Exceptiile procesuale

Exceptiile procesuale

in acest subcapitol vom analiza exceptiile procesuale din perspectiva mijloacelor de aparare a dreptului in procesul civil, astfel ca nu ne propunem sa analizam exceptiile procesuale privitoare la partile din procesul civil, exceptiile procesuale privind instanta de judecata, exceptiile procesuale privind actele de procedura si termenele procedurale, exceptiile procesuale privind judecata.

1. Notiuni. Definirea exceptiilor procesuale

Pentru ca procesul civil sa constituie un mijloc de aparare, de-a lungul timpului au fost create si perfectionate instrumentele cu ajutorul carora sa se poata asigura in sensul cel mai larg apararea. Aceste instrumente care au fost stocate in coduri sau legi speciale si devenite norme de procedura constituie totalitatea formelor pe care cetatenii trebuie sa le urmeze pentru a obtine dreptatea, iar tribunalele pentru a o da⁸².

in termeni generali, apararea exprima toate mijloacele, procedeele care permit paratului sa reactioneze impotriva atacului pe care reclamantul 1-a pornit impotriva lui⁸³.

in anumite situatii, dimpotriva, reclamantul se afla in situatia de a se apara impotriva atacului paratului, si anume atunci cand acesta formuleaza cerere reconventionala.

Asadar, mijloacele de aparare sunt: apararile de fond, exceptiile procesuale si cererea reconventionala. in procedura altor tari, cum ar fi Franta, Belgia, Canada, finele de neprimire () fac parte din mijloacele de aparare⁸⁴.

Cu alte cuvinte pentru definirea exceptiilor procesuale se porneste de la notiunea de aparare⁸⁵.

in acceptiunea sa laica, notiunea de exceptie desemneaza o situatie de abatere de la regula, ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale si provine de la verbul latin "excipiore', care inseamna "a lua din', "a imputina' sau in termeni juridici "a anihila' o pretentie formulata de reclamant in actiunea sa⁸⁶.

in dreptul roman, in procedura formulara, prin exceptie se intelege orice mijloc prin care paratul, fara a combate cererea recla­mantului, invoca anumite fapte de natura sa paralizeze acele pretentii⁸⁷.

Pentru definirea exceptiilor procesuale trebuie precizate anumite elemente, si anume⁸⁸:

- exceptia constituie o forma de manifestare a actiunii, ceea ce presupune existenta unui proces civil in curs de solutionare⁸⁹.

fiind prin natura sa un mijloc procesual de aparare, exceptia este folosita de regula de catre parat, dar prin abatere de la regula, exceptiile absolute pot fi invocate de orice parte interesata, de procuror sau de instanta, din oficiu;

exceptia este un mijloc procesual tehnic prin care se invoca incalcari ale normelor de drept material sau procesual, norme care pot fi imperative sau dispozitive; prin exceptie nu se pune in discutie fondul dreptului, iar de principiu, exceptia trebuie solutionata inainte de dezbaterea fondului;

admiterea exceptiei nu afecteaza in principiu dreptul reclamantului iar hotararea pronuntata nu are putere de lucru judecat in ce priveste fondul dreptului.

Astfel, exceptia procesuala poate fi definita ca fiind unul din mijloacele prin care in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu invoca fara a pune in discutie fondul dreptului, dar si rara a-1 contesta. Neregularitatile procedurale sau neindeplinirea conditiilor prescrise de lege privitoare la punerea in functiune a dreptului la actiune intarzierea sau impiedicarea judecatii⁹⁰.

in subtextul acestei definitii a institutiei exceptiei procesuale rezida si cauza sa, respectiv scopul de a evita o judecata inutila sau efectuarea unor acte de procedura care apoi ar trebui refacute la alta instanta.

Temeiul legal care asigura o mai mare operativitate procesului civil prin invocarea exceptiilor procesuale se afla in art. 137 alin. l Codul de procedura civila care obliga instanta sa se pronunte inainte de a intra in fondul dezbaterilor, asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond care fac de prisos in tot mai mare parte, cercetarea in fond a pricinii.

Potrivit art. 137 alin. 2 Codul de procedura civila, exceptiile vor putea fi unite cu fondul numai in mod exceptional, si anume arunci cand pentru solutionarea lor trebuie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii.

2. Clasificarea exceptiilor procesuale

Exceptiile procesuale pot fi clasificate dupa mai multe criterii, si anume: obiectul lor, efectul pe care tind sa-1 realizeze, caracterul imperativ sau dispozitiv al normei incalcate⁹¹.

l. Dupa obiectul lor, exceptiile procesuale se impart in exceptii de procedura si exceptii de fond.

Exceptiile de procedura au in vedere incalcarea regulilor de procedura referitoare la compunerea instantei, competentei acesteia si procedura de judecata; exemple: exceptia de necompetenta, incompa­tibilitatea, abtinerea, conexitatea, lipsa de citare.

Exceptiile de fond vizeaza lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune; exemple: exceptia lipsei de interes, exceptia lipsei capacitatii procesuale⁹², exceptia lipsei calitatii procesuale. Strans legate de exercitarea dreptului la actiune sunt prescriptia si autoritatea de lucru judecat.

in legislatia franceza exceptiile de fond sunt substituite cu categoria finelor de neprimire sau finelor de ne-valoare.

Art. 122 din Nouveau Code de procedure civile (NCPC) defi­neste institutia "fine de neprimire' (Ies fins de non-recevoir) ca orice mijloc care tinde sa duca la inadmisibilitatea cererii adversarului, fara un examen asupra fondului, pentru lipsa dreptului la actiune, precum lipsa de calitate, lipsa de interes, prescriptia, termenul prefix (decadere), puterea lucrului judecat.

Se observa ca aceasta institutie a "finelor de neprimire' este asemanatoare cu institutia exceptiilor de fond. Diferenta consta in faptul ca in sistemul nostru procesual, exceptia de decadere (invocarea unui termen prefix) este o exceptie de procedura si nu una de fond.

Explicatia poate fi aceea ca in sistemul procesual francez regimul juridic al exceptiilor de procedura este mult mai sever decat al finelor de neprimire; exceptiile de procedura trebuie sa fie invocate simultan si inainte de orice aparare de fond sau fine de neprimire, chiar si atunci cand se invoca o exceptie de ordine publica, in timp ce finele de neprimire pot fi invocate in orice faza a judecatii⁹³.

2. Dupa efectul pe care tind sa il realizeze, exceptiile procesuale sunt exceptii dilatorii si exceptii peremptorii/dirimante⁹⁴.

Exceptiile dilatorii sunt acele exceptii care duc la amanarea judecatii, declinarea competentei sau refacerea unor acte; fac parte din aceasta categorie: exceptia de incompatibilitate, exceptia de recuzare, exceptia de necompetenta, exceptia de litispendenta etc.

Exceptiile peremptorii/dirimante sunt acele exceptii care duc la respingerea sau amanarea cererii; intra in aceasta categorie: puterea lucrului judecat, lipsa calitatii procesuale, perimarea, lipsa capacitatii procesuale etc.

Trebuie precizat faptul ca sunt si exceptii peremptorii care incep prin a avea un efect dilatoriu, de pilda, in cazul lipsei capacitatii de exercitiu sau a lipsei dovezii calitatii de reprezentat, situatii in care instanta nu anuleaza in mod automat cererea, ci amana judecata acordand un termen pentru implicarea lipsei. Totusi trebuie subliniat ca acordarea acestui termen este o facultate pentru judecator din moment ce dispozitiile art. 161 alin. l nu are caracter imperativ aratand ca instanta "poate da un termen pentru implinirea acestor lipsuri', in schimb art. 161 alin. 2 Codul de procedura civila impune obligatia in sensul ca, "daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea'. Reiese ca din perspectiva apararii, exceptia peremptorie si-a atins scopul.

in alte cazuri, aceeasi exceptie produce efecte diferite, in raport cu ceea ce se invoca prin intermediul ei. De exemplu, exceptia de necompetenta este calificata de regula ca o exceptie dilatorie, deoarece, daca se admite, duce la amanarea judecatii prin declinarea competentei, daca in aceasta situatie se invedereaza ca solutionarea cererii este de competenta unei alte instante sau a unui organ cu activitate jurisdictionala. Daca insa, exceptia invocata se sprijina pe faptul ca solutionarea cererii este de competenta unui organ al statului fara activitate jurisdictionala sau a unei instante straine, efectul admiterii exceptiei este de respingere a cererii ca inadmisibila sau de respingere a cererii ca nefiind de competenta instantelor romane, in cea din urma situatie se retine ca, in ceea ce priveste instanta sesizata, art. 157 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat⁹⁵ consacra o procedura diferita fata de procesele obisnuite, si anume obligatia instantei de a verifica din oficiu competenta sa de a solutiona procesul privind raporturi de drept international privat⁹⁶.

3. Dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei incalcate, exceptiile procesuale se impart in exceptii absolute si exceptii relative.

Exceptiile absolute privesc incalcarea unor norme imperative si pot fi invocate de oricare dintre parti si de instanta din oficiu, in orice faza a procesului, chiar si in fata instantei de recurs. Sunt exceptii absolute: exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptia de incompatibilitate, exceptia de necompetenta generala, materiala sau teritoriala exclusiva etc.

Exceptiile relative privesc incalcarea unor norme dispozitive si pot fi invocate numai de partea interesata, si numai intr-un anumit termen. Sunt exceptii relative: exceptia necompetentei teritoriale (cand nu are caracter exclusiv), exceptia de recuzare etc.

3. Raportul dintre exceptiile procesuale si inadmisibilitati

Desi nu sunt prevazute in Codul de procedura civila, in doctrina⁹⁷ s-a propus o definitie a inadmisibilitatilor in sensul ca acestea sunt mijloace de aparare cu o natura juridica mixta, care difera de apararile de fond - si se apropie de exceptiile de procedura - prin obiect, dar difera de exceptiile de procedura - si se apropie de apararile de fond - prin rezultatele lor, pentru ca daca sunt primite, duc la respingerea cererii. Obiectul ar consta in contestarea dreptului reclamantului de a sesiza instanta, iar in functie de surse, autorii le clasifica in doua categorii, si anume: inadmisibilitati de ordin subiectiv (referitoare la calitatea procesuala, precum si cea dedusa din adagiul "nemo auditur propriam turpitudineum alle gens') si inadmisibilitati de ordin obiectiv (atunci cand drepturile si pretentiile reclamantului nu pot fi ocrotite pe calea procesuala aleasa in mod gresit de catre acesta; exceptia dedusa din art. 111 C. proc. civ.⁹⁸; cererile gresit adresate justitiei; decaderile si gresitele exercitarii ale cailor de atac; cazurile in care se urmareste in mod gresit, rezolvarea in cadrul cailor de atac promovate a unor imprejurari de fapt si de drept ce nu pot fi discutate in aceasta stare a cauzei; autoritatea de lucru judecat).

Aceasta opinie a ramas singulara in doctrina, iar critica acestei teorii vizeaza faptul ca nu rezulta cu claritate locul inadmisibilitatilor in cadrul exceptiilor procesuale sau al apararilor pe fond⁹⁹. Aprecierea efectelor inadmisibilitatilor in sensul ca sunt mult mai energice decat ale exceptiilor este luata din literatura franceza, insa nu este exacta la noi, deoarece exceptiile nu au intotdeauna un efect provizoriu, (de exemplu, exceptia lipsei calitati de reprezentant), dupa cum nu in toate cazurile efectele produse de acestea sunt atat de puternice incat sa

stinga actiunea in mod irevocabil (de exemplu, cererea respinsa ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala nu are putere de lucru judecat pentru persoana ce justifica legitimitatea procesuala).

Asadar, daca, de pilda in loc de exceptia lipsei calitati pro­cesuale active am spune inadmisibilitatea acestei calitati, continutul notiunii, cat si finalitatea utilizarii acestui mijloc procesual nu ar implica nicio modificare, considerent pentru care impartasim opinia potrivit careia, incercarea de a consacra astfel institutia inadmisi-bilitatilor este artificiala¹⁰⁰ din moment ce respectivele notiuni, mij­loace de aparare (exemplu: exceptia lipsei calitatii procesuale, decaderii, puterii de lucru judecat etc.) exista atat in norma de drept pozitiv, cat si in doctrina si jurisprudenta.

incercarea de a introduce in doctrina aceasta notiune ca institutie de drept procesual civil este lipsita de finalitate, fapt pentru care subscriem opiniei ca din reglementarile din Codul de procedura civila rezulta o clasificare a exceptiilor procesuale, numai in exceptii de procedura si exceptii de fond, iar nu in exceptii de procedura si inadmisibilitati¹⁰¹.

4. Procedura de solutionare a exceptiilor

Potrivit art. 137 alin. l C. proc. civ. ¹⁰², instanta de judecata este obligata sa se pronunte mai intai asupra exceptiilor de procedura sau de fond care fac de prisos, in tot sau in parte, cercetarea in fond a cauzei.

Din redactarea textului de lege mentionat reiese in primul rand ca, in privinta solutionarii exceptiilor, legiuitorul pune pe acelasi plan exceptiile de procedura cu exceptiile de fond, iar in al doilea rand, regula de baza in ceea ce priveste solutionarea exceptiilor.

De la regula consacrata in art. 137 alin. l, legiuitorul a prevazut si o exceptie in alin. 2, si anume exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decat daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii.

Prin urmare, nu orice exceptie poate fi unita cu fondul, ci numai exceptia pentru a carei solutionare sunt necesare aceleasi probe ca si pentru solutionarea fondului¹⁰³.

Chiar daca legiuitorul a permis unirea exceptiei cu fondul cauzei nu trebuie uitat ca are un caracter exceptional, fapt pentru care instantele de judecata trebuie sa manifeste deosebita precautie in adoptarea acestei ma­suri, caci altfel se ajunge cu usurinta la tergiversari inutile ale judecatii¹⁰⁴.

Asa cum am aratat deja, in Codul de procedura civila nu este prevazuta o ordine de solutionare a exceptiilor invocate conco­mitent¹⁰⁵, insa in acest scop judecatorului ii revine sarcina rezolvarii problemei de determinare a ordinii de solutionare a acestora.

in solutionarea exceptiilor, fie ele de fond, fie de procedura, prioritatea trebuie acordata celor legate de investirea instantei, fiind firesc a se acorda mai intai prioritate exceptiilor legate de nulitatea cererii de chemare in judecata, deoarece, daca instanta a fost legal investita printr-o cerere care nu indeplineste cerintele legale, nu este indreptatita sa solutioneze alte incidente procedurale; urmeaza exceptia de necompetenta, exceptia puterii lucrului judecat, exceptia de prescriptie¹⁰⁶.

in urma deliberarii, daca instanta constata ca exceptia este inte­meiata o va admite si va pronunta, dupa caz, o incheiere, cand se amana judecata pentru un alt termen sau o hotarare, cand se pronunta asupra declinarii competentei, respingerii, anularii, perimarii cererii; atunci cand exceptia invocata este neintemeiata, instanta o va respinge printr-o incheiere interlocutorie, care poate fi atacata numai odata cu fondul. Spre deosebire de aceasta, hotararea prin care s-a admis exceptia poate fi atacata cu calea de atac prevazuta de lege pentru hotararea ce urma sa se pronunte asupra fondului, daca dispozitiile legale nu prevad altfel¹⁰⁷.