Sistemul politic romanesc si comunicarea

Sistemul politic romanesc si comunicarea

Subcapitolul 1

Democratia romaneasca

'Democratia este un sistem politic prost, cel mai bun, insa, dintre cele pe care omenirea le-a inventat pana acum' - asa se pare ca ar fi afirmat fostul prim-ministru britanic Winston Churchill. Acest citat exprima o realitate importanta: nicaieri in lume nu exista o forma perfecta de democratie, cu toate acestea si in ciuda tuturor criticilor, democratia este cea mai de succes procedura pentru solutionarea pasnica a conflictelor. Si peste tot in lume, in cele mai diverse regiuni si sisteme, oamenii apeleaza la ea.

Secolul al XX-lea a fost martorul schimbarii politice in directii opuse: raspandirea democratiei si crearea unor tipuri de regimuri noi, nedemocratice. Tarile care se apropie de definitia de dictionar a democratiei reprezinta o minoritate, mai mult decat atat, majoritatea au ajuns acolo trecand printr-un proces de tip incercare-eroare, dificil si uneori fatal, de comutare intre alternativele democratice si nedemocratice.

Fiecare societate trebuie sa aiba o forma de guvernamant. Elementele necesare unui regim sunt institutiile care sa mentina ordinea, sa adune impozitele sa impuna autoritatea statului si regulile jocului care afecteaza informal modul in care se exercita puterea[1].

Prabusirea unui regim nedemocratic este o conditie pentru instaurarea unei democratii, dar nu este dovada existentei unei cereri de democratie. Scriind despre Europa Centrala si de Est de dupa Primul Razboi Mondial, James Bryce a ajuns la concluzia ca forta care a condus la schimbare a fost in acelasi timp pozitiva si negativa: "dorinta de a scapa de raul tangibil". Schimbarea poate aparea in mod pasnic, ca o evolutie gradata spre democratie, dar si ca urmare a unei lovituri de stat sau a unui conflict violent, ca o trecere de la un regim democratic la unul nedemocratic sau de la un regim nedemocratic la altul.

Crearea unui sistem democratic de guvernamant este fundamental diferita si mai dificila decat mentinerea unei democratii deja instituite. Factorii care mentin o democratie stabila pot fi diferiti de cei care au condus la aparitia ei; explicatiile cu privire la democratie trebuie sa faca distinctie intre functie si geneza[2].

Lansarea unei democratii noi presupune ca tara respectiva a fost guvernata anterior printr-un regim nedemocratic. Prin definitie, o democratie noua este incompleta, adica trebuie sa institutionalizeze sau chiar sa introduca toate elementele unei democratii stabile.

O democratie noua nu se poate baza pe sprijinul cetatenilor crescuti si educati intr-un regim care i-a izolat de lumea cu traditie democratica. Este si cazul Romaniei, procesul de tranzitie de la regimul comunist la cel democratic fiind caracterizat de un lung sir de piedici impuse de mentalitati ancorate in perioada regimului totalitar. Un regim democratic imatur poate castiga sprijin pentru ca, in ciuda inadvertentelor, este de preferat raului deja cunoscut al regimului nedemocratic anterior.

O democratie stabila reprezinta un monopol politic, pentru ca nu exista cererea populara de a schimba sistemul de guvernamant, iar politicienii ar comite un suicid electoral daca ar duce o campanie in favoarea schimbarii spre un regim nedemocratic[3].

Este de asteptat ca notiunea de democratie sa fie difuza si plurivalenta. Lucrul acesta se datoreaza si faptului ca democratia a ajuns sa desemneze o civilizatie, sau o finalitate politica a civilizatiei occidentale. Comunismul si socialismul pot fi puse in legatura cu un singur autor important - Marx - si pot fi considerate ca devieri ori puneri in practica ori negari ale lui Marx[4].

Istoria secolului al XX-lea face ca societatile sa fie prevazatoare in ceea ce priveste lansarea ideii ca fiecare tara va deveni democratica mai devreme sau mai tarziu sau ca prabusirea comunismului va duce la un democratic "sfarsit al istoriei". Cele mai multe state membre ale Organizatei Natiunilor Unite (O.N.U.) au fost guvernate de o forma oarecare de regim nedemocratic pe aproape intreg parcursul secolului trecut, succedandu-se la putere diferite forme concurente de conducere nedemocratica; spre exemplu, regimul comunist a inlocuit guvernarea tarista in Rusia. In Europa Centrala si de Est, preluarea puterii de catre comunisti, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a introdus un nou tip de regim pe fondul transformarii totalitare a societatii, in conformitate cu gandirea marxist-leninista.

Prabusirea abrupta a comunismului la inceputul anilor 90 a adus o alta transformare, a fortat politicienii sa instaureze noi regimuri, in locul celor vechi. Guvernarile tarilor post-comuniste se confrunta cu cererea poporului de a se alinia Europei de Vest, in timp ce inca mai duc povara mostenirii nefericite a socialismului real.

Dincolo de ironicul unei referiri la conceptul "democratie romaneasca"[5], putem distinge cateva trasaturi ale democratiei "originale" din Romania. Pana aici nu intampinam nici o dificultate majora, deoarece subiectul a fost larg dezbatut si determinatiile care fac din democratia romaneasca una originala au fost prezentate, in buna masura, in toate cercurile sferei publice. Subiectul devine complex odata cu incercarea de a explica prezenta acestui fenomen si de a determina mai precis cauzele sale.

Aceasta incercare este foarte dificila si nu poate fi cuprinsa intr-o astfel de lucrare, dar am considerat ca poate fi interesanta deschiderea unor directii de cercetare pornite de la reflectia asupra starilor de fapt prezente. Demonstrarea unei legaturi stranse de cauzalitate intre o stare factuala din regimul apus si una din regimul democratic nu reprezinta o solutie pentru problemele actuale, dar poate fi sursa unei astfel de solutii. Si totusi, cea mai bogata sursa pentru aceste solutii ramane clarificarea evenimentelor, proceselor, normelor si practicilor actuale. Numai in momentul in care le vom ordona si le vom intelege vom putea spune care este situatia reala a democratiei romanesti. Nici testul alternantei la guvernare, nici rapoartele Comisiei Europene sau ale altor institutii nu pot surprinde satisfacator realitatile acestui sistem ingenios.

Romania vine dupa un regim totalitar care s-a mentinut aproape o jumatate de secol si este normal ca acest lucru sa-i afecteze viata politica postdecembrista. Dar in aceeasi situatie se afla mai multe tari din Estul Europei, despre care nu putem spune ca au democratii foarte "originale". Romanii sufera de complexul apartenentei la o zona geografica pentru ale carei caracterizari s-au folosit adesea epitete deloc magulitoare. Istoria nu a dat nici ea ragazul formarii unei traditii respectabile in organizarea politica libera. In plus, niciodata acest stat (si ne referim aici si la cel "mic", creat la 1859) nu a gazduit doua generatii succesive care sa nu cunoasca instabilitatea sociala si politica a conflictului militar sau civil[6]. Capacitatea explicativa a acestor circumstante este insa destul de redusa. Nici o explicatie de acest gen nu favorizeaza altceva decat resemnarea, care, transpusa in termenii valorii practice, priveaza explicatia de importanta in procesul de elaborare a solutiilor. Este foarte probabil ca principala cauza a preferintelor romanilor pentru un stat excesiv asistential sa se regaseasca in ideologia si practicile regimului comunist. Aceasta explicatie nu ne ofera insa decat o vaga directie pentru cautarea solutiilor practice si ideologice pentru schimbarea starii de fapt.

A intelege transformarea tarilor post-comuniste este important nu numai pentru milioanele de oameni care traiesc sub noile regimuri, dar si pentru cetatenii din regimurile stabile. Ridicarea Cortinei de Fier a relansat legaturile vechi intre tari, iar acest lucru este evident in cazul reunificarii Germaniei.

Viata in doua regimuri total diferite ofera populatiei experienta practica a politicii comparate. A presupune ca organizarea de alegeri libere fac noua democratie ideala este la fel de gresit ca si a spune ca regimurile comuniste au obtinut egalitatea doar pentru ca au abolit proprietatea privata[7]. Au trecut aproximativ 15 ani de cand in Romania se organizeaza "alegeri libere". Gradul de libertate al acestor alegeri este judecat dupa rezultate, alternanta la guvernare, numarul scazut de ilegalitati reclamate (se considera ca, intr-un grad scazut, ilegalitatile si neregulile sunt inevitabile; nimeni nu poate spune insa care este pragul acceptabil al acestora - o analiza serioasa in acest sens este complet neconvenabila, deoarece ar putea produce multe surprize), validarea sau salutarea lor de catre analistii si politicienii straini etc. In continuare in Romania, rezolvarea problemelor acute ale sistemului politic se opreste in fata recunoasterii internationale, ceea ce constituie un criteriu straniu. Punctual, o analiza reala a sistemului politic romanesc poate scoate foarte usor la iveala cateva premise nu foarte incurajatoare.

Ne aflam in fata urmatoarei situatii: zeci de mii de persoane mimeaza respectul si acceptarea democratiei, jucand roluri la care de fapt nu ar trebui sa aiba acces. Avem magistrati care mimeaza independenta, jurnalisti care mimeaza libertatea de exprimare, voci ale societatii civile care mimeaza ingrijorarea, sindicate "libere" care mimeaza lupta in interesul propriilor membri, presedinti care mimeaza echidistanta si constitutionalitatea, ministri care mimeaza competenta. Conditia formala pe care democratia o cere este atat de usor de indeplinit incat individul care ocupa o pozitie nu are nevoie de abilitati iesite din comun pentru a mima, ci de incadrare intr-un sistem de relatii care sa-l sustina si in numele unui interes comun sa accepte activitatea acoperita de mimetism. O problema importanta care scapa teoreticienilor politicii si pare sa fie cu atat mai obscura cu cat exercitiul reflexiv asupra ei este practicat din interiorul unui sistem democratic natural - nu din interiorul sistemelor "importate" - este aceea a vulnerabilitatii patologice a democratiei in fata acestor mimetisme[8]. Este gresit sa credem ca aceste vulnerabilitati sunt determinatii necesare ale democratiei. Ele apar numai acolo unde capitalul social si cel uman prezinta carente majore. O analiza amanuntita asupra acestui aspect ne-ar putea releva mai multe despre conditiile de posibilitate ale democratiei si despre eventualele deviante pe care le-ar putea manifesta la un moment dat.

In privinta capitalului uman, avem de-a face cu "specialisti" formati in buna masura in regimul comunist; politicieni, formatori de opinie, conducatori ai administratiei locale si chiar simpli functionari. Acestia pretind ca au invatat din mers modul de functionare al mecanismelor democratice, dar situatia reala infirma aceasta posibilitate. Multi politicieni sunt santajabili si au adeseori un comportament contradictoriu, care nu poate fi explicat altfel decat prin jocuri de culise strans legate de practicile din regimul comunist. Formatorii de opinie inclina in mod absolut balanta spre modul ipocrit de a "lumina" si de a "inspira" masele, provenit din sistemul de amenintari si recompense care a functionat in totalitarism.

Conducatorii administratiei locale uzeaza de instrumentele puse la dispozitie de partidul unic (de altfel foarte multi au ramas la posturi), iar acolo unde legislatia de tip democratic impune un comportament transparent si echilibrat reusesc sa evite "neajunsul" prin tot felul de tertipuri, organizand licitatii cu participanti "potriviti", creand "voci" ale societatii civile din randul cunostintelor (pe care apoi le "consulta" formal) etc.

Chiar si functionarii simpli au pastrat in buna masura atitudinea fata de cetatean care le-a fost inspirata de puterea detinuta in cadrul aparatului administrativ din perioada comunista, care le permitea sa trateze cetatenii ca pe supusii lor. In toate categoriile esentiale pentru bunul mers al sectorului public regasim majoritati (uneori calificate) date de indivizi prea putin atinsi de spiritul democratic.

In privinta capitalului social, avem de-a face cu retele de incredere exclusiv clientelare, bazate pe relatii de rudenie si pe interese. In cadrul acestora normele sunt respectate numai atata timp cat scopul urmarit isi mentine atractivitatea. Statul, ca principal catalizator al acestui capital, sprijina in continuare interesul schizoid, rezultatul fiind lipsa de respect fata de norme in genere si fata de lege in particular.

Capitalul economic nu se afla intr-o situatie mai fericita. Un sistem care a cautat in permanenta franarea initiativei private nu putea conduce la o dispersie a capitalului care sa asigure un echilibru de forte in privinta suportului asigurat diversitatii de opinie si libertatii de actiune.

Toate aceste premise ar trebui sa ne conduca spre o concluzie de genul urmator: in Romania exista un cadru institutional complet care asigura, la nivel teoretic si cu foarte multe clauze speciale (de tipul celor infatisate mai sus), functionarea unui sistem democratic aparent stabil. Si totusi, functionarea multor institutii prezinta deficiente majore, in unele cazuri amenintand chiar cu blocajul. Supravietuirea acestora pare sa fie asigurata prin resuscitare artificiala, caz in care functii ale acestor institutii sunt delegate altora, graitoare in acest sens este crearea Parchetului National Anticoruptie. Acolo unde nici acest lucru nu reuseste, functiile vitale ale institutiilor democratice sunt pur si simplu mimate. Exista un Consiliu National al Audiovizualului care se ingrijeste de buna informare a publicului, reglementand aberant in domenii in care nu are competente si inchizand ochii la informatiile grobian partinitoare si mincinoase despre actorii politici. Biroul Electoral Central este o alta institutie care a functionat perfect "democratic", manipuland date si generand suspiciuni semnificative in privinta corectitudinii scrutinului din noiembrie 2004. Unul dintre presedintii Romaniei, Ion Iliescu, al carui comportament a fost marcat permanent de un spirit antidemocratic, a fost acoperit in permanenta din punct de vedere legal de o institutie care ar fi trebuit sa se constituie intr-un paznic al jocului democratic corect: Curtea Constitutionala. Exemplele nu se opresc aici, dar acestea sunt printre cele mai vizibile.

In general se vorbeste despre cai de reeducare a fostilor activisti comunisti, despre transformari uluitoare din propagandisti ai partidului unic in ocrotitori ai libertatilor individuale sau despre alte minuni. In mod izolat, cate o voce pesimista vorbeste de necesitatea de a astepta succedarea unor generatii, pentru ca obiceiurile adanc inradacinate in vechiul regim sa se estompeze, pentru ca relatiile sa slabeasca si institutiile care controlau viata economica si politica sa slabeasca.

Dincolo de sperante ne lovim la tot pasul de impotenta patenta manifestata chiar si in reglementarea cadrului institutional democratic sanatos. Textele de lege sunt confuze si contradictorii, impregnate de crezuri care lasa loc de interpretare dincolo de orice limita a spiritului legii. Acest teren este foarte propice respectarii conditiilor formale ramanand inchis insa mediului vizat de spiritul legilor. Disputa asupra datei desfasurarii alegerilor din 2004 demonstreaza incapacitatea mediului politic de a-si construi un cadru juridic de functionare cu o stabilitate dincolo de limitele precarului. Sistemul de organizare a licitatiilor pentru achizitii de bunuri facute de institutii publice, sistemul de informare publica si incapacitatea administrarii functionale a datelor si activitatilor de baza, transmisa chiar si in mediul privat, sunt tot atatea dovezi ale esecurilor in construirea unui sistem democratic functional.