 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Alimentatie | Asistenta sociala | Frumusete | Medicina | Medicina veterinara | Retete |
UNIVERSITATEA BUCURESTI
Facultatea de Sociologie si Asistenta sociala
ADOPTIA
ASPECTE JURIDICE SI SOCIALE
Cuprins
Introducere
Rezumat
Cap I Consideratii generale
Istoricul adoptiei
Definitii si sensuri
Cap II Familia si importanta ei in societate
Forme de organizare a familiei
A) Casatoria pe grupe
B) Poligamia
C) Monogamia
Functiile familiei, clasificari si particularitati
A) Functii interne
B) Functii externe
Familia intre traditie si modernitate
A) Modelul traditionalist
B) Modelul modern
C) Modelul postmodern
Tipuri de familii
Familia contemporana. Valori si atitudini
Cap III Cadrul legislativ al adoptiei
Sectiunea A: Conditiile si regimul juridic al adoptiei interne
Conditiile de fond ale adoptiei
Procedura adoptiei interne
Efectele si cauzele de incetare ale adoptiei
Sectiunea B: Procedura adoptiei internationale
Conditii generale
Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire
Incuviintarea adoptiei internationale de catre instanta
Efectele adoptiei internationale
Cap IV Familii adoptatoare, studii de caz
Cadrul general
Obiectivele cercetarii
Ipoteze
Metoda de cercetare – studiul de caz
Studiul de caz nr. 1
Studiul de caz nr. 2
Studiul de caz nr. 3
Concluzii ale studiilor de caz
Concluzii generale
Bibliografie
Anexe
Rezumat
Lucrarea de absolvire am structurat-o in 4 capitole, considerand ca in cadrul acestora am analizat si descris fenomenul adoptiei copiilor astfel:
Capitolul 1 contine doua subcapitole. Primul prezinta evolutia normativa a adoptiei de la primele forme ale adoptie recunoscute de stat si pana in prezent. In a doua parte sunt definite principalele concepte utilizate in vederea descrierii fenomenului de adoptie.
Capitolul 2 este structurat in doua parti care analizeaza din toate punctele de vedere adoptia interna si adoptia internationala.
Capitolul 3 prezinta implicatiile sociale ale adoptiei in functie de mai multe elemente. Aici sunt descrise nevoile copilului, cele 3 forme de organizare a familiei (casatoria pe grupe, poligamia si monogamia), functiile interne si externe ale familiei, evolutia familiei de la modelul traditionalist la cel postmodern si tipurile de familii. Capitolul se incheie cu descrierea familiei in conditiile atitudinilor si valorilor contemporane.
Capitolul 4 prezinta partea in care sunt incluse elementele de cercetare. Pentru o cat mai buna analiza si descriere a fenomenului adoptiei am urmarit mai multe obiective specifice acestui domeniu, obiective care sa demonstreze importanta aplicarii masurii de protectie definitiva din perspectiva oferirii copilului a unui mediu familial propice dezvoltarii biologice corespunzatoare varstei.
Lucrarea se incheie cu o serie de concluzii si propuneri, acestea au rezultat in urma analizei studiilor de caz efectuate.
Introducere
Adoptia reprezinta, fara doar si poate, unul dintre cele mai actuale si mai controversate fenomene ale dreptului contemporan. Adoptia este un fenomen complex, sociologic si juridic si totodata un mijloc pentru solutionarea problemelor familiale ale copilului, dupa cum poate fi in aceeasi masura si o sursa de probleme familiale si sociale, daca drepturile celor implicati in procesul de adoptie si , mai ales, daca drepturile fundamentale si interesul copilului nu sunt respectate.
Pentru ca adoptia reprezinta, in opinia mea si nu numai, solutia ideala pentru copilul institutionalizat, aceasta a devenit un fenomen international ce a captat nu numai atentia autoritatilor nationale, ci si pe aceea a organismelor internationale.
In ultimii ani s-a acordat o atentie deosebita necesitatii dezvoltarii unui sistem coerent de protectie a copilului aflat in dificultate, accentul fiind pus pe rolul prioritar al familiei in cresterea si educarea copiilor.
Cele mai importante masuri de protectie a copilului aflat in situatii de risc pana in anul 2004 au fost: Ordonanta de Urgenta nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate o serie de alternative la institutionalizare si anume:
plasamentul copilului unei familii sau persoane care consimte la aceasta si care prezinta conditii materiale si garantii morale pentru a creste si educa un copil,
plasamentul copilului in regim de urgenta
incredintarea copilului in vederea adoptiei
Ultima solutie de ocrotire a minorului, adoptia, este considerata ca fiind o solutie definitiva pentru copilul care din diferite motive nu poate locui cu familia biologica. Adoptia a fost conceputa dintotdeauna ca avand scop familial, acela al intemeierii familiei adoptive in care adoptatul sa gaseasca conditii afective si de crestere, educare si pregatire profesionala, dragoste, caldura si armonia vietii de familie, precum si conditii materiale necesare existentei sale, iar cel care adopta sa-si poata satisface dorinta de a fi parinte.
Anul 2004 a reprezentat un pas deosebit de important in ceea ce priveste protectia copilului care, din diferite motive, nu poate fi crescut si ingrijit de parintii sai naturali, deoarece s-au elaborat doua legi: Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei si Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Acestea sunt considerate ca fiind o modificare si completare a legii anterioare.
Unul dintre elementele principale pe care le aduce legea privind regimul juridic al adoptiei este si prezentarea etapelor prin care se ajunge la finalitatea procesului de adoptie, cu alte cuvinte legea prezinta toate substructurile care trebuie indeplinite pentru ca un copil sa fie adoptat: aspecte care privesc copilul si aspecte care se refera la persoana sau familia adoptatoare.
In cele ce urmeaza, mi-am propus sa surprind in lucrarea de fata, cele mai importante aspecte de ordin legislativ si social ale adoptiei si in acelasi timp sa evidentiez aspectele pozitive si negative ale adoptiei si ale procesului de adoptie in urma analizei unor cazuri particulare.
Lucrarea se incheie cu cateva concluzii si propuneri personale, insa concluzia finala o las pe seama specialistilor sociologi.
CAP. I
CONSIDERATII GENERALE
Istoricul adoptiei.
Primele reglementari in ceea ce priveste adoptia se regasesc inca in dreptul roman, prin care se crea „patria potestas”. Principalul scop al adoptiei este acela de a permite familiilor sau persoanelor fara descendenti legitimi sa primeasca in mediul lor copii care dobandeau astfel numele adoptatorului, continuau traditia familiei si a stramosilor si urmau la succesiune ca si un copil din casatorie.
Transformarea esentiala a institutiei adoptiei s-a produs atunci cand scopul adoptiei s-a schimbat din acela de a privi in principal interesul adoptatorului, in acela de a urmarii interesul adoptatului (copilul lipsit de ingrijire parinteasca). Ideea de a da un copil familiei care nu are copii s-a transformat in aceea de a da o familie sau un parinte copilului lipsit de un mediu familial. Avand in vedere cele mentionate mai sus am constat ca legislatia a evoluat consacrand principiul potrivit caruia adoptia trebuie sa se realizeze in interesul copilului, ca o masura de protectie a acestuia.
Inca din 1851 pe continentul american, in statul Messachusetts apare prima lege moderna privind adoptia, care consacra principiul interesului copilului si regula potrivit careia drepturile si indatoririle parintesti revin adoptatorilor, iar raporturile de rudenie fireasca ale copilului cu parintii sai biologici inceteaza. In schimb pe continentul european, Codul civil francez (1804) a mentinut inca o perioada de timp indelungata conceptia romana, traditionala despre adoptie.
Adoptia a aparut in Romania pentru prima data sub numele de „infiala” in Codul Callimach (art. 236 si urm.), iar Codul Caragea (art 1, partea IV, cap. 5) prevedea ca „Facerea de fii de suflet este dar spre mantuirea celor ce nu au copii”.(Avram, Marieta, 2001, Legislatia familiei, Bucuresti, editura Beck, p.93)
Codul civil din 1864 reglementa adoptia ca un „contract solemn”, supus „ratificarii justitiei”, care se incheia intre adoptator si adoptat. In acest cod civil din 1864 adoptatorul putea sa fie barbat sau femeie si trebuia sa indeplineasca doua conditii: nu trebuia sa aiba copii si nici descendenti legitimi, era suficient ca copilul sa fie conceput pentru ca adoptia sa nu mai fie posibila. Uneori chiar existenta unui nepot sau stranepot era suficienta pentru ca adoptia sa nu mai fie posibila. A doua conditie era ca adoptatorul sa aiba mai mult cu 18 ani decat viitorul adoptat, fara a se pune insa vreo conditie speciala de varsta. In final se cerea ca adoptatorul sa se bucure de o buna reputatie , iar daca era casatorit nu putea sa adopte decat cu acordul sotului. Desi Codul civil nu avea prevederi in legatura cu adoptia internationala, adoptatorul putea sa fie si strain, asadar orice strain care dorea sa adopte unul sau mai multi copii romani putea sa o faca atata timp cat legislatia din tara sa ii permitea acest lucru.
Desi, in principiu, adoptia era irevocabila, art. 311 alin. (3) prevedea faptul ca adoptia putea sa fie desfiintata la simpla cerea a persoanei adoptate numai in conditiile in care acest lucru se intampla cu un an inaintea implinirii varstei de 18 ani a adoptatului. De asemenea , adoptia putea fi anulata, pentru neindeplinirea conditiilor prevazute de lege. (Avram M. 2001, p.95)
Codul familiei din 1954. In acest cod adoptia este numita „infiere” si spre deosebire de Codul civil din 1864 acesta aduce noi prevederi in legatura cu adoptia. Codul familiei are in prim plan interesul celui adoptat, iar adoptia este vazuta ca un mijloc de ocrotire a copilului. Acesta prevede faptul ca numai minorii pot fi adoptati, insa ia in considerare faptul ca daca un copil care a implinit varsta majoratului, dar a fost crescut de o alta familie decat cea naturala, aceasta familie poate sa il adopte. Aici s-a prevazut de asemenea faptul ca adoptia intre frati este interzisa si s-a introdus consimtamantul la adoptie din partea parintilor naturali si din partea copilului daca acesta a depasit varsta de 10 ani. Adoptia internationala era permisa, dar numai cu autoritatea Presedintelui tarii, in cazul in care se punea problema infierii unui cetatean roman de catre unul strain si invers. Interesant este faptul ca pana in 1990 cazurile adoptiilor internationale erau foarte rare.(Avram M. 2001, p.96)
Prin Legea nr. 11/1990 privind adoptia, incuviintarea adoptiei trece din competenta autoritatii tutelare in competenta instantelor judecatoresti. A fost abrogat decretul prin care se conditiona adoptia internationala de acordul Presedintelui tarii. A fost infiintat Comitetul Roman pentru Adoptii, care exista si astazi. Rolul acestuia este de a contribui la ocrotirea minorilor prin adoptie si sa realizeze cooperarea internationala in materia adoptiilor.
Legea nr. 55⁄1995 a modificat si completat unele dispozitii in ceea ce priveste adoptia internationala. Cea mai importanta modificare a fost interzicerea adoptiei internationale din cadrul familiilor, pentru a marca astfel faptul ca adoptia internationala este menita sa ajute copilul lipsit de mediul sau familial.
Romania a aderat dupa 1990 la unele conventii internationale care reglementeaza problema adoptiei. In 1990 a fost ratificata Conventia ONU cu privire la drepturile copilului. In 1993 s-a ratificat Conventia europeana in materia adoptiei de copii, in 1994 Conventia asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, incheiata la Haga, la 29 mai 1993, Comitetul Roman pentru Adoptii fiind desemnat ca autoritate centrala insarcinata cu aducerea la indeplinire a prevederilor acestei conventii
In 1997 a fost aprobata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25 cu privire la regimul juridic al adoptiei.
In prezent este in vigoare Legea nr.2732004 din 21.06.2004 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23.06.2004 privind regimul juridic al adoptiei.
Definitii si sensuri
Definitia adoptiei. Pentru buna dezvoltare psihica si sociala copilul trebuie sa creasca in cadrul unei familii, familie care trebuie sa ii acorde conditiile necesare pentru acest lucru si anume fericire, iubire si intelegere. Pe cat este posibil, copilul trebuie mentinut si crescut in familia sa de origine. Uneori acest lucru nu este posibil si astfel se incearca gasirea pentru copil a unei familii permanente, pentru a-l ajuta sa se integreze in societate si sa devina folositor acesteia. Adoptia ofera aceasta sansa copilului. In urma adoptiei copilul lipsit de parinti isi gaseste o familie adoptatoare, unde urmeaza a fi crescut fara a se lua in considerare faptul ca noii sai parinti nu sunt cei naturali.
Art. 1 alin(1) din O.U.G. nr. 251997 precizeaza faptul ca adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabileste legatura intre cel care adopta (adoptator) si copil (adoptat), precum si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului. Pentru a putea incepe legatura de rudenie dintre copil si noii sai parinti, trebuie sa inceteze vechea legatura de rudenie a acestuia ce parintii sai naturali.
Prin urmare in urma adoptiei, adoptatorii isi asuma obligatiile si raspunderea ce revin parintilor firesti.
Pentru a descrie cat mai bine procesul de adoptie voi prezenta pe scurt principalii termeni implicati in acest proces si sensurile acestora.
copil (minor)
„Orice fiinta umana care nu a implinit varsta de 18 ani, cu exceptia cazurilor cand, in baza legii aplicabile, majoratul este stabilit la alta varsta”.(Conventia privind Drepturile Copilului, art.1)
adoptie
Masura de protectie a copilului aflat in dificultate.
„Actul prin care cineva devine parintele legal al unui copil care nu este propriul sau descendent natural”. (Zamfir, Catalin, 1998, Vlasceanu, Lazar, Dictionar de sociologie, Bucuresti, editura Babel, p.19)
familie
In sens larg: „familia este un grup social ai carei membrii sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza sub raport economic si au grija de copii”
In sens restrans: „familia este un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copii acestuia”.
„Fiecare societate are un anumit sistem familial, adica un sistem de reglementare a relatiilor dintre barbatii si femeile de varsta matura si dintre acestia si copii. Sistemele familiale pot fi foarte diferite de la o societate la alta, dar ele exista peste tot. Sistemele familiale se diferentiaza intre ele dupa gradul de cuprindere a grupului familial, forma de transmitere a mostenirii, modul de stabilire a noilor cupluri, modul de exercitare a rezistentei noilor cupluri, modul de exercitare a autoritatii in cadrul familiei. In raport cu gradul de cuprindere, familia se poate limita la sot, sotie si copiii lor minori (familia nucleara) sau poate cuprinde un numar mai mare de rude de sange (familia extinsa)”. (Zamfir, C., p. 234)
In ceea ce ma priveste consider ca adoptia este o foarte buna solutie pentru ambele parti implicate. Pe de o parte pentru copii, pentru ca este o buna alternativa la institutionalizarea acestora, iar pe de alta parte pentru familia adoptiva, fiind o modalitate si un bun prilej de consolidare a acesteia.
CAP. II
FAMILIA SI IMPORTANTA EI IN SOCIETATE
1. Forme de organizare a familiei
De-a lungul istoriei familia a evoluat in diferite forme, aceste schimbari in cadrul familiei se datoreaza dependentei acesteia de cadrul legislativ. Relatiile dintre sexe, conceptiile despre casatorie si familie, intemeierea juridica a acestora, relatiile dintre parteneri in viata de cuplu, complexitatea relatiilor familiale in general sunt strans legate de nivelul de dezvoltare al societatii, de modul de organizare sociala, de fenomenele si procesele ce caracterizeaza societatea. Asadar o data cu evolutia societatii si a modului cum evolueaza fenomenele si procesele ce caracterizeaza societatea evolueaza si familia si modul de dezvoltare a acesteia. „Familia reprezinta un produs al societatii ce se dezvolta paralel cu aceasta si se modifica in functie de transformarile economice, sociale, morale”(Maria, Voinea, 1993, Sociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti,Bucuresti, p. 14)
Familia reprezinta o comunitate alcatuita din mai multi indivizi uniti prin legaturi de casatorie. Prin casatorie cele doua persoane unite imbina latura biologica cu cea sociala. Latura biologica a familiei este esentiala pentru ca astfel se asigura reproducerea. Prin existenta urmasilor familia isi rezolva mai multe probleme cum ar fi problema mostenirii, dar si aceea a sprijinului la batranete.
Istoria societatii demonstreaza faptul ca evolutia familiei a avut loc in conditiile imbinarii factorilor biologici cu cei economici, sociali, morali si culturali. Familia ca unic grup reproducator normal este si singura forma de realizare a continuitatii naturale si culturale a speciei, de transmitere a caracteristicilor biologice ale speciei, dar si a limbii, a obiceiurilor, valorilor spirituale, modelelor de conduita, etc. Prin urmare familia poate fi considerata un nucleu al societatii, ea reprezinta „celula” care ii uneste pe parinti de urmasii lor.
Dupa cum se stie foarte bine, fiecare fiinta umana are nevoie de afectiune, dragoste, etc., familia este aceea care poate sa satisfaca aceste nevoi elementare, nevoia de destainuire a unor impliniri sau insatisfactii aparute pe diverse planuri, oferind membrilor ei sentimentul de siguranta. (Maria, Voinea, 1993, p. 14, 15)
Dupa cum am mai spus familia este strans legata de evolutia societatii, iar o data cu evolutia sau regresul societatii au loc schimbari si in cadrul familiei. Pe primele trepte ale dezvoltarii societatii, atunci cand omul abia se departa de instinctele sale animalice, in relatiile dintre seve domina instinctul natural, lucru care i-a determinat pe cei mai multi ganditori sa emita ipoteza promiscuitatii. Aceasta a fost sustinuta de Morgan, Bachofen, Engels. (Maria, Voinea, 1993). Toti acestia au ajuns la concluzia ca inceputurile familiei ca forma de organizare sociala sunt imperceptibile in timp. O schimbare majora se observa din acest punct de vedere se observa o data cu accentuarea diviziunii muncii cand are loc o diferentiere mai pronuntata a raporturilor dintre sexe.
A. Casatoria pe grupe, este potrivit doamnei Maria Voinea cea mai veche forma a familiei. Acest tip de casatorie se bazeaza pe inrudirea de sange. Morgan considera acest tip de casatorie ca fiind prezenta in anumite zone ale pamantului pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In anumite triburi din Africa casatoria pe grupuri inca se mai practica.
In acest tip de familie tatal copilului ramane necunoscut, mama ramanand aceea care trebuie sa se ingrijeasca de cresterea copilului, cu toate ca ea ii numeste fii si fiice si pe ceilalti membrii ai grupului. Aici descendenta se socoteste numai pe linie materna ca si in cazul monogamiei de scurta durata. Toate acestea si intr-un cuvant casatoria pe grupe reflecta o stare inapoiata a relatiilor dintre sexe si un nivel scazut de dezvoltare economico-sociala si culturala.
B. Poligamia reprezinta casatoria unui barbat cu mai multe femei. Aceasta este influentata de asemenea de factori economici, ea reprezentand practic existenta posibilitatilor materiale necesare intretinerii mai multor sotii. Din punct de vedere economic N. Petrescu afirma ca „poligamia reflecta nu numai starea prospera a barbatului, dar si intentia de a-si sporii bratele de munca”(apud Maria, Voinea, 1993, p. 17). Asadar poligamia influenteaza pozitia materiala ti sociala a barbatului, dar si stabilirea descendentei pe linie patrilineara. Poligamia nu depinde in asa mare masura de posibilitatile si aspiratiile economice ale barbatului, cat de traditii, deprinderi si tendinte naturale.
C. Monogamia reprezinta, spre deosebire de poligamie, unirea barbatului cu o singura femeie si apare si ca forma primitiva de casatorie. Monogamia este considerata forma de unire dintre un barbat si o femei cea mai naturala si cea mai potrivita speciei umane. Ea este cea mai durabila forma de unire dintre sexe din istoria familiei si reprezinta un proces real de reglementare a relatiilor dintre sexe in transmiterea averii si numelui descendentilor cu paternitate certa.
De-a lungul timpului acest tip de familie a inregistrat diferite nuante in functie de evolutia istoriei societatii, dar cu toate acestea la baza a ramas principiul foarte sanatos al familie monogame si anume faptul ca partenerii de cuplu se au doar unul pe celalalt si nu au relatii cu persoane de acelasi sex in afara cuplului (relatii extraconjugale).
Istoria omenirii a demonstrat ca de-a lungul ei au existat diverse forme si tipuri ale familiei, familii care au evoluat sub influenta factorilor sociali, economici, culturali, dar si datorita moralitatii, obiceiurilor si normelor juridice.
„In societatea contemporana, familia trebuie sa se adapteze fenomenelor sociale specifice, influentelor progresului economic, efectelor industrializarii si urbanizarii, precum si tuturor proceselor de schimbare. Familia are resurse specifice de adaptare la nou, de pastrare a caracteristicilor ei fundamentale, a sarcinilor ei de baza, gasind – in acelasi timp – modalitati de a tine pasul cu modernizarea.” (Maria, Voinea, 1993, p. 18)
Familia reprezinta „celula de baza a societatii” dupa cum au numit-o mai multi sociologi, de aici rezultand faptul ca o societate intemeiata pe altceva decat pe familii este una invechita sau nesanatoasa.
2. Functiile familiei, clasificari si particularitati
In viata unui copil familia are un rol deosebit de important, ea indeplineste o serie de functii pe care alte grupuri nu le pot satisface. Diferenta dintre familie si celelalte tipuri de grupuri este ca aceasta asigura specificitatea, durabilitatea si universalitatea ca forma de comunicare.
Potrivit doamnei Maria Voinea, G. P. Murdock considera faptul ca familia indeplineste patru functii esentiale si anume: sexuala, reproductiva, economica si educationala sau socializatoare. Murdock defineste familia ca „grup social ai carui membrii sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptie, care traiesc impreuna, coopereaza sub aspect economic si au grija de copii”.(Murdock, 1949, apud. Maria, Voinea, 1996, Psihosociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, p.41)
In aceeasi carte este prezentata si clasificarea facuta de J. Sabran in ceea ce priveste functiile familiei si anume:
a. funtii fizice, reproductive, economica, de protectie
b. functii culturale, care vizeaza dimensiunile afective si sociale concretizate in functia educogena si cea de asigurare a bunastarii fiecarui membru al familiei.
Traian Herseni, reprezentant de marca al sociologiei romanesti, considera ca familia se ghideaza dupa reguli colective cuprinse in obiceiuri, norme si legi si indeplineste urmatoarele doua functii: de crestere a copiilor si completare social-economica a sotilor pentru a forma impreuna o unitate sociala cat mai eficienta.
Henri H. Stahl (remarcabil sociolog, membru marcant al scolii sociologice de la Bucuresti) clasifica functiile familiei in doua mari categorii:
I. FUNCTII INTERNE – acestea contribuie la crearea unui regim de viata intima menit sa asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protectie si afectiune
II. FUNCTII EXTERNE – asigura in principal dezvoltarea normala a personalitatii fiecarui membru al grupului in parte, dar si socializarea si integrarea in viata sociala.(Maria, Voinea, 1996, p. 42)
In categoria functiilor interne sunt incluse:
functii biologice si sanitare, acestea constau in satisfacerea necesitatilor sexuale ale partenerilor cuplului conjugale, conceperea copiilor si asigurarea necesitatilor igienico-sanitare de dezvoltare biologica normala a tuturor membrilor familiei.
functiile economice se realizeaza prin acumularea veniturilor pentru intreaga familie.
functii de solidaritate familiala. Aici este inclus ajutorul bazat pe dragoste si respect intre parinti si copii, intre frati si surori, fata de batranii din familie sau fata de bolnavi si infirmi.
functii pedagogico-educative si morale, acestea se refera la asigurarea educatiei si invatamantului copiilor, dar si la socializarea primara a acestora.
Aceste functii vazute ca un tot creeaza un mecanism al familiei si determina o continuitate a functiilor interne prin intermediul celor externe.
„Prezentarea chiar si succinta a acestor functii . ”(functiile externe) „ . ne permite sa detasam cateva particularitati ale acestora in raport cu cei care compun familia si cu societatea spre care este orientata.”( Maria, Voinea, 1996, p.42)
Clasificarea functiilor externe ale familiei:
functii strict specializate ale familiei ca grup social, acestea sunt numite asa pentru ca sunt nerealizate de alte institutii, cum sunt functia biologico-sanitara, functia de solidaritate familiala si cea de socializare primara.
in raport cu membrii grupului, familia are rolul de a asigura socializarea de baza („primara”) prin transmiterea normelor, valorilor, tipurilor de comportament; dar si securitatea emotionala si necesitatea de apartenenta la grup a membrilor sai.
in raport cu sine ca grup social familia are rolul, dar si datoria de a se identifica ca grup unitar constient de identitatea sa , dar si capabil sa asigure dezvoltarea in bunastare a fiecarui membru al sau.
in raport cu societatea externa are functia de a asigura forta de munca a societatii din care face parte.
De observat este faptul ca importanta fiecareia dintre functii devine evidenta in lipsa uneia dintre ele, sau prin manifestarea ineficienta sau incompleta a uneia dintre ele. De asemenea modul de satisfacere a unei functii este determinat de felul in care sunt satisfacute celelalte functii, iar perturbarile intr-o anumita directie antreneaza alte nereguli in cadrul familiei si pot duce la disparitia familiei respective.
3. Familia intre traditie si modernitate
A. Modelul traditionalist:
Ceea ce defineste „traditionalitatea” este considerarea traditiei ca fiind fundamentul ordinii sociale, traditionalitatea reprezinta valorizarea superioara a familiei si comunitatii, favorizeaza orientarile conservatoare, respingand schimbarea si se caracterizeaza prin imobilitate, rigiditate si conservatorism.
In familia traditionala, oamenii se ghideaza dupa norme si valori stabile, preluate de la generatiile anterioare. O familie traditionala este formata dintr-un barbat, o femeie si copii lor naturali. Sotul este capul familiei, el fiind responsabil pentru asigurarea resurselor economice necesare acesteia, dar in acelasi timp este nevoit sa isi reprezinte familia la nivelul sferei publice. Sotia sau mama are mai multe roluri, dar toate sunt exercitate in cadrul gospodariei si anume: raspunde de organizarea vietii domestice, conduce gospodaria, ingrijeste si educa copiii.
„Exista o diviziune clara intre domeniul privat al familiei, asociat naturii si sfera publica a vietii politice, reglementata in mod conventional prin contact social. De aici rezulta ca legile reglementeaza sfera publica iar reprezentantul gospodariei in sfera publica este barbatul. Legislatia traditionala privind casatoria se intemeiaza pe diviziunea sociala a muncii in gospodarie si in societate. Chiar si in acest secol, existenta femeii continua sa fie marcata de munca domestica si cresterea copiilor mai mult decat cresterea potentialului sau personal desi baza legala a traditionalismului a fost partial dizolvata” (Otilia, Dragomir, Mihaela, Miroiu, 2002, Lexicon feminist, Editura Polirom, Iasi, p. 103)
B. Modelul modern
Modernitatea asociaza traditiile ca fiind specifice irationalitatii si superstitiilor, de altfel in plan modern, traditiile sunt considerate frane in calea progresului.
Principalele caracteristici ale modernitatii sunt: flexibilitatea, individualismul, dinamismul si universalismul.
Daca stilul de baza al familiei traditionale avea drept valori fundamentale autoritatea sustinuta de ierarhie, conformism si represiune, valorile contemporane ale familiei intemeiaza un stil de viata bazat pe cooperare, egalitate, schimbare si comunicare. Astfel de schimbari nu sunt usor asimilate de toti indivizii aparand foarte des doua tipuri de conflicte, fie interne, fie externe.
Bazele solide ale familiei conferite de traditionalism sunt acum modificate de modern, acesta ii atribuie familiei noi roluri si destinatii. Una dintre cele mai importante schimbari pricinuite de modernitate este modificarea rolurilor asumate si asta datorita modificarilor care au avut loc in cultura partenerilor. Acum autoritatea a fost inlocuita de negocieri, proces fara mari dificultati, cu potential tensionat.
Casatoria nu mai este un parteneriat incheiat conform vointei parintilor. Sotii pot decide intre ei modul de administrare a relatiilor personale si financiare in timpul casatoriei si in eventualitatea unui divort. Bazele casatoriei, ale activitatilor productive si ale vietii de familie devin nediferentiate de acelea ale altor asocieri de tip civil sau economic. Statul nu se amesteca in incheierea contractelor dintre cele doua parti unite prin casatorie. (Otilia, Dragomir, 2002, p. 105)
Forme moderne ale familiei
Dupa cum evidentiaza si Petru Ilut, familia nucleara si familia extinsa sunt tipuri ideale, cazurile concrete de familie fiind abateri de la aceste modele teoretice. Astfel cuplurile conjugale fara copii sunt considerate familii nucleare si tot astfel este numita si familia formata dintr-un parinte cu un copil. Prin analogie, convietuirea sot-sotie (cu sau fara copii) cu parintii unuia dintre soti este considerata o familie extinsa. Astfel de familii sunt denumite incomplete dar presupun inexistenta tipurilor ideale de familii nucleare, respectiv extinse.
Cautand modele in istorie se ajunge la concluzia ca exista o diversitate coplesitoare de familii de la o cultura la alta, iar structura si nevoile acesteia variaza in functie de societatea in care ele se dezvolta. Cele mai importante sunt urmatoarele:
Familiile “amestecate” sau “reconstituite” sau “recombinate” sunt compuse din parinti care au divortat, s-au recasatorit si au format o noua familie, care include copii din prima casatorie a unuia sau a ambilor parteneri si/sau copii din noua casatorie. Acestea sunt denumite si familii vitrege.
Familiile “fara copii” sunt reprezentate de un cuplu.
Familiile “cu un singur parinte” sunt compuse cel mai adesea din mama si unul sau mai multi copii. Acest tip de familie ia nastere fie prin divort, fie prin decesul unuia dintre parteneri. Denumirea stiintifica este familia monoparentala.
Cuplurile care coabiteaza sau casatoriile conventionale sunt aranjamente familiale, care se aseamana altor forme, dar nu legalizeaza mariajul.
Familiile de homosexuali si lesbiene sunt aparute recent, fiind un produs al revolutiei sexuale, al feminismului si noilor tehnologii de reproducere. Aceste parteneriate au obtinut recunoastere in cateva tari europene si in cateva organizatii si orase americane.
Familiile intemeiate de adolescenti sunt privite ca o problema sociala si reprezinta un fenomen ingrijorator, mai ales ca fetele aflate in aceasta situatie au o sansa redusa sa isi termine studiile liceale si, in consecinta, se indreapta, cele mai multe, ori spre saracie. Copii lor prezinta mari probleme de sanatate, sunt expusi abuzului, neglijentei, au probleme serioase cu scoala si cu legea.
Familiile alcatuite dintr-o singura persoana sau celibatarii.
Cu toate ca exista mai multe tipuri de familii, sapte la numar, nu toate acestea sunt potrivite pentru o adoptie, idealul familiei adoptatoare este familia nucleara, dar in conditiile sociale si culturale de azi sunt acceptate si adoptiile de catre celelalte tipuri de familie.
Aceste modele, altadata marginale societatii, sunt acum foarte raspandite in Europa vestica si devin din ce in ce mai raspandite in fostele tari socialiste, inclusiv in Romania. Aparitia lor se datoreaza schimbarilor valorice privind familia si rolul ei in societate, precum si accelerarii miscarilor feministe care au adus in atentie problematica emanciparii femeilor.
Sub genericul de moderne, aceste modele castiga tot mai mult teren in defavoarea familiei traditionale. Specialistii au evidentiat schimbari profunde in formarea si structura familiei in Europa. In ultimele patru decenii a existat o tendinta clara de scadere a nuptialitatii, a ratei primelor casatorii, a cresterii varstei medii la prima casatorie si a ratei divorturilor. Anii ’60 au devenit astfel moment de referinta pentru ceea ce sociologii numesc reformarea familiei.
In ceea ce priveste evolutia nuptialitatii, in 1960, rata bruta a acesteia (casatorii la 1000 de locuitori) varia intre 7.2 si 9.5‰ in majoritatea tarilor Europei. Valorile minime se inregistrau intr-un numar mic de tari (Irlanda 5.5, Norvegia 6.6 si Suedia 6.7‰), iar cele maxime in cateva tari (Rusia 12.6‰, Letonia 11‰, Romania si Ucraina 10.7‰).In anul 2000, in nici o tara europeana nu erau valori mai mari de 7.2‰, cu o exceptie remarcabila, Cipru – cu 12.3‰.Tarile care in urma cu patru zeci de ani se incadrau in intervalul de valori minime, se incadreaza azi in cel al valorilor maxime de 5.2-7.2‰. (Anuarul statistic al Romaniei, 1994, p.119)
De asemenea, cu patru decenii in urma, rata primelor casatorii oscila (cum se masoara ?), in Europa, in jurul a 1‰ (0.79‰ cea mai mica valoare in 1960), iar in 2000 toate tarile au inregistrat niveluri mai joase ale ratei primelor casatorii (0.39‰ cea mai mica valoare in 2000).Se observa conturarea unei opinii comune tuturor societatilor europene in ceea ce priveste institutia familiei: coabitarea este adesea modul in care tinerii se stabilesc prima oara in cupluri. Ea devine, in general, mai putin raspandita cu varsta. Proportia femeilor si barbatilor mai mari de 45 de ani, care nu s-au casatorit niciodata, tinde sa fie mica, ceea ce demonstreaza ca multe relatii coabitante se incheie cu mariaje legale.( Anuarul statistic al Romaniei, 1993, p.99)
Dinamica varstei medii la prima casatorie reflecta si ea unele tendinte care completeaza discursul privind mutatiile din familia traditionala. Majoritatea tarilor dezvoltate evolueaza catre mariaje mai tarzii si mai putin frecvente. In 2000 varsta medie la prima casatorie a crescut in medie cu trei ani fata de perioada 1980 (la Recensamantul din 1912: 25,2 ani pentru barbati si 21,7 ani pentru femei).( Romania. Date demografice, C.N.S., Bucuresti, 1994, p. 318)
Maria Simion a remarcat:”Varsta la care se incheie primele casatorii are implicatii importante pentru marimea familiei si conditiile de locuit. Cu cat este mai mare nivelul educatiei, cu atat este mai mare varsta la prima casatorie”.( Maria, Simion, 2002, Familia in Europa intre anii 1960 si 2000 in Calitatea vietii, XIII, nr.1-4, Bucuresti)
Familiile se formeaza mai greu – idee sustinuta si de numarul mare de celibaturi. In medie, in tarile europene, proportia femeilor celibatare depaseste 20% in generatiile nascute in ani ’70, iar tendinta este de crestere – fapt ce a dus si la amploarea pe care au luat-o uniunile libere.
Schimbarile afecteaza nu doar institutia casatoriei, ci si pe cea a divortului. Cresterea ratei brute a divorturilor (divorturi la 1000 de locuitori) devine un fenomen ingrijorator, luand in considerarea rolul pe care familia il are atat in raport cu societatea, cat si in raport cu individul. In Europa, divortul este in crestere printre tinerele generatii, cu cea mai mare probabilitate de divort in primii patru ani dupa casatorie.
Schimbarile aparute in societatea occidentala in ultimele decenii au influentat functionarea institutiei familiei si casatoriei. Cea mai importanta schimbare este tendinta de abandonare a modelelor clasice si preferinta menajelor alternative, ce s-au impus ca stiluri de viata distincte, incepand cu anii ’90, cu precadere in societatile dezvoltate.Ca urmare, familia formata din cuplul rezultat din casatorie si copii acestuia si-a pierdut din caracterul dominant pe care il avea in societate.
C. Modelul postmodern.
Modelul postmodern se dezvolta incepand cu anii ’60 si are ca principale trasaturi: separarea sexualitatii de dragoste si de nasterea copiilor, divortialitate ridicata, coabitarea informala si celibatul libertin – ca modele familiale alternative. Aceasta perioada a pus in umbra institutia familiei si a determinat o criza a familiei nucleare si o restructurare a acesteia.
4. Tipuri de familii
In functie de membrii familiei, care locuiesc impreuna si impart responsabilitatile emotionale, economice si sociale, specialistii descriu doua ideal-tipuri importante de familii:familia nucleara si familia extinsa.( R.Linton in Petru Ilut, 2005, Sociopsihologia si antropologia familiei, Editura Polirom, Iasi, p.72)
Familia nucleara, formata din doi adulti - perechea maritala - si copii acestora, dependenti de ei, care locuiesc impreuna, constituie principala unitate in anumite societati. De-a lungul istoriei, forma de familie nucleara a aparut frecvent, de la societatile preistorice pana in prezent ea reprezentand „nucleul” tuturor celorlalte forme si structuri familiale. In epoca preindustriala a fost gruparea cea mai raspandita si este inca unitatea de baza a organizarii sociale.(Petru Ilut, 2005, p. 72)
Daca avem in vedere structura pe generatii, in familiile nucleare aceasta este relativ simpla, fiind compusa din doua generatii:cea a sotilor si cea a urmasilor lor. Concluzia este o “viata de familie specifica, restransa in jurul acestui nucleu”.( Maria Voinea, 1993, Sociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti, p.35)
Familia nucleara moderna difera de formele traditionale timpurii prin functii, compozitie, ciclul de viata si rolurile barbatului si ale femeii. Singura functie care continua sa supravietuiasca schimbarii este aceea de a furniza sprijin afectiv, emotional copiilor. Institutii specializate indeplinesc azi multe dintre functiile performante anterior de familie:cea economica, educativa, religioasa si de recreere.
Incepand cu 1970, familia nucleara a cedat intr-o anumita masura, in favoarea structurilor modificate, ce include familia cu un singur parinte, familia vitrega si pe cea in care nu exista copii.
Cel de al II-lea ideal-tip de familie, cea extinsa, cuprinde, in mod traditional, pe langa nucleul familial si rudele biologice, astfel incat, alaturi de cuplul conjugal si copii, mai pot figura:parintii, fratii si surorile ambilor membrii ai cuplului, dar si unchi sau matusi ai cuplului. De regula, intr-o familie extinsa traiesc si gospodaresc impreuna trei generatii:parintii, copii acestora si parintii parintilor, dar avand in vedere ca relatiile si configuratiile familiale au devenit mai complexe datorita divortului si recasatoririlor, familia extinsa poate cuprinde acum toate rudele: biologice, adoptive, vitrege.
Familia contemporana. Valori si atitudini
Dupa cum s-a vazut, evolutiile demografice, economice si sociale au provocat schimbari importante in ceea ce priveste familia. Cresterea ratei divorturilor, scaderea ratei fertilitatii si cresterea participarii femeilor la forta de munca au zdruncinat valorile familiei traditionale in care mama este cea care are grija familiei, iar tatal este cel ce castiga veniturile. Nu numai ca valorile traditionale sunt pe cale de disparitie, in societatile moderne, dar tinerele cupluri si-au schimbat si comportamentele si atitudinile in viata familiala.
Maria Simion aprecia: “De un interes deosebit, in cadrul schimbarilor intervenite in peisajul socio-economic, este intersectia schimbarilor din familie cu cele din economie.( . ) Aceste intersectii pot fi printre cele mai provocatoare schimbari, pe care societatile le intampina, in termeni politici, in evolutia fenomenelor sociale legate de familie si in practica familiala.” ( Maria, Simion, 2002). Lumea se confrunta cu o noua cultura a muncii cu repercursiuni asupra inegalitatii in familie. In epoca postindustriala cunostintele si invatarea capata o importanta deosebita in defavoarea banilor si totusi pentru obtinerea lor. Membrii familiei lupta sa dobandeasca cat mai multe cunostinte pentru calificari si slujbe noi. Femeia este mai solicitata, ea ramanand si principalul ingrijitor si socializator, dar devine si aducator de venit. Supravietuirea familiei monoparentale se datoreaza nu numai politicilor de ocrotire ci si venitului femeii si uneori chiar al adolescentilor, care efectueaza munci necalificate si cu timp partial de lucru.
Restructurarea economiei a adus schimbari ale modului in care indivizii si familia privesc ocuparea, piata muncii, cariera si securitatea. Apare procesul de pensionare fortata anticipata, fara probabilitatea reangajarii. Incepe sa dispara ideea de o singura slujba de intretinere pe timpul vietii , iar oamenii, in tarile dezvoltate, practica mai multe slujbe in decursul vietii si chiar renunta la pensionare.
Un alt aspect al schimbarii il reprezinta imbatranirea populatiei, fapt ce necesita o crestere a serviciilor de ingrijire a batranilor – ocupatie ce revenea, in societatile traditionale, femeilor.
Schimbarile economice, cererea de forta de munca, perceptia mobilitatilor si schimbarilor in mobilitatea si migratia indivizilor si familiilor au efecte profunde asupra structurii, relatiilor si functiilor familiei. Astazi vorbim despre cariera femeii si impactul acesteia asupra vietii de cuplu sau de familie, vorbim de egalitatea intre parteneri in ceea ce priveste drepturile, dar si obligatiile sociale ale acestora, de schimbari in structura de roluri. Familia moderna se caracterizeaza printr-o foarte mare flexibilitate a structurii de autoritate si putere. Se observa, azi, competitia exagerata dintre sexe si ideea ca femeile pot indeplini toate sarcinile barbatesti, dar si invers, cum ca, barbatii pot indeplini sarcinile atribuite, in mod traditional, femeilor. Cristian Ciuperca considera ca egalitatea este posibila cu ajutorul diferentelor, “printr-o complementaritate a rolurilor, atitudinilor si comportamentelor celor doua sexe, printr-o echilibrare a domeniilor si nivelurilor in care cei doi isi exercita autoritatea si puterea.” ( Cristian Ciuperca, 2000, Viitorul familiei – perspective si ipoteze, in Calitatea Vietii, XII, nr.1-4,Bucuresti, p . .)
Independenta, in special, economica a femeii ii confera acesteia o mai mare libertate de exprimare si de miscare, ea permitandu-si sa nu mai graviteze in jurul intereselor si nevoilor partenerului de viata – care devine tot mai mult tovaras si-si pierde din autoritatea de stapan si atotstiutor.
Pe de alta parte, barbatul modern constientizeaza faptul ca azi femeia poate alege si decide cu cine, cat si cum vrea sa traiasca. Acest lucru, pe de-o parte il si face sa fie atent la nevoile femeii si sa se implice mai mult in relatie ceea ce creeaza o stare competitionala. Cariera femeii si implicarea ei in viata extradomestica poate fi receptionata si ca sursa de conflict intre sexe.
Structura de autoritate in relatia conjugala ridica probleme azi in ceea ce priveste luarea deciziilor. Daca, in familia traditionala barbatul era investit cu autoritate si responsabilitate, azi vorbim de autoritate si delegare de responsabilitati. Este destul de greu de observat de partea cui este puterea in cuplurile in care se promoveaza parteneriatul. Cuplul modern, constituit sau nu prin casatorie, accepta si promoveaza ideea de dialog si parteneriat si neaga principiile bazate pe ierarhie si poli de putere.
Integrarea femeii in activitatea profesionala duce si la autonomie a partenerilor, element fundamental pentru satisfactia personala, dar si conjugala. Autonomia inseamna, nu numai libertate mai mare, ci si recunoasterea reciproca a preferintelor. Femeia a ajuns, in societatea moderna, sa-si stabileasca si sa-si identifice prioritatile dupa aceleasi principii ca ale barbatului, desi, uneori, se resimt si stereotipurile discriminatoare. Emanciparea femeii si tendinta de organizare a individului in raport cu interesul personal explica menajele alternative sau nefamiliale: celibatul, menajele monoparentale, uniunea consensuala, toate acestea fiind un impediment in calea adoptiei.
CAP. III
CADRUL LEGISLATIV AL ADOPTIEI
Puterea legislativa romana a adoptat, inca de la inceputul anilor 90 un cadru legislativ modern si complet pentru a reglementa procedurile necesare parcurgerii procesului de adoptie, atat interna cat si internationala.
Avand ca punct de plecare atat negocierile din cadrul Consiliului Europei ce au dus la adoptarea Conventiei europene in materia adoptiei de copii, semnata la Strasbourg la 24 aprilie 1967, cat si principiile si obligatiile asumate prin ratificarea acestei Conventii (Romania a aderat la Conventia europeana in materia adoptiei de copii prin Legea nr. 15 din 25 martie 1993, publicata in Monitorul Oficial nr. 67 din 31 martie 1993. Potrivit articolului 2 din Legea 15/1993, aderarea Romaniei la aceasta Conventie se face cu urmatoarea rezerva: „In temeiul posibilitatilor conferite de articolul 25 par. 1 din Conventie, de a formula cel mult doua rezerve cu privire la dispozitiile Partii a II-a, Romania declara ca nu va aplica dispozitiile articolului 7, potrivit carora varsta minima a adoptatorului nu poate fi mai mica de 21 de ani si nici mai mare de 35 de ani, in legislatia romaneasca varsta minima fiind de 18 ani, fara limita maxima), si dupa o serie de modificari ale legislatiei anterioare, generate in mare parte de existenta diverselor scandaluri internationale referitoare la procesul adoptiei internationale, Parlamentul Romaniei a adoptat o serie de legi prin care a creat cadrul general al adoptiei interne si internationale.
Pachetul legislativ privitor la adoptie este format de urmatoarele legi si actele administrative adoptate pentru aplicarea lor:
Acest cadru, coroborat cu prevederile Conventiei de la Haga din 29 mai 1993 asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, (conventia a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 298 din 21 octombrie 1994) cuprinde reglementari complete referitoare la conditiile ce trebuie indeplinite si procedura ce trebuie urmata atat in ceea ce priveste adoptia interna (Sectiunea A), cat si adoptia internationala (Sectiunea B).
SECTIUNEA A – CONDITIILE SI REGIMUL JURIDIC AL ADOPTIEI INTERNE
Elaborata in conformitate cu cerintele legislatiei europene si urmand o tehnica legislativa moderna si usor de urmarit de catre subiectii carora li se adreseaza, Legea 273/2004 porneste prin a enumera, in articolul 2, principiile care stau la baza procesului de adoptie.
Firul rosu al procedurii de adoptie, fie ea interna sau internationala, este reprezentat de principiul interesului superior al copilului. Acesta intervine ori de cate ori instantele trebuie sa ia o decizie in ceea ce priveste viitorul copiilor adoptati. Interesul superior al copilului trebuie insa cautat intr-un cadru familial. Articolul 2 lit. b stabileste principiul cresterii si educarii copilului intr-un mediu familial. Pentru incuviintarea adoptiei, autoritatile insarcinate cu incuviintarea adoptiei, vor cauta ca adoptatul sa fie integrat intr-un mediu familial care sa corespunda cu originile sale. Legea 273/2004 ridica la rang de principiu al adoptiei continuitatea in educarea copilului, tinandu-se seama de originea sa etnica, culturala si lingvistica. Toate etapele adoptiei trebuie parcurse avandu-se in vedere principiul informarii copilului si luarii in considerare a opiniei acestuia in raport cu varsta si gradul sau de maturitate si intr-o perioada de timp care sa respecte principiul celeritatii in indeplinirea oricaror acte referitoare la procedura adoptiei.
Avand in vedere aceste principii, Legea 273/2004 stabileste regulile privind conditiile de fond ale adoptiei (1), procedura ce trebuie urmata de catre autoritatile statului si de catre adoptatori (2) si efectele si cauzele de incetare a adoptiei (3).
1. Conditiile de fond ale adoptiei
Avand ca idee generala interesul superior al copilului (art. 5 al. 1), conditiile prevazute de Legea 273/2004 se refera la momentul la care poate fi o persoana adoptata (1.1), la persoanele care pot fi adoptate (1.2) si, nu in ultimul rand, la modalitatile prin care trebuie cautat consimtamantul parintilor firesti (1.3).
1.1. Conditiile referitoare la momentul adoptiei
Potrivit art. 5 al. 2, copilul nu poate fi adoptat decat pana la varsta majoratului civil. Prin exceptie de la aceasta regula, legiuitorul permite persoanelor majore sa fie adoptate insa numai daca adoptatorii i-au crescut in timpul minoritatii. Se incearca astfel inlaturarea si evitarea abuzurilor si a adoptiilor facute din motive strict pecuniare prin influentarea consimtamantului adoptatorilor in varsta.
In ceea ce priveste momentul propriu-zis al adoptiei de catre un adoptator, Legea prevede ca o persoana nu poate fi adoptata de mai multi adoptatori, nici simultan, nici succesiv. Articolul 7 al. 2 are insa in vedere situatia, foarte des intalnita, in care adoptatorii sunt sot si sotie, caz in care este permisa adoptia simultana sau cea succesiva. Cu toate acestea, o data ce o adoptie a fost desfacuta sau a incetat din orice alt motiv aceste restrictii privitoare la momentul adoptiei nu vor mai avea efect (art. 7 al. 3)
Pe langa aceste interdictii privitoare la momentul adoptiei, Legea reglementeaza si anumite conditii referitoare la persoana sau persoanele care vor putea fi adoptate.
1.2. Conditii referitoare la persoane
Legea 273 impune anumite conditii privitoare la capacitatea adoptatorilor si la modul in care trebuie desfasurata adoptia anumitor persoane intre care exista deja legaturi de rudenie.
Astfel, articolul 7 din Lege prevede ca autoritatile trebuia sa ia masuri pentru ca adoptia fratilor sa se faca de catre un acelasi adoptator, acest principiu fiind insa un principiu secundar supus interesului superior al copilului. Al. 2 art. 7 stipuleaza ca, daca interesul superior al copilului o cere, fratii pot fi incredintati separat catre adoptatori diferiti. In legatura cu fratii, legislatia romaneasca a interzis de asemenea adoptia intre frati.
De asemenea este interzisa (art. 8 al. 2) si adoptia a doi soti sau a doi fosti soti de catre acelasi adoptator sau familie adoptatoare, precum si adoptia intre soti sau intre fosti soti.
Tuturor aceste conditii speciale privitoare la situatiile in care intre adoptati sau intre persoanele adoptate si adoptatori exista anumite legaturi, li se adauga conditiile necesare legate de capacitatea adoptatorilor. Potrivit art. 9 din Legea 273 au capacitatea de a adopta numai persoanele care au capacitate deplina de exercitiu si care sunt cu cel putin 18 ani mai in varsta decat cel pe care doresc sa il adopte. Prin urmare nu pot fi adoptatori persoanele care au boli psihice sau handicap mintal (art. 8 al.3).
Pentru a face fata diverselor situatii delicate ce pot aparea in practica, instanta judecatoreasca poate incuviinta adoptia chiar daca diferenta de varsta este mai mica de 18 ani, dar in nici o situatie mai putin de 15 ani. Pe langa aceste conditii legate de capacitatea adoptatorilor, Legea 273 mai prevede si o serie de conditii materiale ce trebuie indeplinite de catre adoptatori, conditii pe care le vom analiza mai jos in cadrul punctului 2 referitor la etapele procedurii adoptiei.
1.3. Consimtamantul adoptatului si al parintilor sai firesti
Poate cea mai importanta conditie prevazuta de Legea 273 este cea privitoare la consimtamantul parintilor firesti la adoptie. Avand in vedere ca nimeni nu poate fi constrans sa renunte la propriul copil, legea prevede o procedura speciala prin care sa se exprime consimtamantul parintilor firesti ai adoptatului.
Potrivit art. 11 din Legea 273, persoanele care trebuie sa consimta la adoptie sunt:
Parintii firesti sau tutorele copilului ai carui parinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie;
Copilul care a implinit varsta de 10 ani;
Adoptatorul sau familia adoptatoare.
Avand in vedere diversele situatii ce au aparut in practica adoptiilor nationale si internationale, Legea 273, prin articolul 11 al. 2 anuleaza orice consimtamant dat in considerarea promisiunii sau efectuarii unei contraprestatii, indiferent de natura acesteia, fie ea anterioara sau ulterioara.
Consimtamantul la adoptie trebuie sa fie dat de catre parintii firesti ai copilului. In cazul in care este adoptat copilul si de catre sotul adoptatorului, consimtamantul trebuie exprimat de catre sotul care este deja parinte adoptator al copilului. De asemenea, avand in vedere importanta acestui consimtamant, dreptul de a si-l exprima este pastrat chiar si de parintii decazuti din drepturile parintesti. Daca unul dintre parinti este necunoscut, decedat, declarat mort sau disparut, consimtamantul celuilalt va fi suficient, iar daca si acesta lipseste va fi suficient consimtamantul tutorelui si al reprezentantului legal. Legea accepta lipsa consimtamantului numai in situatia adoptiei majorilor.
Incercand sa intareasca puterea consimtamantului si sa inlature orice urma de echivoc, Legea 273 prevede ca parintii firesti ai copilului sau tutorele trebuie sa consimta la adoptie in mod liber, neconditionat si numai dupa ce au fost informati in mod corespunzator asupra consecintelor adoptiei, in special asupra incetarii legaturilor de rudenie cu copilul. Obligatia de a asigura consilierea si informarea acestora ii revine Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (in continuare si „Directia”) in a carei raza teritoriala locuiesc parintii firesti.
Consimtamantul parintilor firesti se da in fata instantei judecatoresti, o data cu solutionarea cererii de deschidere a procedurii adoptiei. In cazul adoptiei copilului de catre sotul parintelui sau, consimtamantul parintelui firesc se da in forma autentica prin act notarial.
O data cu solicitarea consimtamantului, instanta solicita Directiei raportul care confirma indeplinirea obligatiei de informare si consiliere a parintilor firesti. Pentru a asigura un consimtamant neviciat, Legea prevede ca acesta poate fi dat numai dupa trecerea unui termen de 60 de zile de la data nasterii copilului inscrisa in certificatul de nastere si lasa posibilitatea acestora de a-l revoca in termen de 30 de zile (art. 16 al. 2).
Articolul 13 din Legea 273 lasa insa toata aceasta procedura sub scutul intelepciunii instantei caci, in mod exceptional, instanta judecatoreasca poate trece peste refuzul parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui de a consimti la adoptia copilului, daca se dovedeste, ca acestia refuza in mod abuziv sa-si dea consimtamantul la adoptie si instanta apreciaza ca adoptia este in interesul superior al copilului, tinand seama si de opinia copilului.
Potrivit art. 17 al. 1, consimtamantul la adoptie al copilului care a implinit varsta de 10 ani se da in fata instantei judecatoresti, in faza incuviintarii adoptiei. Adoptia nu va putea fi incuviintata fara consimtamantul copilului care a implinit varsta de 10 ani. Anterior exprimarii consimtamantului, Directia in a carei raza teritoriala domiciliaza copilul care a implinit varsta de 10 ani il va sfatui si informa pe acesta, tinand seama de varsta si de maturitatea sa, in special asupra consecintelor adoptiei si ale consimtamantului sau la adoptie, si va intocmi un raport in acest sens.
Consimtamantul adoptatorului sau familiei adoptatoare se da in fata instantei judecatoresti o data cu solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei. Daca persoana care doreste sa adopte este casatorita, este necesar si consimtamantul sotului sau, cu exceptia cazurilor in care acesta este in imposibilitate de a-si manifesta vointa.
2. Procedura adoptiei interne
Procedura adoptiei interne cuprinde mai multe etape ce incep cu elaborarea planului individualizat de protectie si deschiderea procedurii (2.1), se continua apoi cu incredintarea in vederea adoptiei adoptatorilor atestati (2.2) si se incheie cu incuviintarea adoptiei de catre instanta judecatoreasca (2.3)
2.1. Deschiderea procedurii adoptiei
Potrivit art. 54 al. 1 din Legea 272/2004, Directia are obligatia de a intocmi planul individualizat de protectie a copilului imediat dupa primirea cererii de instituire a unei masuri de protectie speciala. La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protectie se acorda prioritate reintegrarii copilului in familie sau, daca aceasta nu este posibila, plasamentului copilului in familia extinsa. Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a parintilor si a membrilor familiei largite care au putut fi identificati.
Legea 273 stabileste ca Directia, pe baza planului individualizat de protectie, efectueaza demersuri pentru reintegrarea copilului in familie sau, dupa caz, pentru plasamentul copilului in familia extinsa sau substitutiva. Planul individualizat de protectie poate avea ca finalitate adoptia interna daca demersurile pentru reintegrarea copilului in familie sau in familia largita au esuat.
In termen de 30 de zile de la efectuarea acestor demersuri, Directia va sesiza instanta judecatoreasca de la domiciliul copilului, pentru a se incuviinta deschiderea procedurii adoptiei interne. Incuviintarea deschiderii procedurii adoptiei interne se face numai daca:
a) planul individualizat de protectie stabileste necesitatea adoptiei interne; si
b) parintii copilului sau, dupa caz, tutorele isi exprima consimtamantul la adoptie
c) Directia face dovada efectuarii demersurilor privind reintegrarea in familie sau in familia largita.
Deschiderea procedurii se incheie cu adoptarea hotararii judecatoresti irevocabile prin care instanta admite cererea Directiei. Aceasta hotarare produce urmatoarele efecte:
a) drepturile si obligatiile parintesti ale parintilor firesti se suspenda;
b) drepturile si obligatiile parintesti sunt exercitate de catre consiliul judetean sau, dupa caz, consiliul local al sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza teritoriala domiciliaza copilul.
De la data adoptarii hotararii irevocabile de admitere a deschiderii procedurii, Directia are la dispozitie un an pentru a identifica o persoana sau familie corespunzatoare pentru copil si a initia procedurile prevazute in vederea realizarii unei adoptii interne. Daca acest termen este depasit, Directia este obligata sa revizuiasca planul individualizat de protectie a copilului si sa solicite instantei judecatoresti, in functie de finalitatea acestuia, urmatoarele (art. 23):
a) mentinerea, modificarea sau incetarea masurii de protectie a copilului;
b) incuviintarea unei noi proceduri de deschidere a adoptiei.
Regimul juridic al deschiderii procedurii de adoptie nu se aplica atunci cand adoptatul este o persoana majora sau atunci cand adoptatorul este sotul parintelui firesc al copilului.
2.2. Incredintarea in vederea adoptiei
2.2.1. Atestatul de adoptator
Pe langa conditiile legate de capacitatea adoptatorilor Legea 273 a prevazut si o serie de conditii referitoare la starea materiala a adoptatorilor. Indeplinirea tuturor acestora este certificata printr-un atestat de adoptator.
Evaluarea garantiilor morale si a conditiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare se face, pe baza solicitarii lor, de catre Directia de la domiciliul acestora si trebuie sa aiba in vedere:
a) personalitatea, starea sanatatii si situatia economica a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viata familiala, conditiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;
b) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreste sa adopte;
c) motivele pentru care, in cazul in care numai unul dintre cei doi soti solicita sa adopte un copil, celalalt sot nu se asociaza la cerere;
d) impedimente de orice natura relevante pentru capacitatea de a adopta.
Pe parcursul procesului de evaluare, Directia este obligata sa asigure acestora serviciile de pregatire/consiliere necesare pentru a-si asuma in cunostinta de cauza si in mod corespunzator rolul de parinte. Pe baza rezultatelor evaluarii Directia decide, in termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de evaluare, daca acestia sunt sau nu apti sa adopte. In cazul unui rezultat favorabil al evaluarii, Directia va elibera atestatul de persoana sau familie apta sa adopte. Legislatia romaneasca a prevazut ca atestatul este valabil pentru o perioada de un an, perioada ce poate fi insa prelungita anual, cu conditia respectarii acelorasi conditii.
In cazul unui rezultat nefavorabil al evaluarii, adoptatorul sau familia adoptatoare au dreptul sa solicite directiei, in termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului, reevaluarea. Rezultatul nefavorabil al reevaluarii poate fi atacat, in termen de 15 zile de la data comunicarii, la instanta competenta in materia adoptiei de la domiciliul adoptatorului.
Ca si in cazul etapelor de admitere a deschiderii procedurii de adoptie, obtinerea atestatului nu este necesara atunci cand adoptatul este o persoana majora sau atunci cand adoptatorul este sotul parintelui firesc al copilului.
2.2.2. Etapa incredintarii
Fiind o institutie prin care se modifica substantial situatia familiala a copilului si astfel se modifica conditiile in care acesta se va dezvolta, Legea 273 a prevazut o etapa intermediara intre deschiderea procedurii si incuviintarea adoptiei, cea a incredintarii copilului, etapa ce avea ca rol observarea acomodarii copilului cu noua familie.
Potrivit art. 25 al. 1, „adoptia nu poate fi incuviintata de catre instanta judecatoreasca decat dupa ce copilul a fost incredintat pentru o perioada de 90 de zile persoanei sau familiei care doreste sa-l adopte, astfel incat instanta sa poata aprecia, in mod rational, asupra relatiilor de familie care s-ar stabili daca adoptia ar fi incuviintata”.
Procedura incredintarii este demarata de catre Directie care, in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a incuviintat deschiderea procedurii adoptiei interne, efectueaza demersurile necesare identificarii celui mai potrivit adoptator sau celei mai potrivite familii adoptatoare pentru copil din lista de familii atestate aflate in evidenta Oficiului, la inceput la nivel local apoi, la nivel national.
Alegerea adoptatorului sau a familiei adoptatoare potrivite pentru copil se face in termen de 60 de zile de la primirea listei centralizate, de catre Directia in a carei raza teritoriala se afla domiciliul copilului, tinand cont de:
interesul superior al copilului,
informatiile cuprinse in atestatul adoptatorului si,
de evolutia situatiei copilului pana la acea data.
Dupa verificarea compatibilitatii familiei alese, luandu-se in considerare nevoile copilului, dorintele si opiniile exprimate de acesta si avandu-se in vedere interesul superior al copilului, Directia sesizeaza de indata instanta judecatoreasca pentru incredintarea copilului in vederea adoptiei (art. 27 din Legea 273).
In perioada incredintarii copilului in vederea adoptiei, Directia de la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare urmareste evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si persoana sau familia careia i-a fost incredintat, intocmind in acest sens rapoarte bilunare, iar la final un raport final pe care. il comunica instantei competente in vederea solutionarii cererii de incuviintare a adoptiei.
Capacitatea de adaptare, fizica si psihica, a copilului, la noul mediu familial va fi analizata prin raportare la criterii de natura socioprofesionala, economica, culturala, de limba, religie si cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului in care traieste copilul in perioada incredintarii si care ar putea avea relevanta in aprecierea evolutiei ulterioare a acestuia. Daca pe durata perioadei de incredintare in vederea adoptiei directia in a carei raza teritoriala domiciliaza adoptatorul sau familia adoptatoare constata neadaptarea copilului cu persoana sau familia adoptatoare ori existenta oricaror alte motive de natura sa impiedice finalizarea procedurii de adoptie, sesizeaza de indata instanta judecatoreasca, in vederea revocarii sau, dupa caz, prelungirii masurii incredintarii.
In anumite cazuri Legea prevede ca incredintarea in vederea adoptiei nu este necesara:
a) adoptatul este o persoana majora sau atunci cand adoptatorul este sotul parintelui firesc al copilului
b) pentru adoptia copilului pentru care a fost deschisa procedura adoptiei interne si acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar masura plasamentului dureaza de cel putin 90 de zile;
c) pentru adoptia copilului de catre tutorele sau, daca au trecut cel putin 90 de zile de la data instituirii tutelei.
Procedura adoptiei interne se incheie cu hotararea de incuviintare a adoptiei care devine, in urma parcurgerii cu succes a etapelor anterioare, o simpla formalitate.
2.3. Incuviintarea adoptiei
Numai instantele judecatoresti au posibilitatea de a incuviinta sau nu adoptia. Potrivit art. 35, cererea de incuviintare a adoptiei poate fi introdusa direct de catre adoptator sau familia adoptatoare dar numai daca adoptatul este o persoana majora sau atunci cand adoptatorul este sotul parintelui firesc al copilului.
In toate celelalte cazuri cererea de incuviintare a adoptiei putand fi introdusa fie de catre adoptator sau familia adoptatoare, fie de catre directia de la domiciliul acestora, la sfarsitul perioadei de incredintare in vederea adoptiei.
Cererea de incuviintare a adoptiei este insotita de urmatoarele acte:
a) certificatul de nastere al copilului, in copie legalizata;
b) certificatul medical privind starea de sanatate a copilului, eliberat de catre unitati publice nominalizate de catre directia de sanatate publica;
c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;
d) hotararea judecatoreasca irevocabila de incredintare in vederea adoptiei;
e) certificatele de nastere ale adoptatorului sau ale sotului si sotiei din familia adoptatoare, in copie legalizata;
f) certificatul de casatorie al adoptatorului sau al sotilor din familia adoptatoare, in copie legalizata;
g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, dupa caz, al fiecarui membru al familiei adoptatoare;
h) certificatul medical privind starea de sanatate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista caruia este inscris;
i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimtamantului parintilor firesti, in masura in care nu s-a pronuntat anterior o hotarare judecatoreasca de incuviintare a deschiderii procedurii adoptiei interne a copilului; dispozitiile art. 12 alin. (3) sau (4) ori ale art. 13 se aplica in mod corespunzator.
Instanta judecatoreasca va admite cererea de incuviintare a adoptiei numai daca, pe baza probelor administrate, incluzand rapoartele depuse de Directie privitoare la perioada incredintarii, si-a format convingerea ca adoptia este in interesul superior al copilului. Dupa incuviintarea adoptiei, adaptarea copilului la noul mediu va fi urmarita timp de doi ani de catre Directia de la domiciliul copilului care va intocmi rapoarte trimestriale cu privire la evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si parintii sai adoptivi. Aceeasi Directie are obligatia sa asigure parintilor adoptivi servicii postadoptie.
3. Efectele si cauzele de incetare ale adoptiei
De la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti, adoptia produce efectele prevazute de Legea 273. Spre deosebire de legislatia anterioara, care cuprindea un tip special de adoptie cu efecte restranse, Legea 273 prevede numai adoptia cu efecte pline. Articolul 50 al. 2 stabileste ca prin adoptie se stabileste filiatia intre adoptat si cel care adopta, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului. O data cu aparitia efectelor filiatiei fata de adoptator, impedimentul la casatorie izvorat din rudenie exista atat intre adoptat, pe de o parte, si rudele sale firesti, pe de alta parte, cat si intre adoptat, pe de o parte, si persoanele cu care a devenit ruda prin efectul adoptiei, pe de alta parte. Adoptatorul are fata de copilul adoptat drepturile si indatoririle parintelui firesc fata de copilul sau. In plus, Legea prevede obligatia adoptatorilor de a informa copilul ca este adoptat, de indata ce varsta si gradul de maturitate ale acestuia o permit.
De asemenea, in momentul stabilirii filiatiei prin adoptie, rudenia fireasca dintre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si parintii sai firesti si rudele acestora, pe de alta parte, inceteaza. Astfel, spre deosebire de fosta institutie a adoptiei cu efecte restranse, in actuala reglementare orice legatura dintre adoptat si parintii firesti inceteaza. Exceptie face situatia in care adoptatorul este sotul parintelui firesc al adoptatului.
Legea stabileste si o serie de reguli privitoare la modalitatile si conditiile in care adoptatorii si adoptatii pot avea acces la informatii privind parintii firesti ai adoptatului. Acestia au dreptul sa obtina din partea autoritatilor competente extrase din registrele publice al caror continut atesta faptul, data si locul nasterii, dar nu dezvaluie in mod expres adoptia si nici identitatea parintilor firesti. Identitatea parintilor firesti ai adoptatului poate fi dezvaluita inainte de dobandirea de catre acesta a capacitatii depline de exercitiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instantei judecatoresti, la cererea oricaruia dintre adoptatori, a adoptatului, sotului sau descendentilor acestuia ori a reprezentantului unei institutii medicale sau unui spital. Dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, instanta poate admite solicitarea adoptatului, adresata tribunalului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul sau ori, in cazul in care el nu are domiciliul in Romania, Tribunalului Bucuresti, prin care acesta cere sa-i autorizeze accesul la informatiile aflate in posesia oricaror autoritati publice cu privire la identitatea parintilor sai firesti.
In ceea ce priveste numele, adoptatul dobandeste prin adoptie numele adoptatorului, sau daca adoptatorii sunt soti, va prii numele comun al acestora. In cazul in care sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati sa declare instantei judecatoresti care incuviinteaza adoptia numele pe care adoptatul urmeaza sa-l poarte. Legea ofera de asemenea posibilitatea schimbarii prenumelui adoptatului, insa numai pentru motive temeinice.
Pe baza hotararii judecatoresti irevocabile de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent intocmeste, in conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii sai firesti. Vechiul act de nastere se va pastra, mentionandu-se pe marginea acestuia intocmirea noului act.
Legea prevede doua situatii prin care inceteaza efectele adoptiei. O prima situatie are in vedere o noua adoptie dupa ce, in prealabil, parintii adoptatori au decedat. Se are in vedere situatia in care un copil este adoptat de un adoptator sau de soti adoptatori, care decedeaza. In acest caz, si numai daca se incuviinteaza o noua adoptie, adoptia anterioara se desface.
Cel de-al doilea caz de incetare a adoptiei este anularea acesteia. O adoptie va fi anulata daca, potrivit art. 56, a fost incheiata in alt scop decat cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu incalcarea oricaror conditii de fond sau de forma prevazute de lege. Cu toate acestea, instanta va putea respinge cererea de declarare a nulitatii adoptiei, daca va constata ca mentinerea adoptiei este in interesul celui adoptat. Desi inainte de dobandirea capacitatii depline de exercitiu, deci inainte de 18 ani, actiunea in declararea nulitatii adoptiei apartine oricarei persoane interesate, dupa dobandirea de catre adoptat a capacitatii depline de exercitiu, actiunea apartine numai acestuia.
In situatia incetarii adoptiei ca urmare a declararii nulitatii acesteia, adoptatul redobandeste numele de familie avut inainte de incuviintarea adoptiei si parintii firesti ai copilului redobandesc drepturile si indatoririle parintesti daca instanta nu decide instituirea tutelei sau a altor masuri de protectie speciala a copilului, in conditiile legii.
SECTIUNEA B – PROCEDURA ADOPTIEI INTERNATIONALE
Regimul adoptiei internationale este prevazut atat de Legea 273, cat si de Conventia de la Haga din 1993. Aceste acte normative prevad conditiile generale privitoare la adoptia internationala (1), modalitatile de atestare a adoptatorului din statul de primire (2), procedura incuviintarii adoptiei de catre instanta (3) si efectele acesteia (4).
1. Conditii generale
Adoptia internationala a copilului cu domiciliul in Romania, nu poate avea loc decat pentru copilul pentru care s-a incuviintat deschiderea adoptiei interne si numai daca adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare care domiciliaza in strainatate este bunicul copilului. Legea 273 prevede ca cererea de incuviintare a adoptiei se transmite instantei judecatoresti de catre Oficiul Roman pentru Adoptii. Instanta judecatoreasca se va pronunta, in conditiile prezentei legi, numai dupa analizarea raportului Directiei referitor la existenta altor solicitari similare din partea rudelor copilului pana la gradul IV, cu domiciliul in Romania.
Conform Conventiei de la Haga, adoptiile internationale nu pot avea loc decat daca autoritatile competente ale statului de origine al copilului:
a) au stabilit ca copilul este adoptabil;
b) au constatat, dupa luarea in considerare a posibilitatilor plasamentului copilului in statul sau de origine, ca o adoptie internationala corespunde interesului superior al copilului;
c) s-au asigurat ca:
persoanele, institutiile si autoritatile al caror consimtamant este cerut pentru adoptie au primit sfaturile necesare si au fost corespunzator informate asupra consecintelor consimtamantului lor, in special asupra mentinerii sau ruperii, ca urmare a unei adoptii, a legaturilor de drept intre copil si familia sa de origine;
si-au dat in mod liber consimtamantul in formele legale cerute si ca acest consimtamant a fost dat sau constatat in scris;
consimtamintele nu au fost obtinute prin contraplata sau contraprestatie de orice fel si ca au fost retrase; si
consimtamantul mamei, daca este cerut, nu a fost dat decat dupa nasterea copilului; si
d) s-au asigurat, tinand seama de varsta si de maturitatea copilului, ca:
acesta s-a bucurat de sfaturi si a fost bine informat asupra consecintelor adoptiei si ale consimtamantului sau la adoptie, daca acesta este cerut;
dorintele si parerile copilului au fost luate in considerare;
consimtamantul copilului la adoptie, cand este cerut, s-a dat in mod liber, in formele legal cerute si ca acest consimtamant a fost dat sau constatat in scris; si
acest consimtamant nu a fost obtinut prin contraplata sau contraprestatie de orice fel.
2. Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire
Cererile persoanelor sau familiilor care au domiciliul pe teritoriul altui stat, parte a Conventiei de la Haga, si care doresc sa adopte un copil din Romania sunt transmise Oficiului Roman pentru Adoptii prin intermediul autoritatii centrale competente din statul respectiv sau al organizatiilor sale acreditate.
Oficiul verifica daca autoritatea centrala competenta din statul primitor sau organizatiile sale acreditate si autorizate in conditiile legii au atestat ca:
a) adoptatorul sau familia adoptatoare indeplineste conditiile de eligibilitate pentru adoptie si este apt sa adopte in conformitate cu legislatia aplicabila in statul primitor;
b) adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesara in vederea adoptiei in statul primitor;
c) este asigurata urmarirea evolutiei copilului dupa adoptie pe o perioada de cel putin 2 ani;
d) sunt asigurate servicii postadoptie pentru copil si familie in statul primitor.
Conform art. 45 din Legea 273, cererile transmise Oficiului trebuie insotite de urmatoarele documente:
a) un raport intocmit de autoritatile competente din statul primitor, cuprinzand informatii cu privire la identitatea persoanelor care doresc sa adopte, capacitatea si aptitudinea lor de a adopta, situatia lor personala, familiala, materiala si medicala, mediul social, motivele care ii determina sa adopte un copil din Romania, precum si cu privire la copiii pe care ar putea sa-i primeasca spre adoptie; concluziile raportului vor fi sustinute prin documentele eliberate de autoritatile competente din statul primitor;
b) certificatele de nastere si casatorie si actele de identitate ale persoanelor care doresc sa adopte, in copie legalizata si insotite de traducerea lor legalizata in limba romana;
c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc sa adopte;
d) raport medical intocmit separat pentru fiecare adoptator;
e) actul din care sa rezulte ca exista garantia ca adoptatul are posibilitatea sa intre si sa locuiasca permanent in statul primitor.
3. Incuviintarea adoptiei internationale de catre instanta
Oficiul Roman pentru Adoptii inainteaza instantei judecatoresti cererea de incuviintare a adoptiei. Observam ca, in cazul adoptiei internationale, atat Legea cat si Conventia de la Haga, nu mai prevad obligativitatea etapei incredintarii copilului pentru 90 de zile. Acest lucru este firesc avand in vedere ca adoptator nu poate fi decat bunicul adoptatului.
Pe baza criteriilor enumerate mai sus si avand in vedere interesul superior al copilului, instanta se va pronunta asupra cererii de incuviintare. Pe baza hotararii judecatoresti irevocabile de incuviintare a adoptiei, Oficiul elibereaza, in termen de 3 zile de la data comunicarii acesteia, un certificat care atesta ca adoptia este conforma cu normele Conventiei de la Haga. Deplasarea adoptatului din Romania in statul de domiciliu al adoptatorului sau al familiei adoptatoare este posibila numai atunci cand hotararea de incuviintare a adoptiei este irevocabila, nemaiputand fi atacata cu nici o cale ordinara sau extraordinara de atac. Adoptatul se deplaseaza numai insotit de adoptator sau de familia adoptatoare, in conditii de siguranta corespunzatoare nevoilor adoptatului.
Ca si in cadru adoptiei interne, Oficiul are obligatia sa urmareasca evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si parintele sau parintii sai adoptivi cel putin 2 ani dupa incuviintarea adoptiei, prin intermediul autoritatii centrale competente sau al organizatiei acreditate ori autorizate din statul de domiciliu al parintilor adoptivi.
4. Efectele adoptiei internationale
Pe langa efectele prevazute de Legea 273, adoptia internationala produce si anumite efecte specifice prevazute de Conventia de la Haga.
Legea 273 acorda adoptiei internationale aceleasi efecte prevazute la art. 50-53 pe care le are si adoptia interna, in ceea ce priveste filiatia si adauga, pentru adoptia internationala, faptul ca aceasta presupune deplasarea copilului pe teritoriul statului primitor, in urma incuviintarii adoptiei de catre instanta judecatoreasca romana.
Pe langa aceste prevederi, Conventia de la Haga prevede, in art. 23 , ca o adoptie certificata conform conventiei de catre Oficiul Roman de Adoptii este recunoscuta, fara vreo alta formalitate, in celelalte state contractante. Recunoasterea unei adoptii nu poate fi refuzata intr-un alt stat care a semnat Conventia, decat daca adoptia este in mod vadit contrara ordinii sale publice, tinand seama de interesul superior al copilului. Recunoasterea adoptiei implica recunoasterea:
a) legaturii de filiatie intre copil si parintii sai adoptivi;
b) raspunderii parintesti a parintilor adoptivi fata de copil;
c) ruperii legaturii preexistente de filiatie intre copil si mama si tatal sau firesti.
Cap IV.
FAMILII ADOPATOARE
Studii de caz
Cadrul general
Deoarece este bine cunoscut faptul ca mediul familial reprezinta cadrul cel mai potrivit pentru ca un copil sa poata creste si sa se poata dezvolta corespunzator varstei biologice, am analizat in cadrul cercetarii mele, una dintre metodele cele mai potrivite de protectie a copilului aflat in dificultate si anume adoptia.
Exista adesea situatii in care parintii nu isi mai pot creste , ingrijii sau educa proprii copii sau cazuri in care acestia sunt decazuti din drepturile parintesti. Atunci respectivii copii fie sunt institutionalizati si apoi adoptati de o noua familie. Acest lucru se poate intampla, potrivit legii nr. 273∕2004, doar cu consimtamantul parintilor biologici si doar in interesul superior al copilului.
Adoptia este considerata ca fiind o solutie definitiva pentru copilul care din motivele mentionate mai sus nu poate locui cu familia biologica, conceputa dintotdeauna ca avand un scop familial, si anume acela de a gasi o familie adoptatoare in care copilul sa gaseasca toate conditiile afective, de crestere, de educare, dragoste si caldura precum si conditiile materiale necesare bunei cresteri. Pe langa acestea si cel care adopta trebuie sa vrea si sa poata sa-si satisfaca dorinta fireasca de a fi parinte si de a-si reintregi familia.
Universul cercetarii poate fi definit ca reprezentand „delimitarea populatiei caruia ii este specific respectivul fenomen studiat la un moment dat”.(Marginean, Ioan, Proiectarea cercetarii sociologice, editura Polirom, Iasi, 2000, p. 111)
Pentru realizarea acestui proiect de cercetare, am considerat ca universul cercetarii este format din categoria copiilor care, din diverse motive nu pot fi crescuti, ingrijiti si educati de parintii naturali, cu varsta cuprinsa intre 0 si 18 ani.
Unitatile de analiza folosite pentru studierea fenomenului adoptiei, spre atingerea obiectivelor propuse sunt:
copii ai caror parinti biologici nu pot sa ii creasca pana la varsta majoratului din diverse motive, sau nu vor sau au decedat.
familiile adoptive
Adoptia este o solutie definitiva pentru copilul care, din diverse motive, nu poate locui impreuna cu familia biologica, dar se are in vedere, potrivit legii adoptiei in vigoare, principiul interesului superior al copilului.
Obiectivele cercetarii
In cazul oricarui proiect de cercetare trebuie avute in vedere o serie de obiective, al caror rol este acela de a rezuma cercetarea. De cele mai multe ori intr-o cercetare contine mai multe obiective. Astfel exista obiective generale si obiective specifice.
In ceea ce priveste obiectivele generale, „ele pot sa evidentieze specificul unui fenomen, pot determina frecventele de manifestare a fenomenului, impactul pe acre il are fenomenul cercetat asupra diferitelor categorii de persoane, precum si identificarea unor solutii si strategii de actiune in domeniu”. (Marginean, Ioan, 2000, p. 105)
Pentru atingerea obiectivelor generale trebuie urmarite mai multe obiective particulare sau specifice, acestea din urma avand legatura directa cu domeniul cercetarii pe care dorim sa o facem.
In realizarea cercetarii mele pentru a evidentia fenomenul adoptiei copiilor am urmarit un obiectiv general si mai multe obiective specifice. Am considerat ca acestea din urma sunt cele mai potrivite pentru descrierea fenomenului adoptiei si pentru evidentierea efectelor pozitive pe care acesta le are asupra copilului din toate punctele de vedere.
Obiectiv general:
Analiza si studierea importantei adoptiei copiilor, ca o alternativa la institutionalizarea acestora si ca masura de protectie definitiva.
Obiective pentru analiza secundara:
Descrierea fenomenului adoptiei in contextul romanesc
Analiza fenomenului adoptiei si evidentierea punctelor slabe ale acestuia
Identificarea unor masuri de remediere a dificultatilor procesului adoptiei
Obiective specifice pentru studiile de caz:
Perceptia familiilor adoptatoare asupra procesului adoptiei
Analiza relatiilor de familie, a dificultatilor cu care se confrunta familiile adoptatoare
Analiza situatiei in care este pus copilul adoptat in urma procesului de „infiere”
Ipoteze
In desfasurarea oricarui proiect de cercetare ipotezele au un rol vital, ele pornind de la cunostintele anterioare cercetarii pe care le detinem despre fenomenul cercetat.
„Ipoteza reprezinta o presupunere enumerata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauze sau la mecanismul intern care le produce; propunere cu caracter provizoriu formulata pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuitiei, impresiei etc.”(Dictionar explicativ al limbii romane, editura Universul Enciclopedic, 1998, p. 506)
„Ipoteza este un enunt referitor la relatia dintre doua sau mai multe fenomene. Ipoteza este deci o explicatie plauzibila, acre devine teorie daca cercetarea o confirma. Ipotezele au rol de a orienta intreaga activitate de cercetare, in sensul ca aceasta din urma este astfel conceputa incat sa permita testarea ipotezelor in vederea ajungerii la explicatii satisfacatoare ale domeniului studiat.”(Marginean, Ioan, 2000, p. 116)
Consider ca urmatoarele ipoteze sunt cele mai potrivite pentru explicarea si prezentarea fenomenului de adoptie:
Atunci cand un minor traieste si se dezvolta in mijlocul unei familii, atunci evolutia biologica si sociala este una specifica varstei lui.
Daca sunt cunoscute punctele slabe ale sistemului de protectie al copilului si legislatiei in vigoare referitoare la adoptie, atunci acestea se pot remedia sau imbunatatii si prin urmare se pot evita urmarile nedorite ale adoptiei (abuzul fizic, psihic, sexual, traficul de copii, maltratarea, discriminarea, etc.).
Daca ar exista o institutie specializata in adoptii, atunci dificultatile de natura administrativ-birocratica legate de procesul de adoptie nu ar mai ingreuna procesul in sine.
Daca relatia parintilor cu copilul adoptat este una reusita, atunci perceptia asupra adoptiei tinde sa fie una pozitiva, iar daca sunt probleme de integrare a acestuia in familie atunci perceptia tinde sa fie una negativa.
Metoda de cercetare – studiul de caz
Definitie. „Studiul de caz este o tehnica speciala a culegerii, a punerii in forma si a prelucrarii informatiei care incearca sa arate caracterul evolutiv si complex al fenomenelor referitor la un sistem social cuprinzand propriile sale dinamici.” (Mucchielli, Alex, Dictionar al metodelor calitative in stiintele umane si sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002, p. 407)
Cazurile alese in vederea studiului au fost selectate dupa metoda bulgarelui de zapada. Am pornit de la o familie care s-a confruntat cu „problema” adoptiei si le-am cerut membrilor acesteia informatii despre alte familii in aceeasi situatie pentru a putea analiza si cazurile lor.
Instrumentele folosite au fost ghidul de interviu prezentat in anexa. Am folosit de asemena si analiza unor documente relevante despre procesul de adoptie pe care mi le-au furnizat subiectii.
Scurta prezentare a cazurilor studiate
Studiu de caz nr. 1
Andrei este un baietel de 7 ani
Parintii biologici:
Mama: 40 de ani, nivel de instructie 8 clase, nascuta in judetul Gorj, fara ocupatie
Tatal: 50 de ani, decazut din drepturile parintesti
Parintii adoptivi: (familia Stefanescu)
Mama: 41 de ani, studii superioare, nascuta in judetul Gorj, invatator
Tatal: 45 de ani, studii superioare, nascut in judetul Valcea, patron
Istoricul cazului:
Andrei s-a nascut din casatoria parintilor sai in orasul Targul Carbunesti Gorj, si datorita faptului ca acestia nu dispuneau de conditiile materiale necesare cresterii unui copil s-a hotarat plasarea acestuia la leaganul din orasul Targul Carbunesti.
In anul 2000 familia Stefanescu s-a hotarat sa adopte un copil. Au mers la Directia pentru protectia copilului din cadrul prefecturii Gorj unde au depus o cerere de adoptie. In urma cestei cereri l-i s-a repartizat un copil din cadrul Leaganului din Targu Carbunesti, Andrei. Mama biologica a lui Andrei a fost chemata in instanta pentru a-si da acceptul in vederea darii copilului spre adoptie. In urma acceptului acesteia au inceput demersurile pentru adoptie. Pe o perioada de 9 luni, timp in care familia Stefanescu isi vizita periodic viitorul fiu atunci de 7 luni, s-a desfasurat o ancheta sociala. Acesta a constat in vizite la domiciliul viitorilor parinti facute de catre un asistent social din cadrul Directie pentru protectia copilului Gorj. Vazand ca demersurile in vederea adoptiei sunt foarte greoaie prin intermediul statului s-a cerut stramutarea cazului la Organizatia Non-Guvernamentala S.O.S Copiii Gorjului. Asistentii sociali din cadrul organizatiei erau mult mai implicati in a ii consilia pe viitorii parinti, dar si mult mai preocupati de rezolvarea administrativa a cazului. Familia Stefanescu ajutata de S.O.S Copiii Gorjului a intomit fisa medicala completa a copilului. Pe langa vizitele de la domiciliul parintilor, ancheta sociala a constat si intr-o serie de teste psihologice pe care familia Stefanescu a trebuit sa le treaca, aceste teste s-au desfasurat cu psihologi din cadrul Directiei pentru protectia copilului. La finalul anchetei sociale a avut loc o infatisare in fata unei comisii compusa din Directorul Directiei pentru protectia copilului, un jurist, asistentul social de la S.O.S Copiii Gorjului care s-a ocupat de vizitele la familia Stefanescu acasa si un doctor pediatru. Dupa obtinerea acestui aviz copilul a fost luat acasa. Dupa aceasta perioada de monitorizare a avut loc ultimul demers in vederea legalizarii adoptiei si anume infatisarea in fata instantei din cadrul tribunalului Targu Jiu. Aici au participat un procuror, un judecator si familia Stefanescu. In urma acestei infatisari adoptia a fost legalizata, iar Andrei a devenit oficial fiul celor doi proaspat parinti, acestuia emitandu-i-se un nou certificat de nastere. Pe o perioada de 2 ani au avut loc vizite din 6 in 6 luni efectuate de catre asistentul social de la S.O.S. Copiii Gorjului. In toata aceasta perioada a fost monitorizata numai evolutia fizica si psihica a copilului parintii nefiind intrebati absolut nimic. Concluzia finala a fost una pozitiva, copilul s-a integrat perfect in noua sa familie si a avut o evolutie normala.
Urmari ale adoptiei:
Dupa 7 ani de la adoptie Andrei se intelege perfect cu noii sai parinti si invers. Andrei este acum un elev in clasa I si a cunoscut o evolutie remarcabila din toate punctele de vedere. Este un copil normal din punct de vedere fizic si psihic, iar parintii nu au avut probleme de nici un fel in toti acesti ani. Inca de la varsta de 3 ani a aflat de la noii sai parinti ca este adoptat si a acceptat si accepta in continuare fara nici o problema acest lucru. Nu si-a cunoscut niciodata parintii biologici, iar noii sai parinti au anumite retineri in a-l lasa sa o faca.
Andrei isi doreste sa devina fotbalist.
Studiu de caz nr. 2
Claudia este o fetita de 6 ani.
Parintii biologici:
Mama: 38 de ani, nascuta in Vaslui, vanzatoare
Tatal: nu se cunosc date
Parintii adoptivi: (familia Ilie)
Mama: 37 de ani, nivel de instructie 12 clase, nascuta in Bucuresti, contabil
Tatal: 41 de ani, studii superioare, nascut in Bucuresti, preot
Istoricul cazului:
Claudia a fost nascuta de mama sa in Spitalul Municipal Bucuresti. Din diverse motive mama Claudiei a hotarat sa isi abandoneze copilul in spital la varsta de 7 zile.
Familia Ilie avea deja doi copii, inainte sa se hotarasca sa o adopte pe Claudia. Motivul pentru care au facut acest demers a fost unul de binefacere, gandind ca astfel pot schimba viata unui copil neajutorat. Parintii adoptivi au aflat de cazul Claudiei de la o asistenta din spital. Primul demers facut de familia Ilie a fost acela de a merge la Primaria sectorului 5. Aici au aflat ca pentru a putea adopta un copil au nevoie de un atestat care sa demonstreze ca sunt apti sa intretina inca un copil. Obtinerea acestui atestat a durat 2 ani. La inceput familia Ilie a fost nevoita sa caute mama naturala a fetitei pentru ca aceasta sa isi dea acordul in ceea ce priveste adoptia. Acest acord s-a dat prin notariat in prezenta unui asistent social de la primarie. Urmatorul pas a fost intocmirea fisei medicale a copilului, iar in urma unei vizite la domiciliul parintilor adoptivi de catre un asistent social fetita a fost data in plasament familiei Ilie. In vederea obtinerii acelui atestat a fost nevoie de mai multe vizite la Primaria sectorului 5 la Directia pentru protectia copilului unde viitorii parinti adoptivi au dat mai multe teste psihologice si au avut mai multe intalniri cu membrii ai Directiei pentru protectia copilului. Vizitele la noul domiciliu al copilului au continuat periodic si acestea vizau evolutia fizica si psihica a copilului in noul mediu de crestere, dar si conditiile oferite de viitorii sai parinti si frati. Odata atestatul obtinut familia Ilie a trebuit sa se prezinte in fata unei instante judecatoresti pentru a legaliza adoptia si pentru a trece copilul sub numele de Ilie. In fata instantei parintilor l-i s-a pus o singura intrebare si anume daca isi mai pastreaza intentia de a adopta copilul. Acestia fiind de acord a urmat eliberarea certificatului de nastere sub numele de Claudia Ilie.
Pe o perioada de inca 2 ani a urmat monitorizarea evolutiei copilului si a comportamentului noilor sai parinti legali fata de aceasta. Vizitele aveau loc la 6 luni si erau facute de acelasi asistent social care s-a ocupat de caz si in prima faza de desfasurare a acestuia. Verdictul a fost unul pozitiv, copilul evoluand mai mult decat bine si astfel adoptia a ramas una definitiva. In alte conditii adoptia putand fi intrerupta.
Urmarile adoptiei
Dupa 6 ani de la adoptie Claudia se intelege perfect cu fratii sai mai mari, in familia Ilie nefacandu-se diferente intre cei 3 copii. Parintii adoptivi i-au explicat Claudiei faptul ca nu este copilul lor natural, iar aceasta a inteles si nu sufera din acest punct de vedere. Mama naturala a Claudiei nu si-a mai cautat copilul, iar parintii sai adoptivi considera ca daca fetita va dori sa isi cunoasca mama sau va vrea sa se mute la ea, ei nu vor fi impotriva, considerand ca nu iar face un bine daca s-ar impotrivi vointei copilului.
Parintii adoptivi ai Claudiei au observat ca fata are vointa mai mare decat ceilalti doi fi ai lor si considera ca se intampla asa datorita dorintei ei de a demonstra ca nu este cu nimic diferita fata de ceilalti copii.
Claudia este la gradinita in grupa mare si isi doreste cu nerabdare sa mearga la scoala.
Studiu de caz nr. 3
Mihai este un baietel de 10 ani
Parintii biologici:
Mama: 43 de ani, nivel de instructie 10 clase, nascuta in judetul Gorj, nu se cunoaste ocupatia
Tatal: 44 de ani, nivel de instructie10 clase, nascut in judetul Gorj, muncitor necalificat
Parintii adoptivi: (familia Manea)
Mama: 39 de ani, nivel de instructie 12 clase, nascuta in judetul Gorj, agent asigurari
Tatal: 42 de ani, studii superioare, nascut in judetul Gorj, inginer
Istoricul cazului:
Mihai s-a nascut intr-un sat din judetul Gorj si datorita faptului ca parintii sai biologici mai aveau 3 copii, au hotarat sa il duca pe Mihai la Centrul de Plasament din orasul Targu Jiu la doar 3 luni de viata ale copilului.
In anul 1998, din motive personale, familia Manea a hotarat, la sfatul unor prieteni, sa adopte un copil. Primul pas facut de familia Manea a fost depunerea unei cereri de adoptie la Directia pentru protectia copilului din cadrul prefecturii Gorj. In urma acestei cereri a inceput o ancheta sociala al carui scop era analiza situatie familiei adoptatoare din punct de vedere al conditiilor materiale si locative, dar si pentru a o analiza din punct de vedere psihologic. Directia pentru protectia copilului a repartizat familiei Manea spre adoptie pe Mihai, iar in urma unei prime vizite a unui asistent social de la Directia pentru protectia copilului la viitorul domiciliu al copilului, familia Manea l-a putut lua pe Mihai in plasament. Nu a fost nevoi de acordul parintilor biologici, pentru ca acesta fusese dat o data cu ducerea acestuia la centrul de plasament. Ancheta sociala s-a derulat pe o perioada de 2 ani. In tot acest timp familia Manea a trebuit sa dea mai multe teste psihologice, sa se prezinte la mai multe sedinte de discutii si informare la Directia pentru protectia copilului si sa accepte o serie de vizite din 6 in 6 luni a unui asistent social care evalua evolutia copilului de numai cateva luni. Dupa aceasta perioada de 2 ani, in urma unei ultime intalniri cu comisia de la Directia pentru protectia copilului, familiei Manea i s-a dat posibilitatea legalizarii adoptiei. Legalizarea a constat intr-o infatisare in fata unei instante judecatoresti, instanta compusa dintr-un judecator si un procuror. Parintii adoptivi au fost intrebati daca isi sustin in continuare demersurile in vederea incheierii adoptiei, iar la raspunsul pozitiv al acestora copilului i-a fost eliberat un nou certificat de nastere pe numele de Manea.
Ancheta sociala a mai continuat inca 2 ani cu vizite periodice la noul domiciliu al copilului. Aceste vizite constau in discutii cu copilul, in evaluarea progresului sau fizic si psihic, dar si in evaluarea felului cum copilul s-a integrat in noua familie. In urma evolutiei bune a copilului dupa 2 ani ancheta sociala s-a incheiat.
Urmari ale adoptiei:
Mihai are acum 10 ani si este in clasa a IV-a. Parintii sai au intampinat probleme de adaptare a cestuia in colectivul de elevi din clasa I, dar acestea au fost depasite impreuna. Mihai este un copil normal din punct de vedere fizic si psihic, insa nu are foarte multi prieteni lucru care ii ingrijoreaza pe parintii sai. Familia Manea nu i-a spus copilului ca este adoptat si considera ca este prea devreme pentru Mihai sa afle acest lucru. Nu au tinut legatura cu familia biologica a lui Mihai si nici nu doresc sa afle mai multe lucruri decat stiu despre ea.
Mihai adora jocurile pe calculator lucru care il caracterizeaza ca pe un copil introvertit. Se intelege bine cu parintii sai adoptivi si ii striga pe nume, nefolosind apelativele de mama si tata.
Cand va fi mare Mihai isi doreste sa fie un personaj supranatural din jocurile pe calculator.
Concluzii ale studiilor de caz
Analizand fenomenul adoptiei, documentele sociale, legislatia elaborata in domeniul protectiei copilului, dar si evolutia copiilor din cazurile prezentate, mi-am putut face o parere personala despre intreg procesul corespunzator acestei masuri de protectie definitiva.
Iata cateva propuneri personale legate de adoptie:
Daca adoptia se desfasoara numai prin intermediul autoritatilor statului, perioada de derulare a procesului adoptiei este mai indelungata decat atunci cand se apeleaza la o organizatie nonguvernamentala. Prin urmare adoptia prin intermediul primariilor sunt mult mai anevoioase din punct de vedere al timpului si al birocratiei.
In prezent exista un singur Tribunal pentru adoptii in Romania, infiintarea mai multor astfel de institutii ar inlesni simtitor procesul stufos al adoptiei.
Din cazurile prezentate am observat ca atata timp cat copilul afla faptul ca este adoptat cat mai devreme, evolutia acestuia este una normala, nefiind nevoit sa isi raspunda singur la anumite intrebari care apar inevitabil. In acest fel si parintilor le este mai usor nefiind nevoiti sa traiasca presati de faptul ca ascund ceva si astfel se pot apropia mai usor de copil, iar relatia dintre adulti si copil este una fireasca.
Din spusele parintilor adoptivi, cei care hotarasc sa faca acest pas, ales varianta de a adopta un copil in primele lui luni de viata, pentru ca, spun ei, astfel copilul nu apuca sa fie afectat de mediul in care urma sa creasca si ii este mult mai usor sa creasca normal in noua familie.
In nici unul din cazurile prezentate parintii biologici ai copilului nu au tinut legatura cu noua familie a copilului lor.
In concluzie adoptia reprezinta un proces indelungat care presupune multe etape, dar care se sfarseste cu o extraordinara bucurie atat pentru copil, cat si pentru noua sa familie.
CONCLUZII GENERALE
Masura de protectie permanenta a copilului, adoptia, este considerata ca fiind o solutie definitiva pentru acei copii care, din diferite motive, nu pot sa fie crescuti, ingrijiti si educati de parintii biologici.
Noua legislatie elaborata in anul 2004 si intrata in vigoare la data de 1 ianuarie 2005 a adus o serie de modificari deosebit de importante in ceea ce priveste regimul juridic al adoptiei.
Una dintre cele mai importante modificari este reprezentata de introducerea planului individualizat de protectie a copilului, plan care cuprinde toate acele masuri care trebuiesc intreprinse pentru integrarea copilului intr-o familie adoptatoare care sa-i poata oferii conditiile unei vieti decente si unei dezvoltari normale.
O alta schimbare este aceea ca s-a dat voie adoptiilor internationale, dar doar in limitele unor conditii bine stabilite de lege.
Toate aceste prevederi au in vedere pe primul plan principiul interesului superior al copilului.
Este deosebit de important pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii ca nevoile psihosociale ale copilului sa fie satisfacute. Aceste nevoi (nevoia de dragoste si siguranta, de experiente noi, de laude, de responsabilitate, etc.) trebuie satisfacute inca de la inceputul vietii copilului si continua intr-o proportie mai mica sau mai mare pe toata perioada de maturitate.
Viata stabila de familie ofera copilului sentimentul continuitatii personale, pe acela de a avea un trecut si un viitor. In urma studiilor de caz efectuate am ajuns la concluzia ca in cadrul familie copilul invata sa relationeze si sa se autocunoasca.
De asemenea, am urmarit sa surprind avantajele, care rezulta in urma adoptiei:
pentru copil: prin adoptie i se asigura intreaga protectie afectiva, materiala si sociala
pentru familie: dorinta de a avea un copil este indeplinita, beneficiaza de o mai buna coeziune si solidaritate familiala
pentru societate: adoptia reduce riscul vagabondajului, al delicventei juvenile si al dependentei sociale
In incheiere fac o serie de propuneri pentru inlesnirea procesului de adoptie. Pe baza unor studii mai elaborate sa se poata formula propuneri de imbunatatire a managementului adoptiei, dar si elaborarea de politici sociale care sa sprijine, sa sensibilizeze si sa incurajeze populatia Romaniei in vederea adoptiei unui copil.
Bibliografie
1. Maria, Voinea, 1996, Psihosociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti
2. Maria, Voinea, 1993, Sociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti
3. Avram, Marieta, 2001, Legislatia familiei, Editura Beck, Bucuresti
4. Marginean, Ioan, 2000, Proiectarea cercetarii sociologice, Editura Polirom, Iasi
5. Carol, R., Smith, 1993, Adoptie si plasament familial. Cum si de ce?, Editura Alternative, Bucuresti
6. Otilia, Dragomir, Mihaela, Miroiu, 2002, Lexicon feminist, Editura Polirom, Iasi
7. Maria, Simion, 2002, Familia in Europa intre anii 1960 si 2000, in Calitatea vietii, XIII, nr. 1-4, Bucuresti
8. Petru, Ilut, 2005, Sociopsihologia si antropologia familiei, Editura Polirom, Iasi
9. Ciprian, Ciuperca, 2000, Viitorul familiei – perspective si ipoteze, in Calitatea vietii, XII, nr. 1-4, Bucuresti
10. Zamfir, Catalin, Vlasceanu, Lazar, 1998, Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti
11. Mucchielli, Alex, 2002, Dictionar al metodelor calitative in stiintele umane si sociale, Editura Polirom, Iasi
12. Dictionar explicativ al limbii romane, Editura Universul Enciclopedic, 1998
13. Conventia privind Drepturile Copilului
14. Anuarul statistic al Romaniei, 1994
15. Anuarul statistic al Romaniei, 1993
16. Romania. Date demografice, C.N.S., Bucuresti, 1994
17. Legea nr. 273/2004, din 21.06.2004, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23.06.2004
18. Legea nr. 274/2004, din 21.06.2004, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23.06.2004
20. Conventia de la Haga, din 29.05.1993, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 298 din 21 octombrie 1994
21. Conventia europeana in materia adoptiei de copii, Strasbourg la 24.04.1967
Anexa 1
Ghid de interviu
Anexa 2
Fisa de adoptie a copilului
Date sociale:
a) Date de identificare ale copilului:
nume, prenume
data si locul nasterii
al catelea copil nascut, dupa caz
b) Motivul si data institutionalizarii copilului in centru de plasament ( cu mentionarea eventualelor institutii anterioare)
c) Date despre familie
parinti, rude
istoricul social
casatoriti sau nu ( a cata casatorie sau divort daca e cazul)
daca mai au copii in institutii si unde anume
d) Felul si numarul contactelor cu familia ori rudele
existenta unor incercari de reintegrare familiala
e) Data la care copilul a devenit adoptabil si motivatia
Date medicale:
a) Antecedente personale:
Fiziologice:
- durata sarcinii
- eventualele probleme medicale aparute in cursul nasterii
- felul nasterii
- greutate, talie, perimetre la nastere
- alimentatia
Patologice:
- boli infecto-contagioase
- boli cronice sau tratamente de lunga durata, spitalizari
Antecedente credo-colaterale:
Imunizari, starea prezenta la incheierea fisei
- examenul pe aparate si sisteme
- examene de laborator
- descrierea copilului
- fotografii
Anexa 3
Continutul dosarului
I. Raport de caz
II. Ancheta sociala
III. Acte
Acte de identitate
- certificat de nasterecertificat constatator
- acte de identitate ( CI, BI, Adeverinta provizorie)
Dovada de venituri:
- adeverinta de la locul de munca
- taloane (pensie, alocatie)
- certificat fiscal
- carte de munca
Dovezi medicale:
- certificate medicale
- certificate de handicap
- adeverinta de la medicul de familie
Acte de studii:
- adeverinte
- certificate de calificare
- diplome
Actele casei:
- acte de proprietate
- contract de inchiriere
Atentie !!!
Toate actele atasate la dosar vor fi copii !
Actele atasate la dosar vor fi pentru toti membrii familiei !
IV. Acord de prescolarizare acord de colaborare
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
