Formele specifice ale raspunderii juridice

Formele specifice ale raspunderii juridice

Ramanand in sfera juridicului, la randul sau raspunderea juridica poate fi de mai multe feluri: penala, civila, administrativa, contraventionala, disciplinara, etc. Cu alte cuvinte, sfera raspunderii juridice are un domeniu de cuprindere foarte intins si, in multe ipoteze, intre aceste forme ale raspunderii pot exista interconexiuni si chiar suprapuneri. Spre exemplu, daca o persoana savarseste o fapta de natura penala prin care se produce si un prejudiciu material sau moral unei alte persoane, autorul va fi tinut sa raspunda atat pentru faptele sale de natura penala, angajandu-se raspunderea sa penala, cat si in temeiul incalcarii normelor de drept civil, in ceea ce priveste cauzarea unui prejudiciu, fiind astfel angajata si raspunderea sa delictuala civila. Raspunderea civila delictuala si cea penala nu se exclud una pe alta

1. Raspunderea penala

Raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice si reprezinta consecinta nesocotirii dispozitiei normei juridice penale.

De regula, membrii societatii se conformeaza de bunavoie conduitei pretinse de normele dreptului penal. Exista insa si un anumit numar de persoane care nu se conformeaza exigentelor legii penale si savarsesc infractiuni. In acest caz, realizarea ordinii de drept penal este posibila numai prin constrangere, adica prin aplicarea sanctiunilor prevazute de normele incalcate fata de cei care au savarsit faptele interzise prin normele incriminatoare.

Constrangerea juridica penala are loc, ca si constrangerea juridica in general, nu in mod direct, ci indirect, prin intermediul raspunderii juridice.

Raspunderea penala, ca forma a raspunderii juridice, are un temei savarsirea unui fapt ilicit, si anume o infractiune. Se impune deci ca fapta interzisa de legea penala sa satisfaca toate cerintele legale pentru a constitui infractiune

Raspunderea penala este un raport juridic penal de constrangere nascut ca urmare a savarsirii unei infractiuni. El se stabileste intre stat si infractor. In cadrul acestui raport juridic, statul are dreptul sa traga la raspundere pe infractor, sa-i aplice sanctiunea prevazuta de lege si sa-l constranga sa o execute. Infractorul este obligat sa raspunda pentru fapta sa si sa se supuna pedepsei aplicate

In dreptul civil legiuitorul considera a fi delict "orice fapta a omului" care a produs un prejudiciu altei persoane, avand ca efect juridic repararea integrala a acestuia. Dimpotriva, in dreptul penal sunt considerate delicte numai acele fapte antisociale denumite infractiuni si care potrivit art. 17 Cod penal reprezinta "o fapta ilegala periculoasa, savarsita cu vinovatie".

Astfel, putem discuta despre existenta unei infractiuni numai atunci cand legea penala califica o fapta determinata ca infractiune, cu alte cuvinte incrimineaza anumite fapte ca infractiuni, pentru care prevede si anumite pedepse, potrivit adagiului "nulla poena sine lege" (nici o pedeapsa care sa nu fie prevazuta de lege) sau mai exact "nullum crimen sine lege" (nici o incriminare care sa nu fie prevazuta de lege).

Atat delictul civil cat si delictul penal sunt fapte ilicite, indiferent daca sunt strict incriminate sau nu. Aceste fapte au ca efect fie antrenarea raspunderii civile delictuale, fie a raspunderii penale, dar este de mentionat ca uneori infractiunea constituie si delict civil (furtul, omorul), intrucat se inregistreaza si prejudicii materiale si morale care se rasfrang asupra victimei. In aceste situatii cele doua forme ale raspunderii juridice pot coexista, fara a se exclude una pe alta

Raspunderea administrativa

Raspunderea administrativa cunoaste trei forme principale:

raspunderea administrativ-disciplinara - intervine in situatia producerii de abateri care nu au caracterul unei contraventii;

raspunderea administrativ-contraventionala - intervine in situatia cand o persoana fizica sau persoana juridica savarseste o contraventie. Regimul juridic al contraventiilor este reglementat de Legea nr. 180/200

Potrivit art. 1 din acest act normativ, legea contraventionala apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala. Legea defineste contraventia ca fiind fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta sau hotarare a guvernului, hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului Municipiului Bucuresti, hotarare a consiliului judetean, hotarare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti;

raspunderea administrativ-patrimoniala - intervine in sarcina statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale, pentru pagubele cauzate prin actele administrative emise sau prin resolutionarea in termenul legal a cererilor adresate autoritatilor publice

3. Raspunderea patrimoniala din dreptul muncii

Principala modificare de esenta a noului cod al muncii, in raport cu cel anterior, o constituie imprejurarea ca, pe planul raspunderii reparatorii, raspunderea materiala a salariatilor - astfel cum fusese configurata prin art. 102 si urmatoarele din Codul muncii anterior - a fost suprimata, iar in locul ei a fost reglementata, atat cu privire la despagubirea salariatului, o raspunderea patrimoniala intemeiata pe ansamblul "normelor si principiilor raspunderii civile contractuale" (art. 269 alin. 1 si art. 270 alin. 1 din Legea nr 53/2003 - Codul Muncii).

Sub aspectul naturii juridice, raspunderea patrimoniala a angajatorilor si a salariatilor reglementata de art. 269-270 din Codul Muncii reprezinta o varietate a raspunderii civile contractuale, cu particularitati determinate de specificul raporturilor juridice de munca, deoarece:

pe de o parte, ea preia "normele si principiile raspunderii civile contractuale", care constituie temeiul sau;

pe de alta parte insa, raspunderea patrimoniala in discutie cuprinde si unele derogari de la dreptul comun al raspunderii civile contractuale clasice (configurata de Codul civil), derogari care constituie tot atatea particularitati, in raport cu aceasta din urma, statornicite in considerarea "protectiei sociale multilaterale a salariatilor, fundamentata pe art. 38 alin. 2 din Constitutia Romaniei.

Raspunderea patrimoniala prevazuta de art. 269-270 Codul Muncii vizeaza numai daunele materiale, ambele norme referindu-se in terminis exclusiv la raspunderea pentru "prejudiciul material" (art. 269 alin. 1), respectiv, pentru "pagubele materiale" (art. 270 alin. 1). Asa fiind, si in conceptia Legii nr 53/2003, nici angajatorul si nici salariatul pagubit nu pot pretinde despagubiri pentru daunele morale suferite, fiind de principiu ca asemenea daune se cuvin doar in cadrul raspunderii civile delictuale, intrucat art. 998-999 Codul Civil se refera generic la prejudiciu, fara a distinge intre cel material si cel moral.

Dimpotriva, in domeniul raspunderii civile contractuale despagubirile pentru daunele morale suferite se cuvin numai cu titlu de exceptie, fie daca exista o dispozitie legala ori o stipulatie contractuala expresa, fie, chiar in lipsa acestora, in domeniile strict limitate ale contractelor de transport de persoane, in cel al contractelor privitoare la drepturile de proprietate intelectuala ori in contractele care cuprind obligatii implicite de protectie a persoanelor fizice (cum sunt, de pilda, cele hoteliere, de organizare a spectacolelor si a jocurilor sportive).

Subliniem insa ca, daca in cazul raspunderii patrimoniale a angajatorului (art. 269 Codul Muncii) este admisibila inserarea in contractul colectiv si/sau individual de munca si a unei clauze referitoare la raspunderea morala a angajatorului, aceeasi clauza ar fi nula in masura in care ar privi raspunderea patrimoniala a salariatului fata de angajator si pentru daune morale, avandu-se in vedere art. 38 Codul Muncii coroborat cu art. 270 Codul Muncii (care limiteaza expres raspunderea patrimoniala a salariatului exclusiv pentru "pagubele materiale")

4. Raspunderea disciplinara din dreptul muncii

Ansamblul normelor legale care definesc abaterile disciplinare, stabilesc sanctiunile si reglementeaza conditiile de fond si procedurale pentru aplicarea lor constituie o forma de raspundere juridica specifica dreptului muncii - raspunderea disciplinara.

In esenta, raspunderea disciplinara se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

este de natura contractuala, pentru numai incheierea contractului individual de munca are ca urmare statuarea ca obligatie a salariatului a cerintei de a respecta toate regulile care configureaza disciplina muncii;

are un caracter exclusiv personal; caracterul intuituu personae al contractului de munca face de neconceput o raspundere disciplinara pentru fapta altuia sau o transmitere a acestei raspunderi asupra mostenitorilor salariatului (ca in cazul raspunderii de natura civila);

exercita atat o functie sanctionatoare, cat si una preventiva si educativa (deoarece apara si restabileste ordinea interioara din unitate, atunci cand a fost incalcata)

Abaterea disciplinara constituie conditia necesara si suficienta a declansarii raspunderii disciplinare a salariatilor. Art. 263 Codul Muncii defineste abaterea disciplinara astfel: "o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici".

Conform art. 264 alin. 1, din randul sanctiunilor disciplinare a fost exclusa mustrarea, ramanand o singura sanctiune necumpanitor morala - avertismentul scris. S-a introdus insa o noua sanctiune disciplinara si anume suspendarea contractului individual de munca pe o perioada ce nu poate depasi 10 zile lucratoare (art. 264 alin. 1 lit. b). In acest fel, scara sanctiunilor disciplinare a cunoscut o anumita agravare pe care o apreciem, de altfel, ca oportuna, aceste sanctiuni fiind:

a)     avertismentul scris;

b)     suspendarea contractului individual de munca pentru o perioada ce nu poate depasi 10 zile lucratoare;

c)     retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;

d)     reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;

e)     reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiilor de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;

f)      desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Spre deosebire de legislatia muncii anterioara, care reglementa expres reabilitarea disciplinara (art. 19 din Legea nr 1/1970), considerandu-se ca - exceptand sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca - sanctiunea disciplinara "nu a fost luata", daca erau indeplinite conditiile unei atare reabilitari, noul Cod al muncii nu cuprinde nici o statornicire sub acest aspect.

In opinia literaturii de specialitate, aceasta reprezinta o grava si inadmisibila lacuna a noului Cod, fiind de neconceput ca reabilitarea sa fie reglementata legal, in anumite conditii, pentru orice condamnare definitiva penala (art. 133 si urmatoarele din Codul Penal), si o atare institutie sa nu fie reglementata, in nici un chip, in cazul sanctiunilor disciplinare

De aceea, de lege ferenda, se impune completarea Codului Muncii, in sensul statornicirii conditiilor in care poate avea loc reabilitarea disciplinara.

5. Raspunderea de drept constitutional

Raspunderea de drept constitutional (raspunderea cu caracter politic) cunoaste doua forme de raspundere:

a) raspunderea membrilor Guvernului, care reprezinta una din cele mai discutate probleme aparute dupa intrarea in vigoare a Constitutiei Romaniei. In art. 108 din Constitutie se prevede ca "Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia".

Alineatele 2 si 3, acelasi articol prevad ca "numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.

Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala".

Abia in anul 1999 a fost adoptata Legea nr 115/28 iunie 1999 privind responsabilitatea ministeriala. Din redactarea legii distingem urmatoarele:

in primul rand, Guvernul, in intregul sau, si fiecare dintre membrii acestuia raspund politic numai in fata Parlamentului. Raspunderea politica a Guvernului consta in demiterea sa, ca urmare a retragerii increderii acordate de catre Parlament, prin adoptarea unei motiuni de cenzura, in conditiile cuprinse in dispozitiile normelor constitutionale (art. 112 si 113);

in al doilea rand, legea prevede ca membrii Guvernului pot raspunde si civil, contraventional, disciplinar sau penal;

in al treilea rand, legea distinge intre situatia in care membrii Guvernului raspund penal pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor potrivit acestei legi speciale si situatia in care acestia raspund potrivit dreptului comun, pentru infractiunile savarsite in afara exercitiului functiei lor;

in al patrulea rand, legea reglementeaza, in capitolul III, art. 12-23, procedura de urmarire penala si de judecata a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.

b) raspunderea sefului de stat constituie o problema complexa, ea fiind reglementata de Constitutia Romaniei (art. 84). Presedintele Romaniei se bucura de imunitate.

Pe plan politic se poate vorbi de imunitate complexa a Presedintelui, in sensul ca acesta nu raspunde, in principiu, pentru modul in care isi exercita atributiile ce ii revin in functia pe care o ocupa, inclusiv pentru opiniile pe care le exprima in aceasta calitate.

Raspunderea penala a Presedintelui Romaniei intervine in situatia in care seful statului ar comite o crima de inalta tradare. In acest caz, punerea sub acuzare poate fi hotarata de Camera Deputatilor si Senat, in sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. Competenta de judecata apartine Curtii Supreme de Justitie