport, activarea retelei sociale.

5. Confruntarea

Multe cupluri ajung sa aiba un comportament violent, acesta fiind un fapt comun in crizele de separatie.

Interventia consta initial in a impiedica exacerbarea violentei. Intalnirile se pot desfasura la interval de cateva zile, cu instructiuni clare din partea asistentului social pentru cei doi parteneri de a nu avea discutii violente intre doua sedinte.

Stimularea concentrarii asupra problematicii legate de copii ii poate ajuta pe cei care traverseaza acest tip de conflict sa-si mentina capacitatile parentale in ciuda presiunilor emotionale la care ii supune separarea.

6 .Conflictul intretinut

Termenul de "intretinut" (Kressel et al., 1980) se refera la cuplurile care investesc mult din punct de vedere emotional in mentinerea conflictului. Interventia este foarte dificila, sansele de reusita fiind mici.

Utila ar fi totusi concentrarea asupra problemelor practice imediate, cum ar fi de exemplu a cere fiecaruia dintre parteneri sa sugereze o sarcina controlabila care sa fie solicitata celuilalt. O caracteristica a acestor cupluri care intra in categoria "haotic agravate" (Parkinson, 1993:53 apud Wallerstein si Kelly, 1980) este rezistenta la identificarea de solutii, ceea ce poate genera frustrare si deprimare la cei care vor sa ajute.

Lucrul in comun ramane util, dupa cum si, in unele cazuri, rezolvarea conflictului in instanta judecatoreasca poate fi necesara in interesul copiilor.

3. Asistarea copiilor

3.1. Reactiile copiilor la separarea parintilor

Pentru multi adulti este dificil in a-i ajuta pe copii sa faca fata durerii pe care o resimt atunci cand familia lor trece prin experienta separarii sau divortului.

Uneori parintii fie pentru ca sunt ei insisi confuzi, fie din dorinta de a-si proteja copiii, nu le explica acestora ce se intampla.

Chiar si profesionistii din domeniu se limiteaza in general la a discuta problemele divortului numai cu parintii fie pentru ca nu dispun de experienta necesara lucrului cu copiii, fie pentru ca se tem de sentimentele neplacute pe care le-ar putea provoca copiilor.

Se subestimeaza in acest fel perceptivitatea de care pot sa dea dovada copiii, chiar si cei mici, capacitatea lor de a intelege consecintele separarii. Vorbitul despre ei si nu cu ei duce la instalarea unei situatii de izolare, care poate avea consecinte greu de inlaturat.

Studii recente realizate in Marea Britanie si SUA au demonstrat ca indiferent de clasa sociala, copiii accepta divortul. Chiar daca isi doresc ca ambii parinti sa fie impreuna cu ei, vor accepta divortul atata timp cat stiu ca nici unul dintre parinti nu ii va abandona. Copiii subliniaza ca "(.) au nevoie de informatie si explicatii cu privire la schimbarile din viata lor, de dreptul de a fi ascultati, a se discuta cu ei, ca si de dreptul de a fi responsabili de deciziile dureroase" (Parkinson, 1993:58)



Aceleasi studii pe care le-am mentionat anterior arata si faptul ca modul in care parintii despartiti stapanesc conflictul emotional si lucreaza la restructurarea relatiilor din cadrul familiei va influenta in mai mare masura echilibrul psihologic al copiilor si reusita lor scolara, decat saracia sau conditiile precare de locuit.

In ceea ce priveste aspectul relatiilor cu parintele care detine custodia si cel care paraseste familia, este relevanta concluzia la care au ajuns Wallerstein si Kelly (1977), si anume ca, daca relatia copilului cu parintele care ramane este prea stransa, copilul va prezenta dificultati in a duce o viata proprie. Atribuirea prematura de responsabilitati de sprijinire a unui parinte bolnav sau deprimat, de ingrijire a unor frati mai mici, incarca timpuriu copiii cu un rol semi-parental.

Rezulta deci importanta mentinerii relatiei cu parintele care pleaca, pe urmatoarele considerente (Parkinson, 1993):

- Copiii trebuie sa stie ca nu ei sunt cei responsabili de separarea parintilor si ca afectiunea parintelui absent nu va disparea. Acest lucru ii va ajuta sa creada in stabilitatea relatiei si nu va afecta capacitatea lor viitoare, ca adulti, de a realiza relatii durabile;

- Copiii au nevoie de informatii cu privire la originea lor pentru a-si construi propria identitate si pentru a evita situatiile in care ar putea sa-si imagineze ca parintele absent este "rau" sau prea ocupat sau important ca sa se ocupe de ei;

- In momentul in care un copil pierde relatia cu un parinte, si contactul sau cu alte rude va fi afectat, o serie de figuri: bunici, unchi, matusi care sunt importante in viata sa disparand, si provocandu-i o suferinta suplimentara;

- S-a demonstrat ca mentinerea unei relatii bune cu ambii parinti naturali contribuie la formarea relatiei cu parintii vitregi, in loc sa o impiedice.

3.2. Strategii de reunire

Simptomele fizice sau tulburarile comportamentale ale copiilor "pot reflecta incercarile constiente sau inconstiente ale copiilor de a-si reuni parintii din nou, chiar daca aceasta ar insemna ca ei sa sufere mai multa durere sau mai multe pedepse" (Parkinson, 1993: 68-69). Exista mai multe situatii care pot fi create de copil in acest scop:

■Iimbolnavirea - poate distrage o vreme atentia parintilor de la conflictul marital, dar ar insemna ca aceasta boala sa se permanentizeze pentru a nu reaparea conflictul dintre parinti. Aceasta strategie se poate intoarce impotriva copilului si in alt mod, in sensul ca unul dintre parinti ar putea concluziona ca ingrijirea copilului de catre celalalt este deficitara sau ca vizitele la parintele plecat nu sunt benefice, deoarece au dus la imbolnavirea copilului.

■ Uneori copilul doreste ca aceasta concluzie sa apara, nu neaparat pentru ca doreste sa intrerupa legatura cu parintele plecat, ci pentru ca simte ca parintele care il are in ingrijire are mai mare nevoie de sprijinul lui, realizand o alianta protectoare cu acesta (fenomen specific in special varstei de 6-9 ani);

■ Copilul se ofera, inconstient sau uneori chiar constient drept tap ispasitor pentru a mai reduce tensiunile dintre parinti. Absentarea de la scoala, comportamentul delincvent sau agresiv, pot determina certuri intre parinti, mentinandu-i implicati emotional cu copilul si intre ei. (Parkinson, 1993:69)

3.3. Comunicarea cu copiii

Ideea centrala de la care trebuie sa pornim este aceea ca pentru ca, copiii sa stabileasca relatii de apropiere cu asistentul social si sa se simta in siguranta pentru a-si impartasi sentimentele este necesar sa li se ofere un mediu prietenos, dotat cu jucarii care sa le permita sa exprime ceea ce uneori nu reusesc in cuvinte. "Jucariile si jocurile permit actiunea directa in camera, in loc doar de discutia despre actiune."(Parkinson, 1993:73 apud Haley, 1976).

Inafara intalnirilor pe care asistentul social le are doar cu copiii, organizarea intalnirilor la care sa participe atat parintii cat si copiii este un bun prilej de a comunica intre ei. Winnicott (1971) a subliniat importanta comunicarii directe a asistentilor sociali cu copilul, in scopul reducerii sentimentelor de izolare si singuratate. Comunicand si nu doar lucrand pentru ei, asistentul social le va transmite acestora preocuparea si sprijinul lui, iar prin faptul ca este in contact direct cu ambii parinti, copilul se va simti usurat stiind ca si altcineva se afla in aceasta situatie stressanta de "du-te - vino".

Desi este certa importanta intalnirilor la care sa participe atat parintii cat si copiii (mai ales in cazul in care acestia sunt a treia latura a conflictului), punerea in practica a acestui principiu poate sa fie dificila, mai ales in perspectiva unor certuri intre parinti in prezenta copilului.

Copiii pot sa fie necomunicativi, sau din contra, galagiosi, punand astfel la indoiala credibilitatea asistentului social in ochii parintilor, in cazul in care nu reuseste sa stapaneasca eficient situatia. Asistentii sociali care se simt nesiguri cu privire la lucrul cu copiii, se vor margini doar la consilierea parintilor, ca si cum copiii nu ar fi de fata, in timp cei care reusesc sa castige increderea copiilor, vor descoperi ca acestia au ridicat bariere intre ei si parintii lor, ceea ce ar putea sa-i faca pe parinti sa se simta prost.

Asistentii sociali trebuie sa posede abilitati de comunicare atat verbale cat si nonverbale, astfel incat sa ajute parintii si copiii sa-si poata exprima sentimentele pe care nu le pot traduce in cuvinte.

3.4. Utilizarea jocului

Conform teoriei avansate de O'Brian si Loudon (1985), exista doua limbaje de uz comun, si anume limbajul imaginilor vizuale si limbajul cuvantului vorbit.

Este eficient sa nu se foloseasca in lucrul cu clientul doar un singur tip de limbaj, fiind utila in acest sens achizitionarea unui set de materiale cum ar fi: casute, papusi, hartie si creioane, jocuri de aranjare a unor figuri, mobile si balante care pot fi utilizate pentru a figura dezechilibrele emotionale din familie, bete de lemn cu diferite lungimi care pot fi folosite pentru a ilustra nevoia copilului de legaturi ferme si granite stabile.

Prin aceste tehnici de joc, precum si altele nonverbale (vezi desenul, sculptura) se pot obtine informatii, dar si angaja parintii si copiii in discutii si in rezolvarea problemelor. Chiar si in cazul copiilor mici aceasta metoda poate fi utila, pentru ca, dincolo de aparente, ei vor inregistra o mare parte din ceea ce se spune, si mai ales tonul si maniera discutiei.

Bibliografie:

Ambrose, P., Harper, J., Pemberton, R., 1983, Surviving divorce - Men Beyond Marriage, Wheatsheaf Books, Brighton.

Holt Romania, 2002, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului si familiei, Ed. Lumen, Bucuresti.

Haley, J., 1976, Problem Solving Therapy, Harper&Row, New York

Ilut, P.,1 995, Familia-cunoastere si asistenta, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca.

O'Brien, A., Loudon, P., 1985, "Redressing the Balance-involving children in family therapy"in Journal of Familiy Therapy, pp.81-98.

Parkinson,L.,1993, Separarea, divortul si familia, Ed.Alternative, Bucuresti

Rapoport,L., 1965,The State of Crisis-some theoretical considerations, Family Service Association, New York






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




DOSAR DE CERCETARE LA M.T.C.S. - Explorarea aspectelor motivationale ale consumului de alcool la studentii din Hasdeu
PROTECTIE SI ASISTENTA SOCIALA IN GRECIA SI ROMA ANTICA
Lucrare de licenta Asistenta Sociala, Probatiune si protectia victimelor - Asistenta sociala a persoanelor cu risc suicidar
Propuneri de masuri pentru reducerea abandonului
Teorii ale dezvoltarii sociale
Abordari conceptuale privind serviciile publice de sanatate si dezvoltarea sociala
PENITENCIARUL - LOC AL EXECUTARII PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE
Inceputurile asistentei sociale in Romania. Esantioane de asistenta sociala
ASISTENTA SOCIALA IN EUROPA MEDIEVALA
Serviciile publice de sanatate si dezvoltarea sociala