Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place. Definiția dreptului, Norma de drept, izvoarele de drept, legi, aplicarea legilor

Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Raspunderea pentru fapta altuia (raspunderea civila delictuala indirecta)


Raspunderea pentru fapta altuia (raspunderea civila delictuala indirecta)



Raspunderea pentru fapta altuia (raspunderea civila delictuala indirecta)

1. Consideratii generale

Codul civil in vigoare consacra, alaturi de raspunderea delictuala directa, pentru fapta proprie (art. 998-999) si o raspundere indirecta pentru fapta altuia sau pentru fapta lucrurilor, animalele fiind asimilate, din acest punct de vedere, lucrurilor. Intr-adevar art. 1000 Cod Civil prin alin. 1 prevede „Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt in paza noastra”.

Daca legea ne declara raspunzatori pentru paguba pricinuita de persoanele pentru care suntem chemati a raspunde, sau pentru lucrurile ce sunt in paza noastra, se spune ca aceasta se datoreaza imprejurarii ca fapta pagubitoare este privita de lege ca fiind urmarea unei greseli ce am savarsit in indeplinirea indatoririi de a supraveghea persoana ori de a pazi lucrul pentru care raspundem[1].

2. Necesitatea instituirii raspunderii civile delictuale indirecte

Instituirea tuturor cazurilor de raspundere civila delictuala indirecta a fost determinata de aceeasi nevoie, si anume protejarea intereselor victimei prejudiciului.

In decursul istoriei, experienta vietii sociale a relevat insuficienta principiului raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie in ordonarea desfasurarii normale a relatiilor sociale. S-a impus deci, in dreptul civil, necesitatea reglementarii alaturi de raspunderea pentru fapta proprie, a raspunderii pentru fapta altei persoane, urmarindu-se obiectivul ocrotirii intereselor persoanei prejudiciate.

Raspunderea civila delictuala urmareste in toate cazurile, in primul rand satisfacerea intereselor directe ale persoanei al carei patrimoniu a fost lezat printr-o fapta ilicita. Rolul general de asigurare a desfasurarii normale a relatiilor sociale pe care il are raspunderea civila delictuala se realizeaza in concret prin protectia acordata intereselor victimei prejudiciate.

Sanctionarea autorului faptei ilicite, sub aspect civil,  prin obligarea lui la repararea prejudiciului cauzat victimei se poate dovedi insuficienta, daca el este insolvabil total sau partial. Intr-adevar, insolvabilitatea totala sau partiala a autorului direct al prejudiciului reprezinta o piedica in calea repararii integrale a prejudiciului cauzat victimei.

Pentru a proteja deci victima impotriva insolvabilitatii autorului prejudiciului, legislatia civila din tara noastra cat si aceea din alte tari au instituit, alaturi de raspunderea directa pentru fapta proprie, o raspundere civila complementara, indirecta pentru fapta altei persoane.

In stabilirea acestei din urma raspunderi s-au avut in vedere anumite relatii existente intre autorul prejudiciului si persoana desemnata de lege sa raspunda pentru el. este vorba de relatii cum sunt cele dintre parinti si copiii lor minori, cele dintre institutor si elevii aflati sub supravegherea sa, cele dintre mestesugari si ucenici sau cele dintre comitenti si prepusi.

Raspunderea indirecta a celor chemati sa raspunda pentru altul se adauga, in toate cazurile, raspunderii autorului prejudiciului pentru fapta proprie, oferind astfel victimei o garantie a repararii prejudiciului ce a fost cauzat[2].

 Cazurile de raspundere pentru fapta altuia

Sediul principal al raspunderii civile delictuale pentru fapta altei persoane il constituie prevederile art. 1000 Cod Civil, care instituie trei cazuri de raspundere:

-        raspunderea parintilor pentru prejudiciul cauzat de copiii lor minori, care locuiesc cu dansii (art. 1000 alin. 2);

-        raspunderea institutorilor si artizanilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor (art. 1000 alin. 4);

-        raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate (art. 1000 alin. 3).

In toate cazurile de raspundere pentru fapta altuia prevazute in art. 1000 Cod civil opereaza o prezumtie care scuteste victima de obligatia probei.

Aceasta prezumtie este relativa in cazul parintilor, al institutorilor si mestesugarilor si absoluta in cazul comitentilor. Solutia rezulta din dispozitiile art. 1000 alin. 5 Cod Civil, potrivit carora „parintii, institutorii si artizanii sunt aparati de raspundere, daca probeaza ca n-au putut impiedica fapta prejudiciabila”.

In schimb comitentii nu au aceasta posibilitate conferita de lege, tacerea legii conducand la concluzia ca, in acest caz, prezumtia nu poate fi rasturnata, fiind deci, o prezumtie absoluta (juri set de jure).

In afara cazurilor prevazute expres de Codul civil exista o serie de cazuri prevazute de legi speciale, cum este Legea nr. 22/1969 – privind activitatea gestionarilor – in care o persoana este tinuta sa raspunda pentru anumite prejudicii al caror autor direct este o alta persoana[3].

„Raspunderea acestor persoane este similara cu aceea a persoanei responsabile civilmente de tip clasic, specificate in art. 1000 Cod civil, in sensul ca ea intervine in situatii in care prejudiciul a fost cauzat nemijlocit de o alta persoana, avand insa unele elemente specifice, si anume ca, in timp ce in cazul raspunderii reglementate de Codul civil culpa este prezumata, in cazul persoanelor responsabile potrivit art. 28-30 Legea nr. 22/1969, culpa obligatia de garantie asumata sau foloasele materiale trase din fapta infractorului trebuie sa fie dovedite[4].

In acelasi sens art. 24 alin. ultim Cod procedura penala prevede ca: „persoana chemata in procesul penal sa raspunda, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului se numeste parte responsabila civilmente”.

Astfel, prin parte responsabila civilmente trebuie sa intelegem nu numai cele trei categorii de persoane enumerate in art. 1000 Cod civil, ci si orice alta persoana care potrivit legii este tinuta sa raspunda pentru prejudiciul provocat de altul.

Rezulta asadar ca din categoria juridica de „parte responsabila civilmente” fac parte si urmatoarele persoane:

Ø     persoanele care indeplinesc functii de conducere, precum si orice alte persoane care dovedesc a fi culpabile de angajarea, trecerea sau mentinerea in functie a unui gestionar, fara a fi respectate conditiile legale de varsta, studii si stagiu, precum si dispozitiile referitoare la antecedentele penale ale acestuia;

Ø     persoanele vinovate de nerespectarea acelor atributii de serviciu care privesc incadrarea si urmarirea activitatii gestionarului si anume:

-        incadrarea sau trecerea intr-o functie de gestionar sau din subordinea gestionarului fara avizul prevazut de lege;

-        neluarea masurilor necesare pentru stabilirea si acoperirea pagubelor in gestiune;

-        nerespectarea oricarei alte indatoriri de serviciu daca fara incalcarea acesteia paguba s-ar fi putut evita.

Ø     persoanele privitor la care prin, hotarare judecatoreasca, s-a constatat ca au dobandit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul obstesc, in afara indatoririlor de serviciu ale gestionarului si cunoscand ca acesta gestioneaza astfel de bunuri. El raspunde solidar cu gestionarul;

Ø     persoanele care au constituit o garantie pentru gestionar tinute sa acopere prejudiciul cauzat de gestionarul pentru care au garantat in limitele garantiei;

Ø     persoanele care au gospodarit cu infractorul ori au avut raporturi stranse cu acesta, in masura in care se constata judecatoreste ca au tras foloase de pe urma infractiunii. Persoanele in cauza raspund solidar, in limita folosului constatat prin hotarare judecatoreasca.

Raspunderea civila a persoanelor mentionate este o raspundere pentru fapta altuia, cu toate consecintele ce decurg din aceasta caracterizare, atat in raporturile cu unitatea pagubita, cat si intre cel tinut a raspunde pentru altul si cel pentru care acesta este tinut a raspunde[5].




[1] M. Eliescu – op. cit., pag 248-249.

[2] E. Lipcanu – Raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, pag 6-7.

[3] D.C. FlorescuDrept civil. Teoria generala a obligatiilor. Tratat vol. I, Editura Universitatii „Titu Maiorescu”, Bucuresti, 2002, pag 324-325.

[4] Decizia de indrumare nr. 4/1973 a Plenului fostului Tribunal Suprem.

[5] D.C. Florescuop. cit., pag 325-326.



Drept



Statul si dreptul
Dreptul penal in Perioada Feudalismului Dezvoltat
Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte
Morala
LUCRARE DE LICENTA DREPTUL FAMILIEI - CONCUBINAJ, LOGODNA, CASATORIE - ELEMENTE COMUNE SI ELEMENTE DIFERENTIALE
Structura normei juridice
Reprezentarea succesorala raportata la Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 10/2001
Procedura falsului
Paralela intre sistemul de drept romano – germanic si cel al common – law - ului
Reabilitarea

















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate