Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Criminalistica


Index » legal » Criminalistica
REFERAT CRIMINOLOGIE - Teoriile lui Sigmund Freud


REFERAT CRIMINOLOGIE - Teoriile lui Sigmund Freud




REFERAT

CRIMINOLOGIE

Teoriile lui Sigmund Freud

Sigmund Freud a inceput cercetarile indomeniul psihanalizei in anii 1880 la finalul unui secol in care atat Europa, cat si America au cunoscut reformaazilelor pentru persoanele cu deficiente psihice si si-au manifestat interesul pentru starile psihologice anormale, in special pentru afecttunile psihice. Freud s-a indreptat catre studiul psihanalizei dupa ce a citit articole referitoare la metoda lui Breuer de a trata isteria prinhipnoza si dupa ce si-a terminat studiile la Sorbona in 1885. Contributia esentiala a lui Sigmund Freud consta in punerea in evidenta a existentei si actiunii inconstientului in viata psihica si in explicarea pe aceasta baza a personalitatii umane. In plus, a dezvoltat o noua teorie (teoria psihanalitica), precum si o metodologie terapeutica aferenta, care - in forma initiala sau modificata - urmareste ameliorarea functionarii psihice, uneori cu aplicatii in patologiile mentale.




1.    Teoriile cu privire la studiul personalitatii

Cel mai de seama reprezentant al psihanalizei considera ca fortele pulsionale fundamentale ale individului sunt Erosul- ca sistem pulsional hedonic si vital, si Thanatosul ca instinctul urii si a mortii. Freud diferentiaza trei instante ale personalitatii: eul, supraeul si sinele.

Eul sau constiinta de sine reprezinta nucleul personalitatii si este alcatuit dincunostiintele si imaginile despre sine, precum si dinatitudinile constiente sau inconstiente fata de cele mai importante interese si valori; Supraeul ( Super-ego)sau constiinta morala reprezinta expresia existentei individului in mediul social; Sinele (Id) reprezinta un complex de instincte si de tendinte refulate, el constituind polul pulsional al personalitatii, depozitar al tendintelor instinctive predominant sexuale si agresive.[1]

Eul este acela care asigura echilibrul intre instinctele si tendintele profunde ale individului, pe de o parte, si normele primite prineducatie si realitatea obiectiva, pe de alta parte. Asadar, Sinele este pus treptat, pe masura dezvoltarii personalitatii, sub controlul Eului si Supraeului.

Un loc primordial in determinarea vietii psihice il ocupa inconstientul. La baza diverselor tulburari sau comportamente specifice stau astfel motive ce se situeaza in sfera inconstientului. Aparitia unor stari tensionale intre cele 3 instante ale personalitatii duce la conflict. Caile de rezolvare a conflictului sunt: sublimarea (redirectionarea energiilor sexuale de la scopul primar catre alte scopuri, ca de exemplu, creatii artistice) si refularea ( respingerea imaginilor, ideilor, dorintelor neplacute dinsfera constientului in constient, creandu-se astfel un nou conflict inconstient). Freud acorda importanta primordiala complexului oedipian si complexului de culpabilitate.

In conceptia lui Freud, diferenta dintre infractor si nonifractor s-ar situa la nivelulSupraeului, intrucat in sfera Sinelui si a Eului nu exista deosebiri semnificative. Pulsiunile organice antisociale, tendintele criminogene ar fi astfel prezente la toti indivizii. Acestea raman ascunse in pliurile cele mai profunde ale personalitatii individului, fiind controlate si stapanite pe masura dezvoltarii acestuia si trecerii la faza adulta de catre " Eu", care se desavarseste in permanenta, datorita experientelor successive traite de individ in cursul procesului de maturizare, prin structura constiintei morale ( a Supraeului). Freud considera ca structurarea Supraeului este marcata indeosebi de procesul de identificare, de amintirea tatalui asociata ideii de bine si rau ca si de regulile de morala proprii grupului familial in care individul se dezvolta. Supraeul este cel care dicteaza Eului, acesta din urma supunandu-se sau nu ordinului de a controla si stapani pulsiunile Sinelui. Diferenta specifica care separa infractorul de noninfractor s-ar situa la nivelul Supraeului si s-ar datora unei incapacitati de a depasi complexul oedipian. Un loc aparte il ocupa criminalul care savarseste infractiunea datorita complexului de vinovatie. Potrivit conceptiei freudiene, complexul de vinovatie favorizeaza comiterea crimei, deoarece unii indivizi ar suferi de un sentiment de vinovatie atat de puternic, incat devenind insuportabil, face ca pedeapsa sa fie asteptata ca o eliberare. Aceasta ar explica si de ce unii infractori isi "semneaza crima" pentru a fi cat mai repede descoperiti, de ce marturisesc foarte usor fapte comise sau isi aroga fapte pe care nu le-au comis. Catre sfarsitul vietii sale, Freud largeste, intrucatva, fundamentul pe care se sprijina teoria sa, explicand vinovatia ca pe o expresie a unui conflict ambivalent, a luptei eterne intre Eros si Thanatos, conflict care se naste in familie si care se amplifica, ulterior in viata comunitara[2].

2.    Constient, inconstient, subconstient

Contributia esentiala a lui Sigmund Freud consta in punerea in evidenta a existentei si actiunii inconstientului in viata psihica si in explicarea pe aceasta baza a personalitatii umane. Freud este primul care intercoreleaza si aduna toate referirile si datele concrete care vorbeau despre existenta si a unei alte componente a psihicului in afara de constiinta, componenta ce a fost denumita inconstient.

Inconstientul este declarat factor determinant al intregii dinamici psihologice a individului, cauzalitate a manifestarilor sale psihice: "Orice act comportamental isi are radacina in inconstient."[3]

Inconstientulreprezinta partea invizibila a aisbergului, care formeaza cel mai larg si, intr-un anume fel,cel mai puternic sector al vietii noastre. Preconstientul(subconstientul) este mai apropiat de inconstient, dar poate fi stimulat prinmijloacele gandirii si deveni constient. Constientul este treapata superioara , intalnita la omul evaluat sub aspect psihic.[4]

Sub raport functional, inconstientul contine pulsiuni ce se comporta ca " fiintele vii", pe cand constiinta este doar spectatoare, ea observa si permite sau nu satisfacerea pulsiunilor inconstientului. Constiinta nu are rol in socializarea individului sau in adapatarea lui actuala la solicitarile mediului de viata, ci doar de a suprima, de a refula, adica de a trimite inapoi in inconstient acele pulsiuni care incearca sa " scoata capul la vedere". Cat priveste preconstientul, el este o" statie de tranzit", unde tendintele inconstientului si ale constiintei vin si poposesc temporar inainte de a trece in structurile opuse fiecareia dintre ele. Inconstientul este sediul instinctelor sexuale inscrise in chiar structura biologica, somatica a organismului. Ele sunt cele care" fierb", care "clocotesc", ele sunt cele a caror singura "ratiune"de a exista este "descarcarea" si consumarea lor adecvata, reducerea tensiunii, producerea placerii.Cum insa aceasta "descarcare" nu se face oricand si oricum, ci in comformitate cu anumite reguli si norme de convietuire, de comportare sociala, adica atunci cand a fost descoperit sau produs obiectul capabil a le consuma corespunzator, satisfacerea lor este barata, amanata sau chiar repudiate de constiinta. In virtutea acestui fapt, Freud considera ca inconstientul functioneaza dupa "principiul placerii", caruia ii acorda statutul de principiul fundamental al vietii, in timp ce constiinta actioneaza dupa "principiul realitatii", principiu care presupune gandirea, adica stabilirea unui plan de actiune, rezolvarea unor situatii problematice. Atita vreme cit intre aceste instante exista un echilibru, viata psihica a individului este normala, se desfasoara firesc. Cand intervin insa dezechilibre, schimbari de forte, distorisiuni , apar noi modele interactionale, care de obicei sunt de ordin patologic. De pilda, atunci cand instinctele sexuale nu sunt satisfacute neconditionat, ele sunt refulate, sunt trimise din nou in inconstient.Freud considera insa ca aceste instincte,o data refulate nu dispar , nu se potolesc, nu raman inactive, ci actioneaza si cu mai multa forta asupra individului, cer cu si mai intensa tarie sa fie satisfacute. Cu cat conflictul dintre libido( forta, puterea instinctelor sexulae) si constiinta este mai mare, cu atat instinctele refulate cauta cai proprii de a se satisface, chiar impotiva" vointei " constiintei. Astfel, ele se satisfac sub forma unor acte comportamentale curioase, numite de Freudacte ratate(lapsusuri inexplicabile, uitari totale de nume proprii, de cuvinte straine, erori de citit), sub forma visului si, in cazuri mai grave, sub forma unor stari morbide, nevrotice. Asadar dupa opinia lui Freud, actele ratate, visele si nevrozele au o cazualitate de ordin sexual care se manifesta nu direct, ci indirect, prin intermediul unor simptome care sunt substitutii ale inconstientului, a "ceva" ce este prezent, dar ramane inca inaccesibil cunoasterii si intelegerii rationale.[5]





3.    Teorii cu privire la sexualitate

Vorbind despre libido si sexualitate, teoria lui Freud a provocat spiritele inceputului de secol XX. Sexualitatea era o tema considerata secreta, tabu, chiar si pentru adult.Freud a indraznit si mai mult, plasand-o la nivelul copilariei. Primul act al copilului mic, suptul, este un act sexual, el produce placere sexuala. La fel se intampla si cu erectiile precoce, exhibitionismul infantil. La toate acestea se mai adauga si complexul lui Oedip, potrivit caruia copilul mic manifesta un atasament sexual fata de parintele de sex opus si, complementar, rivalitate fata de parintele de acelati sex. Cu toate acestea, Freud nu considera sexualitatea copilui ca fiind "perversa" pentru ca nu se finalizeaza in procreatie( aceasta fiind scopul sexualiatatii normale). Freud prelungeste insa sexualitatea nu numai in"jos", coborand-o pana la nivelul copilariei, ci si in sus explicand prin intermediul ei o multime de fenomene ale vietii sociale a omului. Arta, literatura, religia, moralanu sunt altceva decat tot manifestari ale sexualitatii. " exista situatii, scria el, cand instinctele sexuale renunta la placerea partiala pe care o produce satisfacerea lor sau la cea procurata de actul procreatiei, inlocuind-o printr-un alt scop care a incetat sa mai fie sexual, devenind social. Denumim acest process sublimare".[6]

4.     Teoria stadiilor de dezvoltare

Urmand o evolutie biologica, Freud stabileste un model rigid pentru ceea ce el numeste 'dezvoltare sexuala'. Pentru aceasta, Freud propune teoria stadiilor de dezvoltare, pe varsta, cu delimitari foarte clare. Nu este obligatoriu ca un individ sa treaca printoate fazele si este posibil ca unele etape sa se suprapuna.

Prima faza este cuprinsa intre 0-2 ani. In aceasta perioada, copilul exploreaza lumea cu ajutorul buzelor si al gurii. Copilul accepta mancarea, laptele si are tendinta de a duce la gura orice obiect pe care il poate tine in mana. Mai tarziu, invata sa foloseasca gura pentru a comunica.

Urmatoarea faza este cuprinsa intre 2-4 ani si este cea mai controversata. In aceasta perioada copiii descopera diferentele sexuale si invata sa-si controleze nevoile fiziologice. Astfel, copilul realizeaza ca isi poate manipula parintii, refuzand sa faca ce i se cere.

Perioada intre varstele de 4-6 ani este cea mai importanta pentru dezvoltarea psiho-sexuala a individului. Cheia acestei etape este atractia pe care copilul o simte fata de parintele de sex opus, odata cu teama de celalalt parinte. Freud numeste aceasta atractie complexul lui Oedip (pentru baieti) si al Electrei (pentru fete). Aceste complexe conduc la o diferentiere normala a personalitatii masculine de cea feminina. Rezolvarea complexului consta in incercarea copilului de a se identifica cu parintele de acelasi sex, aceasta identificare ducand la viitoarea sa orientare sexuala.

In perioada urmatoare, intre 6 ani si pana la varsta pubertatii, individul suprima dimensiunea sexuala si se concentreaza asupra altor aspecte ale vietii. Este perioada invatatului, adaptarii la societate, asimilarii unor informatii culturale si valorilor morale. Aceasta etapa latenta dureaza aproximativ 5 sau 6 ani, pana la pubertate, cand individul devine constient de dimensiunea sexuala.




Incepand cu varsta pubertatii, individul este atras de persoanele de sex opus si poate duce la bun sfarsit instinctul procrearii.

Bibliografie:

1.    Freud, Sigmund, Introducere in psihanaliza. Prelegeri de psihanaliza. Psohopatologia vietii cotidene, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992;

2.    Iacobuta, Ioan, Criminologie, Editura Junimea, Iasi, 2002;

3.    Munteanu, Ana, Psihologia dezvoltarii umane,Editura Polirom, Iasi, 2006;

4.    Stanoiu, Rodica, Criminologie, editia 5-a, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2003;

5.    Zlate, Mielu, Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iasi, 2007



[1] Munteanu, Ana, Psihologia dezvoltarii umane,Editura Polirom, Iasi, 2006, pag. 36

[2] Stanoiu, Rodica, Criminologie, editia 5-a, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2003, pag 165

[3] Freud, Sigmund,Introducere in psihanaliza. Prelegeri de psihanaliza. Psohopataologia vietii cotidene,, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992, pag 277

[4] Iacobuta, Ioan, Criminologie, Editura Junimea, Iasi, 2002, pag 99

[5] Zlate, Mielu,Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iasi, pag 86

[6] Freud, Sigmund, Introducere in psihanaliza. Prelegeri de psihanaliza. Psohopataologia vietii cotidene, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, pag 292







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Criminalistica




Tehnici de identificare a cadavrelor
VICTIMA
Urmele formate prin folosirea armelor de foc
URMELE DE PICIOARE
PREVENIREA CORUPTIEI INTERNE
URMELE DE DINTI
UTILIZAREA SISTEMULUI AUTOMAT DE IDENTIFICARE A LOR IN INVESTIGAREA DACTILOSCOPICA
RIDICAREA SI PRELUCRAREA IN LABORATOR A URMELOR PAPILARE DESCOPERITE LA FATA LOCULUI
Reguli tactice aplicate in efectuarea perchezitiei propriu-zise
ORGANELE CARE EFECTUEAZA CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA SI EXPERTIZA (DACTILOSCOPICA) URMELOR DE MAINI