Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Criminalistica


Index » legal » Criminalistica
» Dresajul la caine - comportamente rezultate din actele instinctive


Dresajul la caine - comportamente rezultate din actele instinctive


DRESAJUL LA CAINE - COMPORTAMENTE REZULTATE DIN ACTELE INSTINCTIVE

______________________________________________________________________

1.1. COMPORTAMENTUL DE VANATOARE



S-ar putea crede ca acest comportament de pradator a fost necesar numai rudelor ancestrale ale cainelui pentru a supravietui si care, acum, fiind de prisos, a disparut. Adevarul este altul; toti cainii domestici detin un impuls de pradator innascut, precum si abilitatile motoare si senzoriale asociate, pentru a actiona sub imperiul acestei motivatii. Conducerea turmelor este cel mai bun exemplu pentru obiceiurile de pradator al cainelui domestic modern.

Insa, activarea impulsului de vanatoare este mai complicat decat simpla urmarire a ceva ceea ce cainele considera a fi prada. Este prezentata mai jos o lista a factorilor ce influenteaza constituirea comportamentului de pradator complet operational:

− tendinta rasei - unele rase sunt mai motivate in a manifesta instinctul de a urmari prada decat altele (de exemplu, un Brac german va fi mult mai insistent in a cauta urma de miros a vanatului decat un Boxer german);

− experienta - succesul este o recompensa puternica, ce se va fixa in memoria de durata;

− oportunitatea - libertatea de a actiona; un mediu ce contine prada;

− motivarea - procesele interne ce imping un animal spre actiune;

− incurajarea sociala - prezenta sau absenta altor membri ai haitei.

Cele doua faze ale vanatorii, in mediul natural, constau in:

Ü Faza apetitiva, este alimentata de nevoia de a manca. Foamea determina lupii ori cainii salbatici sa caute, sa gaseasca si sa prinda prada. In cautarea hranei, acestia isi folosesc aproape toate simturile pe care le au. Lucrand din memorie, cu ajutorul hartilor mentale, acestia isi „piaptana” sistematic teritoriul, in cautarea de indicii. Olfactia este extrem de importanta in aceasta etapa a vanatorii, iar canidele sunt impresionant echipate in aceasta privinta, avand un simt al mirosului de aproximativ 100 de ori mai sensibil decat al omului. Vederea devine simtul primar odata ce prada a fost localizata vizual, iar miscarea prazii declanseaza o urmarire bine pusa la punct in ceea ce priveste strategia si coreografia (Fig. 1). Exactitatea loviturii de gratie depinde de marimea haitei si de cea a animalul vanat.

Ü Faza de consumare presupune hranirea si devorarea prazii. Dominanta si ierarhia din cadrul haitei determina care individ are prioritate la festin (Fig. 2).

In consecinta, se pare ca, in mod normal, canidele nu vaneaza intotdeauna in haita. Prada de dimensiuni mari impune o munca in comun, pe cand, animalele mici pot fi capturate printr-o angajare unu-la-unu. Grupurile tipice de pradatori sunt constituite din 6-10 membri, suficient de mature, de ambele sexe. In urma sunt lasate mamele cu pui si/sau doicile. Ratacind pe un teritoriu extins si adulmecand diverse mirosuri, unul din membrii haitei, gaseste, in final, o urma (Fig. 3), pe care o prelucreaza impreuna cu ceilalti tovarasi pana atinge tinta. Intrand in contact vizual cu prada, haita incearca, in mod normal, s-o incercuiasca si sa-i taie orice cale de scapare, dupa care este doborata. Vitalitatea si perseverenta sunt armele principale ale canidelor salbatice in timpul unei asemenea urmariri. De fiecare data cand prada se intoarce, unul din membrii haitei este acolo sa-i blocheze scaparea (Fig. 4), redirectionand-o sau incepand atacul.

O alta strategie presupune ca unii dintre indivizi sa se agate de animalele vanate, in timp ce ceilalti o eviscereaza din spate. In cazul animalelor mai mici, gatul prazii este tinta principala. Cainii salbatici incetinesc uneori deplasarea prazii prin retezarea tendoanelor din zona jaretului, in timp ce lupii tind sa nu adopte acest mod de atac. Nu este clar cum opereaza cainii domestici, insa in cazul atacurilor de strada, de cele mai multe ori, acestia au acelasi comportament cu al cainilor salbatici, muscand de glezna, in zona tendonului lui Ahile.

Dupa capturarea si uciderea vanatului, invingatorii se infrupta din prada (Fig. 5). Din cauza ca multe urmariri se termina fara succes si vanatorii nu stiu niciodata cand vor avea parte de urmatoarea masa, se asigura ca mananca destul, pana la saturatie. Unii indivizi parasesc scena avand stomacul extrem de plin, astfel incat sa poata regurgita hrana pentru membrii absenti ai haitei, atunci cand ajung la barlog.

Cainii domestici sunt greu de studiat referitor la dinamica vanatorii, pentru ca ei traiesc, de cele mai multe ori, in gospodariile oamenilor, in conditii artificiale. Capturarea prazii nu le este necesara pentru supravietuire. Se poate intampla ca un Ciobanesc german sa urmareasca o veverita pana sus in pom sau un Collie fugarind o oaie, insa asemenea intamplari nu pot decat sa ofere o mica parte din intregul lor potential de prada. Din cauza acestor limite, aproape tot din ceea ce se presupune a fi adevarat in legatura cu cainii domestici este colectat din studiul lupilor, pentru care vanatoarea este inca un mod de viata.




Cainii domestici, luati ca intreg, sunt mai slab echipati pentru vanatoare decat verii lor salbatici, care depind de abilitatile lor de a se hrani si supravietui.

Instinctul de pradator s-a pastrat intr-o anumita masura la toti cainii, fiind cultivat si dezvoltat la anumite rase. Comportamentul de lucru al raselor de sport este bazat aproape in intregime pe instincte de vanatoare personalizate. De exemplu, pointerii adulmeca si apoi ponteaza vanatul gasit, cainii de aport gasesc si aduc la stapan vanatul impuscat sau ranit, fara sa-l zdrobeasca in gura, iar spanielii localizeaza si apoi prin sarituri sau aparitii bruste scot din ascunzis vanatul (Fig. 6).

Rasele cel mai bine cunoscute ca avand un instinct de vanatoare dezvoltat sunt cele din grupa cainilor ciobanesti. Comportamentul de conducere a turmei constituie cel mai bun exemplu de comportament de vanatoare in actiune la cainii domestici moderni (Fig. 7). De la mersul tiptil, la ghemuirea inainte de saritura, de la mersul taras, la alergarea si muscarea animalelor din turme / cirezi, cainii ciobanesti manifesta aproape intregul comportament de vanatoare, cu exceptia placerii oferite de faza de consumare, suprimata chinuitor din repertoriul lor de pradator, prin selectie, timp de secole. Chiar daca a fost scoasa efectiv, aceasta faza finala a secventei comportamentului de vanatoare exista codata genetic la unii indivizi din rasele ciobanesti, iesind la suprafata din cand in cand.

Detinatorii de caini de companie, care-si doresc un simplu prieten in familie, ar putea sa ignore tot ceea ce reprezinta comportamentul de vanatoare al acestora, deoarece cainii lor nu vor vana niciodata pentru a se hrani, ei nu vor fi folositi ca si caini de turma sau pentru a aduce vanatul. Cu toate acestea, comportamentul de prada se regaseste inca in codul genetic al exemplarelor, intr-un procent mai mare sau mai mic. Iata unele exemple de comportament de vanatoare al cainilor crescuti in jurul casei:

− alergarea dupa masini, biciclete, skateboardere, aflate in miscare;

− alergarea dupa copiii care fug singuri sau in grup;

− „smotocirea” unei jucarii de plus sau a unui papuc;

− agresiunea in grup - atunci cand o haita de 2-5 caini intalnesc ceea ce lor li se pare a fi o prada aflata in miscare;

− atacarea nou-nascutilor nesupravegheati;

− alergarea dupa mingi de tenis sau discuri zburatoare aflate in miscare (Fig. 8);

− muscarea de calcai, gamba, coapsa a oamenilor aflati in alergare sau miscare;

− scormonirea terenului din spatele curtii - terrierii;

− gruparea pantofilor sau a altor obiecte intr-o anumita arie - retrieverii;

− „gruparea” oamenilor pentru a nu-i lasa sa paraseasca grupul - Border collie;

− latratul in masina (Fig. 9) sau la masinile aflate in miscare.

1.2. COMPORTAMENTUL TERITORIAL




Instinctul de aparare a teritoriului se manifesta prin comportamentul cainelui de a-si marca teritoriul prin stimuli olfactivi, meniti sa puna in garda orice intrus de faptul ca a patruns pe un teren deja ocupat. Este cunoscut deja comportamentul masculului de a urina la baza pomilor (Fig. 10), pe tufe, gramezi de pietre etc. si aceasta tocmai datorita instinctului mostenit de la lup care isi marca astfel prezenta, ii avertiza pe intrusi sa pastreze distanta fata de ceea ce ii „apartine”. Reflexul masculilor de a-si ridica membrul posterior in momentul urinarii (la unele exemplare actuale inexistent din cauza disparitiei instinctului) provine de la stramosii cainelui care incercau sa fixeze „marcajele” olfactive cat mai sus pe suportul respectiv (Fig. 11).

Cainele recunoaste ca teritoriu propriu curtea, gradina, boxa, padocul, perimetrul in care isi duce cel mai mult viata, pe care le apara instinctiv cand se apropie presoane necunoscute (Fig. 12).

In mediul natural, comportamentul teritorial este cel ce asigura repartizarea eficienta a resurselor naturale a unui teritoriu, in primul rand a resurselor de hrana. Marimea unui teritoriu depinde de prezenta suficienta, cantitativa si calitativa a acestor resurse, in special de natura si densitatea hranei.

Comportamentul teritorial asigura animalului securitatea optima, caci numai in interiorul teritoriului sau acesta se comporta cu maxima eficienta, reusind sa gaseasca intr-un timp minim mijlocul de a evita dusmanii sau daca acest lucru nu este posibil, de a-i ataca printr-o reactie critica extrem de violenta.

In afara teritoriului sau, animalul, in cazul de fata, cainele, se comporta nesigur, dezorientat. Mediul necunoscut produce o stare de alarma intensa ce poate in anumite situatii critice sa se transforme in panica.

Comportamentul teritorial previne sau atenueaza agresivitatea intraspecifica prin spatierea sferelor de actiune si prin manifestarile de autoafirmare (marcare), acestea din urma putand comunica uneori chiar informatii privind capacitatile fizice ale posesorului unui teritoriu, indepartand astfel rivalii de o categorie inferioara.

Comportamentul teritorial ofera conditiile optime pentru cresterea si protectia puilor. El asigura manifestarea ierarhiei sociale oferind posibilitati de protectie animalelor subordonate.

Comportamentul teritorial previne suprapopularea unui biotop si efectele negative ale acesteia cum ar fi raspandirea bolilor infectioase si parazitare, lipsa de hrana si adapost, etc.

Pentru a-si defini teritoriul, cainii folosesc mai mult decat mirosul urinei proprii. Mai sunt utilizate anumite coduri ce includ semne facute pe sol prin scormonirea locului respectiv. De asemenea, pentru delimitarea granitelor teritoriale, cainii pot depune fecale in locuri strategice. Aceste semnale, ce raman mult timp dupa ce autorul lor a plecat, amintesc trecatorilor ca se afla intr-o zona restrictiva.

Urina masculilor contine feromoni, derivati ai hormonului masculin, testosteronul, plus alti indicatori unici. Aceste substante chimice naturale, ce pot fi detectate de membrii aceleiasi specii, ii va determina pe acestia sa-si schimbe comportamentul; semnalul trimis - „cei ce incalca proprietatea vor fi pedepsiti”.

Ajungand la un reper din teren marcat anterior cu urina, cainii masculi incearca adesea sa acopere urmele de urina ale trecatorilor canini precedenti cu propria urina.

Chiar daca mult mai putin frecvent decat masculii, unele femele marcheaza teritoriul cu propria urina. Chiar daca comportamentele nu sunt unice pentru nici unul dintre sexe, unele dintre acestea, asa-numitele „comportamente dimorfic sexuale”, sunt manifestate in mod obisnuit mai mult de unul dintre sexe. Este cazul ridicarii membrului posterior, care este, in mod evident, un comportament masculin. Dar uneori, femelele dominante sau cele ce au crescut de mici printre masculi, pot dobandi acest comportament.

Femelele produc mici cantitati de testosteron, astfel incat, acesta se va regasi in urina lor. Insa, femele excreta de asemena in urina proprie feromoni de tipul acidului parahidroxibenzoic, a carui prezenta semnaleaza faptul ca se afla in estru si ca sunt receptive la masculi. Majoritatea femelelor nu-si ridica membrul, precum masculii, insa, in mod frecvent, lasa urme de urina pentru a-si anunta receptivitatea sexuala. Marcarea cu urina de catre femele este facuta mai ales din pozitia ghemuit.

1.3. COMPORTAMENTUL TERITORIAL

Comportamentul social reprezinta un ansamblu de interactiuni cu unul sau mai multi indivizi. Viata comunitara face loc instaurarii intre diferiti subiecti a unor legaturi de simpatie sau ostilitate, catalogate drept comportament afectiv.



Subtilitatea organizarii sociale variaza enorm in interiorul diferitelor familii de canide. Astfel, vulpile adulte nu sunt catusi de putin inclinate spre viata in colectivitate. Lupii, in schimb, pastreaza instinctul gregar toata viata. Haitele lor regrupeaza indivizi de acelasi sange cu interese comune (Fig. 13). Acesti indivizi vaneaza impreuna, isi impart hrana, isi tin de cald, cooperare care nu este posibila decat gratie unor importante mijloace de comunicare.

Instinctul social, de grup, rezulta dintr-un complex de reflexe neconditionate, superior altora, avand la baza modul de viata specific stramosilor cainelui.

„Bunavointa” cu care cainele se adapteaza vietii colective are la origine psihologia haitei pe care a mostenit-o de la lup.

Lupul, ca si cainele, a fost si este un animal de haita, obisnuit sa traiasca in grupuri, in colectivitati, ceea ce i-a permis mai usor apararea teritoriului, procurarea hranei, supravietuirea in definitiv.

In conditii naturale, in sanul haitei, ierarhia este bine definita: un individ sau un cuplu (pereche de reproducatori) dominant dirijeaza marea parte a activitatilor grupului, care i se supune; se intampla uneori ca alti indivizi sa tinda a prelua conducerea.

Membrii haitei trebuie sa se supuna neconditionat intereselor generale pentru a mentine unitatea grupului. Daca in timpul luptei cu un adversar puternic unii membri ai haitei sunt raniti, ceilalti vin in apararea lui, punandu-si, de multe ori, viata in pericol. Acest comportament avea o importanta vitala pentru fiecare individ. Daca nu ar fi atasat haitei si s-ar indeparta de ea, ar cadea usor prada dusmanilor.

Ramanand in centrul psihologiei cainelui domestic, comportamentul social a facilitat incontestabil integrarea sa in comunitatile umane din lumea intreaga.

Cainele domestic trece prin experienta haitei naturale pana in momentul cand puii parasesc cuibul pentru a se integra unei haite umane. In cuib, fiecare pui invata sa tina cont de fratii sai si mama sa, aceasta din urma fiind seful haitei pentru ca asigura supravietuirea grupului. Spre varsta de trei saptamani, puii incep sa se joace impreuna. Joaca impune un contact fizic cu ceilalti pui, dezvoltandu-se astfel coordonarea miscarilor corpului si controlul muscular, dar si deprinderea cu viata in colectivitate. Catelul este mult mai curajos, mai combativ, se manifesta mult mai agresiv atunci cand este in prezenta altor indivizi cu care isi imparte teritoriul.

Au trecut zeci de mii de ani de cand omul a realizat ca acest animal este mai maleabil si mai receptiv in timpul primelor 3-4 luni din viata. Luat de langa mama la varsta de 8-12 saptamani pentru a fi plasat unei familii de oameni, puiul transfera in mod natural instinctul propriu de haita spre o alta specie. Omul, care se substituie mamei puiului, se impune ca sef de haita. Instinctiv, puiul ii linge fata, la fel cum o facea cu botul mamei sale pentru a o provoca sa regurgiteze o parte din hrana si a i-o oferi (Fig. 14).

Crescand, puiul continua sa considere haita umana ca un substitut acceptabil haitei canine de care a fost separat. Se joaca cu oamenii si ii musca usor asa cum o facea cu fratii sai. Intr-o haita naturala, un pui care musca prea tare este mustrat fie printr-un refuz din partea altui pui de a continua joaca, fie printr-o muscatura controlata din partea mamei. In cadrul haitei umane, stapanului ii revine sarcina de a se substitui mamei atunci cand puiul tinde sa muste, aplicandu-i o corectie corespunzatoare pentru a-l convinge sa nu mai repete actiunea. Daca nu, cainele risca sa preia primul loc in haita de adoptie si sa devina incontrolabil.

Datorita acestui instinct, cainele respecta usor modul de viata impus de stapan, considerat „conducatorul haitei”. Prin comportamentul ce deriva de aici, il recunoaste „liderul haitei” si i se supune (Fig. 15).

Cainele se simte legat de stapan si pentru motivul ca acesta il hraneste. Despartit de stapan, cainele s-ar putea rataci si ar pierde siguranta oferita de acesta.

Totodata, el nu recunoaste concomitent doi stapani pentru ca, instinctual, stie ca in haita exista un singur individ in pozitie de lider. De aceea, membrii familiei stapanului sunt tratati frecvent cu indiferenta sau chiar agresivitate, desi cainele este rasfatat de acestia.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Criminalistica




URMELE MIJLOACELOR DE TRASPORT
Principalele probleme care trebuie clarificate prin investigarea mortii violente
PSIHOCRIMINALISTICA AUTORI SI ADEVARURI NECUNOSCUTE
Teoriile explicative ale delicventei
Masuratori si inregistrari la locul accidentului
ORGANELE CARE EFECTUEAZA CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA SI EXPERTIZA (DACTILOSCOPICA) URMELOR DE MAINI
OPORTUNITATEA INCRIMINARII SI COMBATERII INFRACTIUNII DE CONTRABANDA
Pregatirea si efectuarea prezentarii pentru recunoasterea de persoane
Principalele cauze ale relativitatii marturiei
Masuri pregatitoare luate la fata locului de catre organul de cercetare competent