Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. Definiția dreptului, Norma de drept, izvoarele de drept, legi, aplicarea legilor

Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI


CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI



CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI.

1.ADOPTARE.

Incepand cu secolul al XVIII-lea, "dreptul public european" desemneaza ansamblul raporturilor juridice instituite de tratatele incheiate intre principii europeni: formula este folosita, in 1747 , de abatele Mably; ea este reluata la Congresul de la Viena, apoi in Tratatul de la Paris din 30 martie 1856. Ideea fundamentala este aceea a afirmarii unui sistem de drept european foarte elaborat, chiar daca principiul insusi al unui "drept al oamenilor, pozitiv si universal" este adesea contestat - de Georges Frederic de Martens, spre exemplu, care recunostea totusi existenta unei legi naturale aplicabile societatii umane universale.

Acest prim drept public european, ce guverna relatiile dintre statele europene pana la primul conflict mondial, viza in principal legitimarea unui anumit numar de situatii teritoriale: el consacra ordinea teritoriala instituita de acordurile de la Viena, recunoscuta si partial garantata de marile puteri reunite in Concertul European. Noul drept public european - acest nou sistem de drept regional care, imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, se detaseaza net de dreptul international general, prin caracterul sau progresist - priveste, dimpotriva, statutul cetateanului european, raporturile statelor europene si ale rezidentilor lor. Cel putin are, ca si vechiul drept public al Europei, o origine in principal conventionala: Adunarea Consultativa a Consiliului Europei pregateste textul conventiilor care, transmise statelor membre si ratificare de autoritatea competenta a fiecaruia dintre ele, devin instrumente juridice interstatale, complet separate de organizatia care a oferit cadrul elaborarii lor. In contraparte, aceasta functie pur prelegislativa permite adesea o intarire a puterilor si competentelor Consiliului Europei, un numar de conventii incheiate sub egida sa incredintandu-i sarcina de a le interpreta si de a le supraveghea aplicarea.

Cel mai important dintre aceste texte, Conventia Europeana a Drepturilor Omului prinde viata in marea miscare ce incerca sa faca din conceptul de stat de drept un element de legitimitate internationala. Statul - putere suverana, a carui actiune nu este subordonata nici unei norme - scopurile fiind suficiente pentru a justifica mijloace pur discretionare - "statul politienesc" - este, treptat, depasit. Aparea o noua conceptie a raporturilor dintre stat si cetatean care implica subordonarea - prin norme interstatale- a actiunilor statului fata de cetatenii sai si, in anumite cazuri, fata de strainii rezidenti pe teritoriul sau. Deja Carta Natiunilor Unite deschisese aceasta cale, facand loc preocuparii pentru protectia drepturilor omului. Pe plan european Congresul de la La Haye tocmai reclama o Carta a drepturilor omului, incepand din vara lui 1949, Comisia juridica a Adunarii consultative a Consiliului Europei incepe elaborarea unui pre-proiect care, dupa numeroase revizuiri ale Comitetului de Ministri, se va concretiza la Roma prin semnarea celor 15 state din Conventia Europeana[1].

Inca de la crearea sa, din 1949, Consiliul Europei si-a propus ca obiectiv "sa realizeze o unire mai stransa intre membri sai, in scopul salvgaldarii si promovarii idealurilor si principiilor care constituie patrimoniul lor comun, ca si favorizarea progresului lor economic si social"[2]. De asemenea, s-a mai inscris un obiectiv foarte important : "salvgaldarea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor sale fundamentale".

Asumandu-si inca de la infiintare sarcina redactarii unei conventii a drepturilor omului care sa extinda prevederile Declaratiei universale a drepturilor omului pe care a avut-o drept model - Consiliul Europei a urmarit sa deschida noi cai de dezvoltare dreptului international si, pentru prima data, sa creeze un organism regional eficient pentru protectia drepturilor omului. Prin aceasta, statele membre s-au angajat nu numai sa -si asume anumite obligatii, dar sa si recunoasca faptul ca oamenii au drepturi care decurg dintr-o legislatie internationala.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost semnata la Roma la 4 noiembrie 1950 de catre 15 tari europene si a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953. Din punct de vedere tehnic, Conventia europeana este un tratat in virtutea caruia statele isi asuma anumite obligatii juridice si prin care se recunosc drepturile fiecarei persoane. In acelasi timp, Conventia permite persoanelor fizice care apreciaza ca le-au fost incalcate drepturile sa initieze proceduri in fata institutiilor europene prevazute de Conventie, impotriva statelor responsabile de abuzuri[3].

2.PREVEDERI ALE CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI.

Conventia protejeaza prin prevederile sale urmatoarele drepturi civile si politice: dreptul la viata, dreptul la libertatea si siguranta persoanei, dreptul la o judecata echitabila, dreptul la respectarea vietii particulare si familiale, a domiciliului si corespondentei, dreptul la libertatea de gandire, constiinta si religie, dreptul la libertatea de expresie, dreptul la libertatea de reuniune si asociere, inclusiv de a adera la sindicate, dreptul de casatorie si de a forma o familie, egalitatea in drepturi si indatoriri intre soti, dreptul la respectarea proprietatii asupra bunurilor, dreptul la invatamant, drepturi electorale, dreptul la libera circulatie si alegerea resedintei, dreptul de a parasi orice tara, inclusiv propria tara.

Este de remarcat ca, inscriind o serie de drepturi care apar si in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia Europeana aduce o serie de precizari si dezvoltari demne de relevat daca ne gandim ca ea a fost adoptata la numai doi ani de la proclamarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Astfel, remarcam, de pilda, ca interzicand munca fortata sau obligatorie, Conventia precizeaza totodata si acele situatii care nu pot fi considerate munci fortate sau obligatorii[4].

Importante precizari intalnim si in legatura cu dreptul la libertate si siguranta. Inscriind principiile juridice specifice dreptului societatilor democratice, Conventia dezvolta pe larg ideea dreptului la un proces echitabil, care trebuie desfasurat intr-un termen rezonabil, in fata unui tribunal independent si impartial, stabilit de lege.

Este de relevat, in ordinea acestor preocupari, si ideea ca, de regula, dezbaterile judiciare trebuie sa fie publice, cu exceptia unor consideratii ce tin de moralitate, ordine publica sau securitate nationala, intr-o societate democratica, ori de protectia intereselor minorilor sau a vietii private a partilor.

In spiritul traditiilor societatilor democratice, este inscris, cu multa vigoare, dreptul persoanei la viata privata, considerandu-se ca nu este admis amestecul unei autoritati decat in masura in care un asemenea amestec ar fi prevazut de lege si este necesar intr-o societate democratica, pentru protectia unor anumite valori.

Precizari importante se gasesc si in legatura cu libertatea de gandire, de constiinta si de religie. Se mentioneaza ca acest drept implica si libertatea cuiva de a-si schimba religia sau convingerea, precum si de a-si manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv. si aici se intalneste prevederea ca libertatea de gandire, constiinta si religie nu poate imbraca obiectul unei restrangeri decat a celor care sunt prevazute de lege in societatile democratice.

Libertatea de expresie constituie obiectul unor importante prevederi, precizandu-se ca ea cuprinde atat libertatea de opinie cat si libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice si fara considerarea frontierei.

Dintre celelalte prevederi ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului remarcam in mod deosebit prevederile art.13, care dispune ca: "Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost violate, are dreptul la un recurs efectiv in fata unei instante nationale, daca violarea ar fi fost comisa de catre persoane care actioneaza in exercitiul functiilor lor oficiale". O asemenea prevedere este de natura a conferi individului reale posibilitati de actiune si de protectie impotriva unui abuz din partea autoritatilor.

Consideram, de asemenea, demne de a fi remarcate si prevederile art.16, care dispune ca nici o dispozitie a art.10, 11si 14 (care se refera la libertatea de expresie, de reuniune si de interzicere a discriminarilor) nu poate fi considerata ca "interzicand statelor membre sa impuna restrangerea activitatilor politice a strainilor". O asemenea dispozitie are caracter de pionierat in conditiile in care unele state, acceptand straini pe teritoriul lor, se fereau totusi sa le permita acestora desfasurarea unor activitati politice pentru a nu perturba relatiile diplomatice cu anumite tari care s-ar fi simtit lezate daca s-ar fi facut auzite critici la adresa politicii lor si la reglementarile existente in tarile respective.

In legatura cu sfera drepturilor ce intra sub incidenta Conventiei Europene a Drepturilor Omului remarcam un fenomen de extindere si dezvoltare permanenta a acestor drepturi.

3.PROTOCOALELE ADITIONALE LA CONVENTIE.

In perioada scursa de la adoptarea si intrarea in vigoare a Conventiei, ca urmare a evolutiei si schimbarilor aparute in viata societatii europene, s-a impus adoptarea unor protocoale aditionale care o completeaza pe aceasta in unele domenii sau aduc modificari de procedura.

Primul Protocol aditional al Conventiei, adoptat la Paris la 20 martie 1952, consacra prevederi legate de respectul proprietatii , dreptul la instructie si organizarea de alegeri libere, prin vot secret, "in conditii care asigura libera expresie a opiniei poporului asupra alegerii corpului legislativ".

Cel de-al doilea Protocol, adoptat la Strasbourg, la 6 mai 1963, a atribuit Curtii Europene a Drepturilor Omului competenta de a da avize consultative asupra unor chestiuni juridice privind interpretarea Conventiei si a protocoalelor sale. Prin Protocolul nr.4, adoptat la Strasburg, la 17 septembrie 1963, au mai fost recunoscute si alte drepturi ca : dreptul unei persoane de a nu fi privata de libertatea sa pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala si dreptul oricarei persoane de a circula liber si de a-si alege resedinta pe teritoriul unui stat dreptul oricarei persoane de a parasi orice tara, inclusiv pe a sa proprie si interzicerea expulzarii propriilor resortisanti posibilitatea aplicarii prevederilor Conventiei in teritoriile dependente ale statelor contractante.

Prin Protocolul nr.6, adoptat la Strasburg, la 28 aprilie 1983, statele membre s-au angajat sa aboleasca pedeapsa cu moartea.

Protocolul nr.7, adoptat la Strasburg,la 22 noiembrie 1984, a adus importante precizari in legatura cu interzicerea expulzarii strainilor, cu dreptul persoanelor condamnate de a cere sa li se examineze cauza de catre o jurisdictie superioara aceleia care le-a gasit culpabile, repararea prejudiciilor in caz de erori judiciare, egalitatea dintre soti in ceea ce priveste casatoria si relatiile lor cu copii lor etc.

Prin Protocolul nr.8, adoptat la 19 martie 1985, au fost aduse dezvoltari regulilor de procedura, stabilindu-se in special crearea unor Camere in cadrul unor comisii, compuse din cel putin 7 membri, precum si a unor Comitete, compuse din cel putin 3 membri, cu competenta de a declara in unanimitate inadmisibilitatea sau scoaterea de pe rol a unei cereri introdusa in aplicarea art.25 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care consacra dreptul persoanelor fizice, al organizatiilor internationale sau ale unor grupuri de particulari, de a se adresa Comisiei (pentru acele parti contractante care au recunoscut competenta Comisiei in aceasta materie).

O prevedere interesanta introdusa prin acest Protocol este si aceea ca membri Comisiei, in tot cursul exercitarii mandatului lor, nu-si pot asuma functiuni incompatibile cu exigentele de independenta, impartialitate si disponibilitate, inerente acestui mandat.

Protocolul nr.9, adoptat la Roma, la 6 noiembrie 1990, priveste accesul recurentilor la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Este de retinut, in special, recunoasterea calitatii procesuale nu numai a statelor parti si a Comisiei, cum era pana atunci, dar si organizatiilor neguvernamentale si grupurilor de particulari care au introdus o cerere in aplicarea art. 25 din Conventie.

Prin Protocolul nr.10, adoptat la Strasbourg, la 25 martie 1992, au fost modificate prevederile art.32 pct.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Anterior acestei modificari, daca intr-un termen de 3 luni de la comunicarea raportului Comisiei catre Comitetul de Ministri cauza nu este trimisa Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin aplicarea art.48, Comitetul de Ministri decide "prin votul a doua treimi" daca a existat sau nu o violare a Conventiei. Protocolul nr.10 elimina din text cuvintele de "doua treimi", ceea ce face ca hotararea Comitetului de Ministri, in cazurile mentionate, sa poata fi adoptate cu majoritate simpla.

Protocolul nr.11,semnat de reprezentantii celor 32 de state membre la Strasbourg, la 10 mai 1994, instituie o Curte Europeana unica a drepturilor omului. Dupa intrarea in vigoare a acestui Protocol, toate cazurile de incalcare a drepturilor individuale vor putea fi semnalate direct Curtii nou create, avand competenta sa se pronunte in tot ceea ce tine de drepturile individului, precum si in toate litigiile interstatale. Plangerile considerate neintemeiate vor putea fi clasate irevocabil prin decizia unanima a trei judecatori. Pentru cauzele prezentand o importanta deosebita, competenta va reveni unei "Mari Camere", alcatuita din 17 judecatori. In competenta marii Camere" ar intra obligatoriu toate plangerile interstatale. Comitetul de Ministri isi va pierde rolul de organ de decizie al Conventiei in ce priveste plangerile individuale si cele interstatale, dar isi va pastra atributia de organ de supraveghere al executarii hotararilor definitive ale Curtii. Protocolul nr.11 va intra in vigoare in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei perioade de un an de la data la care toate partile la Conventie isi vor fi exprimat consimtamantul de a fi legate prin Protocol. Alegerea noilor judecatori va putea fi realizata si toate celelalte masuri necesare stabilirii noii Curti vor putea fi luate conform dispozitiilor prezentului Protocol, incepand cu data la care toate partile la Conventie isi vor fi exprimat consimtamantul lor de a fi legate prin Protocol.

In legatura cu prevederile de ordin procedural legate de aplicarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie sa amintim si Acordul European cu privire la procedurile ce se desfasoara in fata Comisiei si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, incheiat in 1969 si intrat in vigoare in 1971. Acest Acord cuprinde prevederi legate de asistarea partilor in cadrul procedurii contradictorii ce se desfasoara.[5]

4.INFLUENTA CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI ASUPRA LEGISLATIEI INTERNE A STATELOR SEMNATARE.

Referindu-ne la impactul extinderii cooperarii internationale a statelor in domeniul drepturilor omului, consideram necesar sa subliniem ca recunoasterea si consacrarea acestor drepturi prin documente internationale a avut o influenta benefica, contribuind la perfectionarea legislatiilor nationale. Pe de o parte, problematica drepturilor omului capatand o dimensiune internationala din ce in ce mai accentuata, acest fapt a facut posibil ca pretutindeni in lume sa fie valorificate la maximum ideile de libertate si demnitate, sa fie stimulata opozitia fata de regimurile totalitare. Actiunea internationala a generat incredere si spirit de raspundere in promovarea unei atitudini ferme pentru respectul drepturilor omului din partea unor organizatii si organisme internationale. Relatia dintre mijloacele nationale si cele internationale de protectie a drepturilor omului a capatat dimensiuni inedite in conditiile in care elaborarea a noi si noi documente internationale garantand protectia omului si a drepturilor sale a stimulat aparitia unor importante acte normative. Acestea - constitutii nationale si legi reglementand diferite domenii majore ale protectiei drepturilor omului - au contribuit la randul lor la o tot mai puternica recunoastere in viata internationala a principului respectarii drepturilor omului, conceput ca un principiu imperativ de drept international, avand o relevanta dintre cele mai mari pentru desfasurarea pasnica a relatiilor dintre state.

Guvernele statelor parti la Conventia Europeana a Drepturilor Omului au obligatia de a asigura respectarea drepturilor persoanelor care se afla sub jurisdictia lor, de a crea conditiile necesare pentru ca acestea sa se bucure din plin de exercitarea tuturor drepturilor prevazute de Conventie. Acest lucru a facut necesara interventia statelor in legislatia lor interna, astfel incat aceasta sa fie in deplina concordanta cu revederile Conventiei.

In unele state Conventia a fost integral preluata de dreptul intern, in sensul ca persoana lezata se plange unei instante invocand direct incalcarea drepturilor prevazute de aceasta (Germania, Elvetia si Italia).

Conform Constitutiei franceze din 1958, tratatele internationale incheiate si aprobate au valoare superioara legilor interne. In Olanda, Conventia este superioara Constitutiei, iar in Austria, Conventia este egala cu Constitutia.

Chiar daca un stat nu a preluat in dreptul intern toate prevederile Conventiei, el are obligatia ca legislatia pe care o are sa nu vina in contradictie cu aceasta. Conventia nu intentioneaza sa inlocuiasca sistemele legislative nationale, de protectie a drepturilor omului, ci sa constituie o garantie internationala care se adauga dreptului intern.

5. CONSECINTELE ADERARII ROMANIEI LA CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI.

Este de mentionat ca, supunand Parlamentului proiectul de lege privind aderarea Romaniei la Statutul Consiliului Europei, Guvernul Romaniei arata, in Expunerea de motive care insotea proiectul de lege, ca "In strategia Guvernului Romaniei, integrarea deplina in mecanismele europene si continuarea adaptarii politicii externe ca si a actiunilor interne in sprijinul acestei politici, la spiritul european, dominant si in Consiliul Europei, este o prioritate.

Un obiectiv principal al politicii externe este primirea tarii noastre ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei si semnarea Conventiei pentru Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ca si a altor documente multilaterale elaborate sub egida Consiliului cu privire la respectarea drepturilor omului si a drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale, lucru ce va conduce la alinierea Romaniei la standardele europene in acest domeniu''.

O alta precizare pe care dorim sa o facem este aceea ca, la scurt timp dupa dobandirea de catre Romania a statutului de invitat special al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Camera Deputatilor a adoptat o '' Declaratie '' cu privire la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si protocoalele aditionale la aceasta, la 18 februarie 1993.

Dupa cum se arata in acest document, ''.avand in vedere ca Romania, ca tara europeana, impartaseste toate principiile si valorile europene, inclusiv cele din domeniul drepturilor omului, Camera Deputatilor din Parlamentul Romaniei recomanda Guvernului Romaniei, ca pana la crearea conditiilor de ordin practic si procedural pentru adoptarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului si la protocoalele aditionale la aceasta de catre Romania, sa analizeze posibilitatea ca in actiunile pe care le va intreprinde sa ia in considerare si sa aplice prevederile documentelor amintite.

Ca orice fenomen care produce interferente reciproce, aderarea Romaniei la CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI are doua categorii de consecinte: pe de o parte asigura statului o pozitie deosebita prin calitatea pe care o are ca membru al Consiliului Europei, dar si ca parte contractuala la Conventie, si pe de alta parte, confera indivizilor aflati sub jurisdictia Romanie garantii constitutionale cu privire la " asigurarea drepturilor si libertatilor definite in titlul I al Conventiei "( art. 1 CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI).

Calitatea dobandita de Romania de stat parte la CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI sau de stat contractant contribuie la : integrarea legislativa a Romaniei, la armonizarea sistemului juridic national cu cel european din domeniul drepturilor omului si nu numai; participarea directa a tarii noastre in procesul de globalizare prin promovarea sistemului juridic romanesc si a propriei spiritualitati cu elemente ale relativismului cultural; configurarea si dezvoltarea unei jurisprudente nationale, imbinate cu complementaritatea celei create de organele de la Strasbourg; participarea Romaniei prin dinamica ei proprie la cooperarea determinata de actuala complexitate a interconexiunilor existente in sfera relatiilor internationale; dobandirea unei experiente eficiente si utile in procesul de integrare al tarii noastre in Uniunea Europeana sau alte structuri; garantarea ocrotirii drepturilor omului prin mecanismul complementar al Conventiei.

Romania, la randul sau, in calitatea pe care o are de parte la Conventie, isi aduce contributia activa si originala prin practica si dreptul sau, la fixarea standardelor europene, impreuna cu celelalte state parti.

Vom analiza in continuare care sunt consecintele efective ale aderarii Romaniei la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, ne vom referi la modul cum a fost receptionata Conventia in dreptul intern romanesc si care este efectivitatea ei in fata jurisdictiilor nationale.

Ce statut juridic are CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI si care este statutul ce i s-a conferit in dreptul nostru intern ?

Pentru a raspunde corect la aceasta intrebare este necesar sa facem cateva precizari cu privire la caracteristicile Conventiei si a dreptului pe care l-a generat, precum si referitor la natura obligatiilor la care au subscris partile contractante.

CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI, conform doctrinei[6] Comisiei si Curtii Europene a Drepturilor Omului, este un tratat - lege, adica un tratat institutional care creeaza obligatii obiective pentru state si exclude conditia de reciprocitate. Cu alte cuvinte, Conventia nu confera drepturi si obligatii reciproce statelor contractante, utile pentru realizarea intereselor nationale, ci creeaza o ordine juridica publica la care statele subscriu, asumandu-si liber obligatii cu caracter obiectiv. Dreptul creat prin aplicarea dispozitiilor Conventiei de catre organele de la Strasbourg este un drept jurisprudential, evolutiv si autonom fata de dreptul national al statelor parti contractante[7]. Este un drept jurisprudential si evolutiv, deoarece a luat nastere prin interpretarile dinamice, evolutive facute de Comisia si Curtea Europeana in rezolvarea cauzelor de incalcare a Conventiei. Aceste interpretari se bucura de " autoritatea lucrului interpretat " si influenteaza practica instantelor nationale ale statelor contractante. Aceasta practica este inegala, diferita de la stat la stat, dar are aceeasi finalitate: observarea rapoartelor Comisiei si a hotararilor Curtii Europene. Cu toate ca rapoartele Comisiei au un caracter declarator, iar hotararile Curtii au efecte inter partes, deci o autoritate de lucru judecat relativa, jurisprudenta Curtii are o autoritate proprie in ceea ce priveste interpretarea dispozitiilor Conventiei: autoritatea de a fi "observata " de statele parti la CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI, adica de a constitui standardul, etalonul in interpretarea si aplicarea dispozitiilor Conventiei este consecinta autoritatii de lucru interpretat[8].

Aceasta notiune este intim legata de caracterul autonom al dispozitiilor CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI, al dreptului acesteia. Autonomia unora dintre dispozitiile conventiei confera Comisiei si Curtii Europene a Drepturilor Omului posibilitatea de a da clarificari proprii notiunilor cuprinse in textul Conventiei, care sunt distincte si independente de clarificarile facute de fiecare stat contractant. Ce atitudine adopta statele ? ele pot tine cont sau ignora jurisprudenta organelor internationale de control. In cazul in care va prevala interpretarea facuta de instantele nationale, iar aceasta nu va fi conforma cu jurisprudenta Curtii Europene, sanctiunea juridica internationala va consta in existenta unui mare numar de petitii individuale adresate organelor de control international. Desigur, va exista si consecinta unei "imagini " pe care statul si-o creeaza in relatiile internationale, ca urmare a propriului comportament practicat prin respectarea sau incalcarea obligatiilor sau angajamentelor internationale asumate.

Ce categorii de obligatii internationale au statele parti CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI? Sunt ele obligate sa respecte drepturile si obligatiile internationale reglementate de Conventie?

Articolul nr. 1 al Conventiei cere partilor contractante "sa asigure drepturile si libertatile definite in titlul I al Conventie". Garantarea acestor drepturi si libertati impune statelor obligatii pozitive si negative in acelasi timp. Obligatiile pozitive sunt de regula asociate drepturilor economice, sociale, culturale si sunt obligatii cu implicatii financiare. Obligatiile negative sunt asociate drepturilor civile si politice si constau intr-o abstentiune. In CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI sunt expres indicate anumite obligatii pozitive, cum ar fi in art. 1 al Conventiei, potrivit caruia statele parti trebuie sa ia masurile pe care le apreciaza ca fiind adecvate pentru a garanta aplicarea efectiva a drepturilor omului. In ce consta aplicarea efectiva a dispozitiilor Conventiei si cine o confera?

Raspunsul pe care il vom da acestei intrebari ne readuce la problema statutului atribuit Conventiei in dreptul intern al statelor contractante.

Inglobarea CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI in dreptul intern roman printr-o dispozitie expresa a legii fundamentale ( art. 11 din Constitutia Romaniei) are ca si consecinte atribuirea de efect direct dispozitiilor Conventiei. Cu alte cuvinte, drepturile si libertatile prevazute de Conventie apartin resortisantilor din statele contractante, care pot, au dreptul sa le invoce direct in fata instantelor nationale. Acest drept al indivizilor de a invoca direct dispozitiile Conventiei in fata instantelor nationale este consecinta cea mai importanta a incorporarii CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI.

Aplicarea directa si prioritara a dispozitiilor CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI de catre instantele judecatoresti din Romania este posibila in temeiul unei dispozitii exprese din Constitutie ( art. 11 si art. 20, alin.2) si ca urmare a caracterului direct aplicabil ( self - executing ) al dispozitiilor Conventiei.

Interpretarea si aplicarea normelor internationale alaturi de cele interne are ca scop realizarea conformitatii si compatibilitatii legilor nationale cu tratatele internationale. Aplicarea celor doua categorii de norme juridice impreuna, concomitent sau alaturat, se poate realiza in doua ipoteze distincte: cand norma interna exista si cand ea este inexistenta.

Prima alternativa presupune aplicarea normelor constitutionale si a celor din cuprinsul CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI impreuna, in sensul colaborarii lor. In cadrul acestei operatiuni norma internationala constituie etalonul sau standardul, dar este in acelasi timp subsidiara si complementara normei fundamentale interne. Subsidiaritatea si complementaritatea presupun o raportare distincta, specifica a dreptului pozitiv national fata de CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI: aceasta corelare a normelor, unele fata de celelalte exclude: ierarhizarea lor, recunoasterea unei valori deosebite unei categorii determinate de norme in functie de caracterul lor national sau international, atribuirea fortei juridice obligatorii dupa izvorul formal national sau international in care este cuprinsa norma.

O a doua alternativa a aplicarii dispozitiilor CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI si a altor norme internationale alaturi de normele dreptului national, o constituie ipoteza inexistentei normei juridice interne care sa reglementeze un drept fundamental determinat. Acest drept fundamental este prevazut de CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI sau un alt tratat international la care Romania este parte. In aceasta ipoteza apreciem ca este necesara aplicarea normei internationale privitoare la drepturile omului, care este parte a dreptului intern prin ratificarea tratatului ce o contine. Ea este direct aplicabila pentru ca a fost inglobata in dreptul intern.

Prioritatea sau aplicarea prioritara a normelor europene este solutia care pune capat conflictului de legi - art. 20, alin. 2 din Constitutia Romaniei - sau de jurisprudenta. Ea este in acelasi timp un aspect caracteristic statutului CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI in dreptul intern al statelor parti. Stabilirea unei prioritati intre normele interne si cele internationale, fara a stabili o ierarhie intre acestea, asigura aplicarea acelor norme care garanteaza eficient si efectiv drepturile omului. Prioritatea rezolva o problema de jurisdictie : aplicabilitatea preferentiala a normelor care corespund cerintelor unei protectii eficiente, efective si directe a drepturilor omului.

Datorita acestei caracteristici esentiale, primatul normelor care reglementeaza, protejeaza si garanteaza drepturile omului este un primat jurisdictional. Se urmareste acordarea prioritatii acelui sistem sau categorii de norme care, la nivel national sau european, garanteaza protectia drepturilor omului. Altfel spus, are loc o interpretare si o aplicare prioritara a normelor care corespund acestui scop.

Primatul CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI in dreptul intern determina consecinte distincte:

- cand exista dispozitii contrare prevederilor unui tratat international al drepturilor omului, care sunt cuprinse in legi organice sau ordinare, intrate in vigoare ulterior ratificarii tratatului, acestea pot fi declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, in temeiul primatului dreptului international consacrat de art. 20(2) din Constitutie;

-                cand dispozitia legii organice sau ordinare contravine prevederilor unui tratat international referitor la alt domeniu decat drepturile omului, tratat ratificat anterior legii, Curtea Constitutionala nu poate declara neconstitutionalitatea, intrucat tratatul are, conform art. 11 din Constitutie, valoarea legii de ratificare.

Aplicarea prioritara a dispozitiilor Conventiei se face in temeiul prevederii exprese a legii interne. Consecinta pe care o produce consta in substituirea, inlocuirea normelor interne, care sunt principale si primordiale, cu normele internationale caracterizate de subsidiaritate si complementarietate. Acest proces de inlocuire este posibil deoarece este expres prevazut de lege si se justifica prin scopul urmarit: garantarea protectiei drepturilor omului[9].

CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI a avut si are in continuare un efect considerabil asupra sistemelor juridice nationale prin aportul adus la realizarea armoniei legislative in Romania. Dispozitiile ei au rolul principal de catalizator al reformei legislative si, doar subsidiar, de mijloc de control al incalcarii drepturilor omului. Sistemul international de control ca remediu, garantie complementara aflata la indemana indivizilor atunci cand caile de recurs interne au esuat, este conceput ca un mijloc ce mentine "o stare constanta de presiune" cu privire la respectarea standardelor europene a drepturilor omului. Concepute ca o modalitate de realizare a integrarii europene, CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI si Protocoalele ei aditionale au rolul de "carta a drepturilor omului ". Efectul primar si esential al acesteia este sa garanteze indivizilor un remediu efectiv in fata organelor internationale de control, cu scopul de a proteja drepturile si libertatile fundamentale ale acestora. Avand in vedere aceasta finalitate a Conventiei, apreciem ca, in viitor, se impun anumite reconsiderari ale dispozitiilor acesteia, cu menirea de a creste eficienta si efectivitatea lor , de a reduce termenele de solutionare a cauzelor cu care au fost sesizate Comisia, respectiv Curtea Europeana, de a modifica tehnica legislativa, procedurile mecanismului international de control.



[1] Charles Zorgbibe, Constructia europeana: trecut, prezent, viitor, editura Trei, ed.1998, p.210.

[2] Preambulul Conventiei europene pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

[3] I. Suceava, M. Viorel, Gh. Constantin, op. cit., p.91

[4] Art.4, pct.3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

[5] V. Duculescu, op. cit., p.102-104.

[6] G. Cohen - Jonathan, La Convention Europeenne des Droits de L'homme, Economica, Presse Universitaires D'Aix - Marseille, 1989, p.250.

[7] D. J. Harris, M. O'Boyle, C. Warbrick, Law of European Convention on Human Rights, London, Dublin, Edinburgh, 1995, p.23.

[8] G. Cohen - Jonathan, op. cit.., p.255.

[9] D. Micu, op. cit. , p. 262-270.



Drept



Istoricul reglementarii legitimei aparari
Curtea cu jurati - institut indispensabil al procesului contradictorial
DREPT Medicina legala - grila rezolvata
Aprecierea probei cu martori
Hotararea judecatoreasca
Dreptul englez
Raportul juridic
Modul de actionare a paternitatii
Inaintarea sesizarii impreuna cu dosarul de urmarire penala
DREPTUL DE PROPRIETATE INTRE TEORIE SI PRACTICA











 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate