Limite ale democratiei timpurii

Limite ale democratiei timpurii

Privind inapoi cu toate avantajele retrospectivei, putem observa cu usurinta ca pana la inceputul secolului al XVIII-lea, in Europa aparusera ideile si practicile politice ce urmau sa devina elemente importante pentru convingerile si institutiile democratice de mai tarziu.

Favorizata de conditiile locale din cateva regiuni ale Europei- mai ales Scandinavia, Flandra, Olanda, Elvetia si Marea Britanie- logica egalitatii a stimulat crearea adunarilor locale la a caror conducere oamenii liberi puteau participa, cel putin intr-o anumiat masura, initial fiind o pretentie privind colectarea taxelor care se transforma treptat intr-o pretentie privind legile in general. In cazul unei zone prea intinse pentru adunarile generale ale oamenilor liberi, ca intr-un oras mare, regiune sau tara, consimtamantul cerea reprezentarea in corpul care colecta taxele si alcatuia legile. Prin contrast cu practica ateniana, reprezentarea se va realiza nu prin tragere la sorti sau selectare la intamplare, ci prin alegere. Obtinerea acordului cetatenilor liberi dintr-o tara, natiune sau stat-natiune va necesita alegerea unor legislative sau parlamente reprezentative, la cateva niveluri: local, national si probabil provincial, regional sau alte niveluri intermediare.

Aceste idei si practici politice europene au oferit o baza de la care putea evolua democratizarea. Printre adeptii democratizarii de mai tarziu, descrieri ale guvernarilor populare din Grecia si Roma antica si din orasele italiene ofereau uneori cauzei lor o si mai mare verosimilitate. Aceste experiente istorice demonstrasera faptul ca guvernarile subordonate vointei poporului erau mai mult decat sperante iluzorii.

Daca ideile, traditia, istoria si practicile descrise mai sus constituiau o promisiune de democratizare, aceasta era in cel mai bun caz doar o promisiune. Inca lipseau elemente esentiale. Mai intai, chiar si in tarile cu cele mai promitatoare inceputuri, inegalitatile severe constituiau obstacole enorme pentru democratie: diferente intre drepturile, indatoririle, influenta si puterea sclavilor si ale oamenilor liberi, intre bogati si saraci, improprietariti si cei lipsiti de pamant, stapani si servitori, barbati si femei, zilieri si ucenici, mestesugari si proprietari liberi, oraseni liberi si bancheri, lorzi si arendasi, nobili si oameni de rand. Chiar si intre oamenii liberi existau diferente mari de statut, avere, coupatii, ducatie, libertate, influenta si putere. Iar in multe locuri, sotia unui barbat liber era considerata prin lege, cutuma si practica drept proprietatea lui. Apoi, ca intotdeauna si ca oriunde, logica egalitatii s-a lovit cu putere de realitati crude ale inegalitatii.

In al doilea rand, chiar si acolo unde existau adunari si parlamente, ele erau departe de indeplinirea unor standarde democratice minime. Deseori, parlamentele nu erau compatibile cu monarhia; vor mai trece secole pana cand controlul asupra ministrilor regelui se va schimba de la monarhie la parlament, sau pana cand un presedinte va lua locul regelui. Chiar parlamentele erau bastioane ale privilegiilor, mai ales in camerele rezervate aristocratiei si inaltului cler. Reprezentantii alesi de popor aveau, in cel mai bun caz, doar o influenta partiala in adoptarea legilor.

In al treilea rand, reprezentantii "poporului" nu reprezentau intreaga populatie. Pe de o parte, oamenii liberi erau pana la umra, barbati. Cu exceptia monarhului-femeie, ocazional, jumatate din populatia adulta era exclusa din viata politica. Insa la fel se intampla si cu multi adusti barbati - de fapt, cu majoritatea barbatilor adulti. In 1832 in Marea Britanie dreptul la vot il avea doar 5% din populatia aflata peste varsta de 20 de ani. In acel an a fost nevoie de o lupta incordata pentru a extinde sufragiul la putin peste 7%. In Norvegia, in ciuda promitatoarei aparemte de participare a poporului la dunarile Ting din perioada vikingilor, procentajul nu era mult mai ridicat.

In al patrulea rand, pana in secolul al XVIII-lea si mai tarziu, ideile si convingerile democratice nu erau nici larg impartasite, si nici macar bine intelese. In toate tarile, logica egalitatii era eficienta doar printre putini oameni, si in lus, printre putini dintre cei privilegiati. Chiar si o intelegere a ceea ce necesita o republica democratica in sensul institutiilor politice era, mai presus de toate, inexistenta. In discursuri si in presa libertatea de expresie era mult limitata, mai ales daca se exercita pentru a critica regele. Opozitiei politice ii lipsea legitimitatea si legalitatea. Partidele politice de pretutindeni era condamnate ca fiind periculoase si indezirabile, iar alegerile erau adeseori fraudate de catre agenti ai Coroanei.

Evolutia ideilor si practicilor democratice depindea de anumite conditii favorabile care inca nu existau. Atata timp cat doar casiva credeau in democratie si erau gata sa lupte pentru ea, privilegiile existente se vor mentine cu autorul conducerilor nedemocratice. Chiar daca din ce in ce mai multi oameni vor incepe sa creada in ideile si telurile democratice, vor fi necesare alte conditii pentru ca democratizarea sa se implineasca mai departe.

Pana atunci trebuie sa ne reamintim ca, dupa inceputurile promitatoare rezumate in acest capitol, democratizarea nu se afla inca pe un drum ascendent catre prezent. Au urmat suisuri si coborasuri, miscari de rezistenta, rebeliuni, razboaie civile, revolutii. Timp de cateva secole, ascensiunea monarhiile centralizate a devansat evolutiile anterioare- chiar daca, in mod ironic, tocmai aceste monarhii au contribuit la crearea unor conditii favorabile democratizarii pe termen lung.

Privind inapoi la ascensiunea si declinul democratiei, este limpede ca nu ne putem baza pe fortele istoriei pentru a ne asigura ca democratia va avansa mereu-sau ca va supravietui chiar- dupa cum ne amintesc indelungatele intervale de timp in care guvernarile populare au disparut in totalitate.