Carta Drepturilor Fundamentale a UE

Carta Drepturilor Fundamentale a UE

Vom vorbi pentru inceput despre semnificatia CdfUE, ca instrument de codificare a tuturor drepturilor si libertatilor cetatenilor europeni, pentru ca apoi sa o identificam ca una dintre sursele comunitare ale libertatii de exprimare. Acest document reprezinta rezultatul unui proces original si "fara precedent" in istoria uniunii, deoarece cuprinde intr-un singur text toate tipurile de drepturi de care beneficiaza cetatenii Statelor Membre, dar si cei care traiesc pe teritoriul UE. Carta trateaza drepturile si libertatile ce rezulta din traditiile constitutionale ale statelor europene, "obligatiile internationale comune" acestora, dar si Tratatele Constitutive, Conventia Europeana a Drepturilor Omului sau alte pacte semnate de membrii UE. De asemenea, ea afirma inca o data respectul pentru "competentele Comunitatilor Europene, precum si pentru principiul subsidiaritatii" si confera drepturilor o mai mare transparenta si claritate.

Momentul de cerere a redactarii Cartei s-a realizat in cadrul Consiliului European de la Cologne, din 3-4 iunie 1999, pentru ca proiectul in sine sa fie adoptat la 2 octombrie 2000. Peste foarte putin timp, Consiliul European de la Biarritz l-a acceptat, urmand ca acelasi lucru sa fie facut si de Parlamentul European si Comisia Europeana. Semnarea si redactarea oficiala a Cartei s-a realizat la 7 decembrie 2000, la Nisa, de catre presedintii Parlamentului European, Consiliului si Comisiei.

Toate drepturile recunoscute de Carta isi au originea in "acquis-ul comunitar"[1] si in tratatele internationale, privitoare la drepturile omului si sunt respectate de organismele si institutiile uniunii, precum si de Statele Membre, in implementarea legii comunitare. Semnificatia CdfUE este cruciala pentru identificarea, integrarea si adaptarea nevoilor cetatenilor europeni, dar si pentru satisfacerea acestora, atat de necesara desfasurarii unui vieti comunitare prospere. Proclamandu-le drepturile si libertatile fundamentale de care beneficiaza, Carta va facilita o mai buna identificare a cetatenilor cu ceea ce inseamna UE.

Obiectivul principal al Cartei este sa ofere drepturilor precizate de art. 6 al TUE un continut "precis" si sa le confere "o mai mare claritate", pentru a putea fi cunoscute si intelese de cei care le detin. De asemenea, Carta are meritul de a reusi sa creeze un text compact, succint, aducand impreuna toate drepturile si libertatile fundamentale, pana atunci "dispersate in instrumente diferite." Ea nu mai face distinctie intre acestea, reunindu-le deopotriva in jurul a sase principii fundamentale: "demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, cetatenie, justitie", deci punand in practica principiul indivizibilitatii drepturilor omului.

Carta nu a adus noutati considerabile in domeniu, mai ales pentru ca drepturile stipulate de aceasta, erau deja garantate[3], insa le-a denumit pe toate "valori comune", confirmand faptul ca UE a inceput sa acorde un interes crescut si vadit fata de protectia acestora. In legatura cu modul de exercitare a drepturilor, CdfUE subliniaza faptul ca trebuie sa se tina seama de prevederile dreptului comunitar si ale celui national. Desi initial CdfUE nu continea nicio prevedere care sa ii confere dreptul de a impune constrangeri de ordin juridic , intrucat Statele Membre nu o integrasera in tratate, la 18 iunie 2004, ea va fii inserata in Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, adoptat de Consiliul European. Astfel reglementat statului Cartei, aceasta va putea capata o natura coercitiva, care o va consacra printre sursele de drept ale uniunii. Principiul subsidiaritatii, precum si respectarea competentelor UE vor deveni conditiile necesare pentru ca aplicarea acesteia sa se poata realiza in ordinea juridica, insa numai atunci cand institutiile UE si Statele Membre "pun in practica dreptul Uniunii."

Scopul Cartei este, printre altele, sa urmareasca daca in exercitarea sarcinilor sale, legislatia europeana provoaca incalcari ale drepturilor si libertatilor fundamentale si, implicit sa purceada spre evitarea acestora, cu atat mai mult cu cat a fost creata in sensul promovarii drepturilor cetatenilor.

Un alt aspect ce trebuie discutat in acest context tine de relatia dintre CdfUE si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat prima se inspira deseori din cea de-a doua. Pentru ca exista riscul nasterii unor discutii in contradictoiu in ceea ce priveste modul de interpretare a drepturilor garantate de catre cele doua documente, dar si al unor cazuri in care Carta sa acorde o protectie mai scazuta decat Conventia, CdfUE prevede "coexistenta celor doua texte pe baza respectarii acquis-ului Conventiei europene, asa cum este interpretata de Curtea europeana." Mai mult, Carta contine prevederi in legatura cu posibilele limitari aduse drepturilor[7], pe cand Conventia specifica pentru fiecare drept in parte restrictiile care sunt autorizate. In acest context, pentru a nu se produce o interpretare limitativa a protectiei drepturilor fundamentale, CdfUE va sublinia faptul ca, numai in cazul in care drepturile specificate de ea se pot identifica cu drepturile garantate de Conventie, atunci ele vor putea fi analizate ca avand acelasi sens si vor fi evaluate ca atare.

Prin aceasta "trimitere" a Cartei la Conventie se realizeaza aplicabilitatea concreta a celei din urma[8], singurul neajuns fiind acela ca unele drepturi nu sunt specificate ca atare aici, dar sunt garantate de jurisprudenta CEDO sau CEJ. O solutie ar fi ca, in evaluarea drepturilor ce reprezinta un motiv de disputa sau care ajung sa fie contradictorii, sa se identifice semnificatia lor de drept si sa se verifice minutios cine si cum le garanteaza protectia. Cert este ca, nivelul de protectie al Cartei nu va putea fi mai mic decat cel stabilit de prevederile Conventiei, iar drepturile enuntate de aceasta din urma, nu vor avea sens decat din punct de vedere al jurisprudentei CEJ. Astfel, o sincronizare de procedura intre cele doua documente este esentiala in vederea evitarii unei suprapuneri sau intersectari a prevederilor legate de garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale, iar acest gen de actiune nu poate fii decat incurajat.

Carta se doreste a deveni documentul de referinta in ordinea juridica a UE odata ce Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa va intra in vigoare[10], cu atat mai mult cu cat ea face parte din procesul deja initiat, al formarii unui sistem comunitar propriu si concret de protectie a drepturilor fundamentale. In plus, s-a considerat ca prin elaborarea unui document care sa contina descrierea tuturor drepturilor cetatenilor se va realiza cea mai buna cale spre securizarea viitoarei protectii a acestora. Mai mult, promovand sistemul de drepturi, Carta este puntea de legatura catre evidentierea valorilor comune ale tuturor membrilor UE, fapt care le intareste acestora increderea ca fac parte dintr-un sistem coerent si democratic, care ii tine impreuna tocmai datorita angajamentului pe care il au de atatia ani fata de aceste valori.

Luptand impotriva lipsei de vizibilitate a drepturilor si libertatilor fundamentale, a caror existenta era amintita inca din Tratatele Constitutive, CdfUE va incerca sa clarifice aceasta situatie, facandu-i pe cetateni sa fie in primul rand constienti de existenta acestora.[11] Aceasta reprezinta premisa absolut necesara pentru ca drepturile stipulate sa poata fi garantate cetatenilor, iar acestia sa faca apel la dispozitiile Cartei de fiecare data cand sunt nedreptatiti in acest sens. Desi aparitia Cartei nu a fost privita ca un eveniment revolutionar, ea a dus la concretizarea reflectiei asupra a ceea ce trebuie sa fie protejat in cadrul UE. De asemenea, ea poate fi interpretata ca fiind rezultatul dezvoltarii structurale si juridice a spatiului comunitar si a adancirii principiilor democratice.

Daca soarta Cartei va avea ca finalitate introducerea ei in tratate, vom asista la ridicarea mult mai frecventa a problematicii drepturilor fundamentale in fata CEJ si a curtilor nationale, cu atat mai mult cu cat elaborarea unui catalog de drepturi, lipsit insa de statut juridic si abordat doar ca un "angajament politic al statelor membre", nu va putea fii o solutie viabila pe termen lung. In aceeasi ordine de idei, acceptarea faptului ca doctrina drepturilor si libertatilor fundamentale reprezinta o premisa obligatorie pentru ca legitimitarea proiectului european sa fie o certitudine este conditionata de cresterea vizibilitatii acestor drepturi, adica de tocmai ceea ce CdfUE si-a propus sa realizeze inca de la nasterea sa. CdfUE nu a fost elaborata pentru ca domeniul drepturilor fundamentale ar fi fost lacunar sau pentru a umple un anume gol, intrucat CEJ a primit "recunoastere constitutionala" in vederea protejarii acestor drepturi inca din momentul in care jurisprudenta sa a fost inclusa in art. 6 (2) al TUE. Insa unii autori gasesc util ca, pentru a studia CdfUE din punct de vedere al semnificatiei sale, precum un catalog de drepturi care reflecta insasi valorile fundamentale ale UE, este nevoie de o analiza care sa puna Carta in contextul istoric si politic al aparitiei sale, cu toate ca discutiile despre acest subiect sunt numeroase si bine construite. Asadar, pentru a intelege mai bine motivele care au dus la adoptarea unui text particular al drepturilor in UE, precum CdfUE, este necesara o evaluare in lumina evolutiei doctrinei drepturilor fundamentale dezvoltata de CEJ. Acest lucru este intarit de faptul ca doctrina este rezultatul lucrarilor CEJ in aceasta directie, dar si al dialogului dintre aceasta din urma si curtile constitutionale ale Statelor Membre pe de o parte si CEDO, pe de alta parte.

Cert este faptul ca acest catalog de drepturi poate reprezenta un rol important catre acoperirea deficitului de legitimitate de care sufera UE, cu atat mai mult cu cat are un carater indivizibil, dar mai ales menirea de a apropia cetatenii de politicile uniunii. Aceasta afirmatie capata o mai mare atentie de vreme ce realizam ca integrarea europeana nu mai este legata exclusiv de integrarea economica, ci are in vedere din ce in ce mai mult integrarea drepturilor fundamentale ca drepturi vizibile si protejate efectiv de catre organismele europene.

Aspectul inserarii Cartei in Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa[15], tratat care in prezent se afla intr-o perioada de pauza, dupa ce a fost respins de catre doua State Membre, ridica problematica viitoarei soarte a acesteia. Daca va fii aprobat, Carta va beneficia de un statut de legalitate, care va pune CEJ in situatia de a se intreba in ce masura va mai folosi in exercitarea competentelor sale referinta la instrumentele internationale de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale, precum si la traditiile constitutionale ale Statelor Membre.

Insa de indata ce problematica ratificarii tratatului se va solutiona, se vor gasi cu siguranta solutii pentru impartirea atributiilor fiecarei parti, in scopul desfasurarii unui bun demers al protejarii drepturilor cetatenilor europeni. Pana la urma, acesta este rezultatul pe care toate organismele comunitare implicate si-l doresc. CdfUE trebui inteleasa ca un produs al dezbaterii contemporane asupra statutului drepturilor fundamentale in sistemul european, dar si ca o contributie adusa dezvoltarii "ordinii publice europene", odata cu realizarea faptului ca doctrina drepturilor fundamentale nu poate sa ocupe decat un rol central in viitoarele reglementari ale institutiilor UE.[17] Ea se refera la un numar de 53 de drepturi fundamentale, insa cetatenii Statelor Membre pot invoca in fata CEJ si alte drepturi stipulate in conventiile si tratatele internationale din care respectivele state fac parte. Carta are un "impact legal" de vreme ce CEJ face trimitere la prevederile sale inovatoare , menite sa consolideze si sa completeze documentele existente in materie de drepturi si libertati fundamentale, precum Conventia Europeana.

Art. 50 al Cartei propune un triplu standard pentru politica drepturilor cetatenilor, in opozitie cu politica "dintr-o singura bucata" si cuprinde, de asemenea si referiri la probleme actuale si de interes larg, precum bioetica si protectia datelor personale. Un alt aspect ce trebuie punctat se refera la faptul ca ea se remarca printr-un limbaj care nu face distinctie intre sexe, garantand drepturi egale pentru femei si barbati. In aceeasi ordine de idei, Carta nu face diferenta intre drepturi si principii, deosebirea dintre acestea devenind evidenta odata cu acordarea de forta juridica acesteia.

CdfUE este formata din 6 capitole, fiecare continand o categorie de drepturi sau libertati. Ceea ce ne intereseaza este capitolul II, numit "Libertatile", alcatuit din paisprezece articole, care reunesc tipuri foarte variate de astfel de drepturi si libertati. Unele sunt considerate ca primordiale, intrucat garantarea lor este o conditie pentru respectarea altor drepturi fundamentale, precum libertatea de gandire, de constiinta si religie sau de expresie si informatie.

Aceste libertati sunt legate de persoana si sunt protejate prin prevederi legale in cadrul Comunitatii. Pentru inceput, art. 6 prevede dreptul la libertate si protejeaza individul impotriva atacurilor asupra libertatii sale, precum arestarea si detentia ilegala. Articolele urmatoare stabilesc libertati individuale, cum ar fi respectarea vietii private si de familie, protectia datelor personale, dreptul la casatorie si de a intemeia o familie, dreptul la educatie, proprietate si de a se angaja in munca sau dreptul la azil si protectie in eventualitatea expluzarii sau extradarii. Libertatea de adunare si asociere si libertatea artelor si stiintelor sunt definite ca libertati colective. Libertatea de exprimare apare stipulata in art. 11 ca drept fundamental al cetatenilor. Ea cuprinde dreptul de a impartasi opiniile, de a primi si oferi informatii fara nicio interventie din partea autoritatilor si fara sa se tina cont de frontiere, precum si dreptul presei de a i se asigura si respecta pluralismul si libertatea.[19] Articolele care il preced, precum si cele care il urmeaza, prevad alte doua libertati, aflate in stransa legatura cu dreptul la libera expresie: libertatea gandirii, a consiintei si a religie (art. 10) si libertatea de intrunire si de asociere (art. 12). Daca fara prima, libertatea de expresie nu ar putea sa aiba niciun continut, cea de-a doua este dependenta de existenta ei.

De indata ce am observat faptul ca dreptul la libera exprimare este continut de CdfUE, realizam utilitatea discutiei anterioare legata de statutul acesteia. Astfel, ideea "impactului legal" al Cartei, precum si procedeul CEJ sau al CEDO de a face trimiteri la drepturile prevazute de aceasta, ne indreptatesc sa afirmam fara nicio ezitare ca libertatea de exprimare este garantata si protejata in cadrul sistemului european, cel putin din punct de vedere al existentei Cartei.

Libertatile fundamentale sunt protejate si de textele constitutionale sau internationale. Nu li se pot impune limitari decat pentru a se asigura respectarea drepturilor fundamentale si a libertatilor altor persoane sau pentru a se mentine legea si ordinea, in interesul general al intregii societatii comunitare. Art. 52 (1) al CdfUE include aceasta idee, iar in conformitate cu art. 52 (3), majoritatea drepturilor si libertatilor din acest capitol au acelasi cuprins ca si drepturile prevazute de Conventie. In ceea ce priveste protectia datelor personale, aceasta a fost pentru prima data inclusa ca drept intr-un catalog precum Carta. La nivel european, Conventia deduce acest drept din dreptul la respectarea vietii private, iar libertatea artelor si stiintelor (art. 13) e prezenta ca fiind dedusa din libertatea de gandire si de expresie si e inclusa in mod expres in acest capitol. Anumite drepturi au o noua formulare in comparatie cu aceleasi drepturi prevazute de dreptul international si in particular de Conventia Europeana, cu scopul de a largi sfera lor si de a le adapta la schimbarile contemporane sau la trasaturile specifice Comunitatii europene.

Acest capitol II pe care l-am amintit mai devreme, se concentreaza pe libertatile civile si politice de baza, insa cea mai importanta dintre ele se dovedeste a fii libertatea de exprimare, intrucat odata garantata, ea permite existenta multor manifestari, atitudini, credinte fara de care incercarile de a crea un sistem complex al drepturilor omului nu si-ar avea motorul fundamental. Dreptul la libera exprimare este considerat a fii o "extensie logica" a dreptului la libertatea gandirii, a constiintei si a religiei, stipulat in art. 10 al CdfUE. Acest art. 10 corespunde articolului 9 al Conventiei Europene, unde gasim garantat un drept cu aceeasi semnificatie si scop. Traditiile constitutionale si legislatiile nationale sunt si ele garanti de seama ale acestuia. Limitarile aduse libertatii de a gandi trebuie sa fie in condordanta cu art. 9 (2) al Conventiei care stabileste ca motiv pentru impunerea lor, protectia ordinii si sigurantei publice, a sanatatii sau moralitatii, precum si a libertatilor celorlalti.[20] Acest drept presupune respect din partea autoritatilor publice pentru multitudinea credintelor individuale, pentru a asigura individului "o perfecta independenta spirituala."

Art. 12 al CdfUE corespunde articolului 11 al Conventiei, care prevede libertatea oricarui cetatean de a forma adunari pasnice si de a se asocia cu altii in scopul realizarii propriilor interese. Limitarile aduse acestui drept au aceeasi motivatie ca in cazul art. 10, insa ele nu le pot depasi pe cele considerate legitime de catre art. 11 (2) al Conventiei.[21] Dreptul la asocieri si intruniri pasnice, la libertatea de a te alatura celor pe care ii consideri aproape de valorile si credintele in care tu crezi este strans legat de dreptul la libera exprimare. Acesta este si motivul pentru care in capitolul II al lucrarii vom folosi acest drept, analizandu-l din perspectiva posibilelor limitari pe care le aduce unei alte libertati fundamentale: libera circulatie a bunurilor.

Art. 8 al CdfUE contine un drept care va fii invocat impotriva celui la libera exprimare, in unul din cazurile analizate in prezentul studiu si existente in jurisprudenta CEJ. Asadar, dreptul la protejarea datelor cu caracter personal prevede dreptul fiecarui cetatean de a i se proteja intimitatea si de a i se cere acceptul inainte de orice publicare a unor astfel de informatii. Articolul este bazat pe art. 286 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana si pe Directiva 95/46 a Parlamentului European si al Consiliului in legatura cu protejarea indivizilor in ceea ce priveste procesarea datelor personale si libertatea de miscare a acestora. De asemenea, se bazeaza pe art. 8 al Conventiei Europene si pe Conventia Consiliului European din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea indivizilor cu privire la procesarea automata a datelor personale, care a fost ratificata de toate Statele Membre.[22] Art. 52 al Cartei contine conditiile sub care poate fi limitat acest drept fundamental.

Revenind la art. 11 in care se stipuleaza garantarea libertatii de exprimare, acesta corespunde art. 10 al Conventiei Europene si are aceeasi semnificatie si acelasi scop garantat de acesta.[23] Ca si consecinta a art. 11, libertatea presei este bazata in particular pe jurisprudenta CEJ si este absolut necesara pastrarii pluralismului si a structurilor statului democratic. Pentru ca reprezinta un mijloc de exprimare si de transmitere a informatiei, libertatea si independenta presei sunt vitale pentru asigurarea libertatii de exprimare, fiind subiectul unor intelegeri intre Statele Membre Consiliului Europei. De asemenea, libertatea de informare este o garantie fundamentala pentru exercitarea libertatii de expresie, cuprinzand-o si pe cea a presei si pe cea de comunicare, in general. Dreptul la libertatea de informare presupune libertatea de a formula idei, informatii, protejandu-le substanta, dar si mijlocul prin care acestea sunt raspandite, garantand "dreptul publicului de a primi o informatia pluralista."

Libertatea de expresie, ca si conditie esentiala a progresului societatii democratice, dar si a "implinirii fiecarei persoane" face parte din catalogul drepturilor fundamentale pe a caror garantare se sprijina insasi constructia europeana. In aces sens, institutiile europene, in exercitarea obiectivelor legale ale Comunitatii, se obliga sa-i recunoasca existenta si sa o respecte, in conformitate cu prevederile CEJ si ale art. 6 al TUE.