Faptele juridice. Izvoarele raportului juridic civil concret

Faptele juridice. Izvoarele raportului juridic civil concret

Nu toate conduitele umane au importanta pentru drept. Asa de pilda, imprejurarea ca cineva se scoala dis-de-dimineata, se spala, se imbraca etc., toate acestea nu declanseaza consecinte juridice. Conduita umana care nu are consecinte juridice poate consta dintr-o actiune comisiva sau o actiune omisiva (de exemplu, X omite sa-si taie unghiile sau sa-si lustruiasca pantofii, ceea ce in general este fara relevanta juridica). Trebuie sa avem insa o mare grija atunci cand etichetam o anumita conduita ca irelevanta pentru drept. Bunaoara, servirea micului dejun poate ridica nu numai probleme gastronomice, ci poate avea si valente juridice. In adevar, prin consumul painii se stinge proprietatea asupra unui bun. Sau in situatia in care X uita sa inchida usa locuintei pe care o are cu chirie, aceasta omisiune poate sa-i pericliteze contractul de inchiriere, deci poate avea consecinte juridice. Rezulta de aici ca faptele pot fi de doua feluri: pe de o parte, fapte irelevante din punct de vedere juridic, pe de alta parte, fapte relevante juridic.

In general, norma juridica este constituita din: ipoteza care descrie imprejurarile in care se aplica dispozitia normei; dispozitia care prescrie conduita pe care trebuie sa o aiba o persoana aflata in conditiile descrise in ipoteza; si sanctiunea care stabileste masurile ce se iau impotriva celor care au nesocotit dispozitia. Atunci cand, in mod practic, sunt intrunite conditiile cerute de ipoteza si dispozitia normei, legea ordona o consecinta juridica; asadar, pentru producerea unor consecinte juridice sunt necesare anumite premize indicate, de regula, in lege: aceste premize sunt faptele juridice (in sens larg); (a se vedea N. Popa, "Structura tehnico-legislativa", in N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, op. cit., p. 141-143).

Faptele juridice sunt acele imprejurari care, potrivit legii, atrag dupa sine anumite consecinte juridice (a se vedea P. Vasilescu, Manifestari de vointa nonjuridice, P.R., Supliment, nr. 1/2003, p. 239-246)..

Dupa caracterul volitional, faptele juridice si, odata cu ele, izvoarele raportului juridic civil se clasifica in actiuni umane si evenimente

A. Actiunile umane (faptele umane) sunt fapte voluntare ale persoanelor fizice sau juridice de care legea (norma de drept civil) leaga anumite efecte juridice. Actiunile umane la randul lor se impart in doua categorii, si anume:

actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil. Aceste actiuni se numesc acte juridice civile si ele constituie categoria cea mai numeroasa de conduite umane care se savarsesc in viata juridica;

actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, dar care efecte se produc totusi, in puterea legii; deci consecintele juridice se produc ex lege si nu ex voluntate

Aceste din urma actiuni pot fi actiuni licite - savarsite cu respectarea prevederilor legale - si actiuni ilicite - savarsite cu incalcarea dispozitiilor legale. Caracterul licit sau ilicit al unor actiuni este determinat de norma de drept care reglementeaza raportul de drept ce s-a nascut din savarsirea acelei actiuni. In anumite situatii, desi la inceput actiunea subiectului avea caracter licit, prin suprapunerea altor actiuni ea devine ilicita.

Exemplu: faptul de a gasi un bun pierdut (actiune licita) da nastere unui raport juridic intre gasitorul bunului si proprietarul lui, primul avand obligatia sa-l restituie, iar cel de-al doilea avand dreptul sa-l pretinda. In situatia in care gasitorul bunului il pastreaza pentru sine (care constituie actiune ilicita), asemenea actiune da nastere unui raport juridic in virtutea caruia proprietarul are atat dreptul de a-si revendica bunul, cat si dreptul de a fi despagubit pentru paguba care i s-a cauzat prin incalcarea obligatiei de restituire.

Pentru a intelege mai bine aceasta distinctie, unele precizari sunt necesare. Astfel, spre deosebire de actul juridic, faptul juridic (in aceasta acceptiune) nu presupune interventia vointei in scopul de a crea, a transmite sau de a stinge un drept; altfel spus, dreptul este creat, transmis sau stins in absenta oricarei vointe. Asadar, toate situatiile juridice care nu provin din acte juridice vor avea ca sursa faptele juridice.

Cu toate acestea, se poate intampla sa existe uneori o manifestare de vointa intr-un fapt juridic si, in aceasta masura, se poate vorbi despre fapt voluntar al omului Ch. Larroumet, Introduction, p. 332). Bunaoara, acceptiunea cuvantului «fapt» in art. 998 C.civ. care stabileste: "Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara". Dar faptul juridic nu va constitui un act juridic, deoarece, chiar daca intervine vointa, aceasta nu este manifestata in scopul de a crea o situatie juridica (adica de a naste, a transmite sau a stinge un drept subiectiv).

Exemplu: atunci cand o persoana cauzeaza un prejudiciu alteia, il obliga pe autorul acestuia sa-l repare. Altfel spus, aceasta imprejurare care presupune existenta unui prejudiciu, imputabil activitatii unei persoane, creeaza un raport de obligatii intre autorul prejudiciului (debitor) si victima (creditor).

Din exemplul infatisat rezulta ca uneori prejudiciul poate fi cauzat in afara oricarei vointe a autorului sau care nu a inteles sa il prejudicieze pe altul. Dar se poate intampla ca autorul prejudiciului sa-l fi cauzat in mod voluntar, adica el a inteles sa-l prejudicieze pe altul. Este insa de observat ca si intr-un caz si in altul, adica indiferent daca autorul a avut sau nu intentia de a prejudicia, raportul obligational va fi creat intre autor si victima; acest raport se va naste independent de vointa autorului. In adevar, cand un prejudiciu este creat in mod voluntar, vointa intervine pentru a-l prejudicia pe altul, dar prin aceasta autorul prejudiciului nu intelege ca prin vointa lui sa creeze un raport obligational intre el si victima. Simpla interventie a unui fapt este cea care creeaza aceasta situatie juridica si nu vointa.

B. Evenimentele (adica faptele naturale) sunt acele fapte juridice care se produc independent de vointa omului si de care norma de drept civil leaga anumite efecte juridice (consecinte juridice).

Exemplu: nasterea unei persoane (care determina aparitia unui nou subiect de drept civil); moartea unei persoane (care determina incetarea calitatii de subiect de drept civil si declanseaza succesiunea); anumite fenomene naturale (cutremurul, inundatia, naufragiul etc.) care constituie forta majora si apara de raspunderea civila; scurgerea timpului prevazut de lege care stinge dreptul material la actiune in justitie.

In doctrina juridica notiunea de fapte juridice este folosita in doua acceptiuni:

Lato sensu, in sfera faptului juridic intra atat actiunile omenesti savarsite cu intentie sau fara intentia de a produce efecte juridice, cat si evenimentele (faptele naturale). Prin urmare, in aceasta acceptiune, faptul juridic este sinonim cu izvorul raportului juridic concret.

Stricto sensu, sfera faptului juridic cuprinde numai actiunile omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte ce se produc in puterea legii, precum si evenimentele (faptele naturale). Deci, in aceasta acceptiune sunt excluse actele juridice.

Interesul juridic al clasificarii faptelor juridice in fapte juridice stricto sensu si lato sensu rezida in materia probatiunii, deoarece, de regula, primele pot fi dovedite cu orice mijloc de proba ingaduit de lege, pe cand actele juridice sunt supuse unor conditii restrictive de probatiune; apoi, institutia reprezentarii are loc numai cu privire la actele juridice; regimul capacitatii civile este diferit dupa cum ne aflam in prezenta actelor juridice civile sau a faptelor juridice (stricto sensu); nulitatea actului juridic civil.

Drept comparat In doctrina germana majoritatea autorilor disting ca fapte juridice in sens restrans: fapte similare (asemanatoare) actului juridic (Rechtsgeschäftsahniche Handlung) si actul real (Realakt). In prima categorie se inscriu acele manifestari de vointa in care consecintele juridice apar ipso iure, fara sa mai fie nevoie de intentia de a produce efecte juridice (de exemplu, somatia facuta debitorului); a doua categorie - actul real - include manifesttarile de vointa pur faptice de care, in puterea legii, se leaga anumite consecinte juridice. Exemplul obisnuit se refera la indemnizatia gasitorului: un copil de 6 ani gaseste un inel cu briliante si il arata adultului. Acesta ia inelul si il preda biroului pentru obiecte gasite. Dar dreptul de recompensa pentru gasirea inelului ii revine copilului, adica gasitorului (parag. 971), deoarece gasitor este acela care descopera un lucru si il ia in posesie. De aceea este fara importanta daca gasitorul are sau nu capacitate de exercitiu (H. Köhler, op. cit., p. 112).

Daca am cere ca si in astfel de cazuri subiectul de drept sa aiba capacitate de exercitiu, ar insemna sa-l dezavantajam fara rost pe incapabil. Totusi, se spune ca pentru dobandirea unei astfel de posesii de catre persoana fara capacitate de exercitiu trebuie sa existe o asa numita "vointa naturala" (Baumann, op. cit., p. 219).

Prin izvor al raportului juridic concret se intelege o imprejurare (act sau fapt) de care legea civila leaga nasterea unui raport juridic concret

Precizam ca existenta raportului juridic civil abstract necesita doua premise si anume: subiectii raportului civil abstract (persoanele fizice si persoanele juridice) si norma juridica civila. Insa pentru existenta unui raport juridic concret sunt necesare atat cele doua premise mentionate mai sus, cat si o a treia care consta intr-o imprejurare (act sau fapt juridic concret), imprejurare care particularizeaza raportul civil abstract, transformandu-l in raport juridic concret (pentru corelatia dintre norma juridica, raportul juridic abstract, raportul juridic concret si izvorul raportului juridic civil concret, E. Chelaru, op. cit., p. 84).

In doctrina noastra sau in doctrina straina s-au facut si alte clasificari:

1. izvoare de drepturi patrimoniale si izvoare de drepturi personale nepatrimoniale; 2. izvoare simple si izvoare complexe; 3. fapte: creatoare (intemeietoare), modificatoare, conservatoare, extinctive de drepturi (H. Köhler, op. cit., p. 71-73); 4. faptele naturii care includ: a) faptele biologice (nasterea, moartea, rudenia, sexualitatea etc.) si b) faptele fizice (forta majora, scurgerea apelor naturale etc.) si faptele omului care la randul lor subsumeaza: a) fapte generatoare de drepturi (posesia, aparenta) si b) fapte generatoare de obligatii: obligatia de a repara si obligatia de a restitui (B. Starck, H. Roland, L. Boyer, op. cit., p. 569 si urm.); 5. fapte generatoare de statut, fapte atributive sau extinctive de drepturi patrimoniale si fapte corective de regim juridic (J.L. Aubert, op. cit., p. 221-223). In categoria faptelor corective de regim juridic sunt incluse forta majora, frauda la lege si aparenta. Fara a dezvolta aceste trei institutii trebuie cel putin recenzate.

Forta majora vis major) reprezinta o imprejurare exterioara care este in acelasi timp imprevizibila si de neinlaturat si care se gaseste la originea unui prejudiciu (ea corespunde cazului fortuit in raspunderea contractuala). Cel mai adesea este un fenomen natural: cutremur, inundatie etc., dar poate fi si un fenomen social: greva, razboi etc. Forta majora este un eveniment care exonereaza de orice raspundere - de drept privat sau de drept public - persoanele angajate in realizarea prejudiciului. De retinut ca o asemenea imprejurare nu este prin ea insasi constitutiva de forta majora; de aceea trebuie, de la caz la caz, sa se verifice caracterul imprevizibil si irezistibil al respectivului eveniment.

Frauda la lege. Desi greu de definit, frauda la lege ar consta in operatiunea prin care partile unui raport juridic civil, uzand de anumite dispozitii legale, isi creeaza in mod voit conditii pentru a se sustrage unor dispozitii legale imperative.

Frauda desemneaza o deturnare, cu intentie, a normelor de drept de la scopul lor firesc, pentru a obtine in acest fel un folos ilegitim; ea se face fara violenta, dar prin punerea in lucru a tuturor mijloacelor de drept. Efectele unei asemenea deturnari rezida in inopozabilitatea acestor acte frauduloase fata de orice persoana prejudiciata. Sanctiunea fraudei are ca efect paralizarea actului juridic care ar valida operatiunea frauduloasa. Se aplica maxima fraus omnia corumpit (frauda face ineficient orice act sau frauda anuleaza orice act juridic) care insa nu este inscrisa in vreun text de lege, dar care are o origine cutumiara.

Aparenta in dreptul civil. Sunt cazuri cand una sau mai multe persoane expun in mod public anumite conduite din care tertele persoane trag o anumita concluzie asupra unei stari de drept; mai mult, ele se si pregatesc pentru ea. Ordinea de drept nu poate considera o asemenea conduita ca irelevanta din punct de vedere juridic, deoarece atunci circuitul civil ar deveni nesigur si riscant pentru persoanele care s-au comportat cu buna-credinta. Or, pentru acestea cea mai buna reparatie ar fi ca cei care s-au increzut in situatia aparenta sa fie pusi in aceasta situatie ca si cum ea ar exista.

Teoria aparentei s-a nascut o data cu adagiul error communis facit ius, creat intr-o glosa la textul lui Ulpian din Digeste in legatura cu un sclav care fugind de la stapan ajunge sa fie ales pretor la Roma si in aceasta calitate a indeplinit mai multe acte juridice; aceste acte au fost considerate, in temeiul echitatii, ca fiind valabile, ca si cum ar fi fost instrumentate de un pretor om liber.

Aparenta este deci regula potrivit careia cei care s-au intemeiat cu buna-credinta pe o situatie considerata in mod public ca fiind insasi realitatea, trebuie ocrotiti juridiceste. Ea este luata uneori in considerare de catre legiuitor sau de catre jurisprudenta. Se admite astfel ca o situatie eronat perceputa, in anumite conditii, sa devina obligatorie, adica sursa de drept. De pilda, cel care a dobandit cu titlu oneros de la mostenitorul aparent bunuri apartinand unei persoane care fusese declarata moarta prin hotarare judecatoreasca, nu este obligat sa le inapoieze - in cazul anularii hotararii - daca a fost de buna-credinta, adica nu a stiut la data dobandirii ca cel declarat mort traieste. Iata cum eroarea colectiva, aparenta, a creat dreptul (error communis facit ius); alte exemple: cazul mandatului aparent, al casatoriilor incheiate in mod public de catre o persoana care nu avea competenta legala, al posesiei etc. Despre aceasta validare a aparentei J. Carbonnier (op. cit. p. 290) spunea "Exista in jurul dreptului franjuri de fapt care pot ucide drepturile subiective". Aceasta pentru ca uneori pacea sociala valoreaza mai mult decat logica juridica.

In sfarsit, trebuie sa subliniem ca fara intelegerea faptului juridic nu se poate intelege actul juridic, institutie careia ii vom dedica un intreg capitol.