Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Incetarea casatoriei - desfacerea casatoriei


Incetarea casatoriei - desfacerea casatoriei


Incetarea casatoriei

Sectiunea 1 – Consideratii generale privind incetarea casatoriei

1.1 Deosebirea intre incetarea si desfacerea casatoriei

Conform art.22 si 37 din Codul familiei, exista deosebire intre incetarea casatoriei si desfacerea acesteia.

Astfel, casatoria inceteaza datorita:



a)      mortii unuia dintre soti;

b)      declararii judecatoresti a mortii unuia dintre soti;

c)      recasatoririi sotului celui ce fusese declarat mort.

Prin urmare, incetarea casatoriei se produce de drept.

Potrivit art.37 alin. 2 din Codul familiei[1], casatoria se poate desface prin divort.

Sectiunea a 2-a – Incetarea casatoriei ca urmare a mortii unuia dintre soti

Casatoria se incheie in considerarea persoanei, deci intuitu personae. Prin urmare, decesul unuia dintre soti determina incetarea casatoriei.

1. Efecte privind relatiile personale dintre soti

Cu toate ca inceteaza pentru viitor, unele efecte ale casatoriei se mentin si dupa incetarea acesteia. Astfel:

a) sotul supravietuitor care a luat prin casatorie numele celuilalt sot il mentine si dupa incetarea acesteia[2].

Actuala reglementare a inlaturat restrictia care limita in timp, pana la recasatorirea sotului supravietuitor, dreptul acestuia de a continua sa poarte numele comun.

b) sotul supravietuitor care desi nu a implinit 18 ani la decesul celuilalt sot isi mentine capacitatea de exercitiu dobandita ca urmare a casatoriei.

2. Efecte privind relatiile patrimoniale dintre soti. Ca urmare a incetarii casatoriei, deosebim:

a) Comunitatea de bunuri a sotilor inceteaza

Sotul supravietuitor are un drept de proprietate asupra unei parti din bunurile care au fost proprietate comuna in timpul casatoriei. Cealalta parte (care apartine sotului decedat) se imparte intre mostenitorii acestuia, intre care se afla si sotul supravietuitor.

b) Problema obligatiei de intretinere intre soti dispare.

c) Dreptul de mostenire al sotului supravietuitor se naste la decesul celuilalt sot.

Sectiunea a 3-a – Declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti

Aceasta produce aceleasi efecte ca si moartea fizica (dupa examinarea cadavrului).

            Data mortii se considera aceea stabilita prin hotarare judecatoreasca declarativa de moarte (art.18 din Decretul nr.31/1954).

          Declararea mortii este prevazuta in art.16 si urm. din Decretul nr.31/1954 si art.36 si urm. din Decretul nr.32/1954.

Sectiunea a 4 a - Recasatoria sotului celui ce fusese declarat mort

Casatoria inceteaza si urmare a declararii mortii prin hotarare judecatoreasca a unuia dintre soti. Prin urmare, celalalt sot se poate recasatori. Daca sotul declarat mort reapare si anuleaza hotararea declarativa de moarte, se pune problema situatiei legale a casatoriei incheiate intre timp de celalalt sot.

Se deosebesc doua situatii:

a) sotul 'supravietuitor', care s-a recasatorit a fost de buna-credinta, adica nu a cunoscut ca cel declarat mort traieste. Hotararea de anulare a hotararii declarative de moarte produce efecte retroactive. Prin urmare, sotul recasatorit ar trebui sa fie considerat bigam, intrucat a incheiat o noua casatorie desi era casatorit. Cu toate acestea, legea ocroteste a doua casatorie. De aceea, prima casatorie se desface pe data incheierii celei de-a doua casatorii, care ramane singura valabila.

Mai mult, daca dupa recasatorirea sotului celui declarat mort se rectifica data mortii tot prin hotarare judecatoreasca, apare o situatie deosebita. Aceasta data rectificata fiind ulterioara incheierii ultimei casatorii, s-ar pune problema valabilitatii celei de-a doua casatorii. Desi legea nu se ocupa de aceasta situatie, prin asemanare, interpretarea art. 22 din Codul familiei conduce la solutia ca prima casatorie se desface pe data incheierii celei de-a doua casatorii.

b) sotul care s-a recasatorit a fost de rea-credinta, in sensul ca a stiut ca cel declarat mort traieste. Deci noua casatorie a fost incheiata prin frauda potrivit art.5 din Codul familiei si, drept urmare, a doua casatorie este lovita de nulitate absoluta.

Desfacerea casatoriei

Sectiunea 1 – Consideratii generale

1.1. Divortul - mijloc de desfacere a casatoriei. Comparatie intre actuala si fosta reglementare

In vechea reglementare a art. 37 alin.2 din Codul familiei se stipula ca se poate desface casatoria 'in cazuri exceptionale', prin divort.

Noua reglementare a art.37 alin.2 din Codul familiei a suprimat sintagma 'in cazuri exceptionale', precizand doar ca se poate desface casatoria prin divort.

In redactarea anterioara, textul stipula ca divortul se putea pronunta numai cand 'datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt atat de grave si iremediabil vatamate incat continuarea casatoriei este vadit imposibila pentru cel care cere desfacerea ei'.

Conform prevederilor art.38 alin.1 din Codul familiei, 'instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila'.

Asadar, deosebirea intre cele doua reglementari viza temeinicia vatamarii relatiilor de familie ('atat de grav' si 'grav vatamate'), precum si faptul ca 'vatamarea raporturilor era 'iremediabila', astfel incat continuarea casatoriei 'este vadit imposibila pentru cel care cere desfacerea'.

De asemenea, in actuala reglementare, divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti, daca sunt indeplinite conditiile legale, in  timp ce redactarea anterioara nu permitea divortul prin consimtamantul sotilor[3].

Art.38 alin.2 in redactarea anterioara modificarii Codului familiei stipula ca temeinicia motivelor de divort si imposibilitatea continuarii  casatoriei se apreciaza tinandu-se seama de durata casatoriei si interesele copiilor minori.

Redactarea actuala este in sensul ca se tine seama de interesele minorilor numai pentru solutionarea cererilor accesorii divortului, nu si de durata casatoriei.

In sfarsit, redactarea actuala permite ca oricare dintre soti sa poata solicita divortul atunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei. In cazul redactarii anterioare a motivelor de divort, alienatia mintala cronica si debilitatea cronica puteau fi invocate numai de sotul lezat de consecintele maladiei care afecta viata conjugala, nu si de catre cel bolnav[4].

Rezulta ca divortul nu mai are un caracter exceptional, fiind singurul mijloc de desfacere a casatoriei.

1.2. Divortul prin acordul partilor

Divortul prin acordul partilor se poate pronunta daca sunt indeplinite conditiile stipulate de art.38 alin.2 din Codul familiei, astfel:

a) a trecut cel putin 1 an de la incheierea casatoriei pana la data introducerii cererii.

Evident, este vorba de data inregistrarii cererii de divort, care se calculeaza pe zile intregi. Aceasta inseamna ca ziua cand s-a incheiat casatoria nu se ia in calcul, dar ziua de implinire a termenului de 1 an intra in calcul. Desigur ca termenul se socoteste implinit dupa trecerea acestei ultime zile. De exemplu, daca s-a incheiat casatoria la 1 iunie 1995, termenul de 1 an este implinit la 1 iunie 1996, acordul sotilor putandu-se folosi numai daca cererea de divort a fost introdusa cel mai devreme pe 2 iunie 1996. Deci nu se tine seama de ziua complementara a anilor bisecti, iar zilele de sarbatori legale intra in calculul termenului.

Sanctiunea nerespectarii termenului de 1 an consta in respingerea actiunii de divort prin acordul sotilor.

b) nu exista copii minori rezultati din casatorie. Interpretarea textului art.38 alin.2 lit.b desigur ca are in vedere copiii proveniti din casatoria care se solicita desfacuta prin divort si nu copiii dintr-o alta casatorie anterioara.

Conform art.617 alin.3 din Codul de procedura civila, in cazurile prevazute de art. 38 alin. 2 din Codul familiei, adica divortul pe baza acordului sotilor, instanta de judecata va dispune desfacerea casatoriei fara a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti.

Sectiunea a 2-a – Motivele de divort

2.1. Reglementarea motivelor de divort

Codul familiei nu enumera motivele de divort, aratand doar ca atunci cand exista motive temeinice si raporturile dintre soti sunt vatamate grav nemaifiind posibila continuarea casatoriei, aceasta se poate desface.

Desigur ca revine instantei de judecata, potrivit principiului rolului activ, sa aprecieze de la caz la caz temeinicia motivelor de divort.

Rezulta ca, exceptand acordul sotilor pentru divort, pentru pronuntarea divortului trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a)      existenta unor motive temeinice;

b)      acestea sa fi vatamat grav raporturile dintre soti;

c)      sa nu mai fie posibila continuarea casatoriei.

Asadar, rezulta ca divortul va putea fi pronuntat numai in cazuri justificate si nu daca exista o simpla neintelegere intre soti.

Dar pentru a percepe real cazurile si motivele temeinice, instanta poate sa dispuna efectuarea cercetarilor pe care le considera necesare.

Practica judiciara a considerat motive temeinice de divort:

- refuzul nejustificat al unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt ori parasirea nejustificata a domiciliului conjugal[5];

- infidelitatea unuia dintre soti;

- atitudinea exprimata de unul dintre soti prin acte de violenta, care fac imposibila continuarea casatoriei[6];

- nepotriviri de ordin fiziologic, care afecteaza raporturile conjugale;

- parasirea domiciliului conjugal de unul dintre soti pentru mutarea voita cu serviciul in alta localitate, casatoria devenind imposibila pentru sotul reclamant.

2.2. Conceptii privind divortul

Justificarea divortului conduce la mai multe sisteme, astfel:

a) Divortul remediu. Conform acestei conceptii, pronuntarea divortului nu se datoreaza culpei vreunuia dintre soti, ci imposibilitatii continuarii casatoriei pentru cel putin unul dintre soti. Ca atare, divortul este un remediu, adica o solutie pentru o situatie ce nu mai poate continua. Astfel, de exemplu, daca unul dintre soti este bolnav si datorita acestei situatii convietuirea este imposibila, urmeaza sa se pronunte divortul.

b) Divortul sanctiune. Potrivit acestei conceptii, fapta culpabila a unuia dintre soti determina sanctiunea acestuia prin divort.

Asadar fiind o sanctiune, divortul trebuie sa se pronunte daca a fost solicitat, chiar daca ar fi putut sa se continue casatoria.

c) Conceptia mixta. Din combinarea primelor doua rezulta conceptia mixta. Astfel, divortul se poate pronunta intrucat un sot a comis o fapta culpabila si datorita acesteia continuarea casatoriei devine imposibila.

2.3. Motivarea divortului in dreptul romanesc

Analizand dispozitia din art. 38 din Codul familiei, rezulta ca; culpa singura nu determina pronuntarea divortului, ci numai daca, datorita ei, raporturile dintre soti s-au vatamat grav, astfel incat continuarea casatoriei a devenit imposibila pentru cel care a solicitat divortul.

Prin urmare, pentru pronuntarea divortului trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

a)      sa existe motive temeinice, in conceptia instantei de judecata;

b)      aceste motive temeinice sa fi avut repercusiuni asupra raporturilor dintre soti in sensul de a fi vatamat grav relatiile dintre soti incat continuarea casatoriei este imposibila;

c)      imposibilitatea continuarii casatoriei sa existe pentru sotul care solicita desfacerea casatoriei.

2.4. Rolul culpei in procesul de divort

Culpa numai a unuia dintre soti ori a ambilor, determina efecte diferite in procesul de divort. Astfel:

a) Incredintarea copiilor minori

Atunci cand instanta decide caruia dintre soti ii incredinteaza spre crestere si educare copiii minori, va avea in vedere si eventuala culpa a acelui sot. Cu toate acestea, atat doctrina cat si practica judiciara au stabilit ca numai culpa prin ea insasi nu prezinta importanta decisiva pentru incredintarea minorilor. Acestia pot fi incredintati si sotului din vina caruia s-a desfacut casatoria daca interesele minorilor sunt in acest sens, deoarece 'un sot rau (impotriva caruia s-a pronuntat divortul) nu este neaparat un parinte rau'[7];

b) Pensia de intretinere

Conform prevederilor art.41 alin.4 din Codul familiei, sotul care se face vinovat de desfacerea casatoriei este indreptatit la intretinerea din partea celuilalt sot numai timp de 1 an de la data desfacerii casatoriei. Daca acest sot vinovat se recasatoreste in decursul unui an, el nu mai beneficiaza de intretinere din partea fostului sot. Daca amandoi sotii sunt vinovati de desfacerea casatoriei, atunci fiecare dintre ei este indreptatit sa solicite pensia de intretinere de la celalalt, dreptul fiind nedeterminat in timp. De asemenea, sotul care nu este vinovat de divort are dreptul la intretinere din partea celuilalt, nefiind tarmuit in timp, desigur daca nu se recasatoreste;

c) Beneficiarul contractului de inchiriere privind locuinta comuna

Daca sotii nu au copii si nu au cazut de acord asupra beneficiului contractului de inchiriere privind locuinta comuna, acesta este acordat 'sotului care a obtinut divortul' (vezi art. 12 din legea nr.5/1973 abrogata prin Legea nr. 14/1996).

d) Revocarea liberalitatilor

Conform prevederilor art. 937 Cod civil, „donatiile facute intre soti in timpul casatoriei, sunt revocabile“. Daca sotii si-au facut donatii mai inainte de incheierea casatoriei, acestea sunt revocabile in conditiile dreptului comun (art. 829, 831 si urm. din codul civil). Hotararea de divort care ar indica vina unuia dintre soti se poate constitui ca mijloc de proba in dovedirea ingratitudinii.

e) Efecte de ordin moral si educativ[8]

Culpa in divort a unuia dintre soti prin distrugerea casatoriei inseamna si simtul raspunderii in fata societatii, incalcarea unor reguli ale moralei si convietuirii.

In ce priveste culpa exclusiva a sotului reclamant, daca sotul parat nu cere si el desfacerea casatoriei, acest lucru determina respingerea actiunii de divort. Astfel, decizia de indrumare nr. 10 din 28 decembrie 1974, pct.5 lit.a, care a modificat decizia de indrumare nr.10 din 13 noiembrie 1969, precizeaza ca divortul nu se poate pronunta decat daca instanta constata ca motivele temeinice care determina imposibilitatea continuarii casatoriei au fost provocate de sotul parat, nu si atunci cand cauza dezbinarii este imputabila sotului reclamant.

Pronuntarea divortului din vina ambilor soti se va putea pronunta numai cand culpa concurenta a sotului reclamant este grava si ar fi putut duce ea singura la desfacerea casatoriei[9].

Sectiunea a 3-a – Procedura divortului

Dispozitiile privind divortul deroga de la dreptul comun. Regulile generale privind divortul sunt prevazute in Cartea a VI-a din Codul de procedura civila, intitulata „Proceduri speciale“.

3.1.Actiunea de divort apartine in exclusivitate sotilor[10].

Actiunea de divort avand caracter strict personal poate fi introdusa numai de catre soti. De aceea, creditorii sotului care a introdus actiunea de divort nu pot interveni pe calea actiunii oblice si nu pot continua procedura de divort. Mostenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si nici nu pot continua actiunea introdusa de autorul lor, deoarece casatoria incetand prin decesul unuia dintre soti, actiunea ar fi lipsita de obiect.

De asemenea fiind o actiune strict personala, procurorul nu poate introduce actiune de divort, el insa poate interveni in orice faza a procesului, mai ales daca sunt copii rezultati din casatorie. Conform dispozitiilor art.42 alin.1 din Codul familiei, instanta va asculta autoritatea tutelara si pe copii daca au implinit 10 ani.

Sotul alienat sau debil mintal care nu este pus sub interdictie judecatoreasca poate introduce actiune de divort in momentele de luciditate.

Daca ulterior introducerii divortului sotul isi pierde luciditatea, tutorele sau va putea sa-l reprezinte si sa continue actiunea.

Sotul alienat sau debil mintal poate figura ca parat in procesul de divort prin tutorele sau.

3.2.Instanta competenta cu judecarea divortului

Potrivit art.41 pct.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara, cauzele privind desfacerea casatoriei se judeca in prima instanta de catre tribunalele pentru minori si familie. Pana la infiintarea tribunalelor specializate in toate judetele si in municipiul Bucuresti, in cadrul tribunalelor de drept comun vor functiona sectii sau complete specializate.

Potrivit art.607 din Codul de procedura civila si art.41 pct.1 din Legea nr.304/2004, actiunea de divort se judeca de catre instanta in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor[11]. In materia divortului, competenta teritoriala nu este lasata la aprecierea reclamantului, ci este determinata imperativ de lege[12].

Nu conteaza daca sotii au avut stabilita resedinta in localitatea respectiva, ci numai daca  au locuit efectiv in acea localitate[13].

Faptul ca dupa introducerea divortului reclamantul si-a schimbat resedinta intr-o localitate care nu se afla in raza teritoriala a instantei la care a fost introdusa actiunea nu poate sa determine necompetenta instantei legal sesizate[14].

Schimbarea domiciliului sotilor dupa introducerea actiunii de divort nu are relevanta privind competenta instantei legal sesizate[15].

Daca sotii nu au avut domiciliul comun ori daca nici unul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia instantei judecatoresti a celui din urma domiciliu, instanta competenta sa judece divortul este aceea in care se afla domiciliul paratului (art.607 Cod procedura civila)[16].

Daca paratul nu are domiciliul in tara sau nu este cunoscut, instanta competenta sa judece divortul este cea in circumscriptia careia se afla domiciliul reclamantului[17].

3.3. Cererea reconventionala

Sotul parat poate face cerere reconventionala cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare in sedinta publica. Asadar, sotul parat nu poate alege intre actiunea directa si cererea reconventionala, el fiind obligat, daca vrea sa ceara desfacerea casatoriei din culpa reclamantului, sa foloseasca cererea reconventionala[18].

Daca paratul nu respecta termenul de introducere a cererii reconventionale este decazut din drept si nu mai poate solicita divortul pentru motivele avute pana atunci[19].

Pentru alte fapte petrecute dupa prima zi de infatisare, paratul poate face cerere reconventionala pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului privind cererea reclamantului, conform prev.art.608 din Codul de  procedura civila.

Cererea reconventionala se judeca impreuna cu cererea reclamantului, prorogarea de competenta operand in favoarea instantei investite cu judecarea ultimei cereri.

Cererea reconventionala nu poate fi disjunsa de actiunea de divort, derogarea de la dreptul comun urmarind, desigur, tocmai administrarea probatoriului necesar aflarii adevarului.

Daca se constata netemeinicia motivelor de divort invocate de reclamat, nu se va putea desface casatoria chiar daca din dezbateri rezulta culpa sotului reclamant intrucat lipseste cererea reconventionala[20].

3.4. Cererea de divort

a) Mentiuni speciale

Pe langa cuprinsul pe care trebuie sa il aiba orice cerere de chemare in judecata, actiunea de divort trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu numele copiilor minori nascuti din casatorie (art.112 din Codul de procedura civila) . Daca nu exista copii, se va face aceasta mentiune.

La cererea de divort se vor anexa copii legalizate de pe certificatul de casatorie si certificatele de nastere ale copiilor minori. In cererea de divort sotul respectiv poate solicita eventual sa i se incredinteze copiii minori si sa se fixeze contributia celuilalt sot la intretinerea acestora, conform prev.art.42 din Codul familiei.

De asemenea se poate solicita de catre sot ca acesta sa poarte si dupa divort numele din casatorie (art.40 din Codul familiei), sa se imparta bunurile comune (art.36 din Codul familiei) ori sa se decada asupra beneficiului contractului de inchiriere a locuintei.




b) Prezentarea in mod personal a cererii de divort

Actiunea de divort impreuna cu inscrisurile doveditoare se prezinta personal de catre reclamant presedintelui instantei competente, potrivit dispozitiilor art.612 alin.4 din Codul de procedura civila.

Daca cererea de divort este intemeiata pe acordul partilor, ea va fi semnata de ambii soti, iar prezentarea acesteia poate fi facuta personal doar de unul dintre acestia.

 Dupa primirea cererii de divort, presedintele instantei va da reclamantului sfaturi de impacare. Acest lucru se va intampla si daca cererea poarta acordul sotilor, intrucat dispozitiile art.613 din Codul de procedura civila nu fac nici o distinctie, desi din continutul prevederilor art.6131 alin.2 ar parea sa rezulte contrariul, deoarece textul precizeaza ca presedintele, verificand existenta consimtamantului sotilor, va fixa termenul de doua luni in sedinta publica. Apreciem ca acest text se refera numai la aspectele particulare ale divortului intemeiat pe acordul partilor, dar nu inlatura solutia de a da sfaturi de impacare[21].

3.5. Prezenta partilor la proces

In cazul divortului, partile sunt obligate sa se prezinte personal in fata instantei de fond (art.614 din Codul de procedura civila).

Obligatia nu exclude dreptul la aparare prin avocat, acesta putand asista dar nu poate reprezenta partea lipsa. In fata instantei de recurs sau la judecarea altor cai de atac, sotii pot sa-si exercite drepturile personale si prin mandatari.

Totusi, legea permite exceptii de la obligativitatea infatisarii personale a sotilor la instanta de fond in cazurile urmatoare:

a)   daca unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate;

b)   daca unul dintre soti este impiedicat de o boala grava;

c)   daca unul dintre soti este pus sub interdictie judecatoreasca;

d)  daca unul dintre soti are resedinta in strainatate (art.614 din Codul de procedura civila).

Desigur ca pentru a se asigura prezenta partilor la proces este necesara indeplinirea procedurii de citare, instanta avand obligatia verificarii indeplinirii din oficiu a procedurii de citare.

A. Prezenta obligatorie a reclamantului

La termenul de judecata in prima instanta se cere obligatoriu prezenta reclamantului. Daca reclamantul lipseste nejustificat si se prezinta doar paratul, cererea va fi respinsa ca nesustinuta, potrivit prevederilor art.616 din Codul de  procedura civila. Astfel se sanctioneaza numai lipsa nejustificata. Dar in recurs reclamantul poate sa dovedeasca ca o cauza justificata l-a impiedicat sa fie prezent la judecata[22].

Daca sotul parat lipseste, actiunea se judeca potrivit regulilor de drept comun. Daca paratul a facut cerere reconventionala, el este obligat sa se prezinte la termenul de judecata, in prima instanta.

Daca lipsesc ambele parti, in prima instanta, cererea va fi respinsa ca nesustinuta. Ea va fi respinsa si in situatia divortului prin acordul partilor, daca partile nu se prezinta in prima instanta.

B. Procedura de citare a sotului parat

Daca procedura a fost indeplinita prin afisare si paratul nu s-a prezentat la primul termen, instanta va solicita dovezi ori va dispune cercetarea pentru a verifica daca paratul are domiciliul la locul indicat in cererea de divort, iar daca nu domiciliaza acolo, va dispune citarea la domiciliul sau, iar daca este cazul, la locul de munca.

C. Alti participanti la procesul de divort

Daca sotii au copii minori, instanta va dispune citarea si ascultarea autoritatii tutelare. Daca sotii au copii nascuti din casatorie ori care au situatia legala a copiilor din casatorie, hotararea nu se va pronunta fara concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare[23].

Prezenta procurorului in procesele de divort cu copii minori este utila, acesta putand interveni in orice faza a procesului de divort.

Conform prev.art.42 din Codul familiei, ascultarea copiilor minori care au implinit 10 ani este obligatorie in procesele de divort, in vederea incredintarii acestora. Potrivit prev.art.1441 din Codul de procedura civila, ascultarea minorului se face in camera de chibzuire si, dupa caz, fara ca partile ori alte persoane sa fie prezente.

3.7. Sedinta de judecata

Ca regula, cererile de divort se judeca in sedinta publica, dar instanta poate sa dispuna judecarea in camera de consiliu daca apreciaza ca prin aceasta s-ar asigura o mai buna judecare ori administrare a probelor, potrivit art.615 alin.1 din Codul de procedura civila.

In ce priveste probele, derogarea de la dreptul comun in materia divortului se prezinta sub doua aspecte, si anume:

a) mijloace de proba neadmise in dreptul comun, dar admise la divort

Avand in vedere ca in aceste procese sunt puse in discutie chestiuni de familie, care sunt cunoscute de persoane mai apropiate sotilor, legea prevede posibilitatea audierii cu martori si a rudelor si afinilor pana la gradul trei inclusiv, in afara de descendenti, potrivit art.190 din Codul de procedura civila.

b) mijloace de proba admise in dreptul comun, dar neadmise la divort

Pentru a nu se ajunge la divort prin consimtamant mutual, interogatoriul nu poate fi folosit pentru dovedirea motivelor de divort, conform art.612 alin.6 din Codul de procedura civila, in redactarea data prin O.G.nr.138/2000, modificata si completata prin O.G.nr.290/2000 si O.G.nr.59/2001. Interpretand textul legal, rezulta insa ca interogatoriul poate fi folosit  pentru combaterea motivelor de divort sau alte cereri accesorii divortului.

In virtutea rolului activ al instantei, aceasta nu trebuie sa se margineasca la probele si explicatiile partilor, mai ales cand acestea sunt de acord cu desfacerea casatoriei, ci sa ordone din oficiu toate probele care sunt necesare pentru a cunoaste motivele reale ale neintelegerii dintre soti si de asemenea sa constate ca reluarea vietii in comun este imposibila[24].

3.8. Masuri provizorii in timpul divortului

Avand in vedere ca procesul de divort dureaza in timp, mai ales cand exista copii minori, timp in care situatia de drept nu mai corespunde cu cea de fapt, legea permite luarea unor masuri vremelnice in cursul judecarii procesului de divort.

Astfel, conform prevederilor art.316 din Codul de procedura civila, instanta putea sa ia anterior adoptarii Decretului nr.779 din 1966, inainte chiar de prima zi de infatisare, prin ordonanta presedintiala, masuri vremelnice privind resedinta sotilor, incredintarea copiilor si pensia de intretinere. Dupa adoptarea Decretului 174/30 iulie 1974 care a modificat art.613, instanta putea sa ia masuri privind alocatia pentru copii si folosirea locuintei.

S-a decis ca daca sotia este bolnava, nu mai este nevoie de citarea partilor pentru acordarea pensiei de intretinere[25].

Masurile pe care instanta poate sa le acorde pe timpul procesului de divort prezinta urmatoarele caracteristici:

a) sunt accesorii, ele putandu-se lua numai daca exista cerere de divort si se continua procedura;

b) sunt vremelnice, avand aplicabilitate cat timp dureaza procesul de divort;

c) sunt provizorii, putand fi oricand modificate ori revocate, daca imprejurarile cauzei impun acest lucru.

3.9. Hotararea de divort

Daca sunt indeplinite cerintele art.38 din Codul familiei, instanta va pronunta desfacerea casatoriei, daca motivele care determina imposibilitatea continuarii ei au fost provocate de sotul parat. Daca vatamarea relatiilor de familie este imputabila exclusiv sotului reclamant, actiunea de divort se respinge.

Divortul se poate pronunta uneori din vina reclamantului daca paratul a introdus cerere reconventionala si in urma probelor administrate cererea principala a fost respinsa, iar cererea reconventionala a fost admisa. Pronuntarea divortului din vina ambilor soti se face numai daca, desi paratul nu a introdus cerere reconventionala, culpa concurenta a sotului reclamant este grava si ar putea determina singura desfacerea casatoriei[26].

Daca divortul este solicitat pentru alienatie mintala ori debilitate mintala cronica ori pentru o boala incurabila survenita in timpul casatoriei, ori in cazul art.38 alin.2 din Codul familiei, instanta constata desfacerea casatoriei, fara a mai pronunta divortul din vina sotului parat.

In doctrina s-a propus ca prin hotararea de divort sa se arate din vina cui si impotriva cui se pronunta divortul[27].

Daca din casatoria care se desface au rezultat copii si acestia sunt minori, prin hotararea de divort trebuie sa se precizeze cui vor fi incredintati copiii spre crestere si educare si care este contributia fiecarui parinte la cheltuielile facute[28].

Procesul de divort solutioneaza si unele cereri accesorii, de aceea hotararea de divort poate cuprinde si unele mentiuni facultative, astfel:

a) privind numele pe care sotii il vor purta dupa pronuntarea divortului, potrivit art.40 din Codul familiei;

b) privind stabilirea pensiei de intretinere intre soti, potrivit art.41 din Codul familiei;

c) privind impartirea bunurilor comune, conform art.36 din Codul familiei;

d) privind atribuirea locuintei comune;

e) privind parintele care va administra bunurile minorului, il va reprezenta sau ii va incuviinta actele, daca minorul a fost incredintat unei a treia persoane sau unei institutii de ocrotire, potrivit art.43 din Codul familiei[29].

Daca ambii soti solicita instantei ca hotararea de divort sa nu fie motivata, aceasta nu se va motiva, potrivit prevederilor art.617 alin.2 din Codul de  procedura civila. Intrucat textul nu distinge, acest lucru este posibil si daca divortul se pronunta ca urmare a acordului sotilor.

Daca divortul se pronunta pe baza acordului sotilor, instanta va dispune desfacerea casatoriei fara a preciza vina unuia sau altuia ori a ambilor soti, potrivit prev. art.617 alin.3 din Codul de  procedura civila.

Actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor in orice faza a procesului, chiar daca intervine in apel sau recurs, iar caile de atac nu sunt timbrate (art.618 alin.2 din Codul de  procedura civila).

Daca dupa impacare apar fapte noi care justifica o noua actiune de divort, reclamantul o poate introduce, avand ocazia sa se foloseasca si de faptele vechi, potrivit art.618 alin. ultim din din Codul de  procedura civila.

Reclamantul poate sa renunte la cererea de divort, in tot cursul judecatii de fond, chiar daca paratul se impotriveste sau renuntarea reclamantului nu are nici o relevanta asupra cererii facute de parat, conform art.618 alin.1 din Codul de  procedura civila.

Practica a decis ca reclamantul poate in procesul de divort sa renunte la judecata si in recurs daca paratul nu se opune.

3.10. Caile de atac

Conform legii de organizare judecatoreasca, tribunalele si Curtile de apel sunt competente sa solutioneze apelurile si recursurile in materie de divort. Termenul de apel este de 30 de zile ca si cel de recurs, curgand de la comunicarea hotararii, potrivit art.619 alin.1 din Codul de  procedura civila.

S-a apreciat ca hotararea de divort poate fi recurata in termen de 30 de zile chiar daca obiectul recursului nu vizeaza divortul, ci atribuirea beneficiului contractului de inchiriere[30]

Hotararile de divort conform acordului sotilor nu pot fi apelate ori recurate decat pentru cererile accesorii divortului.

3.11. Data desfacerii casatoriei

Conform art.39 alin.1 din Codul familiei, data desfacerii casatoriei este ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.

Potrivit art.377 alin.2 din din Codul de  procedura civila, sunt hotarari irevocabile in materia divortului urmatoarele:

a)   cele date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel;

b)   cele date in apel nerecurate;

c)   cele date in recurs, chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul cauzei.

In ce priveste divortul prin acordul sotilor, hotararea este definitiva si irevocabila la data desfacerii casatoriei.


3.12. Comunicarea hotararii de divort

Instanta va comunica hotararea de divort irevocabila din oficiu serviciului de stare civila pentru a face mentiunea pe marginea actului de casatorie.

Deoarece mentiunea se face pe actul de casatorie al sotilor, serviciul de stare civila competent este cel de la locul unde s-a intocmit actul de casatorie al sotilor.

Efectuarea mentiunii se face la cererea sotului interesat ori din oficiu. Dupa ramanerea definitiva a hotararii de divort, instanta o va comunica din oficiu serviciului de stare civila pentru a face mentiunea pe marginea actului de casatorie[31].

3.13. Decesul unuia dintre soti

Daca in timpul procesului de divort, chiar in recurs, unul dintre soti a decedat, instanta va inchide dosarul, casatoria incetand prin deces, potrivit art.37 alin.1 din Codul familiei[32].

De asemenea, casatoria inceteaza prin deces daca inainte de ramanerea definitiva a hotararii de divort unul dintre soti a decedat[33].

Sectiunea a 4-a – Efectele divortului privind relatiile personale dintre soti

4.1. Consideratii generale

Divortul produce efecte pentru viitor si nu pentru trecut. Aceste efecte vizeaza relatiile dintre soti ori pe cele dintre parinti si copii. In ambele situatii, efectele privesc relatiile personale, capacitatea de exercitiu si relatiile patrimoniale.

4.2. Calitatea de sot

Aceasta calitate inceteaza pentru viitor. Sotul divortat se poate recasatori.

Incetand calitatea de sot, desigur ca inceteaza si obligatia de sprijin moral pentru celalalt sot. De asemenea, nu mai exista nici obligatia de fidelitate si ca atare nu se mai poate comite infractiunea de adulter.

4.3. Numele sotilor

In urma divortului, fiecare dintre soti redobandeste numele avut inainte de incheierea casatoriei, daca nu a intervenit o invoiala sau daca instanta nu a dat incuviintarea, potrivit prevederilor art.40 alin.3 din Codul familiei.

Aceasta solutie se impune daca sotul respectiv nu si-a schimbat in timpul casatoriei numele pe cale administrativa.

Daca anterior incheierii casatoriei desfacute prin divort, un sot a purtat numele de familie al fostului sot dintr-o casatorie anterioara incetata prin deces ori desfacuta prin divort, el va lua acel nume si nu pe cel anterior primei casatorii.

S-a decis ca sotia care a mai fost casatorita, dupa divort, recapata de drept numele primului sot, daca prima casatorie a  incetat prin decesul sotului[34].

Uneori revenirea la numele avut anterior incheierii casatoriei poate aduce prejudicii morale sotului respectiv.

Astfel, daca acesta a devenit cunoscut sub numele purtat in timpul casatoriei ca scriitor, artist, medic etc. De aceea, legea stipuleaza posibilitatea mentinerii numelui purtat in timpul casatoriei si dupa desfacerea acesteia prin divort.

Conform prevederilor art.40 alin.1 si 2 din Codul familiei, sotii se pot invoi ca acela dintre ei care a purtat in timpul casatoriei numele celuilalt sa pastreze acest nume si dupa desfacerea casatoriei, cu conditia ca instanta sa ia act de invoiala prin hotararea de divort[35].

Daca sotii nu se inteleg, instanta de judecata poate, pentru motive temeinice, sa incuviinteze ca sotul respectiv sa-si mentina numele luat la incheierea casatoriei, potrivit prevederilor art.40 alin.2 teza a II-a din Codul familiei. Totusi, simplul fapt ca un sot a purtat mai multi ani numele de familie al celuilalt sot si ca in toate actele care il vizau a figurat cu acel nume, nu constituie un motiv temeinic, intrucat daca ar fi astfel, dispozitiile de exceptie din art. 41 alin. 2 din Codul familiei si-ar depasi limitele reglementate de legiuitor[36].

Tot asa, expunerea in fata unui auditoriu de specialitate a unor comunicari stiintifice nu constituie o consacrare stiintifica de natura aceleia care intervine prin publicarea unor studii ori cercetari de specialitate.

De aceea asemenea imprejurare nu constituie un motiv temeinic, in sensul art.40 alin.2 din Codul familiei, pentru ca, desi celalalt sot se opune, instanta sa incuviinteze ca sotul vinovat de desfacerea casatoriei sa ramana si dupa divort cu numele purtat in timpul casatoriei[37]. Prin notiunea de motive temeinice urmeaza a se intelege orice interes care ar fi vatamat prin schimbarea numelui purtat in timpul casatoriei, interes care poate sa fie nu numai moral, ci si material[38].

Cu toate ca mentiunea din hotararea de divort privind numele ce-l vor purta sotii dupa divort nu este obligatorie, ci facultativa, suprema instanta a aratat ca totusi instanta de judecata este obligata sa atraga atentia partilor asupra aplicarii dispozitiilor art.40 din Codul familiei[39].

4.4 Efectele divortului privind capacitatea de exercitiu si cetatenia sotilor

Daca divortul are loc inainte de implinirea varstei de 18 ani de catre unul dintre soti, acesta isi mentine capacitatea de exercitiu dobandita ca urmare a casatoriei. Divortul nu are nici o influenta asupra cetateniei, intrucat casatoria nu produce efecte asupra cetateniei sotilor.

Sectiunea a 5-a – Efectele divortului privind bunurile comune

5.1 Impartirea bunurilor comune prin invoiala partilor

Potrivit art.36 alin.1 din Codul familiei, la desfacerea casatoriei, „bunurile comune se impart intre soti potrivit invoielii acestora“. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca.

Termenul din art. 36 alin.1 din Codul familiei  'la desfacerea casatoriei' a fost interpretat diferit in literatura juridica si practica judiciara.

Intr-o prima interpretare, s-a sustinut ca invoiala sotilor poate sa intervina inainte de introducerea actiunii de divort, dar in vederea divortului. Potrivit acestei conceptii, invoiala nu ar avea nimic ilicit, cat timp instantele de judecata vor stabili daca sunt indeplinite conditiile pentru pronuntarea divortului[40].

S-a decis ca partajul conventional intre soti inainte de introducerea actiunii de divort este lovit de nulitate absoluta si instanta nu poate lua act de asemenea partaj. Potrivit rolului activ, ea trebuie sa stabileasca masa bunurilor comune si contributia fiecarui sot pentru a se fixa cota ce revine fiecaruia din comunitate[41].

O alta interpretare considera ca invoiala sotilor privind impartirea bunurilor comune poate interveni numai dupa introducerea actiunii de divort, insa isi va produce efectele numai dupa desfacerea casatoriei, solutie acceptata si de instanta noastra suprema[42].

S-a interpretat ca expresia 'la desfacerea casatoriei' arata nu momentul in care poate interveni conventia partilor, ci momentul in care conventia urmeaza a-si produce efectele[43].

Rezulta ca invoiala sotilor poate avea loc:

- concomitent cu interventia hotararii de divort;

- in cursul procesului de divort, indiferent ca invoiala se face in fata instantei sau printr-un act intocmit in fata notarului;

- in perioada urmatoare ramanerii definitive a hotararii de divort, in acest caz fara sa mai existe vreo suspiciune privind solutionarea actiunii.

Invoiala sotilor poate sa priveasca numai stabilirea intinderii drepturilor fiecaruia dintre soti asupra bunurilor comune sau determinarea in natura a lucrurilor pe care urmeaza sa le primeasca fiecare.

Sotii pot hotari sa imparta fie toate bunurile comune, fie numai o parte a acestora.

Lipsa unor dispozitii in Codul familiei privind forma invoielii sotilor duce la aplicarea dreptului comun privind forma actelor juridice.

5.2 Impartirea bunurilor comune prin hotarare judecatoreasca

Daca sotii nu ajung la invoiala cu privire la impartirea bunurilor comune, atunci, la cererea oricaruia dintre ei, instanta de judecata va decide.

Impartirea bunurilor comune poate sa se decida o data cu rezolvarea actiunii de divort, daca se cere expres, ori cererea pentru impartirea bunurilor comune se poate introduce separat, dupa desfacerea casatoriei, potrivit art.17 din Codul de procedura civila[44].

Codul familiei nu stipuleaza expres modul de impartire a bunurilor comune, in parti egale sau variabile. Determinarea unui criteriu anume este in functie de temeiul juridic al comunitatii de bunuri[45].




Daca temeiul ar fi numai existenta relatiilor de familie si deci principiul egalitatii dintre barbat si femeie, bunurile comune ale sotilor ar trebui impartite intre ei in mod egal. Instanta de judecata ar trebui numai sa determine, in concret, bunurile care fac parte in fiecare jumatate prin impartirea lor faptica.

Daca temeiul juridic ar fi si participarea fiecaruia dintre soti prin munca sa ori prin mijloacele sale la dobandirea si conservarea bunurilor comune, atunci impartirea nu se mai poate face in parti egale.

Literatura juridica si practica judiciara sunt in sensul potrivit caruia cota-parte care se cuvine fiecaruia dintre soti se stabileste in raport cu contributia sa la dobandirea si conservarea bunurilor comune[46].

De aceea, cotele-parti ale sotilor pot fi neegale, intrucat aportul acestora la dobandirea bunurilor comune a fost diferit[47].

Daca nu se poate determina contributia fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, atunci instanta de judecata poate imparti bunurile comune in parti egale intre soti[48].

In stabilirea aportului fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, se va lua in considerare si munca femeii in gospodarie si pentru cresterea copiilor.

Contributia sotilor trebuie inteleasa nu in sensul dobandirii fiecarui bun in parte, ci in sensul de contributie la dobandirea tuturor bunurilor comune.[49]

Solutia se intemeiaza atat pe existenta dificultatilor in stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea unui bun (mai ales cand exista o perioada indelungata) dar si pe faptul ca munca femeii in gospodarie si pentru cresterea copiilor nu este direct producatoare de venituri.

Daca o anumita perioada de timp sotii au trait separat si daca aceasta imprejurare a avut importanta la stabilirea contributiei sotilor in dobandirea bunurilor comune, se va tine seama de aceasta situatie[50].

Intrucat este vorba de dovedirea unei situatii de fapt, stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune se va face prin orice mijloc de proba[51].

5.3. Bunuri comune supuse impartirii[52]

Sumele din veniturile provenite din munca platite cu titlu de pensie de intretinere ori pentru o alta datorie personala sau cheltuite de catre un sot in afara sarcinilor casatoriei nu se includ in masa bunurilor comune supuse impartirii. Totusi, se tine seama de ele pentru determinarea cotei-parti ce revine fiecaruia dintre soti.

Solutia se bazeaza pe urmatoarele argumente:

- echitatea nu se opune legalitatii si principiul egalitatii sexelor este prevazut expres in lege;

- partea fiecarui sot in bunurile comune se determina potrivit contributiei sale efective la dobandirea si conservarea acestora;

 - unele imprejurari au fost luate in considerarea contributiei sotilor la dobandirea si conservarea bunurilor comune. Astfel, s-a decis ca bunurile devin comune chiar daca sunt dobandite de catre soti in perioada de timp cat ei sunt separati in fapt[53]. Aceasta imprejurare are relevanta numai pentru determinarea partii care se cuvine fiecaruia dintre ei asupra bunurilor comune[54]. De aceea, in cazul bunurilor cumparate in rate, valoarea ratelor platite dupa separatia in fapt nu constituie bun propriu al unuia dintre soti, ci mareste contributia acestuia la dobandirea totalitatii bunurilor comune[55].

Ceea ce este valabil pentru veniturile din munca se aplica si muncii pe care un sot o presteaza in gospodarie. Aceasta munca este tot  o contributie la dobandirea bunurilor comune, daca este prestata pentru realizarea sarcinilor casniciei.

Potrivit art. 94 din Codul familiei, cuantumul pensiei de intretinere se determina conform cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. Conceptul de 'mijloace' rezulta din art. 94 alin.3, art. 41 din Codul familiei, art. 409 din Codul de  procedura civila si deciziile de indrumare nr.14/1963 si nr.4/1968. Pensia de intretinere se acorda, de regula, din veniturile realizate prin munca.

Rezulta ca sotul contribuie la dobandirea si conservarea bunurilor comune numai cu o parte din veniturile sale realizate prin munca, deci corespunzator se va determina si cota-parte din aceste bunuri.

Numai in acest sens trebuie interpretat si art. 29 din Codul familiei, care ii obliga pe soti sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei.

5.4. Conditiile speciale

Daca impartirea se face in cadrul procesului de divort, instanta competenta este cea de divort ori determinata conform procedurii dreptului comun daca impartirea se face dupa pronuntarea divortului.

Astfel, daca prin aceeasi actiune s-a cerut desfacerea casatoriei si impartirea bunurilor comune, indiferent de valoarea lor, competenta revine instantei sesizate cu judecarea desfacerii casatoriei, conform principiului din art. 17 Cod procedural civil. Aceasta intrucat cererile accesorii si incidentale sunt in competenta instantei care judeca cererea principala[56].

            S-a decis ca actiunea pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul comun al sotilor si bunurile supuse impartelii[57].

            Dreptul la actiune privind impartirea bunurilor comune nu se prescrie. Daca pana la impartirea bunurilor comune exista primejdia ca unul dintre soti sa instraineze o parte din bunuri ori sa le deterioreze, instanta poate numi un administrator sechestru, acesta putand fi unul dintre soti[58].

5.5. Data incetarii comunitatii de bunuri

Daca impartirea bunurilor comune se face dupa desfacerea casatoriei prin divort, se pune problema care este data incetarii comunitatii de bunuri. Mai mult, care va fi regimul juridic al bunurilor in perioada cuprinsa intre data desfacerii casatoriei si data impartirii bunurilor ?

Literatura juridica a exprimat mai multe opinii, astfel:

- comunitatea de bunuri nu inceteaza pe data desfacerii casatoriei, ci pe data impartirii bunurilor deoarece pana la aceasta data nici unul dintre soti nu are determinata o cota-parte din bunurile comune[59].

- la data desfacerii casatoriei, proprietatea comuna in devalmasie a sotilor se transforma in indiviziune de drept comun, intrucat fiind un efect al casatoriei, nu poate supravietui acesteia.[60]

Codevalmasia sotilor fiinteaza pana la momentul impartirii bunurilor, insa nu-si gasesc aplicare reglementarile privind regimul juridic al bunurilor comune, aceasta insemnand ca administrarea, folosinta si dispozitia asupra bunurilor nu se mai exercita potrivit Codului familiei, ci in conditiile reglementate de dreptul comun[61].

Apreciem si noi[62] ca regimul matrimonial al comunitatii de bunuri inceteaza in momentul desfacerii casatoriei si prin urmare:

- bunurile dobandite dupa desfacerea casatoriei de oricare dintre soti nu mai sunt bunuri comune;

- prezumtia legala de mandat tacit reciproc nu mai poate functiona dupa desfacerea casatoriei, intrucat nu mai exista relatii specifice intre soti care sa o justifice.

Sectiunea a 6-a – Efectele divortului privind raporturile patrimoniale dintre soti

6.1. Efectele divortului privind locuinta comuna a sotilor

Legislatia locativa anterioara, respectiv Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietar si chirias, a fost abrogata prin Legea nr. 114/1996, legea locuintei, modificata si completata ulterior.

            Actuala reglementare  nu stabileste criteriile pentru atribuirea locuintei in caz de divort. Instanta de judecata este obligata totusi sa solutioneze o astfel de cerere. Astfel, instanta poate sa decida impartirea in natura a locuintei, daca acest lucru este posibil, daca convietuirea sotilor este posibila in acelasi spatiu locativ sau poate sa atribuie locuinta unuia dintre ei, tinandu-se cont de posibilitatile celuilalt de a-si achizitiona o alta locuinta.

                        6.2. Efectele divortului privind alte raporturi patrimoniale dintre soti

- Obligatia de a suporta cheltuielile casniciei inceteaza o data cu incetarea calitatii de sot.

- Obligatia de sprijin material inceteaza de asemenea la aceeasi data. In relatiile dintre fostii soti poate sa existe, in anumite conditii, obligatia legala de intretinere.

- Fostul sot supravietuitor nu are drept de mostenire asupra bunurilor ramase de la moartea celuilalt sot.

Sectiunea a 7-a – Efectele divortului privind relatiile personale dintre parinti si copiii minori

7.1. Incredintarea copiilor minori

Potrivit art. 42 din Codul familiei, instanta judecatoreasca va hotari, o data cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori.

In acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta daca au implinit varsta de 10 ani, va hotari pentru fiecare dintre copii daca va fi incredintat tatalui sau mamei.

Asadar, instanta de judecata este obligata, chiar daca nu exista o cerere expresa a sotilor sa se pronunte, prin hotararea de divort, si asupra incredintarii copiilor minori[63].

            Aceasta pentru a se evita introducerea ulterioara a unei noi actiuni si mai ales pentru ca minorii nu pot fi lasati in acest interval de timp fara ingrijire.

            Din analiza textului legal, rezulta ca instanta va avea in vedere interesul minorilor atunci cand va decide cui ii va incredinta. Desigur ca in determinarea interesului copiilor minori se va tine seama de: posibilitatile materiale ale parintilor, posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copii le pot gasi la unul dintre parinti, comportarea parintilor fata de copil inainte de divort, legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie, varsta, sexul, starea sanatatii, serviciul pe care-l au sotii[64].

S-a decis ca la aprecierea intereselor copiilor instanta trebuie sa tina seama de intregul complex de imprejurari privind complexele relatii dintre parinti si copii, astfel incat sa existe cele mai prielnice conditii pentru crestere si educare a minorilor[65].

Pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori, instanta este obligata sa asculte pe parinti, autoritatea tutelara si pe copii care au implinit varsta de 10 ani.

In privinta ascultarii autoritatii tutelare, Tribunalul Suprem a decis ca prezenta efectiva a delegatului la dezbateri nu este obligatorie.[66] Autoritatea tutelara poate sa-si comunice parerea si in scris; concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare nu sunt obligatorii insa pentru instanta.

Dar lipsa de ancheta sociala a autoritatii tutelare sau a concluziilor delegatului acesteia are drept consecinta nelegalitatea hotararii judecatoresti privind incredintarea minorilor.[67]

In procesele cu copii minori, prezenta procurorului si concluziile sale constituie garantii ca se va da o hotarare justa privind incredintarea minorilor.

Parintii se pot invoi cu privire la incredintarea copiilor minori, dar aceasta invoiala nu produce efecte daca nu este incuviintata de instanta judecatoreasca. Invoiala parintilor nu este insa obligatorie pentru instanta de judecata[68].

Daca exista motive temeinice, de cele mai multe ori datorate imoralitatii ori comportarii parintilor, copiii minori pot fi incredintati unor rude sau altor persoane, dar numai cu consimtamantul acestora, ori unor institutii de ocrotire[69].

Astfel, chiar daca unul dintre parinti traieste, copilul poate fi incredintat spre crestere si educare bunicilor daca din imprejurarile cauzei rezulta ca este in interesul acestuia. In speta, dupa divort, copilul a fost incredintat mamei, dar fiind ingrijit de bunici si dupa decesul mamei, a fost lasat in continuare sub ingrijirea si educarea acestora, considerandu-se ca este in interesul sau[70].

7.2. Exercitarea drepturilor parintilor privind persoana copilului

Potrivit prevederilor art. 43, alin. 1 din Codul familiei, parintele divortat caruia i s-a incredintat copilul exercita drepturile parintesti cu privire la persoana copilului. Celalalt parinte pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, conform prevederilor art. 43, alin. 3 din Codul familiei. Modalitatile de exercitare a acestui drept sunt diverse, in functie de posibilitatile materiale si intelectuale ale partilor, insa frecvente sunt urmatoarele: vizitarea copilului la locuinta parintelui caruia acesta a fost incredintat, lasarea copilului in vizita la parintele caruia nu i s-a incredintat, vizitarea copilului la scoala, petrecerea vacantelor scolare la ambii parinti[71].

Daca se schimba imprejurarile avute in vedere la incredintarea minorului, instanta de judecata poate modifica masurile privind drepturile si indatoririle dintre parinti si copii[72].

O schimbare partiala a conditiilor, care in ansamblu au determinat ca incredintarea copiilor sa se faca numai unuia dintre parinti, nu trebuia sa atraga si revenirea asupra masurii[73].

Faptul ca unul dintre parinti are si alti copii din alta casatorie anterioara nu constituie un impediment pentru reincredintarea copilului acelui parinte daca ii poate asigura conditii de crestere si educare mai bune decat celalalt parinte[74].

Atasamentul fata de bunici nu justifica inlaturarea parintelui din dreptul si obligatia de a veghea la cresterea si educarea copilului[75].

Potrivit Legii nr. 272/2004, raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine: 1. In principal parintilor; 2. In subsidiar colectivitatii locale din care fac parte copilul si familia sa; 3. In mod complementar statului; prin institutiile si autoritatile publice cu atributii in acest domeniu.

S-a considerat ca, daca se schimba imprejurarile avute in vedere la incredintarea minorilor, comisia pentru ocrotire va putea revoca sau inlocui masura luata initial de o alta masura, ori se putea dispune schimbarea familiei sau persoanei la care se afla minorul[76].

Sectiunea a 8-a – Efectele divortului privind relatiile patrimoniale dintre parinti si copiii minori

Conform prevederilor art. 42, alin. 3 Cod familiei, instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

Din practica judiciara, a rezultat ca pensia de intretinere se va putea stabili sub forma unei cote procentuale din retributia lunara a debitorului si se vor lua de indata masuri de poprire, potrivit art. 4611 Cod procedura civila[77].

Chiar daca parintele caruia i s-a incredintat minorul are mijloace suficiente de trai, faptul nu-l scuteste pe celalalt parinte sa contribuie la cheltuielile de crestere si educare a minorului. Solutia se impune intrucat ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii fata de copiii lor (art. 1 alin. 3, art. 97, 101, 107 din Codul familiei).

Instanta va stabili in hotararea de divort contributia fiecarui parinte, obligandu-l pe cel care nu a primit copilul sa plateasca celuilalt parinte suma fixata pentru intretinere[78].

Chiar daca ambii parinti au primit cate un copil, parintele care realizeaza venituri mai mari este obligat sa contribuie si el la intretinerea celuilalt copil, deoarece ambii copii trebuie sa aiba acelasi nivel de trai[79].

Chiar daca parintii se invoiesc cu privire la contributia fiecaruia pentru cresterea copiilor, invoiala trebuie sa fie incuviintata de instanta de judecata pentru a nu se nesocoti drepturile copiilor minori[80].

Renuntarea la pensia de intretinere, care constituie un drept al copiilor, nu poate fi aprobata decat daca se constata ca posibilitatile materiale ale parintelui care a renuntat sunt indestulatoare pentru a asigura copilului cele mai bune conditii de trai[81].

Dupa ce copilul va fi incredintat unuia dintre parinti, drepturile si indatoririle parintesti se exercita de catre acesta, potrivit prevederilor art. 43 alin. 1 din Codul familiei. Daca este incredintat minorul altei persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta va trebui sa decida care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta ori incuviinta actele, conform prevederilor art. 43 alin. 2 teza I.

Potrivit prevederilor art. 44 alin. 1 din Codul familiei, daca se schimba imprejurarile avute in vedere la luarea masurilor privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale, atunci se pot modifica si aceste masuri.

Legea nr. 61/1993[82] stabileste dispozitiile privind alocatia de stat pentru copii. Conform art. 3, alin.2 , copilul este titularul dreptului la alocatia de stat.

Incasarea alocatiei, potrivit art. 4 din lege, se realizeaza astfel:

- daca parintii sunt impreuna si-l ingrijesc pe copil, alocatia o poate primi oricare dintre ei conform acordului;

- daca parintii nu sunt impreuna si copilului i-a fost stabilit domiciliul la unul dintre acestia sau copilul a fost incredintat dupa divort unuia dintre parinti si exista neintelegeri privind incasarea alocatiei, aceasta se va incasa pe baza deciziei autoritatii tutelare de catre parintele la care se afla domiciliul copilului sau caruia  i-a fost incredintat spre crestere si educare;

- daca minorul se afla in plasament familial ori este incredintat unui tert, incasarea alocatiei se face de tutore ori curator;

- dupa implinirea varstei de 14 ani, plata alocatiei se poate face direct titularului, dar cu incuviintarea ocrotitorului legal.

In cazul adoptiei, se va tine seama de noua situatie juridica rezultata din adoptie.

Alocatia de stat pentru copii se include in venitul net al familiei.



[1] Art.37 alin. 2 a fost modificat prin Legea nr. 59/1993.

[2] Tr. Ionascu, Drept civil, p. 222, C. Stanescu, op. cit., pp. 123-125.

[3] Decizia de indrumare nr.10/1969,  pct.1, alin.2, in C.D., 1970, p. 46.

[4] Trib. Jud. Constanta, dec.civ.nr. 201/1987, in R.R.D. nr. 7/1987, pp. 69-70.

[5] Trib. Suprem, dec. de indrum. Nr.10/1969,  modificata prin decizia nr. 10/1974, in C.D. 1970, p. 46 si R.R.D nr. 4, 1975, p. 40.



[6] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1823/1971, C.D. 1973, p. 143.

[7] E. Barasch, I. Nestor, S. Zilbenstein , op. cit., p. 180.

[8] T.R. Popescu, op. cit., p. 250.

[9] Vezi C.D. 1970, p. 48, si R.R.D. nr. 4, 1975, p. 40.

[10] A se vedea A. Hilsenrad, T. Pop – Unele probleme ale procedurii de divort in R.R.D.nr.3, 1967, I.Stoenescu, Gh. Porumb Drept procesual civil, Ed.Didactica si Pedagogica, 1966;

I.Stoenescu, S. Zilberstein – Drept procesual civil, Tratat, vol.II, 1981, p. 119 si urm.    V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Ed. National, Bucuresti, 1999; I. Deleanu – Tratat de procedura civila, vol.II, Ed. Servo Sat, Arad, 2001;          I. Les – Proceduri civile speciale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000.

[11] Trib. Supr., dec.civ.nr. 1309/1963, in C.D.1963, p. 274.

[12] Trib. Supr., dec.civ.nr. 2106/1972, in C.D.1972, p. 271.

[13] Trib. Supr., dec.civ.nr. 905/1963, in C.D.1963, p. 232.

[14] Trib. Supr., dec.civ.nr. 567/22 aprilie 1969, in C.D.1970, p. 175.

[15] Trib. Supr., dec.civ.nr. 552/12.03.1980, in R.R.D. nr.11, 1980, pp. 62-63.

[16] Trib. Supr., dec.civ.nr. 1937/1956, in C.D.1950, p. 231.

[17] Trib. Supr., dec.civ.nr. 238/1961.

[18] Trib. Brasov, dec.civ.nr. 42/1950, cu nota I. Stoenescu in J.N. nr.4, 1951, p. 537.

[19] Trib. Iasi, dec.civ.nr. 285/1958, in L.P. nr.6, 1958, p. 98.

[20] Trib. Supr. dec.de indrumare nr. 10/1969, modificata prin dec. de indrumare nr. 10/1974, pct.5, lit.a, in C.D.1970, p. 47-48 si R.R.D. nr.4,1975,p. 40.

[21] I.P. Filipescu. A. Filipescu, op. cit., p

[22] Trib. Jud. Timis, dec.civ.nr. 317/1977, in R.R.D.nr. 10/1978, p. 53.

[23] Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 10/13 XI 1969, pct.3, lit.g).

[24] Trib. Supr., dec. de indrumare nr. 10/1969, pct.1 si 3, in C.D. 1970, p. 46 si urm.

[25] Trib. Supr., dec. civ. nr. 19/1953, in J.N.nr.5, 1953, p. 73.

[26] I.P.Filipescu, A.Filipescu, op. cit., p. 233.

[27] T.R.Popescu, op. cit., p. 268.

[28] Trib. Supr, dec. de indrumare nr. 10/1969, pct.5, lit.b, in C.D. 1970, p. 46.

[29] I.P. Filipescu, A.Filipescu, op. cit.,p. 234.

[30] Trib. Municip. Bucuresti, sect. a V-a civ., incheierea nr. 76/1971, R.R.D. nr. 10/1971, p. 37.

[31] Trib. Supr., dec. de indrumare nr. 10/1974, R.R.D. nr.4,1975, p. 40.

[32] Trib. Supr., dec.civ.nr. 252/1954, in C.D. 1952-1954, vol.I, p. 147.

[33] Trib. Supr., dec.civ.nr.  393/1986 in R.R.D. nr.12, 1986, pp. 67-68.

[34] Trib. Cluj, dec.civ.nr. 1339/1961, in J.N. nr.5 1963, p. 134; Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. 312/1984, in R.R.D. nr.8, 1984, p. 63.

[35] Trib. Suprem, dec.civ nr. 1049/1955, in C.D. 1955, p. 226.

[36] Trib. Iasi, dec.civ.nr. 1634/1962.

[37] Trib. Jud. Timis, dec.civ.nr. 1657/1973, in R.R.D. nr.6, 1974, p. 72.

[38] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1467/1980, in R.R.D. nr.2, 1981, p. 62.

[39] Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 10/13.XI.1969, pct.5, lit.c, in C.D. 1970, p. 48.

[40] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1557/1955, in L.P. nr. 7/1956, p. 784.

[41] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1467/1973, in C.D. 1974, p. 252.

[42] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1530/1968, in R.R.D. nr. 2, 1969, p. 174.

[43]  I.P. Filipescu, op. cit., p. 125.

[44] I. Stoenescu, op. cit., p. 34, T.R. Popescu, op. cit., p. 287 si urm.

[45] I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 242.

[46] T.R. Popescu, op. cit., p. 383, I.P. Filipescu, op. cit., p. 127, Trib. Suprem, dec.civ.            nr. 865/1960, in CD 1960, p. 282.

[47] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 403/1956, in C.D. 1956, vol. I, p. 382, Trib. Suprem, dec.civ.  nr. 624/1964, in J.N. nr. 1, 1965, p. 164.

[48] Trib. Suprem, dec. de indrumare nr.19/1960 in C.D. 1960, p. 28.

[49] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1569/1962, in J.N. nr.1, 1965, p. 164.

[50] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 261/1967, in C.D. 1968, p. 145.

[51] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1512/1986, in R.R.D. nr.6, 1987, p. 65.

[52] I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op. cit., pp. 252-258.

[53] Plenul Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 19/1960, in C.D. 1960, pp. 30-31.

[54] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 497/1963, in J.N. nr. 6, 1964, p. 166.

Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1241/1970, in R.R.D. nr. 6, 1971, p.  150.

[55] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 800/1972, in R.R.D. nr.2, 1972, p. 172.

[56] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 809/1974, in R.R.D. nr.4, 1975, p. 60.

[57] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1608/1979, in R.R.D. nr.1, 1980, p. 61

[58] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1453/1970, in R.R.D. nr.1, 1971, p. 171.

[59] Gh. Nedelschi, Cu privire la impartirea bunurilor comune al sotilor, in L.P. nr.3, 1955, p. 227.

[60] T.R. Popescu, op. cit., vol.I, p. 279 si urm.

[61] D. Rizeanu, D. Protopopescu, op. cit., pp. 71-72.

[62] T.R. Popescu, op. cit., p. 279.

I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 261.

[63] Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 10/1969, pct.5 lit.b, in C.D., 1970, p. 48.

[64] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1465/1962, in J.N. nr.9, 1963, p. 169.

[65] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1843/1972, in CD 1973, p. 215.

[66] Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 19/1962, in CD 1962, p. 34.

[67] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 34/1981, in RRD nr.8, 1981, p. 61.

[68] Plenul Trib. Suprem, dec. de indrumare nr.10/1969, pct.5 lit.b.

[69] Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 10/1969, pct. 5 lit. b.

[70] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1424/1974, in RRD nr. 1, 1975, p. 63.

[71] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1830/1981, in C.D. 1981 , p. 171.

[72] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1577/ 1979, in C.D. 1979, p. 168.

[73] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1206/1967, in R.R.D. nr. 11/1967, p. 155.

[74] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 2103/1971 in C.D. 1971, p. 15.

[75] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 421/1977, in R.R.D. nr. 7, 1977, p. 69.

[76] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 2177/1975, in R.R.D. nr. 7, 1976, p. 58.

[77] Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 10/1969, pct.5 lit. b, in C.D. 1970, p. 48.

[78] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 534/1978, in R.R.D. nr. 9/1978, p. 60.

[79] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 779/1974, in R.R.D. nr.2, 1975, p. 68.

[80] Trib. Suprem, dec.civ.nr. 17/1962, in C.D. 1962, p. 31.

[81] Trib. Suprem, dec. civ. nr. 655/1963, in J.N., 1964, p. 165.

[82] Legea nr. 61/1993 a intrat in vigoare la X 1993 si a fost republicata la 08.02.1999, masurile pentru aplicarea legii fiind reglementate de HG nr. 591/1993, republicata la 12.01.1998, conform art. II din HG nr. 165 din 07.05.1997.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Drept




Ocrotirea minorului prin curatela
INTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL IN CONFORMITATE CU DREPTUL COMUNITAR
Dreptul in sistemul reglementarilor sociale
Cauze care inlatura sau modifica executarea pedepselor sau a altor sanctiuni penale
Sistemul dreptului indian
Partajul conventional si partajul judiciar
DETENTIUNEA PE VIATA
NORMELE CONFLICTUALE IN MATERIA DREPTULUI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Constituirea sucursalelor si filialelor societatilor comerciale
Categoriile si limitele generale ale pedepselor