STATUL - PRINCIPALA INSTITUTIE A SISTEMULUI POLITIC

STATUL - PRINCIPALA INSTITUTIE A SISTEMULUI POLITIC

Statul reprezinta principala institutie a sistemului politic, deoarece

prin intermediul sau se realizeaza elementele esentiale ale organizarii

si conducerii societatii.

1. Conceptul de stat. Aparitia si evolutia statului

Problema definirii statului a constituit o preocupare a politologilor

si a altor oameni de stiinta inca din Antichitate si care continua si

in prezent. Exista o mare diversitate de pareri privind definirea statului,

avand fiecare, luata in parte, elementele rationale care contribuie la

elaborarea unor definitii cat mai corespunzatoare ale conceptului de stat.

Diversitatea de pareri privind conceptul de stat se explica prin:

nivelul de cunoastere propriu momentului istoric dat, imprejurarile

istorice in care s-a gandit, diversitatea de criterii de la care s-a plecat etc.

Dintre teoriile care s-au formulat in legatura cu geneza si continutul

statului si care au o larga circulatie, mentionam urmatoarele:

teocratica, in lumina careia statul apare ca o creatie divina, respectul

si supunerea fata de aceasta fiind apreciate ca o indatorire religioasa.

Astfel de teorii intalnim in perioada antica, in feudalism si chiar in

conditiile de astazi cand, in unele constitutii, se formuleaza ideea ca

monarhul domneste din mila lui Dumnezeu; patriarhala, care sustine

ca statul ar fi luat nastere direct din familie, iar puterea monarhului din

puterea parinteasca. Elemente ale acestei conceptii se intalnesc, de

asemenea, in Antichitate, la Aristotel, dar si in epoca moderna, de

exemplu la politologul Robert Filmer, care (intr-o lucrare intitulata

Patriarhul, aparuta in 1953) dezvolta aceasta teorie, sustinand ca

monarhul detine puterea ca mostenitor al lui Adam, care a primit prin

bunavointa lui Dumnezeu aceasta putere, ca si puterea parinteasca

(conceptie combatuta de John Locke); contractuala, potrivit careia

statul a aparut pe baza unei intelegeri intre putere si cetateni, ca o

necesitate naturala, teorie sustinuta din Antichitate, dar dezvoltata in

Epoca Luminilor, in mod deosebit de Ch. Montesquieu si J.J. Rousseau;

violentei, potrivit careia statul a aparut ca rezultat al starilor conflictuale

dintre oameni, in care tribul invingator isi subordona tribul invins.

Ca reprezentanti ai acestei teorii pot fi considerati Eugen Dühring,

Oppenheimer etc. In cadrul acestei conceptii poate fi inserata si teoria

marxista, care sustine ca statul este rezultatul luptei de clasa; organicista,

care transpune mecanic situatia din natura in societate, in care

statul ar reprezenta anumite celule specializate pentru a asigura functionalitatea

organismului social; rasista, ca varianta a teoriei violentei,

in care o rasa trebuie sa domine alta rasa; psihologista, care explica

existenta statului prin factori de ordin psihologic si afirma ca in societate

exista doua categorii de oameni, din punct de vedere psihic, unii

destinati sa conduca si altii sa fie condusi; juridica, potrivit careia raporturile

dintre oameni nu pot exista decat pe baza unor reglementari

juridice.

Majoritatea acestor teorii contin un anumit adevar, dar sufera

prin unilateralitatea lor, data atat de contextul istoric al elaborarii, cat

si de mobilurile ideologice.

Fara a opera o analiza minutioasa a tuturor acestor teorii, vom

preciza ca, din punct de vedere stiintific, statul este considerat de catre

mai multi analisti ca forma de organizare politica a societatii aflata pe

diferite trepte de dezvoltare, elementele cadru ce conditioneaza existenta

statului fiind: teritoriul, populatia si caracterul de organizare politica.

Statul poate fi definit ca principala institutie prin care se exercita

puterea politica in societate, in limitele unui anumit teritoriu, de

catre un grup organizat de oameni care isi impun vointa membrilor

societatii privind modul de organizare si conducere a acesteia.

2. Esenta statului. Tipologie

Elucidarea tipului si formei de stat constituie, de asemenea, o

problema de baza a teoriei statului, ea lamurind, pe de o parte, esenta

statului intr-o anumita perioada, iar pe de alta parte, forma lui concreta

de manifestare.

Statul, ca manifestare a vointei tuturor cetatenilor de a se organiza

politic pe baza de lege, a cunoscut doua tipuri: unul de esenta

dictatoriala, absolutista, care a aparut ca expresie a unor comanda

mente istorice, dar prin nesocotirea vointei cetatenilor sau printr-o

presupusa legitimitate de ordin divin, si altul de tip democratic, care,

indiferent de forma, constituie o expresie a vointei cetatenilor materializata

prin consimtamantul dat.

Pentru a intelege pe deplin statul ca institutie politica, trebuie

studiata si cunoscuta problema formelor de stat. Esenta statului, adica

tipul de stat respectiv, se manifesta prin mai multe forme in raport de

conditiile concrete ale epocii si tarii respective.

Forma de stat are in vedere modul de organizare a puterii de stat

si, in special, structura si functionarea organelor supreme de conducere.

Rezulta ca forma de stat, indiferent de esenta, este data de trei

elemente: forma de guvernamant, structura statului si regimul politic.

Forma de guvernamant este un raport intre organele de stat in

procesul de constituire si exercitare a puterii. Daca ne referim la statele

existente astazi in lume, din punctul de vedere al formei de guvernamant

exista: monarhii constitutionale, republici parlamentare si

republici prezidentiale.

Structura statului reprezinta un raport intre organele centrale si

locale ale statului. Sub acest aspect putem distinge: state unitare, state

federative si confederatii statale.

Regimul politic reprezinta pentru multi politologi un element al

formei de stat, pentru altii, un element al sistemului politic. Avand in

vedere ca statul reprezinta institutia centrala a sistemului politic, este

neindoielnic faptul ca regimul politic este legat, in primul rand, de

stat, constituind un element al formei de stat, si anume elementul hotarator,

pentru ca el exprima un raport intre organele de stat si cetateni.

Daca organele de stat se constituie prin consultarea cetatenilor, ca

expresie a vointei acestora, avem de-a face cu un regim politic democratic.

Si invers, daca organele de stat se constituie fara consimtamantul

cetatenilor, ignorand vointa acestora, regimul politic pe care

acestea il promoveaza este unul de factura dictatoriala. De aceea, in

analizele politologice, cand se urmareste elucidarea esentei statului, se

vorbeste despre regimul politic.

3. Trasaturile, rolul si functiile statului

a) Trasaturile statului. Din continutul definitiei se desprind principalele trasaturi ale statului. Acestea sunt:

- este institutia politica cu cel mai inalt grad de organizare si structurare. Sub acest aspect, statul are trei componente bine conturate si strict organizate: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca, toate acestea fiind organizate atat la nivel central, cat si local, si se slujeste de un aparat specializat, constituit in diferite institutii (parlament, guvern, tribunal, ministere, armata, politie etc.). Prin gradul sau de organizare si institutionalizare, diversificat pe orizontala si verticala, statul asigura exercitarea, in principal, a puterii politice in societate;

- constituie o organizatie politica a unei comunitati umane pe raza unui teritoriu delimitat prin frontiere stricte. De regula, statul reprezinta modul de organizare politica a natiunilor in cadrul frontierelor respective, sub forma statelor nationale;

are caracter suveran, prin faptul ca reprezinta organizarea politica a unei comunitati umane in cadrul unei frontiere, ca expresie a vointei cetatenilor;

- este o institutie specializata, care asigura functionalitatea sociala prin contributii financiare ale cetatenilor, prin impozite;

- are caracter istoric, aparitia sa fiind impusa de nevoile dezvoltarii sociale, de faptul ca o comunitate umana, ca sistem social global, nu poate sa existe si sa functioneze fara organizarea politica asigurata prin intermediul statului;

- are, de regula, caracter national cel putin pentru epocile moderna si contemporana, reprezentand organizarea politica a unei natiuni.

Prin trasaturile sale, prin modul sau de organizare, prin scopul

pentru care a aparut, statul constituie principala institutie a sistemului

politic, caruia ii da contur si consistenta.

Se poate conchide ca si cronologic, si ca rol, statul a aparut ca

prima institutie politica, mentinandu-si prioritatea si ca importanta in

cadrul sistemului politic.

b) Functiile statului. Rolul statului ca principala institutie de

organizare si conducere politica a societatii se realizeaza prin anumite

functii:

- legislativa, prin care statul, prin organismele sale specializate,

adopta intreaga legislatie din societate, inclusiv constitutia, prin care

se reglementeaza activitatea din toate sferele vietii sociale si prin care

sunt prevazute drepturile si libertatile cetatenilor, cat si obligatiile si

indatoririle acestora;

- organizatorica, functie care are in vedere transpunerea in viata

a legilor si altor decizii adoptate, cat si organizarea intregii activitati

pe diferite domenii de activitate, pentru asigurarea desfasurarii

normale a vietii sociale, realizata, indeosebi, de executiv;

- judecatoreasca, prin care se supravegheaza aplicarea corecta a

legilor si sanctionarea incalcarilor acestora;

- economica, functie care consta, pe de o parte, in faptul ca

statul este organizatorul direct al productiei, al activitatii economice in

cadrul proprietatii de stat, publice si, pe de alta parte, in faptul ca

asigura intreg cadrul politico-organizatoric prin care agentii economici

independenti sa-si desfasoare activitatea, vizand armonizarea

intereselor generale in vederea unei activitati eficiente;

- sociala, prin care se asigura conditiile ca toti cetatenii tarii,

independent de pozitia sociala, sa duca o viata decenta prin organizarea

unui sistem de protectie sociala, asigurari sociale, sanatate etc.;

- administrativa, prin care se asigura servicii catre intreaga

populatie pentru desfasurarea normala a tuturor activitatilor, precum:

energie, apa, salubritate, reparatii publice etc.;

- culturala, prin care se asigura conditii de instruire si educatie a

tuturor cetatenilor prin institutiile specializate, conditii de cercetare

stiintifica, de afirmare a capacitatilor creatoare etc.;

- functia de aparare a ordinii sociale si asigurare a convietuirii

normale, care are o latura preventiv-educativa si alta coercitiva, prin

care se sanctioneaza actele antisociale, savarsite de anumite elemente

(diversionisti, spioni, delapidatori, hoti, huligani etc.);

- ecologica, prin care se apara si se conserva mediul ambiant,

biologic, prin masuri indreptate impotriva tuturor surselor sau agentilor

de poluare;

- apararea tarii, a independentei si suveranitatii statale, a integritatii

teritoriale si a ordinii de drept;

- organizarea colaborarii cu statele lumii pe diferite planuri:

politic, economic, stiintific etc.;

- apararea pacii in lume, mentinerea unui climat de liniste si

intelegere intre popoare;

- functia de autoconservare - protejarea comunitatii nationale;

- functia de mediere si supraveghere;

- functia de reglare: interventie si control

- functia de intreprinzator - incurajarea oricarei actiuni favorabile.

De-a lungul evolutiei istorice, organizarea politica a societatii

indeosebi prin principala sa institutie - statul - s-a realizat tot mai

mult pe baza perfectionarii structurilor statale in raport cu cetatenii si a

unor legi riguroase, care stabileau atat drepturile si libertatile cetatenilor,

cat si obligatiile organelor de stat de a actiona in spiritul legii.

Insasi denumirea de stat de drept indica faptul ca statul isi exercita

puterea sa politica pe baza legilor, folosind forta argumentului, si nu

argumentul fortei.

In stransa concordanta cu prevederile din documentele enuntate

si cu practica internationala, statul de drept isi exprima puterea in

conformitate cu legea si are la baza activitatii sale o serie de trasaturi,

precum:

- un cadru legislativ adecvat, care sa reglementeze raporturile

sociale in ansamblul lor, iar toti cetatenii, indiferent de pozitia lor sociala

sau politica, sa fie egali in fata legii, sa respecte legea ca element

suprem in stat. Prin urmare, suprematia legii se constituie intr-un principiu

de baza al statului de drept;

- organele puterii de stat (centrale si locale) sa fie alese de cetateni,

prin vot universal, direct si secret, pe baza unor optiuni ale pluralismului

politic;

- separatia puterilor in stat, parlamentul trebuind sa constituie

puterea legislativa, guvernul - puterea executiva (ca emanatie, de

regula, a parlamentului si responsabil in fata acestuia sau a corpului

electoral) si puterea judecatoreasca, veghind la respectarea legilor si

sanctionarea incalcarii lor, judecatorii actionand independent si impartial;

- datoria guvernului si a autoritatilor publice de a se conforma

constitutiei si de a actiona conform legii;

- delimitarea clara intre stat si partidele politice;

- fortele militare si politia trebuie sa fie plasate sub controlul

autoritatii civile, in fata careia sunt raspunzatoare;

- circulatia libera a informatiei si persoanelor, dreptul la libera

exprimare si organizare politica si profesionala al tuturor cetatenilor in

conformitate cu legea, care sa faca posibil controlul puterii politice in

societatea civila;

- respectarea drepturilor omului in conformitate cu prevederile

internationale consacrate.

In epoca contemporana, statul de drept reprezinta tot mai mult elementul esential al puterii politice din diferite tari, constituind un factor de baza al progresului general, de inflorire si prosperitate a natiunilor.