Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Regimul politic al Romaniei post-decembriste si principiile contemporane care stau la baza organizarii si functionarii autoritatilor administratiei publice locale


Regimul politic al Romaniei post-decembriste si principiile contemporane care stau la baza organizarii si functionarii autoritatilor administratiei publice locale




Regimul politic al Romaniei post-decembriste si principiile contemporane care stau la baza organizarii si functionarii autoritatilor administratiei publice locale

Sintagma "regim politic" a caracterizat, la inceputuri, organizarea politica a societatii pornind de la criteriul separatiei puterilor in stat, de la raporturile dintre autoritati. Ulterior, unii autori (O. Duhamel) au propus utilizarea categoriei de regim politic in sensul de ansamblu de reguli constitutionale relative la atribuirea si si revocarea puterilor, si folosirea categoriei de sistem politic in sensul de exercitare a puterii asa cum rezulta din practica institutionala dominanta. Pornind de la aceasta distinctie intre regim politic si sistem politic, regimurile politice au fost clasificate in parlamentare, prezidentiale si semiprezidentiale, iar sistemele politice in parlamentariste, prezidentialiste si guvernamentaliste.

Constitutia Romaniei din 1991, revizuita in 2003, articuleaza un regim semiprezidential ("atenuat" - A. Iorgovan), cu un executiv bicefal, condus de Presedintele Romaniei si primul ministru. Dupa adoptarea Constitutiei din 1991, in Romania au existat, pana in acest moment, noua guvernari. Sase dintre acestea s-au caracterizat prin raporturi tensionate si foarte tensionate intre seful statului si premier, chiar daca acestia au reprezentat, la momentul alegerilor, acelasi partid politic sau aceeasi coalitie de formatiuni politice.



Constitutia Romaniei prevedea pentru seful statului prerogative relativ largi. Cu toate acestea, dispozitiile constitutionale instituiau o serie de ingradiri si conditionari, mentinute si dupa revizuirea Constitutiei din 2003. Toate acestea presupun ca, pentru a putea sa actioneze in diverse domenii, Presedintele sa fie nevoit sa se consulte fie cu primul ministru, fie sa fie in acord cu deciziile Parlamentului.

Cu toate acestea, chiar daca legea fundamentala prevedea o serie de modalitati de diminuare a puterii Presedintelui, in Romania, seful statului a inteles intotdeauna sa utilizeze din plin atributiile constitutionale. La taoet acestea se adauga si faptul ca functia de Presedinte a fost vizata intotdeauna de liderii politici cei mai marcanti ai partidelor politice, ceea ce ofera institutiei sefului statului o anumita prestanta si autoritate in cadrul sistemului institutional romanesc.

In ceea ce priveste raporturile sefului de stat cu primul ministru, modul de reglementare a atributiilor constitutionale, dar mai ales conjuncturile si interesele de natura politica, au determinat o anumita practica a conflictului intre cele doua institutii. Constitutia prevede insa ca Presedintele, odata cu intrarea in functie, nu are voie sa fie membru al niciunui patid politic. Cu toate acestea, vizibilitatea Presedintelui pe scena politica, autoritatea sa ca figura publica si modul in care isi indeplineste atributiile in practica au impus o anumita tendinta de personalizare a institutiei sefului de stat. Aceasta se poate traduce in faptul ca autoritatea pe care persoana care indeplineste aceasta functie o urmareste in cadrul vietii politice romanesti este mai puternica decat autoritatea acordata prin dispozitiile constitutionale.

Tinand cont de evolutia institutiei prezidentiale in Romania, aceasta isi mentine o importanta deosebita. Presedintele are un rol activ pe scena politica si este, alaturi de primul ministru, sef al puterii executive. In domeniul apararii si al sigurantei nationale el are rol principal, fiind seful CNAT; in relatiile internationale si in promovarea politicii externe, el isi manifesta atributiile cu prioritate, iar in raporturile cu primul ministru se observa o incercare de repozitionare institutionala.

Pentru redefinirea sistemului de guvernare in Romania si posibile solutii, a se vedea:

12    Genoveva Vrabie, Le regime politique de la Roumanie, in Buletinul stiintific nr.11 al Universitatii "Mihail Kogalniceanu" Iasi, 2002, p. 7-29

13    Bogdan Dima, Raporturile dintre seful statului si prim-ministru in Romania. O abordare comparativa, in Revista de drept public nr. 3/2006, p. 88-100

14    Genoveva Vrabie, O posibila revizuire a Constitutiei. Regim politic parlamentar in Romania posdecembrista?, in Revista de Drept Public nr. 2 din 2007, p. 95-103

Principiile contemporane de organizare si functionare a administratiei publice locale sunt:

15    principiul centralizarii

16    principiul deconcentrarii

17    principiul descentralizarii si al autonomiei locale

1. Principiul centralizarii administrative

Prin centralizare administrativa se intelege organizarea si functionarea unui sistem administrativ in cadrul caruia exercitarea atributiilor administrative este efectuata numai de organele statului.

In cadrul sistemului centralizat, statul nu recunoaste existenta colectivitatilor locale, nu considera ca acestea au viata juridica si nu le acorda personalitate juridica. El isi asuma prin propriul buget rezolvarea, in nume propriu, a intereselor generale oriunde s-ar manifesta acestea, fie la nivel national, fie la nivel local. Sistemul centralizat se caracterizeaza, in primul rand, printr-o structura puternic ierarhizata, ce concentreaza puterea de decizie si initiativa in mainile autoritatii centrale. Autoritatile administratiei locale, daca exista, nu fac decat sa transmita problemele ce pot aparea in teritoriu catre autoritatile centrale competente si, in sens invers, transmit decizia acestor autoritati catre cei administrati. In acest mod, o vointa unica ce emana de la autoritatile centrale se transmite pana in cele mai indepartate colturi ale teritoriului.





In concluzie, centralizarea administrativa, ca sistem de organizare statala, prezinta urmatoarele caracteristici:

1        statul este singura persoana morala de drept public, politico-teritoriala;

2        interesul public este unic, cel al statului centralizat;

3        organizarea administratiei se bazeaza pe o ierarhie stricta, subordonata fata de centru;

4        activitatea (competenta) autoritatilor locale este limitata;

5        statul exercita un riguros control ierarhic, putand anula, modifica sau suspenda actele autoritatilor locale.

2. Principiul deconcentrarii administrative

In domeniul administratiei publice, art.120 din Constitutia Romaniei, republicata stipuleaza ca administratia publica locala se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice. Inconvenientele si dezavantajele centralizarii administrative, sub aspectul eficacitatii administratiei, sunt rezolvate partial in regimul administrativ deconcentrat.

Prin deconcentrare se realizeaza un transfer de autoritate de la centru catre colectivitatile locale. Caracteristicile centralizarii administrative se mentin, cu exceptia faptului ca in teritoriu nu mai exista simpli agenti executanti ai vointei centrului, ci autoritati administrative propriu-zise, care dispun de competente proprii. Aceste structuri sunt numite si revocate de centru, fata de care sunt subordonate si raspunzatoare. Ele servesc interesul unic al statului, dar pentru anumite chestiuni de interes local (de mai redusa importanta) au competente proprii.

Modul in care se realizeaza partajarea competentei intre centru si autoritatile administrative deconcentrate reflecta gradul de deconcentrare administrativa. In toate situatiile insa, structurile teritoriale deconcentrate au obligatia de a raporta centrului situatia din teritoriu si de a executa ordinele acestuia.

In concluzie, si acest sistem de organizare administrativa mentine o administratie unitara, care insa nu mai pacatuieste prin uniformitate, autoritatile deconcentrate putand adapta la specificul local masurile si ordinele transmise de la centru. Deconcentrarea administrativa mentine puterea ierarhica in detrimentul autonomiei locale.

3. Principiul descentralizarii administrative

Descentralizarea administrativa prezinta urmatoarele particularitati:

5        statul inceteaza a mai fi singura colectivitate teritoriala recunoscuta si unica persoana juridica de drept public;

6        colectivitatile teritoriale locale, organizate potrivit legii (judetul, orasul, comuna) sunt persoane morale de drept public politico-teritoriale, avand capacitate de drept public si interese publice proprii, distincte de cele ale statului;

7        colectivitatile locale dispun de autoritati administrative proprii pentru satisfacerea intereselor publice, precum si de mijloace materiale, financiare si umane necesare;

8        autoritatile reprezentative, carora colectivitatile locale le va incredinta administrarea treburilor publice, se desemneaza prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Asadar, puterea autoritatilor reprezentative nu vine de la centru, ci de la corpul electoral local, pe cale de alegere. Ele nu sunt numite, nu se subordoneaza si nu pot fi revocate de administratia statului, in consecinta administratia publica isi pierde caracterul unitar, ea fiind formata din administratia statului si administratia colectivitatilor locale.




9        exercitarea unui control de stat (tutela administrativa) asupra legalitatii activitatii autoritatilor locale autonome.

Descentralizarea imbraca doua forme:

descentralizarea teritoriala, care presupune existenta unor interese comune ale locuitorilor dintr-o fractiune geografica, portiune din teritoriul de stat (judet, oras, comuna), interese distincte fata de interesele nationale, si care se manifesta in cele mai diverse domenii de activitate

descentralizarea tehnica, constand in descentralizarea serviciilor publice si presupune existenta unor persoane morale de drept public care presteaza servicii publice de interes local, detasate din sfera serviciilor statale.

Dincole de anumite limite, raporturile statului cu colectivitatile locale pot sa evolueze nu atat spre o organizare descentralizata a administratiei publice, cat spre autoguvernare si federalism. Daca statutul colectivitatilor locale in statele unitare organizate in sistem descentralizat este prevazut prin constitutie, in statele federale acestea au posibilitatea de a-si alege, in mod liber, institutiile si modul de organizare. Spre deosebire de autoritatile locale ce actioneaza intr-un sistem descentralizat si care au atributii numai in domeniul administrativ, statele federate au atributii si in domeniul politic sau in cel legislativ.

Principiul autonomiei locale

Principiul descentralizarii in organizarea administratiei publice presupune si autonomia locala, nu de putine ori cele doua principii fiind tratate impreuna. In viziunea contemporana, autonomia locala se manifesta sub mai multe aspecte si pe mai multe planuri.

Astfel, sub aspectul capacitatii juridice, colectivitatile locale (regiuni, judete, orase, comune etc.) sunt subiecte de drept distincte de stat, avand interese publice proprii, recunoscute ca atare de legiuitor.

Pe plan institutional, acestea sunt reprezentate de autoritati administrative proprii, alese prin vot universal (consilii locale, consilii judetene, primari, presedintii consiliilor judetene) si care nu se regasesc in raporturi de subordonare fata de aparatul de stat central.

In planul autonomiei decizionale, autoritatile administratiei publice locale au competente generale si adopta decizii in interesul colectivitatilor pe care le reprezinta.

Autonomia locala nu se poate manifesta in mod real decat daca este recunoscuta si in planul resurselor financiare, materiale si umane de care dispun. Astfel, colectivitatile locale au bugete proprii, dispun de un patrimoniu in care sunt incluse bunurile ce apartin domeniului public si privat al judetului, orasului sau comunei si sunt deservite de functionari publici selectati pe criteriul competentei.

In data de 15 octombrie 1985, la Strasbourg, a fost adoptata Carta Europeana a Autonomiei Locale, ratificata de Parlamentul Romaniei prin Legea nr. 199/1997.

Potrivit art.3 din Legea nr.215/2001 a administratiei publice locale, "prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si gestiona, in numele si interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii".

Art.4 al Legii stabileste continutul autonomiei locale, specificandu-se ca aceasta este numai administrativa si financiara si priveste organizarea, functionarea, competentele, atributiile si gestionarea resurselor care apartin unitatii administrativ-teritoriale.

Asadar, autonomia locala nu trebuie confundata cu independeta absoluta, cu o izolare totala a autoritatilor administratiei publice locale fata de administratia centrala de stat. Autoritatile prin care se execita autonomia locala nu au putere de decizie politica majora, ci isi desfasoara activitatea in functie de vointa politica statala, exprimata in legile adoptate de Parlament.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Drept




INTERZICEREA UNEI FUNCTII SAU PROFESII
Notiunea de legitima aparare si trasaturile definitorii ale acesteia
NORMA CONFLICTUALA CU PRIVIRE LA BUNURI SI DREPTURI REALE
SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI
Cercetarea abuziva: continut legal, subiecti, continut constitutiv
Motivarea recursului
SISTEMUL ROMANO - GERMAN
Organizarea de stat a Tarilor Romane in secolele XIV-XVII. Administratia locala.
Marturisirea
Normele conflictuale privind conditiile de fond ale contractelor si ale altor acte juridice