Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» NORMA JURIDICA


NORMA JURIDICA




NORMA JURIDICA

1. Definitia normei juridice

Norma juridica apare ca o regula de conduita umana "care permite, ordona sau interzice persoanelor care se gasesc intr-o situatie data sa se comporte intr-o anumita maniera"[1].

            Asa privita, norma de drept s-ar putea confunda cu oricare alta regula sociala: morala, religioasa, politica, de buna-cuviinta, de curtoazie etc. care are, de asemenea, vocatia sa guverneze viata sociala. Caracterul general, impersonal, abstract, este propriu si celorlalte norme sociale care nu sunt altceva decat prescriptii ce pretind sa se aplice unui grup de indivizi. De aceea, la generalitatea si impersonalitatea normei sociale trebuie sa adaugam caracterul coercitiv al regulii de drept derivand din aceea ca ea este sanctionata de autoritatea publica[2].



            Deci, norma juridica este o regula de conduita generala si impersonala, stabilita sau recunoscuta de stat care exprima vointa fortei sociale care detine puterea si a carei respectare obligatorie este garantata de forta de constrangere a statului[3].

            Normele juridice alcatuiesc structura interna a dreptului analizat ca un ansamblu de elemente constitutive (sistemul dreptului). Scopul normelor juridice in societate este de a promova, apara si impune o asemenea conduita umana care sa asigure convietuirea sociala, orientand comportarea oamenilor in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor ce guverneaza societatea respectiva[4]. Cu ajutorul normelor juridice se ordoneaza relatiile interumane, cu mijloacele specifice dreptului, atat in interiorul tarii, cat si in relatiile cu celelalte state, in politica internationala.

2. Trasaturi caracteristice normei juridice

            a) Caracterul social al normei juridice este asigurat de faptul ca prin aceasta se ordoneaza si reglementeaza relatiile interumane. Prin caracterul ei prescriptiv, norma juridica impune o anumita conduita constand dintr-o actiune sau inactiune umana indreptata spre realizarea unui anumit scop. Caracterul social al normei de drept se poate desprinde si din faptul ca orice regula de drept apare ca raspuns la o nevoie sociala, nevoia de dirijare a comportamentului social al indivizilor prin stabilirea permisiunilor si interdictiilor. Normele juridice nu impun, insa, anumite obligatii individului fata de el insusi (ca in cazul regulii morale) si nici fata de Divinitate (ca in cazul regulii religioase), ci fata de ceilalti membri ai societatii[5].

            b) Caracterul prescriptiv al normelor de drept decurge din faptul ca prin intermediul acestora statul impune o anumita conduita constand dintr-o actiune sau inactiune umana indreptata intr-un anumit sens. In raport de acest caracter pot fi identificate "nuante specifice" ale unor norme cum sunt: normele principii, normele definitii, normele sarcini.

            Normele-principii sunt cele in care regula de drept nu prescrie un anumit comportament concret, ci consfinteste relatii social-politice ce devin principii generale privind sistemul de drept in intregul sau sau o anumita ramura a dreptului. Ele apar ca idei calauzitoare, ca reguli fundamentale pe care se sprijina intregul sistem de drept sau o ramura de drept anume.         . In dreptul muncii, de exemplu,: neingradirea dreptului la munca si libertatea muncii, negocierea conditiilor de munca, disciplina muncii, perfectionarea pregatirii profesionale, dreptul la odihna, dreptul la protectia muncii, dreptul la asociere in sindicate, dreptul la greva[6].

            Normele-definitii sunt cele prin care se precizeaza continutul, sensul, anumitor concepte. Astfel de definitii au caracter normativ intrucat "interpretarile normelor sunt in relatie cu acest concept ce trebuie sa tina seama de sensul ce i s-a dat prin definitia din legea respectiva"[7].

            Normele-sarcini prezinta, de asemenea, anumite particularitati intrucat ele stabilesc competenta si atributiile unor organe[8]. Prin intermediul normelor amintite se reglementeaza activitatea unor organe de stat, precizandu-se cadrul juridic in care acestea urmeaza sa-si desfasoare activitatea. Ele nu-si pierd caracterul general, chiar daca vizeaza un organ sau altul[9], pentru ca aplicarea lor este continua cat timp organul respectiv functioneaza. Iar atributiile ce revin organelor sunt exercitate prin intermediul unor acte concrete, individuale.

            c) Caracterul ideologic-volitional al normei de drept trebuie analizat pornind de la realitatea ca aceasta este o creatie constienta a societatii si ca exprima o vointa statala[10].





            Adoptarea normelor de drept intra, de regula, in competenta unor organe ale statului, realizandu-se potrivit unei proceduri prestabilite. Exista, desigur, si norme care apar in mod spontan si apoi sunt sanctionate de stat, devenind cutume juridice, dar sfera lor, cel putin in sistemul nostru de drept, este extrem de restransa. De asemenea, normele juridice se pot realiza in practica, numai trecand prin constiinta oamenilor, intrucat conduita este subordonata vointei lor. De aceea, persoanele care nu au reprezentarea faptelor lor din cauza varstei (minori sub 14 ani) sau datorita afectarii discernamantului de o boala mintala, nu poarta raspunderea juridica pentru faptele savarsite.

            d) Normele juridice exprima interesele unei anumite categorii sociale, a aceleia care detine puterea in stat la un moment dat. De aceea, durata aplicabilitatii lor este, de regula, limitata in timp. Cu toate acestea, exista si norme juridice cu o mare durabilitate in timp si chiar universale in spatiu, cum ar fi principiile unanim admise ale dreptului international. Dar, exemple de norme perene in timp intalnim si in dreptul intern. Astfel, regula dupa care "copilul conceput dar nenascut poate dobandi drepturi", sau prezumtia de paternitate a copilului nascut in timpul casatoriei, sunt reguli care "trecand peste granite geografice si istorice coboara pana in dreptul roman".

            e) Caracterul general si abstract al normei juridice

            Prin esenta, norma de drept este o regula absolut impersonala care are vocatia sa se aplice la un numar nedeterminat de persoane ce se afla in aceleasi situatii determinate. In definitiv, normele juridice nu vizeaza atat persoanele, cat situatiile juridice in care acestea se gasesc. Deci, normele juridice nu reglementeaza situatii concrete, ci prescriu conduite tipice pe care trebuie sa le urmeze oamenii, stabilind drepturile si obligatiile acestora in mod generic. In felul acesta, norma de drept devine un etalon cu ajutorul caruia statul apreciaza conduita cetatenilor in anumite conditii concrete. Normele juridice se aplica la un numar nelimitat de cazuri cu caracter de repetabilitate. Astfel, reglementand casatoria si divortul prin stabilirea conditiilor si procedurii de urmat in aceste cazuri, Legea romana de drept international privat nr. 105/1992 creeaza un cadru tipic repetabil nelimitat pentru toate persoanele aflate in situatia de mai sus (art. 18-24). Dupa cum, definind si sanctionand delictul civil art. 998 din Codul civil, ofera un tipar aplicabil tuturor acelora care vor savarsi o asemenea fapta ilicita. Rezulta ca norma juridica nu-si realizeaza menirea sociala prin aplicarea ei o singura data sau de un numar prestabilit de ori. Ea este destinata sa se aplice de fiecare data cand se ivesc conditiile prevazute in ipoteza ei, iar daca aceste conditii nu se ivesc niciodata, norma respectiva nu se aplica. Prin tipicitatea si impersonalitatea lor normele juridice se deosebesc de masurile individuale, adoptate de organele statale competente, vizand una sau mai multe persoane nominalizate cum ar fi: schimbarea numelui unei persoane, autorizarea functionarii unei societati bancare, etc. In acelasi sens, deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu sunt reguli de drept, ci masuri individuale prin care instanta suprema sugereaza anumite solutii in situatii concrete date. O decizie judiciara aplica regula de drept intr-o situatie particulara, ea n-are forta juridica decat intre partile in proces fara a fi opozabila tertilor. Dar, caracterul impersonal al normei de drept nu trebuie inteles in sensul ca fiecare norma se adreseaza in mod global tuturor indivizilor. Unele norme se adreseaza tuturor locuitorilor unui stat, dar alte norme vizeaza numai anumite categorii de persoane sau organe statale. Exista, asadar, grade diferite de generalitate.

            Un grad maxim de generalitate prezinta acele norme care se adreseaza tuturor indivizilor ce populeaza spatiul unui anumit stat indiferent de cetatenie, nationalitate, functie, domiciliu, stare civila, varsta, sex etc. Asa sunt normele constitutionale care privesc dreptul la viata, la integritate fizica si morala, apararea proprietatii, respectarea constitutiei si legilor tarii.

            Alte norme juridice se adreseaza unor categorii de persoane imbracand un grad redus de generalitate. Astfel, dispozitiile Codului familiei care reglementeaza efectele casatoriei privesc numai pe soti (dar pe toti care au aceasta calitate). Sau, art. 74 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicata (potrivit caruia "toti detinatorii de terenuri agricole sunt obligati sa asigure cultivarea acestora si protectia solului") vizeaza numai persoanele care detin terenuri agricole, in conditiile legii.

            Un grad si mai redus de generalitate prezinta normele juridice care privesc anumite organe, organizatii sau institutii de stat. Asa sunt normele prevazute in Constitutia tarii referitoare la Parlamentul si Guvernul Romaniei. In aceeasi categorie de norme se include si art. 159 din Codul familiei, care reglementeaza competenta instantei tutelare.

            O ultima categorie de norme este cea care se adreseaza unor organe unipersonale (Presedintele Romaniei, Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Procurorul General al Romaniei, etc.). Desi aceste norme privesc o singura persoana, ele nu-si pierd caracterul general, pentru ca se aplica permanent, fara a lua in considerare persoanele care compun aceste organe. De aceea, conduita prescrisa de o asemenea norma va fi urmata de orice persoana aflata in situatia de drept si de fapt prevazuta in ipoteza.

            f) Obligativitatea normei juridice

            Daca generalitatea si impersonalitatea fac posibila delimitarea normei de drept de masurile individuale adoptate de organele statale, ele nu permit separarea acesteia de alte reguli de conduita. Ceea ce asigura identitatea normei de drept este coercibilitatea, faptul ca aceasta este impusa, la nevoie, prin forta de constrangere statala, ca un ordin, ca un comandament la care sunt supusi toti cei carora li se adreseaza. Deci, norma juridica nu reprezinta o indicatie sau o doleanta, ci o dispozitie obligatorie. Aceasta caracteristica este fundamentala pentru norma juridica, deosebind-o de alte norme sociale, cum ar fi: normele morale, religioase, politice, etc. Trasatura amintita nu este afectata de faptul ca in anumite imprejurari insasi puterea de stat intelege ca acest comandament sa fie prezentat sub forma supletiva, de recomandare, de imputernicire sau de stimulare. Aceste norme - denumite in literatura norme dispozitive sau permisive - chiar daca nu obliga sau interzic savarsirea unei actiuni, permit subiectul sa-si aleaga singur conduita, dar numai in limitele prescrise de lege.




            Caracterul general - obligatoriu este esential pentru normele juridice pentru ca asigura ordinea de drept in societate, stabilitatea si dezvoltarea relatiilor sociale in conformitate cu interesele societatii. Fara acest caracter norma juridica "si-ar pierde insusi sensul existentei sale ca norma sociala distincta in varietatea si multitudinea normelor sociale".



[1] Philippe Mallinvaud, Définition et caractère distinctif de la règle du droit - cadre juridique de relations économiques, Paris, 1986, p.12.

[2] Jean-Luk Aubert, Caractère  coercitif de la règle de droit, op. cit. p. 11.

[3] Pentru unele precizari si distinctii in legatura cu notiunea de norma juridica, a se vedea T. Draganu, Introducere in teoria si practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p. 75.

[4] Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Introducere in Teoria generala a dreptului, Editura ALL., Bucuresti, 1993, p. 35.

[5] T. Dragan, op. cit., p. 76.

[6] In actualul Cod al muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003 si intrat in vigoare la 1 martie 2003, principiile fundamentale sunt inserate in capitolul II.

[7] I. Ceterchi, op. cit., p. 37.

[8] Ibidem.

[9] Art. 142-147 din Constitutia Romaniei din 21 nov. 1991 revizuita reglementeaza structura si competenta Curtii Constitutionale; vezi si art. 119 privind Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.

[10] In incercarea de dezvaluire a esentei normei de drept, in literatura de specialitate se arata ca "legea este emanatia vointei generale a natiunii, exprimata prin intermediul organelor statale competente in acest sens". Ideea potrivit careia norma juridica este o expresie a vointei generale, si-a gasit formularea inca in opera filosofica a lui J. J. Rousseau, preluata apoi in Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului 1789. Art. 6 din Declaratie preciza ca "Legea este expresia vointei generale".






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Drept




SISTEMUL ROMANO - GERMAN
EFECTELE PARTAJULUI DE ASCENDENT
INTREPRINDERILE PUBLICE SAU TITULARE A DREPTURILOR SPECIALE SAU EXCLUSIVE ORI INSARCINATE CU UN SERVICIU DE INTERES GENERAL
Notiunea de legitima aparare si trasaturile definitorii ale acesteia
Aplicarea legii penale in spatiu si in timp
TESTE-GRILA - DREPTUL MEDIULUI - Sesiunea ianuarie 2010
Inaintarea sesizarii impreuna cu dosarul de urmarire penala
INTRODUCERE IN DREPTUL EUROPEAN - TEST GRILA
DREPT CIVIL - ACTUL JURIDIC. PRESCRPTIA EXTINCTIVA
INTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL IN CONFORMITATE CU DREPTUL COMUNITAR