Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contracte


Index » legal » Contracte
» CONTRACTELE NENUMITE


CONTRACTELE NENUMITE




contractele nenumite

O alta categorie, ultima, de contracte o constituie contractele nenumite. Textele din Digeste relative la aceste contracte sunt in mare parte interpolate.

Definitie:

Contract nenumit este acel contract neformal prin care se nasc obligatii in sarcina partilor de a transmite proprietatea unui lucru sau de a face ceva, numai daca cel putin una din parti isi executa obligatia.

Caractere:



a).toate aceste contracte au aceleasi elemente;

b).aceste contracte, cu cateva exceptii, nu sunt desemnate printr-o denumire speciala fiecarui contract in parte, ci se incadreaza in categorii sau tipuri;

c).toate aceste contracte au aceiasi sanctiune, numai ca actiunea care sanctioneaza unul din aceste contracte (aestimatum) are o denumire deosebita fata de cea comuna (actio de aestimatio sau actio aestimatoria praescriptis verbis).

Explicatia denumirii:

Contractele nenumite sunt anumite contracte care au fost sanctionate juridiceste desi acordul de vointa nu este imbracat intr-o anumita forma si desi aceste contracte nu sunt nici formale, nici reale, nici consensuale. Prin urmare aceste contracte poarta denumirea oarecum ciudata de contracte nenumite nu pentru ca nu au un nume, vom vedea ca contractele numite mai importante au un nume, ci pentru alte motive:

a).pentru ca ele nu fac parte dintre categoriile de contracte cunoscute, vechi anterioare (formale, reale, consensuale);

b).pentru ca nu sunt sanctionate, cu o singura exceptie, cu o actiune care sa poarte numele respectiv al contractului;

c).pentru ca tipul sau categoria din care face parte contractul nenumit nu are nume.

Insa stim ca la romani orice conventie putea deveni contract formal luand haina stipulatiei. Cand spunem ca aceasta conventie, contractul nenumit, nu intra in vreuna din categoriile cunoscute ne referim la conventia simpla, conventia care nu a luat forma stipulatiei.

Denumirea acesta de contracte nenumite le este datorata comentatorilor posteriori, romanii numeau nova negotia (acte juridice noi) sau contractus incerti (contracte nedeterminate). Prin urmare romanii le numeau deja contracte. Comentatorii au adaugat cuvantul nenumite. Ele sunt noi in sensul ca sunt moduri noi de a se obliga, independent de o forma solemna.

Elementele contractelor nenumite:

Elementele contractelor nenumite sunt generale si speciale → elementele generale sunt acelea ale oricarui contract (consimtamant, obiect, capacitate), elementele speciale sunt:

–executarea de catre una din parti a prestatiei sale;

–bilateralitatea;

–conventia sa nu faca parte dintr-una din categoriile de contracte cunoscute.

a).Executarea de catre una din parti a prestatiei sale:

Contractul nu va lua nastere daca cel putin una din parti nu va fi executat prestatia sa. De aici urmeaza ca fiecare din parti va putea renunta la conventie cata vreme nici una din prestatii nu a fost executata. De aici urmeaza ca nasterea obligatiei uneia din parti coincide cu executarea ei si cu formarea contractului. Pana atunci avem o simpla conventie nesanctionata. Obligatia celeilalte parti se naste din contract, adica dupa executarea obligatiei de catre partea adversa.

b).Bilateralitatea:

Fata de cele aratate mai sus, bilateralitatea prezinta un aspect special fata de celelalte contracte. Intr-adevar aici vedem ca simpla conventie nu are nici un efect juridic. Fiecare din parti promite prin conventie sa faca o prestatie. Numai atunci conventia devine contract cand este executata de catre una din parti. Prin urmare din contract se nasc obligatii in sarcina ambelor parti, numai ca nasterea obligatiei unei parti coincide cu executarea ei si cu formarea contractului.

c).Conventia sa nu faca parte dintr-una din categoriile de contracte cunoscute (reale, consensuale si formale, ultima prin forma stipulatiei):

Astfel daca ma inteleg cu cineva sa transmit proprietatea unui lucru in schimbul unui pret, adica al transmiterii proprietatii unei cantitati de metal data drept pret, nu va lua fiinta un contract nenumit ci un contract de vanzare, deoarece conventia constituie un astfel de contract.

Origine:

Primul contract nenumit si singurul recunoscut in epoca clasica este aestimatum. Prin urmare originea lui aestimatum se confunda cu originea contractelor nenumite.

Aestimatum:

Aestimatum sau contractul estimator este contractul nenumit intervenit intre un mare negustor si un mic negustor: primul ii remite celuilalt in posesiune un lucru cu sarcina de a-l vinde la un anumit pret, intr-un anumit termen, daca l-a vandut cu un pret mai mare, diferenta este castigul micului negustor, pretul urmand sa-l restituie marelui negustor; daca intr-un anumit termen micul negustor nu va fi putut vinde lucrul incredintat lui, va trebui sa-l restituie. Este deci un contract nenumit dupa tipul facio ut des (daca micul negustor vinde lucrul) sau facio ut facias (daca micul negustor nu vinde lucrul).

Evolutia contractelor nenumite:

Epoca veche:

Desigur ca nu se poate vorbi de contracte nenumite in aceasta epoca. Totusi trebuie sa cercetam, in general, acele situatii in care mai tarziu se recunoaste existenta unui contract nenumit, caci numai astfel putem intelege cum s-a ajuns la recunoasterea acestor contracte.

In dreptul vechi simpla conventie nu avea nici o valabilitate, chiar daca una din parti executase prestatia pe care o promisese, conventia ramanea mai departe fara valabilitate si deci partea cealalta nu putea fi obligata sa execute promisiunea sa; tot ce putea face partea care executase prestatia sa era de a cere lucrul inapoi, printr-o actiune numita condictio. Dar aceasta condictio nu era data ca sanctiune a unui contract, caci nu exista un contract, ci pe baza unei imbogatiri fara cauza (fara motiv), adica in mod extracontractual (in afara de contract).

De aici rezultau urmatoarele consecinte:

a).partea care primise ceva era obligata sa restituie ceea ce primise chiar daca fara vina ei nu putea sa-si execute obligatia;





b).daca era vorba de anumite servicii pe care o parte le facuse celeilalte sau daca lucrul predat de o parte celeilalte pierise (lipsea elementul imbogotirii), condictio nu mai era aplicabila;

c).partea care si-a executat promisiunea sa nu putea sa constranga pe cealalta parte sa se execute.

Epoca clasica:

Inconvenientele pe care le-am semnalat a determinat interventia pretorului. Pretorul a dat o actiune in factum (in fapt, adica cu expunerea faptului) cand condictio nu era aplicabila. Astfel este cazul schimbului.

Dar prin acordarea actiunii in factum nu se recunoscuse inca existenta unui contract deoarece actiunea in factum este o actiune penala (sanctioneaza neexecutarea promisiunii de catre una din parti – daca pretorul acorda actiunea in factum reclamantul era considerat creditor) si nu exista un contract, o obligatie civila decat daca sanctiunea este o actiune civila.

Pretorul a mers si mai departe si a trecut in edictul sau o actiune creata de jurisconsulti, actio civili incerti, dar numai intr-un singur caz, in cazul lui aestimatum. Actiunea aceasta se numea civilis pentru ca era creata de jurisconsulti si incerti pentru ca formula respectiva avea o intentie incerta, adica se referea la o prestatie nedeterminataceea ce Aulus Agerius trebuie sa dea sau sa faca fata de Numerius Negidius potrivit bunei credinte”.

Actio civilis incerti este o actiune civila proprie acestui fel de contracte, pe cand actio in factum este o actiune penala la care recurgea pretorul ori de cate ori avea de sanctionat cazuri noi.

In ambele cazuri insa pretorul elibera o formula la inceputul careia se gasea o expunere a faptului sanctionat (verba praescripta = cuvinte scrise la inceput). Astfel in cazul contractului estimator (aestimatum) cuvintele scrise la inceput erau urmatoarele “fiindca Aulus Agerius a dat spre vanzare lui Numerius Negidius o masa de argint care a fost evaluata in bani” iar in cazul schimbuluipentru ca Aulus Agerius a dat un bou lui Numerius Negidius sa-i dea lui Aulus Agerius un cal”.

Aestimatum este singurul contract nenumit care figureaza in edictul pretorului. Din textul lui Ulpian (D.19.3.1.) rezulta ca actiunea care sanctioneaza aestimatum se numeste actio de aestimatio, care este o actiune personala in ius, de buna credinta, incerta (adica o actio civilis incerti).

Tot din textul lui Ulpian rezulta ca actiunea de aestimatio a fost propusa de pretor care, in urma jurisconsultilor, a trebuit sa considere aestimatum ca un contract special deoarece caracterele lui desi se apropiau nu se identificau cu nici una din categoriile de contracte cunoscute.

Intr-adevar aestimatum seamana cu un mandat, cu o vanzare cu o locatiune dar nu e nici mandat, nici vanzare, nici locatiune:

nu e mandat pentru ca mandatul e gratuit, pe cand micul vanzator poate realiza un beneficiu;

nu e vanzare caci cumparatorul trebuie sa plateasca un pret, pe cand micul negustor poate restitui marfa;

nu e locatiune pentru ca nu exista pret, caci beneficiul pe care-l va realiza micul negustor nu e sigur ca-l va avea, nici nu fixat dinainte.

Prin urmare in dreptul clasic nu aparuse inca o categorie de contracte nenumite, ci avem numai un singur contract nenumit, aestimatum. Se mentine insa vechea condictio sub numele de condictio ob rem dati (cerea lucrului dat pentru un lucru). Pentru cazurile cand nu era aplicabila condictio nefiind un lucru de restituit se admitea o actio in factum insa pe teren penal nu civil, contractual.

Condictio ob rem dati (cerea lucrului dat pentru un lucru) ca si condictio din dreptul vechi era data pe teren extracontractual. Prin urmare:

partea care a executat prestatia sa, putea cere restituirea chiar daca cealalta parte nu a putut sa execute promisiunea sa in urma unui caz fortuit, adica lucrul promis a pierit prin caz fortuit, fara sa fie cu alte cuvinte vinovata;

daca lucrul pe care l-a predat piere fortuit, partea care a executat nu mai are condictio si nu poate sa reclame nimic;

–in caz de deteriorare sau de pierdere partiala isi reia lucrul asa cum e fara a putea sa se planga de neglijenta celui care l-a primit, caci neexistand un contract, accipiens (cel care a primit lucrul) nu raspunde decat de faptele sale si nu de omisiunile sale (lipsa de ingrijiri).

Epoca postclasica:

Sistemul contractelor nenumite a fost format in dreptul lui Iustinian, prin treptata aplicare a actiunii civilis incerti la alte cazuri decat la aestimatum. Numai in vremea lui Iustinian se poate vorbi de o categorie de contracte nenumite.

In dreptul lui Iustinian, contractul nenumit este sanctionat prin trei actiuni:

–actio praescriptis verbis;

–condictio ob rem dati;

–condictio propter poenitentiam.

1.Actio praescriptis verbis (actiune cu cuvinte scrise in frunte) sau actio civilis in factum (actiune civila in fapt):

Actio praescriptis verbis este actiunea pe care o intenteaza partea care a executat prestatia sa pentru a sili pe cealalta parte sa execute contractul sau in lipsa de executare sa plateasca o suma de bani echivalenta interesului reclamantului de a fi obtinut aceasta executare.

Actio praescriptis verbis se numeste astfel pentru ca formula actiunii civilis incerti cuprindea la inceput o expunere in fapt. E drept ca cu mult inainte de Iustinian disparuse formula dar s-a pastrat o urma a trecutului in denumirea data noii actiuni.

Actio praescriptis verbis se numeste si actio civilis in factum pentru ca rezulta din contopirea celor doua actiuni anterioare:

actio in factum;

actio civilis incerti.




2.Condictio ob rem dati (cererea lucrului dat pentru un lucru):

Aceasta actiune era data partii care a executat promisiunea sa pentru a cere indarat ceea ce a dat. In deosebire de dreptul vechi si clasic, in dreptul lui Iustinian, partea care n-a executat contractul nu va fi obligata la restituire, decat daca din vina ei nu a executat contractul. In exemplul pe care l-am luat deja, schimbul unui cal cu un bou, sa presupunem ca Primus a transferat proprietatea boului, Secundus insa nu poate preda calul caci acesta s-a imbolnavit fara vina lui, adica a lui Secundus, si a murit. Secundus nu va fi totusi tinut sa restituie boul.

Pentru ce aceasta diferenta de solutii intre dreptul clasic si dreptul lui Iustinian?

Deosebirea rezida in faptul ca in dreptul clasic ca in dreptul vechi, condictio nu e data in baza unui contract ci in baza unei imbogatiri fara justa cauza, adica are un rol extracontractual. Prin urmare se poate uza de condictio chiar cand cealalta parte era in imposibilitate de a executa prestatia sa fara sa fie de vina, in dreptul lui Iustinian, din contra condictio este data in baza unui contract, contractul nenumit respectiv. De aceea se tine seama daca neexecutarea prestatiei se datoreaza sau nu unui caz fortuit, aplicandu-se principiile cunoscute in materie de raspundere in contracte.

Condictio este o actiune de drept strict in deosebire de actio praescriptis verbis care este o actiune de buna credinta. Partea care a executat contractul poate sa prefere condictio lui actio praescriptis verbis cand valoarea lucrului predat s-a marit.

3.Condictio propter poenitentiam (cererea din cauza regretului):

Aceasta actiune se aplica numai in doua ipoteze:

a).ti-am dat o suma de bani ca sa faci o calatoriepot sa-mi reiau banii cata vreme tu n-ai facut cheltuieli cu privire la aceasta calatorie;

b).ti-am transferat proprietatea sclavului Stichus pentru ca sa-l dezrobestipot sa-l reiau pe sclav inainte de dezrobire.

Condictio propter poenitentiam a fost creata de Iustinian prin interpolatii in texte care vorbesc de fiducie.

Comparatie intre condictio ob rem dati si condictio propter poenitentiam:

Asemanari:

In ambele cazuri o parte a executat contractul si cere restituirea lucrului.

Deosebiri:

In cazul lui condictio ob rem dati  restituirea va avea loc numai daca partea cealalta nu va putea executa contra-prestatia sa din vina ei. Deci restituirea nu va avea loc daca prestatia se poate executa sau neexecutarea este urmarea unui caz fortuit. De asemenea condictio ob rem dati nu poate fi intentata daca s-a fixat un termen inauntrul caruia partea cealalta trebuie sa execute contra-prestatia sa si acest termen n-a trecut.

Din contra condictio propter poenitentiam permite restituirea lucrului, indiferent de faptul ca partea cealalta este in termen pentru a se executa, indiferent de faptul ca neexecutarea provine sau nu din vina ei.

Interese care determina si explica evolutia contractelor nenumite:

Contractele nenumite in evolutia lor, prezinta anomalii prin aplicarea acelei condictio ob rem dati si cu atat mai mult a lui condictio propter poenitentiam in materie contractuala, aplicatie care prezinta grave abateri de la principiile generale care guverneaza materia contractelor.

Potrivit principiilor generale, contractul leaga definitiv partile din momentul formarii lui, o parte neavand dreptul decat in cazuri cu totul exceptionale a desfiinta contractul, revenind asupra prestatiei executate.

Contractul nenumit se formeaza prin executarea de catre o parte a prestatiei sale. Totusi prin condictio ob rem dati era posibila desfiintarea contractului afara de cazul cand partea cealalta nu putea sa execute contractul fara vina ei sau daca nu se ajunsese la termenul prevazut pentru executarea prestatiei.

Prin condictio propter poenitentiam s-a mers si mai departe, e drept numai in doua cazuri, si s-a dat posibilitatea partii care a executat prestatia sa de a desfiinta un contract, adica un act stabilit prin acordul de vointa a ambelor parti si in ipotezele in care nu era posibila condictio ob rem dati.

Prin urmare, in contradictie flagranta cu principiile care guverneaza materia contractelor, partea care a executat prestatia sa avea in mod obisnuit o actiune pentru a constrange pe cealalta parte sa execute contra-prestatia sa (actio praescriptis verbis) si o actiune in desfiintarea contractului (condictio ob rem dati). Partea care a executat contractul putea dupa plac sa ceara executarea contractului sau desfiintarea lui, in timp ce in contractele consensuale, potrivit principiilor generale, partea care a executat nu poate in principiu sa ceara decat executarea contractului.

Cum se explica aceste abateri in materia contractelor nenumite?

In dreptul vechi ipotezele, care mai tarziu au constituit contracte, au fost sanctionate pe teren extra-contractual printr-o condictio. Condictio, inainte de recunoasterea contractelor nenumite, era necesara deoarece trebuia sa se dea posibilitate partii care a executat de a-si relua lucrul, neavand vreo actiune pentru a sili pe cealalta parte sa se execute.

In dreptul clasic, in cazul lui aestimatum, s-a recunoscut existenta unui contract nenumit si din moment ce partea care a executat contractul avea o actiune, actio civilis incerti, pentru a sili pe cealalta parte sa se execute, condictio ar fi trebuit sa dispara. Totusi vedem ca ea se mentine nu numai in dreptul clasic dar chiar in dreptul lui Iustinian, cu oarecare rezerve (condictio ob rem dati) si chiar fara nici o restrictie sub forma acelei condictio propter poenitentiam.

Cum se explica mentinerea lui condictio in flagranta contradictie cu principiile care guverneaza materia contractelor? Condictio era un instrument de aparare a celor slabi fata de cei puternici, sanctionand un ius poenitendi (dreptul de a regreta, adica de a reveni asupra prestatiei sale) general in contractele nenumite.

Tipuri de contracte nenumite:

In dreptul lui Iustinian se pot deosebi patru tipuri de contracte nenumite, corespunzatoare obiectului obligatiei (dare sau facere, praestare nu este decat un facere special):

Do ut des,

Do ut facias,

Facio ut des,

Facio ut facias.

Do ut des: isi transmit proprietatea unui lucru cu scopul ca si tu sa-mi transmiti proprietatea altui lucru, ex. schimbul.



Do ut facias: iti transmit proprietatea unui lucru cu scopul ca tu sa faci ceva, ex. iti dau pe Stichus pentru ca tu sa dezrobesti pe Pamphil.

Facio ut des: fac ceva ca tu sa-mi transmiti proprietatea unui lucru, ex. dezrobesc pe Pamphil ca tu sa-mi dai pe Stichus.

Facio ut facias: fac ceva ca si tu sa faci un anumit lucru, ex. dezrobesc pe Pamphil pentru ca si tu sa dezrobesti pe Stichus.

Aceste diferite tipuri de contracte nenumite apar intr-un text pe care Digestele il atribuie lui Paul dar care a fost profund interpolat (D.19.5.5.pr.).

Principalele contracte nenumite:

Unele din contractele nenumite, apartinand diferitelor tipuri examinate poarta un nume special. Dintre acestea noi nu vom examina decat doua, cele mai importante in dreptul lui Iustinian: permutatio si precarium.

Permutatio (schimbul):

Este contractul nenumit prin care cele doua parti promit una fata de cealalta sa-si transmita proprietatea unui lucru, contract care se formeaza prin efectuarea prestatiei de catre una din parti, cealalta parte fiind din acest moment obligata sa transmita proprietatea altui lucru. De ex. o parte a promis sa transmita proprietatea unui bou, iar cealalta parte a promis sa transmita proprietatea unui cal.

Unii jurisconsulti romani din epoca clasica nu faceau distinctie intre vanzare si schimb. Sunt insa importante deosebiri intre cele doua contracte.

Deosebiri intre vanzare si schimb:

a).vanzarea se formeaza prin acordul de vointa, este un contract consensual, pe cand la schimb pe langa acordul de vointa se mai cere remiterea materiala a lucrului, mai precis transmiterea proprietatii lucrului cel putin de catre una din parti, schimbul fiind un contract nenumit;

b).in vanzare vanzatorul se obliga sa transmita posesia linistita a lucrului si numai in caz exceptional proprietatea, iar cumparatorul se obliga a transmite proprietatea cantitatii de metal data drept pret, pe cand la schimb ambele parti se obliga sa transmita proprietate unui lucru;

c).in vanzare rolul partilor este diferit, de unde urmeaza ca si obligatiile lor difera, in schimb fiecare parte are acelasi rol ceea ce inseamna ca obligatiile lor sunt aceleasi, de ex. ambele parti sunt tinute de garantia pentru vicii;

d).in vanzare cumparatorul trebuie sa plateasca un pret si nu se va putea inlocui acest pret (suma de bani) printr-un alt lucru, pe cand la schimb obligatiile fiecarei parti pot sa aiba ca obiect un lucru oarecare.

Cu privire la aceasta comparatie avem un important text, Paul (D.19.4.1.pr.): “Dupa cum ceva este a vinde si altceva a cumpara, unul este cumparatorul, altul vanzatorul, tot asa un lucru este pret alt lucru este marfa; insa la schimb nu se poate deosebi care este cumparator sau care este vanzator si obligatiile difera mult. Caci cumparatorul, daca nu ar plati banii celui care primeste, este tinut in baza vanzarii, vanzatorului ii este suficient a se obliga pentru evictiune, a preda posesiunea si a se curata [de banuiala] se dol. Prin urmare, daca lucrul nu este luat in urma unui proces, nu datoreaza nimic. Insa la schimb, daca fiecare din lucru ar fi pret, ar trebui ca lucrul sa devina proprietatea fiecaruia din ei; daca [fiecare din ambele lucruri] ar fi marfa [nu ar trebui sa devina proprietatea] nici unuia. Insa deoarece trebuie sa fie si pret si lucru [in acelasi timp], nu poate schimbul sa fie vanzare, pentru ca nu se poate afla care dintre acestea este marfa si care este pret, nici ratiunea nu ingaduie ca unul si acelasi lucru sa fie vandut si sa fie si pret al vanzarii”.

Precarium (precariul):

Precariul este acel contract nenumit care se formeaza prin remiterea de catre o parte, in mod gratuit, a posesiunii unui lucru, in vederea folosintei lui, celeilalte parti care se obliga sa-l restituie la cerere.

Acest contract nu este sanctionat decat sub Iustinian. Totusi inca din epoca veche se da posibilitatea partii de a obtine restituirea lucrului printr-un interdict, interdictul de precario. Interesele patricienilor cereau de a se acorda clientilor fasii de pamant din ager publicus (pamantul public) care se gaseau in folosinta patricienilor, pentru ca clientii sa le munceasca. Mai tarziu astfel de operatiuni au putut fi facute si intre alte persoane decat patroni (patricianul in raport cu clientul sau se numea patron, tot patron se numea fostul stapan, in raporturile cu dezrobitul sau) si clienti si relativ la alte bunuri decat pamantul.

In epoca clasica se gaseste in practica un caz destul de frecvent: un creditor primind un lucru in gaj consimte a-l lasa la debitor cu titlul precar, ceea ce ii dadea dreptul sa ceara lucrul indarat oricand ar fi vrut. La precariu au recurs creditorii, inainte de aparitia ipotecii, pentru a lasa la arendas materialul de exploatare.

Comparatie intre precariu si comodat:

Asemanari:

In ambele contracte se remite un lucru in mod gratuit spre folosinta.

Deosebiri:

a).in primul caz lucrul trebuie restituit la cerere, pe cand comodantul nu poate cere lucrul inainte de termenul prevazut in contract;

b).precaristul (cel care primeste lucrul in baza precariului) are interdictele posesorii deoarece a primit posesiunea lucrului, pe cand comodatarul nu le are caci lui i s-a remis numai detentiunea lucrului;

c).precaristul raspunde numai de culpa lata, pe cand comodatarul raspunde de orice culpa.

Deosebiri intre contractele reale si contractele nenumite:

Prin elementul cel dintai, necesitatea executarii de catre una din parti a prestatiei sale, contractele nenumite se aproprie de contractele reale, care cer pe langa conventie remiterea materiala a lucrului. De aceea e bine sa precizam prin ce se deosebesc cele doua categorii de contracte.

In timp ce la contractele reale trebuie sa existe o remitere materiala a lucrului care face obiectul obligatiilor respective, in contractele nenumite se poate sau nu sa existe aceasta remitere a lucrului dupa tipul de contract nenumit considerat.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Contracte




CONTRACTELE CONSENSUALE
Revocarea donatiei pentru ingratitudine
Ipoteza nulitatii absolute a contractului
Revocarea donatiilor intre soti
Denuntarea unilaterala si expirarea termenului - cauze de incetare a locatiunii
PACTELE
Incetarea contractului de inchiriere
Obligatia cumparatorului de plata a pretului
DESPRE CONTRACTUL DE COMERT IN GENERAL
Conditiile cerute pentru pret in contractul de vanzare-cumparare