Dreptul de proprietate

Dreptul de proprietate

§1. Notiunea de proprietate si de bunuri in sensul art. 1

Potrivit art. 1 al primului Protocol aditional la Conventia europeana, orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.

Aceste dispozitii garanteaza "in substanta" dreptul de proprietate. Textul articolului 1 foloseste doi termeni pentru a defini continutul dreptului: proprietate si bunuri sau posesiuni. Aceste concepte au dobandit un inteles autonom conform Conventiei.

Bunurile sau 'posesiunile', conform art. 1, includ bunurile mobile si imobile, drepturi contractuale, drepturi corporale si incorporale, drepturi in personam (drepturi nascute din raporturi de drept public si din politici sociale). Conditia pe care un bun trebuie sa o indeplineasca pentru a intra sub incidenta art. 1 este de a avea o valoare economica. Dreptul in cauza trebuie sa aiba un caracter precis definit, deoarece drepturile viitoare sau in curs de realizare nu intra sub protectia acestui articol.

§2. Interferenta statului cu dreptul de a se bucura in mod pasnic de proprietate

In cauza Sporrong si Lonnroth c/ Suediei Curtea a trasat principalele linii directoare privind interpretarea art. 1 in privinta ingerintei statului in dreptul de a se bucura in mod pasnic de proprietate.

In primul rand, Curtea a stabilit diviziunea normelor art. 1, in trei categorii: "prima regula, formulata in prima propozitie a paragrafului 1, este de o natura generala si enunta principiul dreptului de a se bucura de proprietate; a doua regula, continuta in a doua propozitie a primului paragraf, se refera la privarile de proprietate, conditionandu-le; a treia regula, enuntata in al treilea paragraf, recunoaste ca statele contractante sunt indreptatite, printre altele, sa controleze folosirea proprietatii in concordanta cu interesul general."

Interferenta cu dreptul de proprietate poate fi rezultatul unei masuri luate de o autoritate publica, al unei hotarari judecatoresti sau al anumitor prevederi legale. Totusi, Comisia s-a declarat competenta sa rezolve si situatii de interferenta derivate din relatii intre particulari. Declaratia Comisiei in cauza Bramelid si Malstrom c/ Suediei este semnificativa in aceasta privinta: "impartirea succesorala, in special in materie de proprietate agricola, impartirea comunitatii matrimoniale de bunuri precum si sechestrul si vanzarea de proprietati in cursul executarii silite sunt exemple de reguli care pot obliga o persoana sa-si cedeze proprietatea alteia. Comisia trebuie, totusi, sa se asigure ca, determinand efectele asupra proprietatii ale raporturilor juridice intre indivizi, legea nu creeaza o asemenea inegalitate, incat o persoana ar putea fi privata de proprietate in favoarea altuia in mod arbitrar si nejustificat."

2.1. Interferenta cu substanta proprietatii si testul echilibrului echitabil - art. 1 §1(1)

In jurisprudenta privitoare la art.1, Curtea a enuntat aplicarea asa-numitului "test al echilibrului echitabil" (the fair balance test) actiunilor statelor, in vederea conformarii cu prevederile acestui articol. Formularea acestui test isi are originile in cauza Sporrong si Lonnroth si se refera in principal la art.1 §1(1): "pentru aplicarea art.1 §1(1), Curtea trebuie sa determine daca s-a stabilit un echilibru echitabil intre cerintele interesului general al comunitatii si cele ale protectiei drepturilor fundamentale ale individului."

In cauza mentionata, Curtea a decis ca exista o incalcare a art. 1 §1(1), pe considerentul neindeplinirii testului echilibrului echitabil. Desi Curtea a admis larga competenta in "complexa si dificila" problema a planificarii urbanistice, ea a decis ca reclamantul a suportat o "sarcina individuala excesiva" in ceea ce priveste limitele impuse executarii permiselor de expropriere.

2.2. Privarea de proprietate (deposedarea) - art.1 §1(2)

Privarea de proprietate poate fi definita ca lipsirea persoanei de obiectul dreptului sau de proprietate. Ea implica inlaturarea tuturor atributelor dreptului de proprietate. Asadar, principala caracteristica a deposedarii este transferul propriu-zis al proprietatii. In interpretarea Curtii, o ingerinta in dreptul ocrotit este considerata deposedare "numai atunci cand toate drepturile legitime ale proprietarului sunt stinse prin dispozitia legii sau prin exercitarea autoritatii legale, cu acelasi efect." De la inceput trebuie facuta distinctia intre deposedare si control al folosintei proprietatii. Deposedarea implica un transfer de proprietate, pe cand in cazul controlului, dreptul de proprietate nu se transmite, dar folosinta este restransa prin lege.

Principalele forme de deposedare ce apar in practica statelor si care au constituit obiect al reclamatiilor catre institutiile de la Strasbourg sunt exproprierea, nationalizarea si confiscarea. Nationalizarea are ca specific transferul in proprietatea statului a unor ramuri ale industriei si comertului. Confiscarea este o forma specifica de deposedare, pedeapsa complementara in cazul savarsirii unei infractiuni, dar apare frecvent, in forma sa generala, "in regimurile totalitare si revolutionare".

2.3. Controlul folosintei proprietatii (art. 1 §2)

Principala deosebire dintre deposedare si control al folosintei este aceea ca, in cazul controlului, nu se produce un transfer de proprietate. Controlul folosintei are drept consecinta restrangerea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate si al atributelor sale.

Art.1 include controlul folosintei printre ingerintele autoritatilor nationale in dreptul de proprietate. Controlul folosintei poate aparea fie prin impunerea unei conduite active (de exemplu, obligatia de a planta pomi in scopul protectiei mediului, obligatia de a plati impozite), fie prin restrictia conduitei lor ca proprietari: controlul asupra nivelului chiriilor, regulamente pentru import si export, reglementarea exercitiului unei profesii, interdictia importului de monede de aur etc.

Jurisprudenta la articolul 1 al Protocolului nr. 1

Sporrong si Lonnroth c/ Suediei

James s.a. c/ Regatului Unit

AGOSI c/ Regatului Unit

Mellacher s.a. c/ Austriei

Papamichalopoulos s.a. c/ Greciei

Loizidou c/ Turciei

Akdivar s.a. c/ Turciei

Brumarescu c/ Romaniei

Yoyler c/ Turciei

Allard c/ Suediei

Intrebari si cerinte pentru autoevaluare

1. Ce se intelege prin "bunuri" in sensul art. 1 al Protocolului 1 la CEDO?

2. Cititi cauza Brumarescu c/ Romaniei si aratati care este pozitia Curtii fata de art. 1.

Ce este "testul echilibrului echitabil" in sensul jurisprudentei Curtii EDO?

4. Ce este controlul folosintei proprietatii?

Bibliografie minimala

Corneliu BIRSAN.- Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Bucuresti, Editura All Beck, 2005

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Sistemul jurisdictional european de protectie a drepturilor omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universitatii "Lucian Blaga", 2003

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Protectia europeana a drepturilor omului. Bucuresti: Editura All Beck, 2004

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Jurisprudenta CEDO. Selectie si rezumat. In: Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 1/2005.

Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si protocoalele sale

Principalele instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte. Vol. I si II. Bucuresti: IRDO, 2003

Vincent BERGER. - Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Bucuresti: IRDO, 1999

Corneliu-Liviu POPESCU.- Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. 1999-2002. Bucuresti: Editura All-Beck, 2003