Procedee de calculatie a costurilor

Procedee de calculatie a costurilor

Obiective de atins:

De raspuns la urmatoarele intrebari:

Care sunt formele sub care se prezinta procedeul de repartizare a cheltuielilor indirecte?

Care sunt etapele celor doua forme?

De enumerat:

Procedee de delimitare a cheltuielilor de productie in fixe si variabile;

Procedee de calcul a costului pe unitate de produs, lucrare, serviciu;

Si de mentionat momentul de utilizare a lor.

Calcularea :

Costului unitar conform procedeului diviziunii simple

Costului pe unitatea de produs finit conform procedeului indicilor de echivalenta simpli calculati ca raport direct

Determinarea costului unitar are la baza raportul dintre cheltuielile intreprinderii si volumul produselor obtinute, al lucrarilor executate sau al serviciilor prestate. Metodele de calculatie a costurilor folosesc procedee cu caracter general sau procedee cu caracter specific

Procedeele cu caracter general se subordoneaza calculului matematic, incepand cu operatiile aritmetice si algebrice elementare si continuand cu elemente de algebra superioara, modelare matematica.

Procedeele cu caracter specific calculatiei costurilor se folosesc numai de catre o singura metoda de calculatie. Aceste procedee specifice se grupeaza astfel:

procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte;

procedee de delimitare a cheltuielilor de productie in variabile si fixe;

procedee de calcul al costului pe unitatea de produs.

2.1 Procedee de repartizare a cheltuielor indirecte

Repartizarea cheltuielilor indirecte pe centre de costuri, sectoare, activitati, produse se realizeaza prin procedeul suplimentarii care se prezinta sub doua forme: forma clasica si forma cifrelor relative de structura.

Forma clasica a procedeului suplimentarii

Aceasta forma presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a)          alegerea bazei de repartizare comuna ca natura tuturor produselor, lucrarilor sau serviciilor, dar diferita ca marime de la un obiect de calculatie la altul;

Entitatile pot folosi ca si baza de repartizare: salariile directe, cheltuielile directe, numarul de ore-masina, valoarea utilajului, puterea motoarelor, suprafata atelierelor sau sectiilor.

b)          calculul coeficientului de suplimentare, conform relatiei:

unde:

K_s = coeficientul de suplimentare;

Ch_r = cheltuielile de repartizat;

b_j = marimea bazei de repartizare

n = numarul de produse, sectoare de activitate, gen de activitate.

c)          calculul cotei de cheltuieli "C" ce revine pe obiectul de calculatie "i", astfel:

C_j = b_j x K_s

In forma clasica, procedeul suplimentarii prezinta trei variante, in functie de numarul si caracterul coeficientilor de repartizare calculati, si anume:

procedeul suplimentarii in varianta coeficientului unic sau global

procedeul suplimentarii in varianta coeficientilor diferentiati

procedeul suplimentarii in varianta coeficientilor selectivi .

Procedeul suplimentarii in varianta coeficientului unic sau global

Aceasta varianta presupune ca pentru intreaga masa de cheltuieli indirecte de repartizat se calculeaza un singur coeficient de suplimentare. Se foloseste si pentru repartizarea cheltuielilor generale de administratie.

Exemplu:

La societatea ALFA se fabrica produsele: A, B si C. In perioada de gestiune exemplificata obtinerea produselor a generat cheltuieli indirecte de produc­tie (comune de sectie) in suma de 5.184 lei. Se alege ca baza pentru repartizarea lor pe obiecte de calculatie salariile directe ale caror valori sunt: in cazul pro­dusului A = 2.448 lei, in cazul pro­dusului B = 1.440 lei, iar in cazul pro­dusului C = 1.872 lei.

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori.

Rezolvare:

Se parcurg etapele prezentate mai sus:

a) marimea bazei de repartizare este mentionata in datele problemei:

A = 2.448 lei; B = 1.440 lei; C = 1.872 lei.

b) calculul coeficientului de suplimentare:

= = = 0,9

c) calculul cotei de cheltuieli ce revine pe obiectul de calculatie astfel:

C_j = b_j x K_s, C_A = 2.448 x 0,9 = 2.203, C_B = 1.440 x 0,9 = 1.296, C_C = 1.872 x 0,9 = 1.685

Procedeul suplimentarii in varianta coeficientilor diferentiati

Aceasta varianta presupune repartizarea cheltuielilor indirecte cu ajutorul mai multor coeficienti, fiecare coeficient determinandu-se in functie de alt criteriu, ca de exemplu: cheltuielile cu amortizarea cladirilor se repartizeaza in functie de suprafata acestora exprimata in m², cheltuielile cu energia electrica se repartizeaza in functie de consumul exprimat in kw, cheltuielile cu apa consumata se repartizeaza in functie de consumul specific, exprimat in m³ etc.

Exemplu[1]

Intr-o intreprindere, pentru stabilirea cheltuielilor cu intretinerea si functionarea utilajelor pe sectii, situatia se prezinta astfel:

amortizarea cladirii monobloc a intreprinderii in care functioneaza doua sectii (I si II) este in suma de 4.560.000 lei, iar suprafata sectiilor respective este urmatoarea:

Sectia I = 60.000 m²; Sectia a II-a = 40.000 m²; .

energia electrica consumata in scopuri motrice indicata de contorul unic este de 12.000.000 KW/h, iar puterea instalata a motoarelor electrice care actioneaza masinile este urmatoarea:

Sectia I = 56.000 KW,

Sectia a II-a = 46.000 KW,

Sectia a III-a: 18.000 KW, regimul de lucru al masinilor este acelasi.

Sa se repartizeze pe sectii cheltuielile cu amortizarea si energia electrica consumata.

Rezolvare:

a)      Se calculeaza coeficientul de suplimentare:

- pentru amortizarea cladirii monobloc:

= = 45,6

- pentru energia electrica consumata in scopuri motrice:

K_s= = = 100

b) Se calculeaza cota de cheltuieli de repartizat pe fiecare sectie:

pentru amortizare:
Cj = bj x K_s

C_SI = 60.000 x 45,6 = 2.736.000 lei;

C_SII = 40.000 x 45,6 = 1.824.000 lei;

Total = 4.560.000 lei.

pentru energia electrica:

C_SI = 56.000 x 100 = 5.600.000 KW/h;

C_SII = 46.000 x 100 = 4.600.000 KW/h;

C_SIII = 18.000 x 100 = 1.800.000 KW/h;

Total = 12.000.000 KW/h.

Procedeul suplimentarii in varianta coeficientilor selectivi

Aceasta varianta a procedeului suplimentarii presupune ca pe langa alegerea de baze de repartizare diferentiate pe fel sau categorie de cheltuieli, sa se stabileasca si produsele asupra carora se face repartizarea. Se aplica in exclusivitate pentru repartizarea cheltuielilor indirecte de productie. Unele produse parcurg itinerarul tehnologic de fabricatie in anumite sectii de productie, altele prin alte sectii, dar exista si produse care parcurg itinerarul tehnologic prin toate sectiile. Prin urmare, cheltuielile indirecte de productie vor trebui repartizate numai asupra acelor produse care au suportat operatii tehnologice de fabricatie in acea sectie.

Cheltuielile indirecte de productie se impart in doua subgrupe, respectiv:

- cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor;

- cheltuieli generale ale sectiei sau ale centrului de responsabilitate.

Pentru fiecare dintre ele se calculeaza coeficienti de repartizare separati, la nivelul fiecarei sectii, itinerarul tehnologic al produselor prin sectii fiind luat in considerare pentru constituirea bazelor.

Exemplu:

O societate cu activitate industriala dispune de trei sectii : I, II si III. In cadrul sectiilor se fabrica trei produse (A, B, C) al caror flux tehnologic este: produsul A trece prin toate sectiile, produsul B trece prin sectiile I si III, iar produsul C prin sectiile I si II.

Situatia cheltuielilor indirecte de repartizat se prezinta astfel:

Situatia bazelor de repartizare pe produse, se prezinta astfel:

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori.

Rezolvare:

a)          calculul coeficientilor de suplimentare selectivi pe grupe de cheltuieli in cadrul sectiilor, folosind relatia :

_b)        calculul cotelor de cheltuieli indirecte de productie ce revin pe produs, folosind relatia : C_j = b_j x K_s

Forma cifrelor relative de structura

Aceasta forma a procedeului suplimentarii presupune parcurgerea urmatoarelor etape :

a)          alegerea unei baze de repartizare ;

b)          calculul ponderii bazei de repartizare corespunzatoare fiecarui obiect de calculatie fata de total baza, astfel :

, unde:

c)          procentele obtinute se aplica asupra cheltuielilor care fac obiectul repartizarii (Ch_r), determinandu-se cotele de cheltuieli indirecte de productie ce revin fiecarui obiect de calculatie, astfel:

C_j = P_j x Ch_r,   unde:

Exemplu:

La societatea ALFA se fabrica produsele: A, B si C. In perioada de gestiune exemplificata obtinerea produselor a generat cheltuieli indirecte de produc­tie (comune de sectie) in suma de 7.776 lei. Se alege ca baza pentru repartizarea lor pe obiecte de calculatie salariile directe ale caror valori sunt: in cazul pro­dusului A = 3.672 lei, in cazul pro­dusului B = 2.160 lei, iar in cazul pro­dusului C = 2.808 lei.

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori.

Rezolvare:

a) Se iau ca baza de repartizare salariile directe ;

b) Se calculeaza ponderea bazei de repartizare corespun­zand fiecarui produs fata de total baza:

= 0,425; = 0,250; = 0,325

c) Se calculeaza cota de cheltuieli indirecte de productie ce revine fiecarui produs:

C_A= 0,425 x 7.776 = 3.305;

C_B= 0,250 x 7.776 = 1.944

C_C= 0,325 x 7.776 = 2.527

Total: 7.776

Procedee de delimitare a cheltuielilor de productie in variabile si fixe

Principiul de baza al procedeelor de delimitare a cheltuielilor de productie in variabile si fixe consta in determinarea influentei pe care o are modificarea volumului productiei (activitatii) asupra evolutiei cheltuielilor de productie. Aceste procedee se utilizeaza atunci cand se cunoaste o masa a cheltuielilor ( un total al cheltuielilor) si se impune o separare a acestora in variabile si fixe. Pentru efectuarea separarii este necesara cunosterea evolutiei in timp atat a volumului fizic al productiei cat si a nivelului cheltuielilor.

Separarea cheltuielilor de productie in variabile si fixe se realizeaza prin utilizarea urmatoarelor procedee:

- procedeul celor mai mici patrate;

- procedeul punctelor de maxim si de minim;

- procedeul analitic.

2.2.1 Procedeul celor mai mici patrate

Procedeul celor mai mici patrate presupune parcurgerea urmatoarelor etape :

calculul volumului mediu de productie pentru perioada luata in calcul, astfel :

, unde :

= volumul mediu de productie

Q = volumul productiei dintr-o perioada de gestiune (luna, trimestru, an) ;

t = perioada de gestiune (luna , trimestrul, anul) ;

n = numarul perioadelor luate in calcul.

calculul cheltuielilor medii pentru perioada luata in calcul, astfel:

, unde :

= cheltuielile medii;

Ch = cheltuielile dintr-o perioada de gestiune .

calculul abaterii volumului productiei din fiecare perioada de gestiune luata in calcul, fata de volumul mediu al productiei astfel:

, unde:

X = abaterea volumului productiei fata de volumul mediu al acesteia.

calculul abaterii cheltuielilor indirecte de productie din fiecare perioada de gestiune luata in calcul fata de volumul mediu al cheltuielilor, astfel:

, unde:

Y = abaterea cheltuielilor de productie fata de volumul mediu al acestora.

calculul abaterii medii patratice de la volumul fizic al productiei: X²

calculul produsului dintre abaterea de la volumul fizic al productiei (X) si abaterea de la cheltuiala medie (Y): X * Y

calculul cheltuielilor variabile unitare conform relatiei:

, unde:

ch_v = cheltuieli variabile unitare

XY = produsul abaterilor de productie si cheltuieli

X² = abaterea patratica a volumului productiei.

calculul cheltuielilor variabile totale aferente unei perioade de gestiune luata in calcul, astfel:

Chv_t = ch_v x Q_t, unde :

Chv = cheltuieli variabile totale

O_t = productia programata

calculul cheltuielilor fixe :

Chf_t = Ch_t - Chv_t, unde :

Chf = cheltuieli fixe

Ch = cheltuieli de productie

Nota : Cheltuielile fixe nefiind dependente de evolutia volumului productiei, in etapa 8 si 9 se vor efectua calcule pentru doua perioade de gestiune oarecare.

calculul cheltuielilor de productie standard pentru o perioada de gestiune viitoare :

Ch_s = Ch_f + (ch_v x Q_s), unde :

Ch_s = cheltuileli standard ;

Q_s = productia standard.

Exemplu:

Cheltuielile indirecte de productie ocazionate de activitatea unei sectii principale de productie si productia obtinuta in semestrul II au avut urmatoarea evolutie:

Sa se determine cheltuielile indirecte de productie standard ce vor fi ocazionate de productia lunii ianuarie a anului urmator care va fi de 9.600 ore, folosind procedeul celor mai mici patrate.

Rezolvare:

1. calculul volumului mediu de productie :

ore

2. calculul cheltuielilor medii pentru perioada luata in calcul, astfel:

lei

3. calculul abaterii volumului productiei din fiecare perioada de gestiune luata in calcul, fata de volumul mediu al productiei astfel:

X_iulie = 8.160 - 8.000 = 160 ore

4. calculul abaterii cheltuielilor de productie din fiecare perioada de gestiune luata in calcul fata de volumul mediu al cheltuielilor, astfel:

Y_iulie = 726.400 - 720.000 = 6.400 lei

5. calculul abaterii medii patratice a volumul productiei: X²

6. calculul produsului dintre abaterea de la volumul fizic al productiei (X) si abaterea de la cheltuiala medie (Y): X * Y

7. calculul cheltuielilor variabile unitare:

= = 40 lei/ ora

8. calculul cheltuielilor variabile totale:

in luna iulie : Chv_iulie = 40 x 8.160 = 326.400 lei

in luna august : Chv_august = 40 x 7.840 = 313.600 lei

9. calculul cheltuielilor fixe :

Chf_iulie = 726.400 - 326.400 = 400.000 lei

Chf_august = 713.600 - 313.600 = 400.000 lei

Nota : Cheltuielile fixe nefiind dependente de evolutia volumului productiei, in etapa 8 si 9 se vor efectua calcule pentru doua perioade de gestiune oarecare.

10. calculul cheltuielilor de productie standard pentru o perioada de gestiune viitoare (ianuarie anul viitor) :

Ch_s = Ch_f + (ch_v x Q_s) = 400.000 + (40 x 9.600) = 784.000 lei

Procedeul punctelor de maxim si minim

Acest procedeu presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

calculul cheltuielilor variabile unitare, conform relatiei:

, unde:

calculul cheltuielilor fixe ale unei perioade d gestiune oarecare:

Chf = Ch_t - (ch_v x Q_t)

calculul cheltuielilor indirecte de productie standard:

Ch_s = Ch_f + (ch_v x Q_s)

Utilizand datele din exemplul prezentat la procedeul celor mai mici patrate :

se parcurg etapele din metodologia prezentata mai sus :

1. calculul cheltuielilor variabile unitare:

40 lei /ora

2. calculul cheltuielilor fixe ale unei perioade de gestiune oarecare:

Chf_septembrie = 704.000 - (40 x 7.600) = 400.000 lei

Chf_decembrie = 745.000 - (40 x 8.640) = 400.000 lei

3. calculul cheltuielilor indirecte de productie standard:

Ch_s = Ch_f + (chv x Q_s) = 400.000 + (40 x 9.600) = 784.000 lei

Procedeul analitic

Acest procedeu se utilizeaza atunci cand nu exista date referitoare la cheltuielile perioadelor precedente sau cand datele existente reflecta o alta evolutie decat cea liniara. In aceste situatii specialistii din domeniul economic si tehnic analizeaza fiecare activitate in parte, in vederea gasirii metodelor optime de executare a operatiilor tehnologice si a tuturor lucrarilor, analizandu-se atent cheltuielile pentru a se vedea care este comportamentul lor in raport cu evolutia volumului fizic al productiei. Astfel se stabilesc caracteristicile fiecarei cheltuieli: fixe, variabile sau mixte, precum si standardele sau normele pentru cheltuielile variabile cat si pentru cele fixe. Aceste standarde cantitative se transforma in marimi valorice prin ponderarea lor cu preturile, obtinandu-se cheltuielile normate sau standardele economice.

Procedeele statistice de delimitare a cheltuielilor de productie in variabile si fixe au drept limita faptul ca nu iau in considerare o serie de factori care caracterizeaza costurile, cum ar fi: diversificarea productiei pe sortimente, limitele capacitatilor de productie, deciziile managerului entitatii etc.

Procede de calcul a costului pe unitatea de produs

La calculul costului unitar al produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate se folosesc procedee diferite, in functie de numarul produselor fabricate, caracterul si importanta lor, de legatura existenta intre produse si cheltuielile de productie.

Aceste procedee ar fi :

- procedeul diviziunii simple;

- procedeul cantitativ;

- procedeul indicilor de echivalenta;

- procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal;

- procedeul deducerii valorii produselor secundare.

Procedeul diviziunii simple:

Acest procedeu se utilizeaza pentru calculul costului unitar in cazul productiei perfect omogene, ca de exemplu in unitatile producatoare de energie electrica, centrala termica, sectia de transport etc. si are la baza urmatoarea relatie matematica :

, unde :

- costul unitar

- cheltuielile de productie pe articole de calculatie

i - articolul de calculatie

Q - cantitatea de produse pentru care se calculeaza costul

j - produsul.

Exemplu:

O intreprindere are cheltuieli de productie de 100.000 RON pe parcursul lunii ianuarie a anului 2007. Stiind ca aceasta a realizat in decursul lunii 1.000 kg de produs, determinati costul unitar.

= = 100 lei/kg.

2.3.2 Procedeul cantitativ

Acest procedeu se utilizeaza pentru calculul costului unitar in cazul produselor colaterale (asociate, cuplate sau simultane), cand acestea au valori de intrebuintare apropiate si sunt considerate in totalitate produse principale, iar la unele dintre ele nu se intrebuinteaza intreaga cantitate rezultata.

Aria de aplicabilitate a acestui procedeu este destul de restransa, utilizandu-se in industria chimica la fabricatia sodei caustice prin electroliza clorurii de sodiu, la fabricarea semicocsului etc.

In momentul captarii, lichefierii, imbutelierii sau depozitarii, la unele produse pot interveni pierderi de substante, care sa difere de la un produs la altul. In alte cazuri nu este utilizata intreaga cantitate de produs fabricat. In aceste situatii este necesara majorarea costului cantitatilor utilizate cu pierderile de substante ce ointervin la fiecare produs in parte.

Procedeul cantitativ presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Determinarea costului mediu unitar pe produs pentru cantitatea teoretica produsa:

, unde:

- cost unitar mediu teoretic

Ch - cheltuielile de productie dintr-un anumit articol de calculatie

i  - articolul de calculatie

q  - cantitatea obtinuta din fiecare produs (exprimata cu ajutorul aceleiasi unitati de masura)

j - felul produselor obtinute din fabricatie

2. Determinarea costului unitar efectiv pentru produsele la care intervin pierderi de substante, pierderi tehnologice, reutilizari :

, unde:

- cost unitar efectiv

- cantitate fabricata dintr-un anumit produs

- cantitate utilizata dintr-un anumit produs

Deci se majoreaza costul cantitatii utilizate cu pierderile de substante ce intervin in cazul unor produse.

Exemplu:

O intreprindere chimica obtine: 40.000 t lesie de soda caustica, 160 t hidrogen si 32.000 t clor. Cheltuielile ocazionate sunt in suma de 7.216.000 lei. Apar unele pierderi pe timpul depozitarii produselor la cantitatile de hidrogen si clor fabricate, fiind utilizate doar 128 t hidrogen si 28.000 t clor. Sa se calculeze costul unitar al fiecarui produs.

Rezolvare:

1. Determinarea costului mediu unitar pe produs pentru cantitatea teoretica produsa:

= 160 lei / t

2. Determinarea costului unitar efectiv pentru cantitatile de hidrogen si clor utilizate:

- in cazul hidrogenului : = 125 lei / t

- in cazul clorului : = 114 lei / t

Costul unitar pe tona de lesie de soda caustica este de 160 lei / tona, cat pentru cantitatea teoretica, deoarece nu exista pierderi. Costul unitar efectiv al cantitatii de hidrogen utilizata se majoreaza cu 25 lei / t fata de costul mediu pentru cantitatea teoretica fabricata si respectiv cu o majorare la costul unitar efectiv al clorului cu 14 lei / t.

2.3.3 Procedeul indicilor de echivalenta

Acest procedeu este folosit pentru determinarea costului unitar in urmatoarele cazuri:

cand din aceleasi cheltuieli de manopera si materii prime rezulta semifabricate sau produse finite sub diferite forme, tipuri, sorturi, dimensiuni sau calitati diferite, dar cu aceeasi valoare de intrebuintare;

cand aceeasi materie prima se prelucreaza in diverse produse, cu cheltuieli de manopera diferite;

cand toate, sau cel putin majoritatea din produsele obtinute simultan, sa fie considerate principale.

De exemplu in industria lemnului din prelucrarea bustenilor rezulta dulapi, sipci, grinzi etc. Fiecare din aceste tipuri diferite de cherestea au format, dimensiuni si calitati diferite.

Procedeul indicilor de echivalenta presupune determinarea unor caracteristici comune tuturor sorturilor care se obtin, diferentiate in acelasi timp ca nivel de la un produs la altul, caracteristici care stau la baza omogenizarii productiei in scopul diferentierii cheltuielilor Utilizarea procedeului necesita o atentie deosebita in stabilirea indicilor de echivalenta care servesc pentru omogenizarea calculatorie a productiei, acestia determinand cate cheltuieli de productie se trec in costul fiecarui produs. Astfel, indicii de echivalenta trebuie sa exprime cat mai exact gradul de participare al fiecarui produs la formarea cheltuielilor de repartizat.

Indicii de echivalenta sunt de mai multe feluri, astfel:

a) dupa modul de calcul:

indici de echivalenta calculati ca raport direct;

indici de echivalenta calculati ca raport invers.

Indicii directi se calculeaza atunci cand intre caracteristica si cheltuielile de productie exista o relatie direct proportionala, ei avand la formula de calcul numitorul fix si numaratorul variabil.

Indicii inversati se calculeaza atunci cand intre caracteristica si cheltuielile de productie exista o relatie invers proportionala, ei avand la formula de calcul numaratorul fix si numitorul variabil.

Indiferent de modul cum sunt calculati, indicii de echivalenta au la baza unul sau mai multi parametri sau caracteristici, comuni ca natura tuturor produselor care se fabrica, dar diferentiati ca nivel de la un produs la altul.

Paramerii sau caracteristicile pe baza carora se calculeaza indicii de echivalenta pot avea caracter tehnic (cantitatea de materie prima incorporata in produse, greutatea, lungimea, suprafata sau volumul produselor fabricate, puterea calorica pentru combustibili, indicele de calitate al produselor, timpul de prelucrare al produselor exprimat in om-ore sau ore-masina etc.) sau caracter economic (valoarea materiilor prime incorporate in produse, salariile directe, totalul cheltuielilor directe etc.).

b) dupa numarul parametrilor (caracteristicilor) care stau la baza calcularii lor:

indici de echivalenta simpli, calculandu-se pe baza unui singur parametru;

indici de echivalenta complecsi, calculandu-se pe baza a doi sau mai multi parametri;

indici de echivalenta agregati, avand la baza parametri diversi pentru fiecare articol de calculatie.

Procedeul indicilor de echivalenta presupune parcurgerea urmatoarelor etape[3]:

1. Alegerea parametrilor care servesc pentru calculul indi­cilor de echivalenta, precum si a produsului care serveste drept baza de comparatie. La indicii de echivalenta calculati ca raport direct se ia drept baza de comparatie oricare din cele "n"produse fabricate, iar la indicii de echivalenta calculati ca raport invers se ia drept baza de comparatie produsul cu marimea parametrului cea mai mica, deoarece o parte din cheltuielilede productie repartizabile (de regula cele de prelucrare) se afla in raport invers proportional fata de marimea unui anumit parametru care exprima efortul de fabricatie.

2. Calculul indicilor de echivalenta, conform relatiilor :

indici de echivalenta simpli calculati ca raport direct, astfel:

;

- indici de echivalenta complecsi calculati ca raport direct, astfel:

indici de echivalenta simpli calculati ca raport invers, astfel:

;

indici de echivalenta complecsi calculati ca raport invers, astfel:

in care:

- indicele de echivalenta corespunzator unui produs "j";

- marimea parametrului corespunzator produsului pentru care se calculeaza indicele de echivalenta;

- marimea parametrului corespunzator produsului ales drept baza de comparatie.

3. Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea ei in unitati de masura conventionale, astfel:

Q_c = , in care:

Q_c - cantitatea totala de produse exprimata in unitati conventionale;

q - cantitatea dintr-un produs exprimata in unitati de masuri fizice;

k - indicele de echivalenta corespunzator unui produs;

j - felul (numarul) produselor.

4. Calculul costurilor pe unitatea conventionala, astfel:

; in care:

C_{uc -} costul unei unitati conventionale de produs;

Ch cheltuielile de productie pe articole de calculatie;

i - articolul de calculatie.

5. Calculul costului pe unitatea fizica de produs, astfel:

sau , in care:

c - costul unitar pe produs;

j - felul produselor;

q_uc - cantitatea de produs exprimata in unitati conventionale;

q - cantitatea de produs exprimata in unitati fizice.

Exemple:

Indici de echivalenta simpli calculati ca raport direct

O intreprindere cheltuie 10.200.000 lei pentru obtinerea urmatoarelor cantitati de produse: A = 18.000 bucati; B = 24.000 bucati; C = 30.000 bucati. Parametrul care serveste pentru calculul indicilor de echivalenta este greutatea produselor care in cazul produ­sului A este de 252 grame, in cazul produsului B este de 360 grame, iar in cazul produsului C este de 540 grame. Produsul B este considerat "produs etalon".

Sa se calculeze costul pe unitatea de produs finit.

Rezolvare:

1. Se ia drept baza de comparatie produsul "B".

2. Calculul indicilor de echivalenta:

; = 0,7; =1; =1,5.

Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea in unitati de masura conventionale:

Q_c = ; A: 18.000 x 0,7 = 12.600 u.c.

B: 24.000 x 1 = 24.000 u.c.

C: 30.000 x 1,5 = 45.000 u.c.

Q_c = 81.600 u.c.

Calculul costului pe unitatea conventionala:

= = 125 lei

5. Calculul costului pe unitatea fizica de produs:

; = 87,5 lei

= 125 lei

= 187,5 lei

sau

c_A = 0,7 x 125 = 87,5 lei

c_B = 1 x 125 = 125 lei

c_C = 1,5 x 125 = 187,5 lei

Indici de echivalenta complecsi calculati ca raport direct

Se considera o intreprindere unde se fabrica produsele A, B si C in urmatoarele cantitati: produsul A 36.000 t, produsul B 28.800 t, iar produsul C 21.600 t. Cheltuielile totale efectuate pentru fabricarea cantitatilor obtinute sunt in suma de 101.808.000 lei. Cei doi parametri (p₁ si p₂) alesi pentru determinarea indicilor de echiva­lenta prezinta urmatoarele valori:

in cazul produsului A: p₁ = 18.000, iar p₂ = 20;

in cazul produsului B: p₁ = 14.400, iar p₂ = 31;

in cazul produsului C: p₁ = 12.000, iar p₂ = 26.

Produsul B este considerat "produs etalon".

Sa se calculeze costul pe unitatea de produs finit.

Rezolvare:

1. Se ia drept baza de comparatie produsul "B".

2. Calculul indicilor de echivalenta:

= 0,8; =1; =0,7.

Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea in unitati de masura conventionale:

Q_c = ; A: 36.000 x 0,8 = 28.800 u.c.

B: 28.800 x 1 = 28.800 u.c.

C: 21.600 x 0,7 = 15.120 u.c.

Q_c = 72.720 u.c.

Calculul costului pe unitatea conventionala:

= = 1.400 lei

5. Calculul costului pe unitatea fizica de produs:

; = 1.120 lei

= 1.400 lei

= 980 lei

sau c_A = 0,8 x 1.400 = 1.120 lei

c_B = 1 x 1.400 = 1.400 lei

c_C = 1,7 x 1.400 =  980 lei

Procedeul cifrelor de echivalenta in marimi absolute

Procedeul indicilor de echivalenta calculati ca raport direct are la baza impartirea unui numar in parti proportionale cu alte numere. Prin nivelul lor, acesti indici exprima raportul de marime dintre parametri in functie de care sunt ei calculati. Pentru omogenizarea calculatorie a productiei se pot utiliza atunci, nu neaparat indici de echivalenta, ci de-a dreptul marimile absolute ale parametrilor luati in considerare pentru calculul lor.

In cazul acestui procedeu, metodologia pentru calculul costului pe unitatea de produs este aceeasi cu cea utilizata la indicii de echivalenta simpli calculati ca raport direct.

Etapele de calcul al costului pe unitatea de produs sunt:

echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea ei in unitati de masura conventionale;

calculul costu­lui pe unitatea conventionala;

calculul costului pe unitatea fizica de produs.

Reluand datele utilizate in cazul indicilor de echivalenta simpli se calculeaza costul pe unitatea de produs finit.

O intreprindere cheltuie 10.200.000 lei pentru obtinerea urmatoarelor cantitati de produse: A = 18.000 bucati; B = 24.000 bucati; C = 30.000 bucati. Parametrul (p) care serveste pentru calculul indicilor de echivalenta este greutatea produselor care in cazul produ­sului A este de 252 grame, in cazul produsului B este de 360 grame, iar in cazul produsului C este de 540 grame. Produsul B este considerat "produs etalon".

Sa se calculeze costul pe unitatea de produs finit.

Rezolvare:

1. Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transfornmarea ei in unitati de masura conventionale:

Q_c = ; A: 18.000 x 252 = 4.536.000

B: 24.000 x 360 = 8.640.000

C: 30.000 x 540 = 16.200.000

Q_c = 29.376.000

2. Calculul costului pe unitatea conventionala:

= = 0,35 lei

3. Calculul costului pe unitatea fizica de produs:

= 87,5 lei

= 125 lei

= 187,5 lei

sau c_A = 252 x 0,35 = 87,5 lei

c_B = 360 x 0,35 = 125 lei

c_C = 540 x 0,35 = 187,5 lei

Se poate observa ca desi volumul productiei in unitati conventionale si cos­tul pe unitatea conventionala au rezultate diferite, costul unitar pe unitatea fizica de produs este acelasi indiferent ca se utilizeaza cifre de echivalenta absolute sau indici de echivalenta.

Indici de echivalenta calculati ca raport invers

Procedeul indicilor de echivalenta calculati ca raport invers se utilizeaza in cazul in care cheltuielile de productie de repartizat (de obicei cele de prelucrare) se afla in raport invers proportional fata de marimea unui anumit parametru care exprima efortul de fabricatie, ca de exemplu: la productia pieselor de orologerie, a aparatelor de masura sau cheltuielile de filare a fibrelor fata de grosimea ori finetea firului.

Pentru repartizarea cheltuielilor de prelucrare se utilizeaza indici de echivalenta inversati.

Etapele de lucru sunt aceleasi ca la indicii de echivalenta calculati ca raport direct, dar calculul coeficientilor de echivalenta se realizeaza prin raportarea parametrului de baza la parametru pe fel de produs.

Exemplu:

Presupunem ca o entitate fabrica cinci produse: A, B, C, D si E in urmatoarele cantitati:

Cheltuielile pentru obtinerea productiei sunt de 119.208.100 lei, din care:

Cele doua categorii de cheltuieli se afla in urmatoarea relatie cu productia fabricata: cheltuielile de materii prime si materiale sunt direct proportionale cu cantitatea de produse fabricata, iar cheltuielile de prelucrare se afla in raport invers proportional fata de marimea produselor.

Sa se calculeze costul pe unitatea fizica de produs, prin procedeul indicilor de echivalenta inversati, stiind ca cheltuielile de prelucrare se determina in functie de nivelul parametrului lungime exprimat in centimetri, astfel:

Rezolvare:

Se ia drept baza de comparatie (produs reprezentativ) produsul "D" (produsul cu marimea parametrului cea mai mica).

Se calculeaza cheltuielile cu materiile prime si materiale directe pe unitatea fizica de produs:

, unde:

= = 1.850 lei/kg

Determinarea cheltuielilor de prelucrare pe unitatea fizica de produs presupune mai intai calculul indicilor de echivalenta in raport invers.

Se calculeaza indicii de echivalenta in raport invers (baza de comparatie produsulul "D"):

Determinarea cantitatilor exprimate in unitati echivalente se face prin ponderarea cantitatilor aferente produselor cu indicii de echivalenta calculati mai sus:

Se calculeaza cheltuielile de prelucrare pe unitatea conventionala de produs:

= = 1.972 lei/produs

Se calculeaza cheltuielile de prelucrare pe unitatea fizica de produs prin ponderarea cheltuielile de prelucrare pe unitatea conventionala de produs cu indicii de echivalenta ai fiecarui produs, astfel:

Se calculeaza costul unitar pe unitatea fizica de produs adunand cheltuielile cu materiile prime si materiale directe pe unitatea fizica de produs (Chm/kg) cu cheltuielile de prelucrare pe unitatea fizica de produs (Chp/kg):

2.3.4 Procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal

Acest procedeu se utilizeaza pentru determinarea costului unitar pe produs in unitatile industriale care obtin din procesul de productie un produs principal si unul sau mai multe produse care se considera secundare, productie cunoscuta sub denumirea de productie cuplata (cu aceeasi tehnologie si din aceeasi materie prima rezulta productie cu valori de intrebuintare diferite). Procedeul se utilizeaza la schelele petroliere, unde pe langa titei se obtine si gaz de sonda ca produs secundar, sau in cazul bateriilor de cocs , unde concomitent cu cocsul metalurgic rezulta gazul de cocs ca produs secundar etc.

La determinarea costului unitar, cheltuielile de productie ce privesc ambele produse se separa, prin transformarea produsului secundar in produs in produs principal, pe baza unei relatii de echivalare.

In vederea calcularii costului unitar al produsului principal si a celui secundar se parcurg urmatoarele etape[5]:

1. Se transforma productia secundara in productie teoreti­c principala. Astfel, intreaga productie obtinuta devine teoretic produs principal. Relatia de echivalenta este:

, unde:

2. Calculul cantitatii teoretice de produs principal:

Qp_t = Q_p + q_sp , unde:

Calculul costului pe unitatea teoretica de produs principal:

, unde:

Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar:

Ch_qs = q_sp x C _/Qpt, unde:

Calculul cheltuielilor aferente produsului principal:

Ch_Qp =- Ch_qs, unde:

Calculul costului pe unitatea de produs principal:

, unde:

Calculul costului pe unitatea de produs secundar:

, unde:

Exemplu[6]:

O sonda petroliera produce 100.000t titei si 6.000.000 m³ gaze de sonda. Cheltuielile ocazionate de obtinerea ambelor produse sunt in suma de 80.710.000 lei. Productia de gaze de sonda, considerat produs secundar, se echivaleaza cu pro­ductia de titei, considerat produs principal, dupa relatia:

1.000 m³ gaze de sonda = 1 tona de titei

Sa se calculeze costul unitar al produsului principal si al celui secundar.

Rezolvare:

1. Se transforma productia secundara in productie teoreti­ca principala. Astfel, intreaga productie obtinuta devine teoretic produs principal. Relatia de echivalenta este:

= = 6.000 tone titei

2. Calculul cantitatii teoretice de produs principal:

Qp_t = Q_p + q_sp = 100.000 + 6.000 = 106.000 tone titei

Calculul costului pe unitatea teoretica de produs principal:

= = 761,41 lei/ tona

Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar:

Ch_qs = q_sp x C _/Qpt = 6.000 x 761,41 = 4.568.460 lei

Calculul cheltuielilor aferente produsului principal:

Ch_Qp =- Ch_qs = 80.710.000 - 4.568.460 = 76.141.540 lei

Calculul costului pe unitatea de produs principal:

= = 761,41 lei / tona

Calculul costului pe unitatea de produs secundar:

= = 0,761 lei/m³

2.3.5 Procedeul deducerii valorii produselor secundare

Acest procedeu se aplica in cazul in care din procesul de productie rezulta concomitent un produs principal si unul sau mai multe produse secundare si nu exista alta posibilitate de separare a cheltuielilor pe fiecare produs in parte. Procedeul mai e cunoscut sub denumirea de procedeul valorii ramase sau al restului.

Costul unitar al produsului principal se calculeaza con­form relatiei:

, unde:

C_up - costul unitar al produsului principal;

Ch - marimea absoluta a cheltuielilor cuprinse intr-un articol de calculatie;

i - articolele de calculatie;

Q_s - cantitatea de produs secundar;

P_s - pretul produsului secundar;

- cantitatea de produs principal;

j - felul produselor secundare.

Costul la care sunt evaluate produsele secundare necesita o atentie deosebita. Cantitatea de produse secundare este evaluata, de regula, la pretul posibil de valorificare, din care se scad profitul societatii producatoare (daca produsul se livreaza la terti) si cheltuielile de desfacere, ambalare (daca produsul respectiv suporta asemenea cheltuieli).

= (q_su x p_sj) + ( q_sl x p_sj - Ch_s) ; unde:

q_{su -} cantitatea produsului secundar utilizata in interiorul unitatii;

q_{sl -} cantitatea produsului secundar livrata tertilor;

p_{sj -} pretul produsului secundar;

Ch_s - cheltuieli suplimentare aferente productiei secun­dare livrata tertilor.

In vederea cunoasterii structurii costului privind produsul principal si al celui secundar, se defalca totalul cheltuielilor pe articole de calculatie, dupa care se parcurg etapele urmatoare:

Calculul ponderii valorii produsului secundar in totalul cheltuielilor de productie, conform relatiei :

,unde:

G - ponderea valorii produsului secundar in totalul chel­tuielilor de productie;

Calculul cheltuielilor productiei secundare pe articole de calculatie, conform relatiei:

, unde:

- cheltuielile productiei secundare;

Calculul cheltuielilor productiei principale pe articole de calculatie, conform relatiei:

, unde:

- cheltuielile productiei principale

Calculul costului unitar al produsului principal, conform relatiei:

, unde:

Exemplu :

Intr-o anumita perioada de gestiune o entitate produce 900 tone produs principal si 420 tone produs secundar, care nu mai necesita nici o operatie de prelucrare. Din cantitatea de produs secundar obtinuta, 180 tone se consuma in interiorul entitatii, iar restul de 240 tone se livreaza tertilor. Pretul de valorificare al produsului secundar este de 33.000 lei/tona, iar cheltuielile suplimentare ocazionate de cantitatea de productie livrata tertilor sunt de 2.400.000 lei.

Cheltuielile ocazionate de obtinerea intregii productii fabricate sunt de 80.088.000 lei si sunt defalcate pe articole de calculatie astfel:

Se cere sa se calculeze costul unitar al produsului principal.

Evaluarea produsului secundar si determinarea valorii acestuia :

= (q_su x p_sj) + ( q_sl x p_sj - Ch_s)

= (180 t x 33.000 lei/tona) + (240 t x 33.000 lei/tona - 2.400.000 lei) = 11.460.000 lei

Calculul costului unitar al produsului principal:

= 76.253,33 lei / tona.

Pentru calculul costului unitar al produsului principal detaliat pe articole de calculatie (tabelul 2.1.) se parcurg etapele prezentate anterior :

Calculul ponderii valorii produsului secundar in totalul cheltuielilor de productie:

= = 0,143093 ;

Calculul cheltuielilor productiei secundare pe articole de calculatie:

pentru materii prime si materiale directe:

= 43.000.000x 0,143093 = 6.152.982 lei

pentru salarii directe :

= 19.000.000 x 0,143093 = 2.718.759 lei

Calculul cheltuielilor productiei principale pe articole de calculatie :

pentru materii prime si materiale directe:

= 43 6.152.982 = 36.847.018 lei

pentru salarii directe :

= 2.718.759 = 16.281.241 lei

Calculul costului unitar al produsului principal pe articole de calculatie, conform relatiei :

pentru materii prime si materiale directe:

= = lei

pentru salarii directe :

= = lei

Tabelul 2.1.

In situatia in care dintr-un proces de fabricate se obtin un produs principal si mai multe produse secundare, structura costurilor produselor secundare se stabileste dupa o metodologie similara, separand din total, mai intai cheltuielile privind toate produsele secundare si apoi delimitarea acestora pe produse, in functie de ponderea valorii fiecaruia fata de valoarea totala a produselor secundare.

Exercitii propuse:

1. La societatea ALFA se fabrica produsele: A, B si C. In perioada de gestiune exemplificata obtinerea produselor a generat cheltuieli generale de administratie in suma de 6.221 lei. Se alege ca baza pentru repartizarea lor pe obiecte de calculatie salariile directe ale caror valori sunt: in cazul pro­dusului A = 2.938 lei, in cazul pro­dusului B = 1.728 lei, iar in cazul pro­dusului C = 2.246 lei.

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori, conform procedeului suplimentarii in varianta coeficientului unic sau global.

2. La societatea ALFA se fabrica produsele: A, B si C. In perioada de gestiune exemplificata obtinerea produselor a generat cheltuieli indirecte de produc­tie (comune de sectie) in suma de 9.331 lei. Se alege ca baza pentru repartizarea lor pe obiecte de calculatie salariile directe ale caror valori sunt: in cazul pro­dusului A = 4.406 lei, in cazul pro­dusului B = 2.592 lei, iar in cazul pro­dusului C = 3.370 lei.

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori, conform procedeului suplimentarii in forma cifrelor relative de structura.

3. Cheltuielile indirecte de productie ocazionate de activitatea unei sectii principale de productie si productia obtinuta in semestrul II au avut urmatoarea evolutie:

Se cere: sa se determine cheltuielile indirecte de productie standard ce vor fi ocazionate de productia lunii iulie a anului respectiv, care va fi de 9.600 ore, folosind procedeul celor mai mici patrate.

4. Suma totala a diferitelor cheltuieli ocazionate de productia unei perioade de gestiune este de 3.750.000 lei, iar cantiatatea de produs obtinuta este de 30.000 tone.

Se cere: sa se determine costul unitar conform procedeului diviziunii simple.

5. O intreprindere cheltuie 11.900.000 lei pentru obtinerea urmatoarelor cantitati de produse: A = 21.000 bucati; B = 28.000 bucati; C = 35.000 bucati. Parametrul care serveste pentru calculul indicilor de echivalenta este greutatea produselor care in cazul produ­sului A este de 294 grame, in cazul produsului B este de 420 grame, iar in cazul produsului C este de 630 grame. Produsul B este considerat "produs etalon".

Se cere: sa se calculeze costul pe unitatea de produs finit conform procedeului indicilor de echivalenta simpli calculati ca raport direct.

Bibliografie