Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contracte


Index » legal » Contracte
Ipoteza nulitatii absolute a contractului


Ipoteza nulitatii absolute a contractului




Ipoteza nulitatii absolute a contractului

1. Precizari prealabile

 

Conform unei alte opinii, dominante in doctrina si pe care o impartasim si noi, vanzarea-cumpararea lucrului altuia in cunostinta de cauza, reprezentand o operatiune speculativa, are o cauza ilicita si este deci nula absolut in baza art. 966 si 968 C. Civ., iar daca s-a incheiat in frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumparatorului, reprezinta un caz tipic de nulitate absoluta in virtutea adagiului fraus omnia corrumpit[1]. Aceasta solutie s-a generalizat in prezent, fiind imbratisata atat de majoritatea lucrarilor de specialitate, unele ramanand sa le redam in cele ce urmeaza, cat si de practica judiciara. Intr-adevar, ni se pare logic si normal sa conchidem ca, desi nu exista o prevedere expresa in acest sens, o astfel de operatiune este, am putea spune, prin esenta ei ilicita, si reaua-credinta a partilor nu poate fi acceptata ca manifestandu-se conform unei cauze licite a lor, avand in vedere si intreaga reglementare a codului civil din diferite materii privind pedepsirea partii care a fost de rea-credinta, sau privarea ei de anumite avantaje[2]. Prin urmare, nu poate fi acceptata o asemenea operatiune ca valabila, si consideram corecta opinia majoritara ca aceasta este nula absolut.



2. Opinii doctrinare

 

Avand in vedere ca aceasta teorie a nulitatii absolute a contractului este acceptata de majoritatea doctrinei, ne vom limita doar a reproduce cateva opinii relevante.

Astfel, spre exemplu, in lucrarea "Drept" a autorului T. R. Popescu[3], se face o distinctie, dupa cum este vorba de un lucrul determinat in individualitatea sa, sau numai in genul sau. Astfel, in primul caz, "intrucat vanzarea unui lucru determinat in individualitatea sa transfera dreptul de proprietate de la vanzator la cumparator in chiar momentul realizarii acordului de vointa, vanzarea lucrului altuia este lovita de nulitate. Vanzatorul, nefiind proprietar al lucrului vandut. Nu poate opera transferul proprietatii lui asupra cumparatorului. Aceasta nulitate este relativa cand ambele parti sau cel putin cumparatorul este de buna-credinta, dar, cand partile au cunoscut ca lucrul apartine altei persoane, nulitatea este absoluta, contractul avand o cauza ilicita".

Aceeasi opinie, exprimata pe aceleasi considerente, o intalnim in lucrarea "Drept civil: Teorie generala", a autorilor E. Lupan, M. Rachita, D. Popescu, unde se precizeaza, succint, ca "daca partile au cunoscut ca bunul vandut nu e proprietatea vanzatorului, actul va fi nul absolut, datorita cauzei ilicite, conform art. 948 pct. 4 C. Civ.[4]", sau, in alte lucrari mai recente, cum este "Tratatul de drept civil" al prof. Fr. Deak[5]. Avand in vedere ca aceasta opinie este destul de inradacinata acum in aproape toate lucrarile de specialitate in materie, consideram nenecesara o abordare mai ampla a mai multor lucrari, intrucat argumentele in sustinerea acestei opinii raman aceleasi expuse deja[6].

3. Jurisprudenta relevanta

 

Avand in vedere ca ipoteza nulitatii absolute a vanzarii lucrului altuia in cunostinta de cauza reprezinta opinia dominanta in jurisprudenta si se regasesc numeroase decizii in acest sens, ne vom opri doar asupra catorva, pe care le consideram relevante in aceasta materie.

3.1. Decizia 279/1976 a Curtii Supreme de Justitie[7]

In speta, reclamantul M.N. a actionat in judecata pe C.E., G.I. (ginerele sau) si pe G.M. (fiica sa), cerand sa i se dea inapoi terenul masurand 700 de metri patrati, donat de el fiicei sale ca zestre si situat langa o suprafata de 500 metri patrati, proprietatea reclamantului

In fapt, G.I. si G.M. au vandut lui C.E. ambele suprafete. Ulterior, M.N. si-a schimbat pretentiile, solicitand anularea contractului astfel incheiat.

Judecatoria a admis in parte actiunea, a anulat contractul si a returnat reclamantului 648 de metri patrati. Impotriva acestei hotarari, paratii au depus recurs la Tribunalul Bacau, respins pe motiv ca acestia nu au prezentat un titlu de proprietate.

Impotriva ambelor hotarari, a fost declarat recurs extraordinar, pentru urmatoarele argumente: - proprietarul nu a fost parte in contractul atacat si nu a fost cu nimic lezat

-        actiunea in anulare poate fi introdusa doar de catre parti, proprietarul avand la indemana doar actiunea in revendicare

In aceste conditii, curtea s-a pronuntat asupra situatiei, hotararea sa putand fi considerata ca principiala in materie. Astfel, ea a retinut ca, intr-adevar, din principiul relativitatii conventiilor si inopozabilitatii acestora tertilor rezulta ca acestia n-ar avea actiune in anulare atat timp cat nu este vorba de un caz de nulitate absoluta, care poate fi invocata de orice persoana interesata. Or, in speta, vanzarea a fost facuta "in frauda drepturilor reclamantului, ceea ce este un caz de nulitate absoluta, in virtutea adagiului fraus omnia corumpit". Reaua-credinta si frauda partilor rezulta in mod clar din impotrivirea reclamantului manifestata inaintea incheierii contractului, si chiar din clauzele acestuia, unde se prevedea expres clauza conform careia "daca imobilul nu le-ar apartine vanzatorilor, cumparatorul intelege sa cumpere pe riscul sau", fiind deci evident ca si cumparatorul cunostea situatia reala a lucrului vandut. Astfel, retinand aceste imprejurari care conduc la nulitatea absoluta a contractului, curtea retine ca aceasta putea fi invocata si de catre adevaratul proprietar, si respinge recursul ca nefondat.





Analizand aceasta hotarare, putem spune ca ea stabileste sub forma de principiu nulitatea absoluta a vanzarii lucrului altuia in cunostinta de cauza a ambelor parti datorita intentiei acestora de a frauda interesele adevaratului proprietar, contractul avand, deci, o cauza ilicita. Prin urmare, consideram corecta incadrarea juridica a contractului si a situatiei de fapt, precum si motivarea solutiei oferita de catre curte.

3.2 Decizia civila 1613/23 XII 1996 a Curtii de Apel Galati[8]

Privind situatia de fapt, s-a cerut anularea contractului incheiat in 1993 de paratii G.M., P.C. (vanzatori) si P.M., P.E. (cumparatori), pe motiv ca vanzatorii nu erau proprietari. In speta, s-a dovedit si cunoasterea de catre cumparatori a acestei situatii, fiind deci, un caz de vanzare a lucrului altuia in conditiile in care ambele parti au fost de rea-credinta, insa atat judecatoria, cat si tribunalul au respins actiunea formulata. Curtea de apel Galati, pe baza probelor administrate, a constatat reaua-credinta a paratilor si a admis recursul declarat, dispunand in mod corect anularea actului de vanzare-cumparare, pe motiv de cauza ilicita si frauda.

Desi solutia curtii de apel este usor sintetica in argumentarea hotararii sale, ea reda, succint, doua principii importante, retinute astazi de majoritatea autorilor, precum si de practica judiciara, si anume :

a) "Daca vanzatorul devine, ulterior vanzarii, proprietarul lucrului vandut, vanzarea se consolideaza. Vanzarea lucrului altuia are la baza o eroare asupra calitatii de proprietar a vanzatorului si este anulabila."

b) " Proprietarul bunului vandut de o alta persoana poate sa introduca actiunea in nulitatea vanzarii, daca invoca un caz de nulitate absoluta, cum ar fi frauda si reaua-credinta a vanzatorului si a cumparatorului."

3.3 Decizia civila 190/1970 a Tribunalului Judetean Olt[9]

Aceasta decizie este una oarecum atipica in materie si a fost supusa unor critici nuantate de catre doctrina[10]. Ne permitem sa o redam sintetic in cele ce urmeaza.

In speta, reclamantul N.M. a actionat in judecata pe paratii B.M. si I.I., cerand anularea contractului de vanzare-cumparare prin care B.M. a vandut o constructie lui I.I. in anul 1977.

Prima instanta a respins cererea ca inadmisibila, retinand ca reclamantul este tert fata de contract si trebuie sa dovedeasca reaua-credinta a partilor, ori, cum el nu a facut aceasta dovada, buna-credinta se prezuma.

Impotriva acestei decizii a fost declarat recurs, pe motiv ca lucrul vandut (constructia si terenul aferent) sunt proprietate exclusiva a lui N.M., ca mostenitor al tatalui sau, decedat in anul 1929. Vanzatorul este mama reclamantului, dar nu are niciun drept asupra acestui bun intrucat succesiunea s-a deschis inainte de intrarea in vigoare a legii 319/1944 si a codului familiei, si, prin urmare, aceasta nu putea vinde un bun ce nu-i apartine. De asemenea, s-a argumentat ca reaua-credinta este dovedita de la sine, din moment ce vanzatorul si cumparatorul sunt rude apropiate.

Asupra acestor sustineri s-a pronuntat tribunalul judetean Olt, retinand urmatoarele aspecte: Conform legislatiei in vigoare de la data mortii autorului reclamantului, sotia defunctului nu avea niciun drept si, in consecinta, nu putea instraina imobilul. De altfel, insasi reclamanta a recunoscut ca bunul nu este al ei. Privind reaua-credinta a ambelor parti, s-a considerat ca aceasta poate fi retinuta intrucat partile contractante sunt rude apropiate (veri primari), deci se presupune ca ambele cunosteau situatia juridica a bunului. Un argument suplimentar in legatura cu reaua-credinta poate fi adus si in legatura cu o clauza contractuala, unde se prevedea ca I.I. "intelege sa cumpere imobilul pe riscul sau, pentru lipsa titlului de proprietate". Prin urmare, pentru considerentele aratate, instanta dispune "anularea contractului de vanzare-cumparare."

Desi, principial vorbind, putem spune ca instanta a retinut corect datele spetei si a emis o decizie in conformitate cu spiritul legii si echitatea, consideram ca acesteia ii pot fi aduse unele critici. Astfel, ne raliem unei opinii exprimate in "Nota" acestei decizii, conform careia reaua-credinta a partilor nu a fost retinuta decat din considerente de conjunctura, indirecte pentru demonstrarea ei. Intrucat buna-credinta a partilor se prezuma, dovada contrarie trebuie sa fie mult mai evidenta, ori, in speta, relatia de rudenie dintre partile contractante nu poate rasturna prezumtia, ci doar poate naste unele dubii privind aceasta, avand in vedere ca rudenia nu duce in mod obligatoriu la consecinta cunoasterii de catre cumparator a situatiei juridice a lucrului vandut. De asemenea, consideram ca nici clauza contractuala retinuta ca un argument suplimentar in dovedirea relei-credinte a partilor reprezinta doar o circumstanta indirecta pentru rasturnarea prezumtiei bunei-credinte, deoarece, avand in vedere evidenta rea-credinta a vanzatorului, nu rezulta in mod clar daca aceasta prevedere a fost determinata de B.M., fiind posibil ca I.I. sa nu se afle in cunostinta de cauza in legatura cu motivele introducerii ei in contract. Prin urmare, dovezile in sustinerea cunoasterii de catre ambele parti a situatiei reale a imobilului nu sunt concludente. Pe langa aceste observatii, putem observa o inadvertenta in solutia data de tribunal, intrucat acesta, retinand argumentele prezentate de reclamant, a dispus "anularea" contractului, adica nulitatea relativa a sa. Indiferent daca aceasta a fost doar o greseala de exprimare, sau instanta chiar a dorit sa pronunte nulitatea relativa, un astfel de solutie nu poate fi acceptata. Intr-adevar, daca in speta s-a retinut reaua-credinta a ambelor parti in vinderea lucrului altuia, solutia care ar fi trebuit sa fie pronuntata este nulitatea absoluta a contractului pentru cauza ilicita a partilor, ori, dispunerea in prezenta situatie a "anularii" contractului creeaza unele neajunsuri. Astfel, daca s-a retinut nulitatea relativa, atunci aceasta poate fi invocata numai de catre partile la contract, lucru ce duce la lipsa insasi lipsa calitatii procesuale a reclamantului, acesta fiind tert fata de contract. Prin urmare, actiunea acestuia ar fi trebuit respinsa. De asemenea, instanta ar fi trebuit sa verifice eventuala indeplinire a termenului de prescriptie de 3 ani, precum si daca a existat vreo confirmare a nulitatii, acest lucru fiind posibil in ipoteza anularii.




3.4 Decizia nr. 1259/2006, sectia a IV-a civila a Curtii de Apel Bucuresti

In jurisprudenta mai recenta, un nou caz de vanzare a lucrului altuia il reprezinta contractele de vanzare-cumparare incheiate de catre stat cu particulari, in baza legii 112/1995, in ipoteza in care bunul a fost preluat de stat in perioada comunista in mod abuziv, fara titlu legal. Desi ne vom ocupa ulterior de situatia speciala a contractelor astfel incheiate, consideram utila o analiza a actualitatii ideilor exprimate in legatura cu vanzarea lucrului altuia.

In fapt, prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre Primaria municipiului Bucuresti cu paratii M.V. si M.L. Imobilul a fost considerat ca fiind nationalizat de catre stat in mod abuziv si atribuit in 1968 lui M.A., fostul sot al paratei M.L. Reclamantii sunt mostenitorii proprietarilor expropriati.

Prin sentinta civila 1917 din 2004, a fost respinsa actiunea introdusa ca fiind nefondata, retinandu-se ca imobilul a trecut in proprietatea statului cu titlu gratuit.

Impotriva acestei hotarari s-a declarat apel, acesta fiind admis, avand ca efect constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare. Instanta de apel si-a motivat hotararea prin faptul ca ambele parti au fost de rea-credinta la momentul incheierii contractului in baza legii 112/1995.

Ulterior, paratii au declarat recurs, din urmatoarele considerente:

a) Municipiul Bucuresti, in calitate de parat, a mentionat ca partile contractante au fost de buna-credinta la momentul incheierii contractului. De asemenea, in ipoteza vanzarii lucrului altuia, sanctiunea ce se impune este nulitatea relativa.

b) Paratii M.V. si M.L. au sustinut ca instanta a retinut gresit ca imobilul a trecut in proprietatea statului fara titlu legal, desi existau dovezi ca autorii reclamantilor detineau in proprietate doua locuinte, in timp ce locuiau cu chirie in al imobil. Alaturi de aceasta, ei au sustinut ca instanta de apel a retinut in mod gresit reaua-credinta a partilor.

Prin solutia data, curtea de apel constata ca ambele recursuri sunt nefondate, invocand urmatoarele argumente:

a) Reclamantii nu au invocat nulitatea relativa, ci nulitatea absoluta, astfel incat sustinerea recurentilor sub aspectul lipsei calitatii de parte a reclamantului este vadit nefondata.

b) In mod corect instanta de apel a retinut ca imobilul in litigiu a fost preluat de catre stat in mod abuziv, fara titlu valabil, intrucat:

- s-au incalcat dispozitiile legii 4/1973, conform careia orice persoana are dreptul sa aiba in proprietate personala o singura locuinta si o singura casa de vacanta, precum si faptul ca, conform art. 56 din aceeasi lege, proprietarul are dreptul de a alege locuinta pe care doreste sa o retina in proprietate.

- nu s-au respectat art. 480-481 C. Civ., unde se prevede ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica, si numai dupa o dreapta si prealabila despagubire.

c) Buna-credinta a partilor trebuie sa fie perfecta, lipsita de orice culpa sau indoiala. In speta, paratii au fost de rea-credinta, intrucat in mod repetat autorii reclamantilor, si apoi reclamantii, au contestat titlul statului, solicitand retrocedarea imobilului. De asemenea, s-a dovedit ca paratii-cumparatori au cunoscut ca au avut un contract de inchiriere cu un proprietar al carui drept asupra locuintei era in litigiu.

Din aceste considerente, curtea a hotarat respingerea recursului, considerand ca instanta de apel a retinut in mod legal si temeinic ca ambele parti au fost de rea-credinta la incheierea contractului, motiv pentru care a dispus nulitatea absoluta a contractului, conform art. 944-946 C. Civ.

Putem observa, in urma analizei acestei hotarari, ca ideile exprimate de doctrina in legatura cu nulitatea vanzarii lucrului altuia in cunostinta de cauza pentru cauza ilicita si frauda sunt, in prezent, larg acceptate de jurisprudenta, constituind deja o practica sedimentata, clara, avand in vedere ca, in prezent, majoritatea hotararilor judecatoresti se multumesc doar a constata si motiva conditiile necesare pentru constatarea nulitatii, nu si a motiva daca dispozitiile privind cauza ilicita si frauda sunt aplicabile in situatia in care vanzatorul nu era proprietar, iar aceasta situatie de fapt era cunoscuta de ambele parti. Astfel, putem spune ca disputele doctrinare au fost transate in favoarea opiniei nulitatii absolute.

4. Opinii, comentarii si concluzii



 

Asa cum am aratat, ne raliem opiniei majoritatii autorilor, conform carora vanzarea lucrului altuia in ipoteza in care ambele parti au fost de rea-credinta este nula absolut pentru cauza ilicita constand intr-o operatie speculativa si o intentie de a prejudicia interesele adevaratului proprietar, in virtutea adagiului fraus omnia corrumpit. Intr-adevar, independent de existenta sau inexistenta unei prevederi exprese in acest sens, nu putem ignora ansamblul dispozitiilor codului civil, precum si spiritul sau, parand aproape imposibil de imaginat cum o asemenea operatiune poate fi considerata drept valabila, avand in vedere ca prevederile din toata materia dreptului privat sanctioneaza intotdeauna reaua-credinta sau cauza ilicita. De asemenea, aceasta ipoteza a nulitatii absolute rezolva si unele inconveniente ce s-ar putea ivi in practica. De exemplu, in acest mod sunt protejate interesele adevaratului proprietar, care are o actiune directa pentru anularea contractului incheiat in dauna sa, intrucat nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata. Pe langa aceasta, se rezolva eventualele probleme ce ar putea aparea in legatura cu prescriptibilitatea actiunii, sau cu eventualitatea posibilitate de confirmare a actului de catre cumparator, lucru ce ar duce la considerarea contractului ca fiind valabil. Astfel, luand in calcul toate aceste argumente, precum si majoritatea opiniilor exprimate de doctrina si jurisprudenta, putem conchide, in legatura cu intrebarea pusa spre inceputul acestei lucrari, ca omisiunea unei prevederi exprese privind nulitatea vanzarii lucrului altuia in cunostinta de cauza se datoreaza faptului ca a fost considerata nenecesara, datorita prevederilor privind cauza ilicita, reaua-credinta si frauda, precum si prin prisma echitatii in spiritul careia trebuie rezolvate orice fel de litigii.



[1] - Fr. Deak, op. cit., p. 76

[2] - de exemplu, in materia accesiunii, constructorul de rea-credinta poate fi obligat sa darame constructia pe cheltuiala sa, acesta nefiind si cazul constructorului de buna-credinta, sau, in materia posesiei, posesia de buna-credinta valoreaza proprietate etc.

[3] - T.R. Popescu - "Drept", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970, p. 306-307

[4] - E. Lupan, M. Rachita, D. Popescu - "Drept civil: Teoria generala", Editura Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj, 1992, p.188

[5] - Fr. Deak- op. cit., p. 76

[6] - pentru mai multe exemple si informatii, a se vedea, spre exemplu : A. Pop, Gh. Beleiu - "Drept Civil: Teoria generala a dreptului civil", Universitatea din Bucuresti, 1980, p. 251; S. Rauschi - "Drept civil. Partea generala. Persoana fizica. Persoana juridica.", Iasi, 1992, p. 124

[7] - in "Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1976", Edit. Stiintifica si eniclopedica, Bucuresti, 1977, p. 82

[8] - in "Sinteza practicii judiciare a Curtii de apel Galati pe anul 1996", p. 76-77

[9] - in "Revista Romana de Drept", nr. 6, 1980, p.51-52

[10] - a se vedea, de exemplu, Fr. Deak, op. cit., p. 76 si M. Georgescu, Al. Oproiu - "Nota" la decizia civila a Tribunalului Judetean Olt nr. 190/1979, in Revista Romana de Drept, nr. 6, 1980, p. 52






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Contracte




FORMAREA CONTRACTULUI DE COMERT INTERNATIONAL
Conditiile cerute pentru lucrul vandut
Vanzarea lucrului altuia in conditiile Legii 112/1995
DESPRE CONTRACTUL DE COMERT IN GENERAL
Darurile manuale
CONTRACTE COMERCIALE SPECIALE
Desfiintarea titlului locatorului, rezilierea, pieirea lucrului si instrainarea prin acte intre vii
Incapacitati speciale in materia contractului de vanzare-cumparare
Incapacitati speciale in materia contractului de donatie
Riscurile in contractul de arendare