Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii

Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contabilitate


Index » legal » Contabilitate
» GESTIUNEA FINANCIAR- CONTABILA A INTREPRINDERII


GESTIUNEA FINANCIAR- CONTABILA A INTREPRINDERII


                         UNIVERSITATEA"SPIRU HARET",FACULTATEA MANAGEMENT-FINANCIAR-CONTABIL,SPECIALIZAREA: CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE

GESTIUNEA FINANCIAR- CONTABILA A INTREPRINDERII

Gestiunea financiar-contabila cuprinde ansamblul activitatilor prin care se realizeaza obiectivele privind obttinerea si folosirea mijloacelor financiare necesare desfasurarii normale a productiei, inregistrarea si evidenta in expresie valorica a activitatii economice din cadrul intreprinderii; urmareste utilizarea eficienta a resurselor, desfasurarea ritmica a activitatii, semnaleaza fenomenele care influenteaza nivelul profitului si reducerea costurilor etc.

Functiunea financiar-contabila are implicatii in activitatea generala de gestiune, in asigurarea fondurilor necesare pentru salarii, materii prime si materiale, utilaje etc.

Un rol important revine activitatilor ce tin de exercitarea functiunii financiar-contabile cu privire la contractarea creditelor in momentele potrivite pentru desfasurarea normala a productiei, folosirea judicioasa a disponibilitatilor banesti, incasarea creantelor, dimensionarea corecta a rezervelor etc.

Activitatile acestei functiuni se grupeaza in doua categorii:

a) activitatea financiara, care se refera la obtinerea si folosirea rationala a mijloacelor financiare ale intreprinderii, la utilizarea facilitatilor de ordin financiar, achitarea obligatiilor financiare, contractarea de credite si rambursarea lor etc.

b) acivitatea contabila, care asigura inregistrarea si evidenta veniturilor si cheltuielilor, a materialelor si a productiei, calculul costurilor si determinarea rezultatelor financiare finale, evidentierea modificarilor patrimoniale in volum si structura.

Functiunea financiar-contabila, prin complexitatea operatiunilor pe care le ocazioneaza, prin multiplele corelatii pe care le are cu toate celelalte functiuni ale intreprinderii, se concretizeaza ca o latura bine definita a gestiunii financiare a intreprinderii.

Importanta gestiunii financiare nu se margineste numai la sfera de activitate interna a intreprinderii. Procurarea si mai ales utilizarea fondurilor se realizeaza prin nesfarsitul lant al operatiunilor banesti. In acest sens, marea majoritate a fluxurilor banesti din economie este tranzitata de gestiunea financiara a intreprinderii.

In stransa legatura cu celelalte functiuni ale intreprinderii, functiunea financiar-contabila are rolul de a asigura apararea, cresterea si consolidarea patrimoniului intreprinderii. In aceasta sfera se includ toate deciziile legate de realizarea investitiilor si finantarea acestora, evidenta productiei si a cheltuielilor, precum si repartizarea si utilizarea profitului realizat.

Activitatile principale care fac parte din sfera acestei functiuni sunt:

·                 Analiza financiara a intreprinderii in vederea diagnosticarii situatiei financiare. Pentru aceasta se utilizeaza informatiile de sinteza cuprinse in bilantul contabil si contul de rezultate;

·                 Previziunea financiara care, pe baza unor ipoteze referitoare la situatia economica generala, conduce la elaborarea unor planuri financiare pe termen mediu si lung, a bugetelor de venituri si cheltuieli specifice fiecarei activitati a intreprinderii;

·                 Fundamentarea deciziilor de investitii si de finantare a acestora astfel incat disponibilitatile banesti ale intreprinderii sa-si gaseasca cea mai rentabila utilizare in viitor;

·                 Asigurarea legaturii intreprinderii cu piata financiara si cu diferitele organisme ale acesteia, in vederea mobilizarii eventualelor capitaluri disponibile ale altor agenti economici pentru dezvoltarea si cresterea economica a intreprinderii;

·                 Gestionarea riguroasa a acivelor financiare ale intreprinderii, negocierea eventualelor credite, asigurarea unei capicitati de plata corespunzatoare desfasurarii ritmice a activitatilor de productie si comerciale;

·                 Realizarea politicii rezultatelor intreprinderii, repartizarea si utilizarea profitului net conform hotararilor adunarii generale a actionarilor etc.

Instrumente si indicatori de analiza financiara

 

Analiza financiara a intreprinderii are ca scop sa determine "perfomanta" intreprinderii la un moment dat (de regula, la incheierea unui exercitiu financiar).

Pentru realizarea acestui scop, sunt utilizate doua instrumente contabile: bilatul si contul de profit si pierderi.

Bilantul sintetizeaza starea patrimoniala a intreprinderii la un moment dat si decrie separat elementele de Activ (A) si Pasiv (P). Activul se compune din bunurile detinute de intreprindere si creantele acesteia, iar Pasivul cuprinde capitalurile proprii si datoriile contractate de intreprindere si nerambursate inca. Diferenta intre Activ si Pasiv (A-P) se numeste "situatie neta" a intreprinderii (averea actionarilor sau activul neangajat in datorii). Situatia neta (SN) poate fi pozitiva, caz in care reflecta o gestiune economica sanatoasa (o crestere a bogatiei intreprinderii) sau negativa, aratand o depasire a activului de catre datorii (situatie falimentara).

Bilantul reflecta echilibrul financiar al intreprinderii la un moment dat. Fiecare element al activului reprezinta o "alocare" de fonduri banesti, structurate dupa gradul lor de lichiditate. Astfel, imobilizarile necorporale (brevete, licente etc.) sunt cele mai putin lichide; imobilizarile corporale (terenuri, cladiri etc.) au o lichiditate superioara activelor necorporale, iar imobilizarile financiare (titluri de participatie) sunt cele mai lichide. Datorita rotatiei relativ lente a capitalurilor investite in astfel de active ele se numesc si "alocari permanente". Activul cuprinde si activele circulante, mult mai lichide decat imobilizarile, numite si "alocari temporare", la care recuperarea capitalurilor investite se face la incheierea exercitiului.

Cealalta parte a bilantului, Pasivul, reflecta sursele de provenienta a capitalurilor proprii (CP) si imprumutate. Pasivele sunt structurate dupa gradul lor de exigibilitate (scadenta la un termen dat). Astfel, intai se inscriu in pasivul bilantului capitalurile proprii, apoi cele din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve) si cele provenite din surse publice (subventii). Aceste elemente au un termen de scadenta indepartata si constituie "surse permanente". In aceasta categorie pot fi incluse si datoriile pe termen lung. Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori, clienti etc.) au un grad sporit de exigibilitate si sunt numite "surse temporare".

Alocarile permanente trebuie sa fie, in principiu, acoperite din surse permanente. Diferenta intre sursele pemanente si alocarile permanente constituie "fondul de rulment" (FR) al intreprinderii:

FR=(CP+Datorii)-Imobilizari nete (fara amortizari)

Fondul de rulment este expresia echilibrului financiar al intreprinderii, fiind utilizat pentru innoirea stocurilor si creantelor. Alegerea intre diferitele posibilitati de utilizare (pentru investitii, productie, titluri) este o problema cheie a gestiunii financiare a intreprinderii. Uneori, fondul de rulment poate fi negativ, semnificand faptul ca pentru alocarile permanente s-au utilizat si sursele temporare. In acest caz, gradul de indatorare pe termen scurt este foarte mare si situatia financiara a intreprinderii devine "exploziva".

In conformitate cu principiul gestiunii financiare, alocarile temporare trebuie sa aiba ca surse de acoperire sursele temporare. Diderenta intre acestea se numeste "nevoia de fond de rulment (NFR)":

NFR=Alocari temporare-Surse temporare=(Stocuri+creante)-(datorii de exploatare)

Evident, si NFR poate fi pozitiva sau negativa. Comparand FR cu NFR la incheierea exercitiului financiar, se determina disponibilitatile banesti ale intreprinderii aflate in contul curent la banca sau in casa (numite "trezoreria neta - TN"):

TN=FR-NFR

Trezoreria neta este expresia elocventa a unei activitati eficiente. Cand este pozitiva, exercitiul financiar s-a incheiat cu un surplus monetar, concretizat in profitul net inscris in pasivul bilantului. Trezoreria neta negativa evidentiaza un dezechilibru financiar. Diferenta intre trezoreria neta la sfarsitul exercitiului (1) si de inceputul lui (0) reprezinta "cash-flow"-ul (CF) perioadei:

CF=TN1-TN0

Un CF pozitiv reflecta o situatie financiara buna a intreprinderii, o crestere a capacitatii ei de a finanta investitii si de a creste bogatia proprietarilor. Invers, un CF negativ va semnifica o saracire, o reducere a valorii proprietatii.

In concluzie, bilantul contabil reflecta:

-in Activ:

              -activele fixe (imobilizari - IMO), in structura lor;

              -activele circulante (ACR):stocuri, creante;

              -disponibilitatile banesti (DB);

-in Pasiv:

              -capitalurile proprii (CP);

              -datoriile de expoatare (D);

              -creditele de trezorerie (CRT).

Echilibrul financiar global este asigurat prin relatia A=P. Pentru aprecierea echilibrului financiar al intreprinderii se utilizeaza si alti indicatori:

-fondul de rulment:

FR=(ACR+DB)-(D+CRT)=(ACR-D)+(DB-CRT)=NFR+TN

-fondul de rulment propriu:

FRP=CP-IMO

-fondul de rulment imprumutat:

FRI=FR-FRP

Contul de profit si pierderi

In contul de profit si pierderi se reflecta fluxurile de venituri si cheltuieli care au marcat evolutia intreprinderii in perioada exercitiului financiar. Cheltuielile constituie elementele de cost suportate de intrerpindere (sonsumuri de materii prime, cheltuieli de personal, amortismente, provizioane etc.). Veniturile cuprind, ca parte preponderenta, cifra de afaceri (vanzarile), dar si cresterea stocurilor de productie si lucrari in curs de executie, dobanzi etc. Structura indicatorilor cuprinsi in contul de profit si pierderi este urmatoarea:

1.Vanzari de marfuri

2. Productia vanduta

3. Cifra de afaceri (1+2)

4. Productia stocata - sold creditor

5. Productia imobilizata

6. Productia exercitiului

7. Venituri din subventii de exploatare

8. Alte venituri din exploatare

I. Venituri din exploatare-total (3+4 la 8)

9. Costul marfurilor vandute

10. Mateiri prime si consumabile

11. Combustibil, energie si apa

12. Alte cheltuieli materiale

13. Cheltuieli materiale-total (10+12)

14. Lucrari si servicii executate de terti

15. Impozite, taxe si varsaminte asimilate

16. Salarii personal

17. Asigurari si protectie sociala

18. Cheltuieli cu personalul-total (16+17)

19. Alte cheltuieli de exploatare

20. Amortizari si provizioane

II. Cheltuieli pentru exploatare total (9+13 la 15+18 la 20)

21. Rezultatul din exploatare-profit/pierdere (I±II)

22. Venituri din diferente de curs valutar

23. Venituri din alte realizari financiare

24. Venituri din dobanzi

III. Venituri financiare-total (22 la 24)

25. Diferente de curs valutar

26. Cheltuieli privind dobanzile

IV. Cheltuieli financiare-total (25+26)

27. Rezultatul financiar - profit/pierdere (III±IV)

28. Rezultatul curent al exercitiului - profit/pierdere (21±27)

V. Venituri exceptionale-total

VI. Cheltuieli exceptionale-total

29. Rezultatul exceptional al exercitiului (V±VI)

VII. Venituri-total (I+III+V)

VIII. Cheltuieli-total (II+IV+VI)

30. Profit/pierdere brut (VII±VIII)

31. Impozit pe profit

32. Rezultatul exercitiului - profit/pierdere (30±31)

  Pe baza unor scheme de analiza a contului de rezultate se pot determina indicatorii care reflecta activitatea intreprinderii sub aspect financiar. Una din schemele de analiza, cu o utilizare mai frecventa, este cea numita "tabloul descendent":

 

PRODUCTIE

     -livrata

     -stocata

     -imobilizata

CONSUMURI

  -materii prime

  -materiale

  -alte consumuri

   MARJA

  ASUPRA

CONSUMU-

    RILOR

   CONSUMURI

INTERMEDIARE

     VALOARE

   ADAUGATA

Alte cheltuieli de

exploatare

-cu personalul

-impozite,taxe,

alte obligatii

EXCEDENT

BRUT DE

EXPLOATARE

(E.B.E)

Cheltuieli

financiare

Capacitate de

autofinantare

DIVIDENDE

Autofinantare

Schema porneste de la valoarea productiei (compusa din cifra de afaceri, variatia stocurilor de productie in curs si productia imobilizata in momentul inventarierii), ajungand la lichiditatile pe care intreprinderea le poate mobiliza (partea de profit retinuta pentru nevoile de dezvoltare si dividentele cuvenite actionarilor). In fiecare etapa se scad treptat diferitele cheltuieli ocazionale. Astfel, din  valoarea productiei, se scad consumurile legate de aceasta productie si ramane marja asupra consumurilor, din care, retinand celelalte consumuri intermediare, rezulta valoarea adaugata. Aceasta urmeaza a fi repartizata: o parte este destinata acoperirii altor cheltuieli de exploatare (salarii, impozite etc.), rezultand excedentul brut de exploatare (EBE), care este un indicator esential de apreciere a situatiei financiare a intreprinderii. Excedentul brut de exploatare foloseste pentru a plati bancilor cheltuielile financiare, a plati statului impozitul pe profit si salariatilor eventualele drepturi de participare la profit. Ceea de ramane din excedent formeaza capacitatea de autofinantare, adica, ceea ce intreprinderea va putea finanta prin ea insasi (fara a apela la imprumuturi). Acest surplus reprezinta, deci, bogatia proprietarilor intreprinderii, ea fiind folosit in continuare asa cum acestia hotarasc. In Majoritatea cazurilor, A.G.A hotaraste ca o parte sa fie distribuita ca dividende, iar restul (fondul de dezvoltare) sa fie reinvestit in intreprindere.

Bugetul de venituri si cheltuieli

Pentru desfasurarea unei activitati economice si financiare care sa duca la obtinerea unor rezultate optime, intreprinderile elaboreaza planuri de productie si bugete de venituri si cheltuieli care reflecta, in expresie baneasca, activitatile de investitii, aprovizionare, productie si desfacere, precum si alte activitati.

In conformitate cu semnificatia dictonului "a guverna inseamna a prevedea", conducerea moderna a intreprinderii are ca prima atibutie previziunea, iar previuziunea financiara este o importanta activitate de planificare.

Instrumentele de realizare a previziunii financiare sunt bugetele intreprinderii care, spre deosebire de bilant si contul de rezultate, sunt destinate nevoilor interne de orientare spre realizarea obiectivului propus in exercitiul financiar viitor.

Actiunea financiara precede orice actiune tehnica, economica si organizatorica. Astfel, mai intai se procura resursele financiare necesare si apoi are loc fluxul real de bunuri si servicii catre intreprindere prin compensarea acestuia cu un flux financiar, in sens invers. Putem spune ca decizia financiara este apriorica oricarei decizii economice, ceea ce este de natura sa releve imnportanta elaborarii si fundamentarii bugetului fiecarei astfel de actiuni. O caracteristica a vietii economice a intreprinderii este preocuparea de a elabora Bugetul de venituri si cheltuieli pentru activitatea ce urmeaza sa se desfasoare.

Bugetele de venituri si cheltuieli cuprind indicatori financiari care reflecta volumul si circuitul activelor imobilizate si al activelor circulante, necesarul de finantat, sursele de finatare, volumul acumulatorilor si destinatia rezultatelor, varsamintele catre organul ierarhic supreior si la bugetul statului, precum si subventiile primite de la acesta.

Bugetul de venituri si cheltuieli constituie un puternic instrument care influenteaza activitatea economico-financiara a intreprinderilor, fiind totodata un mijloc de execitare a controlului financiar. Bugetul de venituri si cheltuieli se intocmeste pe baza programului de productie si de prestari servicii, a planului costurilor de productie (bugete partiale pe produse sau activitati), tinand seama de modul cum s-au realizat acesti indicatori in perioada precedenta si ritmul de crestere a productiei si a veniturilor in ultimii ani. Numai in acest fel, prin bugetul de venituri si cheltuieli se pot face prevederi juste de resurse financiare, ele contribuind la dezvoltarea echilibrata a sectoarelor si a subramurilor de productie din intreprinderi.

Bugetul de venituri si cheltuieli este fomat din mai multe planuri, calcule si situatii cu ajutorul carora se determina diferiti indicatori financiari cuprinsi in documentul de plan centralizator. Bugetele de venituri si cheltuieli sunt insotite de documentatii referitoare la calculul indicatorilor principali.

In figura 1. sunt prezentate componentele Bugetului de venituri si cheltuieli pentru societati comerciale si regii autonome.

Radial Diagram

Fig. 1. Componentele standardizate ale Bugetului de venituri si cheltuieli pentru societati comerciale si regii autonome

Bugetul activitatii generale contine informatii privind venturile, cheltuielile si rezulatele preconizate a se realiza intr-un exercitiu financiar pe ansamblul unitatii patrimoniale, comaprativ cu exercitiul financiar precedent.

Aparent, "Bugetul activitatii generale", cel putin pentru realizarile exercitiului financiar precedent, s-ar putea elabora pe baza datelor din contabilitate financiara, urmand ca preliminarile ecerciutiului financiar curent sa fie estimate global in functie de indicele de modificare a volunului fizic al activitatii, calculat in baza relatiei:

                                                     , in care:

Iv - indicele modificarii volumului fizic al activitatii;

Q1 - volumul fizic al activitatii in exercitiul financiar curent;

Q0 - volumul fizic al activitatii in exercitiul financiar precedent (de baza).

Folosirea acestui procedeu ar asigura rezultate acceptabile ,numai daca ar exista:

a) o stabilitate absoluta a activitatilor ce tin de realizarea structurii dottimentale, a conditiilor tehnico-economice in care se realizeaza pruductia si preturile;

b) osibilitati de exprimare intr-o singura unitate de masura fizica a intregii activitati desfasurate de unitatea patrimoniala;

c) posibilitati de separe a veniturilor si cheltuielilor in variable, semivariabile si fixe, urmand ca indicele de modificare a volumului fizic al activitatii sa se aplice numai asupra veniturilor si cheltuielilor variabile si eventual agregat cu "indicele de variabilitate" asupra celor semivariabile.

Prin urmare, aplicabilitatea practica a acestei metode da arareori rezultate satisfacatoare, de mai mare eficienta fiind:

·                 procedeul corelatiei interbugete care consta in elaborarea de bugete separate de venituri si respectiv de cheltuieli pe fiecare element de venit, respectiv de cheltuiala a "Bugetului activitatii generale". In acest caz, fiecare element de venit sau cheltuiala urmeaza sa fie fundamentat in functie de continutul, natura si modalitatea de formare. Odata elaborate, bugetele separate de venituri,respectiv, de cheltuieli se centralizeaza in "Bugetul activitatii generale";

·                 procedeul centralizarii bugetelor de venituri si cheltuieli, ale substructurilor organizatorice (fabrici, uzine, sectii, ateliere etc.) care presupune elaborarea intr-o prima faza a bugetelor de venituri si cheltuieli la nivelul fiecprei substructuri organizatorice ca si "Bugetul activitatii generale" si apoi centralizarea, element cu element, de venituri si cheltuieli, pana la nivelul de ansamblu al unitatii patrimoniale;

·                 procedeul centralizarii antecalculatiilor si preturilor produselor, lucrarilor si serviciilor care se preteaza indeosebi pentru bugetarea veniturilor si cheltuielilor din exploatare. Procedeul presupune elaborarea, intr-o prima faza, a preturilor estimate de vanzare si a costurilor unitare in structura veniturilor, respectiv, a cheltuielilor din exploatare, urmand ca intr-o a doua faza sa se pondereze, in structura, componentele preturilor si costurilor cu volumul fizic al fiecarui produs, lucrare sau serviciu preconizate a se realiza si centraliza in "Bugetul activitatii generale".

"Bugetul activitatii de productie" furnizeaza informatii privind productia marfa pe structura, costul de productie cu precizarea elementelor incorporate in acesta, rezultatele prognozate, materiazate in profit sau pierdere, recapitulatia costurilor totale cu defalcarea pe cheltuieli materiale, cu munca vie si alte cheltuieli.

Elaborarea  "Bugetului activitatii de productie" presupune, intr-o prima faza, stabilirea programului de productie ssi antecalcului costurilor in structrarea cheltuielilor identificabile, cum sunt cele cu materialele, manopera si eventual amortizarea utilajelor direct afectabile si neidentificabile sau indirecte.

Prin "Bugetul activitatii de investitii" se stabilesc sursele de acoperire a cheltuielilor cu investitiile oferind informatii privind resursele proprii, cu precizarea naturii acestora, destinatia resurselor proprii, cheltuielile cu investitiile, excedentul sau deficitul.

Bugetul imprumuturior garantate de stat se intocmeste pe baza acordurilor si contractelor de credite garantate de stat, acordate de fiecare banca finantatoare, in lei sau in valuta, dupa caz. Prin intermediul acesteia se furnizeaza informatii privind datoria unitatii patrimoniale, garantata de stat in structura:

- datoria efectiva a unitatii patrimoniale la inceputul perioadei;

- angajari de imprumuturi in cursul perioadei;

- platile efectuate;

- rambursarile, dobanzile, comisioanele si spezele bancare;

- datoria efectiva de la sfarsitul perioadei.

Componenta standardizata intitulata "Rezerve" a "Bugetului de venituri si cheltuieli ale regiilor autonome si societatilor comerciale de stat" se intocmeste pe feluri de rezerve si fonduri constituite in baza reglementarilor legale si/sau statutare in care sunt prezentate resursele, utilizarile si soldurile la sfarsitul exrcitiului financiar.

In structura "Bugetului de venituri si cheltuieli ale regiilor autonome si societatilor comerciale de stat" s-au introdus si doua componente care furnizeaza unele informatii suplimentare cu privire la preliminarea repartizarii profitului net si relatiile de calcul ale principalilor indicatori economico-financiari.

Aceste componente sunt:

·                 componenta "Repartizarea profitului net" prin care se prevede modul de repartizare previzionat a profitului net pe destinatii, in anul curent, comparativ cu anul precedent, avand in vedere prevederile legale in cazul regiilor autonome si societatilor comeciale cu capital de stat si hotararile anticipate ale adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor in cazul societatilor cu capital privat;

·                 componenta "Principalii indicatori economico-financiari" cuprinde indicatorii economici si financiari ce permit caracterizarea in detaliu a unitatii economice, permitand utilizatorului multiple modalitati de interventie si actiune pentru a asigura cresterea valorii intreprinderii, limitand la minimum dependenta unitatii si riscul daca se promoveaza si respecta exigentele bugetarii financiare.

Preocuparii de elaborare a bugetului de venituri si cheltuieli i se asociaza aceea de a respecta prevederile propriului buget pana la limita la care bugetul ar putea deveni o restrictie in cresterea eficientei. Exista astfel avantaje si dezavantaje in legatura cu elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli ale intreprinderii, cum ar fi:

Avantaje:

► Bugetul de venituri si cheltuieli are rolul de a orienta intreprinderea spre un scop anume: rentabilitatea, lichiditatea, diminuarea riscurilor etc. In lipsa unui plan, conducerea intreprinderii nu ar avea drept repere decat realizarile anilor anteriori sau realizarile concurentei. Acestea constituie insa referinte putin fiabile. Rezultatele perioadei precedente pot inregistra unele fluctuatii, favorabile sau nefavorabile, determinate de conditiile concrete ale perioadei precedente si care nu se extrapoleaza intocmai la perioadele urmatoare. De asemenea, nu exista garantia ca realizarile precedente sau cele ale concurentei sunt optime si ca acestea pot fi retinute ca norme ale perioadei de executie a bugetului de venituri si cheltuieli.

►Planificarea financiara coordoneaza eforturile tuturor compartimentelor functionale, intrucat toate sunt antrenate in procesul de executie a bugetului de venituri si cheltuieli, intr-o masura mai mare sau mai mica. Totodata, procesul de elaborare a bugetului de venituri si cheltuieli presupune mai multe variante deoarece o decizie financiara favorabila compartimentului care poate a luat-o poate fi mai putin favorabila altui compartiment sau ansamblului intreprinderii.

►Elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli va favoriza implementarea unui sistem eficace de control prin compararea realizarilor cu previziunile si luarea masurilor de corectare la momentul oportun. Pentru controlul executiei bugetului de venituri si cheltuieli, fiecare intreprindere isi intocmeste un "Tablou lunar" care compara realizarile cu previziunile fiecarui indicator din bugetul de venituri si cheltuieli. Acest "tablou" poate fi prezentat conducerii intreprinderii insotit de comentariile, sugestiile si previziunile sefului de compartiment. Pe baza lui, conducerea intreprinderii va decide in fiecare luna sau trimestru asupra modificarilor de previziuni pe care evenimetele recente le impun sau va stabili directive noi pentru impulsionarea activitatii compartimentelor.

Dezavantaje:

► In loc de a servi drept ghid, bugetul de venituri si cheltuieli poate deveni o frana in eforturile de adaptare la conditii noi, diminuand flexibilitatea intreprinderii. Acest pericol este cu atat mai real cu cat bugetele de venituri si cheltuieli sunt mai detaliate. De aceea, bugetele de venituri si cheltuieli tebuie sa descrie limitele generale ale evolutiei financiare, sa asigure o marja de manevrare in interiorul prevederilor proprii si posibilitatea de a fi revazute.

► Planificarea financiara poate deveni o sursa de risipa prin tendinta compartimentelor de a-si supraestima nevoile proprii de finantare. Mai mult, conducerea operativa apreciaza propriul personal, dupa "dexteritatea" acestuia de a castiga partida in atragerea celei mai mari parti din sursele de finantare ale intreprinderii. Remediul acestor consecinte negative ar consta in elaborarea unor bugete flexibile in functie de cifra de afaceri si in disocierea planificarii financiare de promovare a personalului.

Bugetul de venituri si cheltuieli, odata elaborat, este analizat temeinic de consiliul de administratie. Dupa analiza si eventulalele modificari si imbunatatiri, acesta intra in faza de executie.

Masurarea performatei economice a intreprinderii

 

Performanta si funstionalitatea intreprinderii depind de calitatea gestiunii economino-financiare, in conditiile unei inzestrari tehnice optime si a organizarii rationale a muncii si a productiei. gestiunea financiara a intrerpinderii urmareste protejarea patrimoniului pe baza unei bune administari si a autocontrolului. Gestiunea economia este mult mai larga decat gestiunea financiara, cuprinzand toate domeniile activitatii intreprinderii si isi gaseste expresia in performanta economica. Parametrii conceptului de performanta pot fi larg abordati si exprima calitatea actului managerial. In liteartura de specialitate se utilizeaza cu sens similar notiunile de performanta si eficeinta.

Eficienta economica este o categorie complexa care sintetizeaza la nivelul intreprinderii rezultatele obtinute in gospodarirea patrimoniului, a tuturor resurselor in vederea maximizarii profitului. Eficienta exprima calitatea unei activitati care produce efecte economico-financiare pozitive.

Privita din punct de vedere sistemic pot exista mai multe variante eficiente, dar varianta performata se asigura atunci cand rezultatele sunt maxime. In mod similar sunt utilizate notiunile de optim si eficient. Intre optim si eficient pot exista raporturi ca de la parte la intreg. Partea reprezinta optimul partial, iar intregul multimea variantelor eficiente. Optimul poate fi si partial si total. Optimul partial asigura optimizarea raportului dintre efecte si eforturi la nivelul subsistemelor intreprinderii, iat optimul total asigura optimizarea la nivelul sistemului.

Performanta economica a intreprinderii are o sfera larga de cuprindere, in esenta reflectand raportul dintre efecte si eforturi. Performanta economica depinde atat de gradul de inzestrare cu resurse cat si de performanta managementului.

Diagnosticarea activitatii tehnico-productive si economico-financiare se poate face prin masurarea performantelor activitatilor si pe ansamblul intreprinderii pentru a gasi solutii ca aceasta sa devina competitiva. se urmareste asanarea activitatilor nerentabile, cunoasterea sanselor intreprinderii de a deveni competitiva pe piata, de a-si relansa activitatea economica sau de a intra in faliment. In cazul unor sanse reale de redresare se alaboreaza un plan de afaceri detaliat.

Informatiile necesare in vederea masurarii performantei economice prezente si previzibile se obtin din contabilitatea analitica, din bilantul contabil si anexele acestuia, din analiza realizarii prevederilor bugetului de venituri si cheltuieli, din investigarea si evaluarea starii tehnice a intreprinderii etc.

Orice relatie comerciala a intreprinderii implica un risc. Riscul poate proveni din cauza unor factori endogeni sau din cauze exogene. Cunoasterea performantei economice a intreprinderii, ca si analiza unor informatii despre bonitatea partenerilor de afaceri, sta la baza elaborarii programelor de productie, a organizarii si functionalitatii fluxurilor materiale si financiare. Informatiile despre performanta economica si bonitatea intreprinderilor pot asigura evitarea riscului si luarea unor decizii corecte.

Masurarea rezultatelor economice necesita informatii si, pe baza acestora, calculul unor indicatori partiali si finali, fizici si valorici, cantitativi si calitativi.

A. Indicatori de eforturi: capitalul fix, capitalul circulant, numarul de salariati, cheltuielile de productie etc.

B. Indicatori de efecte: capacitatea de productie, productia marfa, cifra de afaceri etc.

C. Indicatori ai eficientei productiei: productivitatea muncii pe produs, costurile unitare, profitul pe unitatea de produs, rata profitului.

D. Indicatori ai utilizarii factorilor de productie:

a) factorul munca: productivitatea muncii, salariul mediu lunar si anual, capitalul fix pe lucrator etc.

b) factorul capital: cifra de afaceri la 1000 lei capital, profitul la 1000 lei capital, viteza de rotatie a activelor circulante, consumurile specifice de resurse pe unitatea de produs, investitia specifica etc.

c) factorul pamant: cifra de afaceri, profitul la 100 ha teren agricol si arabil.

E. Indicatori financiari:

1) Indicatori de lichiditate, care arata daca intreprinderea are sau nu disponibilitati pentru plata la termen a datoriei:

- Rata lichiditatii curente (Lc) :

 Atunci cand coeficientul este mai mare decat 2, el arata o buna lichiditate.

- Rata lichiditatii imediate (Li):

Acest coeficient trebuie sa fie superior indicelui 1.

2) Indicatori de solvabilitate:

  - Rata datoriilor (Rd) exprima capacitatea unei intreprinderi de a-si onora obligatiile fata de terti pe seama activelor sale.

,  Rd=30-40%

  - Rata de solvabilitate (Rs) indica ponderea datoriilor pe termen mediu si lung in capitalurile proprii:

O rata de sovabilitate de 35-40% este un indiciu al efotului propriu depus de intreprindere pentru utilizarea corespunzatoare a capitalului propriu.

- Rata de acoperire a activelor fixe (Rafn) arata de cate ori valoarea activelor fixe nete acopera suma imprumuturilor:

; Rafn=2,00-2,50 - situatie favorabila

- Solvabilitatea financiara (Sf):

; Sf=0,35-0,5

- Solvabilitatea patrimoniala (Sp) reprezinta gradul in care firmele pot face fata obligatiilor de plata:

; Sp>30%

3) Indicatori ai echilibrului financiar:

  - Rata autonomiei financiare (Af):

; Af=50-75%

  - Rata de finantare a activelor circulante (Rfac):

  - Rata capitalului propriu fata de activele fixe (Rcpaf):

Daca valoarea coeficientului este mai mica decat 1, rezulta ca activele s-au achizitionat pe datorie. Daca e mai mare decat 1, arata ca activele s-au achizitionat din capitalul propriu, fapt care se datoreaza unei capacitati ridicate de autofinantare.

- Rata capitalului pemanent fata de activele fixe (Rcpff):

 Acest indicator trebuie sa aiba o valoarea supraunitara.

  - Gradul de indatorare (Gi):

Valoarea subunitara a indicatorului arata ca intreprinderea are independenta financiara.

              4) Indicatori de gestiune, reflecta modul in care s-a realizat gestiunea activelor fixe si circulante, a productiei, a marfurilor, a resurselor materiale si financiare etc.

- Viteza de rotatie a stocurilor (Vrs) :

- Durata medie de stocare (Sz):

  - Ponderea cheltuielilor administrative (Ca):

  - Rotatia activelor fixe in cifra de afaceri (Rafca):

  - Durata medie de recuperare a creantelor (Dmrc):

- Rotatia activului total in cifra de afaceri (Ratca):

  - Rotatia activelor circulante in cifra de afaceri (Racca):

  - Rata grevarii veniturilor de datorii (Rgvd):

- Durata de rambursare a datoriilor (Drd):

5) Ratele de rentabilitate:

  - Marja de profit (Mp):

  - Rata rentabilitatii financiare (Rrf):

  - Rata rentabilitatii economice (Rre) masoara eficienta resurselor alocate; trebuie sa fie superioara ratei inflatiei si sa permita reinnoirea si cresterea activelor intr-o perioada cat mai scurta:

  - Rata rentabilitatii activelor totale (Rrat):

  - Rata rentabilitatii resurselor consumate (Rrrc):

  - Rata rentabilitatii generale (Rrg):

- Pragul de rentabilitate (Pr) reflecta nivelul limita minim al productiei la care veniturile sunt egale cu total (costuri fixe+costuri variabile). Prin urmare este necesar a se realiza  unu anumit nivel al productiei pentru ca activitatea sa fie rentabila. Sub nivelul la care CA=Costuri totale sau profitul este egal cu zero, intreprinderea inregistreaza pierderi.

Pe baza unui numar mare de indicatori financiari pot fi apreciate laturi diferite ale bonitatii intreprinderii (performanta financiara). In final, se poate aprecia capacitatea beneficiara a intreprinderii, respectiv, capacitatea acesteia de a produce un anumit profit. Capacitatea beneficiara se determina ca diferenta intre profitul net si fondul de rulment al intreprinderii.

Echilibrul financiar al intreprinderii

Echilibrul financiar reprezinta una din formele de manifestare a echilibrului economic general   si   reflecta   concordanta  existenta  intre  necesarul  de  fonduri  al  intreprinderii   si posibilitatile acesteia de acoperire a lor.

Echilibrul financiar este analizat cu ajutorul a doua mari categorii de metode:

- metode traditionale bazate pe studierea bilantului (analiza statica);

- metode bazate pe studiul fluxurilor financiare (analiza dinamica ).

1. Instrumentele analizei statice

 

Analiza statica furnizeaza  informatii  referitoare  la  trei  aspecte  esentiale  in  urmarirea echilibrului financiar:

-structura patrimoniului si evolutia sa in timp;

-corelatia  intre  lichiditatile  cumulate  ale  intreprinderii  si  scadentele  anticipate  la  o anumita data;

-gradul de adecvare a structurii resurselor intreprinderii la utilizarile pe care acestea le finanteaza.

Analiza  statica  se  bazeaza  pe  informatiile  furnizate  de  bilant  si  reflecta  conditiile echilibrului financiar   si  a  solvabilitatii  la  un  moment  dat.  Solvabilitatea  reprezinta forma concreta de manifestare a echilibrului static al intreprinderii  si reflecta capacitatea acesteia de a face fata tuturor obligatiilor asumate pe seama fondurilor existente in circuitul sau economic.

Analiza statica se poate face in optica:

- patrimoniala si se bazeaza pe fondul de rulment si pe ratele de lichiditate;

- functionala  ce  permite  trecerea  la  analiza  dinamica  si  se  bazeaza  pe  relatia fundamentala a trezoreriei.

Fondul de rulment se calculeaza si se analizeaza pe baza confruntarii intre lichiditatile activelor si exigibilitatea elementelor de pasiv. Sunt utilizate mai ales urmatoarele notiuni:

- fondul de rulment brut;

- fondul de rulment net;

- fondul de rulment propriu;

- fondul de rulment strain.

Intre aceste notiuni, fondul de rulment net prezinta cea mai mare semnificatie financiara, in special atunci cand este exprimat ca diferenta intre activele circulante  si datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment nu trebuie considerat drept criteriu unic de apreciere a solvabilitatii ci trebuie corelat  si cu nevoia de fond de rulment a intreprinderii, gradul de lichiditate al activelor circulante si gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.

Ratele financiare  stabilite pe baza bilantului reprezinta o metoda traditionala a analizei financiare ce presupune compararea ratelor calculate cu anumite valori de referinta. Aceste valori de referinta pot fi:

- aceleasi rate stabilite la nivelul unui domeniu de activitate;

- aceleasi rate obtinute de intreprindere intr- o perioada baza de comparatie;

- aceleasi rate inregistrate de o intreprindere etalon sau de o alta intreprindere concurenta;

- obiective pe care intreprinderea si le stabileste.

Ratele lichiditatii exprima capacitatea intreprinderii de a face fata scadentelor pe termen scurt  (lichiditatea  financiara   a  intreprinderii  reflecta  capacitatea  acesteia  de  a-si transforma activele in disponibilitati banesti). Se pot calcula urmatoarele rate:

-rata lichiditatii globale  =          Active circulante

Datorii pe termen scurt

-rata lichiditatii reduse     =    Creante + Disponibilitati

Datorii pe termen scurt

-rata lichiditatii imediate   =   Lichiditati

Datorii pe termen scurt

Ratele  indatorarii  reflecta   optiunea  intreprinderii  cu  privire  la  sursele  de  finantare utilizate  si posibilitatile pe care la are in depasirea eventualelor dificultati legate de finantarea activitatii.

Rata solvabilitatii se determina ca raport intre capitalul propriu si total pasiv.

Rata autonomiei financiare este stabilita ca raport intre datoriile pe termen scurt, mediu si lung  si capitalul propriu. Capacitatea de indatorare a intreprinderii este considerata saturata atunci cand rata autonomiei financiare se apropie de 1.

Ratele de sinteza  reflecta un principiu de baza al echilibrului financiar conform caruia imobilizarile trebuie finantate din capitaluri durabile, permanente.

RS1   =   Capitaluri permanente

Active imobilizate nete

O alta rata de sinteza reflecta  autonomia  de  care  dispune  intreprinderea  in  finantarea investitiilor sale:

RS2   =    Capitaluri proprii

Active imobilizate nete

Relatia  fundamentala  a trezoreriei rezuma conditiile esentiale ale echilibrului financiar atat prin prisma raportului intre lichiditatea activelor  si exigibilitatea elementelor de pasiv cat  si prin luarea in considerarea a ciclurilor financiare fundamentale. Un ciclu reprezinta o secventa de operatiuni avand o anumita regularitate  si corespunzand unei anumite functii a intreprinderii, detasandu-se  astfel  ciclul  investitiilor,  ciclul  operatiunilor  curente,  ciclul  operatiunilor  de trezorerie. Situatia trezoreriei poate fi prezentata cu una din urmatoarele relatii:

Trezoreria = Resurse ale trezorerie -  Utilizari ale trezoreriei

Trezorerie = Fond de rulment net - Nevoia de fond de rulment.

2. Analiza dinamica

Daca analiza statica permite evaluarea echilibrului financiar la un moment dat dar nu explica evolutia acestuia, in schimb analiza dinamica evidentiaza evolutia echilibrului financiar insa nu indica amploarea acestuia, astfel incat cele doua tipuri de analiza sunt complementare si trebuie practicate simultan.

Pentru ca analiza echilibrului financiar sa aiba caracter dinamic ea trebuie sa urmareasca miscarile (fluxurile) financiare ce au loc in decursul unei perioade iar instrumentul indicat in acest sens este tabloul de finantare. Analiza intemeiata pe studierea fluxurilor financiare permite imbinarea coerenta a analizei echilibrului financiar cu cea a performantelor intreprinderii.

Tabloul de finantare poate fi definit ca un instrument al analizei dinamice prin care sunt prezentate  fluxurile  de  utilizari  si  de  resurse,  trecute  sau  previzionale  ale  intreprinderii  cu respectarea echilibrului contabil. Tabloul de finantare nu se limiteaza la inregistrarea fluxurilor de venituri si cheltuieli ci  tine cont de toate resursele si utilizarile ce apar in cursul unei perioade, inclusiv cele care nu imbraca forma baneasca (de ex., aporturile in natura). Orice utilizare de fonduri trebuie sa fie compensata prin una sau mai multe resurse, cel putin echivalente, iar orice sursa de fonduri poate finanta mai multe utilizari distincte.

Ca  si bilantul, tabloul de finantare respecta  regulile dublei reflectari in sensul ca orice crestere/descrestere a utilizarilor trebuie sa fie insotita de o crestere/descrestere a resurselor. In forma sa cea mai generala, tabloul de finantare este un document cu doua parti:

- partea stanga , prin conventie, reflecta utilizarile efectuate de intreprindere in cursul perioadei analizate;

- partea dreapta prezinta resursele intreprinderii in aceeasi perioada.

Resursele corespund cresterii anumitor posturi de pasiv sau diminuarii unor posturi de activ, in timp ce utilizarile corespund cresterii anumitor posturi de activ sau diminuarii unor posturi de pasiv.

Utilizari

Resurse

?Activ

Pasiv?

?Pasiv

Activ?

Se cunosc urmatoarele tipuri de tablouri de finantare:

-tablouri de finantare bazate pe durata (maturitatea) utilizarilor si resurselor;

-tablouri de finantare bazate pe analiza functionala;

-tablouri de finantare tip pool de fonds.

1. Tablourile de finantare bazate pe durata utilizarilor si resurselor - grupeaza utilizarile si resursele in doua blocuri dupa cum durata lor este mai mica sau mai mare de 1 an si au in principal urmatoarea structura:

Utilizari (U)

Resurse (R)

Utilizari pe termen lung (UTL):

-cresteri de imobilizari;

-rambursari   de   imprumuturi   pe  

termen mediu si lung.

Resurse pe termen lung (RTL):

-capacitatea  de  autofinantare

 pe  termen mediu si lung;

-cresteri de capital;

-noi imprumuturi pe termen

mediu  si lung;

-vanzari de active imobilizate.

Utilizari pe termen scurt (UTS):

-cresteri de stocuri;

-cresterea creantelor;

-cresterea   disponibilitatilor 

sau  titlurilor mobiliare de

plasament.

Resurse pe termen scurt (RTS):

-capacitatea  de  autofinantare  pe

  termen scurt;

-cresterea creditelor-furnizor;

-cresterea creditelor diverse;

-cresterea   creditelor   bancare 

 pe   termen scurt.

Relatiile care se pot scrie pe baza acestui tablou sunt urmatoarele:

. ?U = ?R

. U = UTL + UTS

. R = RTL + RTS

. UTL + UTS = RTL + RTS

. UTS - RTS = RTL - UTL

Critica  acestui  tip  de  tablou  de  finantare  vizeaza mai  ales  faptul   ca separarea utilizarilor/resurselor pe termen lung de cele pe termen scurt nu prezinta prea mare interes, mai importanta fiind impartirea acestora in utilizari stabile si instabile.

2. Tablourile  de  finantare  de  tip  functional  presupun  delimitarea  in  raport  de  ciclurile  de operatiuni din activitatea intreprinderii.

Utilizari

Resurse

Utilizari pe termen mediu si lung

Resurse pe termen mediu si lung

FRN

?   Active imobilizate

?   Capitaluri permanente

?   Capitaluri permanente

?   Active imobilizate

NFRE

    Utilizari de exploatare

?   Active ciclice

Resurse de exploatare

?  Pasive ciclice

NFRAE

Utilizari in afara exploatarii

Resurse in afara exploatarii

T

Utilizari trezorerie

Resurse trezorerie

Acest tip de tablou  de finantare permite sa se calculeze:

- variatia fondului de rulment FRN;

- variatia nevoii de fond de rulment pentru exploatare NFRE;

- variatia de fond de rulment in afara exploatarii NFRAE;

- variatia trezoreriei T.

Acest tip de tablou permite o modificare esentiala a relatiei fundamentale a echilibrului financiar static T = FR -  NFR care in abordarea dinamica devine T = FR - NFR.

3. Tablourile de finantare tip "pool de fonds" adopta o structura ce opune fluxurilor portofoliului de active (industriale, comerciale si financiare), fluxurile rezultate din operatiunile de finantare (resurse proprii si resurse de indatorare). Aceasta structura permite mai intai un diagnostic global asupra strategiei de dezvoltare adoptata de intreprindere, pentru ca apoi sa se preteze la analize mai detaliate in raport de tipul de dezvoltare ales.

In perioada actuala in activitatea de analiza financiara se remarca tendinta de utilizare a unui model mult mai simplu al tabloului de finantare care nu prezinta variatii absolute ale resurselor si utilizarile ci evolutia procentului acestora in total.

De asemenea, se urmareste practicarea prioritara a rationamentelor in brut in interpretarea utilizarilor si resurselor tabloului deoarece integrarea unor concepte ca Nevoia de fond de rulment sau Trezoreria permit unele compensari intre variatia surselor si utilizarilor.

 

 

 

Bibilografie

1. http://wwwcom.ase.ro/curs-finante/capitolul_17.htm

2. http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=147&idb=




Contabilitate



AUDITUL FINANCIAR CONTABIL PRIVIND TREZORERIA
CONTABILITATEA DATORIILOR SALARIALE SI CREANTELOR
Contabilitatea remunerarii personalului si a impozitului pe salarii la SC "Nico" S.R.L
INREGISTRAREA, COSTUL SI EVALUAREA STOCURILOR IN CONTABILITATE
Importanta si rolul bilantului contabil
Lucrare de licenta CONTABILITATEA LA PRIMARIA DENTA
LUCRARE DE SINTEZA CONFORM STAGIULUI DE PRACTICA CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE
CONTABILITATEA FINANTARILOR BUGETARE
ISA 230 DOCUMENTATIA DE AUDIT
Evidenta marfurilor la pret de vanzare cu amanuntul









 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate