Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
STRUCTURI COMUNITARE IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI


STRUCTURI COMUNITARE IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI




UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE STIINTE ADMINISTRATIVE

STRUCTURI COMUNITARE IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI




Protectia mediului s-a "modernizat" si maturizat atat tehnic, cat si legislativ, a devenit nu numai o problema nationala, ci si una comunitara si internationala. Astazi, in toate domeniile stiintelor se depun eforturi sustinute pentru formarea unei constiinte de mediu, pentru ca viata de toate zilele sa se desfasoare in conditiile reglementarilor in vigoare. Prin istoria lor social-politica de dupa primului razboi mondial si mai ales dupa 1945, tarile central si est-europene au cunoscut o dezvoltare relativ comuna, din punctul de vedere al sistemului socio-politic si economic ori cel al conjuncturii internationale, ceea ce a generat si reactii legislativ-institutionale asemanatoare privind protectia mediului. Dupa ce, in primele decenii ale veacului al XX-lea, s-au dezvoltat preocuparile privind conservarea naturii, mai ales din grija de a prezerva esantioanele sale reprezentative, acestea s-au prelungit si dupa 1950, pana cand, mai ales sub impulsul international al primei Conferinte a ONU privind mediul (Stockholm, 1972), s-a trecut la reglementari vizand reducerea poluarii si prevenirea riscului ecologic. Odata cu inlaturarea sistemului comunist in zona (1989), a avut loc o restructurare radicala a modului de abordare si legiferare a problemelor de mediu, in conditiile noilor realitati marcate, in plan intern, de trecerea la economia de piata si revenirea la democratia reprezentativa, pluralista, iar in cel extern, de aspiratiile integrarii euro-atlantice.

Aderarea la Uniunea Europeana si acceptarea unei conceptii si strategii unitare in domeniu au accentuat trasaturile comune ale reglementarilor juridice privind mediul din aceste tari, dar particularitatile dobandite timp de decenii se vor mentine o perioada de timp, pana la uniformizarea deplina a dreptului comunitar al mediului.

Ea s-a definit in raport cu nivelul de dezvoltare al fiecarei tari si particularitatile nationale, precum si prin conjunctura externa, marcata in plan mondial intre 1945 si 1989 de existenta celor doua mari blocuri (aliante) antagonice, NATO si Tratatul de la Varsovia, si structuri economice de integrare, CEE si CAER, separate prin 'Cortina de Fier'. Astfel, in statele 'socialismului real', impus de victoria URSS in cea de-a doua conflagratie mondiala si ocupatia si apoi dominatia sovietica conform algoritmului stabilit la Ialta (1945), paradigma definitorie a primelor planuri cincinale (aferente anilor 1950-1960) a ramas fidela textelor marxist-leniniste de baza, care postulau stapanirea absoluta a naturii de catre om si transformarea ei, pe calea stiintei, in beneficiul sau, mediul fiind privit ca o simpla resursa gratuita, suport al dezvoltarii umane. Specifica acestei perioade este continuarea dezvoltarii reglementarilor privind protectia naturii, prin crearea de arii protejate, administrate si conservate in mod 'planificat', ca o concesie facila la nevoia sociala si/sau o constrangere minima de ordin stiintific.

Desi sub impulsul hotararilor unor reuniuni internationale de anvergura in domeniu, precum Conferinta ONU de la Stockholm privind mediul uman (iunie 1972), si in contextul confruntarilor ideologice cu Vestul, in aceste tari au fost adoptate inca de la inceputul deceniului opt al secolului trecut reglementari semnificative in materie si s-au creat structuri institutionale corespunzatoare, acestea au avut o existenta preponderent formala si, respectiv, un rol cvasifigurativ, ceea ce a determinat si o efectivitate deosebit de redusa.

Reglementarile privind prevenirea si combaterea poluarii, in special a celei industriale, au ramas la nivelul celor cuprinse in legile-cadru, acte normative speciale subsecvente si de reglementare fiind arareori adoptate. Asa se face ca preocuparile environmentale se reduceau la o legislatie sectoriala, care era reprezentata mai ales de reglementarile din domeniul protectiei naturii si care, la randul lor, continuau la nivelul conceptiei si actiunii practice, mai ales masuri aparute si afirmate in primele decenii ale veacului trecut, si la conectarea formala la retele si documente internationale, care nu puteau fi total ignorate fara riscuri (mai ales de imagine).

Conform logicii planificatoare a regimului comunist, au fost elaborate si adoptate programe pe termen lung (15-25 de ani) in materie (programul national de protectie a naturii, din Ungaria, 1976, in domeniul amenajarii bazinelor hidrografice si cel al dezvoltarii fondului forestier, Romania, 1976) s.a.

Recunoasterea si aplicarea principiului dezvoltarii economico-sociale proportionale si pe baza de plan nu a reusit, asa cum s-a sperat teoretic, sa asimileze si sa promoveze in mod adecvat cerintele protectiei mediului.

Dimpotriva, prioritatea absoluta acordata unei dezvoltari economice pe baza industriilor puternic poluante, mari consumatoare de resurse naturale si energie, ramase mult in urma in raport cu tehnologiile occidentale a favorizat o asemenea situatie generala.

Totusi, o serie de diferente tinand de nivelul dezvoltarii economico-sociale, dar si de traditiile cultural-istorice, cu reverberatii si in domeniul protectiei mediului mai persista inca, precum, de exemplu, intre pragmatismul ceh, sloven, ungar ori baltic, 'purgatoriul' slovac si polonez ori lejeritatea si 'toleranta' romana si bulgara (singurele tari cu religie ortodoxa din 'clubul' comunitar).

Un subiect in privinta caruia Estul comunist a detinut o anumita prioritate, in contextul permanentei confruntarii ecologice cu Vestul pe tema sensibila a drepturilor omului, a ramas insa cel al receptarii constitutionale a problematicii mediului.

Caracterul colectiv, cu puternice conotatii socio-economice al semnificatiilor dreptului la un mediu sanatos, natura initiala preponderent socio-politica a abordarilor si preocuparilor in domeniu, la care se adauga momentul istoric al declansarii acestora, au facut ca primele mentiuni constitutionale ale problematicii ecologice sa apara in statele comuniste. Faptul ca aceste regimuri se aflau la marginea statului de drept a facut insa ca efectul juridic sa ramana unul limitat, in corelatie si ca expresie a unui puternic formalism si caracter declarativ. Astfel, textul cel mai vechi in acest sens apartine Constitutiei poloneze din 22 iulie 1952 care stipula, in art. 71, dreptul cetatenilor 'de a beneficia de valorile mediului natural' si indatorirea de a le apara; potrivit aceleiasi filosofii, textul art. 21 din Constitutia Iugoslaviei din 21 februarie 1974 cuprindea o formulare aproape identica. Alte legi fundamentale apartinand tarilor aceluiasi 'lagar socialist' stipulau obligatia de a proteja natura (Constitutia Cehoslovaciei din 11 iulie 1960 (art. 15.2), a Bulgariei din 16 mai 1971 (art. 52) sau indatorirea fundamentala a cetatenilor de a proteja valorile naturale (Constitutia Ungariei din 19 aprilie 1972, art. 69). Constitutia Romaniei din 21 august 1965 ramanea in urma, necuprinzand nici o referire in aceasta privinta.

 Schimbarile radicale cunoscute in zona central si est-europeana dupa 1989 au vizat abandonarea (treptata) a realitatilor din deceniile anterioare si receptarea de catre tarile din regiune a sistemului de valori dezvoltat in partea vestica a continentului, substantial diferit de cel cunoscut pana atunci de ele. Totusi, domeniul mediului a cunoscut decalaje mai putin importante din perspectiva naturii obiectivelor si preocuparilor aferente, avand in vedere specificul sau, dar gravitatea problemelor concrete i-a imprimat un caracter de urgenta.

Astfel, printre prioritatile tranzitiei statelor europene ex-comuniste spre democratia reprezentativa si economia de piata s-a numarat si formarea si promovarea unei noi conceptii si strategii privind protectia mediului. Acest fapt a fost impus, pe de o parte, de catre factori de ordin intern (reconstituirea proprietatii private asupra terenurilor, activitatilor economice s.a., care a devenit dominanta in raport cu cea publica, dar in conditii de 'acumulare primitiva a capitalului', si, in mod corelativ, diminuarea rolului proprietatii de stat si schimbarea naturii acesteia, in proprietate publica), iar pe de alta, de noile circumstante externe (aderarea la Consiliul Europei, ratificarea unor importante documente internationale in domeniu s.a.).





Un exemplu in acest sens l-a constituit elaborarea si publicarea, in cadrul Consiliului Europei, cu consultarea unor specialisti deopotriva vest si est-europeni, a unei legi-model privind protectia mediului (1991), avuta in vedere la dezvoltarea dreptului intern.

Sub acest impuls si ca un semnal al deschiderii spre Europa Vestica si valorile ei, in cele mai multe dintre statele central si est-europene, continuandu-se traditia dezvoltarii dreptului mediului si in efortul de adaptare la noile cerinte, au fost adoptate noi legi-cadru privind protectia mediului: Bulgaria, Letonia (1991), Cehia, Lituania (1992), Romania, Ungaria (1995) ori amendate substantial cele existente (Polonia, 1980). Obiectivul declarat al acestor acte normative l-a constituit reglementarea protectiei mediului ('obiectiv de interes public major') prin stabilirea principiilor activitatilor aferente (printre care 'poluatorul-plateste', principiul prevenirii, cel al precautiei), prefigurarea drepturilor procedurale ale dreptului la un mediu sanatos, definirea notiunilor fundamentale, stipularea obligatiilor ce revin persoanelor fizice si persoanelor juridice, prevederea unor tehnici de protejare a mediului (in frunte cu studiul de impact asupra mediului), instituirea primelor masuri de ordin economico-fiscal si fixarea unor reguli moderne pentru reglementarile sectoriale.

Ele au constituit un proces conceptual substantial, alimentat mai ales din entuziasmul general existent in aceste tari si aferent noii deschideri occidentale, dar care, din pacate, nu a cunoscut reverberatii practice pe masura. Analiza progreselor legislative astfel inregistrate arata ca ele depaseau statutul si situatia din tarile dezvoltate si, prin aceasta, decalajul cu realitatile obiective devenea si mai evident, ceea ce avea sa le grabeasca falimentul, consfintit odata cu aderarea lor la UE.

In baza si pentru dezvoltarea prevederilor legilor-cadru s-a prevazut adoptarea unor legi speciale vizand domenii sectoriale (apa, aer, arii protejate s.a.) ori probleme particulare (raspunderea de mediu), proces ramas, cel mai adesea, neterminat.

Acest proiect binomic - lege-cadru-reglementari speciale - a avut un anumit succes, ducand la constituirea, relativ rapida, a unui nou corpus juridic relativ la protectia mediului, centrat, printre altele, pe un nou tip de relatii dintre tipul de proprietate dominant (devenit, intre timp, cel al proprietatii private) si exigentele ecologice, promovarea de tehnici si instrumente de protectie a mediului specifice economiei libere, ori promovarea democratiei de mediu.

Totodata, reglementarile de mediu s-au bucurat de o noua baza constitutionala, legile fundamentale ale acestor state adoptate s-au modificate post-1989 cuprinzand dispozitii semnificative privind mediul, a carui protejare a devenit o responsabilitate publica, a statului, si s-au stipulat, in plus, primele masuri vizand asigurarea cerintelor procedurale ale dreptului la un mediu sanatos si echilibrat ecologic (mai degraba ca un reflex total al progreselor inregistrate in plan international).

Astfel, s-a recunoscut dreptul tuturor la un mediu sanatos (Constitutia Ungariei - art. 18, a Republicii Slovacia - art. 44, a Bulgariei din art. 26, Constitutia Romaniei - art. 35), protejarea mediului a fost consacrata ca un drept si o indatorire, deopotriva a statului si a fiecarui individ (Constitutia Lituaniei - art. 53(3), art. 86 din Constitutia Poloniei).

Unele dintre acestea (precum in cazul Constitutiei Romaniei din 8 decembrie 1991) au stipulat si prevederi speciale privind raportul dintre proprietate si mediu ('dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului') sau au consacrat o 'economie de piata, sociala si ecologica' (art. 44 din Constitutia Slovaciei).

In acelasi timp, au fost create institutii ale mediului de tip vest-european - ministere ale mediului sau departamente in cadrul unor formule mai largi si agentii teritoriale - cu competente specifice si autoritate administrativa deplina, care au inlocuit vechile structuri cu profil juridic nedefinit, caracter formal si ineficient in plan practic (consilii, comitete s.a.). Si aici insa s-a manifestat decalajul dintre entuziasmul initial, aferent perioadei imediate post-1989, cand s-a preferat formula unor ministere ale mediului amplu concepute, cu ramificatii corespunzatoare la nivelul tuturor structurilor administrative si avand ca titulari personalitati la care anvergura profesionala devansa ori chiar ignora apartenenta politica, si realitatile ulterioare, care au facut ca astazi ministerul de resort sa fie subdimensionat sau chiar atasat altor structuri traditionale, iar conducerea sa fie asigurata politic, in afara oricarui profesionalism.

O influenta majora in directia modernizarii, occidentalizarii si uniformizarii reglementarilor europene de mediu a avut-o armonizarea legislatiilor nationale ale tarilor candidate la aderarea la Uniunea Europeana cu acquis-ul comunitar de mediu, in cadrul procesului de pregatire pentru asemenea act major.

Dupa cum este cunoscut, din initiativa Comisiei europene si in baza deciziei Consiliului European de la Dublin (28 aprilie 1990), incepand din decembrie 1991 s-a trecut la incheierea de acorduri de asociere cu tarile candidate.

Acest fapt a presupus si a facut sa se declanseze o operatiune institutional-legislativa ampla, de preluare si aplicare a acquis-ului comunitar si, in acest context, de difuzare a principiilor aferente dezvoltarii durabile, de tip vest-european.

Totodata, aparitia si dezvoltarea investitiilor straine au favorizat aplicarea normelor de protectie a mediului de catre unele intreprinderi si transferul de tehnologie curata.

 Consiliul European de la Copenhaga (decembrie 2002) a invitat sa adere la Uniunea Europeana 10 state (8 tari central-est europene, Malta si Cipru) si a fixat 'foaia de parcurs' pentru Romania si Bulgaria, din perspectiva primirii lor la 1 ianuarie 2007.

Aproximarea legislatiei nationale cu dreptul comunitar al mediului a reprezentat o operatiune indispensabila a procesului de preaderare, ca un aspect important al exigentei mai generale de acceptare si preluare prealabila a acquis-ului comunitar in domeniu.

La nivel national, fiecare tara candidata a elaborat un document de pozitie, privind inclusiv capitolul 22 - Protectia mediului -, care a cuprins angajamentele acestora privind preluarea si aplicarea acquis-ului comunitar in materie.

Negocierile pentru acest capitol s-au desfasurat in cadrul Conferintei interguvernamentale de aderare si au condus la elaborarea unei Pozitii comune, care a fixat calendarul aproximarii si perioadele de tranzitie. De regula, statele candidate au acceptat in intregime acquis-ul comunitar privind mediul in vigoare la 31 decembrie 2000 si s-au angajat sa implementeze prevederile acestuia pana la data aderarii, cu exceptia anumitor texte comunitare, privind mai ales sectoare precum: calitatea aerului si schimbarile climatice, managementul deseurilor, calitatea apei potabile, controlul poluarii industriale s.a., pentru care s-au solicitat perioade de tranzitie, cuprinse intre 1 si 15 ani si diferite de la tara la tara. Pentru fiecare reglementare comunitara mai importanta s-au intocmit, negociat si stabilit planuri de implementare, concepute ca un ansamblu de masuri vizand modificarile legislative, ajustarile institutionale, masuri financiare si resurse umane necesare acestei operatiuni.




La capatul acestui proces, in unele cazuri au fost adoptate noi legi-cadru, 'ale aderarii la UE', precum in cazul Poloniei (2001, modificata in 2005) si cel al Romaniei (2005), care, spre o mai deplina conformare, au preluat uneori, tale quale, formularile principiilor din dreptul comunitar, reglementarile vizand drepturile procedurale ale dreptului la mediu sanatos sau tehnica studiului de impact, chiar in detrimentul unor reglementari mai complete existente pana atunci! Odata cu aderarea la UE, procesul legislativ cunoaste o anumita stabilizare, iar amploarea si complexitatea legislatiei in contextul continuarii integrarii au declansat preocupari de sistematizare si elaborare a unor coduri ale mediului.

In sfarsit, din pacate si in ciuda unui asemenea parcurs al preaderarii in strategiile de postaderare, aferente primilor ani ai integrarii, protectia mediului nu mai reprezinta o prioritate, fiind umbrita de problemele economico-sociale, dar cu riscurile aferente unei asemenea situatii in privinta evolutiilor comunitare ale noilor state componente ale UE.

Dupa asumarea deplina a acquis-ului comunitar de mediu, pentru statele din Europa Centrala si de Est urmeaza perioada si mai dificila a aplicarii concrete a acestuia, a respectarii perioadelor de tranzitie acordate si asimilarii noilor demersuri comunitare. Exista, de asemenea, riscul de a suscita in anii care vin un 'dumping ecologic', anumite intreprinderi deosebit de poluante avand interesul sa produca cu costuri nu numai salariale, ci si de mediu, mai putin ridicate. Potrivit estimarilor serviciilor Comisiei Europene, investitiile necesare in aceste tari pentru conformare la exigentele environmentale ale UE se ridica intre 80 si 120 miliarde de euro, in conditiile in care nici o sporire a bugetului comunitar nu a fost prevazuta pentru aceasta perioada care sa permita acoperirea acestor cheltuieli.

Totusi, aplicarea normelor de mediu comunitare constituie si o sursa de importante beneficii. Un studiu al Comisiei Europene le-a evaluat intre 134 si 681 miliarde de euro intre 1999 si 2020, fiind astfel superioare costurilor initiale.

Pentru Romania, aproximarea legislatiei a reprezentat o obligatie asumata prin Acordul european instituind o asociere intre Romania, pe de o parte, Comunitatile Europene si statele membre (1993), pe de alta parte, capitolul III din Titlul V al documentului fiind consacrat exclusiv armonizarii legislatiei. Potrivit art. 70 din acord, armonizarea legislatiei trebuia sa urmareasca, printre altele, reglementarile din domeniul nuclear, transport si mediu.

Documentul de pozitie privind capitolul 22 - Protectia mediului - a fost aprobat de catre Guvernul Romaniei la 18 octombrie 2001, iar negocierile asupra sa s-au deschis in cadrul Conferintei de aderare Romania-Uniunea Europeana de la Bruxelles din 21 martie 2002. Pozitia comuna solicita Romaniei asigurarea conformarii cu prevederile Acordului european de asociere din 1993 si ale Parteneriatului de aderare, informatii suplimentare cu privire la aplicarea acquis-ului in materie si revizuirea anumitor perioade de tranzitie (in ceea ce priveste durata acestora).

Din punctul de vedere al strategiei de preaderare, Romania a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 22 - Protectia mediului -, in vigoare la 30 iunie 2003, si s-a angajat sa implementeze prevederile acestuia pana la data aderarii (1 ianuarie 2007), cu exceptia a 11 acte normative comunitare vizand urmatoarele sectoare: calitatea aerului si schimbarile climatice, managementul deseurilor, calitatea apei, precum si controlul poluarii industriale si managementul riscului, pentru care s-au solicitat perioade de tranzitie cuprinse intre 3 si 15 ani.

Negocierile privind capitolul de mediu s-au incheiat in noiembrie 2004, iar obligatiile aferente integrarii, inclusiv masurile tranzitorii au fost stipulate in Tratatul privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, semnat la 25 aprilie 2005, la Luxemburg.

Consultarile generale privind continuarea negocierilor de aderare si cele informale ulterioare au relevat aspectele de etapa ale problemei: modul de transpunere, pregatirea planurilor de implementare pentru directivele pentru care s-a solicitat perioada de tranzitie, precum si definitivarea documentului de pozitii complementar s.a.

Rapoartele de tara periodice au mentinut unele probleme de mediu, precum regimul deseurilor sau realizarea retelei Natura 2000, in randul sectoarelor marcate cu stegulete 'rosii' si 'galbene', posibile sa determine actionarea clauzei de salvgardare.

Analiza derularii si a rezultatelor obtinute in cadrul procesului de aproximare a legislatiei nationale cu acquis-ul comunitar de mediu aferent preaderarii permite cateva concluzii relevante.

Prima este aceea a manifestarii unui 'decalaj' destul de consistent intre ritmul si rata transpunerii si, respectiv, gradul de pregatire si realizare a implementarii (in privinta asigurarii resurselor umane, financiare, logistice, administrative).

Astfel, procesul de receptare formala a dreptului comunitar al mediului a fost destul de accelerat, reusind sa se inscrie in ritmul prescris in 'foaia de parcurs' stabilita de instantele comunitare, desi nu fara semnificative 'defectari'.

Dimpotriva, pregatirea si trecerea la implementare (faza a doua a aproximarii) au inregistrat intarzieri semnificative nu atat sub aspect formal (planurile de implementare fiind intocmite), cat in privinta continutului, a efectivitatii lor prin masuri financiare, materiale, institutionale. Costul financiar al aproximarii (implementarii) deosebit de ridicat (dupa ultimele estimari ridicandu-se pana la circa 30 de miliarde de euro!) si greu de suportat pentru o economie in tranzitie a implicat termene de tranzitie deosebit de lungi (pana la 15 ani) de aplicare efectiva, semnificative pentru realitatea ecologica existenta.

 Pretentiile UE de lider mondial in domeniu, precum cele in privinta luptei incalzirii globale in urma efectului de sera si initiativele sale de a promova o alta mondializare ecologica, si actiunea in acest sens (ca, de exemplu, initiativele franceze de creare a unui ONU pentru mediu, prin transformarea PNUE, ori taxa de carbon) deschid perspective reale de extindere a modelului comunitar.

Dupa cum se poate constata, pe langa eforturile bugetare proprii ale autoritatilor locale si agentilor economici si sprijinul comunitar, trebuie intreprinse actiuni pentru identificarea si a altor surse de finantare, care pot contribui la indeplinirea angajamentelor financiare si tehnice. Avem incheiate Acorduri bilaterale de colaborare in domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor cu statele membre ale Uniunii Europene: Germania, Italia, Spania, Franta, Ungaria etc., in baza carora se desfasoara proiecte concrete de asistenta tehnica sau investitii. Au inceput sa functioneze, cu foarte bune rezultate, parteneriate public-privat, in special in ceea ce priveste managementul integrat al deseurilor. De asemenea, Guvernul Romaniei s-a declarat garantul unor imprumuturi de circa 1,6 miliarde de euro pentru 10 proiecte prioritare de mediu. In acelasi timp, este in curs de initiere un proiect de asistenta tehnica finantat cu imprumut BIRD, prin care vor fi pregatite 12 proiecte majore in sectorul apa/apa uzata. Acestea reprezinta numai cateva exemple care demonstreaza hotararea noastra de a atrage si derula investitii care sa contribuie la insanatosirea mediului in Romania.



In contextul indeplinirii angajamentelor mentionate, fondurile europene au o contributie majora la atingerea tintelor propuse in domeniul protectiei mediului. Profund constient de necesitatea asigurarii unei absorbtii cantitative si calitative atat a actualelor fonduri de preaderare (ma refer in special la fondurile ISPA), cat si a viitoarelor Fonduri Structurale si de Coeziune, Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor din Romania si-a creat structurile necesare si documentele strategice specifice. Astfel, in ceea ce priveste accesarea si utilizarea fondurilor postaderare, s-a elaborat Programul Operational Sectorial de Mediu pentru perioada 2007-2013, prin care se stabilesc viitoarele prioritati in ceea ce priveste modernizarea infrastructurii de mediu: gospodarirea apei, managementul deseurilor, sistemele de termoficare (care vizeaza in final imbunatatirea calitatii aerului), conservarea biodiversitatii si prevenirea riscurilor la dezastre naturale (in principal, reducerea riscurilor la inundatii).

Cele mai semnificative investitii trebuie sa asigure realizarea sau reabilitarea infrastructurii specifice de mediu: statii de tratare a apei potabile, statii de epurare a apelor uzate, retele de alimentare cu apa si canalizare, depozite de deseuri ecologice. Trebuie avut in vedere faptul ca aceste lucrari sunt necesare prin prisma asigurarii unor servicii de calitate si la un pret accesibil pentru populatie.

Un aspect important si caruia ii acordam in acest moment o atentie deosebita consta in pregatirea unui portofoliu de proiecte corespunzator, prin care sa se asigure utilizarea integrala a resurselor financiare care vor fi disponibile prin intermediul Fondurilor Structurale si de Coeziune. Activitatea de pregatire a proiectelor in vederea accesarii fondurilor structurale si de coeziune a demarat inca din anul 2004, cunoscut fiind ca pregatirea proiectelor de infrastructura necesita timp indelungat. In acest context, MMGA a sprijinit autoritatile locale prin atragerea surselor de finantare pentru pregatirea proiectelor, din fonduri europene si imprumuturi. Astfel, un numar de 40 de proiecte majore pentru modernizarea infrastructurii de apa/apa uzata si managementul deseurilor, ce vizeaza investitii de aproximativ 3,5 miliarde de euro, se afla in stadii diferite de elaborare.

Suntem pe deplin constienti ca data de 1 ianuarie 2007 reprezinta nu numai intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, ci si inceputul unor actiuni si demersuri care sa demonstreze faptul ca Romania este in masura sa creeze o dezvoltare durabila, atat din punct de vedere economic si social, incluzand si dezvoltarea infrastructurii, inclusiv cea de mediu. Pentru realizarea investitiilor mentionate, pe langa fondurile europene, importante contributii financiare trebuie asigurate de la bugetele locale. Acest aspect nu trebuie perceput ca o obligatie, ci ca o datorie a tuturor reprezentantilor administratiei publice locale de a respecta angajamentele necesare pentru ca Romania sa fie intr-adevar un partener real si egal cu statele membre ale Uniunii Europene incepand cu data aderarii. Procesul de descentralizare a inceput, iar regiunile si autoritatile locale sunt obligate sa se mobilizeze pentru a se dezvolta, respectand regulile nationale si europene. Transferul de responsabilitati de la nivel central la nivel regional nu inseamna lipsa controlului sau rabat de la reguli, iar noi, ca autoritate centrala, vom continua sa sprijinim regiunile si autoritatile locale. De aceea, atitudinea noastra trebuie sa fie caracterizata de doua atribute: proactivitate si competitivitate, pentru a fi capabili sa ne depasim asteptarile.

In acelasi timp, agentii economici sunt actorii principali in finantarea investitiilor pentru asigurarea unei calitati corespunzatoare a aerului si in controlul integrat al poluarii industriale, precum si in gestionarea in conditii de siguranta a substantelor chimice.

Constientizarea tuturor, identificarea problemelor si mai ales a solutiilor de rezolvare a acestora sunt aspecte carora le acordam o atentie deosebita. Suntem constienti de faptul ca mai sunt multe de facut, dar suntem in acelasi timp hotarati sa ne indeplinim toate angajamentele, astfel incat calendarul de aderare sa fie realizat. Fiecare dintre noi trebuie sa se schimbe. Stim ca schimbarea mentalitatii este un proces de durata, dar rigurozitatea si consecventa trebuie sa ne insoteasca in lupta cu propriile obisnuinte si inertii, astfel incat Romania sa devina curata, atat la propriu, cat si la figurat.

In Europa, unde mai mult de jumatate din populatie traieste in mediul rural, acoperind 90% din teritoriu, prejudiciile de mediu cauzate de activitatea agricola constituie o problema majora. Activitatea economica europeana este efectiv o sursa de daune de mediu importante, dintre care cea mai problematica, prin caracterul sau difuz, este cea care priveste agricultura. Este problematica in masura in care sursele difuze de poluare se caracterizeaza printr-o intensitate relativ scazuta pe unitate de suprafata, stiindu-se totusi faptul ca ele provin din zone a caror suprafata nu este deloc neglijabila. Natura surselor difuze de poluare insasi face, deci, dificila identificarea poluantilor

Bibliografie

- D. Marinescu, TRATAT DE DREPTUL MEDIULUI, Edit. Univesul Juridic, Bucure ti, 2008.

M. Du u, TRATAT DE DREPTUL MEDIULUI, Edit. C.H.Beck, Bucure ti, 2007;

- M. Negulescu si colectivul, PROTECTIA MEDIULUI INCONJURATOR, Manual general, Edit. Tehnica, Bucuresti, 1995;

- Vl. Rojanschi, Fl. Bran, Gh. Diaconu, PROTECTIA SI INGINERIA MEDIULUI, Edit. Economica, Bucuresti, 1997;



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Administratie


Demografie
Stiinte politice


O ROMANIE MODERNA CU O ADMINISTRATIE PUBLICA, TRANSPARENTA, EUROPEANA
Principalii precursori ai stiintei administrative
Planul judetean de urgenta in caz de pandemie
Factorii dezvoltarii activitatii de relatii publice
RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR COMUNITARI
Scurt istoric si aspecte de drept comparat
DEFINIREA PROCESULUI BUGETAR SI CONTINUTUL FAZELOR ACESTUIA
CONTINUTUL VENITURILOR BUGETARE LA NIVELUL ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE
STRUCTURI COMUNITARE IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI
PLEDOARIE PENTRU O COOPERARE INSTITUTIONALA INTENSIFICATA LA NIVELUL AUTORITATILOR ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE:



loading...