Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Legislatie


Index » legal » Legislatie
» Omorul - incadrare juridica in Codul Penal


Omorul - incadrare juridica in Codul Penal


                                                                                                                                                             

                                    Omorul - incadrare juridica

         

                             1.1. Omorul in Codul Penal Roman



     Codul Penal romanesc califica omorul sau omuciderea ca reprezentanduciderea unei persoane.

     Conform art. 174 Cod Penal: Uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseste.

     Intr-o exprimare ceva mai cuprinzatoare, omorul ar putea fi definit ca “fapta unei persoane care, cu intentie ucide o alta persoana”. Fiind una din cele mai cunoscute infractiuni, legiuitorul se foloseste de o exprimare eliptica:cuvantul uciderea( manifestare de violenta fata de victima), rezultatul imediat (moartea victimei), cat si legatura de cauzalitate intre fapt si rezultat.

     Punerea in pericol sau suprimarea vietii unei persoane nu intereseaza doar persoana victimei, ci persoana in general deoarece fara respectarea vietii persoanei nu poate fi conceputa atat existenta pasnica a comunitatii cat siconvietuirea membrilor acestora.

     In ceea ce priveste obiectul infractiunii de omor, infractiunea are ca obiect juridic special relatiile sociale referitoare la dreptul la viata al fiecarui om.

     Obiectul material este corpul victimei infractiunii. Nu conteaza daca victima era sanatoasa sau intr-o faza avansata de boala si nu armai fi avut de trait, daca nu ar fi fost ucsa, chiar daca ar fi actionat cauze naturale care ar fi dus mai apoi la moartea victimei, fapta constituie omor.

     Este indiferent daca victima era tanara sau batrana ori daca era sau nu in plenitudinea facultatilor fizice si psihice.

Infractiunea de omor poate avea unul sau mai multi subiecti activi si unul sau mai multe subiecte pasive.

     Subiectul activ al omorului(autor) poate fi orice persoana deoarece legea nu cere ca subiectul activ sa aiba o calitate anume.

     Subiectul pasiv al omorului este persoana  care a fost ucisa ca urmare a activitatii subiectului activ,aceasta inseamna ca subiectul pasiv al omorului nu poate fidecat persoana in viata(este exclusa infractiunea de omor cand subiectul pasiv este fatul sau cadavrul).Uneori omorul poate avea mai multi subiecti pasivi(de exemplu, omorul asupra mai multor persoane sau succesiv).

     Sub aspectul obiectului material, infractiunea de omor implica o actiune de ucidere a unei persoane fizice, adica activitatea materiala care are ca rezultat moartea unui om.

     Aceasta activitate -actiune sau inactiune-trebuie sa aiba o anumita forta destructiva, sa fie apta sa provoace moartea unei persoane. Desi omorul este o actiune comisiva(autorul face ceea ce legea opreste)omorulpoate fi savarsit uneori si prin infractiune, daca faptuitorul, desi legea avea obligatiade a indeplini o actiune prin care s-ar fi impiedicat sau inlaturat desfasurarea unor procese de natura sa provoace moartea victimei si care putea fi indeplinita de faptuitor, nu a actionat in acest sens, urmarind suprimarea.

     Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componenta a laturii obiective a infractiunii de omor.Actul de violenta relevant constand in moartea victimei.

     Din punctul de vedere al laturii subiective, omorul se savarseste cu intentie.   Aceasta poate fi directa sau indirecta, dupa cum autorul a prevazut sau nu moartea victimei, a urmarit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat.    

Infractiunea de omor poate prezenta numeroase si variate modalitati faptice, determinate de imprejurarile concrete in care aceasta a fost comisa.

     Infractiunea de omor in forma sau varianta sa tipica se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi din cele prevazute la art.64 Codul Penal. Tentativa se pedepseste potrivit cu regulile aratate in art. 21 alin. 2, cu inchisoare de la 5 la 10 ani.

     La articolul 176 Codul Penal se gasesc reglementarile privitoare la omoruldeosebit de grav, mai precis cele cuprinse in paragrafele literelor b si c - omorul savarsit asupra a doua sau mai multe persoane si omorul savarsit de o persoana care a mai savarsit un omor. Aceasta pluralitate de victime confera omorului o gravitate sporita si il caracterizeaza pe autor ca deosebit de periculos.In doctrina si in practica s-a ridicat problema de a sti daca aceasta imprejurare exista doar atunci cand rezultatul se datoreaza unei singure actiuni sau rezultatul cerut de lege se poate produce si prin actiuni diferite, dar savarsite in aceeasi imprejurare. Aceasta ultima solutie a fost recomandata instantelor de Plenul Tribunalului Suprem prin Decizia de indrumare nr. 4/1970.

Infractiunea se consuma daca se produce moartea a cel putin doua persoane.Daca activitatea de ucidere indreptata impotriva acestor persoane ramane fara rezultatul cerut de lege, in sensul ca nu se produce moartea nici uneia din aceste persoane, va existatentativa la aceasta infractiune.

     Daca in urma activitatii decedeaza o singura persoana ne aflam in fata tentativei de omor in concurs cu infractiunea consumata de omor.Savarsirea omorului deosebit de grav in modalitatea pe care o examinam poate avea loc atat cu intentie directa, cat si cu intentie indirecta.Realizarea tentativei deomor impotriva mai multor subiecti pasivi in aceeasi imprejurare, reprezinta o infractiune unica.

     In cazul omorului savarsit de o persoana care a mai savarsit un omor(art.176, lit.c)aceasta agravanta exista atunci cand omorul este savarsit de o persoana (subiect activ calificat) are anterior, a mai comis un omor, indiferent daca pentru omorul anterior, faptuitorul  fusese condamnat definitiv sau daca executase sau nu pedeapsa.

     Este insa necesar ca acel omor sa nu fi fost savarsit intr-o imprejurare care inlatura caracterul penal al faptei. Daca omorurile savarsite constituie o pluralitate de infractiuni sub forma concursului sau recidivei, se aplica dupa caz si dispozitiile referitoare la aceste institutii juridice.

     Nu are relevanta durata scursa de la omorul anterior, nici daca a intervenit vreo cauza de inlaturare a raspunderii penale sau a consecintelor condamnarii, cum ar fi amnistia sau reabilitatre.Tentativa la omor deosebit de grav exista atunci cand faptuitorul care a comis anterior alt omor, incepe executarea unui nou omor, insa este intrrupta sau ramane fara efect, datorita unor imprejurari independente de vointa sa.

                                    Elemente de drept comparat

             In ultimii ani, indeosebi, drepturile omului au incetat sa mai fie doar un subiect extrem de dezbatut, devenind si unul din factorii esentiali gratie carora s-au produs ample mutatii in fizionomia politica si economica a unui mare numar de tari ale lumii.Astfel drepturile omului au devenit o sursa majora de dinamizare a evolutiei istorice.

          Legile tuturor timpurilor au ocrotit persoana umana, sanctionand pe cei care atentau la viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea sidemnitatea omului.

          Astfel la 10 decembrie 1948 Adunarea Generala a ONU a adoptat si proclamat “Declaratia universala a drepturilor omului”,in cuprinsul careia sunt stipulate drepturile fundamentale aratandu-se, printre altele, ca toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi:orice fiinta are dreptul la viata, la libertate si securitatea persoanei sale.

          Declaratia unversala a omului a declansat un vast proces de elaborare a unui mare numar de reglementari in tarile Europei, in America Latina, in Tarile Arabe, etc., toate avand ca obiect recunoasterea si respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

          Infractiunile contra persoanei sunt reglementate intr-un capitol(titlu)dinstinct in legislatiile tuturor statelor.In cadrul acestui capitol persoana este ocrotita prin normepenaleprivind viata persoanei, integrtatea corporala si sanatatea, libertatea, onoarea sau demnitatea persoanei.

          Spre exemplu, in codul Penal italian, infractiunile contra persoanei sunt prevazute in titlul 12, Cartea a2-a.

          In cadrul acestui titlu sunt prevazute, in capitolul 1, delictele contra vietii si integritatii sau sanatatii.

         Noul Cod Penal francez, in titlu 2, denumit “Fapte care prefigureaza persoana umana”, incrimineaza fapte contra vietii persoanei, in doua sectiuni ale capitolului1si anume:”Fapte voluntare contra vietii”(S1)si “Fapte involuntare contra vietii”(S2)

        In prima sectiune este incriminat omorul(art.221-1),omorul agravant(art.221-2), omorul cu premeditare(asasinatul)(art.221-3), omorul comis in alte circumstante agravante (art. 221-4), atentatul la viata persoanei prin otravire(art. 221-5). In a doua sectiune sunt incriminate omorul involuntar (art. 221-6), raspunderea din culpa a persoanelor morale(art.221-7)         

       Codul Penal  german, reglementeaza infractiuni contra vietii in cap. 16, unde este incriminata: uciderea unei persoane in conditii agravante(paragraful 211), uciderea unei persoane in conditii neagravante(paragraful 212), uciderea unei persoane in conditii atenuante(paragraful 216), pruncuciderea (paragraful 217), intreruperea sarcinii(paragraful 218).      

        Codul Penal de model american incrimineaza omorul in art. 201-1, art. 201-4, atat in cazul in care faptuitorul a actionat cu intentie directa(murder), cat si cu intentie indirecta (manslaughter) sau din neglijenta(negligent). De asemenea incrimineaza ajutorul dat victimei sa se sinucida.                    

                                       

                                                                                                      

                                                                    CAPITOLUL 2

                                                                              Factori psiho – sociali

                                                                           2.1. Instruirea scolara

          O problema  indelung dezbatuta a fost aceea de a sti daca infractionalitatea este influentata  calitativ si cantitativ de nivelul de instruire scolara.

          Pe plan cantitativ, nu rezulta consecinte vizibile in planul criminalitatii. Pe plan calitativ, nivelul de instruire scolara se reflecta prin alegerea unor forme infractionale noi, putin primitive.

          Rolul scolii este insa mai putin important pentru educarea si socializarea copiilor, pentru depistarea celor inadaptati sipunerea in aplicare a unor programe de preventie generala.

                                          2.2.  Religia

          S-a admis ca anumite secte religioase practica infractionalismul pentru obtinerea unor avantaje materiale, precum si ca in perioada de crize economice si politice profunde pot avea loc si fenomene infractionale cu substrat religios( distrugeri de lacase de cult, profanari, etc.)

          Religia in ansamblul  sau , joaca insa un rol puternic de influenta si preventie in combaterea criminalitatii.

             Cu toate acestea nu trebuie sa uitam a sublinia faptul ca din ce in ce mai multe culte sau secte incearca sa impamanteneasca practice religioase nocive (de exemplu satanismul), multe dintre ritualurile acestora stand la baza comiterii crimelor in serie, sinuciderilor in masa.

  

  

                                     2.3. Activitatile in timpul liber

          Timpul liber este petrecut din ce in ce mai putin in familie.

          De asemenea au fost identificate noi si periculoase moduri de petrecere a timpului liber, cum ar fi asocierea in grupuri sau bande care se angajeaza deliberat in comiterea de infractiuni.

          In cele mai multe cazuri, aceste actiuni raman la un stadiu limitat, neimplicat infractional. Totusi aspectul criminogen trebuie retinut, deoarece se constata, pentru anumite situatii aderarea la spiritul violentei,cu efecte grave in plan social.

                                        2.4. Familia

          Familia are valente multiple.

          In primul rand , are rolul de socializare imprimand copilului un anumit standard valoric precum si atitudini de aderare ori lipsa de cooperare fata de anumite valori sociale.

          Familia asigura copilului o siguranta indispensabila atingerii maturitatii intelectuale, sociale si culturale, precum si o identitate proprie in legea careia va fi acceptat ca partener social.

          Structura familiala este afectata de numarul membrilor, de capacitatea educativa a parintilor si de mobilitatea sociala si geografica a familiei. Rolul de socializare detinut de familie se reducwe din ce in ce mai mult, mai ales in privinta adolescentilor , datorita scolarizarii prelungite, precum si a altor factori precum sunt: televiziunea, filmele si microgrupurile la care adera.

          Cele mai importante cercetari criminologice referitoare la influenta perturbarilorfamiliale asupra delicventei juvenile a fost realizata in America de sotii Glueck care in lucrarea Delicventa juvenila nerelevata

Au constatat : un numar de copii delicventi si-au schimbat resedinta in timpul copilariei, sunt prost imbracati, au parinti despartiti sau necasatoriti, sunt privati de beneficiul culturii.

          De asemenea familiile infractoare isi implica copiii in activitati infractionale, ori ii influenteaza pe calea imitatiei , imprumutandu-le concepte morale contra eticii societatii. 

                                         2.5. Mass-media

          Studiile au relevat influenta deseori negativa exercitata de mijloacele deinformare in masa.

          Criminologii occidentali au mentionatpe primele locuri violenta in mass-media si in special video-violenta, rezultand urmatoarele:

       1.violenta pe micul sau marele ecran furnizeaza modele de comportament negativ.

       2. determina cresterea nivelului agresiv in randul celor ce urmaresc aceste filme sau emisiuni;

       3. desensibilizeaza auditoriul cu privire la gravele prejudecati pe care le produce violenta.

            In acelasi plan si cu implicatii asemanatoare, mai ales asupra tinerilor, se afla pornografia.

                                     2.6. Specificul national

          Specificul national prin el insusi nu este un factor criminogen. El include insa un anumit temperament social national, care trebuie luat in calcul, in analiza fenomenului infractional, deoarece in anumite conditii economice, sociale, politice, tipul de reactie populara poate fi prevazut in coordonatele sale de asamblu.

                                     2.7. Discriminarea

          Este considerata ca un factor criminogen important, fiind asociata cu prejudecata. O asemenea asociere este facuta deoarece sentimentele discriminatorii constituie obstacole care au importanta aparte in comportamentul infractional.

          Discriminarea se poate exercita la diferite niveluri:

       - al claselor sociale;

       - al sexelor;

       - al apartenentelor religioase;

       - al instruirii;

       - al emigrarii, etc.

          Intensitatea discriminarilor depindede criterii economice, sociale si politice.

          Prejudecatile nasc sentimente de frustrare, care de regula, declanseza porniri agresive precum si dorinte puternice de revansa din partea celor ce se considera discriminati. Acesta este un caz tipic de “conflict de cultura.

                                         2.8. Toxicomania

          Include consumul de droguri si alcoolismul.Intrucat pana in prezent in Romania nu exista o stare infractionala majora determinata de consumul de droguri, ne vom referi la alcoolism.

          Alcoolismul este un factor criminogen important, producand tulburari mentale cu efecte in plenul comportamentului infractional.

          Pot fi descrise doua stari fundamentale de alcoolism:

1.       Alcoolismul acut

1.1.            Forma usoara- este insotita de o diminuare a atentiei si o lungire a timpului de reactie, cauzand un numar considerabil de infractiuni neintentionate, comise din imprudenta si neglijenta(ex.:accidente de circulatie, accidente de munca)

1.2.            Betia severa- provoaca o stare de confuzie mentala exagereaza

 nevoile sexuale si conduce la o stare de delir si agresivitate careia i se atribuie o parte importanta a infractiunilor savarsite cu violenta.

2.       Alcoolismul cronic – modifica modalitatea fundamentala a

individului si dezvolta agresivitatea si impulsivitatea. Este insotit de o pierdere a sensurilor eticii si moralei. Determina furtul, abuzul de incredere, abandonul de familie. Provoaca gelozia si savarsirea unor infractiuni de natura omuciderii.

                                           2.9. Gelozia

          Ca si intristarea , gelozia gelozia tine de acele stari afective pe care le putem considera normale.

          Cazurile de gelozie anormale amplificate cu care are de-a face psihanaliza, se dovedesc intreit stratificate.

          Cele trei structuri sau trepte ale geloziei sunt:

1.      concurenta sau normala

2.      protectiva

3.      paranoida

Gelozia normala se compune din intristare, durere legata de

 credinta ca obiectul erotic este pierdut, cat si dintr-o suferinta narcisista,

in masura in care aceasta se lasa separata de celelalte, din sentimentul de ostilitate impotriva rivalilor. Gelozia aceasta , cu toate ca o numim normala, nu este nicidecum rationala.   

          Gelozia protectiva atat la barbat cat si la femeie , provine din manifestarea in viata a propriei lor infidelitati sau din imboldul spre infidelitate trait mai inainte, toate acestea cazand prada refularii.

          Gelosul nu recunoaste nici un fel de toleranta conventionala, el crede ca exista ramanere in buna pace sau reantoarcere pe drumul batatorit altadata, ca “flirtul” in societate ar putea fi deci o asigurare impotriva infidelitatii reale.

          Gelozia determinata de o asemenea proiectie are de fapt un caracter cvasiparanoid.

          Gelozia paranoida rezulta din inspiratiile la infidelitatea refulata, insa obiectele acestor fantazari sunt de acelasi sex. Gelozia paranoida corespunde unei homosexualitati dospite si isi pretinde pe drept locul printre formele clasice de paranoia.

          Ca factori criminogeni mai putem aminti:

        - profesia

        - influentele criminogene internationale   

                                            CAPITOLUL 3

      Impactul bolilor psihice asupra omuciderii si crimelor in serie

3.1.            Delirul si starea de confuzie

          Delirul este conceptul teoretic cel mai cuprinzator din patologia psihica acoperind majoritatea fenomenelor care intervin si institue transformarea psihica a persoanei. Persoana deliranta este inevitabil alienata , acesta fiind pretul delirului. Delirul este un datuum fundamental al psihiatriei clinice. El ne serveste ca plan de raportare, intelegere si patrundere in structurile care constituie marea diversitate a suferintei si existentei psihotice.

          Delirul constituie un intreg, o reprezentanta exhausiva a persoanei.  Nu-i scapa nici una din valentele ce leaga existenta psihoticului de lumea fizica, umana, subiectiva si imaginara.  Asa cum normalul nu stie, nu poate si nici nu incearca sa demonstreze realitatea-conditie fundamentala si directa a constiintei si gandirii, fiindu-i cosubstantiala si coaxiala – tot asa suferindul este cuprins in fluxul si plenitudinea delirului care devine model direct al fiintei sale psihice, in intregime.

          Alienarea deliranta a persoanei se constituie concomitent cu dezvoltarea unor convingeri si judecati formale, dogmatice, inflexibile, de nezdruncinat prin nici un argument(gandire asociata, paralogica, dereista).  Sistemele ideatice, delirante hranesc si intretin o credinta  ferma, spontana, apriorica despre realitatea lor.




          Cantitatea de adevar pe care o contine delirul este maxima, unica si neracordabila la sistemul comun de gandire si experienta al grupului uman.

          Toate acestea circumscriu  la ceea ce se numeste depersonalizare. Ea reprezinta un canal posibil al rasturnarii delirante a realitatii, tot asa cum , alteori, o apasatoare culpabilitate abstracta nemotivata, disloca unitatea si sensul persoanei.

          Persoana psihotica nu se auto – constata in situatia sa. Sentimentul de delir il are intotdeauna interlocutorul. De aceea nu este de loc exagerat cand spunem ca transferam sistemul nostru de cunoastere – in inlantuirea si confruntarea cu modalitatea alenata(deliranta) a psihoticului – sa putem delimita si semnala drama organizarii persoanei, caci el nu exista decat intr-o lume la plural. Singuratatea absoluta n-ar putea fi decat dincolo, dincolo de binele si raul cunoasterii referite.

          Convingerile care dau substanta gandirii delirante reprezinta un fenomen sui generis, ele avand pentru psihotic un caracter obiectiv, indubitabil, definitiv si irevocabil. Spunem convingere – comenteaza Minkowschi – in lipsa unui cuvant mai potrivit, deoarece in sintagma “convingere deliranta “,sensul semanticului convingere este diferit de cel folosit obisnuit. Convingerea deliranta difera prin rigiditate, imobilitate, grad de certitudine ce depaseste limita imaginabila, ca si prin impermeabilitatea la corectie.

          Intr-o lume a rautatii si invidiei, a cinismului si a cruzimii, agresiunii si nesigurantei, delirantul este prins – in mod inevitabil – intr-o lupta continua.  El se apara in momentele dreptatii sale absolute demascand si denuntand pe persecutori, uneori pe cunoscuti, alteori personaje ce raman in umbra.

          Pierderea secretului interior este o stirbire grava a personalitatii, trairile halucinatorii transpunand in anestezia alenatului, influentele descoperite sau proiectate din mediul ostil si indubitabil.  Demonismul sau hipnotismul, spiritismul, radiatiile electro – magnetice, laserul etc., se combina in elaborari imaginar – interpretative complexe, experiente si trairi delirante al caror nivel general si combativ poate fi variabil.

          Inainte de perioada contemporana (pana la aparitia ganglioplegicelor sau substantelor active psihotrope) delirurile se desfasurau in timp, sub privirea atenta, dar ineficace a psihiatrului.

          Analizand de aproape psihismul halucinant, materialul parasenzational(perceptiile extra – reale), constituie mai mult decat o cauza delirogena. Halucinatiile sunt intrebuintate in delir la un nivel de sinteza interpretativa si fabulatorie. Psihismul patologic dezinteresat de sistemul realitatii- construieste in feed-back un fel de proba a autenticitatii delirului (pe care nu o poate gasi in realitate). De aceea, putem spune ca modificarile perceptive(halucinatiile de toate felurile si combinatiile) sunt in mare masura, rezultatul delirului.

          Observatia clinica permite, printre altele, o clasificare a delirului dupa criterii de sistematizare si ordine aparenta: calitatea comprehensiva, discursivitatea, potential narativ sau organizare expozitiva.

          Care sunt concesiile logice pe care auditoriul trebuie sa le faca delirului sistematizat, spre a-l putea receptiona , intelege sin omologa?

          Ele rezulta din falsitatea premiselor, din greselile formale si logice pe care tensiunea si irezistibila convingere a alienatului le substituie realitatii obiective, controlata in mod firesc prin comunicarea normala interpersonala.

          Delirul nu este insa consecinta unei entorse de logica asa cum credea psihiatria clasica, ci modalitatea de expresie a unei structuri mintale profund modificate si nevoite sa intrebuinteze pentru a cuvanta recuzitaexpresiva a vietii curente. Delirantii paranoici, de pilda, au claritate si ordine in limbaj, se sprijina pe forme logice corecte, dar isi conduc intraga gandire in sistemul de interpretare persecutoriu si grandoman, folosind intuitii in loc de probe obiective, deductii nesilogistice, rationamente pseudo-paradoxale.

          Delirurile fantastice(parafrenia) aduc in scena replica imaginarului, care erupe in plenul de constiinta deliranta ca un material substitutiv al realitatii compromise de prabusirea generala a sistemului neotic. Fluxul imaginar sau falsele amintiri se tes in fabulatii debordante. Dublarea halucinatorie, uneori si expresia, debiteaza un fel de extaz baroc al lumii, un film interior, dar in acelasi timp exteriorizat, trait si jucat, crezut si invocat, din care se construieste viata mentala a parafrenului.

          Clasificarea clinica poate continua cu delirurile sistematizate, din cauza ca si in aceste forme se mentine pentru observator o larga posibilitate de participare intelectiva, comprehensiva si spectaculara fata de desfasurarea psihotica pe care o avem in fata sau o urmarim in timp.

          Unele deliruri pasionale, reiau intr-o optica deformata si monstruoasa tematica umana a iubirii. Deghizandu-se pe laitmotivul comun al geloziei(forma negativa a dragostei) deteriorarea delirului a pasionalitatii va aduce in scena tema vindicatoare(razbunarea, etc.)

               3.2.  Epilepsia

          Crizele epileptice se datoreaza unei hipersincronizari a activitatii bioelectrice a encefalului, in diverse imprejurari si implicand diverse zone. Peste jumatate din pacientii care au prezentat una sau mai multe crize epileptice, nu sunt bolnavi epileptici. Crizele pot fi conditionate de suferinte febrile, de perturbari dismetabolice si oxigenarea encefalului etc. In ceea ce priveste epilepticul ca persoana, particularitatile acestuia depind de foarte multi factori: prezenta sau absenta unei leziuni cerebrale, atitudinea anturajului fata de subiect, in perioada educativa, marcarea genetica, modelarea socio-culturala.

          In centru comentariului psihiatric va sta boala epileptica aparuta endogen(idiopatie, geniu, etc.) care sustine perturbari psiho-patologice critice, episodice sau constante.

          Tulburarile psihice din boala epileptica sunt conditionate in primul rand direct, de catre suferinta encefalica, care duce la hipersincronizarea activitatii neuronale, zonal sau generalizat. In epilepsie se produce o perturbare a sinergiei armonice si diferentiate a activitatii encefalic –psihice.

          Tulburarile psihice din epilepsie ar putea fi impartite in:

-          tulburari paroxiste, bruste de scurta durata;

-          tulburari episodice, care se instaleaza relativ repede, dar care au

o durata mai indelungata si o alura mai putin spectaculoasa;

        -   tulburari intercritice, permanente.

          In ceea ce priveste tulburarile psihice episodice, in cazul acestora apar modificari ale dispozitiei afective si ale comportamentului ce constau, mai ales, in apatitia periodica a unor stari disfonice. Pacientul este trist, nemultumit, posomorat, irascibil, impulsiv, interpretativ gata pentru reactii violente la motive minore, nimeni nu poate intra in voia subiectului. Mai rar apar euforii, insotite si ele de stari de instabilitate si comportament agresiv.

          In cazul tulburarilor psihice intercritice, permanente, tulburarile de caracter si personalitate sunt prezente la aproximativ o treime din epileptici.  Ele depind de vechimea bolii, de reactia subiectului si anturajului, de frecventa crizelor, de medicatie, etc. Caracteriopatia epileptica este centrata fie pe instabilitate, fie pe vascozitate. Instabilitatea poate fi dispozitionata, cu aparitia unor faze disfonice insotita de susceptibilitate, crize coleroase cu reactii clasice, anxietate, nelinisti, impulsivitate psiho – motorie.

 3.3.  Schizofrenia

         

           Schizofrenia (marea nebunie) reprezinta modelul ilstrativ pentru comentarea tuturor psihozelor. Iar in cadrul acesteia, clinicienii stiau ca forma paranoida este forma cea mai expresiva si mai completa.

          Clinica isi are planul de inserare a cunoasterii patologice in aspectele caracteristice de incoerenta, disociatie, autism de lume onirotropa inchisa asupra ei insasi.

          Kraepelin si Bleurer, descopera o unitate reprezentata de nucleul schizofrenic sindromul fundamental a carui cunoastere a insemnat tematica in dezvoltarea psihiatriei moderne.Ei traduc o dezorganizare a fiintei umane in functiile sale de realitate si cunoastere, o blocare a mesajelor care faclumea si reciprocitatea umana, plasandu-se in miezul alienatiei mitale.

          Se vorbeste de procesul schizofrenic, deoarece evolutia bolii apare legata de dezvoltarea si devenirea psihica a persoanei. Schizofrenia nu se adauga, nici nu se grefeaza, ci transforma si substituie, devine un mod de existenta patologica in care psihismul primeste alte dimensiuni, isi modifica orizontul, se converteste intr-o varianta impersonala si pustie de a fi.

          In psihopatologia schizofreniei, ceea ce fixeaza tiparul si determina structura nu sunt formele de suprafata ci sindromul fundamental al disociatiei delirante si halucinatorii, desfasurandu-se imbricat ca autismul si depersonalizarea.

          Schizofrenul ne apare ca un ambivalent, ciudat si bizar, de nedescifrat dupa masurile caracterologice obisnuite. De aceea pentru a-l descrie in cele doua ipostaze, clasic si conform modelului de psihopatologie triontica, sindromul schizofren va fi abordat initial- dupa conceptia jacksoniana – in aspectele lui negative, rezultand din dezorganizare(disociatie, depersonalizare, etc.) si cele pozitiv-neoformative sau productive( delir, halucinatie). Intre acesti doi poli descoperim domeniul amfibiu , amfoter al autismului. El este pentru schizofren o noutate ca stil existential, deoarece inchistarea izolationista nu se realizeaza pe un continent bogat si mirific, ci pe pustiul din ce in ce mai arid si dezolant al disociatiei.

                                        3.4. Imbecilitatea

          Desemneaza un nivel mintal corespunzator unei varste cuprinse intre 3 si 7 ani, iar QI este intre 20 si 50.

          Copilul reuseste sa invete sa mearga si sa vorbeasca simplu, cu un limbaj sarac. Nu poate fi scolarizat deoarece ii este imposibil sa invete simbolurile grafice indispensabile invatarii scrisului si cititului, subiectii imbecili pot fi partial invatati, mai degraba ei pot fi dresati. Ei trebuie supravegheati si tutelati, partial, toata viata.

          Nu sunt capabili de generalitati, au o gandire concreta, situationala, cu un comportament frecvent aberant, eretic, cu crize explozive sau pot fi linistiti, cu un nivel primar de afectivitate, legat de nevoia de securitate.

          Uneori se intalnesc hipermnezii mecanice, monstruoase. Somatic, sunt mai putin dismorfici decat idiotii, pot prezenta tulburari motrice, cu miscari stangace.

          Sunt incapabili sa se autoconduca, dar pot fi instruiti sa indeplineasca anumite meserii simple, lucru care le permite o oarecare integrare sociala.

                                                Capitolul 4

                                              Agresivitatea

                               4.1. Agresivitatea instinctuala

          Psihanalistii cred ca Freud a instituit psihologia normala si patologica a instinctelor,a explicat sensul dinamic al agresivitatii prin toate sistemele de explicare experimentala permise de observarea societatii.Si mai cred ca Freud , ocupandu-se de dinamica instinctelor, a si inchis capitolul.

          Exista doua modalitati de reinnoire in stiinta: una prin distrugere, negare totala- acel model al tabulei rassa, nefiind un act de cultura; a doua modalitate consta in ceea ce am putea denumi plastic fratia cu dracul pana treci puntea si prezinta modelul obisnuit al actului de cultura.

          Freud neputand  sa produca o revelatie in psihologie, a adoptat a doua cale. El imprumuta definitiile de plecare in constituirea sistemului sau dintr-o psihologie care nu stie ce este instinctul.Astfel spus, pleaca de la instinct ca fenomenologie explicita. Iar acolo unde dubiul metodic ar trebui sa actioneze pregnant, parintele psihanalizei ne ofera certitudini.Asa procedeaza de fapt deschizatorii de drumuri.

          Instinctul este considerat ca forma cea mai organizata, simplista si monoton determinata, atitudinea fundamentala de adaptare si persistenta individuala, specifica. Aici se adauga al doilea pilon, imprumutat din stiintele naturii: raportul individ – specie. Pe aceste adevaruri prestigioase, dar precare – credem noi – Freud isi construieste sistemul de coexistenta a constientului si inconstientului. In psihologia de atunci exista o mare dezordine si o mare incertitudine. Astfel, individul reprezinta oare specia? Aici se impune imediat o observatie de principiu:

specia este o realitate abstracta, iar individul o realitate concreta.Rezulta ca individul nu poate reprezenta specia decat simbolic. Or stiintele naturii ne spun ca individul este o parte a speciei si nu un simbol. Specia se prezinta ca o carte a carei file prezinta numeroase semne de intrebare, pe care cartea inchisa le ascunde. Dar ce cantitate de fapte, forme, structuri trebuie sa intervina pentru ca fenomenologul sa afirme ca se afla in fata speciei? In plus, intre indivizii unei specii pot exista si deosebiri mai mari decat intre indivizii a doua specii.In fine, daca renuntam progresiv la criteriul morfologic, apoi la cel functional etc., din reper in reper ajungem sa vedem ca notiunea de specie este o abstractie, o conventie care contine o suma de adevaruri si o multime de concesii facute in legatura cu un fenomen al naturii.Dar unde este denominatorul comun? Deoarece specia nu poate fi sintetizata decat prin doua categorii: mascul si femela Specia nu poate fi definita cantitativ, numeric. Nu stiu unde incepe, care sunt conditiile ei de existenta, de desfasurare, dar cu certitudine stim ca specia reprezinta un grup de indivizi asemanatori, care au ca reprezentanti o unitate compusa din doua jumatati, individul ce reprezinta in cadrul ei? Individul este semi – reprezentantul speciei

          Asa ajunge Freud sa creada ca agresivitatea este una din crizele instinctive ale vitalului uman.Si cu aceasta afirmatie s-a implantat un stalp in solul miscator al psihologiei.

          Specia ne da o cota de viata, de vitalitate, ne traseaza o curba-program multipotentiala. In curbele programatice avem inscrise instinctele si cronologia lor. Unele instincte apar inca in embrion, deoarece instinctul formativ este prezent, evident, in primele faze ale dezvoltarii embrionare. In fascicolul de schematizare existentiala exista curbe programatice cu tangente cronologice hotarate, dupa cum exista si altele tot mai neprogramatice, mai libere, mai oprimate.

          Fascicolul instinctiv reprezinta de fapt o radacina comuna, o reuniune a curbelor, care apoi se desface dupa multe directii: unele merg pana la capat, altele sunt libere si fluctueaza, altele se intrerup, altele fac salturi.

          Instinctul uman reprezinta un mare fond energetic, orb, marca a impulsului vital ce caracterizeaza fiinta individuala. Aceasta energie elementara are esenta comuna cu libidoul. Iar agresivitatea inseamna etimologic “ vin spre tine cu intentii rele.

          Agresivitatea marcheaza trecerea de la un plan complex de comunicare la altul mai simplu, prin care celuilalt i se creeaza o stare de marcant disconfort, ce poate merge de la pericolul vital si amenintarea cu anihilarea ca individ pana la o durere ce il determina sa acorde o replica.

          Disconfortul scurtcircuiteaza individul de la posibilitatile sale de elaborare si cercul vicios se stabileste pentru un timp.

          Prin urmare agresivitatea este un fenomen de brusca regresiune si cadere, denivelare, destructurare, surpare a tuturor valorilor morale, respectiv convertirea comportamentului spre functionare automata si neelaborata.

          Actorul doi al piesei freudiste a fost inverstirea instinctului ca factor explicativ a tot ce a adaugat secventa transformista de-a lungul evolutiei.

Dar acest material nu este valabil acolo unde viata nu are simturi, juste decat o energie in desfasurare. Instinctul, energia primitiva este cel mai simplu model de traiectorie individuala, ebosa arhaica a unei curbe vitale intraindividuale. Mai mult, specia are un caracter de instinct, decat instinctul caracter de specie. Si astfel psihologia animala este implicata in freudism.

          Fiinta umana devine o zestre instinctiva debila cu modele mai reduse ca numar si energie mai putina, dar cu o posibilitate noua de dezvoltare: regimul evolutiv de libertate. Acolo unde au fost instincte, omul are valori.

          Freud spune ca agresivitatea este manifestarea unui instinct si ca teoria agresivitatii echivaleaza teoria instinctului.Cu propria agresivitate te poti sinucide neavand supape de defulare.

          Deci chiar daca planul agresivitatii la om este aparent la acelasi nivel ca la animale, in fond omul cand este agresiv o facela comanda, adica deliberat sau printr-o reactie de scurtcircuitare. Cu alte cuvinte, omul se poate desfasura intr-un model de agresivitate oarba sau intr-o pseudoagresivitate deliberata.

                               

                               4.2. Agresivitatea si frustrarea

          Problema nu a fost considerata din punct de vedere evolutiv.

          Agresivitatea la animale este in acelasi timp act spontan si reactie la o situatie de frustrare.  La fricos, agresivitatea este rezultatul fricii.  Intrucat orice act pretinde prepararea spatiului de activitate si eliminarea altuia ce ocupa spatiul, animalul care ataca cu sanse zero de reusita, ilustreaza momentele de groaza prin care trece.

          Frustrarea- asa cum este ea ilustrata de psihanalisti – traduce ingustarea campului de actiune.  Intr-un grup evoluat, individul se loveste de intentiile celorlalti.  Reactia la aceasta situatie se poate desfasura dopa doua directii:

1.      activa deci agresiva, pentru ca insul sa-si impuna intentiile;

2.      pasiva, adica reprimandu-si actele, pentru a limita agresivitatea

celorlalti.

          Agresivul nu asteapta ca situatia periculoasa sa apara, ci cauta s-o provoace printr-o actiune de avertisment contra rivalilor si inamicilor prezumtivi.  El ataca intens si numai la un pericol iminent fuge.

          Timidul, in schimb, cauta sa-si manifeste conditia lui umila, supusa, fuge repede si nu lupta decat atunci cand toate celelalte mijloace de a se sustrage prin fuga sunt dejucate( inclusiv postura cadaverica).  Distrugerile provocate de un animal in panica ce incearca sa fuga nu pot fi citate ca agresivitate.  De asemenea, atacul pentru hrana, contra victimei ce devine hrana, este expresia cu totul altei agresiuni decat cea indepartata spre cogeneri cu scopul de a obtine un plus de rang social.

         4.3.Caracteristicile agresivitatii in cazul bolnavilor psihic

          Majoritatea faptelor penale cu consecinte grave,(in special omorurile) au fost comise de persoane ale caror manifestari erau cunoscute de familie, vecini sau inregistrate in evidenta medicala, dar din pacate acest domeniu are unele lacune in preventie si este in continuare perfectibil.  In urma analizelor de caz efectuate in perioada 1990-1996, rezulta cu precadere doua efecte cauzale:

          1.autorii infractiunilor comise prin violenta cu consecinte grave, bolnavi psihic, erau in evidentele medicale si nu urmau un tratament adecvat;

          2.autorii infractiunilor comise prin violenta cu consecinte grave, bolnavi psihic, erau in evidentele medicale, dar nu beneficiau din partea familiei sau unitatilor care teoretic ar trebui sa se ocupe de supravegherea lor, de o atentie adecvata si urmarirea continuarii tratamentului medical.

          Explicam circuitul care creeaza conditiile favoriyante ale comiterii unor fapte cu violenta din partea unui bolnav psihic:

1.      familia sesizeaza organul sanitar competent si bolnavului i se stabileste diagnosticul;

2.      datorita tulburarii psihice ce prezinta pericol social, persoana este internata;

3.      internarea este pe durata limitata(din motive obiective) sau starea se amelioreaza si este dat in grija familiei;

4.      pana la finalizarea unui nou proces de internare intr-o unitate sanitara, bolnavul comite o fapta penala cu violenta.

          In majoritatea cazurilor apare combinasia dintre explozivitatea unui bolnav psihic si alcoolism, care mareste intotdeauna doza de risc privitoare la comportamentul violent.

          Faptele grave comise prin violenta de catre bolnavii psihic prezinta urmatoarele caracteristici:

1.      existenta unui mobil bizar;

2.      gravitatea si multitudinea leziunilor victimei(mutilari,decapitari)

3.      actiunea criminala este indreptata uneori asupra copiilor, membrilor familiei sau a cunostintelor apropiate;

4.      executatea unor actiuni stranii(aplicarea de lovituri dupa ce victima a decedat);




5.      folosirea mai multor modalitati de producere a mortii la uciderea victimei;

6.      lipsa de prudenta sau curajul nesabuit prin atacarea victimelor in timpul zilei, in locuri publice sau in conditii de inferioritate fizica si numerica;

7.      repetarea la scurt timp a unor conditii criminale cu mod de operare asemanator.

4.4.            Omuciderea – culmea agresivitatii

          Omuciderea reprezinta culmea agresivitatii si cel mai vechi, cel mai grav, greu de inteles si universal act antisocial.  Insasi Biblia, care a pastrat intr-o factura religioasa o considerabila substanta istorica, semnaleaza omuciderea inca de la inceputuri.  Istoria omenirii incepe cu o crima-aceea a lui Cain.  Dar omenirea echilibrata, adevarata, care reuseste mai mult sau mai putin sa suprime razboiul, sa integreze valorile morale, care reuseste sa se dedice deopotriva frumosului, adevarului si existentei morale, va trebui sa nu mai stie ce este omuciderea.

          Psihiatria inregistreaza posibilitatea omorului inconstient, comis fara discernamant sau fara responsabilitate, fara ca faptasul sa poata judeca(o stare de automatism psihic).  De fapt omuciderea, aceasta suprema respectiv cea mai grava reactie antisociala, nu poate fi incadrata in limitele unei constiinte echilibrate.  Totusi, din punct de vedere juridic, sub imperativele vietii si realitatii sociale-istorice, omuciderea beneficiaza de doua modalitati de iresponsabilitate: legitima aparare si legile razboiului.  Astfel omorul este intotdeauna sanctionabil si angajeaza responsabilitatea, daca constiinta criminalului este structurata pe o gandire normala.

          Alta este situatia cand avem de-a face cu omoruri comise de deliranti.  Actele acestora sunt consecinta logicii lor aparte, a gandirii lor disociate.  Alteori omorul se intampla intr-o stare de confuzie, dupa care urmeaza o amintire, dar la fel de tulbure ca si momentul crimei.

          In seminologia crimelor, un capitol deosebit de sinistru il constituie crimele schizofreneticilor, nemotivate, bruste, brutale, crude, neasteptate si ulterior neexplicate.  Schizofreneticul care s-a descarcat astfel, nu stie si nu explica ulterior nimic.  Aceste crime nu-si au echivalent decat in crimele nemotivate pe care le comit epilepticii.  Dar reactii de omucidere intalnim si la dementi.

          Un gen aparte il constituie asa – numitele crime din gelozie.  Cand gelozia nu inseamna doar interpretarea falsa despre lipsa de fidelitate, ci se dezvolta pe o situatie obiectiva, gelosul fiind cel inselat, spunem ca a fost o crima reactionala la o situatie data ( dar poate contine si elemente delirante sau pasionale ).  In fond insa, experienta omeneasca a demonstrat pana la evidenta ca dragoste cu sila nu se face.  Ori, crima pasionala se indeparteaza de la intelegerea comuna, tocmai pentru ca se indeparteaza de firesc si de evidente.  Uneori insa, e vorba nu atat de dragoste, cat de razbunare sau chiar numai de razbunare.

          Crima poate fi uneori rodul unor certuri familiale ce izbucnesc intr-un torent de violenta si se descarca in omucideri.

          Literatura a consemnat cazuri celebre de crime ce poarta amprenta perversitatii.  In romanele marchizului de Sade, la cateva pagini apare o crima sadica.  Este un gen de omoruri ce se savarsesc de regula dupa un prealabil viol ( Jack Spintecatorul sau asasinul din Dusseldorf, care viola si omora fetite, iar in Franta secolului trecut, Landru, supranumit Barba lbastra, care a ucis sapte femei cucerite in prealabil dupa regulile artei).  Nu o data psihiatrii inregistreaza crime care sunt expresia imbecilitatii, a motivarii instinctive sau bestiale.

          Agresivitatea nu este o necesitate a omenescului, dar este o realitate ce constituie aparent expresia unui defect originar al firii noastre, ca si renuntarea la cunoastere, ca si angajarea egoista cu facilitarea lenei, senzualitatii, s.a.m.d.  Oricum, agresivitatea inseamna naruirea semnificatiilor si valorilor umane, decadere si regres in lumea fortelor fizice si obscure ale instinctului si ale mortii.  Ea se inscrie in campul de forta al entropiei, prin dezordinea si degradarea pe care le implica, fiind un fenomen ce nu devine conditie de existenta decat in situatia extrema a minusului de libertate.

          Nu cunoastem bine geneza si mecanismele agresivitatii.

          Parerile antropologilor sunt impartite, unii sustin ca agresivitatea umana este programata filogenetic ( Lorenz ), altii ca e ceva supraadaugat fondului genetic, un comportament invatat ( Montagu ), sau un instinct perturbat.

          Noi preferam un punct de vedere optimist, rezultat din teoria triontica, de cooperare si confluentare a polilor omenesti, prin care se realizeaza tamponarea cotei ( reduse ) de agresivitate primara inscrisa in zestrea debila a instinctualitatii umane.

          Cu alte cuvinte, agresivitatea, aceasta dezordine tulburata a interioritatii este cosubstantiala bolilor psihice.  Si astfel, omul – in normalitate – nu inseamna un animal de prada, al carui instinct este sa ucida cu o arma.

         

                                               Capitolul 5

                               Cazuistica- spectru psihologic

          Studiul activitatii infractionale a criminalilor in serie este necesar pentru intelegerea resorturilor ce il imping pe om la savarsirea unor fapte abominabile, menite sa terifieze minti si societati, prin atrocitatea si setea nepotolita de sange cu care acestia isi duc la indeplinire fanteziile bolnave.

          De-a lungul anilor criminalii in serie au fost catalogati ca scelerati, labili psihic, violenti, sadici, unii dintre ei chiar necrofili, refulati sexual, insa pe langa aceste particularitati ei pot fi si sarmanti, ingeniosi, vicleni, trasaturi ce ii ajuta in racolarea viitoarelor victime si in ascunderea faptelor lor.

          Exista anumite trasaturi ce ii caracterizeaza pe majoritatea criminalilor in serie:

         -existenta uni mobil in cadrul efectuarii crimelor;

         -existenta unei boli psihice sau cel putin a unei tulburari psihice puternice ce influenteaza criminalul in serie;

         -efectuarea de acte criminale prin folosirea aceluiasi mod de operare;

         -existenta in majoritatea cazurilor a unui inalt grad de stapanire in societate, dand dovada de o mare discretie.

             

                                   5.1. Henry Desire Landru

                Portret psihologic

         -viclean

         -sarmant

         -manierat

         -cinic

         -discret

         -ingenios

         -stereotipie in a ucide

          Supranumit Barba Albastra francez, Landru a fost judecat si condamnat pentru comiterea a 11 crime.

          Crima constituie o completare a profesiunii alese de Landru, aceea de escroc, pentru care, in primul  deceniu al secolului xx, a fost inchis de mai multe ori. Sarmul  si felul sau manierat de a se purta i-au adus, mare succes la femei- dintre care majoritatea raspunsesera la anuntul sau din ziar la rubrica matrimoniale  vaduv cu doi copii, in varsta de patruzeci si trei de ani,cu un venit indestulator, afectuos, serios si cu relatii in societate, doreste sa intalneasca vaduva in vederea casatoriei “.

          Bineanteles, au fost multe femei ale caror economii si bunuri au fost luate de Landru cu cinism fara ca el sa simta nevoia de a ucide, dar inevitabil, au mai fost si din acelea incapatanate, doritoare a pastra un oarecare control asupra veniturilor lor-iar Landru a gasit raspunsul corespunzator la aceasta problema la vila Ermitage din Gambais.

          Landru a tinut un inventar sistematic al posibilitatilor financiare ale victimelor sale, in micul carnet ce se va dovedi extrem de util pentru procurorul ce s-a ocupat de acuzarea lui.

          Cat despre ramasitele victimelor sale, acestea au fost aruncate in soba vilei, ele constituind la randul lor un sir de martori tacuti, in sala de tribunal. Este surprinzator ca neplacerile constatate, care puteau fi cauzate de fumul gros si inecacios si de duhoarea de carne arsa au trecut neobservate de vecinii sai.

          Abia in 1919, o domnisoara, Lacoste, i-a scris primarului din Gambais, rugandu-l sa intervina in problema legata de sora ei. Doamna Buisson plecase cu un barbat ce isi spunea Fermyet sa locuiasca la vila Ermitage, iar de atunci nu avusese nici o veste de la ea. Nu era prima cerere pe care primarul o primise in legatura cu rude disparute, desi barbatul, care in ultima vreme isi spunea Dupons, parasise vila de ceva vreme. El a fost descoperit si s-a constatat ca numele sau este Henry Desire Landru. O examinare atenta a sobei din vila Ermitage a dus la descoperirea a o suta nouazeci de fragmente de oase umane si de dinti, iar cantitati apreciabile de haine si bunuri apartinand victimelor sale, au fost gasite peste tot in casa.

          Landru a fost judecat de Curtea de Apel din Saint-Oise, in noiembrie 1921; a pledat ca este inocent dar, in ciuda acestui fapt, a fost gasit vinovat si ghilotinat pe data de 25 februarie 1922.

                                 5.2. Charles Gurmukh Sobhraj

          Portret psihologic

         -ingenios, viclean

         -capacitate de deplasare mare( a acoperit arii extinse )

         -dispretuieste cultura europeana

         -instabil psihic

         -bun negociator

         -stereotip in a ucide. 

          Activitatea        infractionala

          1972 ataca o masina, drogheaza proprietarul si il baga in portbagaj unde acesta se sufoca;

          1972-1976  ataca si drogheaza mai multe persoane in Turcia, Grecia, India, pe care ulterior le injunghie;

          1978            drogheaza in holul Hotelului Birkram un grup de turisti francezi;

          1987             evadeaza, este prins dupa cateva saptamani inchis la Tihar.

          Charles Gurmukh Sobhraj s-a nascut la Saigon in 1944 dintr-un tata indian si o mama vietnameza. Dupa ce tatal i-a parasit, mama luiSobhraj s-a imprietenit cu un francez care i-a schimbat numele copilului, in cel francez Charles.Dupa plecarea mamei sale in Franta, Charles a fost lasatin grija tatalui sau natural pentru ca mai apoi sa fie trimis pentru alocui cu mama sa in Franta. Charles a fost atras de viata celor ce traiau la marginea lumii subterane a criminalitatii, fiind condamnat la sentinte din ce in ce mailungi. Aflat in libertate in 1972, in India, a facut prima victima. Charles a atacat o masina. Dupa ce l-a drogat pe proprietar, Charles l-a facut pachet si l-a bagat in portbagaj, unde acesta s-a sufocat. In 1973, fiind in Turcia folosind metoda drogarii victimelor sale, inainte de a le jefui, a reusit sa-si plateasca toate escapadele si sa ramana cu destui bani.

          In Kashmir a intalnit-o pe Marie Aimee Leclerc si impreuna s-au mutat  la Hong Kong si apoi in Thailanda pentru aintreprinde jafuri si crime. Leclerc aatras o multime de hippies amatori de droguri.

          Dupa ce ii drogau pana ajungeau in stare de inconstienta si dupa ce le lua banii, erau lichidati cu o lovitura de cutit sau de glont, iar trupurile lor erau arse. Cea maim indrazneata crima alui Charles avea sa fie si ultima. Revenit in India la hotelul Birkram, a reusit sa administreze unor turisti francezi, doze de soporifice care ar fi adormit victimele. Din nefericire el a calculat gresit dozele, rezultatul fiind ca francezii au inceput sa cada din picioare chiar in holul hotelului, iar cei care au scapat cu viata l-au acuzat ca a vrut sa-i otraveasca. In iulie 1978 a fost condamnat pentru ucidere din culpa la o sentinta desapte ani inchisoare.

          In 1978 Charles a fost din nou in fata tribunalului pentru crima, fiind condamnat la inchisoare pe viata.

                          5.3. Leonard Lake & Charles Chat Ng  

                                       Portret psihologic

          Leonard Lake                                      Charles Chat Ng  

          Tendinte sinucigase                            Pasiune pentru arme

          Pasiune pentru sex si tortura              Pasiune pt. sex si tortura

          Sadism                                               Sadism

          Violent                                                Violent

          Stereotipie in ucidere                         Stereotipie in ucidere  

          Activitatea infractionala

          Consta in violarea, torturarea si uciderea a o serie defemei in buncarul subteran din Wilseyville, fara a se sti pana in prezent datele exacte ale petrecerii acestor acte sau identitatea victimelor.

          La data de 2 iunie 1985, in San Francisco, s-a raportat ca doi barbati au furat o menghina dintr-un magazin de unelte. Unul dintre hoti, despre care s-a afirmat ca seamana  cu un chinez, a reusit sa scape, dar tovarasul sau a fost prins si arestat.   La sediul politiei barbatul a afirmat ca se numeste Robert Scott Stopley. In cursul interogatoriului a scos o capsula a inghitit-o si a cazut imediat murind la scurt timp.Ulterior s-a dovedit ca barbatul era Leonard Lake, criminalul cunoscut pentru pasiunea sa pentru sex si activitati paramilitare. O verificare a dus la identificarea tovarasului sau Charles Ng, care avea un cazier impresionant. Investigatiile ulterioare au dus politia la ferma lui Lake din Wilseyville, Calaveras Conty, unde s-a constatat ca Lake isi construise un buncar subteran, sub deal. Expertii judiciari au descoperit o adevarata camera de tortura, nenumarate dovezi de viol, agresiune sexuala si chiar crima. Patul plin de sange, fusese prevazut cu chingi si catuse. In apropierea buncarului, investigatorii au descoperit fragmente de oase arse si dinti in numar mare, iar jurnalul tinut de Leonard continea marturisiri despre dorinta sa de a detine controlul asupra femeilor. Pe langa alte ramasite ase, pe terenul proprietatii au mai fost gasite cadavrele unui numar de sase victime neidentificate, alaturi de circa douazeci si doua de kilograme de oase umane.

          S-a emis mandat de arestare impotriva lui Charles Ng, pentru unsprezece acuzatii de omucideri si alte delicte  mai putin grave.

          La circa o luna Charles Ng a fost arestat in Canada, fiind extradat in California.

                                     5.4. Emil Edmund Kemper    

          Portret psihologic

         -violent

         -necrofil

         -sadic

         -obtinea satisfactie sexuala numai prin viol

         -stereotipie in a ucide

          Activitatea infractionala

1969                                         isi ucide bunicii

1972                                         le ucide pe Anita Luchese si Ann Pesce

1973                                         le ucide pe Aiko Koo, Cynthia Schall,

Rosalinda Thorpe si Alicia Luis

                    Pasti 1973    isi ucide mama si pe prietena acesteia, Sarah Hallett.

           Pe data de 7 mai 1972, victime au fost Anita Luchese si Ann Pesce, doua studente de la Colegiul de stat Fresno din Berkley, cel care s-a oferit sa le duca cu masina a fost Edmund Kemper – barbatul care in curand avea sa dea autostopului un foarte periculos renume. Amenintate cu un pistol, Anita si Mary Ann au fost duse intr-un defileu impadurit, ucise cu lovituri de cutit si apoi violate. Aceiasi soarta a avut-o si eleva japoneza Aiko, de cincisprezece ani.  Apoi a urmat Cynthia Scheel, si dupa ce a impuscat-o mortal si a abuzat de trupul ei, l-a taiat in bucati in baie si apoi a aruncat totul de pe inaltimile Carmel. La o luna le-a omorat pe Rosalinda Thorpe si Alicia Luis iar intr-o duminica de Pasti in anul 1973, aomorat-o pe mama sa si prietena acesteia Sarah Hallett.



          La procesul sau, care a avut loc in Santa Cruz, in aprilie 1973, Kemper a fost invinuit de opt crime si declarat in deplinatatea facultatilor mintale.  Cu toate acestea s-a relevat ca dovedise o puternica inclinatie spre sadism inca din copilarie, torturand mici animale.

          Gasit vinovat, Kemper acerut sa fie executat, dar Curtea nu a putut face mai mult pentru el decat sa-l condamne la inchisoare pe viata.

 

                                                  Concluzii

          Lucrarea de fata si-a prous sa explice intr-un mod evident detasat si nepartinitor, factorii ce tin de exteriorul cat si de interiorul fiintei umane ce procedeaza la uciderea unei alte fiinte asemenea siesi.

          Acesti factori psihosociologici, cum ar fi religia, mass-media, sau chiar toxicomania si gelozia,( factori tratati in capitolul 2 ) au un impact determinant asupra conduitei unei persoane, transformandu-l dintr-o fiinta rationala intr-o fiinta lipsita de orice norma morala, ce nu se simte constrans la a respecta elementarele legi ale societatii, sau in definitiv, ale firii. Uciderea unei persoane a fost privita de la inceputul timpurilor ca o fapta abominabila, condamnata ca atare atat de comunitate, dar si dedivinitate, ca ultima instanta, fiind mai mult decat o simpla fapta reprobabila.

          De asemenea, delirul, schizofrenia, imbecilitatea, boli psihice cu real impact asupra omuciderii si crimelor in serie,( prezentate in capitolul 3 al lucrarii ) au caracteristica de a deforma, distorsiona realitatea pentru cel ce prezinta asemenea deficiente psihice. Datorita faptului ca acestea apar independent de vointa omului, uneori ele reprezinta circumstante atenuante pentru cel ce a comis o crima, insa pentru criminalii in serie acestea reprezinta doar simpla justificare medicala sau cel mult criminogena.

          Cazuistica prezentata in capitolui 5 este menita a exemplifica atat trasaturile psihice ale acestor bestii, modul de operare dar si greselile comise ce au condus la prinderea si incarcerarea lor.

          Bibliografie

         1.ALFRED ADLER                              Cunoasterea omului,Editura    

                                                                      Stiintifica Bucuresti, 1994

         2.BRIAN LANE &                                Enciclopedia criminalilor in

            WIFRED GREGG                             serie Editura RAO, Bucuresti

                                                                      1999

         3.E.PAMFIL,D.OGODESCU               Psihozele, Editura Stiintifica

                                                                      Si Enciclopedica, Bucuresti

                                                                                   1974

         4.Dr. MIRCEA LAZARESCU              Psihiatrie, Editura LITO IMT,

                                                                      Timisoara 1982

         5.SIGMUND FREUD                           Psihanaliza si sexualitate,

                                                                      Editura Stiintifica, Bucuresti,

                                                                                    1994

         6.Prof. Dr. VLADIMIR BELIS             Medicina legala, Editura

                                                                     Teora, Bucuresti, 1992

         7.PAUL STEFANESCU                     In slujba vietii si adevarului,

                                                                    Editura Stiintifica, Bucuresti,

                                                                                    1979

         8.E.PAMFIL,D.OGODESCU              Persoana in devenire, Editura

                                                                    Stiintifica si Enciclopedica,

                                                                    Bucuresti, 1976.   

O problem

aa

MINISTERUL  ADMINISTRATIEI  SI  INTERNELOR

                ACADEMIA DE POLITIE  ' ALEXANDRU IOAN CUZA'

                                                                                            

                                     FACULTATEA DE DREPT

                   CURS POSTUNIVERSITAR  DE SPECIALIZARE

                         CRIMINALUL  IN  SERIE

                   O PERSPECTIVA PSIHOLOGICA

                                                              

           Coordonator   stiintific,

        Prof. Univ. Dr. ION DASCALU

                                                                                                    Absolvent                                    

                                                                                    ION  PETRE

BUCURESTI  2005

                                  

     c

                                                                                                                                    






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Legislatie




Constitutiile Frantei si Belgiei
Procedura de infintare a societati comerciale
Sistemul bugetar al uniunii europene
GHID AL LEGISLATIEI PRIVIND IMIGRATIA, MUNCA SI INTEGRAREA IN ITALIA
LEGISLATIA PRIVIND PROTECTIA CONSUMATORILOR
Sistemul european de transfer al creditelor de studii
Omorul - incadrare juridica in Codul Penal
Impactul legislatiei U.E. asupra producatorului in conditiile integrarii Romaniei in U. E.
Prezentarea Consiliului Judetean Vrancea
COMISIILE DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 SI LEGII NR.1/2000 PROCEDURA STABILIRII DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATӐ ASUPRA TERENURILOR