Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
» Teoria clivajelor a lui Stein Rokkan


Teoria clivajelor a lui Stein Rokkan




Teoria clivajelor a lui Stein Rokkan

Clivajele politice presupun diferente valorice si sociale care justifica adeziunea la partidele politice si care sunt asumate in desfasurarea conflictului.

1 Tipuri de clivaje




Unidimensional – clivajul stanga-dreapta.

Multidimensionale – clivajele lui Rokkan (sociolog norvegian care explica prin intermediul clivajelor sociale aparitia partidelor politice in  Europa Occidentala).

1.2 Clivajul unidimensional Clivajul stanga-dreapta

incearca sa explice conflictul politic printr-o singura dimensiune: clivajul stanga-dreapta este un clivaj mediteranean. Se manifesta in tarile catolice, intr-o mai mica proportie in tarile protestante si deloc in tarile ortodoxe.

Clivajul stanga-dreapta apare in perioada Revolutiei Franceze. Inceputurile sale sunt legate de evenimentele de la 11 septembrie 1789, cand in Adunarea Constituanta Franceza, pentru a simplifica votul, reprezentantii care erau de acord cu prerogativele regale s-au asezat in dreapta (aristocratii), iar cei care se impotriveau regelui (burghezii) s-au asezat in stanga prezidiului in sala Parlamentului francez, care are forma unui semicerc.

Adunarea Constituanta a Frantei s-a intrunit pentru a dezbate chestiunea veto-ului regal. Pe atunci, nu erau elaborate tehnici de votare si in momentul votarii cineva a avut ideea agreata ulterior de toti reprezentantii ca sustinatorii si adversarii dreptului de veto al monarhului sa se deplaseze la dreapta si, respectiv, la stanga presedintelui Adunarii. In felul acesta, cei care erau pentru si cei care erau contra, delimitandu-se net unii de altii, putea fi numarati usor si fara eroare.

Astfel, dintr-o solutie procedurala inventata ad hoc s-au nascut doua concepte care aveau sa jaloneze desfasurarea vietii politice in Franta si in mai multe state. Astfel, clivajul stanga-dreapta parcurge o prima etapa intre sfarsitul secolului al XVIII-lea si sfarsitul secolului al XIX-lea, intitulata (1) faza topografiei parlamentare (intre 1789-1895).

Spre deosebire de modelul francez, in sistemul britanic parlamentarii sunt pozitionati fata in fata: majoritatea Majestatii Sale si Opozitia. Prin urmare, in Marea Britanie nu a existat conceptia topografica si nu s-a afirmat nici clivajul stanga-dreapta, ci doar conflictul majoritate-opozitie.

In secolul al XIX-lea, semnificativa a fost pozitia topografica pe care o ocupau parlamentarii francezi, si nu pozitia lor ideologica. Parlamentarii se asezau oportunist in stanga sau in dreapta Adunarii, in functie de interesele conjuncturale.

Daca in Romania junimistii s-au asezat in centrul Adunarii, manifestandu-si astfel disponibilitatea de a participa la guvernare alaturi de liberalii lui Ion I. C. Bratianu, in Franta parlamentarii nationalisti se asezau in extrema dreapta a salii, iar internationalistii se asezau in extrema stanga.

Aceasta etapa a corespuns cu perioada de formare si organizare a partidelor politice, in care alegerile se desfasurau pe baza votului cenzitar, in care lipsea electoratul stabil si numeros, iar parlamentarii serveau exclusiv intereselor personale.

Transferul de la topografia parlamentara la (2) clivajul social si politic se produce la sfarsitul secolului al XIX-lea, o data cu introducerea votului universal, urmare a miscarilor democratice (socialiste), iar partidele politice (conservatorii si liberalii) sunt obligate sa mobilizeze participarea cetatenilor.

In Franta, intre 1895-1904, scena politica si sociala este dominata de Scandalul Dreyfus. Dreyfus era un capitan de artilerie din armata franceza, alsacian si evreu, acuzat de inalta tradare. Dezbaterea in jurul scandalului Dreyfus conduce la aparitia poporului de stanga si a poporului de dreapta, iar cea care anima pasiunile si intretinea conflictul era presa vremii.

Poporul situat la dreapta il considera pe Dreyfus vinovat de tradare pentru ca era evreu si alsacian si pentru ca ar fi incalcat onoarea statului si a armatei franceze (nationalistii). Poporul situat la stanga, in special intelectualii, afirmau ca viata unui om este mai presus decat orice fel de prejudecati (internationalistii). Armata, Biserica, Statul, victime ale scandalului, s-au situat la dreapta; cosmopolitii si internationalistii s-au pozitionat la stanga, sustinand ca oamenii sunt egali, indiferent de originea lor etnica sau apartenenta religioasa. Liberalii, stangistii, sustinatorii lui Dreyfus, au ajuns la putere in Franta in 1904 ca o consecinta directa a Scandalului Dreyfus.

Odata ajunsi la guvernare, liberalii, sustinatori ai egalitatii politice indiferent de religie, au introdus Legea Separatiei Statului de Biserica. Prin intermediul ei, Biserica Catolica nu mai beneficiaza nici pana astazi de subventiile de la stat. Majoritatea parlamentara, liberala a fost suficienta si stabila la inceputul sec. XX pentru a rezista la miscarile de strada declansate de sustinatorii Bisericii Catolice.

Dreapta este, asadar, reactionara, deoarece stanga propune, iar dreapta reactioneaza. Dreapta este inegalitara pentru ca, in viziunea dreptei, oamenii sunt inegali din starea de natura. Dreapta favorizeaza doar libertatea proprietatii pentru ca sustine un drept natural de proprietate (John Locke). Dreapta se caracterizeaza prin Ordine, deoarece traditia, casta, rasa sunt principiile prin care se defineste Ordinea. Libertatile politice si sociale sunt caracteristice, de fapt, stangii democratice.

Politologii Duverger si Blondel reabiliteaza clivajul jurnalistic stanga-dreapta: dreapta = ordine (conservatorii); stanga = schimbare (socialistii si liberalii).

Continuum-ul stanga-dreapta, Blondel:






1.3 Clivajele multidimensionale

Utilizarea termenilor eticheta stanga-dreapta este marcata de utilitatea lor ca mijloace de reducere a complexitatii spectrului politic si ca structuri de evaluare a candidatilor si a partidelor politice. Folosirea termenilor stanga-dreapta mai ales in discursul jurnalistic ca etichete ideologice pentru a reprezenta partide politice reprezinta o reducere a costurilor informarii pentru alegatori, oferindu-le posibilitatea de a prezice pozitia partidului fata de diferite teme politice, folosind relativ putine informatii. Utilizarea termenilor stanga-dreapta favorizeaza acordarea votului intr-un mod rational, alegatorii acordand votul partidului sau candidatului pe care il percep ca fiind cel mai aproape pe axa stanga-dreapta de pozitia proprie. Insa acest clivaj jurnalistic explica aparitia partidelor politice indeosebi in Franta si mai putin in tarile protestante sau ortodoxe din Europa.

Sociologul norvegian Stein Rokkan explica in anii ’70 conflictele care au stat la baza constructiei nationale si aparitiei partidelor in Occident. Sociologul Rokkan a formulat paradigma celor patru clivaje, potrivit careia evolutia Europei a fost influentata de trei revolutii succesive: nationala, industriala si internationala. Acestea au generat o serie de clivaje care au dat nastere la diferite familii de partide politice.

Una din variabilele care determina sistemele de partide este data de clivajele care exista in societate. Revolutia nationala determina aparitia clivajelor: Biserica-stat; centru-periferie. Revolutia industriala conduce la aparitia clivajelor: angajati-patroni; rural-urban. Revolutia internationala afecteaza doar latura muncitoreasca a clivajului dintre patroni si angajati, creand subclivajul dintre stanga comunista si cea neocomunista.

Revolutia nationala, aparitia statelor-natiune si nationalismul dau nastere clivajelor

(a) Stat – Biserica

(b) centru-periferie

Revolutia nationala a determinat conflictul dintre cultura centrala a natiunii in formare si rezistenta crescanda a populatiilor din provincii sau periferii distincte etnic, lingvistic sau religios, precum si conflictul dintre centralizarea, standardizarea si mobilizarea statului natiune impotriva privilegiilor comune, istoric si traditional stabilite ale Bisericii.

Revolutia industriala da nastere clivajelor

(c) rural-urban

(d) angajat-angajator.

Revolutia industriala a determinat conflictul dintre interesele proprietarilor de pamant si clasa in ascensiune a antreprenorilor industriali si antagonismul dintre patroni si salariati. Clivajele sociale si politice au avut urmatoarele consecinte: Clivajul Biserica-stat a condus la:

privilegii corporatiste pentru Biserica Romano-Catolica

independenta Bisericii nationale

educatia in limba materna.

Clivajul centru-periferie a condus la:

privilegii pentru elitele locale

expansiunea culturii statului-natiune in detrimentul culturii traditionaliste, locale.

Clivajul urban-rural a condus la:

interese economice industriale versus interese agrare

libera concurenta industriala versus protectionism agrar.

Clivajul patroni-angajati a determinat:

izolationismul de clasa versus integrarea in sistemul politic international si in defavoarea unei miscari revolutionare industriale.

a) Clivajul Stat-natiune/Biserica opune tendinta secularistilor, laicilor - celor pentru care Biserica joaca un rol important in politica. Clivajul a aparut ca urmare a Reformei Religioase de dupa secolul al XV-lea si a confruntarilor violente dintre puterea religioasa si cea laica.

Razboaiele medievale disputate intre reprezentantii Bisericii Catolice, pe de-o parte, si reprezentantii puterii politice laice (regi/principi germani), pe de alta parte, nu au atras si participarea starii sociale ocupate cu agricultura, in special a taranimii feudale. Reforma Religioasa a lui Luther, aparitia tiparului, traducerea Bibliei in limbile viitoarelor natiuni (in germana) impotriva utilizarii ecleziastice a limbii latine catolice si alfabetizarea „au deschis calea natiunii” si au determinat implicarea si participarea politica a taranimii alfabetizate.

Apar partidele:

1) laice, viitoarele partide radicale – cu obiectivul separarii Statului de Biserica, secularizarea/laicizarea Statului. In 1904, in Franta, radicalii liberali impun Legea separatiei Statului de Biserica. Stangistii il sustineau pe Dreyfus impotriva Bisericii Catolice care il etichetase drept evreu si tradator. Radicalii fac parte din familie liberalilor (ex: gruparea liberala laica a lui C. A. Rosetti din secolul XIX).




2) confesionale (reprezinta interesele politice ale unei confesiuni; ex: Irlanda de Nord: conflictul, dintre catolici si protestanti) – viitoarele partide crestin-democrate – cu obiectivul asocierii politice dincolo de confesiune, dincolo de diferentele confesionale introduse de protestantism (ex: partidele aconfesionale - multireligioase din Germania si Olanda). Crestin-democratia apare in tarile cu tendinte laiciste, de separare a Statului de Biserica (ex: Italia, Franta) si reprezinta credinciosii crestini dincolo de diferentele confesionale.

Partidele confesionale se manifesta in societatile multiconfesionale (ex: Belgia, Olanda). Democratia crestina apare in tarile in care exista o contestare laica a Bisericii (ex: Italia, Germania, Franta). Democratia crestina preia tendintele Bisericii Catolice, propunandu-si sa asigure mai multa egalitate in societate.

In Italia papalitatea interzice credinciosilor romano-catolici sa participe la viata politica, astfel ca abia in 1919 apare primul Partid Crestin Democrat (Curentul Popular). In Germania Konrad Adenauer este Presedintele Partidului Catolic de Centru, iar in Franta alsacianul Robert Schumman conduce Miscarea Republicanilor Populari (crestin-democrati). Crestin-democratii francezi si germani pun bazele Comunitatii Economice Europene prin infiintarea Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului.

(b) Clivajul centru/periferie

1) partide nationaliste – insista asupra rolului Guvernului central in administrarea statului si au obiectivul formei de stat unitar centralizat (ex: PUNR, in aparenta PRM). PRM este un partid neo-populist; nu se preocupa de principiul statului centralizat, ci este interesat de problemele coruptiei, de problemele sociale. Abia in 2006 a venit reactia lui Vadim Tudor impotriva autonomiei regiunii secuiesti.

2) partide regionaliste – apar la periferia statului (ex: Partidul National Roman din Transilvania, care milita pentru drepturile romanilor din Transilvania, parte din monarhia Austro-Ungara; UDMR, este un partid etnic, aparent regional, care ocupa o pozitie teritoriala ce produce confuzie. Este o Uniune de organizatii a minoritarilor etnici maghiari. Functioneaza ca partid al etnicilor maghiari din Transilvania, UDMR are o baza mai mare decat Ardealul, deoarece are reprezentanti si in alte regiuni istorice.) Partidele regionaliste au obiectivul autonomizarii puterii locale fata de centru (Uniunea Civica Maghiara este mai curand regionalista). Regionalistii doresc autonomia culturala, legislativa si regionala. Partidele regionaliste apar ca reactie la partidele nationaliste.

Legea partidelor politice nr. 14/2003 impiedica partidele din Romania sa fie regionaliste. Partidele trebuie sa aiba organizatii teritoriale in jumatate din judetele tarii (18 organizatii, cate 700 de membri in aceste 18 judete, inclusiv in Bucuresti). Legea afecteaza libertatea de asociere prevazuta de Constitutia Romaniei (articolul 40, Constitutia revizuita in 2003).

(c) Clivajul rural/urban, al revolutiei industriale:

1) partidele rurale sunt partide taranesti – sunt importante in prima jumatate a secolului al XX-lea in Europa. Partidul Taranesc Polonez a impiedicat cooperativizarea in Polonia dupa al Doilea Razboi Mondial si s-a aliat cu Partidul Muncitoresc. Partidul Agrarian Bulgar si Partidul Taranesc Polonez s-au asociat la guvernare intre 1946-1990 cu Partidul Comunist. In Polonia, taranistii au aparat micii proprietari de terenuri impotriva colhozurilor comuniste; ei s-au asociat cu comunistii, dar impreuna cu Biserica Catolica au aparat proprietatea agricola. In Romania comunista, Frontul Plugarilor s-a asociat la guvernare cu Partidul Comunist. Partidul Taranesc din Romania a pierdut teren dupa 1990 pentru ca a fost perceput drept conservator. In Romania nu exista partide taranesti, desi 47 % din populatia Romaniei traieste la sat, iar 37% din populatia activa munceste in agricultura.

2) partidele urbane apar ca reactie la partidele rurale – nu exista partide care sa-si propuna sa apere interesele orasenilor. Partidul Urbarian din Ungaria interbelica este o reactie la Partidul Agrarian. Revolutia industriala a determinat scaderea numarului persoanelor care lucrau in sectorul agricol si a condus la disparitia partidelor agrariene in Occident. Partidul Agrarian Bulgar exista inca.

(d) Clivajul angajati/patroni:

partidele angajatilor – in functie de viziunea asupra revolutiei se impart in: comunisti (revolutie dura, violenta si imediata, resping lupta parlamentara: Lenin, Mao, Che Guevarra) si socialisti (reformisti).

Socialistii sunt fie social-democrati (germani), in viziunea carora revolutia este inutila, dar reforma este vitala - social-democratii germani se desprind de marxism in 1958 pana in anii ’90; fie socialisti mediteraneeni, in viziunea carora reforma pregateste revolutia socialista: socialistii francezi, prin Francoise Mitterand, afirmau ca rolul Partidului Socialist este implinirea claselor muncitoare si aducerea acestora la conducere. Socialistii francezi, spanioli si italieni sunt marxistii de astazi.

Socialistii sunt divizati fie in partide socialiste mediteraneene (revolutionare), fie in partide social-democrate germane (reformiste). Partidele social-democrate urmaresc reforma sociala prin mijloace legal-constitutionale si corijarea diferentelor economice prin intermediul protectiei sociale.

2) partidele patronale sunt partide patrimoniale: sunt fie partide conservatoare, fie partide liberale (afirma primordialitatea economiei de piata libere si neinterventiei Statului in economie).

Un caz aparte il constituie miscarea ecologista. Partidele ecologiste ar putea fi considerate rurale, cel putin ca limbaj, sau socialiste, pentru ca acuza dezavantajele produse de revolutia industriala. In fapt, sunt partide fost-trotkiste, pentru care revolutia politica este permanenta si urmareste modernizarea societatii prin indepartarea interventiei Statului si a puterii politice institutionalizate coercitive.



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Stiinte-politice


Demografie
Stiinte politice





loading...