Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Criminalistica


Index » legal » Criminalistica
» Acuitatea senzoriala la caine


Acuitatea senzoriala la caine


ACUITATEA SENZORIALA LA CAINE

______________________________________________________________________

Motivat de ratiuni diferite de cele pe care le experimenteaza oamenii, cainele se afla in conflict intre ceea ce ar trebui sa faca in mod instinctiv si ceea ce i se cere. Daca se doreste modificarea sistemului de valori si a modului instinctual in care cainele se comporta in situatii bazate pe reguli umane, va trebui ca acesta sa fie recompensat suplimentar atunci cand asculta comanda, stavilind astfel pornirea naturala de a face cu totul altceva.



Un caine isi va saluta cu bucurie stapanul, atunci cand acesta vine sa-l scoata din boxa. Modul natural in care un caine saluta revenirea stapanului este sa sara pe acesta si sa-l linga pe „bot” (comportament mostenit de la stramosii lui, care, astfel, provocau regurgitarea hranei de catre parintii intorsi de la vanatoare). Faptul ca afara este noroi, ca ploua sau ca stapanul este imbracat cu haine curate, nu va modifica deloc comportamentul cainelui. In acest fel, ceea ce era permis si chiar incurajat inainte, acum, cand labele murdaresc hainele curate, cainele este certat sau, mai rau, bruscat ori agresat. Pentru a tempera pornirea exuberanta a caineleui de a trata „ca un caine” situatia, dresajul se impune a fi inceput inca de la o varsta frageda. Chiar daca aceasta manifestare poate fi contracarata printr-un program de disciplinizare, pentru a carui executie este din plin recompensat, se constata cu surprindere ca stavilirea elanului unui pui hotarat sa dea binete stapanului este foarte greu de realizat.

Pentru a educa un caine sau pur si simplu pentru a-l cunoaste, se impune a investiga lumea lui senzoriala si a-i intelege mecanismele de raspuns la stimulii ce-i excita senzorii celor 5 simturi.

Chiar daca au acelasi numar de simturi ca si oamenii, cainii disting mediul inconjurator diferit fata de acestia.

1. SIMTUL OLFACTIV

Un caine obisnuit are simtul olfactiv extrem de pronuntat. El poate detecta si identifica mirosuri atat de diluate, incat nu pot fi inregistrate de nici un instrument, oricat de sensibil ar fi el.

Organul mirosului cainelui se afla situat la nivelul cavitatilor nazale. Celulele senzoriale (cele care preiau excitatia, o convertesc in impuls nervos si o transmit spre analiza centrilor olfactivi cerebrali) sunt concentrate in mucoasa nazala. Trufa, la un caine sanatos, ramane constant umeda, favorizand astfel captarea particulelor de miros din mediu si transmiterea acestora celulelor olfactive din mucoasa nazala.

O particularitate a analizatorului olfactiv este vomerul, un organ situat deasupra boltei palatine, cu care cainele capteaza mirosurile „sexuale” (feromonii) si le transmit la nivelul hipofizei (Fig. 35, a).

Practic, simtul mirosului deservit de acest analizator este unul chimic, ca si gustul, de altfel. Particulele olfactive ajung la nivelul mucoasei nazale unde sunt dizolvate, substantele chimice rezultate fiind cele care excita prelungirile nervoase ale celulelor senzoriale.

Mirosul deosebit de fin al cainelui, de 40 de ori mai dezvoltat decat la om, se datoreaza numarului mare de celule senzoriale din mucoasa olfactiva (150-300 milioane), de zeci de ori mai mare decat la om (cca. 5 milioane). Cu sute de milioane de receptori, mirosurile devin adevarate armonii in nasul cainelui, iar memoria lor ramane pe tot parcursul vietii acestuia. Dr. Roger Mugford (Marea Britanie, Institutul pentru Studiul Comportamentului Canin) sustine ca, daca membranele olfactive din nasul unui caine ar fi puse una langa alta, suprafata acoperita de acestea ar fi mai mare decat suprafata intregului corp al acestuia (suprafata olfactiva este prezentata comparativ, la om si caine, in Fig. 36).

Capacitatea cainelui de a analiza si interpreta mirosul tine de dotarea naturala a acestuia. Narile mobile ii permit sa determine directia mirosului, iar analizarea acestuia se face prin adulmecare. Adulmecarea se face in serii succesive, iar daca in respiratia normala aerul inhalat ajunge in plamani, prin adulmecare, acesta ramane in cornetele nazale, unde se creeaza vartejuri de aer, ce fac ca particulele de miros sa intre in contact cu receptorii (Fig. 37). Cornetele nazale sunt creste osoase acoperite de mucoasa, ce controleaza miscarea aerului. Cornetul nazal maxilar, cu celule olfactive mai putine, creaza turbulente ce incep incalzirea si umezirea moleculelor odorifere. Cornetul nazal etmoidal este localizat in spatele cavitatii nazale, avand concentratia cea mai mare de celule olfactive. Aici, moleculele odorifere sunt angrenate intr-un curent de aer mai rapid, generandu-se astfel mai multa caldura.

In timpul inspiratiei, curentul de aer are o traiectorie curba, descendenta, in zona mijlocie a cavitatii nazale, ce ocoleste, in buna masura, zona olfactiva. In timpul adulmecarii, aerul este inhalat rapid, scurt, fapt ce determina introducerea in cornetele nazale a unui flux turbionar de aer cu molecule odorifere (Fig. 38).

Particulele odorifere ajung in cavitatea nazala, in cornetul nazal maxilar; aici, aerul pierde din viteza si se umezeste, trecand apoi in cornetul etmoidal, unde caldura creste, iar particulele de miros intra in contact cu celulele olfactive; impulsurile create sunt transmise bulbului olfactiv (comparatia dintre bulbul olfactiv la caine si om este prezentata grafic in Fig. 39). La nivelul encefalului, mirosul este recunoscut, interpretat si memorat.

Stramosii cainelui, datorita vietii in padure, unde vizibilitatea era redusa, aveau nevoie de o sursa de informare in privinta posibililor inamici sau a vanatului care sa fie eficace la distante mari. Substantele odorante emanate de acestia au fost foarte potrivite acestui scop.

Mirosul a fost si este de natura sa influenteze comportamentul si psihologia cainelui, fiind principalul mod de comunicare si socializare in cadrul grupului.

Cainii se cunosc reciproc, se disting prin prisma substantelor odorante secretate de diferite glande ale organismului. Cand iau primul contact, cainii isi ating initial boturile, apoi se miros in regiunea ingvinala si anala. Masculii au obiceiul sa se miroase in regiunea flancului si a penisului, iar catelele in regiunea perianala. Indiferent de pozitia sociala, cainii se lasa mirositi, ramanand nemiscati, trecand apoi si ei la investigarea celuilalt.

Comunicarea prin miros este mediata de elemente chimice produse de caini, care se numesc feromoni. Feromonii sunt prezenti in saliva, fecale, urina, vagin si secretiile acestuia, glandele perianale si intr-o glanda situata in regiunea dorsala a cozii. Feromonii unui caine pot influenta imediat reactiile comportamentale ale altor caini, excitandu-i sau inhibandu-i pe termen lung. In urma unui experiment efectuat in S.U.A., s-a constatat ca un numar mare de caini au evitat sa intre intr-un cabinet veterinar, unde un caine, aflat intr-o stare de alarma, a emis o substanta prin glandele anale, dar, ca acelasi numar de masculi au intrat de indata ce locul a fost sprayat cu o secretie a unei femele in calduri.

Fecalele cainilor actioneaza ca adevarate carti de vizita pentru alti caini, oferind informatii despre sex si pozitia sociala. La fel de importanta este si mirosirea marcajelor cu urina, insa acestea atrag dupa sine nevoia de a „amprenta” locul deja marcat, iar cainii mai agresivi pot lua in paza teritoriul respectiv. S-a constatat o reducere considerabila a provocarilor sau chiar a atacurilor asupra altor caini, atunci cand s-a interzis masculului sa „ude” fiecare colt, fiecare tufis sau copac. Se impune, bineinteles, plimbarea cainelui in lesa si, concomitent, inceperea unui program de educare.

Cainii au preferinte olfactive destul de unitare, cele care pornesc de la glandele genitalo-anale, glandele pielii, urina, fecale, precum si cele care provin de la corpuri de animale aflate in descompunere. Preferinta cainelui pentru mirosurile neplacute omului porneste de la faptul ca stramosii lui, la fel ca lupul, hiena, sacalul, fac parte din consumatorii de hoituri. Consumul de cadavre, in mod obisnuit, nu are efecte asupra sanatatii acestora datorita faptului ca sucul gastric este foarte acid, inhiband dezvoltarea germenilor. Glandele odorante ale animalelor salbatice secreta o serie de substante (asemanatoare transpiratiei) cu un miros neplacut pentru om. Pentru caine, in schimb, aceste mirosuri sunt placute si, din aceasta cauza, linge portiunile transpirate ale pielii omului, de exemplu.

2. SIMTUL AUDITIV

Auzul, de 3 ori mai performant la caine decat la om, se situeaza pe locul doi in ierarhia acuitatii senzoriale si este mai pronuntat la rasele de caini cu urechi erecte care au si avantajul de a-si putea orienta pavilionul spre directia de propagare a sunetelor.

Auzul este deservit de aparatul acustico-vestibular, care este responsabil si de mentinerea echilibrului individului, si este format din trei segmente: urechea externa, urechea medie si urechea interna.

Urechea externa (pavilionul urechii) este o formatiune cartilaginoasa care capteaza sunetele si le transmite spre timpan. Pavilioanele urechii sunt deservite de peste 15 muschi diferiti, ce permit miscarea lor independenta. Vibratiile rezultate in urma atingerii timpanului, pun in miscare ciocanelul, scarita si nicovala, partile componente ale urechii medii. Acestea amplifica sunetele si le transmit urechii interne. Aici sunt preluate de cohlee (o formatiune elicoidala), la nivelul careia celulele senzoriale transforma semnalele in impulsuri nervoase. Pe aceasta cale, informatiile ajung la creier unde sunt prelucrate (Fig. 35, b).

Mobilitatea urechilor cainelui ii permite acestuia sa scaneze mediul si sa localizeze sunete. Pentru a capta un sunet, cainele isi misca initial o ureche, apoi, pentru a intercepta maximul undelor sonore, amandoua pavilioanele.

Ca peformante, raza de percepere a sunetelor la caine este extrem de mare, net superioara (de cel putin 4-6 ori) fata de cea a omului, fiind mult mai „fini” si in detectarea frecventelor inalte. Astfel, ei pot auzi sunete cu frecvente cuprinse intre 20 si aproximativ 50.000 de hz, comparativ cu omul care percepe doar 20.000 hz, motiv pentru care fluierul cu ultrasunete este un element de baza in cadrul unui dresaj sofisticat, de performanta.

De asemenea, cainele, spre deosebire de om, are capacitatea de a localiza precis sursa emitatoare, orientandu-se exact dupa aceasta. Prin experiente, s-a dovedit ca un caine poate localiza sursa unui zgomot in 6 sutimi de secunda. In acelasi timp, ei pot detecta sursa unui sunet cu o intensitate extrem de redusa (60 de decibeli). Cainii pot auzi un sunet slab de la 25 m, pe cand omul aude acelasi sunet de la cel mult 6-7 m.

Acuratetea auzului la caine se intinde pe aproximativ 8 octave si jumatate, iar Pavlov a atras atentia ca un caine poate distinge tonalitati separate de numai o optime de ton. Dealtfel, folosirea diferitelor tonalitati in dresaj este mai mult decat benefica, acesta fiind primul pas in eliminarea acordarii recompensei de hrana. Interdictia „nu” sau „fui” se da intotdeauna pe un ton grav, adoptand o atitudine usor distanta, iar recompensa „bravo” se da pe un ton inalt, vesel, aproape ca o invitatie la joaca. Aceasta maniera de lucru oglindeste intarirea pozitiva a unui anumit tip de comportament. Iar daca viteza de reactie a stapanului este buna si interdictia vine atunci cand cainele este pe cale sa comita o greseala sau chiar in timpul actiunii respective, folosirea tonalitatii joase va avea efectul scontat. Pentru a-i intari increderea in sine, cainelui i se ofera un „bravo” vesel, pe un ton inalt, de indata ce inceteaza, macar si pentru o secunda, actiunea pentru care a fost amendat. Cel mai usor, diferentele de tonalitate se impun, pentru prima data, atunci cand se interzice accesul cainelui intr-o incapere, intr-un anumit spatiu. Dealtfel, distingerea diferentelor de tonalitate este dovedita de toti cainii care recunosc diferite zgomote in legatura cu sapanul.

Exprimarile sonore sunt mai mult prezente la cainele de azi caruia ii place sa latre, spre deosebire de stramosii lui care, printr-un astfel de comportament, ar fi atras atentia dusmanilor sau ar fi pus in garda vanatul. Lupii urla la luna deoarece in noptile cu clar de luna exista conditii deosebit de prielnice pentru vanatoare, iar urletul le da curaj si favorizeaza agresivitatea.

La caini, exprimarea sonora joaca un rol important in relatiile dintre indivizi. Daca un caine incepe sa latre, ceilalti caini din preajma incep si ei sa latre din spirit de solidaritate. Daca un caine este pedepsit si urla din cauza durerii, ceilalti incearca sa il ajute, latrand in semn de protest.




Cele mai importante cauze ale latratului la caine sunt: plictiseala, avertizarea, agresivitatea, joaca, salutul, singuratatea, prezenta partenerului sexual, frica.

3. SIMTUL VIZUAL

Vazul are pentru caine o mai mica importanta, fiind doar un mijloc completar de verificare a senzatiilor percepute in prealabil de alte simturi de baza.

Desi omul are abilitatea de a percepe o lume cu mai multe detalii si culori decat cainele, aceasta nu inseamna ca cel din urma este dezavantajat. Din punct de vedere evolutional, cainele nu are nevoie de aceste caracteristici pentru a supravietui. In schimb, si-a dezvoltat abilitatea sa vada bine in lumina mai slaba si sa detecteze miscarea, fapt ce-i ajuta in supravietuire. Pe de alta parte, oamenii sunt fiinte vizuale, care depind pregnant, in viata lor zilnica, atat de culori cat si de detalii.

Analizatorul ce deserveste acest simt isi are sediul la nivelul ochiului, un organ complex si foarte sensibil. Ochiul este alcatuit din cornee, camera anterioara a globului ocular, care contine umoarea apoasa, iris, cristalin (o lentila organica care focalizeaza imaginile primite si care delimiteaza cele doua camere ale ochiului), camera posterioara - care contine umoarea vitroasa, retina, coroida si sclerotica. Imaginile, ce patrund prin pupila, trec prim umoarea apoasa, cristalin, corpul vitros si ajung la retina care, le codifica si transmite informatiile rezultate la creier prin intermediul nervului optic (Fig. 35, c).

Ochiul este protejat de doua pleoape principale (superioara si inferioara). Spre deosebire de om, cainele poseda o a treia pleoapa (situata sub pleoapa inferioara), care contribuie la curatarea ochiului prin indepartarea corpilor straini. Glanda lacrimala isi aduce si ea aportul la protejarea ochiului, umectandu-l permanent prin secretiile sale.

Vazul este un simt care ajunge la nivel optim anatomo-functional abia la varsta de 4 luni. Pana la aceasta varsta, puiul vede neclar, iar predresajul trebuie sa tina cont de acest fapt. Atunci cand se introduce in lucru mingea sau carpa, se va oferi puiului sansa sa vada bine aceste obiecte, repetand miscarea de stimulare, necorectandu-l sub nici o forma pentru ca observa cu intarziere sau chiar nu vede obiectul in miscare.

Vederea este influentata de o serie de factori care includ, pe langa sensibilitatea la lumina si la miscare, vederea in perspectiva, suprafata campului vizual, adancimea acestuia, acuitatea vizuala si perceperea culorilor si a formelor.

Sensibilitatea la lumina. Dezbaterile pe tema sistemului vizual al cainelui incep intotdeauna prin existenta deosebirilor fundamentale intre vederea umana si cea canina. Sistemul vizual canin este proiectat sa functioneze optim in conditii de lumina slaba, in timp ce, sistemul vizual uman da cele mai bune rezultate in conditii de lumina puternica (sistemul vizual al cainelui este capabil sa functioneze in conditii de lumina variata, insa adaptarea la lumina slaba ii intensifica calitatea de pradator).

Cantitatea minima de lumina necesara vederii la feline este de 6 ori mai mica decat la oameni, iar la caini, chiar daca pragul minim din acest punct de vedere este mai mare decat la feline, este cu siguranta mult mai scazut decat la oameni.

Vederea performanta in conditii de lumina slaba depinde, in primul rand, de raportul dintre cele doua tipuri de fotoreceptori prezenti in retina. Retina ochiului cainelui este formata preponderent din fotoreceptori sub forma de bastonase, in timp ce retina umana este compusa in majoritate din fotoreceptori sub forma de conuri. Bastonasele functioneaza mai bine in lumina obscura, pe cand conurile sunt eficiente in lumina puternica, fiind folosite pentru vederea cromatica. Celulele cu conuri si bastonase sunt prezente atat in retina omului, cat si in cea a cainelui, insa, cantitatea medie a acestora este extrem de diferita.

Vederea crepusculara performanta se bazeaza de asemenea pe existenta unei suprafete senzitive denumite tapetum lucidum, o suprafata formata dintr-un strat de celule ce reflecta lumina, localizat in spatele fotoreceptorilor din retina cainelui. Acest strat reflectiv este responsabil de stralucirea ochilor cainilor (si a altor specii de animale) atunci cand sunt luminati noaptea de o lumina puternica. Aceasta structura are rolul sa imbunatateasca vederea in lumina slaba prin reflectarea luminii inapoi prin retina, permitand receptorilor sa intre in contact de doua ori cu lumina patrunsa in globul ocular. Tapetum lucidum are si rolul de a schimba, prin fluorescenta, lungimea de unda a luminii reflectate, ajustand-o pentru a corespunde cat mai exact cu lungimea de unda optima a sensibilitatii fotoreceptorilor cu bastonase, sporind, astfel, contrastul.

Tapetum lucidum este situat in jumatatea superioara a retinei cainelui. Jumatatea inferioara a retinei acestuia este compusa din tapetum nigrum, un strat de celule cu pigment inchis la culoare, care nu au proprietati reflective. In majoritatea cazurilor, jumatatea superioara a retinei primeste lumina de la solul inchis la culoare, iar jumatatea de jos a retinei primeste lumina cerului luminos, fenomen care imbunatateste vederea im ambele cazuri.

Sensibilitatea la miscare. S-au facut studii putine in acest domeniu, chiar daca se stie ca fotoreceptorii cu bastonase sunt mai buni in detectarea miscarii si formei decat cei cu conuri.

In mod obisnuit, cainele vede perfect la o distanta de 10 metri si bine pana la 25-30 metri. Daca este insa chemat de la o distanta mai mare, isi foloseste in sprijin cele doua simturi performante, mirosul si auzul.

Obiectele situate la o distanta de cateva sute de metri sunt distinse doar in miscare, cainele putand usor confunda un obiect miscator cu un vanat oarecare, de exemplu. Capacitatea cainelui de a observa un obiect in miscare este de cel putin 10 ori mai mare decat a omului - un caine ciobanesc poate observa de la mare distanta un semn facut de mana ridicata a stapanului. In mod cert insa, cainele vede mult mai bine aproape decat la distanta.

Unul din studiile efectuate indica faptul ca un caine poate deosebi un obiect in miscare aflat la o distanta de 810-900 m, insa, acelasi obiect este distins in pozitie stationara la o distanta de pana la 585 m.

Sensibiltatea la lumina pulsatorie. Frecventa la care o lumina pulsatorie este perceputa ca lumina continua se numeste fuziune de licarire (flicker fusion) si este folosita pentru obtinerea de informatii cu privire la conurile si bastonasele din retina. La majoritatea oamenilor, fuziunea intervine in jurul valorii de 50-60 hz, chiar daca unii oamenii pot detecta licarirea la mai mult de 70 hz. Se pare ca, la majoritatea cainilor, fuziunea de licarire se situeaza intre 70 si 80 hz. Acest fapt explica de ce cainii nu petrec mult timp urmarind emisiunile TV. Rata de improspatare la ecranele TV se situeaza in jurul valorii de 60 hz; prin urmare, oamenii percep imaginile televizate ca o imagine continua, plana, in timp ce, cainilor, aceleasi imagini ar putea sa li se para ca palpaie rapid.

Vederea in perspectiva. Inaltimea la care se afla ochii de sol are o influenta majora in vederea umana sau animala. Importanta acesteia iese rapid la iveala atunci cand o persoana se ghemuieste la sol si priveste un anumit reper de la nivelul ochilor unui caine. Importanta evaluarii reperelor din aceasta perspectiva rezulta mai ales in momentul in care sunt gandite exercitiile ce presupun detectarea vizuala a acestor repere.

Suprafata campului vizual. Reprezinta aria acoperita vizual de ochi cand acestia fixeaza un anumit punct. In cazul cainilor, acest aspect nu a fost foarte bine studiat si, probabil, variaza de la o rasa la alta din cauza diferentelor dintre forma craniului si pozitia ochilor in craniu, forma si marimea botului.

Anatomia faciala a cainelui este asemanatoare cu cea a lupului: ochi spatiali ce permit o excelenta vedere de ansamblu. Vederea stereoscopica este mai performanta la rasele ai caror ochi se gasesc in portiunea anterioara a capului.

Campul vizual al cainelui difera mult de cel al omului. Datorita dispunerii frontale a ochilor, omul are un camp vizual de 180°, in timp ce, la caine, acesta are o valoare de 270°, ceea ce inseamna ca poate sa vada si in spate (Fig. 40).

Focalizarea unei imagini este mai eficienta la rasele cu ochii plasati frontal (precum Caniche-ul), fata de cei cu ochii plasati lateral (cum ar fi Setter-ii sau Retriever-ii). Extrem de patrunzatori fata de cele mai imperceptibile modificari ale mediului si avand o vedere periferica exceptionala, cainii sunt eficienti in citirea vizuala a teritoriului, chiar daca au o mica adancime a campului vizual. Cu cat un caine vede mai bine lateral, cu atat vederea in fata este mai redusa. Acesta este motivul pentru care unii caini isi gasesc cu dificultate mingea care se afla chiar sub nasul lor.

La un caine obisnuit, ochii sunt plasati astfel incat deviaza lateral de la linia mediana cu aproximativ 20%. La oameni, ochii nu deviaza de la linia mediana si pot privi drept inainte.

Adancimea campului vizual. Abilitatea omului de a determina adancimea depinde in principal de vederea binoculara, care reprezinta intersectia campurilor vizuale ale celor doi ochi. Studiile efectuate in domeniu au estimat diferit vederea binoculara la caini, valorile variind din cauza diferentelor dintre rase in ceea ce priveste forma anatomica a craniului. Se pare ca suprafata de suprapunere a campurilor vizuale ale ochilor este de aproximativ 100° la majoritatea cainilor, valoare care este mai mica decat la oameni, la care, aria acoperita de ambii ochi este de cca. 140° (Fig. 40).

Perceperea in adancime a reperelor este de asemenea posibila prin vedere monoculara. Pentru a determina o astfel de valoare, se poate apela la o serie de indicii cum ar fi luminozitatea relativa, conturul, ariile de lumina si umbra, stralucirea obiectelor, perspectiva liniara si aeriana sau densitatea texturii optice.

Miscarea capului poate fi, de asemenea, folosita in scopul aflarii gradului de percepere in profunzime a campului.

Acuitatea vizuala. Reprezinta abilitatea de a vedea separat si clar detalii ale unui obiect.

Abilitatea cainelui de a vedea detalii este de asemenea limitata, fiind de 6 ori mai slaba decat a omului. Acuitatea, masurata in cicli per grad, reprezinta numarul de linii ce pot fi distinse ca entitati distincte in campul vizual. Oamenii au abilitatea de a vedea circa 30 cicli per grad, in timp ce cainii pot vedea in jur de 12. In Fig. 41, sunt prezentate diferentele de acuitate intre om - sus  si caine - jos (dupa East, 1998). Pentru un caine, sablonul de sus va aparea ca o pata gri uniforma. Pentru a vedea fiecare linie in parte, aceasta va trebui sa fie mai groasa. Aceste masuratori ale vederii si acuitatii cainelui pot fi facute folosind un retinoscop, care masoara capacitatea de refactie a ochiului.

Vederea in culori. In trecutul nu foarte indepartat, se credea ca, dintre culorile percepute de om, cainele nu poate distinge decat alb, negru si cateva nuante de gri, insa studiile stiintifice ulterioare au demonstrat ca nu este adevarat.




Majoritatea oamenilor au abilitatea de a vedea toate culorile spectrului electromagnetic si, in consecinta, percep toate culorile (se estimeaza ca oamenii disting undeva intre 7 si 10 milioane culori diferite). Animalele, asa cum este si cainele, sunt considerate a fi dezavantajate prin faptul ca nu vad toate nuantele spectrului.

Evolutiv, cainele si omul si-a dezvoltat, fiecare, sistemul vizual care i s-a potrivit cel mai mult. Oamenii au depins de-a lungul timpului in activitatea lor diurna de distingerea culorilor pentru a-i ajuta sa-si gaseasca hrana. Pe de alta parte, cainii nu au fost la origine animale diurne, pana ce oamenii nu i-au domesticit. In consecinta, abilitatea de a vedea noaptea a fost la inceput mai importanta decat perceperea culorilor. In definitiv, prada lor se camufla de cele mai multe ori, astfel incat nu se puteau baza in gasirea hranei pe vederea in culori atat de mult ca si oamenii.

Oamenii au trei tipuri de celule cu conuri, fiind tricromati, in timp ce cainii au doua, fiind dicromati. Fiecare tip de celule cu conuri contine un fotopigment ce este maxim sensibil la diferite lungimi de unda ale luminii. Acesti fotopigmenti fac vederea culorilor posibila.

Cele trei tipuri de celule cu conuri ale omului sunt maxim sensibile la o lumina cu lungimea de unda de 445 nm, 535 nm, respectiv 570 nm. Celulele cu conuri ale cainelui sunt maxim sesnsibile la lungimi de unda de 429 nm si 555 nm. Prin urmare, spectrul color vizibil al cainelui se imparte in doua nuante: una ce include culorile violet si albastru-violet ale spectrului electromagnetic, culori vazute probabil de caine ca albastru si alta ce include culorile galben-verzui, galben si rosu, vazute probabil ca galben. Lumina ce apare albastru-verzui oamenilor este vazuta de caini alb sau alb-gri. Cainii sunt incapabili sa diferentieze culorile ce apar ca verde, galben-verzui, portocaliu sau rosu si nu pot sa distinga albastru-verzui de gri. Asadar, un caine de conditie medie vede asemanator unui om deuteranop, o persoana ce nu distinge culorile rosu si verde.

In Fig. 42, sunt prezentate doua spectre electromagnetice (Plonsky, 1998). Imaginea de sus reprezinta ceea ce distinge cainele, iar in cea de jos, ce percepe omul in spectrul vizibil (lungimi de unda de la 380 la 760 nm). Zona alba, cunoscuta si sub numele de punct neutru, se gaseste in spectrul vizibil in jurul valorii de 480 nm. Conform spectrului electromagnetic, 480 nm ar trebui sa apara ca o nuanta verzui-albastruie. Toate lungimile de unda mai mari decat punctul neutru sunt indistinctibile intre ele pentru un caine si vor aparea toate ca galben.

Pe de alta parte, unele studii indica faptul ca un caine este superior omului in diferentierea nuantelor de gri, fapt ce ii acorda un avantaj in sporirea discriminarii vizuale in conditii de lumina scazuta.

Modalitate prin care se poate determina ce culori vede un caine consta in efectuarea unor studii de comportament. Un asfel de studiu a fost condus de Neitz, Geist si Jacobs, ce presupunea plasarea a trei careuri colorate in fata unui caine. Dresand cainele sa ridice, dintre cele trei, careul colorat diferit, cercetatorul a fost in masura sa presupuna ce culori vede cainele. Intrebarea ce s-a nascut a fost daca cainele alegea panoul pentru culoarea acestuia sau datorita luminozitatii acestuia. Prin folosirea suprafetelor cu diferite straluciri, s-a descoperit ca animalul alege intr-adevar careul pentru culoarea sa si nu pentru stralucire.

4. SIMTUL GUSTATIV

La caine, analizatorul ce deserveste acest simt functioneaza impreuna cu cel olfactiv. Mirosul este cel care atrage un caine spre hrana, receptorii gustativi si tactili fiind cei care preiau relatia ulterior.

Celulele senzoriale la caine sunt reprezentate de papilele gustative, situate in majoritate in portiunea anterioara a limbii, aceste celule fiind sensibile la aromele dulci, sarate, acre si amare (Fig. 35, d).

Gustul, la caini, este functional inca de la fatare, dar capacitatea sa este extrem de redusa, fiind un simt mai putin evidentiat, total diferit de al altor mamifere. Nu se poate vorbi de un simt al gustului dezvoltat, atat timp cat cainele inghite cantitati mari de alimente fara a le mesteca aproape deloc, celulele gustative fiind astfel rareori excitate.

Pe de alta parte, spre deosebire de oameni, care au in jur de 9.000 de papile gustative, cainii au numai aproximativ 1.700 de papile, dispuse in zona anterioara a limbii, dupa cum demonstreaza dr. Katherine Houpt, de la Asociatia Medicilor Veterinari din Canada.

Cu toate acestea, nu se poate afirma lipsa acestui simt, avand in vedere ca, de multe ori, cainele consuma hrana in mod preferential, selectiv. In acest sens, in studiile facute asupra gustului la caini, tot Katherine Houpt a constatat ca femelele prefera hrana indulcita intr-o proportie mai mare decat masculii si, de asemenea, faptul ca mai toti cainii prefera hrana calda celei reci.

Cu toate ca mirosul este cel ce atrage initial cainele catre un gen de mancare, acest simt nu mai are un rol important odata ce cainele incepe sa manance. Intr-un experiment efectuat pe caini lipsiti de capacitatea mirosului, Katherine Houpt a constatat ca 85% dintre cainii testati au preferat carnea in locul mancarii uscate.

 SIMTUL TACTIL

Simtul tactil este primul care iese in evidenta. Importanta lui se observa inca din primele zile de viata; cand se indeparteaza prea mult de cateaua-mama, puiul incepe sa o caute, plange si isi leagana capul ca un pendul pana o regaseste, lipindu-se de corpul ei. Aceasta atingere il calmeaza si il elibereaza de stres. Simtul tactil isi pastreaza importanta pe toata durata vietii cainelui. Atingerea (mangaierea) ramane cea mai puternica recompensa, chiar si pentru cainii care au fost dresati folosind drept stimulent hrana.

Analizatorul care deserveste acest simt este reprezentat de piele. Pielea se compune din doua straturi principale. La exterior, epiderma, subtire, joaca un rol protector; ea isi pastreaza integritatea prin innoirea permanenta a celulelor sale si isi asigura propria nutritie si lubrificatie gratie secretiilor glandulare.

Sub epiderma, derma, solida si elastica, da pielii rezistenta. Contine vase sangvine si fibre nervoase care iriga, respectiv inerveaza epiderma. In derma se gasesc glande cutanate, ca si glandele sebacee, tubulare, care se deschid in foliculii pilosi si asigura hranirea si lubrifierea pielii. In conductul auditiv, glandele sebacee produc cerumenul. La nivelul altor regiuni ale corpului (in jurul anusului), glandele sebacee constituie un util mijloc de comunicare. Anumiti foliculi pilosi contin si glande sudoripare (mai numeroase pe pernitele labelor), insa, in principal, reglarea temperaturii corpului cainelui se realizeaza prin intermediul limbii.

Desi cainele sesizeaza cea mai usoara atingere a corpului sau, se orienteaza in intuneric si il foloseste la vanatoare, pipaitul este unul din cele mai slabe simturi ale sale, comparativ cu felinele de exemplu, aflandu-se la polul opus. O sensibilitate mai pronuntata se inregistreaza la nivelul mucoasei nazale, pe bot, unde se afla numerosi corpusculi tactili, precum si la nivelul cuzinetilor plantari.


BIBLIOGRAFIE:

*       ASAN, I. - 1999, Dresajul cainelui utilitar, Ed. Constant, Sibiu

*       ASAN, I. - 1999, Caracterizarea generala a urmelor de miros ce prezinta interes operativ pentru politie si pot fi prelucrate cu ajutorul cainelui de serviciu - Lucrare de absolvire curs postuniversitar, Bucuresti

*       ASAN, I. - 2002, Dresajul cainelui - siguranta si eficienta, Ed. Artprint, Bucuresti

*       BUD, I. - 1993, Totul despre caine, Ed. Pro Media, Cluj-Napoca

*       BUD, I. - 1995, Ciobanescul german (Cainele lup) - crestere, educatie, dresaj, Ed. Ceres, Bucuresti

*       BUD. I. - 1998, Mic tratat de chinologie, Ed. Promedia Plus, Cluj-Napoca



*       BIELFELD, H. - 1998, Catalog chinologic - Caini de rasa - origine, mod de viata, ingrijire, Ed. Aquila ’93, Oradea

*       FOGLE, B. - 1996, Encyclopédie pratique des chiens, Ed. Sélection du Reader’s Digest, Paris

*       GANIVET, A. - 2000, Totul despre cel mai fidel prieten al omului, Ed. Lucman, Bucuresti

*       ISAC, GH.P. - 2004, Criminalistica - Identificarea persoanelor prin metodele odorologiei judiciare, Ed. Alma Mater, Sibiu

*       ISAC, GH.P. - 2004, Criminalistica - Note de curs - sinteze, Ed. Alma Mater, Sibiu

*       ISAC, GH.P., ASAN, I., MALAESCU, I., TATARUCA, S.C. - 2004, Chinotehnie, Vol. 4, Cainele de urmarire, Ed. Alma Mater, Sibiu

*       IVANA, F. I., IVANA, S. - 1997, Cainele - mica enciclopedie, Ed. Venus, Bucuresti

*       KOLB, E. - 1981, Despre viata si comportamentul animalelor domestice, Bucuresti

*       MALAESCU, I. - 1996, Urmele de miros uman - Lucrare de diploma, Sibiu

*       NICOLESCU, R. - 1994, Pledoarie pentru caine

*       PETRESCU, D. - 1985, Igiena animalelor domestice

*       SZINAK, J., VERESS, I. - 1998, Ghid Canin, Ed. Unikom-Har s.r.l., Miercurea-Ciuc

*       TATARUCA, S.C. - 2007, Contributii la formarea si perfectionarea reflexelor conditionate la cainele de serviciu, in scopul prelucrarii urmelor de miros uman, de stupefiante si de explozivi - Teza de Doctorat, Cluj-Napoca

*       TOMPA, M., SAMOILESCU, A. - 1993, Cum crestem cainele de rasa

*       VON ENDE, R. - 1954, Dresajul cainelui pe baza invataturilor lui I.P.Pavlov

*       *   *   *   *   * - Ordinul M.I. nr. S/230/10.06.1992, modificat prin O.M.I. 460/1995, 503/1995, S/502/2003, 359/2003, Dispozitia nr. 561182/2001 privind echiparea efectivelor M.A.I.

*       *   *   *   *   * - Instructiunile M.A.I. 636/09.02005 privind producerea si folosirea animalelor de serviciu in structurile Ministerului Administratiei si Internelor

*       *   *   *   *   * - O.M.I. nr. S/440/002003 privind hranirea efectivelor M.I. in timp de pace

*       *   *   *   *   * - 1976, Ghidul conductorului cainelui de serviciu

*       *   *   *   *   * - 1977, Manualul privind dresajul, antrenamentul, folosirea si ingrijirea cainilor de serviciu

*       *   *   *   *   * - 1996, Sherley’s Dog Book, Bosch & Keuning, Baarn, Olanda

*       *   *   *   *   * - 1999, Police Dog Training And Care Manual, Lancashire Constabulary

*       *   *   *   *   * - 1997-2005, Colectiv - Lectii

*       *   *   *   *   * - Revista „Cainele Meu”






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Criminalistica




Caracteristici de identificare a scrisului de mana
Principalele probleme care trebuie clarificate prin investigarea mortii violente
POSIBILITATEA FORMARII UNOR CONCLUZII ERONATE IN EXPERTIZA DACTILOSCOPICA A URMELOR PAPILARE1
MODUL DE FORMARE AL URMELOR PAPILARE
Modalitati de realizare si expertiza medico legala a sfixiilor mecanice
Fotografierea in radiatii vizibile
INTERPRETAREA URMELOR LA LOCUL FAPTEI SI VALOAREA CRIMINALISTICA A ACESTORA
SEMNATURI FALSIFICATE
Conceptul de probatiune
Dresajul de disciplinizare al cainelui de identificare odorologica