ACTIUNEA POLITICA

ACTIUNEA POLITICA

Actiunea politica trebuie privita din mai multe perspective: ca

activitate de organizare si conducere desfasurata de institutiile politice

- stat, partid(e) de guvernamant; ca activitate a partidelor aflate in

opozitie, a grupurilor de interes si de presiune; ca activitate politica a

individului, a cetateanului.

Referitor la individ trebuie sa operam distinctia dintre omul politic,

cel care face cu adevarat politica, si cetateanul de rand, care incearca,

prin diferite modalitati, sa influenteze viata politica a societatii.

1. Conceptul si formele actiunii politice

In literatura politologica se poarta discutii in legatura cu raportul

dintre participare si actiunea politica. Unii politologi considera ca in

conceptul de participare trebuie incluse doar actiunile care respecta

regulile, normele regimului politic democratic. Insemnand "a lua parte"

la jocul politic asa cum a fost el institutionalizat, participarea ar fi o

activitate legal exercitata in directia sistemului politic.

Alti politologi extind notiunea de participare si la forme de activitate

politica neconforme idealului democratic, adica terorism, asasinate

politice, tulburari ale vietii politice sau orice alte modalitati de

violenta civila prin care cetatenii tind sa influenteze factorii puterii politice.

Se vorbeste de o participare distructiva sau participare prin refuz.

Unii politologi includ in notiunea de participare nu numai

actiunea veritabila, ci si atitudinea politica, nivelul informatiei politice

si interesul pentru politica. Pentru a evita confuziile, vom prefera termenul

de actiune politica, fara a-l exclude pe cel de participare.

Exista diferite conceptii privind actiunea politica, participarea.

Conceptia elitista isi manifesta neincrederea in validitatea judecatii

cetatenilor asupra interesului colectiv, ceea ce duce la excluderea lor

din viata politica. G. Mosea trateaza cetateanul ca pe un consumator

politic pasiv, incapabil sa participe la viata politica.

Conceptia democratica a participarii considera actiunea politica o

forma de activitate si de implinire a posibilitatilor fiintei umane. Fara

participare, omul adult n-ar fi nici liber, nici fericit, chiar daca forma

actuala a comunitatii ar corespunde dorintelor sale. Teoreticienii inscrisi

in directia democratica socot participarea ca fiind dezirabila atat sub

aspect cantitativ (cat mai multi cetateni participanti), cat si sub aspect

calitativ (diversificarea modurilor de interventie in viata politica).

Actiunea politica este o actiune voluntara, reusita sau nu, organizata

sau nu, episodica sau continua, utilizand mijloace legitime sau

ilegitime, vizand influentarea selectiei conducatorilor politici, la nivel

national sau local, a procesului de luare a deciziilor politice, precum si

a administrarii treburilor publice. Exista tendinta de a clasifica actiunile

politice in conventionale si neconventionale, legale si ilegale, pasnice

si violente. Dintre formele actiunii politice amintim: participarea

la campaniile electorale, votul, adeziunea la orice organizatie politica,

urmarind obtinerea unor decizii favorabile unui grup sau intregii

societati, actiuni diverse in favoarea partidelor politice, apartenenta la

un partid si activitatea in cadrul sau, contactarea oamenilor politici,

demonstratii, manifestatii, mitinguri, exprimari publice ale opiniei,

apeluri, campanii de masa, petitionarea, tulburari, asasinate politice. Se

observa tendinta de a considera strada unul din locurile unde se desfasoara

ritualul politic. Majoritatea actiunilor politice presupune participarea

unui numar mare de oameni, a unor grupuri sociale structurate pe

diferite criterii. Doar in cateva din aceste actiuni politice, individul se

manifesta izolat (votul, petitionarea privind problemele personale).

Analiza actiunilor politice scoate in evidenta existenta unor

deosebiri in ceea ce priveste costurile, in energie si timp, ale diferitelor

forme ale acestor actiuni. Se disting astfel activitati politice "usoare",

ca votul, si "dificile", ca participarea la campaniile electorale. Cu cat

intensitatea angajamentului, a solicitarilor pe care le presupune o actiune

politica este mai mare, cu atat la aceasta participa mai putine

persoane.

Asa cum am aratat, in politologia contemporana se face distinctie

intre participarea conventionala si cea neconventionala, de fapt

intre actiunea politica legitima, conforma valorilor si normelor modelului

democrat, si actiunea politica ilegitima, caracterizata astfel datorita

atitudinii de negare a conventiilor, a regimului politic democratic.

Intensificarea actiunilor neconventionale s-a produs in deceniul

al saptelea al secolului XX.

Coreland angajarea si actiunea politica, S. Barnes si M. Kaase

disting patru situatii in cadrul populatiei: apatie politica (absenta

angajarii si actiunii politice); detasarea politica (prezenta angajarii,

absenta actiunii politice); actiunea politica expresiva (absenta angajarii,

prezenta actiunii); actiunea politica instrumentala (prezenta angajarii

si actiunii politice). Raportate la interesul pentru politica, aceste

situatii exprima: lipsa totala de interes (apatie politica), nu prea mult

interes (actiunea politica expresiva), un oarecare interes (detasarea

politica) si foarte mult interes (actiunea politica instrumentala). Stilul

politic expresiv, ce caracterizeaza actiunea politica neconventionala,

este exploziv, impiedicand, uneori, interactiunea rationala a initiatorilor

actiunii cu autoritatile politice.

2. Conditionarea sociala si culturala a actiunii politice

Problema relatiei intre stratificarea socio-economica si orientarea

politica preocupa politologia contemporana.

Cercetarile politologice au evidentiat ca are loc o suprareprezentare

a grupurilor socio-profesionale dominante in populatia participanta.

Acestea sunt citadinii de varsta medie, cu un nivel socio-economic

ridicat, cu studii superioare si care, avand monopolul competentei,

se simt indreptatiti sa pretinda o opinie politica autorizata.

Caracteristicile socio-economice nu epuizeaza identitatea sociala

a individului. Exista si alte elemente: sexul, varsta, locul de rezidenta,

integrarea religioasa.

Nivelul studiilor are o influenta asupra participarii politice.

Competentele cognitive, pe care le dezvolta scoala, ii permit individului

sa intretina un raport eficient cu procesul politic, sa stie cum sa

abordeze problemele politice relativ abstracte ale societatii complexe,

cum sa se descurce cu birocratiile statale.

Valorile politice influenteaza potentialul de actiune politica al

individului. In perioada postbelica, in tarile dezvoltate din punct de

vedere economic s-a produs o schimbare in prioritatile valorice ale

diferitelor grupe de varsta, schimbare care se manifesta in folosirea de

catre acestea a unor stiluri diferite de actiune politica.

R. Inglehart, pornind de la modelul lui A. Maslow, afirma ca

ierarhia valorilor individului depinde de gradul de satisfacere a trebuintelor.

Unele trebuinte se refera la obtinerea mijloacelor de subzistenta

si securitate. Ele dau nastere valorilor "materialiste". In afara

acestora exista si trebuinte "nonmaterialiste": estetice, intelectuale, de

apartenenta, de stima. Ansamblul acestor trebuinte formeaza valorile

postmaterialiste.

Tinand seama de aprecierea acordata fie valorilor materialiste,

fie celor postmaterialiste, indivizii pot fi clasificati in "materialisti" si

"post-materialialisti". "Materialistii" sunt preocupati de satisfacerea

nevoilor cvasifiziologice imediate si a celor inrudite cu acestea.    

"Postmaterialistii" sunt tineri ce provin din medii avute si au preocupari mai indepartate de nevoile materiale.

Aparitia unor noi miscari politice (feministe, studentesti,

ecologiste, antinucleare) a dus la corelarea dimensiunii "materialist postmaterialiste" cu dimensiunea establishment-antiestablishment.

"Materialistii" sprijina institutiile establishmentului, "postmaterialistii"

tind sa simpatizeze cu grupurile antiestablishment. "Postmaterialistii"

sunt predispusi sa se angajeze in actiuni de protest politic, in

schimb "materialistii" sunt gata sa sprijine reprimarea disidentei politice.

Exista o corelatie intre nivelul de conceptualizare politologica si

actiunea politica.

Se considera ca actiunile conventionale sunt modelate, mai ales,

de statusul socio-economic si de factorii cognitivi specifici participantilor,

in timp ce actiunile neconventionale ar fi influentate de varsta

actorilor politici si de prioritatile lor valorice. Aceste actiuni contin

elemente de hedonism si iresponsabilitate, care reflecta, probabil, o

trasatura a tineretii. Desi in prezent "postmaterialistii" reprezinta doar

o minoritate, in societatile dezvoltate ei continua sa fie o baza pentru

protestul social. Unii politologi considera ca viata politica a viitorului

va fi marcata de "postmaterialism". Aceasta nu implica o negare a

valorilor "materialiste", ele vor continua sa-si mentina rolul, dar valorile

"postmaterialiste" vor deveni relativ mai importante.

Libertatea politica se poate manifesta numai in situatia in care

societatea ofera un cadru adecvat pentru aceasta. Indiscutabil, un regim

democratic asigura conditii favorabile afirmarii libertatii politice.

Responsabilitatea politica presupune corelarea libertatii individului

cu libertatea celorlalti. In felul acesta, prin actiunea sa libera si

responsabila, individul nu afecteaza, ci stimuleaza libertatea celorlalti

indivizi. Responsabilitatea consta in faptul ca individul, cunoscand

normele stabilite de societate, isi impune, prin autoconstrangere, respectarea

lor. Responsabilitatea implica deci autoangajarea, constiinta

datoriei. Aceste afirmatii sunt valabile pentru regimurile democratice,

in care normele reflecta vointa generala. Raspunderea se refera la

comportamentul individului in limitele unui sistem de norme, pe care

acesta le respecta, de cele mai multe ori, din obligatie sau de teama

sanctionarii juridice sau morale ce ar urma dupa incalcarea lor.

Intr-un regim democratic, in functie de atitudinea indivizilor fata

de norme, se manifesta in actiunile politice ale acestora atat responsabilitatea,

cat si raspunderea.